Tag: vedere

  • Realitatea DURĂ din România anului 2018. Cum am devenit o ŢARĂ DE MÂNA A DOUA. Raportul care EXPLICĂ TOT

    Mai mult, raportul privind dublul standard în ceea ce piveşte calitatea produselor comercializate în Uniunea Europeană arată că această practică nu se rezumă la produsele alimentare, în această categorie încadrându-se şi alte bunuri de consum cum ar fi detergenţii sau produsele de igienă.

    Potrivit datelor cuprinse în draftul raportului Parlamentului European, dat publicităţii prin Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorului, ceastă problematică a dublului standard în ceea ce priveşte calitatea produselor în diferite state membre sau în diferite regiuni şi pieţe locale se traduce, potrivit unui studiu coordonat de experţi de la Facultatea de Drept a Universităţii Plackeho Olomouc, în următoarele activităţi ale producătorilor:

    – producătorul distribuie pe diverse pieţe produse cu arome şi compoziţii diferite, cu un ingredient principal diferit, dar având acelaşi aspect şi acelaşi ambalaj

    – un producător plasează produse cu diferite calităţi pe piaţă, dar cu acelaşi ambalaj sau cu unul extrem de asemănător

    Cititi mai multe pe www.gandu.info

  • Oraşul din România unde se trăieşte cel mai rău şi ce cartier din Bucureşti este considerat cel mai prost

    Oraşele desemnate ca fiind cele mai dezavantajoase din punct de vedere al costului vieţii sunt Reşiţa, Alexandria, Vaslui, Focşani, Piatra-Neamţ, Satu-Mare, Tulcea, Călăraşi, Botoşani şi Brăila, potrivitunui studiu realizat de platforma de imobiliare Storia.ro şi agenţia D&D Research. 

    La polul opus, Braşov a fost desemnat ca fiind centrul urban cu cel mai avantajos cost al vieţii din România, urmat de oraşele Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu, Piteşti, Timişoara, Târgu Mureş, Craiova, Bucureşti şi Iaşi. 

    La nivel de regiuni istorice, Transilvania este considerată zona cu cel mai avantajos cost al vieţii, fiind urmată de Bucureşti şi Ilfov, Oltenia şi Banat. Moldova, Dobrogea şi Muntenia au obţinut cel mai mic scor.

    Bucureştiul a fost evaluat de către localnici ca fiind pe locul 9 în top 10 cele mai avantajoase oraşe din ţară din punct de vedere al costului vieţii.

    În clasament, peste 15.000 de bucureşteni au desemnat cartierul Titan ca având cel mai avantajos cost al vieţii, urmat de zonele Sălăjan, Balta Albă, Brâncoveanu şi Baba Novac. La distanţe mici se clasează cartierele Aviaţiei, Tineretului, Băneasa şi Drumul Taberei, iar la coada clasamentului se găsesc zonele 1 Mai, Vitan, Obor, Ferentari şi Lujerului.

    La nivel de cartier, Grigorescu (Cluj-Napoca), Titan (Bucureşti), Gavana 3 (Piteşti), Răcădău (Braşov) şi Soarelui (Timişoara) au fost în topul preferinţelor românilor care au participat la studiu. Ultimele poziţii, cu cel mai dezavantajos cost al vieţii perceput, sunt ocupate de Bereasca (Ploieşti), Periferie (Botoşani), Calea Caransebeşului (Reşiţa), Feneziu (Baia Mare) şi 1 Mai (Alexandria).

    „Costul general al vieţii reprezintă percepţia pe care o au oamenii despre cât de scumpă este viaţa în oraşul în care locuiesc. El înglobează de regulă cheltuielile de zi cu zi, precum coşul de alimente, utilităţile, plata pentru bunurile şi serviciile necesare traiului obişnuit. Pe de altă parte, percepţia despre costul general al vieţii este influenţată şi de beneficiile oferite de traiul într-un anumit oraş. Spre exemplu, un cost al vieţii care pare la prima vedere mai neavantajos, poate fi perceput de către oameni ca fiind mai avantajos în condiţiile în care aceştia simt că au parte de alte beneficii arondate calităţii vieţii. De exemplu, o zonă mai scumpă poate fi şi în acelaşi timp mai sigură, modernă sau mai <verde>”, explică Vlad Tureanu, Partener şi Quantitative Research Director în cadrul D&D Research.

    Pentru realizarea clasamentului, participanţii studiului au fost invitaţi să evalueze oraşele şi cartierele în care locuiesc din punctul de vedere al costului vieţii, pe o scală de la 1 la 5, unde 1 este foarte rău, iar 5 este foarte bine. Doar menţiunile care au primit cel puţin 100 de răspunsuri au fost incluse în clasamentul final.

    „În general, există o corelatie strânsă între costul general al vieţii si nivelul de dezvoltare al unui oras din punct de vedere imobiliar. Jucătorii imobiliari cu experienţă iau în calcul aspectele economice şi costul general al vieţii atunci când îşi planifică proiectele şi ofertele. Aceste criterii se pot observa în cazul centrelor urbane importante precum Braşov, Cluj-Napoca sau Timişoara, oraşe care au avut o viteză de dezvoltare sporită în ultimii ani şi unde tendinţa de dezvoltare imobiliară a fost din ce în ce mai pronunţată. În aceeasi măsură, în zonele cu o percepţie pozitivă asupra costului vieţii în acest moment am putea fi martorii unei continuări a acestei direcţii, atât în ceea ce priveşte preţurile, cât şi numărul de locuinţe noi construite.”,  menţionează Sorin Bălan, Head of Storia.ro şi OLX.ro Real Estate.

    Braşovenii consideră Răcădău, Avantgarden şi Noua ca fiind cartierele cu cel mai bun cost al vieţii. Pe ultimele trei poziţii se află Bartolomeu, Calea Bucureşti şi Braşovul Vechi.

    În Cluj-Napoca, cartierele cu cel mai avantajos cost al vieţii sunt Grigorescu, Gheorghieni şi Zorilor, iar zonele Mărăşti, Calea Turzii şi Iris ocupă ultimele 3 locuri.

    Pentru orădeni, cartierele din fruntea clasamentului sunt Centru Civic, Nufărul şi Rogerius, iar cele mai dezavantajoase din punct de vedere al costului vieţii sunt Calea Clujului, Dacia şi Decebal.

    În oraşul Sibiu, pe primele poziţii se clasează cartierele Ştrand, Valea Aurie şi Hipodrom 3, la final găsindu-se Lazaret, Vasile Aaron şi Turnişor.

    Piteştenii au ales Gavana 3, Central şi Prudu ca fiind cartierele cu cel mai avantajos cost la vieţii, iar Exerciţiu, Big-Başcov şi Războieni sunt cele mai neavantajoase.

    Pentru Timişoara, cartierele Soarelui, Dacia şi Banat sunt în fruntea clasamentului. La polul opus se află zonele Aradului, Freidorf şi Buziaşului. 

  • Amintiţi-vă de Churchill

    În perioada premergătoare celui de‑al doilea război mondial şi cu doar câteva zile înainte de a deveni premier al Marii Britanii, Winston Churchill avea de luat cea mai importantă decizie a carierei sale: să facă pace cu naziştii sau să lupte pentru libertatea şi idealurile unei naţiuni.

    Cu naziştii lui Hitler cucerind stat după stat, având un rege sceptic (interpretat excelent de Ben Mendelsohn) şi adresându-se unui public nepregătit să facă faţă războiului, Churchill are misiunea imposibilă de a schimba cursul istoriei.

    Gary Oldman semnează unul dintre cele mai bune roluri ale carierei, mai bun chiar şi decât cel din Tinker Tailor Soldier Spy (pentru care a fost recompensat cu o nominalizare la Oscar).

    Regizorul Joe Wright are meritul de păstra întreaga atenţie asupra lui Churchill şi a luptei sale interioare, lăsând cumva în umbră haosul ce cuprinde lumea din jurul lui. De apreciat e şi modul subtil prin care Wright ne arată cât de izolat era Churchill în interiorul propriului său partid.

    Interpretarea lui Oldman este piesa de rezistenţă a filmului, iar restul distribuţiei îl completează pe acesta foarte bine.

    Din punct de vedere vizual, filmul este o operă de artă; nu e de mirare că a fost nominalizat la şase premii ale academiei americane de Film: cel mai bun film, cea mai bună cinematografie, cel mai bun actor într-un rol principal şi cele pentru machiaj, costume şi producţie.

    Pare că Hollywood e tot mai atras de filmele de război, ca dovadă sunt Dunkirk sau Hacksaw Ridge; diferenţa dintre cele două şi Darkest Hour e acea dimensiune de blockbuster pe care filmul lui Joe Wright nu o are şi nici nu o caută. Filmul nu vrea să impresioneze prin efecte speciale sau prin plasarea spectatorului în mijlocul evenimentelor, aşa cum a reuşit Christopher Nolan în Dunkirk, ci să prezinte acţiunea din spatele acţiunii. E o reţetă bună, singurul semn de întrebare fiind legat de succesul unui astfel de proiect dacă nu ar avea în centru un actor at`t de solid ca Oldman.

     

    În concluzie, Darkest Hour e un film care fascinează prin execuţia tehnică şi prin jocul actoricesc şi pe care vi-l recomand cu mare încredere. Chiar dacă nu veţi avea prea multe dubii faţă de desfăşurarea evenimentelor (filmul respectă cu stricteţe istoria acelor zile), veţi pleca din sala de cinema cu satisfacţia că aţi urmărit una dintre cele mai bune interpretări ale anului.

  • AVERTISMENTUL SUMBRU al specialiştilor: milioane de copii sunt expuşi unui pericol major

    David Allamby, un oftalmolog britanic, director al clinicii London’s Focus Clinic, avertizează asupra riscului la care sunt expuşi copiii care nu petrec suficient timp afară, la lumina solară. El spune că milioane de copii se îmbolnăvesc de miopie, care în timp se poate agrava, ducând la orbire completă. 

    Potrivit MailOnline, cauza majoră a acestui pericol este timpul îndelungat pe care foarte mulţi copii din noua generaţie îl petrec în casă, jucându-se pe smartphone-uri, în loc să iasă afară, la lumina naturală a soarelui. „Acţionaţi acum! Copiii trebuie încurajaţi să lase telefoanele de-o parte şi să iasă afară să se joace”, le transmite acesta părinţilor, sfătuindu-i să schimbe obiceiul nesănătos al copiilor înainte ca aceştia să îşi piardă vederea.

    Discursul său vine la câteva zile după ce Institutul Naţional de Statistică britanic a publicat date şocante conform cărora copiii petrec în medie doar 16 minute pe zi afară. Pentru adolescenţii de 14-15 ani situaţia este cea mai gravă, deoarece aceştia petrec doar 10 minute pe zi în exteriorul casei. Se pare că băieţii petrec afară de obicei cu cinci minute mai mult decât fetele.

    Dr Allamby spune că 90 de minute pe zi petrecute în exteriorul casei ar putea ajuta la o diminuare simţitoare a riscului de orbire.

    Ţinând cont de dependenţa tot mai mare faţă de telefoanele mobile, jumătate din populaţia lumii întâmpină probleme de vedere până la vârsta de 30 de ani, şi situaţia tinde să se agraveze. Oftalmologul britanic spune că miopia poate cauza şi alte boli grave, precum desprinderea retinei sau glaucomul.

  • AVERTISMENTUL SUMBRU al specialiştilor: milioane de copii sunt expuşi unui pericol major

    David Allamby, un oftalmolog britanic, director al clinicii London’s Focus Clinic, avertizează asupra riscului la care sunt expuşi copiii care nu petrec suficient timp afară, la lumina solară. El spune că milioane de copii se îmbolnăvesc de miopie, care în timp se poate agrava, ducând la orbire completă. 

    Potrivit MailOnline, cauza majoră a acestui pericol este timpul îndelungat pe care foarte mulţi copii din noua generaţie îl petrec în casă, jucându-se pe smartphone-uri, în loc să iasă afară, la lumina naturală a soarelui. „Acţionaţi acum! Copiii trebuie încurajaţi să lase telefoanele de-o parte şi să iasă afară să se joace”, le transmite acesta părinţilor, sfătuindu-i să schimbe obiceiul nesănătos al copiilor înainte ca aceştia să îşi piardă vederea.

    Discursul său vine la câteva zile după ce Institutul Naţional de Statistică britanic a publicat date şocante conform cărora copiii petrec în medie doar 16 minute pe zi afară. Pentru adolescenţii de 14-15 ani situaţia este cea mai gravă, deoarece aceştia petrec doar 10 minute pe zi în exteriorul casei. Se pare că băieţii petrec afară de obicei cu cinci minute mai mult decât fetele.

    Dr Allamby spune că 90 de minute pe zi petrecute în exteriorul casei ar putea ajuta la o diminuare simţitoare a riscului de orbire.

    Ţinând cont de dependenţa tot mai mare faţă de telefoanele mobile, jumătate din populaţia lumii întâmpină probleme de vedere până la vârsta de 30 de ani, şi situaţia tinde să se agraveze. Oftalmologul britanic spune că miopia poate cauza şi alte boli grave, precum desprinderea retinei sau glaucomul.

  • Formularul 600 se întoarce. Teodorovici: “Lumea să stea liniştită”

    ”Nu se amână. Rămâne cum s-a anunţat la nivelul Guvernului. Avem acea ordonanţă care a amânat termenul până la 15 aprilie, timp în care noi vom propune echipei guvernamentale un nou mecanism, astfel încât inclusiv cu actul normativ care să schimbe din punct de vedere legal acest lucru, act normativ care va fi aprobat probabil în prima parte a lunii martie, astfel încât nimeni să nu fie afectat nici de primul termen de plată şi nici de ceea ce mai urmează. Lumea să stea liniştită”, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Olguţa Vasilescu: Cei care nu au cotizat 10 ani la pensie trebuie să beneficieze de legislaţie proprie / Ministrul Muncii: I-am trimis lui Cîţu punctul meu de vedere despre Legea salarizării

    „Generic li se spune pensionari (celor care nu au cotizat minim 10 ani la bugetul de pensii – n.r). De fapt, beneficiază de aşa numita pensie minim garantată şi neavând stagiu minim de cotizare de 10 ani nu sunt nici la ora actuală catalogaţi ca pensionari. Ne gândim şi la ei ca dovadă că anul trecut s-a crescut cu 30% pensia minim garantată de la 400 la 520 de lei. Anul acesta, de asemenea, avem bugetată o creştere de încă 30% până la suma de 640 de lei, dar este foarte adevărat că vor trebui să beneficieze de o legislaţie proprie pentru că nu pot creşte pe punctul de pensie la fel ca toţi ceilalţi pensionari care sigur vor trebui să aibă pensii mai mari pentru că au cotizat mai mult. În ceea ce priveşte programul de guvernare noi avem prevăzut foarte clar 30% în primii 2 ani şi câte 10% în ceilalţi doi ani până în anul 2020. Dar în ceea ce priveşte pensionarii care au un stagiu de cotizare de peste 10 ani, aici va fi o discuţie separată pe Legea pensiilor. Ei vor creşte pe punctul de pensie şi pentru ei majorările trebuie să fie altele decât în cazul pensiei minim garantate”, a declarat Vasilescu, la Parlament.

    În ceea ce priveşte pragul de minimum 10 ani pentru cotizare, Vasilescu a precizat că e posibil să fie modificat.

    „În Europa, în general, este vorba de un stagiu minim de cotizare de 15 ani, însă legislaţia pe care am avut-o anterior, ne-a dus către această variantă de zece ani, dar sigur, legea va fi în dezbatere publică, va trece prin cele două Camere ale Parlamentului. Este foarte clar că poate să suporte modificări. Vom vedea, e prematur să discutăm. Voiam doar să clarific faptul că nu abandonăm nicio persoană şi că cei care generic sunt numiţi acum pensionari, de fapt şi în aceste momente sunt pe indemnizaţia socială minimă şi nu au statutul de pensionari, la fel ca toţi ceilalţi”, a declarat ministrul.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Cum a reuşit acest om să cumpere un întreg oraş cu doar 7 milioane

    Din 1982, oraşul Kitsault este nelocuit, însă iluminatul public este mereu deschis, iar pomii sunt mereu aranjaţi, iar peluzele sunt tunse. În oraş există centre comerciale, restaurante, bănci, baruri şi teatre. 

    Planul de construcţie al oraşului a atras în zonă meşteri, ingineri şi investitori. Au fost construite peste 100 de case, duplexuri şi 7 blocuri cu aproximativ 200 de apartamente. De asemenea, în oraş a fost construit un spital modern, un centru comercial, restaurante, bănci, piscine, librării şi teatre. 

    La 18 luni după ce primele familii s-au mutat în locuinţe, piaţa de molibden a căzut, mina s-a închis şi oamenii au început să plece din oraş. 

    În 2005, antreprenorul Krishnan Suthanthiran a cumpărat oraşul pentru 7 milioane de dolari şi a început să investească bani în întreţinerea lui.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Marea Britanie nu va fi pregătită să iasă din UE până în 2020 – oficiali europeni

    Diplomaţi şi oficiali de la Bruxelles susţin că mai multe subiecte nerezolvate, precum graniţa irlandeză şi relaţiile comerciale viitoare, indică faptul că tranziţia va dura mai mult decât era planificat.

    Discuţiile formale privind perioada de tranziţie post-Brexit au început la Bruxelles în această săptămână, iar diplomaţii UE au precizat că o eventuală prelungire a perioadei poate fi convenită abia după ce Marea Britanie va părăsi Blocul comunitar, în martie 2019, pentru ca Londra să rămână sub presiune privind încheierea unui acord comercial până în 2021.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un român, selectat la Oxford International Art Fair 2018/ Bogdan Mihai Radu: Simpla expunere a lucrării mele ca reprezentativă pentru această ediţie o consider un succes

    Dintre sutele de lucrări trimise de 150 de artişti şi galerii participante, trei au fost alese pentru caruselul de imagini de pe pagina principală a site-ului festivalului (www.oxfordinternationalartfair.com), una aparţinându-i artistului român. Ceilalţi doi favoriţi sunt Yanfei Wang (S.U.A.) şi August Vilella (Spania).

    „Sunt realmente emoţionat, o dată pentru că e prima mea participare la un târg internaţional de artă şi apoi pentru că această alegere, din partea organizatorilor, de a-mi expune una dintre lucrări – cumva ca preferată, alături de altele două – m-a surprins şi m-a bucurat enorm. Desigur, nu pot să nu recunosc că aştept cu mare nerăbdare premiile de la sfârşitul evenimentului (care, da, este unul competiţional), dar simpla expunere a lucrării mele ca reprezentativă pentru această ediţie o consider un succes încurajator.” a declarat artistul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro