BusinessMagazin

Tag: viata

  • A murit unul dintre cei mai mari inventatori. A avut mai multe invenţii decât Edison

    Artur Fischer este responsabil pentru invenţia mai multor obiecte printre care şi primul bliţ sincronizat  pentru camera foto sau diblul din plastic pentru prinderea şuruburilor în perete. De-a lungul vieţii sale a înregistrat 1.100 de brevete de invenţie, informează New York Times. Acesta a murit în Waldachtal, sudul Germaniei, la vârsta de 96 de ani.

    Fischer a înregistrat primul brevet în 1947 când să-şi fotografieze fiica nou-născută. A inventat un mecanism sincronizat care să declanşeze bliţul, atunci când este eliberat „shutter-ul” camerei foto. Dispozitivul lui Fischer a fost cumpărat de Agfa şi în următorii 70 de ani, acesta a inventat sute de soluţii pentru problemele oamenilor.

    11 ani mai târziu, în 1958, a inventat diblul de plastic pentru şuruburi. Astăzi, peste 14 milioane de asemenea dibluri sunt produse în toată lumea. Printre altele,  Fischer a mai inventat kiturile de modelism Fischertechnik, suporturile pentru pahare cu capace retractabile sau duzele de ventilaţie.

    „Dacă Bill Gates este sinonim cu PC-urile, atunci Artur Fischer este emblematic pentru reparaţiile din casă”, scria cotidianul Der Spiegel.

    Fischer a avut mai multe invenţii decât Thomas Edison, care a înregistrat 1.093 patente pe numele său. Pentru munca sa, Artur Fischer a fost recompensat în 2014 cu un premiu European Patent Office.

  • Sfatul de business al săptămânii de la Adrian Crivii, director general al Darian: „Schimbarea e cel mai benefic element din viaţa unui întreprinzător şi cel mai important furnizor de oportunităţi”

    ADRIAN CRIVII a fondat în urmă cu mai bine de 25 de ani firma de evaluare Darian, unul dintre liderii pieţei de profil. Doctor în economie, Adrian Crivii a fost, între 1984 şi 1990, cercetător ştiinţific în cadrul Institutului de Tehnică de Calcul filiala Cluj, unde a învăţat rigoarea şi şi-a dezvoltat abilităţile de a găsi soluţii creative. „Mi-a plăcut întotdeauna să lucrez cu elemente necorporale, cu idei, cu dorinţa de a crea ceva nou. Nu am agreat niciodată activitatea comercială de vânzare de bunuri.“ În iarna anului 1990, povesteşte Crivii, activitatea în cadrul institutului a început să decadă. „Era o lume efervescentă, se năştea o nouă economie şi pentru mine a fost o provocare mare să încerc să fac altceva. Am înţeles atunci că vechiul drum, cariera de consultant ştiinţific, nu prea mai are un viitor în România. Am riscat şi am decis să devin antreprenor.“ Deşi erau vremuri foarte neclare, tulburi din punct de vedere social şi economic, a ales să fie propriul stăpân, fiind sprijinit de primul său asociat, Danilo Bertazzo. În numai câteva luni de la momentul în care a încolţit ideea aventurii antreprenoriale, a reuşit să depăşească tot lanţul birocratic de înfiinţare a unei companii într-o legislaţie cvasiinexistentă. „În noiembrie 1990 am deschis un birou, împreună cu câţiva dintre colegii mei de la ITC, în apartamentul în care locuiam în Cluj- Napoca.“ De-atunci, Darian a parcurs un drum lung şi a ajuns la 60 de colaboratori şi o cifră de afaceri de 2,5 milioane de euro în 2014.

    CARE A FOST CEL MAI DIFICIL MOMENT DIN CARIERĂ ŞI CUM L-AţI DEPĂŞIT?

    Unii întreprinzători se confruntă în permanenţă cu momente dificile provocate de riscuri de piaţă, situaţii financiare delicate, modificări de legislaţie sau probleme cu resursele umane. În 1991, la un import de produse soft, am investit 50.000 dolari, la un curs de aproximativ 60 lei pe dolar, şi am fost obligat să recuperez suma investită la un curs de 220 lei pe dolar. Deşi profitul din vânzare ar fi trebuit să fie relativ consistent, tranzacţia a generat o pierdere serioasă (din pricina cursului valutar). Momentul a fost depăşit, respectiv pierderea recuperată din profitul tranzacţiilor anterioare şi o parte din fonduri proprii.

    CE AŢI ÎNVĂŢAT DIN ACEASTĂ EXPERIENŢĂ?

    Mediul ecomonic poate fi foarte impredictibil, în special în momente de criză, iar evenimentele, aparent, din exteriorul afacerii pot să aibă efecte negative dezastruoase. Am văzut ce înseamnă cursul valutar într-o ţară cu un sistem bancar precar (1991).

    CARE SUNT GREŞELILE PE CARE LE ÎNGĂDUIŢI ALTORA?

    Asumarea unor riscuri insuficient de bine analizate.

    CE ALTĂ PROFESIE V-AR FI PLĂCUT?

    Judecător sau profesor.

    CE ALTĂ PROFESIE NU AŢI FI ALES NICIODATĂ?

    Bancher.

    UN SFAT PENTRU TINERI LA ÎNCEPUT DE CARIERĂ.

    Să aibă curaj să încerce idei noi, să fie creatori, să persevereze şi să devină confortabili în legatură cu schimbarea. Schimbarea e cel mai benefic element din viaţa unui întreprinzător şi cel mai important furnizor de oportunităţi.

  • Munca, conjugarea pe care am uitat-o

    În legătură cu munca există, în spaţiul cultural şi social românesc, un mare gol mărginit de fapte doar la extreme. la un capăt stă Dorel, personajul creat de publicitari care a ajuns să fie portdrapelul unui întreg segment; la capătul opus lui Dorel sunt angajaţii care s-au îmbolnăvit sau care s-au prăpădit din cauza epuizării la locul de muncă. La o altă extremitate stă programatorul român, cel cu care ne mândrim şi care reprezintă pentru mulţi soluţia pentru creştere economică şi pentru o dezvoltare rapidă. La colţul opus în ringul programatorului sunt cei circa 400.000 de români apţi de muncă, dar care nu îşi caută o slujbă. La o altă extremitate sunt şefii români, mai bine plătiţi în Bucureşti chiar decât cei din New York. opuse acestora, se află, tot în România, cele mai reduse salarii din Europa. Nu în ultimul rând, la o extremă avem numărul de ore lucrate în România, printre cele mai multe de pe bătrânul continent, iar la polul opus se află mult prea invocata, de către analiştii economici, lipsă de productivitate a românului. între toate acestea stau munca şi modul cum relaţionăm cu munca, cheia dezvoltării viitoare a naţiei.

    Am decis că e bine ca acest articol să conţină în titlu cuvântul „muncă“ pentru a fi, astfel, bine indexat de Google. Ar sparge, astfel, cât de cât, monotonia care te loveşte pe internetul românesc dacă dai o căutare cu termenul „muncă“, pentru că obţii o avalanşă de rezultate cu locuri de muncă, în primul rând în străinătate, dar şi în ţară, la care se adaugă varii horoscoape, articole uşurele din presă sau anunţuri ale agenţiilor specializate ale statului; deliciul momentului era, la momentul scrierii textului, „românul adormit la locul de muncă“ – un ins care lucra la o companie IT canadiană şi care a apărut într-o fotografie grăitoare. Imaginea s-a viralizat şi lumea a început să se distreze, ipostaziindu-l în fel şi chip; nu insist, dar mi s-a părut un semn karmic, cu o încărcătură anume – român, muncă, străinătate, adormit, echipă, patroni, tehnologie, programator.

    Trecând peste astfel de aspecte frivole, aţi putea constata, în cazul în care sunteţi interesat, o lipsă de studii, articole, analize legate de subiectul muncii. Sigur, există aşa ceva pe siturile de resurse umane, pentru specialişti, dar nu există o literatură a muncii, care să analizeze şi să interpreteze fenomenul, să-i dea o dimensiune socială, politică şi economică. Singura lucrare pe care am găsit-o în librării, dincolo de interpretările Codului muncii şi de aspectele juridice ale domeniului, este „Etica muncii la românii de azi“, scrisă de Monica Heintz, antropolog cu o activitate prestigioasă la instituţii precum Sorbona sau Institutul Max Planck. Studiul este un excepţional document care prezintă realităţile anului 2000, o lume în formare, încă marcată de perioada de dinainte de 1989, încă în căutarea unei identităţi capitaliste. Multe din cele scrise acolo sunt valabile şi astăzi, şi voi face referire la ele la un moment dat.

    Alte titluri precum „De ce munca e de kkt“, volum semnat de Cali Ressler şi Jody Thompson, nu se încadrează în ceea ce mă interesa, ci mai degrabă în genul acela de cultură pop care a început să se infiltreze în zone care până la un moment dat au fost mai puţin accesibile.

    În aceste condiţii, şi fără a avea pretenţia de a răspunde tuturor întrebărilor într-un singur articol de revistă, să trecem la lucruri serioase: cum relaţionează românii cu munca? Dacă e să credem sondajele, munca este extrem de importantă pentru doi români din trei, care o plasează pe locul secund în topul lucrurilor foarte importante în viaţă, după familie, dar înaintea religiei, a timpului, a prietenilor sau a politicii. Procentul românilor care apreciau că munca este importantă în viaţa lor a scăzut de la 96% în 1990 la 91% în 2008. Pentru comparaţie, la bulgari nivelul s-a situat constant la 90%, la fel şi în Ungaria. La greci la fel, 95%. Scădere a fost în Polonia, de la 97% la 91%. Să le numim evoluţii şi, pentru a încerca să le înţelegem, să punem un pic munca în context.

  • Cu cinci ani în urmă era falit şi la închisoare. Acum câştigă 300.000 de dolari pe lună

    Poate suna a scenariu de film, însă este povestea lui Jason Fyk, fondatorul WTF Magazine. Acum trei ani, el era falit, în închisoare şi aproape de sinucidere. A folosit Facebook pentru a-şi întoarce viaţa cu 180 de grade.

    Problemele financiare ale lui Fyk au început în 2005, atunci când piaţa imobiliară a luat o turnură ciudată. Fyk era un agent imobiliar tânăr, căsătorit şi cu un copil, iar lipsa banilor a început să îl apese. Lunile au trecut, iar Fyk a înţeles că trebuie să găsească o nouă metodă de a face bani. Câţiva prieteni i-au propus să pornească un website, aşa că a cumpărat domeniul WTFMagazine.com. Acronimul WTF venea “Where’s The Fun”, site-ul fiind practic o colecţie de poze şi clipuri amuzante, relatează Business Insider.

    “Echipa lucra practic fără niciun ban”, povesteşte Fyk. “Încercam să adunăm informaţii şi materiale de peste tot, dar nu aveam nici cea mai vagă idee ce facem”.

    WTF a devenit entitate juridică în septembrie 2010 şi a avut lansarea oficială la începutul anului 2011. Câteva săptămâni mai târziu, Fyk a condus până la Baltimore pentru a intervieva un grup de cascadori. Ajuns în parcare, el a observat că mai mulţi bărbaţi se luaseră la bătaie, drept pentru care a început să filmeze tot incidentul cu telefonul mobil. Printr-o neînţelegere, poliţia americană l-a arestat şi pe Fyk motivând că acesta ar fi aranjat de fapt încăierarea pentru a putea să o posteze pe site-ul WTF.

    Familia bărbatului a folosit ultimii bani pe care îi avea pentru a angaja un avocat; cu toate acestea, a durat două luni până ca el să fie eliberat.

    “Nu puteam să mă angajez la McDonald’s, pentru că aveam nişte facturi uriaşe de plătit”, îşi aminteşte Fyk. “Copilul meu a fost cel care m-a ţinut pe linia de plutire în acea perioadă”.

    Bărbatului i-a venit ideea să scrie o carte despre toate întâmplările prin care trecuse în ultimul timp, însă nefiind un autor cunoscut era greu de crezut că cineva ar fi acceptat să îl publice. “Singura resursă pe care o aveam la dispoziţie era social media, şi era gratuită. Am decis să învăţ tot ce există legat de Facebook şi să creez un fel de mişcare socială care să îmi dea notorietate.”

    Ideea a fost una cât se poate de bună: Fyk a folosit sistemul de pagini business al Facebook şi a creat zeci de astfel de pagini. În prezent, el “controlează” peste 28 de milioane de like-uri. Acestea aduc zeci de milioane de vizite pe siteul său, iar vizitele se concretizează în milioane de dolari, anual, din publicitate.Bărbatul încasează aproape 300.000 de dolari pe lună de pe urma WTF Magazine.

    WTF Magazine are acum zeci de angajaţi, iar Fyk a angajat un aşa-numit “ghost writer” care să îi redacteze memoriile.

  • O nuntă printre ruine – GALERIE FOTO

    Un fotograf sirian a realizat un album de nuntă în oraşul Homs, devastat după ani de război civil. El a folosit acest cadru, scriu cei de la The Atlantic, pentru a demonstra că “viaţa este mai puternică decât moartea”.

    Nada Merhi, de 18 ani şi soţul său Hassan Youssef, de 27 de ani, pozează pentru fotograful Joseph Eid.

    Foto: Joseph Eid / AFP / Getty

  • În vacanţă cu bunicul

    Comedia ”Bunicul dezlănţuit“ îl prezintă, din 5 februarie la cinema, pe Robert De Niro în rolul unui veteran lipsit de prejudecăţi şi hotărât să demonstreze că viaţa merită trăită din plin la orice vârstă.

    Filmul este distribuit de Freeman Entertainment. Jason Kelly (Zac Efron) se află la doar o săptămână distanţă de nunta cu fiica răsfăţată a şefului său, deci cu un pas mai aproape de visul de a deveni partener la firma de avocatură unde lucrează de mult. Abia târziu, tânărul va realiza că toate planurile îi sunt periclitate de bunicul guraliv, cu care pleacă în vacanţa de primăvară la Daytona.

    Între petreceri scandaloase, conflicte aprinse în bar şi o noapte de pomină de karaoke, bătrânul Dick (Robert De Niro) pare de neoprit, încearcând cele mai provocatoare experienţe şi făcând tot posibilul să-şi convingă nepotul să i se alăture. 

  • Cum să devii Steve Jobs

    O curiozitate m-a facut să caut „Steve Jobs“ pe Amazon, doar la capitolul cărţi, iar rezultatul a fost uluitor: 17.364 de volume care erau conectate cu Steve Jobs într-o manieră sau alta (sigur că nu toate, dar cele mai multe da); de exemplu există reviste de benzi desenate despre omul de afaceri, printre care şi unele japoneze, manga.

    Întorcându-ne la volumul „Becoming Steve Jobs. Din aventurier în vizionar“, de Brent Schlender şi Rick Tetzeli, trebuie spus că volumul se vrea o biografie menită să contrazică stereotipurile legate de viaţa lui Jobs, de exemplu faptul că a fost şi vizionar, dar şi ticălos în egală măsură. Veţi regăsi în carte unele din aspectele ce au apărut deja în cunoscuta carte despre viaţa antreprenorului semnată de Walter Isaacson şi apărută în 2011. Schlender şi Tetzeli sunt jurnalişti, primul semnând pentru Fortune şi The New York Times, iar al doilea pentru revista Fast Company; cartea lor oferă suficiente elemente care să o diferenţieze de cea a lui Isaacson, mai ales în privinţa portretizării personalităţii lui Jobs.

    Tim Cook, actualul şef de la Apple, declara, de altfel, că Isaacson nu a prins esenţa lui Jobs, descriind o persoană cu care el nu ar fi lucrat nici în ruptul capului. În schimb „Becoming Steve Jobs“ a fost mai bine primită de ştabii companiei de tehnologie; Eddy Cue, şeful diviziei de software şi servicii internet din Apple, aprecia, pe Twitter, că este cel mai bun portret al lui Jobs.

    În plus, cartea oferă şi elemente care lipsesc din volumul lui Isaacson, de exemplu modul în care omul de afaceri s-a ocupat de colegii săi de muncă şi de vieţile lor. Apar interviuri cu foşti colaboratori ai lui Jobs de la studioul de animaţie Pixar sau de la Disney. Bob Iger, CEO Disney, povesteşte, de exemplu, că a fost prima persoană care a aflat, în 2006, că boala lui Jobs, cancerul, a recidivat. Iar Tim Cook povesteşte de faptul că în aceeaşi perioadă s-a oferit să-i doneze lui Jobs o bucată din propriul ficat, ofertă pe care Jobs a refuzat-o categoric. Relatările din carte sunt, cele mai multe, ale lui Brent Schlender, care s-a ocupat de Jobs, ca jurnalist, şi la bine şi la rău. „Ce mi-a plăcut mereu la jurnalismul din lumea afacerilor – şi ce-am învăţat de la cei mai buni dintre colegii cu care am lucrat – e că întotdeauna există o latură umană pentru aparent calculata lume din această industrie“, spune el în prologul cărţii, şi citind, am avut într-adevăr, impresia că ştiu mai multe despre omul Jobs. Citiţi cu încredere!

  • Viaţa în cel mai poluat oraş din lume unde temperatura medie anuală este -10 grade Celsius – GALERIE FOTO

    Viaţa în oraşul rusesc Norilsk nu este una uşoară. Norilsk  este un oraş minier localizat în cercul polar arctic. Este cel mai nordic oraş şi al doilea ca mărime (peste 100.000 de locuitori) din interiorul cercului polar arctic.

    Elena Chernysheva, câştigătoarea concursului de fotografie World Press Photo, a documentat viaţa în oraşul rusesc timp de un an (februarie 2012-februarie 2013).

    Oraşul, minele şi fabricile metalurgice au fost construite de prizonierii din lagărele de muncă forţată. Temperatura medie anuală este de -10 grade Celsius, iar pe timp de iarnă temperatura scade până la – 55 grade Celsius când oraşul este înghiţit pe o perioadă de două luni de noaptea polară.

    Norilsk este unul dintre cele mai poluate oraşe din lume şi mulţi dintre locuitori suferă de boli respiratorii sau cardiovasculare. Aici se află cel mai mare complex de topire a metalelor grele din lume. Peste 4 milioane de tone de cupru, plumb, nichel sau zinc sunt eliberate în aer în fiecare an. Unele estimări arată că 1% din emisiile globale de dioxid de sulf provine din Norilsk.

    Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, locuitorii sunt nevoiţi să apeleze la alte soluţii, amenajează mici gărdini în apartamente. 

  • Povestea omului care a produs trilogia Matrix: probleme financiare, certuri şi stil de viaţă exorbitant

    WarneR Bros şi celelalte mari studiouri cinematografice de la Hollywood au redus în ultimii ani cos-turile şi au renunţat la producătorii consacraţi cu care au colaborat de-a lungul timpului, între aceş-tia aflându-se şi controversatul cineast Joel Silver, cunoscut pentru producţia unor pelicule de suc-ces precum Matrix şi seria Armă Mortală, dar şi pentru problemele financiare, stilul de viaţă exorbi-tant şi certurile cu colaboratorii.

    Silver, în vârstă de 62 de ani, face parte dintre marile nume hollywoodiene nevoite să atragă finan-ţare pe cont propriu pentru proiectele lor şi să se zbată să le vândă pe o piaţă tot mai dură. Aceeaşi soartă o împărtăşesc personalităţi de prim rang ca Ron Howard şi Brian Grazer, care timp de mulţi ani au dus o viaţă confortabilă la Universal.

    Ceea ce îl face diferit pe Silver este reputaţia sa bine împământenită ca unul dintre cei mai ex-travaganţi „jucători“ de la Hollywood. Numeroşi foşti asociaţi ai lui Silver au dezvăluit că acesta chel-tuieşte de mult timp peste puterile sale financiare, ceea ce i-a făcut pe mulţi să se întrebe cum vor putea, el şi compania pe care a înfiinţat-o, Silver Pictures, să supravieţuiască financiar în noua or-dine a industriei cinematografice americane.

    Silver a reuşit însă să surprindă pe toată lumea, anunţând că a găsit un investitor pentru relan-sarea Silver Pictures, la o petrecere de ziua lui Robert Downey Jr. în Santa Monica, un eveniment din luna aprilie la care au fost invitaţi Jennifer Aniston, Reese Witherspoon şi Edward Norton. Câteva săptămâni mai târziu s-a dovedit că investitorul este miliardarul canadian Daryl Katz, preşedinte şi director general al Katz Group of Companies, care a făcut o investiţie în Silver Pictures a cărei valoare nu a fost dezvăluită.

    Aşa cum au sperat prietenii lui Silver şi cum s-au temut inamicii săi, strălucitul producător a găsit o nouă sursă de finanţare într-un moment în care mulţi au crezut că perspectivele sunt sumbre. Deocamdată se pare că Silver poate continua să trăiască, deşi la o scară mai mică, aşa cum o făcea în perioada sa de glorie, când Warner Bros îi punea la dispoziţie contracte generoase şi avansuri de ordinul milioanelor de dolari.

    Silver, cu o personalitate conflictuală şi o listă lungă de relaţii distruse, este conştient că unii au sperat cu fervoare să eşueze. „Da, sunt o ţintă mare şi am avut mare succes. Întotdeauna se găsesc oameni care fie nu au succes, fie, din diferite motive, nu sunt de acord cu succesul meu şi par să dorească să spună lucruri care nu sunt plăcute şi nici adevărate“, a afirmat Silver într-un interviu re-cent.

    Silver are încă prieteni apropiaţi, cum sunt Downey şi soţia acestuia Susan, vicepreşedintele NBC Universal Ron Meyer şi codirectorul general al WME, Ari Emanuel, care a încercat în ultimul an să îl ajute pe Silver să găsească o nouă finanţare.

    O sursă a declarat însă că un alt asociat, Todd Morgan, preşedinte al Bel Air Investment Advisors, l-a pus în legătură pe Silver cu Katz.
    Proprietar al echipei de hochei Edmonton Oilers, Katz a construit un imperiu de 3,4 miliarde de dolari cu un lanţ de peste 1.800 de farmacii şi consideră investiţia în Silver Pictures ca parte a strategiei de extindere a afacerilor sale.
     

  • Pariuri pe moartea oamenilor. Culisele tranzacţiilor cu poliţe de asigurări

    Pentru astfel de situaţii se pare că firmele de asigurări au găsit o soluţie: vânzarea poliţei de asigurare unui prieten sau unui străin, la fel cum se întâmplă în cazul unei maşini, al unei bărci sau al unei case. În tranzacţii numite în Statele Unite „viatical settlement“, pentru pacienţii aflaţi în faze terminale de boală, sau „life settlement“, pentru restul oamenilor, persoanele care îşi vând asigurarea de viaţă primesc imediat o sumă de bani în numerar.

    Ce părţi ale corpului au ales să-şi asigure vedete precum: Madonna, Heidi Klumm sau Jennifer Lopez – GALERIE FOTO

    Cumpărătorul, în schimb, devine beneficiarul poliţei şi plăteşte primele până la decesul persoanei asigurate.
    Într-o astfel de situaţie se află, potrivit New York Times, şi americanul Ruben Robles. „Tu vezi luminiţe?“, l-a întrebat Ruben pe fratele său Mark, în 2007. Strălucitoare, în formă de stea şi albe, luminiţele dansau în faţa ochilor săi pe când şofa, făcea cumpărături sau când îşi hrănea pisicile. Pentru că Mark nu vedea nimic, Ruben a mers la medic, care a crezut că viziunile acestuia sunt provocate de stres.

    Ruben conducea la vremea respectivă o agenţie de recuperare a datoriilor în Los Angeles, programul de muncă era lung, iar datornicii reticenţi. Câteva săptămâni mai târziu, Ruben a început să sufere de crize. A mers la alt medic, a făcut un RMN, care a scos la iveală o tumoare în lobul frontal al creierului. Diagnosticul a fost cancer cerebral. La 36 de ani, lui Ruben i s-a spus că nu va apuca a 38-a aniversare.

    Îngrozit, Rubles a spus că s-a gândit permanent la Dumnezeu. Dar criza sa era atât practică cât şi existenţială. În următorul an şi jumătate, chirurgii l-au operat de trei ori pe creier şi au extirpat cât au putut de mult din tumoare. În urma operaţiilor, Robles abia mai poate merge şi vorbi. A închis firma de recuperare a datoriilor. Soţia l-a părăsit şi Robles, care are nevoie de ajutor permanent, s-a retras în apartamentul mamei sale.

    Facturile medicale erau în creştere, iar Robles, deşi avea încredere că Dumnezeu va avea grijă de el după moarte, avea între timp o nevoie imediată, disperată, de bani.

    Ron Escobar, un prieten apropiat al său, a mers atunci la Carole Fiedler, un expert în asigurări. Fiedler a văzut că Robles nu are o casă de vacanţă de vânzare sau acţiuni Google, ci o asigurare de viaţă de jumătate de milion de dolari.

    Asigurarea de viaţă ar trebui în mod normal să fie în beneficiul soţului supravieţuitor sau al moştenitorilor, nu să îi servească pe titulari. Dar Fiedler, care deţine o firmă numită Innovative Settlements, ştia că o poliţă de asigurare poate fi revândută ca orice alt activ, precum o maşină, o barcă sau o casă.

    Robles nu mai putea să îşi câştige existenţa în modul tradiţional, dar, pentru investitorul potrivit, moartea sa iminentă valora foarte mult.

    Vânzarea vieţii sau a unei case pot avea mai multe în comun decât s-ar crede. Posibilii cumpărători fac cercetări şi efectuează inspecţii. Există oferte şi contraoferte, până când vânzătorul acceptă una dintre ele. Vânzătorul nu renunţă literalmente la viaţă, desigur, ci la poliţa de asigurare. Distincţia este însă aproape inexistentă, având în vedere că valoarea de vânzare este legată de o estimare rece a duratei de viaţă a vânzătorului.

    În cazul poliţei lui Robles, şi-a exprimat interesul o companie din Georgia, Habersham Funding. Escobar i-a trimis şase cutii cu documentele medicale ale lui Roble, în total mii de pagini. Firma le-a analizat şi le-a trimis şi la o companie specializată în analiza speranţei de viaţă. Rapoartele au confirmat prognosticul pesimist că Robles mai are mai puţin de doi ani de viaţă. Fiedler a încercat la rândul ei să convingă firma Habersham că Robles bate la uşa morţii. Cu cât mai repede se producea decesul său, cu atât mai puţine poliţe mai avea de plătit cumpărătorul, iar câştigul său ar fi fost mai mare.

    Habersham a făcut o primă ofertă de 250.000 de dolari. „Trebuie să ne daţi mai mult decât atât“, a spus Fiedler în timpul negocierilor. „Omul ăsta este grav bolnav!“ Compania a oferit în cele din urmă 305.000 de dolari, iar Fiedler a acceptat. Profitul cumpărătorului este 500.000 de dolari, respectiv valoarea poliţei, minus suma de 305.000 de dolari şi poliţele care mai sunt de plătit.

    Escobar, între timp, a sperat că prietenul său poate contrazice prognosticul sumbru. „Uite, ei pariază că vei muri. Tu pariezi că vei trăi“, i-a spus el.

    Să pariezi că cineva va muri pare atât de sinistru încât este greu de crezut că practica este legală. Sigur, oamenii dau mulţi bani pe poliţele de asigurări de viaţă, aşa că acest fapt le poate da dreptul să le şi vândă. Dar libertăţile în domeniul proprietăţii nu sunt nelimitate, în special în probleme legate de viaţă. Posesia şi controlul asupra propriului corp sunt un drept fundamental. Dar acest drept nu a împiedicat interzicerea prostituţiei, vânzările de organe sau serviciile oferite de părinţi surogat în schimbul unor sume de bani.