BusinessMagazin

Tag: tineri

  • World Vision România: 80% dintre tinerii din mediul rural vor studii superioare, dar doar 23% reuşesc să se înscrie şi să le finalizeze; Peste 10% dintre studenţi au dificultăţi financiare legate de transport şi alte necesităţi de bază

    Deşi 80% dintre tinerii din mediul rural îşi doresc să urmeze studii superioare, realitatea arată că doar 23% dintre aceştia reuşesc să se înscrie la facultate şi să finalizeze cursurile, potrivit unui studiu realizat de World Vision România

    Principalele obstacole cu care aceştia se confruntă sunt lipsa resurselor financiare- unul din trei tineri se teme că familia nu va avea resursele financiare necesare pentru a-l susţine pe durata facultăţii, accesul limitat la educaţie de calitate şi infrastructura deficitară. Totodată, provocările sociale şi economice contribuie la scăderea motivaţiei şi a şanselor de succes în mediul academic, lărgind astfel decalajul dintre mediul urban şi cel rural.

    În 2023, doar 23% dintre tinerii din România care se încadrează în intervalul de vârstă 25-34 de ani au absolvit o formă de învăţământ superior, procent care ne situează la aproape jumătatea mediei europene, conform unui raport publicat de Eurostat.

    World Vision România în parteneriat cu Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a demarat  în luna martie 2023 proiectul „Vreau la facultate” având ca scop oferirea unui pachet educaţional complex pentru studenţi.

    Beneficiarii programului sunt studenţi din mediul rural şi periurban, înscrişi în anul II, ciclul de studii universitare de licenţă la Universitatea Babeş-Bolyai, selectaţi pe baza unor criterii de vulnerabilitate precum venitul scăzut per familie, domiciliul în mediul rural, etc.

    „Într-un context în care România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte procentul tinerilor cu studii superioare, conform datelor Eurostat din 2023, programul nostru, Vreau la facultate, are drept scop facilitarea accesului la studii universitare pentru tinerii din medii vulnerabile, ajutându-i totodată să dezvolte abilităţile necesare pentru a se adapta la cerinţele şi standardele ridicate specifice mediului academic.”, spune Mihaela Nabar, director executiv al Fundaţiei World Vision România.

     

  • Paradoxul joburilor entry-level: de ce se cere experienţă pentru a căpăta experienţă?

    În ultimii ani, cu toţii am observat că cerinţele pentru ocuparea unui post la nivel entry-level au devenit din ce în ce mai ridicate, iar solicitările de a avea 2-3 ani de experienţă profesională au devenit o nouă normalitate pe piaţa muncii. Această tendinţă a ridicat multe semne de întrebare, în special din partea generaţiei Z, tinerii care au absolvit sau sunt pe cale să o facă şi îşi caută primul loc de muncă. De ce se cere experienţă pentru un post destinat celor fără experienţă? Cum s-a ajuns aici? Există mai multe motive care au contribuit la această transformare a peisajului muncii. Piaţa muncii s-a transformat radical în ultimii ani, iar nivelul de competitivitate este acum mai mare ca niciodată. Într-o economie atât de dinamică, numărul candidaţilor calificaţi pentru posturi a crescut. Din acest motiv, companiile au devenit mai selective în procesul de recrutare. Poate pe alocuri prea selective, aşa că printre cerinţele pentru posturile entry-level s-a adăugat şi experienţa practică. Această cerinţă suplimentară de experienţă a devenit un filtru pentru a diferenţia candidaţii, deoarece multe companii se confruntă cu un număr mare de aplicaţii pentru fiecare post disponibil. Având experienţă anterioară, fie ea şi minimă, un candidat poate demonstra că ştie deja cum să funcţioneze într-un mediu de lucru, că poate respecta deadline-uri şi că înţelege cerinţele de bază ale jobului, ceea ce reduce din „riscul” pe care angajatorul şi-l asumă atunci când angajează pe cineva atât de tânăr. Acum, companiile operează într-un mediu de afaceri unde totul se întâmplă extrem de rapid, unde eficienţa şi productivitatea sunt esenţiale pentru succes. Asta înseamnă că angajatorii au mai puţină răbdare şi resurse pentru a forma un angajat de la zero. În schimb, preferă să angajeze persoane care au deja o înţelegere generală a domeniului şi pot contribui imediat la rezultatele companiei. În multe industrii, formarea şi integrarea unui angajat poate fi un proces costisitor şi de lungă durată. Cerând experienţă anterioară, chiar şi la un nivel minim, companiile reduc timpul şi costurile asociate cu formarea noului angajat, iar acesta poate începe să aducă valoare în organizaţie într-un timp mai scurt. Cererea de 2-3 ani de experienţă pentru posturile entry-level a devenit o realitate datorită evoluţiei pieţei muncii, creşterii competitivităţii şi necesităţii companiilor de a avea angajaţi productivi rapid. Această tendinţă reflectă şi un decalaj între ceea ce oferă educaţia formală şi ceea ce caută angajatorii. Pentru tinerii care aspiră la un job, soluţia constă în acumularea de experienţă practică prin stagii, muncă voluntară sau proiecte freelance, înainte de a aplica la poziţiile entry-level. Totuşi, această cerinţă de experienţă pune o presiune mare pe generaţia Z. Solicitarea de 2-3 ani de experienţă pentru un astfel de rol nu este doar nedreaptă, ci creează un cerc vicios şi pune obstacole serioase în calea acestora. Una dintre cele mai mari frustrări ale absolvenţilor este că li se cere experienţă pentru a obţine experienţă. Practic, un job entry-level ar trebui să fie o poartă de acces în carieră, însă atunci când se solicită ani de muncă anterioară, mulţi dintre tineri se trezesc că au pierdut un start care nu ştiau că s-a dat. Cum poate cineva să acumuleze experienţa necesară dacă nu i se oferă oportunitatea de a lucra? Astfel se creează o barieră pentru cei care sunt la început de drum, oferind avantaje doar celor care au avut norocul să aibă acces la stagii plătite sau care şi-au permis să lucreze voluntar. În mod evident, acest lucru dezavantajează o mare parte dintre tinerii care nu au resursele financiare necesare pentru a accepta astfel de oportunităţi neplătite.În loc să li se ofere oportunităţile necesare de a-şi demonstra potenţialul, angajatorii preferă să prioritizeze candidaţii cu experienţă, ignorând astfel unul dintre cele mai mari atuuri ale acestei generaţii: abilitatea de a învăţa rapid şi de a se adapta. Cerinţele ridicate de experienţă pentru posturi entry-level favorizează adesea candidaţii care au avut acces la resurse şi reţele personale care le-au permis să acumuleze experienţă încă din timpul facultăţii. De exemplu, studenţii care au posibilitatea financiară de a face stagii neplătite sau care provin din familii care le-au oferit ajutor într-o anumită industrie (poate chiar afacerea familiei) au un avantaj considerabil faţă de colegii lor care nu au avut aceste oportunităţi. De altfel, cererea de experienţă minimizează importanţa educaţiei formale şi a efortului depus de tineri pentru a obţine diplome universitare. Mulţi tineri intră pe piaţa muncii imediat după absolvire, iar joburile entry-level ar trebui să fie locul în care îşi pot pune în practică cunoştinţele acumulate în anii de studii. În schimb, se pune accent pe experienţa practică anterioară, ceea ce lasă impresia că educaţia universitară nu este suficientă pentru a începe o carieră. Poate că de aici şi (falsa) concepţie „Degeaba am o diplomă, nu mă ajută la nimic”. Pentru că în loc să fie recompensaţi pentru efortul lor academic, aceştia se confruntă doar cu obstacole care îi fac să simtă că pregătirea lor formală a fost aproape degeaba. Cererea de experienţă anterioară pentru joburi entry-level contribuie şi la creşterea ratei şomajului în rândul tinerilor. Mulţi absolvenţi îşi petrec luni sau chiar ani încercând să găsească un loc de muncă care să le ofere o şansă să-şi înceapă cariera. În acest timp, mulţi dintre ei îşi pierd motivaţia. Cei care nu reuşesc să îşi găsească rapid un loc de muncă ajung să rămână blocaţi într-un ciclu de nesiguranţă financiară şi profesională.  

    Oana Ioniţă este Social Media Manager, BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DA Premium

  • În timp ce Guvernul nu ştie cum să mai crească taxele, o ţară din UE devine un paradis fiscal pentru tineri şi vrea să fie un magnet pentru profesionişti din toate domeniile

    Portugalia doreşte să devină un paradis fiscal pentru tinerii adulţi, oferindu-le scutiri de taxe timp de un deceniu, pentru a contracara exodul de talente. Guvernul de centru-dreapta intenţionează să reducă impozitul pe venit pentru tineri pe o perioadă de 10 ani, cu primul an complet scutit de taxe. Această iniţiativă este rar întâlnită în politicile fiscale internaţionale, scrie Financial Times.

    Planul guvernului subliniază necesitatea urgentă de a opri plecarea tinerilor cu studii superioare, care caută salarii mai bune în străinătate, din una dintre cele mai sărace economii din Europa de Vest.

    Premierul Luís Montenegro va prezenta joi această măsură fiscală în cadrul bugetului pentru 2025. Cu toate acestea, există incertitudini legate de aprobarea sa în parlament, ceea ce ar putea pune în pericol stabilitatea guvernului său minoritar.

    Guvernul încearcă să combată o combinaţie de impozite mari, salarii mici şi costuri ridicate pentru locuinţe, factori care îi împing pe tinerii calificaţi să părăsească Portugalia.

    „Ne dorim să creştem capacitatea de a păstra tinerii în ţară, să îi facem să rămână şi, în cazul în care deja au plecat, să se întoarcă”, a spus premierul în această vară. „Vrem un sistem fiscal mai prietenos cu tinerii.”

    Conform planului, în primul an de muncă, tinerii nu vor plăti impozit pe venit. În următorii trei ani, vor fi scutiţi de 75% din impozit, între anii cinci şi şapte scutirea va fi de 50%, iar între anii opt şi zece vor plăti doar 25% din impozitul datorat.

    Cu toate acestea, Fondul Monetar Internaţional şi-a exprimat rezervele, afirmând că efectele acestor stimulente fiscale asupra migraţiei sunt „incerte”.

    Gonçalo Matias, preşedintele fundaţiei Francisco Manuel dos Santos, consideră că este „crucial” să fie stopată emigrarea absolvenţilor portughezi, care au beneficiat de investiţii publice masive în educaţie.

    „Portugalia a investit în educaţie, dar de pe urma acestei investiţii beneficiază ţări precum Franţa şi Germania, unde migrează tinerii noştri”, a spus el. „Nu are sens ca o ţară săracă, precum Portugalia, să piardă aceste investiţii în favoarea unor naţiuni mai bogate.”

    Matias a descris măsurile fiscale ca fiind „rezonabile şi echilibrate”, dar a subliniat că guvernul ar trebui să facă mai multe pentru a îmbunătăţi accesul la locuinţe, a sprijini tinerii în găsirea de locuri de muncă şi a reduce birocraţia.

  • Cum vor doi tineri să cucerească piaţa locală cu zacuşti şi dulceţuri de Bucovina

    Costel Iftime s-a născut într-o zonă rurală a judeţului Suceava şi a avut norocul, după cum povesteşte, să crească şi să îşi petreacă copilăria la poalele munţilor. De mic copil, a îndrăgit pădurea şi obişnuia să meargă cu tatăl său să culeagă hribi, gălbiori, ghebe şi fructe de pădure, din care mama sa pregătea zacuscă, dulceaţă şi alte conserve. Nu-i de mirare că a dorit să dezvolte o afacere în domeniul producerii de conserve din fructe şi legume, afacere pe care o dezvoltă alături de soţia sa Elena şi de un prieten. Care este povestea Băcăniei Bucovinei şi cum se diferenţiază de alte afaceri similare?

    „Producem zacuscă, dulceaţă şi gemuri tradiţionale, făcute în special cu fructe şi ciuperci de pădure, culese de pe dealurile din Bucovina. Toate produsele noastre sunt realizate în inima Bucovinei, cu ajutorul gospodinelor din Satul Frumosu, care au experienţă de peste 15 ani în pregătirea acestor reţete. Toate produsele sunt făcute după reţete tradiţionale şi nu conţin E-uri, coloranţi sau conservanţi”, a povestit Costel Iftime. El îşi aminteşte că în liceu a plecat pentru a continua studiile la Suceava, unde obişnuia să primesc pachete de la părinţi. Ele conţineau de fiecare dată cele mai alese bunătăţi făcute în familie.

    „Le împărţeam cu drag cu prietenii mei, iar colegii mei erau mereu impresionaţi de gustul autentic al acestor produse, bogate în fructe şi legume de pădure. Pentru mine, având în vedere că locuiam în acelaşi judeţ, era neobişnuit să îi văd atât de fericiţi gustând din acele produse, cu care eu eram obişnuit şi pe care ei nu le mai încercaseră până de curând”, a mai povestit antreprenorul, care îşi dă seama că încă de atunci a început să contureze un plan de afaceri. Într-un caiet, a adunat primele reţete potenţiale discutate cu mama şi alţi membri ai familiei, s-a gândit la numele firmei, designul borcanului şi potenţialii clienţi, care păreau nerăbdători să primească următorul pachet.

    ”Totuşi, abia 10 ani mai târziu a apărut oportunitatea de a începe acest business. Atunci, s-au aliniat mai mulţi factori importanţi: echipa, angajaţi cu experienţă, oportunitatea de finanţare şi un context economic bun. Având deja o bună parte din plan pusă la punct, mi-a fost mai uşor să pornesc la drum”, a menţionat Costel Ifteme. El a fondat Băcănia Bucovinei alături de soţia sa, Elena. Însă, ulterior li s-a alăturat şi prietenul lor Dorin, cu experienţă în vânzări B2B şi care i-a ajutat să construiască partea de distribuţie. Costel şi Elena deja aveau experienţă în business având în vedere că au fost asociaţi într-un alt proiect antreprenorial timp de 10 ani.

    Practic, Băcănia Bucovinei a luat naştere în 2019 cu ajutorul fondurilor europene, cu care au reuşit să achiziţioneze primele echipamente pentru a putea începe procesul de producţie.

    „În acest moment, investiţia totală se ridică la aproximativ 200.000 de euro, sumă compusă din finanţare UE nerambursabilă, surse proprii şi profit reinvestit. Anul acesta, am reuşit să ne construim propriul punct de procesare, dedicat nevoilor noastre, pe care suntem în proces de modernizare. Estimăm că va mai fi nevoie de o investiţie de cel puţin 100.000 de euro pentru a finaliza proiectul”, a spus Costel Iftime. Băcănia Bucovinei a avut în 2023 o cifră de afaceri de aproximativ 300.000 de lei, iar anul acesta estimează o cifră de afaceri dublă.  În prezent, produsele făcute în Gura Humorului sunt vândute prin intermediul magazinului online Băcănia Bucovinei, dar şi în băcănii din ţară.

    „Toate produsele noastre sunt făcute în Gura Humorului, cu ajutorul gospodinelor cu experienţă din zonă. Marea parte a produselor noastre sunt vândute online, direct prin intermediul site-ului nostru”, a menţionat antreprenorul. În plus, el spune că în urma feedbackului pozitiv primit de la clienţi, în 2024 au decis să extindă parteneriatele şi să colaboreze cu mai multe băcănii autentice din toată ţara, un proces pe care îl vor continua şi în 2025, în funcţie de creşterea capacităţii de producţie.

    Cât despre provocări, fondatorul Băcănia Bucovinei spune că cea mai mare este cea legată de producţia de zacuscă şi anume scalarea producţiei păstrând calitatea, având în vedere că aceasta se face artizanal, după reţete tradiţionale.  „Cea mai dificilă parte o reprezintă coptul şi curăţatul legumelor, proces premergător fierberii zacuscăi. În acelaşi timp, aproximativ 40% din materia primă este reprezentată de ciuperci şi fructe de pădure care cresc organic în pădurile Bucovinei. Acestea sunt afectate de schimbările climatice, secetă sau grindină, ceea ce face ca aprovizionarea cu materie primă să fie uneori dificilă”, a mai spus antreprenorul.  Cu toate acestea, au reuşit să asigure cantitatea necesară în fiecare an, chiar dacă uneori la preţuri considerabil mai mari. Astfel, povestea Băcănia Bucovinei continuă….

     

  • România este promovatã la cele mai înalte standarde, prin videoclipurile a doi tineri antreprenori

    Doi tineri antreprenori şi-au propus să pună România pe harta destinaţiilor turistice din întreaga lume, prin realizarea unor videoclipuri de promovare excepţionale, capabile să scoată în evidenţă frumuseţea şi autenticitatea ţării noastre.

    O frumoasă poveste de succes şi iubire de ţară îi are de această dată ca protagonişti pe Andreea Diaconu Alexa, o antreprenoare pasionată de promovarea turismului şi dezvoltării sustenabile, şi pe Cosmin Andrei Neacşu, un antreprenor dedicat videoproducţiei, educaţiei şi dezvoltării comunitare.

    Clipul oficial de promovare turistică a judeţului Tulcea este primul material video realizat de către cei doi tineri, care s-a bucurat de un o foarte mare apreciere atât din partea publicului, cât şi din partea autorităţilor, care consideră că materialul este un foarte bun instrument de informare a publicului şi de mediatizare a obiectivelor şi valorilor locale.

    ,,Planul nostru este să extindem iniţiativele de promovare turistică şi să ne adresăm în continuare publicului naţional şi internaţional, prin prezentarea frumuseţilor şi diversităţii culturale din diferite judeţe şi regiuni din România. Visăm să realizăm cât mai multe proiecte similare pentru alte judeţe şi să oferim o imagine autentică şi detaliată a vieţii, culturii şi patrimoniului natural din fiecare zonă. “, a declarat Andreea Diaconu Alexa.

    Ceea ce îi face pe aceşti doi tineri cu totul speciali este implicarea şi calitatea pe care le aduc în toate proiectele pe care le desfăşoară. Cu un istoric demonstrat de performanţă în domeniul producţiilor video şi al dezvoltării de campanii integrate pentru promovarea obiectivelor turistice importante, Andreea Alexa Diaconu (35 de ani) şi Cosmin Andrei Neacşu (27 de ani) au făcut saltul de a realiza şi emisiuni tv pentru judeţele promovate.

    Cei doi au lucrat intens la realizarea primului sezon al emisiunii ,,Acasă în Delta Dunării”, cu un număr de 16 de episoade şi au adus un aport semnificativ în promovarea turismului în această regiune.

    ,,Avem o echipă de profesionişti cu experienţă vastă în crearea de conţinut media de înaltă calitate. Fiecare membru al echipei noastre este dedicat să aducă cele mai bune practici şi inovaţii în fiecare proiect.
    Emisiunile şi materialele noastre sunt difuzate pe platforme de mare audienţă, atât la televiziune cât şi online, asigurându-ne că mesajul ajunge la un public larg şi diversificat. Aceasta nu doar că sporeşte vizibilitatea regiunii, dar atrage şi un număr crescut de turişti şi investitori. Ne angajăm să promovăm turismul sustenabil, respectând mediul şi comunităţile locale. Colaborăm strâns cu multe comunităţi locale, pentru că le înţelegem nevoile şi valorile. “, a concluzionat Cosmin Andrei Neacşu.

    Andreea Diaconu Alexa este o tânără antreprenoare pasionată de promovarea turismului şi dezvoltarea sustenabilă, care organizează croaziere în Delta Dunării cu hoteluri plutitoare. După ce a sesizat în ultimii ani, o slabă promovare a destinaţiilor turistice din judeţul Tulcea, a iniţiat proiectul, Acasă în Delta Dunării” online, într-o primă etapă, iar apoi pe TV.

    Cosmin Andrei Neacşu este un tânăr antreprenor dedicat videoproducţiei, educaţiei şi dezvoltării comunitare. Fondator al YouStars Creative Agency şi preşedinte al Asociaţiei YouStars, Cosmin susţine educaţia prin diverse iniţiative cu focus pe educaţie digitală, terapii pentru copii din familii defavorizate şi acces la educaţie de calitate pentru comunităţi izolate.

  • OMS avertizează cu privire la utilizarea reţelelor sociale de către tineri. Românii stau prost

    Utilizarea „problematică” a reţelelor sociale este în creştere în rândul tinerilor europeni, susţine OMS. De asemenea, tinerii riscă să dezvolte o dependenţă de jocuri, a avertizat organizaţia, potrivit Le Figaro.

    „Avem nevoie de acţiuni imediate şi susţinute pentru a ajuta adolescenţii să oprească utilizarea potenţial dăunătoare a reţelelor sociale, care s-a demonstrat că duce la depresie, hărţuire, anxietate şi rezultate educaţionale slabe”, a declarat directorul OMS pentru Europa, Hans Kluge.

    În 2022, 11% dintre adolescenţi (13% dintre fete şi 9% dintre băieţi) au avut semne de „utilizare problematică” a reţelelor sociale. Cu patru ani înainte au fost doar 7% cu astfel de probleme. În total, au fost analizaţi 280.000 de tineri cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani.

    Acest fenomen este cel mai răspândit în rândul adolescenţilor români de 13 şi 15 ani, afectând 28% dintre aceştia, mai anunţă OMS. La polul opus sunt adolescenţii olandezi afectaţi în proporţie de 3%.

    O altă sursă de îngrijorare este faptul că o treime dintre adolescenţi joacă jocuri online zilnic şi 22% dintre ei timp de cel puţin patru ore.

    „Este esenţial să luăm măsuri pentru a proteja tinerii, astfel încât aceştia să poată naviga în peisajul digital în siguranţă şi să poată face alegeri în cunoştinţă de cauză cu privire la activităţile lor online, maximizând beneficiile, minimizând în acelaşi timp riscurile pentru bunăstarea lor mentală şi socială” a spus un oficial OMS/Europa, Natasha Azzopardi-Muscat.

    Agenţia ONU a subliniat şi avantajele utilizării responsabile a reţelelor sociale. De aceea, OMS recomandă autorităţilor naţionale să îmbunătăţească mediile digitale şi măsurile educaţionale pentru a le permite tinerilor să fie în siguranţă în lumea digitală.

  • Tinerii din ziua de astăzi adoptă o nouă filosofie de viaţă. Care este aceasta şi cât de diferită este faţă de restul generaţiilor, care fac foarte multe sacrificii pentru job

    Generaţia Z spune „nu, mulţumesc” promovărilor din motive care merg dincolo de bani. Ştiu că pare SF, dar nu e. Ani de zile, calea corporativă a fost clară: munceşti din greu (ceea ce în traducere liberă înseamnă overtime neplătit, taskuri care nu intră în fişa postului şi multă, multă răbdare) şi vei fi promovat. Pe scurt, trebuie să ajungi cât mai sus în vârful piramidei corporatiste.

    Era un obiectiv care poate a fost necesar pentru părinţii noştri pentru a supravieţui într-o corporaţie sau poate singura cale pe care o urmau toţi şi atunci nu prea aveai de ales, nu contest acest lucru. Ceea ce pot să contest cu siguranţă e că şi generaţia Z ar vrea să urmeze aceeaşi cale. Pentru că nu o face. Atunci când vorbesc cu prietenii mei despre carierele noastre, principalul lucru cu care ne punem toţi de acord e acesta: mai multă muncă doar pentru a fi promovat nu merită banii şi nici stresul. Definiţia succesului pentru generaţia mea nu e un rol cât mai important într-o companie, pentru că, în primul rând, succesul pentru noi stă în afara biroului şi cât mai departe de laptop şi mailuri, în schimb succesul înseamnă să poţi să faci lucruri care îţi plac după program, să călătoreşti cât mai mult şi să poţi să ai 8 ore de somn pe noapte. Simplu, dar uneori extrem de dificil de găsit în vieţile noastre.

    Citeam într-un raport intitulat „Epuizat de muncă – Oportunitatea angajatorului” că epuizarea a crescut în ultimii trei ani din cauza crizei costului vieţii şi a repercusiunilor cauzate de pandemia de COVID-19, făcându-i pe tineri să se simtă copleşiţi şi epuizaţi în cariera lor. Din raport a reieşit că generaţia Z este cea mai afectată de burnout – 97% raportând sentimente de epuizare şi 86% de stres. Mulţi dintre noi mergem la terapie din cauza burnoutului şi a stresului acumulat la locul de muncă, deci nu e o surpriză că asociem o promovare cu şi mai mult stres. Deci concluzia e automat că nu merită. Cu toţii ne dorim un echilibru între viaţa profesională şi viaţa privată, iar slow living e mai mult decât un trend pe social media sau o filosofie de viaţă. Conceptul a evoluat din mişcarea slow food, care a început în Italia în anii 1980 ca o reacţie împotriva popularităţii fast foodului. Fondată de Carlo Petrini în 1986, mişcarea slow food încuraja aprecierea mâncării tradiţionale, preparată cu ingrediente locale şi metode tradiţionale. Aceasta a fost o reacţie împotriva uniformizării şi a culturii consumului rapid. În timp, ideea de „slow” s-a extins dincolo de alimentaţie. Prin anii 2000, mişcarea slow a început să influenţeze alte aspecte ale vieţii, inclusiv modul în care oamenii abordează munca, timpul liber şi relaţiile. Conceptul de slow living a devenit o reacţie împotriva ritmului rapid al vieţii moderne şi a presiunii constante pentru productivitate şi succes. Acesta a devenit extrem de cunoscut de generaţia Z chiar pe Instagram, unde a strâns peste 6 milioane de postări sub hashtagul #slowliving. Trendul promovează un stil de viaţă care solicită un echilibru între muncă şi viaţă. În contextul economic şi social din prezent, cumva generaţia Z a căzut de acord că munca poate fi doar muncă. Suntem complet mulţumiţi de stilul nostru de viaţă şi de salariul pe care îl câştigăm dacă la orele 18 putem pleca liniştiţi acasă, fără să luăm cu noi şi stresul următoarei zile sau taskurile nefinalizate. Aşa că de ce e controversat pentru companii să nu îţi doreşti să obţii o promovare, să te stresezi mai mult, să te epuizezi când poţi continua să faci ceea ce funcţionează pentru tine? Dincolo de trenduri şi idei preconcepute, pentru generaţia Z slow living înseamnă „să munceşti pentru a trăi”, nu „să trăieşti pentru a munci”.  

    Oana Ioniţă, Social este Media Manager, BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DA Premium

  • Tinerii îşi doresc să adopte filosofia „slow living”, nu să urce pe scara corporatistă

    Generaţia Z spune „nu, mulţumesc” promovărilor din motive care merg dincolo de bani. Ştiu că pare SF, dar nu e. Ani de zile, calea corporativă a fost clară: munceşti din greu (ceea ce în traducere liberă înseamnă overtime neplătit, taskuri care nu intră în fişa postului şi multă, multă răbdare) şi vei fi promovat. Pe scurt, trebuie să ajungi cât mai sus în vârful piramidei corporatiste.

    Era un obiectiv care poate a fost necesar pentru părinţii noştri pentru a supravieţui într-o corporaţie sau poate singura cale pe care o urmau toţi şi atunci nu prea aveai de ales, nu contest acest lucru. Ceea ce pot să contest cu siguranţă e că şi generaţia Z ar vrea să urmeze aceeaşi cale. Pentru că nu o face. Atunci când vorbesc cu prietenii mei despre carierele noastre, principalul lucru cu care ne punem toţi de acord e acesta: mai multă muncă doar pentru a fi promovat nu merită banii şi nici stresul. Definiţia succesului pentru generaţia mea nu e un rol cât mai important într-o companie, pentru că, în primul rând, succesul pentru noi stă în afara biroului şi cât mai departe de laptop şi mailuri, în schimb succesul înseamnă să poţi să faci lucruri care îţi plac după program, să călătoreşti cât mai mult şi să poţi să ai 8 ore de somn pe noapte. Simplu, dar uneori extrem de dificil de găsit în vieţile noastre.

    Citeam într-un raport intitulat „Epuizat de muncă – Oportunitatea angajatorului” că epuizarea a crescut în ultimii trei ani din cauza crizei costului vieţii şi a repercusiunilor cauzate de pandemia de COVID-19, făcându-i pe tineri să se simtă copleşiţi şi epuizaţi în cariera lor. Din raport a reieşit că generaţia Z este cea mai afectată de burnout – 97% raportând sentimente de epuizare şi 86% de stres. Mulţi dintre noi mergem la terapie din cauza burnoutului şi a stresului acumulat la locul de muncă, deci nu e o surpriză că asociem o promovare cu şi mai mult stres. Deci concluzia e automat că nu merită. Cu toţii ne dorim un echilibru între viaţa profesională şi viaţa privată, iar slow living e mai mult decât un trend pe social media sau o filosofie de viaţă. Conceptul a evoluat din mişcarea slow food, care a început în Italia în anii 1980 ca o reacţie împotriva popularităţii fast foodului. Fondată de Carlo Petrini în 1986, mişcarea slow food încuraja aprecierea mâncării tradiţionale, preparată cu ingrediente locale şi metode tradiţionale. Aceasta a fost o reacţie împotriva uniformizării şi a culturii consumului rapid. În timp, ideea de „slow” s-a extins dincolo de alimentaţie. Prin anii 2000, mişcarea slow a început să influenţeze alte aspecte ale vieţii, inclusiv modul în care oamenii abordează munca, timpul liber şi relaţiile. Conceptul de slow living a devenit o reacţie împotriva ritmului rapid al vieţii moderne şi a presiunii constante pentru productivitate şi succes. Acesta a devenit extrem de cunoscut de generaţia Z chiar pe Instagram, unde a strâns peste 6 milioane de postări sub hashtagul #slowliving. Trendul promovează un stil de viaţă care solicită un echilibru între muncă şi viaţă. În contextul economic şi social din prezent, cumva generaţia Z a căzut de acord că munca poate fi doar muncă. Suntem complet mulţumiţi de stilul nostru de viaţă şi de salariul pe care îl câştigăm dacă la orele 18 putem pleca liniştiţi acasă, fără să luăm cu noi şi stresul următoarei zile sau taskurile nefinalizate. Aşa că de ce e controversat pentru companii să nu îţi doreşti să obţii o promovare, să te stresezi mai mult, să te epuizezi când poţi continua să faci ceea ce funcţionează pentru tine? Dincolo de trenduri şi idei preconcepute, pentru generaţia Z slow living înseamnă „să munceşti pentru a trăi”, nu „să trăieşti pentru a munci”.  

    Oana Ioniţă, Social este Media Manager, BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DA Premium

  • Cum ar putea Bucureştiul să fie un oraş care să atragă creiere din alte ţări

    The Economist, cunoscuta revistă globală de business, a avut în august un număr dedicat competiţiei pe care marile ţări occcidentale o duc pentru atragerea talentelor.

    Analiza The Economist este mult mai extinsă, punând accent pe ceea ce oferă ţările care atrag talente/creiere, dar şi pe noncalităţile ţărilor de unde tinerii/lumea fug.

    La atragerea de talente cu rezultate, adică au reuşit să atragă creiere, pe primele locuri sunt Canada, Australia, Statele Unite (care are însă şi cea mai mare ieşire de creiere), Germania, Spania, Elveţia, Noua Zeelandă, Franţa, Italia şi Danemarca.

    La polul opus, „creierele” nu prea vor să se mute în China, India, Iran, Brazilia, Rusia, Vietnam, Turcia, de exemplu.

    Aşa, pentru istorie, după căderea comunismului, imediat în anii ’90, Canada a avut o politică naţională clară de a atrage creiere din România, ceea ce s-a şi întâmplat. Aproape fiecare are câte un exemplu în familie.

    Trecutul nu-l mai putem întoarce, dar întrebarea este dacă România, sau mai precis Bucureştiul, ca să ne axăm pe un singur oraş, poate atrage talente, poate avea o politică şi o strategie clară pentru a atrage talente din toată lumea şi nu în ultimul rând care ar fi „calităţile” pe care le-ar putea oferi Bucureştiul astfel încât să devină un loc în care tinerii să vină şi din ţară, şi din afară.

    Sigur nu există o strategie nici la nivelul autorităţilor locale, nici la nivelul guvernului sau la nivelul partidelor.

    Dacă ar fi să discutăm despre ceea ce ar putea oferi Bucureştiul pentru ca cineva să vină aici, m-aş opri la următoarele „calităţi”:

    1. Piaţa muncii. Bucureştiul încă are o piaţă a muncii bună, cu un salariu peste medie. Spre exemplu, salariul mediu în Bucureşti este de 6.000 de lei, adică 1.200 de euro, faţă de 5.000 de lei, adică 1.000 de euro net salariul mediu pe economie. Poţi să găseşti de lucru în companii şi nu numai la nivelul de jos. Cu limba engleză te poţi descurca foarte bine.

    2. Viaţa socială destul de bună. În ultimii cincisprezece ani, Bucureştiul a înregistrat o creştere exponenţială a vieţii sociale – uitaţi-vă ce este în weekend pe Calea Victoriei, în parcuri, în malluri -, numărul de cafenele, restaurante de toate tipurile a înregistrat o creştere semnificativă, viaţa de noapte este destul de bună, poate chiar prea scumpă, dar asta depinde de unde te duci, teatrele sunt arhipline etc. Această viaţă socială contează extrem de mult pentru tineri, pentru noile generaţii, şi nu cred că sunt foarte multe oraşe în Europa care pot să ofere mixul din Bucureşti.

    3. Siguranţa în Bucureşti. Nu ştiu dacă aţi remarcat, dar mai toţi expaţii care muncesc şi trăiesc în Capitală în toate domeniile – corporaţii, companii româneşti, cluburi sportive – vorbesc în interviurile pe care le dau despre siguranţa din oraşele din România, din Bucureşti. Aici poţi să ieşi seara, poţi să te plimbi fără probleme după ce se înserează şi chiar la miezul nopţii fără să te trezeşti jefuit, bătut, ameninţat cu pistolul. În America este de neconceput această linişte, ca de altfel şi în multe oraşe faimoase din Europa. Dacă autorităţile, dacă guvernul, dacă Ministerul de Interne ar întări această siguranţă, dacă nu ar lăsa ca fenomenul extinderii consumului de droguri să scape de sub control şi chiar acest fenomen să fie redus, Bucureştiul ar putea fi un superoraş din punctul de vedere al liniştii şi siguranţei. Ce folos ai dacă câştigi milioane de euro la New York, la Paris, dacă trăieşti tot timpul cu ameninţarea că poţi să fii jefuit şi împuşcat?

    4. Piaţa imobiliară este încă ieftină, atât la nivelul chiriilor, cât şi la nivelul preţului apartamentelor. Marile oraşe occidentale sunt extrem de scumpe la nivel imobiliar, acolo nu prea poţi să te atingi de un apartament, de o casă, chiriile sunt mari şi foarte mari. Bucureştiul ar putea pune accent pe acest lucru, pe piaţa imobiliară ieftină, unde dintr-un salariu mediu de 1.000 de euro pe lună poţi să-ţi cumperi un apartament de două camere, de 50 de metri pătraţi, în şase ani.

    5. Puterea de cumpărare în Bucureşti este bună. Dacă luăm salariile din Bucureşti versus costul de trai versus piaţa imobiliară versus ceea ce obţii cu banii pe care îi ai în Bucureşti
    dintr-un salariu de middle şi de top management, vedem un raport foarte bun. Dacă te duci la Roma, la New York, la Paris, cu salariile de acolo, cu costurile de acolo, la finalul lunii s-ar putea să rămâi cu mai puţini bani decât ai rămâne în România. Diferenţa dintre salariile nete în Bucureşti versus salariile din ţările occidentale nu este chiar atât de mare, dar dacă pui în balanţă celelalte costuri, s-ar putea să ieşi mai bine.

    6. Deşi pare o utopie, învăţământul din Bucureşti, şcolile de aici, ar putea atrage tineri din afara ţării, pentru că nu sunt atât de scumpe – în America, fără minimum 500.000 de dolari nu ai nicio şansă să ajungi medic -, iar cunoştinţele obţinute, chiar dacă sunt rămase puţin în urmă, nu sunt chiar de aruncat la gunoi. Aici mă refer la medicină, inginerie, energie, financiar şi nu în ultimul rând, tot ce are legătură cu IT-ul. Toţi tinerii noştri se duc acum în Olanda, pentru că şcolile sunt ieftine (plăteşti mai mult pe chirie decât pe şcoală).

    Acum câţiva ani, nici nu se punea problema ca Bucureştiul să fie un centru de atragere de talente din afară. Nici acum nu este, dacă ar fi să discutăm în mod structurat. Dar cred că cineva ar putea face un plan pentru a atrage talente în România din motivele de mai sus.

    Dacă ne-am duce în Ucraina, Bulgaria, Turcia, Georgia, Armenia, Italia, Grecia, Iran, Spania, chiar şi Anglia, ca să enumăr doar câteva ţări, s-ar putea să luăm câteva creiere de acolo. Bineînţeles, nu ne vom putea compara niciodată cu SUA, Marea Britanie, Franţa, Italia. Dar şi Bucureştiul are anumite calităţi.   

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Criza şomajului în China îi împinge pe tineri să devină influenceri

    După ce a renunţat la a mai lucra în educaţie, în august anul trecut, din cauza măsurilor guvernului chinez care au afectat meditaţiile, He Ajun, un vlogger din Guangzhou, în vârstă de 32 de ani, şi-a găsit o nouă ocupaţie ca influencer în domeniul şomajului, informează Reuters.

    Având 8.400 de urmăritori, He oferă sfaturi despre carieră şi împărtăşeşte din experienţa sa de şomer „de cursă lungă”.

    Deşi până la 31 de ani nu a realizat nimic notabil, după cum a spus chiar el într-o postare din decembrie, He câştigă acum aproximativ 5.000 de yuani (700 de dolari) pe lună prin reclame pe vloguri, editare de conţinut, consultanţă privată şi din vânzarea de obiecte artizanale pe stradă.

    China se confruntă cu o criză de ocupare a forţei de muncă, în special în rândul tinerilor.

    În iulie 2023, rata şomajului urban pentru tinerii chinezi cu vârste între 16 şi 24 de ani a atins un maxim de 21,3%, înainte ca guvernul să suspende publicarea datelor privind şomajul.

    Cu un număr record de 11,79 milioane de absolvenţi de universităţi în acest an, mulţi tineri se confruntă cu greutăţi în găsirea unui loc de muncă, iar mulţi sunt nevoiţi să accepte posturi sub studiile pe care le au.

    He Ajun consideră că freelancingul va deveni o abilitate esenţială pentru viitor.