BusinessMagazin

Tag: viata

  • Cele şapte vieţi ale lui Keynes

    Dacă aţi trăit din plin perioada de criză economică care a început în 2008, veţi fi auzit de nenumărate ori despre keynesianism şi despre efectele respectivului curent, ce susţine un ansamblu de politici active cu implicarea statului şi a sectorului public în economie, în contrapondere cu relativa ineficienţă a sectorului privat.

    Responsabil este John Maynard Keynes, economistul a cărui viaţă face obiectul cărţii semnate de Richard Davenport-Hines. „Cele şapte vieţi ale lui John Maynard Keynes“ sunt detaliate în cele şapte capitole ale volumului – Altruistul, Copilul uluitor, Demnitarul, Figura publică, Amantul, Connaisseurul şi Reprezentantul oficial, adică cele şapte faţete ale unei personalităţi vaste, intelectualul care a influenţat – consideră autorul cărţii – cel mai mult viaţa publică britanică din secolul XX. „Teoria generală a ocupării forţei de muncă, a dobânzii şi a banilor“, publicată de Keynes în 1936, este un text fundamental pentru economia modernă, care pune bazele macroeconomiei, la fel de importantă ca „Avuţia naţiunilor“ a lui Adam Smith.

    Dincolo de impactul în lumea ştiinţei economice şi de rolul pe care l-a avut în combaterea efectelor crizelor economice ale vremii, Davenport-Hines conferă personalităţii economistului dimensiuni umane  ce încep cu personalitatea plăcută, spiritul ludic şi dimensiunea intelectuală şi continuă cu viaţa de familie şi cu relaţiile homosexuale pe care le-a avut acesta. Un volum care ar trebui să facă parte din cultura şi cunoştinţele oricui pasionat de economie şi de culisele acesteia.

  • Faţa întunecată a socialismului – GALERIE FOTO

    Vladimir Solovev este fotograf, iar în anii 80 ai secolului trecut a făcut parte din faimosul grup de creaţie Triva, desfiinţat, din motive politice. Fotografiile lui Solovev din acea perioadă sunt un bun răspuns pentru orice nostalgii ar isca epoca actuală. Întrebat dacă ar mai vrea să trăiască în URSS din nou, fotograful a răspuns: “Cine vrea să calce de două ori pe aceeaşi greblă?”.

    O galerie foto despre viaţa cotidiană din acele vremuri.

  • Bloomberg are o problemă cu Bloomberg

    Timp de 12 ani Michael Bloomberg a guvernat cel mai important oraş al lumii. După aceea, nicio funcţie nu părea imposibilă pentru el: preşedinte al Băncii Mondiale, secretar general al ONU, secretar de stat al Statelor Unite. S-a vorbit chiar că ar putea candida la preşedinţia SUA.

    Multimiliardar şi mogul media, un exemplu între politicieni, Bloomberg a fost alăturat unor personalităţi precum Bill Gates şi Bill Clinton. Până în decembrie 2013, singura întrebare părea să fie ce funcţie va alege.
    Bloomberg a aşteptat ca cineva să îl cheme şi să îi ofere un post, a spus un fost director care îl cunoaşte personal pe fostul primar. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Miliardarul, în vârstă de 73 de ani, a experimentat aceeaşi dezamăgire prin care a trecut orice manager sau politician aflat permanent în lumina reflectoarelor, şapte zile din şapte, 18 ore pe zi. Odată cu încheierea mandatului, dispare şi magia, iar ceea ce rămâne este un puternic sentiment de deşertăciune.

    Timp de câteva luni s-a ocupat de activităţi filantropice, sponsorizând dezvoltarea unui sistem de iluminare bazat pe energie solară pentru africani, prin intermediul fundaţiei sale, el donând milioane de dolari. Dar nu a fost suficient pentru un om obişnuit să fie la conducere.

    Aşa că Michael Bloomberg a făcut ceea ce refuzase să facă până atunci. După un an de inactivitate, a revenit la conducerea imperiului său financiar şi media. „Când nimic altceva nu a funcţionat, a cerut cheile pentru a reveni în postul de conducere“, a spus fostul director.
    Din dorinţa de a fi la conducere şi din îngrijorare pentru munca sa de o viaţă, multimiliardarul a coordonat o restructurare unică în istoria concernului de 9 miliarde de dolari. Bloomberg a înlocuit aproape toţi membrii conducerii de vârf ai diviziei media şi a concediat peste 80 de editori. Departamente întregi au fost analizate cu atenţie, într-o companie cu profituri estimate la 3 miliarde de dolari şi pentru care până atunci nu a existat cuvântul „economie“.

    VIITORUL JURNALISMULUI, ÎNCOTRO?

    Schimbarea radicală de curs a ridicat semne de întrebare legate de un model de afaceri care, cel puţin în Statele Unite, a fost considerat în mare măsură drept viitorul jurnalismului. A fost un model în care jurnalismul de calitate, de tipul celui care susţine democraţia, a fost finanţat de alte activităţi de afaceri. Între alţi susţinători ai acestui model se află Jeff Bezos, fondatorul Amazon, care a preluat prestigiosul Washington Post. Dar cazul Bloomberg a arătat că o astfel de construcţie funcţionează atâta timp cât doreşte patriarhul său.

    Bloomberg nu este o companie tradiţională de media cum sunt New York Times sau Financial Times. Jurnaliştii de la Bloomberg au avut întotdeauna roluri subordonate. Ceea ce a îmbogăţit compania a fost un dispozitiv de tipul unui computer Commodore 64 din 1982, care în zilele noastre s-a transformat într-o tastatură neagră cu butoane colorate. Este vorba despre Terminalul Bloomberg, un sistem informatic pentru bancherii de pe Wall Street şi din centrul financiar londonez.

    Terminalele oferă date precum preţurile obligaţiunilor guvernamentale şi ale materiilor prime; cunoaşte poziţia, încărcăturile şi viteza containerelor navale şi oferă informaţii despre averile directorilor de companii, inclusiv iahturile şi avioanele private ale acestora. Peste 60 de miliarde de date informative din pieţele globale sunt procesate zilnic de aceste terminale, iar accesul la date costă un utilizator peste 20.000 de dolari. În prezent, există circa 325.000 de abonaţi la aceste servicii.

    Terminalul este creaţia şi munca de o viaţă a lui Michael Bloomberg. După ce compania Salomon Brothers, de pe Wall Street, l-a concediat în 1981, Michael Bloomberg, pe atunci în vârstă de 39 de ani, a folosit compensaţiile primite, în valoare de 10 milioane de dolari, pentru a fonda propria sa companie. Sistemul terminalului a făcut ca Bloomberg să ajungă al 14-lea cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la 35,5 miliarde de dolari.

     

  • Vrei să trăieşti mai mult? Iată cum ţi-ai putea prelungi viaţa cu cel puţin 2 ani

    10.000 de paşi în fiecare zi, pentru o viaţă mai sănătoasă. Un obiectiv care a vândut milioane de brăţări de fitness în întreaga lume. Dar se pare că dezvoltatorii acestor gadgeturi renunţă la cei 10.000 de paşi zilnic pentru monitorizarea cardiacă, plus multe alte date personalizate purtătorului, scrie The Wall Street Journal.

    Mio Global, companie cunoscută pentru dispozitivele sale care măsoară pulsul atleţilor, a dezvoltat o aplicaţie pentru smartphone (Personal Activity Intelligence) care interpretează activitatea cardiacă a purtătorului. Pentru a-şi menţine sănătatea, utilizatorul trebuie doar să-şi păstreze scorul Personal Activity Intelligence (PAI) la 100 în fiecare zi. Potrivit studiilor Mio, un individ şi-ar prelungi durata de viaţă cu cel puţin doi ani (10 ani pentru cei sub 50 de ani), dacă păstrează, în mod constant, scorul PAI-ului la 100 sau mai sus. 

    Tot ce trebuie să faci este să-ţi conectezi aplicaţia PAI de pe smartphone la o brăţară de fitness (Fuse, de pildă), iar atunci când activitatea cardiacă a purtătorului creşte şi scorul PAI face acelaşi lucru.

    De ce este  bun un scor PAI de 100 şi nu 10.000 de paşi?

    Acest număr a apărut în anii 60 în Japonia, parte a unei campanii de marketing, însă acest număr nu mai este relavant pentru activitatea omului modern, care-şi petrece majoritatea timpului aplecat deasupra unui calculator cu junk-food pe post de mâncare. În activitatea fizică este importantă creşterea numărului de bătăi pe minut a inimii, iar cei 10.000 de paşi nu fac asta (asta daca nu urci pe scări până la etajul 10 al unei clădiri).

    Aşadar softul PAI monitorizează activitatea cardiacă şi bazat pe asta se stabileşte acel scor. De exemplu, o plimbare de 6.000  paşi este echivalentul a 7 PAI, pe când un antrenament intens de 30 de minute înseamnă 56 PAI.

    Formula pentru PAI se bazează pe un studiu de durată (20 de ani) făcut în Norvegia la care au participat 60.000 de oameni şi ia în considerare vârsta, sexul, şi ritmul cardiac al fiecărei persoane în parte.
     

  • Cele mai proaste parole utilizate în 2015

    Internetul nu a fost creat ca o reţea securizată, ci una cu accent pe rapiditate şi conectivitate, o reţea expusă atacurilor. În acelaşi timp este un loc unde se realizează tranzacţii financiare sau sunt dezvăluite date personale. Însă chiar şi în aceste vremuri oamenii încă apelează la parole care sunt uşor de spart.

    SpalshData publică un top al parolelor proaste pe Internet pe care le-a identificat în 2015, conform Time. Suspecţii obişnuiţi, “123456” sau “password” sunt încă în top, dar anul acesta şi-au făcut apariţia şi parolele tematice “Star Wars”. Utilizatorii de internet au apelat la parole precum “starwars” “solo” sau “princess”.

    Topul:

    1. 123456
    2. password
    3. 12345678
    4. qwerty
    5. 12345
    6. 123456789
    7. football
    8. 1234
    9. 1234567
    10. baseball
    11. welcome
    12. 1234567890
    13. abc123
    14. 111111
    15. 1qaz2wsx
    16. dragon
    17. master
    18. monkey
    19. letmein
    20. login
    21. princess
    22. qwertyuiop
    23. solo
    24. passw0rd
    25. starwars

    În acest context, 48% dintre românii victime ale clasei de viruşi ransomware au plătit pentru a-şi recupera datele personale de pe terminalul blocat de cea mai prolifică ameninţare a momentului, arată un studiu realizat de iSense Solutions, la comanda companiei româneşti de securitate informatică ce are activitate la nivel global Bitdefender. Potrivit studiului realizat de Bitdefender, românii spun că ar plăti în primul rând pentru programele software din computer, urmate de documentele de serviciu şi de fotografiile personale. Suma medie pe care ar fi dispuşi să o plătească este de 550 de lei.

  • Ştiinţa răspândirii neştiinţei

    Să le luăm pe rând. Cartea – veţi găsi recenzia pe site sau în revistă – şi-a propus să răspundă serios, cu argumente ştiinţifice, la cele mai nătângi întrebări puse autorului pe blogul său. De exemplu „ce-ar fi dacă m-aş apuca să înot într‑un bazin de stocare a combustibilului nuclear?“ sau „este posibil să construieşti un jetpack folosind nişte mitraliere care trag în jos?“ sau „cât timp ar rezista un submarin nuclear pe orbită?“. V-aţi prins deja, este genul de cultură pop care se bucură de mare succes la canalele TV cu tente ştiinţifice, dar şi pe o bună bucată a internetului.

    Pe urmă smartphone‑ul. De regulă nu băgăm de seamă, dar dacă veţi privi atent unul dintre tinerii oarecare scufundaţi în telefonul său, veţi vedea un gest repetat deseori, la o mulţime de inşi – acela de „gât obosit“, o mişcare circulară şi de întindere a gâtului, capului şi umerilor, ca o reacţie la poziţia oarecum înghesuită a corpului. Este doar unul, şi nu ştiu dacă este şi cel mai relevant, al modificărilor pe care le trăim, modificări induse de micul dispozitiv cu care putem comunica, citi, distra sau pierde timpul. Habar n-am dacă acest ansamblu de schimbări este unul cu rezultat pozitiv sau negativ, şi cred că mai trebuie să treacă ceva timp până vom discerne adevărul de fabulaţie; fapt este că aceste schimbări sunt reale şi, ca orice schimbări, trebuie studiate şi înţelese dincolo de ideile publicitarilor şi de strategiile de marketing ale companiilor.

    Agnotologia este o ştiinţă apărută în 1992, propusă de un domn, Proctor, care a studiat fumătorii şi industria tutunului; analizează bazele conceptuale ale ignoranţei, ale lipsei de cunoaştere, cultivarea ignoranţei în scopul obţinerii de foloase, fie ele politice sau economice.

    Dincolo de ignoranţa comună, ce vine din lipsa de carte, din dezinteres sau din lene, se dezvoltă ignoranţa agresivă, cea a insului care îşi este suficient, refuză ce i se spune şi crede că ştie tot. Nu insist, pare evident, dar dacă te gândeşti la modul în care lumea înghite pe nemestecate toate prostiile scrise pe internet de diverşi, de la reţete de slăbit la disputele legate de vaccinarea copiilor şi vindecarea maladiei Alzheimer, trecând prin încălzirea globală, atunci totul devine, în mod justificat, obiect de studiu. Impactul şi importanţa tehnologiei nu pot fi nici contestate, nici împiedicate; cum bine spune cineva în textul articolului de copertă, suntem cu toţii, astăzi, un soi de cyborgi, dotaţi nu numai cu retină, papile gustative şi celule cenuşii, ci şi cu un al doilea creier, din metal, plastic şi siliciu, suspendat de gâtul obosit de care pomeneam mai sus.

    Dar în această ecuaţie totul se bazează pe discernământ; discernământul celui ce scrie şi lansează informaţie scrisă sau vizuală, discernământul celui ce citeşte sau priveşte şi discernământul celui care îi supraveghează sau care are grijă de primii doi. Este diferenţa dintre cultura pop şi ştiinţa reală. Ignoranţa este unul dintre cele mai rele rele ale societăţii moderne, indusă de suficienţă şi de lipsa de cultură. Am mai spus-o de câteva ori: cred că ne îndreptăm, sau poate ne aflăm deja într-un soi de Ev Mediu Tehnologizat; Evul Mediu nu a fost o perioadă prea fericită a omenirii, mult mai procupată să supravieţuiască decât să creeze sau să avanseze, iar ce-i acuma nu diferă, în mod fundamental, de acele vremuri. Avem desfăşurări de forţe imbecile, avem impunere, avem supuşenie şi slugărnicie, totul, eventual, online. Diferenţa este dîntre a şti să ne reparăm gâtul obosit şi a ni-l rupe.

    Un menestrel pictat la 1600 de Jan Steen, un tablou despre bucuria de a trăi.

  • Cum a ajuns smartphone-ul un asistent de care omul nu se desparte şi în ce fel a schimbat societatea

    „Ce-ar fi să-mi spui când ai început să urăşti telefonul?“, este replica unui psihiatru în dialog cu un bărbat din povestea SF „Ucigaşul“ a lui Ray Bradbury. Însă aici nu este vorba despre un ucigaş obişnuit, ci despre unul de produse electrice. Ucigaşul cu pricina face asta din cauza faptului că este sătul de tehnologie şi de impersonalitatea produselor precum: telefonul-radio, tele-speakerul şi permanenta conectivitate pe care acestea o oferă. Sună familiar? Pariem că da.

    Această poveste a fost scrisă în 1953, însă este mai de actualitate ca niciodată. Telefonul ca mijloc de comunicare şi-a pierdut funcţia iniţială, cea de comunicare de la distanţă, în urmă cu mai mulţi ani. Acum telefonul mobil este un produs multifuncţional pe care-l avem mai tot timpul în preajmă, un produs care a devenit un obiect important în modul cum oamenii comunică şi funcţionează. „Toţi navetiştii stăteau acolo, obosiţi, şi vorbeau cu nevestele prin radiourile de mână: Acum sunt la colţul străzii 49. Acum o luăm pe strada 61″, scrie Bradbury, în povestea căruia „ucigaşul“ a folosit un dispozitiv pentru a bruia aparatele pasagerilor: „Locuitorii acelui autobuz se văzură deodată siliţi să facă conversaţie între ei. Panică! Se stârni o panică teribilă, ca între animale“.

    Bradbury îşi exprimă temerile legate de evoluţia tehnologiei prin intermediul acestui „ucigaş“. Produsele menţionate în povestirea scrisă în urmă cu peste 50 de ani există astăzi sub o altă formă şi denumire, însă efectele sunt cam aceleaşi sau chiar mai grave. Iar asta o simt pe pielea mea. Fiecare zi de muncă începe cu alarma telefonului, care se află pe noptieră, apoi, cu ochii încă îngreunaţi de somn, ridic telefonul şi lumina albă stridentă mi se lipeşte pe retină.

    Verific notificările, mailurile venite peste noapte, apoi, întins pe spate, intru pe Facebook. Văd o ştire, mai jos o poză a unui amic, apoi un clip se derulează şi tot aşa. Abia peste două-trei minute mă ridic din pat. În perioada în care am documentat acest articol am încercat să fiu mai atent la felul cum românii folosesc telefonul mobil. Cel mai uşor este în mijloacele de transport în comun. Mai tot timpul oamenii stau aplecaţi deasupra telefoanelor, câţiva vorbesc între ei, puţini mai citesc o carte, iar alţii aşteaptă, pur şi simplu.

    Într-o zi, mă aflam în metrou, în drum spre birou, şi am putut constata că, din 11 persoane aflate în vagon, doar eu şi cu încă o persoană nu foloseam telefonul inteligent. Într-o altă zi, într-un restaurant fast-food, la o masă se aflau patru sau cinci adolescenţi şi toţi se uitau în telefon şi din când în când mai aruncau câte-o vorbă peste masă, însă niciunul nu ridica capul din ecranul luminos. Aceste observaţii sunt empirice, însă conturează tabloul societăţii în care trăim astăzi şi în care smartphone-ul a devenit un instrument pe care cei mai mulţi oameni îl consideră indispensabil.

    REVOLUŢIA MOBILĂ

    Telefonul mobil a devenit parte din rutina zilnică a omului modern, un asistent de care nu se desparte, o poartă către ştiri, social media, distracţie şi orice formă de comunicare. Smartphone-urile au penetrat fiecare aspect al vieţii cotidiane. Este unul dintre cele mai fascinante obiecte, care, spre deosebire de PC sau laptop, este mai uşor de personalizat şi funcţionează de multe ori ca o extensie a individului. „Cu ocazia fiecărei sarcini telefonul, de acum un asistent personal, oferă şi fură putere. Oferă putere economisind timp şi scurtând distanţe, conectând o societate obişnuită să comunice verbal. Şi mai oferă putere obţinând aproape instantaneu informaţii. Telefonul eliberează şi îngrădeşte în acelaşi timp: spaţiul de interacţiune nu mai este deloc bine definit (putem fi în altă cameră, în altă clădire, în altă ţară atunci când interacţionăm); dar în acelaşi timp ne obligă să răspundem cât de repede putem“, spune sociologul Andrei Boteşteanu.

    Potrivit studiului Google România intitulat „O zi din viaţa lui Homo Smartphonicus“, smartphone-ul, portofelul şi cheile sunt, în această ordine, cele mai importante trei lucruri pe care românul le verifică să nu le fi uitat acasă. Şi dacă, totuşi, aceştia uită smartphone-ul acasă? „Nu este posibil“, au răspuns 56% dintre respondenţi, în timp ce 11% au spus că, dacă s-ar întâmpla acest lucru, s-ar întoarce de oriunde după el. Un prieten mi-a povestit la un moment dat cum un adolescent de 14 ani l-a întrebat ce jocuri se juca pe telefon când era mic. Prietenul meu a zis că niciun joc, la care tânărul a întrebat cu uimire ce făcea cu telefonul mobil. „Nu aveam telefon când eram mic“, a spus el. Dacă un adolescent de 14 ani nu-şi imaginează viaţa fără telefon mobil, oare ce ne vor întreba în adolescenţă copiii care sunt acum la grădiniţă?

     

  • Povestea tinerei de 27 de ani care a devenit stewardesă în Dubai: Muncesc pentru ca într-o zi să pot să trăiesc fericită şi pe o bucată de pământ românesc

    Andra Conţiu, 27 de ani, a plecat din România în urmă cu patru ani, după ce a absolvit facultatea de alimentaţie şi turism la Braşov şi liceul la Topliţa. Spune că visa încă din facultate să devină stewardesă, aşa că a decis să se mute în Dubai, loc de unde vizitează acum întreaga lume.

    “Odată ce am ajuns în Dubai, oamenii din jurul meu au fost cei ce au crezut mai mult în visul meu, fără să ştie de el, şi m-au împins către realizarea lui”, povesteşte Andra, care lucrează ca însoţitor de bord în cadrul unei companii aeriene din Orientul Mijlociu.

    “Interviul de angajare a avut loc în Dubai, nu este uşor, te solicită, însă e important să transimiţi acea energie pozitivă. Desigur, emoţiile au fost prezente, poate pentru că ştii că cei cu care concurezi sunt toţi diferiţi, altă naţionalitate, altă experienţă, altă cultură.  Cred că am fost în jur de 30 de candidaţi în ziua în care am fost eu şi am rămas doar trei în final. Interviul se desfăşoară pe durata mai multor zile şi, desigur, organizarea este diferită faţă de cea din România. Ei practic fac o preselecţie online înainte de a te chema la interviu”, spune Andra Conţiu.

    Despre minusurile jobului de stewardesă, tânăra spune că cel mai tare îi lipseşte somnul, din cauza diferenţelor de fus orar. Există însă şi numeroase aspecte pozitive atunci când lucrezi pentru o companie aeriană: “Programul meu de muncă este clar diferit de oricare alt job, motiv pentru care rutina lipseşte din viaţa mea. Am multe zile libere, mai multe decât ţi se oferă în mod obişnuit, pe care fie le petrec în Dubai, fie pot pleca oriunde în lume pentru puţină relaxare”.

    Meseria de stewardesă este bine plătită, chiar şi pentru standardele înalte din Dubai: “Salariul unui însoţitor de bord diferă de la lună la lună, însă se poate ajunge la 2.000 de euro dacă ai zboruri bune, pentru că eşti plătit şi pentru orele de zbor, plus diurna din fiecare tură, ca să nu mai menţionez că ţi se oferă cazare şi toate facilităţile. Seniorii noştrii câştigă mai mult, nu pot spune cu exactitate cât, însă nimeni nu le plânge de milă”.

    Cum decurge însă o zi de lucru din viaţa unei stewardese? “Încep pregatirea pentru un zbor cu 4-5 ore înainte de decolare. Ca echipaj de bord, începem să ne pregătim de acasă cu bagaje, machiaj, coafură, ţinută, totul trebuie să fie perfect. Urmează drumul până la sediu, drum în care recitesc safe talk-ul, pentru a-mi reîmprospăta cunoştinţele. Trebuie să îţi faci check-in-ul cu minimum două ore înainte de zbor, iar punctualitatea e sfântă; pentru doar 30 de secunde întârziere rişti să nu mai fii primit la zbor. Echipajul se adună într-o sală de conferinţe, unde discutăm toate detaliile legate de zbor, ne cunoaştem între noi, pentru că la fiecare zbor oamenii sunt alţii şi bineinţeles trebuie să trecem de toate verificările: paşaport şi licenţa pentru avionul pe care zburăm să fie în regulă, vaccinurile să fie la zi, uniforma să fie imaculată, manichiura să fie făcută cu ojă roşie sau transparentă, părul strâns cum ne-au învăţat în timpul pregătirilor şi safe talk-ul. Safe talk-ul e cel ce produce emoţii mereu, se pune o întrebare legată fie de aviaţie, de cazuri medicale, de securitate, la care trebuie să ştii să răspunzi pentru a putea opera zborul respectiv. După ce ajungem la avion, mai sunt o serie de sarcini până la îmbarcarea pasagerilor, după care urmează munca noastră propriu-zisă din timpul unui zbor.”

    Andra Conţiu spune că îi lipsesc multe lucruri legate de ţară, însă viaţa din Orientul Mijlociu are beneficiile ei. “Am încetat să mai simt anumite lipsuri din momentul în care am început să zbor; familia şi prietenii sunt însă cei care îmi lipsesc în continuare. Viaţa din Dubai e cu totul alta, comparativ cu România. Automat, când esti lipsit de griji poţi să te bucuri de ceea ce este în jurul tău”. Tânăra este mulţumită de slujba ei şi de viaţa pe care o duce, însă ar dori să se întoarcă, cândva, în România: “Momentan nu e mai bine acasă. Muncesc, însă, ca într-o zi să pot să trăiesc fericită şi pe o bucată de pământ românesc.”

    Sute de românce lucrează în prezent ca însoţitoare de bord pentru companii precum Emirates, Qatar Airlines sau FlyDubai. Transportatorii aerieni din Orientul Mijlociu desfăşoară anual recrutări de personal în statele europene, ca urmare a dezvoltării agresive pe piaţa aeriană mondială.

  • Milionarul care trăieşte în dubă şi se bărbiereşte cu toporul

    Daniel Morris este unul dintre cei mai promiţători jucători de baseball din Statele Unite. El a semnat în 2011 un contract cu o echipă din Toronto pentru care a primit un bonus de 2 milioane de dolari, însă trăieşte într-o dubă Volkswagen în parcarea unui magazin Wal-Mart.

    Morris este unul dintre cei mai buni aruncători din liga în care activează, iar acest lucru i-a adus şi numeroase contracte de publicitate. Tânărul preferă însă să investească toţi banii şi să trăiască cu doar 800 de dolari pe lună – jumătate din salariul minim lunar oferit în Statele Unite. “Prefer să trăiesc sărac”, povesteşte Norris. “Atunci când nu ai presiunea banilor, e mai uşor să te concentrezi pe muncă.”

    Ziua sa începe cu prepararea micului dejun la o plită portabilă, atunci când are la dispoziţie ingredientele necesare. Când îi lipseşte ceva, intră în magazinul aflat la doar câţiva metri distanţă. Urmează exerciţiile de dimineaţă şi apoi plecarea către stadion. Un ultim lucru pe care îl face, înainte de antrenament, este să ia un topor pentru a-şi “tunde” barba. Nu foloseşte lame de ras, pentru că nu le vede rostul.

    A cumpărat duba când era în liceu, după ce a semnat primul său contract de profesionist. De atunci, maşina este cel mai bun prieten al său. “Maşina asta îmi dă libertatea de care am nevoie”, spune tânărul atlet, citat de ESPN. “E un lucru precum Yin şi Yiang pentru mine”. Merge cu maşina peste tot, doarme în ea şi îşi face excursiile cu ea. Când ajunge la antrenament şi o parchează între maşinile de lux ale celorlalţi jucători, colegii îl îndeamnă să îşi cumpere ceva potrivit statutului său social. Pentru Morris însă, viaţa pe care o duce este exact viaţa pe care şi-o doreşte.

    Daniel Morris nu ştie cât va mai putea duce acest stil de viaţă, pentru că presiunea pusă de cluburile profesioniste este foarte mare. “Orice ar fi, voi continua să fiu un ambasador pentru promovarea lucrurilor de care îmi pasă”, spune Norris.

  • Alan Rickman, unul dintre cei mai mari actori de la Hollywood, s-a stins din viaţă la 69 de ani

    Actorul britanic Alan Rickman, cunoscut pentru filme precum Harry Potter, Greu de Ucis sau Robin Hood, a murit la 69 de ani. Starul de cinema suferea de cancer, potrivit familiei, transmite BBC.

    “Actorul şi regizorul Alan Rickman a murit din cauza unui cancer la vârsta de 69 de ani. A murit înconjurat de familie şi de prieteni”, se afirmă în declaraţia oficială dată publicităţii de familia artistului.

    Alan Rickman a devenit unul dintre cei mai îndrăgiţi actori britanici, graţie vocii sale inconfundabile şi, mai ales, felului în care a interpretat câteva personaje memorabile, precum profesorul Snape din franciza “Harry Potter” şi Hans Gruber în filmul de acţiune “Die Hard”.

    Starul britanic a câştigat un premiu BAFTA în 1992, cu rolul şerifului din Nottingham din filmul “Robin Hood: Prince of Thieves”. În acel an, Alan Rickman a fost nominalizat la BAFTA şi cu rolul din filmul “Truly Madly Deeply”.

    Printre celelalte roluri care au contribuit la cimentarea statutului său de vedetă a cinematografiei britanice se află cele interpretate în filmele “Raţiune şi simţire/ Sense and Sensibility” (1995) şi “Michael Collins” (1996), care i-au adus alte două nominalizări la premiile BAFTA.

    În 1996, a câştigat un premiu Primetime Emmy pentru evoluţia sa din miniseria TV “Rasputin”. Pentru acelaşi rol, actorul britanic a fost recompensat şi cu Globul de Aur, în anul următor.

    S-a remarcat apoi şi în comedia romantică “Pur şi simplu dragoste/ Love Actually”, dar a impresionat şi în numeroase spectacole de teatru.

    “Actorii sunt agenţi ai schimbării. Un film, un spectacol de teatru, o compoziţie muzicală sau o carte pot face diferenţa. Pot schimba lumea”, obişnuia să spună starul britanic, potrivit site-ului cotidianului The Guardian.

    Actorul britanic a strâns în urma filmelor sale o avere de 16 milioane de dolari. În urma sa rămâne soţia sa, Rima Horton, pe care a întâlnit-o la vârsta de 18 ani.