Tag: romania

  • Cum vede presa britanică palatele romilor din România: Locuinţe colorate şi supradimensionate, în care familiile pozează cu mândrie

    Seria de documentare “Big Fat Gipsy Weddings” (n.r. “Nunta mare ţigănească”) difuzată de Channel 4 arată partea nevăzută a vieţii romilor, scrie dailymail.co.uk.

    Fotograful Carlo Gianferro a surprins imagini din viaţa comunităţilor de romi şi modul în care arată locuinţele celor mai bogaţi dintre aceştia.

    Seria sa de fotografii, intitulată “Gipsy Interiors”, arată locuinţele colorate şi supradimensionate ale acestora din palatele din România şi Moldova. Romii nu se sfiesc să-şi expună averile, aşa că îşi decorează locuinţele cu obiecte opulente.

    Gypsy Interiors from Carlo Gianferro on Vimeo.

    Cititi mai multe pe www.mediafax,.ro

  • Investitorii germani: România, mai atractivă decât Ungaria, dar mai puţin decât Lituania sau Letonia

    “89% dintre cei chestionaţi ar alege din nou România ca amplasament investiţional. În ciuda unor probleme, aşteptările investitorilor au fost îndeplinite. De asemenea, 54% dintre participanţi consideră situaţia actuală a firmei ca fiind satisfăcătoare, 42% ca fiind bună. Majoritatea sunt de părere că acest lucru va rămâne neschimbat şi în 2012”, se arată într-un comunicat al Camerei de Comerţ şi Industrie Germană în România (AHK România).

    La chestionar, realizat în luna martie, au participat 49 de firme membre ale AHK Romania, majoritatea din sectorul servicii şi comerţ. Acesta este parte a unui chestionar de conjunctură al Camerelor de Comerţ şi Industrie Germane din străinătate, regiunea Europa Centrală şi de Est. Peste 1.300 de firme au participat la chestionar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Orange România va reduce la 1 iulie tarifele de roaming cu până la 27,3%

    Astfel, costul efectuării unui apel local (apel către România sau către destinaţii internaţionale din UE) va fi de 0,29 euro/minut, de la 0,35 euro/minut.

    Costul unui apel primit din ţările Uniunii Europene va fi de 0,08 euro/minut, de la 0,11 euro/minut.

    În cazul mesajelor text, costul unui SMS trimis va fi de 0,09 euro/SMS, de la 0,11 euro/SMS.

    Potrivit datelor Orange, traficul de date în roaming va fi tarifat de la 1 iulie cu 0,70 euro/MB, comparativ cu 4 euro/MB până la 30 iunie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Veniturile din turism au scăzut în România cu 16% în ultimii patru ani. Care sunt principalele probleme ale pieţei

    Cheltuielile turiştilor străini au scăzut de la peste 750 de milioane euro în 2008 la mai puţin de 600 milioane euro în 2011, în vreme ce turiştii autohtoni şi-au redus cheltuielile în această perioadă de la 1,01 miliarde euro la 900 milioane euro. În ultimii patru ani, rata medie anuală de creştere a industriei turistice locale a fost negativă, respectiv -5,7%, a anunţat compania de consultanţă şi audit.

    “Recesiunea a avut un impact sever asupra industriei turistice a ţărilor central şi est-europene, Polonia, Slovacia şi România fiind pieţele cel mai afectate. Recesiunea a redus veniturile disponibile ale consumatorilor, care s-au văzut astfel nevoiţi să-şi reducă cheltuielile pentru vacanţe.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Internaţionala cu aromă de Beaujolais

    Am ales pictura, dincolo de preferinţele personale, pentru că este cel mai curat dintre talente. Un studiou bun de înregistrări şi un maestru de sunet priceput vor putea face oricând o voce divină dintr-o scârţâială sinistră. Dacă scrii, compui sau faci filme, te poţi inspira de la alţii sau poţi chiar beneficia de munca altora (eu o fac în mod curent, îmi spun zâmbind). Un actor se specializează în anumite tipuri de roluri.

    Dar un pictor este talent pur şi ecuaţia include numai mâna sigură, ochiul neiertător, priceperea de a amesteca culorile şi de a alege unghiul potrivit. Un pictor talentat nu trebuie să înveţe despre numărul de aur şi de modul în care îl poate folosi, el va şti asta din instinct. Cei ce au pictat pereţii peşterii Altamira nu aveau noţiuni de compoziţie sau perspectivă şi, cu toate acestea, nu sunt acolo cele mai minunate, mai dinamice şi mai vii animale pe care le-aţi văzut vreodată?

    Iar talentul de a desena nu înseamnă numai linii pe hârtie. Să-i privim pe “Raşchetatorii de parchet” (Les raboteurs de parquets) ai jupânului Gustave Caillebotte. Gustave a fost impresionist, un ins inovator, care a pictat din dragoste de imagine. Nu a ezitat să schimbe, în tablourile sale, geografia locurilor, perspectivele şi unghiurile, atunci când simţea că ar trebui să o facă.

    N-ar fi avut nevoie de pictură, pentru că se trăgea dintr-o familie bogată – vândutul de pături armatei a fost, este şi va fi o ocupaţie poate banală, dar care îţi poate astâmpăra orice năzuinţă, din orice epocă vei fi fiind. Dar tânărul Gustave abandonează cariera juridică şi preferă impresionismul. Un impresionism special, realist, crud uneori – mie mi se pare că are puternice rădăcini în naturalismul lui Emile Zola.

    Cum ziceam, să-i privim pe parchetari. Contre jour, trei personaje şi o cameră lipsită de mobilier, cu nişte dungi ciudate pe podea. Dar asta nu e tot şi nu asta e important.

    Domn’e, tabloul ăsta miroase! A talaş, a sudoare, ba chiar şi paharul de vin de pe colţul mesei lasă o boare de Beaujolais Nouveau. Puteţi auzi sunetul raşchetelor şi mormăiala, să fie o glumă deocheată?, a muncitorului din dreapta. Iar lumina este – şi nimic nu mai trebuie spus – absolut minunată.

    Am auzit un critic important spunând că aceasta este prima reprezentare a muncitorului urban. Pictorii, indiferent de curent, au pictat ţărani şi munca lor, poate vreo fierărie sau poate atelierul cuiva, dar niciodată proletariat urban, şi, mai ales, la modul acesta crud; de altfel, pictura academică nici nu-i prea înghiţea pe uvrieri.

    Acesta va fi fost, de altfel, motivul pentru care tabloului i-a fost refuzată expunerea la Salonul oficial de pictură din 1875 – era vulgar, au spus criticii închistaţi ai epocii. Nu a mai fost vulgar un an mai târziu, la expoziţia impresionistă din 1876, când este expus alături de alte şapte tablouri ale pictorului.

    Supremul talent al pictorului este când vede dincolo de imagine. Şi voi mai spune atât: Caillebotte şi-a pictat tabloul la patru ani după ce un ins a scris nişte versuri şi cu un deceniu mai devreme ca un altul să compună un cântec, Internaţionala pe numele lui.

  • Steven Ausnit: România este cunoscută în străinătate pentru politica coruptă

    “România este cunoscută în afara ţării pentru politica coruptă. Acesta este un renume prost”, a spus Ausnit , la emisiunea “După 20 de ani” difuzată duminică de Pro TV. El a afirat că speră, însă, că România “se va duce îninte puţin câte puţin”, dar acesta este un proces de durată. “În România, măcar, alegerile sunt libere, este o şmecherie aici, acolo, dar nu ca în Rusia. Presa este liberă complet, este o democraţie care funcţionează, dar este cam necunoscută în afara Europei”, a afirmat el.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Peste 200 de companii din şapte state participă la evenimentul “Go International”

    Evenimentul a fost iniţiat de grupul Eurobank EFG, în colaborare cu o serie de asociaţii comerciale elene importante, iar companiile participante operează în domenii ca produse alimentare şi băuturi, materiale de construcţii, materiale plastice, produse chimice, produse farmaceutice şi cosmetice.

    Reprezentanţii acestora au avut deja posibilitatea de a stabili întâlniri bilaterale la care vor fi puse bazele unor noi contracte de afaceri şi ale unor noi acorduri comerciale. În cadrul evenimentelor similare “Go International” organizate în Cipru şi în Serbia au avut loc peste 2.800 de astfel de întâlniri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România a importat mai puţine gaze naturale în primul trimestru, dar la preţuri mai mari cu 26%

    În intervalul ianuarie-martie 2012 consumul intern de gaze a ajuns la 17,8 milioane MWh, în scădere cu 2% faţă de nivelul de 18,15 milioane MWh din primele trei luni ale anului trecut. Din consumul total, importurile au reprezentat 31,4%, faţă de 34,5% în primele trei luni ale anului trecut. Gazele importate au costat în primele trei luni, în medie, 497 dolari/1.000 metri cubi, cu 25,8%mai mult comparativ cu valoarea de 395,6 dolari din ianaurie-martie 2011.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Ce ar însemna căderea Greciei pentru România: euro se duce peste 5 lei, iar dobânzile se dublează

    “Este posibil să vedem o depreciere a leului de aproximativ 10-15% dacă în viitorul apropiat are loc o ieşire necontrolată a Greciei din zona euro, legăturile financiare deosebite pe care le avem cu această ţară urmând să producă un şoc nemaiîntâlnit”, afirmă Vlad Muscalu, senior economist la ING Bank.
    Aceasta ar însemna un curs de 4,9-5,1 lei/euro faţă de un nivel de aproape 4,47 lei/euro în prezent, ceea ce ar avea un impact semnificativ asupra inflaţiei, dar şi asupra clienţilor cu credite în valută şi implicit a calităţii portofoliilor de credite ale băncilor.
    Pe de altă parte, deprecierea leului ar şi ajuta economia. “Este de menţionat că deprecierea leului ar putea conduce la o repoziţionare comercială a României, exporturile devenind mai competitive şi importurile mai scumpe. Totodată, cererea internă ar avea de suferit şi economia ar putea deveni exportator net, ceea ce ar fi un factor de stabilizare a cursului de schimb”, comentează Cătălina Molnar, economistul-şef al
    RBS Bank. Ea apreciază că o creştere cu 10% a cursului de schimb în cazul ieşirii Greciei din zona euro este un scenariu plauzibil, dar crede că nici o depreciere cu 20% a leului nu este imposibilă, chiar dacă ar fi “mai greu de materializat”.

    Pe de altă parte, există în piaţă opinii potrivit cărora şocul ieşirii din zona euro a Greciei va fi doar emoţional şi de scurtă durată, ceea ce va permite Băncii Naţionale să apere leul şi să împiedice o depreciere prea bruscă înainte ca tensiunile de pe piaţă să se calmeze.”Cred că ne-am hazarda să înaintăm anu­mite cifre privind creşterea cursului de schimb. Cu certitudine vor exista presiuni de depreciere, dar cât va fi această de­pre­ciere depinde de BNR şi de nivelul de curs pe care aceasta îşi va propune să-l apere. Cred că va fi un impact emoţional, dar ulte­rior lucrurile se vor calma”, crede Radu Cră­­ciun, directorul de investiţii al Eureko Pensii.
    Economistul-şef al BRD, Florian Li­bo­cor, vede la rândul său o depreciere mai mică a leului, până la 4,7 lei/euro, şi spu­ne că şo­cul ieşirii Greciei din zona euro nu va fi unul direct asupra economiei ro­mâneşti şi va putea fi gestionat. Totodată, el consideră că deşi este un scenariu discutat la nivel ofi­cial, o ieşire a Greciei din zona euro nu este o opţiune dorită de liderii europeni. “Dacă luăm ca reper un nivel de 4,30 lei/euro şi asumăm un şoc de depreciere de circa 10%, atunci, matematic, cursul poate ajunge la un nivel uşor peste 4,7 lei/euro. Pâ­nă acolo însă mai există cel puţin un punct de rezistenţă. La nivel de sistem ban­car situaţia este solidă, bine capitalizată şi funcţională, iar băncile greceşti acoperă mai puţin de o cincime din sistem”, spune Li­bocor.

    Erste, care controlează cea mai mare bancă locală – BCR, menţine prognoza de curs la 4,4 lei/euro pentru decembrie 2012, însă precizează că acest nivel este condi­ţionat de rămânerea Greciei în zona euro. Austriecii nu riscă deocamdată să ima­gineze public scenarii legate de impactul pe Europa Centrală şi de Est a mult-discu­ta­tului “grexit”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea tinerilor de elită care au pus România pe harta lumii

    De când intri pe Google şi dai Enter, noi ştim tot ce se întâmplă de acolo până la nivel de bit în placa de reţea, cum pleacă semnalul electric, unde se duce, prin câte echipamente trece şi de ce se duce în stânga sau în dreapta. Asta ştim să facem.” Când eşti printre cei mai buni din lume la reţelistică e poate mai greu să-i explici omului de rând ce ştii să faci, dar explicaţia lui Liviu ar trebui să fie cât de cât clară. Când am hotărât să mă văd cu cei doi, i-am rugat telefonic să-şi noteze data, ora şi locul întâlnirii, fără să ţin cont că tehnologia e de fapt viaţa lor. Replica Luciei merită însă redată: “Nu am pe ce să notez şi lucrez mult mai bine şi rapid pe mail. Prefer varianta electronică”. Am înţeles repede de ce n-a mers propunerea cu scrisul pe hârtie, iar povestea celor doi, mult mai vii, realişti şi modeşti decât mi i-aş fi imaginat este una cu care sper să mă întâlnesc cât mai des. Ea are aproape 23 de ani, este din Buzău şi studiază Automatică şi Calculatoare, în an terminal.

    El are 29, e bucureştean, absolvent de electronică şi comunicaţii şi lucrează pentru o firmă de tehnică de calcul. Cei doi sunt instructori de CCNA (Cisco Certified Network Associate) – o certificare în reţelistică menită să le recunoască cunoştinţele de IT – despre care Lucia spune că observă că se apropie mai nou tot mai des şi fetele: “Te obişnuieşti să vezi filme cu băieţi tocilari, nu cu fete tocilare”. Pregătindu-se pentru obţinerea certificării CCNA au decis să-şi testeze cunoştinţele la un concurs pe o temă similară, NetRiders. “Eram în căutarea unui punct de plecare în care trebuia să învăţ pentru certificare. Nu ştiam de unde s-o iau şi mi-am zis <Concursul ăsta e o chestie bună, mă duc, răspund la nişte întrebări din reţelistică şi văd cât sunt de pregătit>”. Mai exact, Academy NetRiders e un concurs desfăşurat printr-o probă teoretică de 15 întrebări şi una practică în care concurenţilor li se cere să facă diverse configurări de reţele, ambele desfăşurate contra-timp.

    La nivel internaţional se înscriu anual circa 100.000 de oameni, iar 17 câştigători sunt desemnaţi la nivel mondial. După faza naţională, în care s-au stabilit cei mai buni patru concurenţi din România, a urmat etapa în care au concurat cu Europa, Africa şi Orientul Mijlociu, în total 164 de participanţi. În 2011 primele două locuri au fost ale României, Lucia fiind şi prima fată care câştigă vreodată un astfel de concurs: “Organizatorii au fost încântaţi pentru că de obicei fetele sunt discriminate pozitiv, adică prima fată după scor, indiferent de poziţia în clasament, primeşte oricum premiu. Acum n-a mai fost cazul”. Liviu adaugă că percepţia e că IT-ul e mai degrabă un domeniu pentru băieţi, însă admite că personal cunoaşte fete pe care le priveşte de jos în sus pentru că sunt extrem de competente. Sau, aşa cum îl completează Lucia, “toată ideea de calculator, definiţia maşinii de calcul, a pornit de la o femeie, iar primul router a fost conceput tocmai pentru ca doi îndrăgostiţi să comunice între ei”.

    Dincolo de premiu, bonusul obţinut de cei doi, alături de ceilalţi 15 câştigători, a fost o excursie în Silicon Valley. A fost prima oară pentru amândoi când ajungeau în Statele Unite. “Am fost în cele mai tari laboratoare, la care majoritatea angajaţilor nu au acces, iar cel mai tare m-a impresionat abilitatea americanilor de a se reprofila”, spune Lucia, dat fiind că mulţi dintre inginerii de acolo nu absolviseră neapărat o facultate cu profil tehnic, ci se reprofilaseră din alte industrii. “Şi în România cred că se poate, dar aici mentalitatea după ce termini facultatea e că trebuie să-ţi găseşti un loc de muncă în domeniu ca să lucrezi acolo toată viaţa. La ei nu e deloc aşa”, adaugă Liviu, pe care l-a surprins şi “liniştea zilei de mâine vizibilă pe feţele oamenilor de pe stradă”. După aceste cuvinte, întrebarea firească care i-ar veni oricui în minte, mizând şi pe competenţele lor, se referă la viitorul lor.