Tag: capitala

  • Proiectele imobiliare care ar fi trebuit să schimbe faţa Bucureştiului. De la autostrăzi suspendate la zgârie-nori în Dorobanţi

    De-a lungul ultimilor 25 de ani, am citit despre numeroase proiecte care ar fi trebuit să modifice peisajul din Capitală. De la autostrăzi suspendate până la zgârie-nori, aceste proiecte au fost abandonate îaninte de a se pune măcar prima cărămidă.

    Autostrăzile suspendate

    Unul dintre cele mai controversate proiecte din ultimii zece ani a fost, fără îndoială, cel al autostrăzilor suspendate; se vorbea despre traseul inelului median de circulaţie, vestita “autostradă suspendată a lui Oprescu”, pentru zona de Nord a Capitalei între şoseaua Colentina şi strada Virtuţii, până la noua arteră de legătură cu autostrada Bucureşti-Piteşti. Drumul ar fi trebuit să aibă trei benzi pe sens, iar viteza maximă de străbatere a acestuia ar fi fost de 80 km/oră. Cea mai ieftina variantă ar fi costat 603 milioane de euro, iar cea mai scumpă aproape două miliarde de euro. Inelul median ar fi avut în total o lungime de 55 km.

    Muzeul din metrou

    Vestigiile găsite în timpul săpăturilor la parcarea subterană de la Universitate, provenind fie de la temeliile Bisericii Sfântul Sava, refăcută de Constantin Brâncoveanu şi demolată în jurul anului 1870, fie de la zidurile unor pivniţe boltite, deasupra cărora tronau odată case boiereşti, ar fi trebuit expuse în staţiile de metrou de pe Magistrala 5 (Drumul Taberei-Pantelimon). Proiectul depinde, evident, de evoluţia extrem de înceată a lucrărilor la magistrală. “Vestigiile de la Universitate ne afectează puţin pentru că noi trecem cu tunel în zona staţiei. Chiar dacă vor fi nişte întâlniri în zona vestigiilor, vom încerca să realizăm un punct muzeal sau ceva de genul acesta astfel încât vestibulul staţiei să aibă rezervat un loc pentru ceea ce intră la interferenţa dintre vestigiile respective şi staţia de metrou. Le vom conserva pentru a putea fi văzute de public. Costurile de încastrare sunt minime şi nu afectează în niciun fel valoarea proiectului”, a precizat la acel moment pentru B365.ro Gheorghe Udrişte, directorul general al Metrorex SA.

    Proiectul Esplanada

    O altă investiţie de aproape un miliard de euro a fost anunţată în 2004 şi prevedea construirea un mall, a unor clădiri de birouri şi rezidenţiale, în apropiere de Piaţa Unirii, pe un teren de 10,7 ha. Proiectul Esplanada a rămas doar la stadiul de machetă frumoasă, după ce dezvoltatorul TriGranit Development Ro-mânia a anunţat în 2011 că şi-a suspendat activitatea pentru trei ani. „Proiectul este în stand-by pe o perioadă nedeterminată, după ce a rămas să fie avizat de mai multe ministere”, a declarat recent Vlad Vâlcea, director de dezvoltare la compania Trigranit, potrivit politici.weebly.com.

    Dorobanţi Tower

    Biroul de arhitectură al celebrei Zaha Hadid plănuia în 2008 să ridice în Bucureşti o clădire numită Dorobanţi Tower. Construcţia ar fi avut 200 de metri înălţime şi forma unui diamant înclinat. Clădirea a fost anunţată în 2008, iar planul era ca  turnul să aibă o suprafaţă desfăşurată de 100.000 de metri pătraţi, găzduind un hotel de 5 stele, un cazino, apartamente de lux, o zonă comercială, şi ar fi fost amplasat pe strada Mihai Eminescu, la intersecţia cu Calea Dorobantilor. Proiectul a fost abandonat.

    Cea mai mare tranzacţie cu terenuri din Bucureşti

    O companie irlandeză, care a plătit 53 de milioane de euro pe un teren în Titan lui Eduard Ioan Dan Romalo, a depus în 2007 documentaţia la Primăria Sectorului 3 pentru a construi pe acel teren un mall şi circa 1.000 de apartamente. “Când irlandezii au venit la primărie săptămâna trecută, pentru a solicita certificatul de urbanism, în documentele prin care atestă că sunt proprietarii terenului, am văzut că tranzacţia prin care aceştia l-au cumpărat s-a ridicat la 53 de milioane de euro. Este cea mai mare tranzacţie cu un teren din sectorul 3 şi cred că este, totodată, cea mai mare tranzacţie cu un teren din Bucureşti”, a declarat la acea vreme agenţiei Mediafax Ştefan Dumitraşcu, arhitect şef la Primăria Sectorului 3.

    Casa Radio

    Nici aici lucrările nu au fost terminate. Proiectul de peste 700 milioane de euro a intrat în stand-by după ce Primăria Sectorului 1 a atacat în instanţă planul urbanistic zonal (PUZ), potrivit politici.weebly.com.

  • Fossil deschide primul magazin din România

    Brandul premium Fossil deschide primul magazin din România în centrul comercial AFI Palace Cotroceni din Capitală. 

    Potrivit reprezentanţilor Fossil, clienţii vor găsi n magazinul deschis în AFI Palace Cotroceni, de la cele mai noi modele de ceasuri şi bijuterii, până la ochelari de soare, parfumuri, precum şi produsele din piele Fossil, genţi, portofele şi accesorii pentru femei şi bărbaţi. Pe lângă produsele marcă proprie, Fossil comercializează ceasuri şi sub alte mărci precum Adidas, Burberry, Diesel, DKNY, Emporio Armani, Armani Exchange, Michael Kors, Marc By Marc Jacobs, Skagen şi Karl Lagerfeld. 

  • Care sunt locuinţele preferate ale bogaţilor Capitalei

    În primul trimestru al anului, Băneasa şi Pipera au atras mai mulţi chiriaşi pe segmentul premium decât Şoseaua Nordului, Dorobanţi, Floreasca, Aviatorilor sau Primăverii, bugetul fiind factorul determinant de selecţii, potrivit unor informaţii trimise de reprezentanţii grupului de firme imobiliare Nordis.

    Cele mai multe tranzacţii s-au încheiat la bugete medii de 1.500 euro/lună în zonele de centru-nord şi nord ale Capitalei; cel mai mare buget de închiriere a unui apartament a fost de 2.400 euro/lună iar cel mai mic de 700 de euro/lună. Proprietăţile cu 2-3 dormitoare, în cazul apartamentelor şi cu 4-5 dormitoare în cazul vilelor au fost cele mai tranzacţionate, iar bugetele medii au fost în jur de 1.500 euro/lună. Factorii determinanţi pentru un chiriaş în alegerea locuinţei au fost, în această ordine, preţul, zona, tipul de proprietate (apartament sau vilă) finisajele şi mobilierul, dar şi facilităţile oferite de proprietate sau complex.

    „Pentru majoritatea chiriaşilor preţul este cel mai important criteriu de decizie. Chiar dacă solicită să viziteze şi proprietăţi a căror chirie este peste bugetul lor declarat, decizia finală va ţine cont în primul rând de preţ şi abia apoi de calitatea amenajărilor sau facilităţile oferite de complex sau proprietate. Există însă, mult mai rar, acei clienţi pentru care bugetul este doar un parametru relativ. Pentru acest tip de chiriaşi contează suprafaţa utilă a spaţiului, finisajele, mobilierul, dimensiunea teraselor şi priveliştea şi nu vor închiria proprietăţi care nu se ridică la standardele lor”, afirmă Emanuel Poştoacă, director general al Nordis.

    În primele trei luni din 2016, a crescut uşor numărul de apartamente premium aflate la închiriere, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Majorarea s-a datorat livrării de imobile rezidenţiale noi în 2015, care au fost achiziţionate în scop investiţional. Chiriile apartamentelor în zona Pipera sunt mai scăzute faţă de zona Herăstrău, fiind vorba de altă locaţie dar şi de concurenţa directă cu vilele şi încep de la 1.000 euro/lună.

    Spre exemplu, la un buget de 1.000 – 1.300 euro/lună, în zona Herăstrău se poate închiria un apartament de cca 90-100 mp utili, mobilat şi utilat. La acelaşi buget, în zona Pipera se poate închiria o vilă cu 3 camere, cu suprafaţa utilă de 120-140 mp, finisaje medii, situată în complex rezidenţial (deci curte proprie de 50 – 70 mp) şi de obicei nemobilată. Daca discutăm de bugete mai mari, peste 2.500 euro/lună, în Herăstrău putem închiria apartamente cu 3-4 camere cu peste 120 mp utili şi frumos mobilate, chiar pe Şoseaua Nordului, lângă parc. În Pipera, la acelaşi buget sunt disponibile vile de peste 180 mp utili, care au curte de 200-300 mp, mobilate şi chiar cu piscină.

    Apartamentu nou care s-a închiriat în scop rezidenţial la cel mai mare buget prin intermediul Nordis are trei camere şi este situat în zona Kiseleff – Aviatorilor, noul locatar urmând a plăti o chirie lunară de 2.400 euro/lună.

    Apartamentul se află într-un imobil construit în 2010 şi a fost achiziţionat de la început in scop investiţional. Cea mai accesibilă locuinţă premium închiriată de Nordis, în primul trimestru din acest an, în zona de nord a Bucureştiului a fost un apartament tot cu trei camere în complexul rezidenţial Park Residences 5 din Băneasa, finalizat în anul 2015. Apartamentul a fost închiriat pentru suma de 700 euro/luna şi este la prima utilizare, fiind vorba de o investiţie imobiliară.

    Grupul de firme imobiliare Nordis a fost înfiinţat în 2008, de către Emanuel Poştoacă, consultant imobiliar cu experienţă in investiţii rezidenţiale în zona de nord şi astăzi reuneşte trei firme specializate: Nordis, de intermediere imobiliară, Nordis ­ Administrare, de administrare de imobile şi Nordis Investments, de investiţii si dezvoltare imobiliară. Nordis are în portofoliu , la vânzare, închiriere sau în administrare  peste 2.500 de proprietăţi premium din zonele de nord ale Bucureştiului din Piaţa Victoriei şi până în Iancu Nicolae: Kiseleff, Aviatorilor, Primăverii, Herăstrău – Şoseaua Nordului, Băneasa şi Pipera.

     

  • INEDIT. Doi tineri din Capitală au astupat gropi cu pământ şi arbuşti: “Cum primarul n-are de gând să le acopere…”

     Andi şi Alexandra au astupat câteva gropi de pe bulevardul Turnu Măgurele, aflat în sectorul 4 al Capitalei.

    “Ne-am săturat să facem zilnic slalom printre mulţimea de gropi de pe marile bulevarde ale Capitalei. Astăzi am hotărât să luăm atitudine şi să-i cerem primarului general să renunţe câteva clipe la campania electorală şi să-şi facă treaba”, au scris tinerii în clipul pe care l-au realizat şi pe care l-au postat pe Facebook.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bilanţul atentatului sinucigaş din Bagdad a ajuns la 41 de morţi şi 105 răniţi – oficiali irakieni

    Bilanţul atentatului sinucigaş, produs la un meci de fotbal desfăşurat la periferia capitalei irakiene Bagdad şi revendicat de reţeaua teroristă Stat Islamic, a ajuns la 41 de morţi şi 105 răniţi, informează agenţia de presă AP, citând oficiali irakieni.

    Oficialii irakieni din securitate şi sectorul sănătăţii au oferit sâmbătă detalii despre noul bilanţ actualizat sub condiţia anonimatului, nevând autoritatea necesară pentru a face astfel de anunţuri.

    Bilanţul anterior era de 26 de morţi şi circa 100 de răniţi.

    Atacul sinucigaş a avut loc vineri în timpul unui meci de fotbal în localitatea Iskanderiyah, la 50 de kilometri de Bagdad.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Atac terorist dejucat la Paris, arestări după atentatele de la Bruxelles

    Şase persoane au fost arestate în această noapte la Bruxelles, suspectate de autorităţi că au avut legături cu atacurile teroriste de marţi, din capitala Belgiei, scrie CNN.

    “Vom decide mâine dacă aceste persoane vor rămâne în arestul poliţiei”, a declarat un ofiţer belgian.

    Un alt atac a fost dejucat la Paris, după ce poliţiştii au arestat o persoană suspectată că punea la cale un alt atac terorist, potrivit aceleiaşi surse. 

    Planul se afla într-un “stadiu avansat”, iar persoana arestată era implicată la nivel înalt, potrivit Ministrului de Interne al Franţei, Bernard Cazeneuve. Individul arestat este suspectat că face parte dintr-o reţea teroristă care urma să lanseze un atac terorist în capitala Franţei. 

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • Primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, arestat preventiv pentru 30 de zile

    Primarul Sectorului 2 al Capitalei, Neculai Onţanu, este arestat preventiv pentru 30 de zile, în acelaşi dosar fiind arestată şi avocata Loredana Radu, scrie Mediafax

    Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au dispus arestarea preventivă a lui Neculai Onţanu, pentru 30 de zile, pentru luare de mită.

    În acelaşi dosar, judecătorii au mai dispus arestarea avocatei Loredana Radu, fost apărător al lui Victor Ponta, aceasta fiind acuzată de complicitate la luare de mită şi spălare de bani.

    Potrivit deciziei magistraţilor, Şutru Toma, secretar al Consiliului local al Sectorului, a fost arestat preventiv, acesta fiind acuzat că ar fi solicitat pentru intervenţia sa două milioane de euro, banii fiind mascaţi sub forma unui contract de vânzare cumpărare pentru un teren care nu putea fi utilizat, preţul acestuia fiind supraestimat, spun procurorii.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şase suspecţi, arestaţi în Bruxelles în cazul atentatelor de marţi

    Poliţia begiană a arestat şase suspecţi în cazul atentatelor din capitală de marţi, soldate cu cel puţin 31 de morţi, în cursul nopţii de joi spre vineri, într-o amplă operaţiune efectuată în cartierul Schaerbeek din capitală, informează BBC News online.

    Autorităţile nu au oferit nicio informaţie despre identităţile celor arestaţi sau despre posibilele conexiuni cu atacurile teroriste de marţi.

    Arestările au fost făcute joi noapte în cartierul Schaerbeek, de la periferia Bruxellesului, unde atacatorii kamikaze de pe aeroportul Zaventem au închiriat o locuinţă, de la adresa căreia au solicitat o autoutilitară pentru a-şi transporta coletele explozive.

    Potrivit locuitorilor din zonă, s-au auzit explozii în zonă în timpul raidurilor poliţiei, dar cauza producerii lor este neclară.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Paralela 45 investeşte 250.000 de euro într-un hotel din Bucureşti

    Paralela 45, proprietarul Best Western Sti,l va investi în acest an 250.000 de euro pentru modernizarea hotelului. Poziţionat în zona de nord a Capitalei, hotelul de patru stele a fost cumpărat în 2007 de presedintele agentiei de turism Paralela 45, Alin Burcea, pentru 3,5 milioane euro, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei.
     
    In anul 2007, Alin Burcea a hotarat sa achizitioneze hotelul contra sumei de 3,5 milioane de euro si a investit initial in renovarea acestuia circa 120.000 de euro. Acum, presedintele Paralela 45 a anuntat ca va investi inca 250.000 de euro pentru renovarea capitala a hotelului, pentru a pune la dispozitia oaspetilor utilitati de ultima generatie pentru toate tipurile de activitati. Investitiile si echipamentele vor fi facute in functie de ultimele tehnologii si standarde internationale.
     
    In Bucuresti, exista doar doua hoteluri din lantul Best Western. Hotelul Best Western Stil a fost construit in 2004 si este situat intr-unul dintre cartierele rezidentiale de lux din Capitala, cu vile moderne, parcuri, restaurante si terase, terenuri de sport si centre de relaxare. Imobilul are 30 de camere si raspunde oaspetilor cu cele mai moderne facilitati si dotari, de la sisteme silentioase de climatizare, la servicii IT si comunicare, wireless si parcare privata gratuita.
     
    Paralela 45  activeaza de peste 25 de ani pe piata vacantelor, fiind unul dintre cele mai vechi branduri de turism din Romania, ce detine o retea nationala formata din 35 de agentii si aproape 200 de angajati. 
  • Tango prezidenţial. Barrack şi Michelle Obama au dansat tango în capitala Argentinei – VIDEO

    Când te afli în Argentina trebuie să dansezi tango. Exact asta a făcut Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi soţia sa Michelle. Cei doi au dansat tango în timpul dineului oferit miercuri de şeful statului argentinian, Mauricio Macri, scrie CNN.

    Barack Obama a dansat alături de dansatoarea profesionistă Mora Godoy, iar Michelle a dansat alături de Jose Lugones.

    “Cred că Argentina este un exemplu potrivit a schimbării care a avut loc în relaţiile SUA cu alte guverne şi alte ţări, în general”, a declara Obama.

    Preşedintele american se află la Buenos Aires pentru a discuta cu Macri despre agenda de reformare a Argentinei. Casa Albă speră că în urma acestei vizite cooperarea în domeniul comerţului şi al investiţiilor să se îmbunătăţească.