Tag: versiune

  • Lloyd’s List, “cel mai vechi ziar din lume”, renunţă la versiunea tipărită

     Lloyd’s List, o publicaţie britanică în care au putut fi citite ştiri despre industria transportului maritim la nivel mondial încă din 1734 şi care se prezenta ca fiind “cel mai vechi ziar din lume”, nu va mai fi tipărit începând cu data de 20 decembrie, au anunţat, miercuri, reprezentanţii cotidianului, informează huffingtonpost.com.

    Owner Informa a precizat că doar 2% dintre cititorii ziarului preferau să-l lectureze în variantă tipărită.

    Richard Meade, redactorul-şef al Lloyd’s List, a declarat pentru Press Gazette că niciun angajat nu îşi va pierde locul de muncă şi s-a arătat încrezător în ceea ce priveşte viitorul publicaţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai nou model Dacia, în România

    Preţul pentru acesta variază între 7.790 de euro, cu TVA inclus, pentru versiunea cu minimum de dotări, Acces şi 12.300 de euro cu TVA pentru versiunea cea mai accesorizată, Lauréate.Prezentat în premieră la Salonul Auto de la Geneva, Noul Logan MCV este un break spaţios, cu un portbagaj cu o capacitate de 573 de litri.

    Noul Logan MCV dispune de echipamente precum sistemul multimedia MediaNav (prezent deja pe modelele Sandero, Logan, Dokker şi Lodgy), limitatorul şi regulatorul de viteză sau asistenţa la parcarea cu spatele.  „Noul Logan MCV nu este un simplu derivat break al modelului Logan. Este un vehicul care îmbină într-un mod reuşit designul atrăgător şi aspectul practic, un model care dispune de toate atuurile pentru a convinge atât clienţii români cât şi pe cei occidentali. Sunt sigur că Noul Logan MCV se va impune în scurt timp drept lider în segmentul său pe piaţa din România” a declarat Thomas Dubruel, Director Comercial Dacia.

     

     

  • Noul Logan MCV intră în vânzare începând de mâine. Cât costă maşina

     Constructorul auto a vândut, începând din anul 2006, aproximativ 340.000 de maşini din versiunea anterioară a Loganului MCV.

    “Începând de mâine, 29 mai 2013, noul Logan MCV va putea fi comandat în toată reţeaua comercială Dacia. Clienţii vor putea opta între trei versiuni de echipare – Acces, Ambiance şi Lauréate – şi patru tipuri de motorizări, dintre care două agregate pe benzină (de 75 CP si 90 CP) şi două propulsoare diesel (de 75 CP şi 90 CP). În plus, va fi disponibilă şi o versiune cu alimentare GPL”, se arată într-un comunicat al producătorului auto.

    Noul Logan MCV va avea în România un preţ de pornire de 7 790 de euro, cu TVA inclus (versiunea Acces, echipată cu motorul 1.2 16V de 75 CP). Versiunea cea mai accesorizată, Lauréate, cu motorul dCi de 90 CP, costă 12 300 de euro, cu TVA inclus.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • YOUTUBE.RO se lansează astăzi

     Lansarea YouTube România este aşteptată cu mare interes de compozitorii români, care urmează să primească bani pentru videoclipurile încărcate pe acest site, în baza unui contract semnat, pe 6 martie, între Google Ireland Limited şi UCMR-ADA.

    Organismul de gestiune a drepturilor de autor Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Asociaţia pentru Drepturile de Autor (UCMR-ADA), care reprezintă pe teritoriul României 7.800-7.900 de compozitori şi textieri de muzică, şi-a informat membrii că, pe 6 martie, a semnat cu Google Ireland Limited o “Autorizaţie licenţă neexclusivă de utilizare a operelor muzicale prin streaming oneros” pentru site-ul YouTube.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Google s-a îndrăgostit

    Desigur, aplicaţiile standard Android – fie de la Google, fie de la terţi – funcţionează în continuare, dar rămâne totuşi senzaţia că Facebook a „deturnat„ sistemul de operare dezvoltat de Google. Iar cum Google concurează cu Facebook în zona reţelelor de socializare, toată lumea se întreba cum va reacţiona Google ca să-şi apere interesele.

    În fine, am aflat şi poziţia Google prin vocea preşedintelui Eric Schmidt, prezent zilele trecute la conferinţa „Dive into Mobile„ organizată de AllThingsD. Spre surprinderea (şi dezamăgirea) participanţilor, Schmidt s-a declarat mai mult decât încântat de aplicaţia rivalilor: „I think it’s fantastic – I love it„. Apoi a lăudat virtuţile filozofiei open source, care încurajează creativitatea şi experimentul. Un jurnalist de la Business Insider nu s-a mulţumit cu această declaraţie de dragoste şi a insistat, întrebându-l pe Schimdt ce-i va împiedica pe cei de la Google să îndepărteze aplicaţia din magazinul online Google Play dacă aceasta se va dovedi prea populară. Unii spun că întrebarea l-a deranjat (s-au poate l-a plictisit), dar răspunsul a fost cel aşteptat: „Ar fi contrar angajamentului nostru public şi religiei noastre„.

    Pare foarte clar, dar nu e atât de simplu. E posibil ca Google să nu se teamă prea mult de o eventuală popularitate a Facebook Home. Pe Google Play, aplicaţia a primit un scor sub-mediocru (2,2 din maximul 5) şi circa jumătate dintre cei care au notat-o i-au dat scorul minim. Criticile principale sunt două: ucide bateria şi este extrem de intruzivă. Părerea generală este că va fi instalată doar de cei mai „hardcore„ utilizatori ai Facebook. Pe de altă parte, chiar dacă ar câştiga popularitate, Google nu iese neapărat în dezavantaj, pentru că unele servicii de la Google nu au rival sau măcar un echivalent la Facebook. Utilizatorii vor folosi cu siguranţă motorul de căutare (care este principala sursă de venituri pentru Google), hărţile şi sistemul de navigaţie, YouTube şi chiar aplicaţiile de birotică reunite de Google Drive.

    Chiar şiîn privinţa concurenţei reţelelor de socializare, situaţia ar putea fi mai relaxată decât îşi închipuie lumea, pentru că nici Facebook, nici Google Plus nu-şi racolează utilizatorii prin aplicaţiile de pe mobile.
    Există însă şi un motiv mai ascuns pentru care Google arată atât de multă bunăvoinţă pentru Facebook Home: câtă vreme este acceptat pe Google Play, Facebook nu are niciun interes să adopte o linie de dezvoltare proprie (un „fork„) şi va prefera să meargă pe linia oficială de Android. Cu toate acestea, Jason Perlow de la Zdnet este convins că excluderea aplicaţiei de pe Play Store este inevitabilă.

    Mai devreme sau mai târziu, Facebook va încerca să o monetizeze, iar aceasta implică introducerea în Home a unui sistem de plăţi care ocoleşte Google Play. Dar această practică încalcă termenii de utilizare ai magazinului virtual. Chiar şi o politică mai agresivă în privinţa publicităţii ar conduce la acelaşi deznodământ. Odată exclus, Facebook îşi va desprinde propria linie de dezvoltare, exact cum au procedat Amazon şi B&N cu tabletele Kindle şi respectiv Nook, adică va avea o variantă de Android incompatibilă cu aplicaţiile standard. Simplu spus, platforma Android va deveni şi mai fragmentată decât este deja.

    Dar nu este sigur că Facebook şi-ar dori aşa ceva, pentru că ar intra în conflict cu fabricanţii. În primul rând, Samsung îşi apără propria interfaţă, Touchwiz, cu care îşi individualizează produsele. LG vrea să îşi menţină poziţia privilegiată în raport cu Google (pe linia Nexus), aşa că nu va accepta aplicaţia Facebook. De Motorola nu mai vorbesc, aşa că singurul prieten ar rămâne HTC, dar acesta nu prea se simte bine.
    Între timp, Android a atins 1,5 milioane de activări pe zi, iar Eric Schmidt estimează că vor trece limita de un miliard înainte de sfârşitul anului. Nu e exclus ca în curând Android să fie mai popular decât Facebook.

  • Samsung şi Electronic Arts, în parteneriat pentru conţinut dedicat Galaxy S4

    Versiunea optimizată pentru dispozitivele Samsung create de producătorul de jocuri Electronic Arts include elemente de brand şi poate fi descărcată de pe platforma Samsung Games. Ca parte a acestui parteneriat însă, Samsung şi Electronic Arts oferă primilor 100.000 de clienţi Galaxy S4 din Europa posibilitatea de a descărca aplicaţia gratuit, prin intermediul Samsung Hub.

    “Pe lângă acest lucru, am încheiat şi alte parteneriate cu furnizori importanţi de conţinut”, a declarat Lee Epting, cicepreşedinte al Media Solution Center pentru Europa în cadrul Samsung Electronics Europa. Parteneriatul încheiat cu EA este practic doar unul dintr-o serie de acorduri care au fost stabilite cu mai mulţi furnizori importanţi de conţinut în vederea livrării de conţinut prin intermediul Samsung Hub. 

    Aceste colaborări sunt concentrate pe oferirea de jocuri (prin parteneriate stabilite între Samsung şi companii precum Gameloft sau Glu), cărţi, conţinut pentru copii sau pentru pasionaţii de gastronomie şi demonstrează respectarea angajamentului asumat de Samsung de a oferi o gamă cât mai variată de conţinut de înaltă calitate pentru consumatorii din întreaga Europă.

    Printre aplicaţiile disponibile se numără câteva din seria Michelin – Trafic, Restaurants şi Travel -, Nighty Night şi Little Fox Music Box de la Goodbeans sau Random House Mondadori/

    Michelin Trafic oferă utilizatorilor acces în timp real la informaţii despre trafic în 11 ţări din Europa şi o gamă foarte detaliată de date, inclusiv referitoare la traficul din marile oraşe şi la situaţia existentă pe majoritatea autostrăzilor. Michelin Restaurants permite consumatorilor să localizeze un restaurant din  Franţa şi Germania cu ajutorul unor opţiuni de căutare realizate pe baza mai multor criterii, precum selectarea unui restaurant Michelin. De asemenea, aplicaţia permite utilizatorilor să încarce fotografii realizate în timpul vizitelor lor în respectivele locuri şi chiar să-şi scrie propriile opinii despre mâncare. Iar Michelin Travel este o aplicaţie care oferă consumatorilor recomandări realizate pentru aproximativ 30.000 de atracţii turistice din întreaga Europă.

    Pe partea de conţinut pentru familie, în Samsung Apps sunt disponibile aplicaţii furnizate de dezvoltatori precum Goodbeans, care oferă  versiuni realizate exclusiv pentru Samsung Hub ale Nighty Night (disponibilă în 8 limbi – italiană, spaniolă, germană, engleză, franceză, rusă, portugheză şi olandeză) sau ale Little Fox Music Box (disponibilă în limbile engleză şi germană).
     

  • Apple vrea să înceapă producţia unei noi versiuni a iPhone

     Startul producţiei în intervalul aprilie-iunie ar face posibilă lansarea următoarei versiuni iPhone în această vară.

    În acelaşi timp, Apple continuă să lucreze împreună cu fabricile partenere din Asia la un iPhone mai ieftin, care ar putea fi introdus pe piaţă începând din a doua jumătate a anului, au afirmat sursele WSJ.

    Pregătirile pentru lansarea celor două dispozitive evidenţiază noile presiuni asupra companiei pe piaţa smartphone. Apple a menţinut mult timp preţuri ridicate pentru iPhone, însă cererea pentru produse mai ieftine este în creştere puternică. Intrarea pe piaţă a mai multor companii şi ascensiunea Samsung au transformat smartphone-ul într-un produs destinat consumului larg, cu presiune pe marje şi distribuţia profitului între tot mai multe modele.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Facebook lansează o versiune a Android cu reţeaua de socializare pe pagina principală

     Compania a trimis invitaţii presei la un eveniment care va avea loc pe 4 aprilie la sediul Facebook din Menlo Park, California, scrie New York Times.

    Un angajat al Facebook a spus că va fi introdusă o versiune a Android care pune Facebook în centrul atenţiei.

    De exemplu, la deschiderea telefonului va fi afişată imediat pagina de pe Facebook a utilizatorului, a spus una dintre surse.

    Un purtător de cuvânt al Facebook a refuzat să comenteze informaţia, dar a precizat că va fi un anunţ important legat de serviciile mobile.

    Segmentul serviciilor mobile reprezintă un element major al viitorului Facebook, în condiţiile în care utilizatorii petrec mai mult timp pe Facebook prin aplicaţiile mobile decât prin intermediul computerelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bill Gates oferă 1 milion de dolari pentru reinventarea unui produs aflat “pe piaţă” de secole

    Fondatorul Microsoft a anunţat că oferă în primă fază 100.000 de dolari oricui, fie student, om de ştiinţă sau antreprenor, va inventa o versiune îmbunătăţită, hi-tech, de prezervativ.

    Suma va fi oferită prin intermediul fundaţiei Bill and Melinda Gates Foundation şi face parte din demersul Grand Challenges in Global Health Program, inovaţiile în domeniul sănătăţii fiind una dintre ariile de interes pentru fundaţia lui Gates.

    Bill Gates urmăreşte astfel să impulsioneze folosirea acestei metode contraceptive adoptate în prezent de 750 de milioane de oameni din toată lumea. Unul dintre cele mai bune prototipuri ar putea atrage alte 900.000 de dolari pentru producţie.

    “Prezervativele sunt folosite de aproximativ 400 de ani, însă în ultimele cinci decenii au fost foarte puţin îmbunătăţite”, spune Stephen Ward, un reprezentant al fundaţiei, făcând referire nu doar la material, dar şi la design, formă sau uşurinţă de folosire.

  • BMW a lansat cel mai spaţios Seria 3. Cum arată noul 3 Gran Turismo – FOTO

    În cadrul Salonului Auto de la Geneva de la începutul lunii martie BMW va lansa noul Seria 3 Gran Turismo, a treia variantă de caroserie a gamei de clasă medie care se doreşte a fi o versiune mai practică, în stilul Seriei 5 Gran Turismo. Noul model va putea fi comandat la dealerii din România începând cu luna iunie a acestui an. Debutul pe piaţă este aşteptat pentru jumătatea acestui an cu un preţ de început pentru România de 37.882 de euro cu TVA pentru versiunea 320i şi 40.362 deeuro cu TVA pentru 320d. Cele patru uşi cu geamuri fără ramă, linia acoperişului tipică pentru coupé, în uşoară coborâre, şi hayonul mare, cu deschidere şi închidere automată, sunt principalele caracteristici ale noului Seria 3 Gran Turismo. Un spoiler spate activ – primul de acest gen la un model BMW – furnizează o lejeritate vizuală şi reduce înălţarea necesară pentru viteze de croazieră. Noul BMW Seria 3 Gran Turismo este mai lung cu 200 de milimetri faţă de BMW Seria 3 Touring, are ampatamentul extins cu 110 milimetri şi este mai înalt cu 81 de milimetri. Cu toate acestea, utilizarea inspirată a proporţiilor, suprafeţelor şi liniilor permit ca BMW Seria 3 Gran Turismo să fie recunoscut imediat ca un membru al noii gamei BMW Seria 3.

    Toate stirile sunt pe zf.ro