Tag: romania

  • Noua Mazda6, disponibilă din ianuarie în România. Cu ce preţ poate fi achiziţionată

    “Noua Mazda6 va putea fi comandată în variate combinaţii de motorizări şi transmisii, care includ motoarele Skyactiv-G pe benzină de 2l şi 2,5l în variantele cu 145 CP, 165 CP şi 192 CP, respectiv motorizările Skyactiv-D diesel bi-turbo de 2,2l şi 150 CP sau 175 CP euro 6, precum şi transmisiile Skyactiv manuală sau automată cu şase rapoarte”, se arată într-un comunicat al Mazda România.

    Preţul pleacă de la 21.690 euro pentru motorizarea Skyactiv-G pe benzină de 2.0l şi 145 CP şi ajunge până la 33.190 euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ING Asigurări de Viaţă: Speculaţiile privind retragerea din România sunt demersuri incorecte şi vor fi tratate ca atare

    “Toate demersurile pe care le întreprindem – investind permanent în sisteme, produse, forţă de vânzări şi servicii – vin să reconfirme angajamentul pe care ni l-am asumat în 1997 pentru piaţa românească, de a oferi clienţilor un parteneriat solid pe termen lung şi a dezvolta o activitate eficientă. Este un angajament în care vom rămâne la fel de implicaţi şi pe viitor, principalele noastre obiective vizând consolidarea poziţiei de lider şi continuarea demersurilor de creştere a beneficiilor oferite clienţilor”, se arată în răspunsul formulat de oficialii companiei.

    Potrivit unui comunicat de presă remis Business Magazin, în absenţa confirmărilor oficiale din partea companiei sau a citării unor surse oficiale şi verificabile, “speculaţiile privind retragerea ING Asigurări de Viaţă din România sunt demersuri incorecte şi vor fi tratate ca atare.”

    “Informaţia corectă şi reală privind activităţile ING din România, ca parte a diviziei europene a ING Group, se circumscrie unui scenariu de bază care prevede lansarea unei oferte publice iniţiale (IPO), cu obiectivul final de a crea un business independent. În cazul businessului din Europa, acordul în forma actualizată prevede ca mai mult de 50% din proces sa fie încheiat până la sfârşitul anului 2015, iar diferenţa până la finalul anului 2018. În practică, planificarea termenelor concrete va ţine cont de condiţiile de piaţă şi stadiul de pregatire al procesului”, se arată în documentul citat.

    “Extrapolarea măsurilor luate de ING Grup în alte pieţe (precum America de Nord sau Asia) pentru a anticipa deciziile care ar putea fi adoptate în privinţa activităţilor din Europa (şi implicit din România) rămân un demers incorect, fără un fundament solid”, mai spun oficialii, care menţionează că toate contractele clienţilor nu sunt afectate sau alterate în niciun fel de procesul de reorganizare şi rămân neschimbate indiferent de deciziile adoptate în contextul acestuia, fiind protejate atât prin obligaţiile contractuale asumate de ING, cât şi prin reglementările legale în vigoare.

    ING Asigurări de Viaţă este cea mai mare companie de profil de pe piaţa românească. Principalii competitori ai companiei sunt BCR Asigurări de Viaţă, companie deţinută de asigurătorul austriac Vienna Insurance Group, şi Alico, controlată de grupul american MetLife

  • Raport: România, ţara cu cele mai multe taxe din ECE. La nivel mondial, şi-a îmbunătăţit poziţia

    Astfel, România se plasează pe locul 136 în clasamentul PwC, care analizează 185 de economii la nivel mondial. Clasamentul Paying Taxes 2013 a fost realizat de Bănca Mondială, IFC şi PwC, iar concluziile arată că România a fost a treia ţară din punct de vedere al progreselor înregistrate dintre ţările din Europa Centrală, după Slovacia şi Slovenia. În acelaşi timp, cele mai multe dintre statele din regiune au înregistrat un regres în ultimul an în clasamentul Paying Taxes.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Jumătate dintre camerele de hotel din România sunt închise. 5.000 de cameriste au fost concediate

    În hotelurile româneşti sunt 180.000 de locuri clasificate, potrivit lui Murad, care au peste 100.000 de camere.

    “Având în vedere că anul trecut gradul mediu de ocupare a fost în jur de 30%, hotelurile lucrează la mai puţin de jumătate din capacitate. Asta face ca foarte mulţi hotelieri să conserve o parte din camere, pentru a nu avea cheltuieli suplimentare. Eu cred că peste 50% din camerele de hotel sunt în conservare, adică mai mult de 50.000 de camere. În hoteluri lucrează în medie o cameristă la zece camere, deci au fost concediate peste 5.000 de cameriste”, a spus Murad, prezent la deschiderea Târgului de Turism al României.

    Preşedintele FPTR spune că dacă un hotel are credite bancare la un grad de ocupare de sub 30% începe să aibă pierderi. Dacă nu are credite unitatea poate suporta fără pierderi un grad de ocupare de până la 25%.

    “Noi am propus Ministerului Turismului măsuri foarte clare. Dacă e nevoie, patronatele vor recurge la înfiinţarea unui SMURD în turism”, a afirmat Mohammad Murad.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România nu mai apare în cataloagele tipărite de TUI

    “Reprezentanţii TUI ne-au anunţat că România nu mai apare în cataloagele TUI, dar apare în mediul online. Apare în produsele online scoase la vânzare de TUI. Nu mai este în catalogul tipărit, printat. Sigur că nu este bine, aici sunt discuţii în care intervine MDRT”, a spus Martin.

    În anul 2009 MDRT a semnat un contract cu TUI pentru ca turoperatorul să revină din 2010 în România. Din 2006 grupul german a renunţat să mai aducă turişti în România şi a scos din cataloagele sale de promovare staţiunile româneşti, nemulţumit de condiţiile de cazare, preţurile mari practicate de hotelieri, zgomotul şi lipsa curăţeniei din localităţi.

    “Evident că este un semnal negativ. Din punctul nostru de vedere, vrem ca în sezonul 2013 lucrurile să reintre în normal în relaţia cu TUI, astfel încât să dovedim că litoralul şi, bineînţeles, restul desţinaţiilor româneşti, merită atenţia cuvenită. Relaţia de negociere şi de discuţie esre purtată exclusiv între TUI şi MDRT”, a afirmat Martin.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Negriţoiu: România ar putea adopta euro la 6 ani de la începerea discuţiilor cu partenerii europeni

    “Sunt două niveluri pentru adoptarea euro. Unul tehnic şi unul politic. Cel mai bun moment este când eşti gata, este răspunsul politic. Tehnic, dacă ai în vedere şi mecanismul ERM, dacă ai în vedere şi negocierile cu partenerii europeni, deschiderea acestor discuţii, care nu a avut loc, probabil va lua cinci-şase ani adoptarea euro din momentul în care începe să se discute despre asta. Noi nu am început să discutăm despre asta”, a afirmat Negriţoiu, după o conferinţă la BNR.

    El a arătat că amânarea adoptării euro este mai vizibilă acum, în special după un anunţ “oficial sau semioficial, dar nu este o surpriză că 2015 nu era un termen realist”.

    “Adoptarea euro pentru România, ca specific, este o soluţie pentru problemele pe care le avem noi în economie şi mai ales pentru problema euroizării economiei. Faptul că se adoptă acum sau mai târziu nici asta nu este foarte rău. Cel mai important este menţinerea obiectivelor politice pe care le-am avut de corectare a indicatorilor macroeconomici şi de aşezarea unor politici sănătoase care să susţină creşterea şi dezvoltarea. Eu am perceput că înainte obiectivul 2015 era tocmai o ancoră de menţinere a acestor obiective de politică economică”, a spus Negriţoiu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ciocolata Heidi în promoţie în România, Polonia, Ungaria şi Cehia

    Premiile acordate în această promoţii sunt vacanţe în New York (SUA), Zurich (Elveţia), Muscat (Oman) sau Florenţa (Italia). Portofoliul Heidi Chocolat cuprinde tablete, praline, batoane şi figurine de ciocolată pictate manual, iar compania exportă în 40 de ţări de pe 6 continente.

    Heidi Chocolat, parte a grupului elveţian Confisseur Laderach, are peste 300 de angajaţi. Promoţia se desfăşoară simultan în România, Polonia, Ungaria şi Cehia în perioada 25.10.2012 – 31.12.2012, iar valoarea totală a premiilor este de 12.500 de euro (TVA inclus).

  • Al doilea “pod al prieteniei”, inaugurat până la sfârşitul anului: Ponta şi premierul bulgar vor fi primii care se vor plimba pe podul Calafat-Vidin

    Borisov a anunţat că miercurea viitoare, pe 24 octombrie, va parcurge alături de Ponta cel de-al doilea pod peste Dunăre între România şi Bulgaria. “Podul este aproape finalizat, astfel că poate fi parcurs (de la un capăt la altul – n.red.), şi am decis să facem acest lucru alături de premierul Ponta”, a declarat Borisov. Cel de-al doilea pod peste Dunăre între România şi Bulgaria va fi deschis până la finalul acestui an, mai scrie Novinite. Borisov a fost ieri la Bucureşti pentru a participa la congresul Partidului Popular European. Premierul bulgar a anunţat că la evenimentul de miercurea viitoare va fi prezent şi Johannes Hahn, comisarul european pentru politică regională. Podul Calafat-Vidin, construit în parteneriat de statul bulgar şi statul român, este în întârziere cu circa doi ani faţă de termenul de finalizare estimat iniţial.

    Realizarea acestui pod este extrem de importantă în special pentru transportatorii de mărfuri, care vor reuşi astfel să ajungă din statele din vest mult mai repede către parte de sud-est a Europei, în Peninsula Balcanică, economisind timp şi resurse. Costul construcţiei podului este estimat la circa 273 de milioane de euro, din care partea bulgărească plăteşte circa 225 de milioane de euro, iar restul revine statului român, potrivit informaţiilor care apar pe site-ul oficial al podului.

    Mai multe pe zf.ro

  • Şeful Vodafone România: Industria va avea o schimbare semnificativă în următorii ani, pe fondul noilor tehnologii

    “Cel mai semnificativ aspect al dezvoltării industriei nu e neapărat abilitatea de investiţie în reţea, ci viteza cu care clienţii pot accesa dispozitivele, nu viteza cu care ele sunt introduse. Acesta este factorul determinant în introducerea acestor noi tehnologii”, a spus Berroeta, comentând evoluţia tehnologiei 4G, care va fi implementată în România din 2013.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preliminarii CM-2014: România a învins Turcia în deplasare. Grozav, eroul “tricolorilor”

    Partida se desfăşoară pe stadionul Şukru Saracoglu din Istanbul. Meciul este condus de o brigadă de arbitri din Anglia, avându-l la centru pe Howard Webb. Acesta este ajutat de asistenţii Michael Mullarkey şi Darren Cann, arbitru de rezervă fiind desemnat Andre Marriner.

    Mai multe pe mediafax.ro