La ce bună bogăţia dacă n-o poţi etala? Dacă n-o poţi gusta? Uniunea Europeană a ştiut exact ce face atunci când printre sancţiunile aplicate Rusiei a introdus interdicţia de a exporta produse de lux, cum ar fi vinurile scumpe.
Prin istorie, tradiţie şi preţ, vinul este asociat cu un anumit statut social. Cu cât eşti mai bogat, cu atât ai acces la băuturi mai scumpe, renumite, cu o legendă şi o poveste în spate.
Vinurile europene au istorie, tradiţie, legendă şi, teoretic, dacă sunt de lux n-ar mai trebui să poată ajunge în Rusia. Scopul este de a crea frustrare în rândul oligarhilor din jurul lui Putin, în rândul celor care s-au îmbogăţit nu pentru a susţine sau urma o ideologie, ci pentru a gusta din bucuriile scumpe ale vieţii. Însă, în ciuda sancţiunilor, Kremlinul continuă să cumpere sute de sticle de vin în valoare de mii şi zeci de mii de dolari fiecare, iar cu această operaţiune se ocupă Aleksei Repik, un prieten al fiicei preşedintelui rus Vladimir Putin, Ekaterina Tihonova, scrie revista rusească de investigaţie şi analiză The Insider. Publicaţia a fost fondată de jurnalistul Roman Dobrochotov, acum în exil.
Vinurile rare, care nu mai sunt vândute pe piaţa liberă după ce Rusia a invadat Ucraina, sunt acum disponibile în restaurantele de lux deţinute de Repikşi de partenerul său Ivan Sibirev, top manager al companiilor controlate de oligarhul Ghenadi Timcenko, prieten apropiat al lui Putin. Apropiaţii lui Putin importă vin sub pretextul „probelor de certificare”. În ce măsură funcţionarii vamali sunt implicaţi în eludarea sancţiunilor este o întrebare deschisă. După pornirea invaziei, UE a interzis exporturile de vinuri care costă peste 300 de euro către Rusia. Spre deosebire de embargoul total asupra vinului din Australia şi SUA, sancţiunea europeană este mai mult o restricţie simbolică deoarece ponderea acestor băuturi era mai mică de 1% din totalul importurilor de vin ale Rusiei.
Dar aşa a încercat executivul european să-i priveze pe oligarhii ruşi de Grand Cru de Burgundia şi de Bordeaux fără să dea cu bâta în producătorii obişnuiţi. Dar, în practică, această măsură a dus la apariţia importurilor semilegale sau semiilegale şi a unui nou tip de importator. La sfârşitul anului trecut, Riatiko, o companie puţin cunoscută aparţinându-i lui Aleksei Repik, proprietarul gigantului farmaceutic R-Pharm, a importat în Rusia unele dintre cele mai scumpe vinuri din lume. Aproape două sute de sticle cu cele mai rare vinuri (dintr-un total de 800 de sticle) şi-au făcut drum în Rusia, ocolind sancţiunile UE. Preţurile de achiziţie ale doar câtorva zeci de vinuri depăşesc un milion de ruble (14.200 dolari) sticla. Şi nu este vorba doar de preţurile exorbitante, ci şi că aceste vinuri nu sunt deloc uşor de obţinut. Piaţa vinurilor premium diferă de segmentul mai ieftin nu doar prin preţ, ci şi prin disponibilitatea la vânzare a soiului şi anului dorit. Cererea de vinuri de la cramele de top depăşeşte oferta de multe ori. Această disproporţie poate fi observată cel mai clar la vinul de Burgundia. De exemplu, emblematicul Domaine Leroi de Burgundia a produs doar 608 sticle la podgoria Musigni în 2007 – mai puţin de un palet. Cei mai respectabili distribuitori din lume, fie că sunt din Marea Britanie şi Statele Unite sau din Japonia şi Hong Kong, concurează pentru dreptul de a cumpăra acest vin. Prin urmare, proprietarii cramelor le vând pe bază de cotă sau de alocare. Un cumpărător extern care doreşte să cumpere vin de la un castel sau un domeniu va fi pur şi simplu refuzat şi îndrumat către un distribuitor.
Un exemplu tipic este descris de Piotr Aven în cartea sa „Vremurile lui Berezovski”. Vladimir Zecikov, proprietarul agenţiei de publicitate Premier şi creatorul grupului Beli Oriol, l-a iniţiat pe Boris Berezovski în aspectele mai fine ale culturii vinului.
„— Boris, le ai cu vinul?”
„— Vorbeşti serios? Bineînţeles că da.”
„— Boria, care este cel şmecher vin?”
„— De ce? Petrus, desigur.”
„— Boris, dar tu nu ştii nimic despre vin!”
Şi Zecikov începe să-i dea prelegeri despre Romanée-Conti, un vin imposibil de cumpărat, doar că „am aici o sticlă, te las să-l încerci”. Boria sună pe cineva şi cere să i se aducă imediat o sticlă de Romanée-Conti. Dar constată că vinul nu se găseşte pe nicăieri.
Având în vedere cele de mai sus, cele două sute de sticle ale noului importator rus par absolut fantastice. Canalul de Telegram „Drunken Master” a fost primul care a atras atenţia asupra declaraţiei vamale pentru cele mai scumpe vinuri din lume. Autorii alcool-tabloidului au fost surprinşi de contrastul dintre livrările vechi şi noi ale unei anume firme, Riatico. Compania, care a importat ani buni diverse produse din Japonia – de la ghimbir murat la stimulente pentru creşterea masei musculare – înregistra dintr-o dată importuri de vin de Burgundia ultrascump.
Potrivit Registrului Federal al Produselor Alcoolice, din 23 noiembrie, furnizorul care se ocupase până de curând de sos de soia a importat aproape două sute de vinuri de top din Burgundia, Bordeaux şi Piemont. Dintre cele cinci castele din Bordeaux, care au primit cel mai înalt statut în clasificarea din 1855, Riatico le-a importat pe toate cinci (Chateau Haut-Brion, Chateau Lafite Rothschild, Chateau Latour, Château Margaux şi Château Mouton Rothschild) în trei zile. Domaine de la Romanée-Conti, pe care îl adorase doamna Pompadour, amanta lui Ludovic al XV-lea, a venit şi el din nou în Rusia. A fost adus şi legendarul Henri Jaier, al cărui fondator a condus renaşterea postbelică a Burgundiei. Vinurile acestor producători alcătuiesc topul celor mai scumpe vinuri din lume.
În parte, producţii similare pot fi obţinute de la câteva companii ruseşti de comercializare a vinurilor, cum ar fi Simple sau DP-Trade, care lucrează la reputaţia lor internaţională de zeci de ani. Dar dacă importatorii obişnuiţi trebuie să se mulţumească cu producţii recente, colecţia Riatico include soiuri unice din secolul XX. Henri Jaier, menţionat mai sus, producea vin Richebourg la podgoria omonimă la o rată de puţin peste o mie de sticle pe an. 1987 a fost ultimul an de producţie, iar în 2006 Henri însuşi a murit. Aceste două evenimente au împins preţurile până în stratosferă. O sticlă de Richebourg din 1984 s-a vândut cu 183.750 de lire sterline la Christie’s în 2020. Şi în 2022, fostul importator de sos de soia a adus în Rusia zece sticle de Henri Jaier, inclusiv un Richebourg din 1984. Lista cu livrări a Riatico includea Chateau Haut-Brion din 1929, Château Cheval Blanc din 1947, Chateau la Mission Haut Brion din 1961 – aceste nume şi producţii sunt uluitoare.
Din ce a adus Riatico, pe baza preţurilor medii mondiale disponibile de la WineSearcher, se poate estima că firma a importat vinuri în valoare de 4 milioane de euro în Rusia doar în noiembrie şi decembrie 2022.
Dacă sticlele achiziţionate ar fi cumpărate în stare bună şi vânzătorul ar avea garanţie de provenienţă, preţul ar putea fi mult mai mare. Estimarea include doar preţul de achiziţie fără costurile de livrare, fără taxe şi accize.
Banii ar fi putut fi folosiţi pentru a instala toalete încălzite în 300 de şcoli ruseşti, iar în condiţiile în care au fost cheltuiţi în doar două luni de achiziţii, în termeni anuali ar fi fost suficienţi pentru 2.000 de şcoli ruseşti unde încă nu există toalete încălzite.
De unde a obţinut o companie cu un capital social de 10.000 de ruble (145 dolari) bani pentru a cumpăra vinuri de lux? Patronul de la Riatico este Aleksei Repik, a cărui avere este estimată la 1,4 miliarde de dolari. R-Pharm este cel mai mare producător de farmaceutice din Rusia şi îşi primeşte cei mai mulţi bani de la guvern. Serviciul Federal Antimonopol suspectase o înţelegere de tip cartel între ministerul sănătăţii şi Repik, care a dus la preţuri mai mari la medicamente, şi chiar a efectuat o inspecţie neprogramată la minister. Dar investigaţiile nu au dus nicăieri.
Poziţia de neurnit a lui Repik poate fi explicată în parte prin legătura companiei sale cu familia lui Putin. Potrivit unei investigaţii efectuate de Important Stories şi Der Spiegel, compania offshore a lui Repik deţine un avion de afaceri Bombardier Global 5000 cu indicativul M-FINE. Avionul a fost folosit de Ekaterina Tihonova, fiica cea mai mică a lui Vladimir Putin. Tihonova şi Repik nu sunt legaţi doar printr-un avion de afaceri. Natalia Popova, prietenă de multă vreme a fiicei ţarului de la Kremlin (şi adjuncta ei la Fundaţia Innopractica), este căsătorită cu Kirill Dmitriev, care conduce Fondul Rus de Investiţii Directe (FRID). Pe de o parte, Dmitriev are o relaţie strânsă cu Tihonova şi a fost invitat la nunta ei cu Kirill Şamalov. Pe de altă parte, fondul de stat pe care îl conduce a investit generos în afacerile lui Repik. De exemplu, în 2020, FRID şi R-Pharm au anunţat o investiţie comună de 4 miliarde de ruble (56,6 milioane dolari) în dezvoltarea şi producţia de medicamente şi vaccinuri biotehnologice pentru combaterea COVID-19.
Pe piaţa rusă liberă nu pot fi găsite vinuri de milioane de ruble sticla. Dar pot fi cumpărate în restaurantele deţinute de Aleksei Repik şi de Ivan Sibirev. Anterior, Sibirev a fost directorul general al Stroitransneftegaz, unul dintre cei mai mari contractori ai Gazprom, deţinut de prietenul lui Putin, Timşenko. În 2017, Sibirev a deschis selectul Wine & Crab pe strada Nikolskaia din Moscova. Unitatea a devenit unul dintre cele mai luxoase restaurante ale Moscovei: bucătari pricepuţi – fraţii Berezuţki (a nu se confunda cu jucătorii de fotbal), importuri directe de fructe de mare cu avionul din Orientul Îndepărtat şi o listă de vinuri care conţine cele mai mari nume din lume. Un al doilea stabiliment Wine & Crab a fost deschis la scurt timp în Barviha, urmat de restaurantul la care fraţii Berezuţki şi-au pus cel mai mult amprenta, Twins Garden, în 2019. Restaurantele au fost recunoscute internaţional: în octombrie 2021, Twins Garden a fost clasat pe locul 30 în top 50 al restaurantelor lumii şi a fost premiat cu două stele Michelin în acelaşi an.
Echipa lui Aleksei Navalnîi a descoperit în cadrul investigaţiei că partenerul lui Sibirev în afacerea cu restaurante era fiica vitregă a lui Alexei Miller, Svetlana Kuzneţova. Soţul ei Aleksander Kuzneţov este directorul general al Gazprom Komplektatsiia. În decembrie 2019, au existat zvonuri despre vânzarea Twins Garden către Aleksei Repik, care a devenit unicul fondator al companiei în 2020. Sibirev şi Kuzneţova au păstrat proprietatea restaurantelor Wine & Crab. Bucătăria de top a fraţilor Berezuţki şi exigenţele la fel de mari ale proprietarilor au cerut un acompaniament adecvat de vinuri. Somelierul restaurantelor Wine & Crab, şi în trecutul recent al Twins Garden, este Anton Panaşenko, cel mai bun somelier al Rusiei în 2003. Cererea pentru vinuri de top a dat naştere unei noi linii de afaceri în doar câţiva ani. La început, somelierul a negociat alocările cu cramele, folosind importatori terţi pentru importurile tehnice. Între timp, operaţiunea a continuat să se extindă: a deschis un magazin de vinuri, iar apoi şi-a înregistrat propria companie, Burgundi, în 2021.
Alături de Panaşenko, cofondator al companiei este Konstantin Nureiev, director general adjunct interimar al Stroitransneftegaz şi coleg cu Ivan Sibirev. Conexiunile lui Anton Panaşenko în lumea vinului l-au ajutat să strângă un portofoliu de crame de top din Burgundia, Bordeaux şi Champagne. Lista producătorilor de vinuri de pe lista de preţuri a companiei Burgundi se potriveşte în mare măsură cu importurile recente ale Riatico – de la G. Roumier, Méo-Camuzet Frère & Soeurs, Domaine Ramonet, Emmanuel Rouget. Companiile au aproape o duzină de parteneri. Probabil că contactele de afaceri ale lui Panaşenko sunt cele care i-au permis importatorului de ghimbir murat să pună mâna pe vinuri de top căutate de colecţionari din întreaga lume. Apropierea lui Anton de doi vinificatori din Burgundia este evidenţiată de o cină la Twins Garden în 2019. Jean-Claude Ramonet, proprietarul renumitului Domaine Ramonet, şi Guillaume Rouget, fiul lui Emmanuel Rouget, şi-au prezentat personal vinurile patronilor restaurantului. Pe lângă domeniul tatălui său, Guillaume l-a reprezentat şi pe Henri Jaier – legendar vinificator care a fost unchiul şi mentorul tatălui său. În luna decembrie a aceluiaşi an, Anton a luat din nou masa cu Jean-Claude Ramone, de data aceasta în Burgundia, unde francezul i-a deschis o sticlă de Chateau Mouton Rothschild 1965, anul său de naştere. Împătimiţii vinurilor de la Kremlin nu ar fi putut să cumpere vin fără ajutorul companiilor europene în a eluda sancţiunile. Este evident că Riatico a folosit serviciile unui intermediar european, care a ajutat la colectarea comenzilor de la diverşi producători şi la realizarea documentaţiei. Toate livrările de vinuri premium s-au efectuat în baza unui singur contract, nr. 12/6/22 din 12 iunie 2022. În paralel, plata vinurilor către zeci de producători diferiţi s-a făcut prin două facturi, nr. 2 din 30 iunie 2022 şi nr. 3 din 12 august 2022. Este probabil ca aceiaşi intermediari să fi trimis mostre către laboratorul francez S.A.S. Sofralab la Bar sur Seine din 1 bis avenue Paul Portier BP 46, care a eliberat certificate de testare pentru toate vinurile achiziţionate de la Riatico pe 3 şi 5 iunie. Aceste fapte sugerează că aceeaşi companie a furnizat servicii către Riatico în legătură cu plasarea comenzilor şi întocmirea documentelor.
Dimensiunea acelor loturi a depăşit semnificativ standardul prescris, „nu mai mult de 2,5 litri din fiecare tip”. Numai Domaine Romanée-Conti a contabilizat 78 de sticle de 0,75 litri şi butelii de 1,5 litri. Acest lucru sugerează indirect că valoarea în vamă a vinurilor a fost serios subestimată.
În acest scop, majoritatea importatorilor închiriază depozite de accizare în Letonia, Lituania şi Estonia, unde lipesc timbre de accize şi contraetichete ruseşti pe sticlele importate. După izbucnirea războiului, guvernul a început să experimenteze cu aplicarea timbrelor pe teritoriul Rusiei, dar majoritatea importatorilor au continuat să folosească vechiul sistem. Schema incomodă s-a dovedit utilă pentru eludarea sancţiunilor: producători europeni respectabili îşi expediază produsele în Europa, iar întregul risc de eludare a sancţiunilor revine intermediarilor.
Cum lasă vama să treacă vinul sancţionat? Mai exact, Riatico a folosit o abordare creativă: 22 de loturi dintre cele mai scumpe vinuri au fost aduse ca mostre pentru certificare.
A doua posibilitate presupune folosirea unui intermediar european care poate cumpăra vin de la un producător din UE la preţul pieţei şi apoi „ajustează” preţul pentru cumpărătorul rus. Iar a treia posibilitate implică transferul fictiv pe teritoriul Rusiei către alte ţări ale Uniunii Vamale (un fel de UE patronat de Rusia). De exemplu, pe hârtie este menţionat că mărfurile au ca destinatar o companie din Kazahstan şi că drumul lor trece prin Rusia. În timpul tranzitului pe teritoriul rusesc, destinatarul kazah respinge mărfurile, iar documentele de expediere sunt apoi modificate pentru a include un destinatar rus. O persoană care nu este familiarizată cu realităţile ruseşti s-ar putea întreba cine ar cheltui milioane de ruble pe o sticlă de vin care poate fi consumată în câteva ore. Răspunsul la această întrebare este bine cunoscut de somelierii din Moscova. În 2017, ziarul Sobesednik a publicat un contract de livrare încheiat între „Serviciul de catering nr. 4” al Kremlinului şi grupul de companii AST al miliardarului azer-rus-turc Telman Ismailov. Anexa la contractul de livrare de băuturi alcoolice pentru nevoile Dumei de Stat, Consiliului Federaţiei şi Camerei de Contabilitate includea Romanée-Conti 2001, 2002 şi 2005 în valoare de 1,2 milioane ruble (17.380 dolari), 1,3 milioane ruble (18.800 dolari) şi respectiv 1,5 milioane de ruble (21.700 dolari). Angajaţii restaurantului Sixti, cel mai bun restaurant din Europa la acea vreme, au povestit despre banchetul lui Dimitri Medvedev din 2014. Restaurantul de la etajul 62 al Turnului Federaţiei din Moscova a fost închis publicului pentru banchetul primului-ministru. Medvedev a ales cel mai scump articol de pe lista de vinuri (s-a dovedit a fi un Romanée-Conti), spunând inocent că „VTB plăteşte”. Potrivit datelor oficiale ale Rosstat, 17,6 milioane de ruşi trăiesc cu mai puţin de 13.500 de ruble (200 de dolari) pe lună. Un astfel de rus ar trebui să strângă bani timp de 24 de ani pentru a-şi permite o butelcă de Romanée-Conti 2003 fără a cheltui un ban pe hrană şi adăpost.
De altfel, rata şomajului în rândul tinerilor români a fost în jurul valorii de 22% din luna octombrie 2021 şi a început să crească în ianuarie 2022, când a ajuns la 22,7%, valoare pe care a menţinut-o până în aprilie 2022, când a crescut la 22,8%. Rata şomajului de 22,9% în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani a ajuns la 22,9% în iulie 2022 şi a coborât la 22,2% începând din octombrie 2022.