BusinessMagazin

Tag: Statele Unite

  • Un mare lanţ de restaurante oferă mese gratuite copiilor în perioada pandemiei de coronavirus

    Lanţul de restaurante Burger King a anunţat că va începe să ofere două mese gratuite/ masa comandată de un adult în perioada pandemiei, începând de luni, potrivit unui purtător de cuvânt al Restaurant Brands International, compania care operează lanţul de restaurante în Statele Unite, într-un articol publicat pe site-ul usatoday.com
     

    Oferta se aplică oricărui tip de cumpărătură făcută  prin intermediul aplicaţiei. Totuşi,  este valabilă doar în locaţiile participante din Statele Unite, în baza proviziilor existente.

    Potrivit Bloomberg, Jose Cil, CEO-ul Restaurant Brands International, el şi alţi lideri din industrie ar fi avut o conferinţă cu preşedintele Donald Trump în care au discutat despre un ajutor federal pentru proprietarii de afaceri mici din industria americană a francizelor.

     

  • Coronavirus: Cele mai grave scenarii care pot avea loc în Statele Unite. 1,7 milioane de oameni ar putea muri

    Oficialii de la Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din Statele Unite au venit cu scenarii privind numărul de oameni ar putea muri dacă noul coronavirus s-ar răspândi în SUA, potrivit New York Times.

    Grupului i-au fost prezentate luna trecută patru scenarii: A, B, C şi D. Acestea se bazează pe caracteristicile virusului, inclusiv estimarea modului de transmitere şi cât de gravă este boala pe care o provoacă.

    Între 160 de milioane şi 214 milioane de oameni din SUA ar putea fi infectaţi pe perioada epidemiei. Aceasta ar putea dura pentru o lună sau chiar un an.

    Între 200.000 şi 1,7 milioane de persoane ar putea muri, iar între 2,4 milioane şi 21 de milioane de oameni ar putea avea nevoie de spitalizare.
    Printre măsurile adoptate se numără testele pentru virus, monitorizarea contactelor, reducerea interacţiunilor între oameni prin suspendarea evenimentelor mari, lucrul de acasă şi interdicţiile de călătorie.

  • De ce dacă este interzis cu desăvârşire fumatul, există în continuare scrumiere în toaletele din avion

    Oricine a zburat vreodată cu un avion a observat semnul mai mult decât evident prin care se interzice fumatul, aflat deasupra majorităţii scaunelor. Toate acestea în contextul în care Administraţia Federală a Zborurilor (Federal Aviation Administration) a interzis fumatul în 1988 pe toate zborurile domestice din Statele Unite, iar apoi, în 2000, interdicţia s-a extins la toate avioanele comerciale din Statele Unite. Ulterior, şi operatori aerieni cu origini pe alte continente au luat decizia interdicţiei fumatului. Aşadar, de ce trebuie ca oamenilor să li se reamintească de faptul că nu au voie să fumeze în avion?

    Operatorii de zbor trebuie să respecte legile federale care presupun şi semnalarea în mod vizibil a interdicţiilor, în special cele împotriva fumatului. Desigur că cei care zboară în mod constant sunt familiarizaţi cu demonstraţiile de siguranţă şi ştiu că nu au voie să fumeze în avion, totuşi există mereu pasageri noi care nu cunosc aceste legi sau care chiar aleg să le ignore.

    De fapt, sute de persoane au fost acuzate şi pedepsite din cauză că au fumat în avion în ultimii ani. Din cauza faptului că anumiţi oameni aleg să încarce aceste reguli şi al hazardului de siguranţă pe care îl creează astfel, regulile FAA impun existenţa unor scrumiere în toaletele avioanelor, ca parte din „echipamentul minim” necesar al acestora. Legea afirmă că în timp ce fumatul nu este permis în aeronave, toaletele trebuie să includă „scrumiere care pot fi îndepărtate în apropierea intrării fiecărei părţi a uşilor toaletelor”.

    „Chiar dacă fumatul este interzis, mai mulţi oameni continuă să fumeze în aeronave. Astfel, există un loc pentru a pune ţigara, altul decât în coşul de gunoi sau într-un alt loc unde scrumul ar putea genera un incendiu”, a spus un oficial al FAA într-un articol publicat pe site-ul smartsign.com.

    Dar de ce semnul împotriva fumatului este menţinut aprins pe durata zborului? În afară de faptul că acestea reprezintă un mod constant de a ne reaminti că fumatul nu este permis la bord, semnele sunt acolo şi din motive legate de costuri. În plus, multe dintre aeronavele folosite în prezent de liniile comerciale şi-au primit certificările în anii ’80.

    Înainte de 1988, semnele de interzicere a fumatului erau folosite pentru a delimita locurile unde se fumează şi cele în care nu se fumează; odată ce aceste designuri au fost lansate în producţie, schimbările erau prea scumpe pentru aeronavă.  

     

  • Reacţia lui Vladimir Putin la punerea sub acuzare a lui Donald Trump

    “Este improbabil ca politicienii republicani să încerce să înlăture de la putere un reprezentant al propriului partid în baza a ceea ce sunt, în opinia mea, motive complet fabricate”, a declarat Vladimir Putin.

    Camera Reprezentanţilor a decis inculparea preşedintelui Donald Trump pentru abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului.

    Donald Trump este suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden.

    Cazul va ajunge în Senatul SUA, aflat sub controlul Partidului Republican, care, după un proces, va stabili prin majoritate de două-treimi dacă Donald Trump este vinovat sau nevinovat. În cazul în care Donald Trump va fi găsit vinovat, va fi destituit.

  • O fetiţă a trimis o scrisoare către Google în care cerea o zi liberă pentru tatăl său. Răspunsul a fost de milioane

    Dacă nu ştiţi cum să obţineţi o zi liberă, o idee bună ar fi să îi puneţi pe copii să trimită o scrisoare şefului. O fetiţă din Statele Unite a avut însă singură ideea, şi a trimis o scrisoare companiei pentru care tatăl său lucrează. Întâmplător, acea companiei este Google, relatează Business Insider.

    Textul scrisorii este următorul:

    “Dragă angajator Google,
    Poţi să te asiguri că atunci când tata vine la birou, va primi o zi liberă? Poate ar putea să primească liber miercuri. Pentru că tata are liber doar sâmbătă.
    De la Katie.
    P.S. Este ziua de naştere a lui tata.
    P.P.S. E totuşi vara.”

    Poate că scrisul fetiţei i-a impresionat pe cei de la Google, dar răspunsul nu a întârziat. În scrisoarea către Katie, Daniel Shiplacoff, senior design manager la Google complimentează munca tatălui său şi îi acordă acestuia o săptămână liberă drept bonus. Pentru că, totuşi, e vară. “Tatăl tău a muncit mult pentru ca milioane de oameni din jurul lumii să se bucure de produsele noastre. Cu ocazia zilei sale de naştere, şi pentru a recunoaşte importanţa concediului, îi vom acorda prima săptămână din iulie drept zile de vacanţă”, i-au transmis reprezentanţii Google fetiţei.

  • Cine sunt „ăştia”: Românul care se distrează cu ideile

    De ce prăpastia dintre bogaţii şi săracii lumii trebuie să existe în continuare şi de ce timpul pare să treacă mai repede sunt doar câteva dileme, printre altele, la care legea constructală, lansată de fizicianul Adrian Bejan, răspunde. Profesor la Universitatea Duke din Statele Unite, a primit numeroase distincţii, inclusiv medalia Benjamin Franklin, acordată în trecut şi unor cercetători precum Stephen Hawking şi Nikola Tesla. Subliniază însă că nu aceste recunoaşteri îi aduc fericirea.

    „Sunt la fel ca şi înainte. Sunt fericit fiindcă mă distrez cu ideile”, răspunde Adrian Bejan în interviul acordat Business MAGAZIN, întrebat ce înseamnă distincţiile numeroase primite de-a lungul timpului pentru lucrările sale în domeniul fizicii. Profesor universitar de inginerie mecanică la Universitatea Duke din Carolina de Nord – specializat pe studiul termodinamicii, transferului căldurii, designului naturii, evoluţiei fizicii – Adrian Bejan s-a numărat, în 2001, în rândul primilor 100 cei mai citaţi autori în domeniul ingineriei din toată lumea. Este autorul a 30 de cărţi, a 600 de publicaţii, a primit 18 doctorate onorifice de la universităţi din 11 ţări, iar anul trecut i-a fost acordată şi medalia Benjamin Franklin pentru inginerie mecanică, pentru legea constructală, acordată anterior şi altor fizicieni celebri.

    Articolele din presa internaţională îl descriu pe profesorul Adrian Bejan drept un cercetător care „pune la îndoială convenţiile şi autoritatea şi crede în conexiunile dintre teme şi discipline diferite”.

    Popularitatea sa se leagă mai ales de invenţia unui principiu din fizică denumit „legea constructală a evoluţiei şi organizării”, despre care el spune că are o aplicabilitate vastă în viaţă şi societate şi oferă o mai bună înţelegere a funcţionării lumii. Legea constructală descrie un principiu de design din natură: sistemele de flux, de toate felurile – oameni, râuri, copaci, plăci tectonice, pieţe – toate funcţionează la fel, dintr-un anumit punct de vedere. Pentru a supravieţui, toate aceste sisteme trebuie să se adapteze liber şi să acomodeze curenţii care le traversează, iar toate evoluează urmând un tipar vascular.
    „Nu am idee, s-a întâmplat, iar pasiunea a crescut de-a lungul timpului”, răspunde Adrian Bejan la întrebarea legată de modul în care s-a născut pasiunea pentru fizică. A studiat timp de 11 ani la liceul Vasile Alecsandri din Galaţi – pe care îl descrie drept excepţional din punctul de vedere al atragerii şi producţiei de talente, profesori şi elevi. „Mă descurcam bine la ştiinţe, dar îmi plăceau şi botanica, zoologia, geografia şi istoria.” De ce? Explică, simplu: „Fiindcă îmi plăcea să desenez – copaci, animale, hărţi ale reliefului şi hărţi ale ţărilor”.

    „Cine sunt se datorează în întregime părinţilor (tatălui, de profesie veterinar, mamei, farmacistă – două minţi libere educate în anii 1920 şi 1930), brutalizaţi de regimul comunist dar care au stat neclintiţi în faţa acestuia”, îşi descrie el baza evoluţiei ulterioare. La 12 ani, mama i-a oferit drept cadou de Crăciun cartea „Istoria fizicii” de Max von Laue. „Încă am această carte, pentru că-mi aminteşte de adevărul că ideile bune sunt în continuă morfogeneză. Nu sunt fixe, ca marxismul. Dimpotrivă. Sunt atât de bune, că-l invită pe ascultător să le pună la îndoială, să le îmbunătăţească, să le schimbe.” Adrian Bejan a crescut în perioada comunismului în România şi a reuşit să scape de acest regim devenind jucător profesionist de baschet; a studiat însă şi arta.

    Despre experienţa lui anterioară, ca artist şi sportiv, spune: „Sunt cine am fost, cu excepţia faptului că acum sunt mai bun. Sunt creatorul teoriei fizicii legate de evoluţia sportivă, precum şi a evoluţiei designului (desen, arhitectură)”.

    Mai târziu, în Statele Unite a studiat la Massachusetts Institute of Technology. A început să lucreze la teoria care l-a făcut cunoscut în toată lumea după ce şi-a început cariera de profesor la Universitatea Duke, pe care o descrie drept „o oază de libertate şi, mai amplu vorbind, de talent”.

    În prezent, fizicianul Adrian Bejan lucrează în majoritatea timpului: 2/3 din timp – „muncă de toate felurile”, spune el –, 1/3 din timp doarme şi nu merge niciodată în vacanţă.

    O altă părere despre cei 1% cei mai bogaţi oameni ai lumii

    Aplicată economiei, legea constructală a fizicianului român este cuprinzătoare şi controversată în acelaşi timp. Aceasta spune că cei mai bogaţi oameni ai lumii şi diferenţele dintre ei şi săraci există nu din cauza unei erori a sistemelor economice, ci pentru că trebuie să existe.

    Potrivit celui mai recent raport al Credit Suisse, 1% cei mai bogaţi oameni deţin nu mai puţin de 47% din averea lumii, cu o avere individuală care porneşte de la 871.000 de dolari. Totodată, primii 10% dintre bogaţii lumii deţin 85% din averea globală.

    Chiar dacă mulţi ar vrea ca acest decalaj să fie redus şi să fie creată o societate bazată pe egalitate, potrivit lui Adrian Bejan, acest lucru este imposibil, din punctul de vedere al fizicii. După cum reiese dintr-un eseu al său, inegalitatea socială este inevitabilă, prin prisma legii constructale. Aceasta fiindcă mişcarea tuturor lucrurilor – atât sociale, cât şi politice şi economice – e determinată de sisteme ramificate, precum cele ale ramurilor de copaci sau ale sistemului vascular.

    Inegalitatea în funcţie de avere este una care a divizat din cele mai îndelungate timpuri specia umană. Existenţa acestei inegalităţi, explică profesorul, datează de la începuturile civilizaţiei moderne, cu origini în Egiptul Antic, Europa Renascentistă, secolul al XVIII-lea din Franţa, blocul estic sovietic şi chiar din perioada Statelor Unite moderne. „Nu există un subiect mai fierbinte în contextul politic actual, după cum ne reamintesc mişcările populiste de astăzi. Celebrăm progresul economic continuu, dar liderii de peste tot sunt preocupaţi că doar o mică parte din populaţie poate să se bucure de acesta.” Aşadar, observă Adrian Bejan, ne preocupă modul în care putem să oferim celor care nu au o oportunitate egală pentru a se alătura celor care au.

    „Totuşi, puţini realizează că evoluţia înspre inegalitate este un fenomen natural, la fel ca gravitaţia sau fluxul unidirecţional dinspre căldură înspre frig (a doua lege a termodinamicii), iar acest lucru creează o discuţie despre cum să lupţi împotriva inegalităţii sau dacă aceasta poate fi combătută.”

    Totodată, constată Adrian Bejan în eseul său, această inegalitate oferă o oportunitate. „Dacă ne gândim la inegalitate ca la un fenomen fizic, acesta poate să documenteze discuţia despre cum să ne deplasăm înspre evoluţia unei societăţi care să îi conecteze pe cei cu buzunare mici spre arhitecturile de flux mare care domină totul de la copaci la corpul omului, la livrare, înspre folosirea unor unelte precum libertatea, accesul la educaţie, regula legii, instituţii religioase şi asociaţii între colegi şi vecini.”

    Profesorul Adrian Bejan explică toate aceste lucruri astfel: legile fizicii guvernează modul în care lucrurile se mişcă şi nimic nu se mişcă dacă nu este împins. „Impulsurile vin din putere, puterea vine de la combustibil pentru maşini şi din mâncare pentru animale.”

    Odată ce un sistem natural se mişcă, trebuie să se mişte în continuare şi continuă să evolueze înspre o eficienţă energetică mai mare, înspre un set de obiective.

    Pe măsură ce sistemele evoluează şi devin mai eficiente, devin şi mai complexe. De ce? Fiindcă alăturarea şi mişcarea (fluxul) împreună necesită mai puţină putere decât mişcarea lor individuală. Aceleaşi legi ale fizicii explică motivele pentru care sistemele fluviale evoluează într-o serie de afluenţi care îşi varsă apele într-un râu principal. Organizarea se întâmplă, e naturală.

    Cu cât este mai mare curentul, cu atât animalul şi vehiculul sunt mai eficiente decât unul mai mic, chiar şi unul mai complex. Prin urmare, mişcarea de pe parcursul vieţii unei economii, de pildă, va deveni mai complexă pe parcursul timpului. Cantitatea de combustibil consumată de populaţie este direct proporţională cu averea anuală, respectiv cu PIB-ul.

    „Aşadar, fizica şi economia sunt două faţete ale aceleiaşi monede. Acelaşi flux ierarhic al sistemelor este responsabil pentru amândouă”, explică el. Astfel, îşi continuă profesorul explicaţia în eseul său, ierarhia – mai multe râuri mici tributare aceluiaşi râu  ale căror ape ajung în mări şi, în cele din urmă, în oceane – există fiindcă acesta este modul în care sistemul va prospera.

    Totuşi, pe măsură ce un sistem devine mai complex, apa nu va circula niciodată prin canale de aceeaşi mărime. La fel ca o albie sănătoasă de râu sau un copac bine nutrit, un sistem eficient de transport într-o societate populată va include câteva drumuri de pământ care conduc spre altele mai mari şi abia apoi înspre o autostradă. „Ierahia se întâmplă”, concluzionează profesorul.

    Câteodată însă, legile naturii determină sistemele să supravieţuiască în moduri pe care noi nu le dorim. O economie complexă în creştere, precum cea globală, în care trăim acum, produce inevitabil inegalităţi care cresc, pe măsură ce populaţia cere mai multă egalitate. Prin intermediul guvernelor reprezentative, putem să lansăm legi care să încline sistemul înspre egalitate. Educaţia, sistemul de sănătate şi filantropia ajută. Pe măsură însă ce timpul trece, inegalitatea va reapărea, la fel şi furia, constată profesorul.

    „Inegalitatea – după cum pare uneori – este imposibil să fie ştearsă, iar cele mai dramatice încercări de a o şterge, precum experimentele comuniste şi socialiste de atunci şi chiar şi de astăzi, conduc la cele mai tragice rezultate. Iar în câteva zile, ierarhia reapare.” Profesorul subliniază că acest lucru nu ar trebui să ne împiedice să acordăm fiecărui membru al societăţii oportunitatea să joace un rol într-un sistem economic care va deveni mai complex şi mai eficient de-a lungul timpului, doar că atunci când facem acest lucru ar trebui să ne amintim că legile fizicii guvernează mişcarea tuturor sistemelor.

    Ierarhii direct proporţionale cu complexitatea organizaţiei

    Legea constructală se aplică însă şi altor sisteme sociale şi economice. Un exemplu este organizarea socială, fenomenul organizării fiind unul care a stârnit curiozităţi ale oamenilor de secole întregi, fiind un fenomen complex cu o serie de manifestări diverse: de la oraşe, guverne, economie, business, alianţe, transport, comunicaţii şi aşa mai departe. Descrieri ale acestor manifestări sunt extinse şi utile, fiind responsabile pentru numeroase volume de literatură şi ale departamentelor academice care sunt devotate studiului organizării sociale.

    „Cu ajutorul legii constructale am arătat de ce ajung indivizii să trăiască (să se mute) împreună, să se organizeze. Organizarea este o reflecţie a realităţii fizice (bio şi nonbio) care necesită mai puţină putere (energie utilă, combustibil, mâncare) pentru a mişca o unitate dintr-o cantitate înspre o cantitate mai mare”, explică Adrian Bejan.

    El a ilustrat predictibilitatea organizării şi evoluţiei acesteia prin intermediul a două modele de mişcare într-o singură zonă, unele inanimate (albii ale râurilor, generate de numeroase reguli constructale) şi altele animate (distribuţia apelor încălzite pentru folosirea lor în aşezările umane).

    Concluzia la care a ajuns este că mişcarea devine mai ierarhică pe măsura creşterii mărimii şi complexităţii arhitecturii respective. Distribuţia poate fi făcută în mod uniform (cu mai multă egalitate) prin impunerea unor canale identice distribuite uniform într-o zonă. Fluxul arhitectural devine astfel o reţea ca o plasă, în loc de o arhitectură ramificată asemeni unui copac; totodată, chiar şi în modele de design cu o egalitate impusă ierarhia persistă. Această reţea teoretică dezvăluie de asemenea înţelesul inovaţiei din punctul de vedere al fizicii: „Este schimbarea unui tip de design local care facilitează curgerea pe parcursul unui teritoriu întreg locuit de cei care se mută în mod organizat”.

    S-ul şi noile tehnologii

    De la trenduri economice, creşterea populaţiei, răspândirea cancerului sau adoptarea de noi tehnologii, anumite configuraţii par în mod inevitabil să se răspândească.

    O nouă tehnologie, de pildă, începe cu o rată de acceptare mică, aceasta fiind urmată de o creştere explozivă, urmată de o încetinire, numai pentru a se opri înainte de a „lovi zidul”, explică profesorul Adrian Bejan. Ilustrată grafic, această curbă de creştere în timp ia forma unui „S”. Fenomenul este atât de răspândit încât a generat numeroase cercetări ce par a nu avea nimic în comun – răspândirea populaţiilor biologice, a reacţiilor chimice, a contaminanţilor, a limbilor, a informaţiilor şi activităţii economice. „Am demonstrat că acest tipar poate fi prezis în întregime ca un sistem de curgere natural.”

    Curba S – cunoscută şi drept funcţie sigmoidă – reprezintă designul natural al sistemelor de flux. În exemplul noilor tehnologii, după un ritm de acceptare încet la început, creşterea poate fi imaginată mişcându-se rapid înspre canale stabilite din piaţă.

    „Aceasta este ascensiunea abruptă a S-ului.” Pe măsură ce tehnologia se maturizează, şi ritmul de penetrare a acesteia încetineşte, orice creştere sau flux se mişcă în afara canalelor iniţiale de penetrare într-un mod mai scurt şi mai încet.

    „Mi-ar plăcea să folosesc metafora degetelor care se întind pentru a reprezenta creşterea iniţială invazivă cu plasarea unei mănuşi peste acele degete, ca reprezentare a etapelor laterale de consolidare mai lentă. E ca şi cum ar exista două vieţi – prima este lungă şi rapidă, în timp ce a doua este de distanţă scurtă şi înceată. Designul începe cu o invazie rapidă, urmată de o consolidare înceată. Apoi trendul se loveşte de un zid invizibil, dar previzibil”, explică Bejan.
    Această teorie arată că nu există o coincidenţă – ambele sunt manifestări ale tendinţei constructale naturale care caracterizează sistemele de flux pentru a genera tipuri de design aflate într-o evoluţie care le permite să curgă (să evolueze), să se răspândească şi să colecteze mai uşor.

    De ce unele zile trec mai greu decât altele?

    „De ce pare că timpul trece mai repede pe măsură ce îmbătrânim? Care sunt legile fizicii care stau la baza impresiei că unele zile trec mai greu decât altele? De ce avem tendinţa să ne concentrăm pe neobişnuit (pe surpriză) şi nu pe timpul prezent şi monoton?”, sunt alte câteva întrebări cărora legea constructală le oferă un răspuns.  Adrian Bejan spune că a descoperit elementele din fizică ce răspund la aceste întrebări, în urma unor observaţii simple: „Timpul măsurabil «pe ceas» nu reprezintă acelaşi lucru cu timpul perceput de mintea omului”.

    Astfel, spune Bejan, „timpul minţii” este alcătuit dintr-o secvenţă de imagini, reflecţii din natură, care hrănesc stimulii organelor senzitive. Rata la care sunt percepute schimbările imaginilor mentale descreşte odată cu vârsta, din cauza unor proprietăţi fizice care se schimbă odată cu vârsta: frecvenţa mişcărilor ochilor, dimensiunea corpului în acord cu acea curbă S, degradarea anumitor părţi ale corpului etc. O nealiniere între imaginile timpului mental şi timpul propriu-zis stă la baza explicaţiilor acestui fenomen din literatură care e trup şi suflet cu legea constructală şi cu fizica.

    Ce face în continuare cu timpul său omul care îl percepe atât de raţional? Planurile nu fac parte din viaţa sa: „Obiectivul meu este să continui”.

    Mai multe teorii, o singură lege

    Legea constructală este legea fizicii responsabilă de fenomenul evoluţiei (configuraţie, formă, design) în natură a sistemelor de curgere animate sau neanimate. Această lege, aparţinând profesorului Adrian Bejan, a fost formulată în anul 1996.

    Există mai multe teorii constructale – una pentru fiecare fenomen natural la care cineva se poate gândi. Spre exemplu, teoria constructală a locomoţiei animalelor, a arhitecturii albiilor râurilor, teoria constructală a creşterii fulgilor de zăpadă, a respiraţiei etc.

    „O lege, mai multe teorii, la care se adaugă faptul că manifestaţiile legii în natură (peste tot) acoperă tot spectrul, bio şi nonbio. Legea fizicii uneşte cele două teritorii ale observaţiilor umane – la fel ca legea mecanicii (dinamică, legea lui Newton)”, explică profesorul Adrian Bejan.

    Astfel, „legea constructală este legea fizicii responsabilă de fenomenul evoluţiei (configuraţie, formă, design) în natură, modul în care sisteme de curgere animate şi inanimate lucrează împreună“.

    Legea constructală a fost formulată în 1996, după cum urmează: „Pentru ca un sistem de o dimensiune finită să persiste în timp (să existe), trebuie să evolueze liber într-un astfel de mod în care să faciliteze accesul curenţilor care circulă în cadrul acestuia”.

    Legea constructală descrie astfel concepte ale vieţii, evoluţiei, designului şi performanţei în fizică, care este „cea mai amplă arenă ştiinţifică”, potrivit profesorului Adrian Bejan.

    * Mai multe detalii despre Legea Constructală oferă profesorul Adrian Bejan în cartea „Fizica vieţii”, 2016

     

  • Inflaţia în Statele Unite vine peste aşteptările pieţelor pentru octombrie

    Rata inflaţiei din SUA a marcat o revenire în octombrie, peste aşteptările din pieţele financiare, evoluţie care, alături de detensionarea războiului comercial cu China, ar putea calma temerile investitorilor cu privire la o posibilă recesiune şi să sprijine poziţia monetară a Fed, anunţă Reuters.

    După cea de-a treia reducere a dobânzilor în tot atâtea întâlniri de politică monetară în octombrie, preşedintele Fed Jerome Powell a semnalat că banca centrală a Statelor Unite nu va aplica noi scăderi a costului creditelor pe termen scurt şi că pune pauză în ciclul de relaxare a politicii monetare pe care l-a demarat în iulie. Atunci Fed-ul a redus dobânzile pentru prima dată din 2008 încoace.

    Departamentul pentru muncă al SUA a informat că indicele preţurilor de consum (CPI – consumer price index) a urcat cu 0,4% în octombrie pe fondul unei creşteri a preţurilor la energie, sănătate, produse alimentare şi alte bunuri. Aceasta reprezintă cea mai mare creştere a CPI din martie, care a venit după o majorare similară a preţurilor de consum în luna septembrie.

    Rata anuală a inflaţiei CPI a urcat la 1,8% în octombrie după un avans de 1,7% în septembrie. Economiştii se aşteptau la o inflaţie de 0,3% în octombrie şi la o rată anuală de 1,7%.

    Datele pozitive privind inflaţia vin pe fondul unor alte date în general pozitive publicate în ultimele săptămâni, cel mai important fiind raportul privind locurile de muncă nou create în octombrie ce a arătat că economia americană a creat 128.000 de noi locuri de muncă, cifrele fiind trase în jos de factori sezonieri. Acest raport a revizuit şi locurile de muncă create în precedentele două luni adăugând 95.000 de noi locuri de muncă create în august şi septembrie.

    Totodată s-a consemnat în ultima perioadă o accelerare a activităţii economice în sectorul serviciilor, care reprezintă mare parte din economia Statelor Unite. Deşi războiul comercial dintre Statele Unite şi China ce ţine de peste un an şi jumătate a afectat sever sectorul manufacturier, consumatorii au ţinut economia americană pe linia de plutire pe fondul creşterilor de salarii ce au demarat o tendinţă ascendentă după mai multe decenii de stagnare efectivă.

    În octombrie, preţurile la energie din Statele Unite au crescut cu 2,7% după o scădere de 1,4% în luna precedentă. Preţurile la combustibili s-au scumpit de asemenea cu 3,7% după o ieftinire de 2,4% în septembrie.

     

  • Avocadoul discordiei

    „În apropiere de vulcanii din statul mexican Michoacán, carteluri violente se luptă pentru dominaţie într-o piaţă gri şi lucrativă. Una dintre bande, denumită La Familia Michoacana, şi-a anunţat prezenţa în urmă cu un deceniu aruncând cinci capete ale unor rivali pe o scenă de dans din oraşul Uruapan. Knights Templar, o altă bandă, a taxat, şantajat şi răpit fermieri, folosindu-le apoi terenurile. Forţele de securitate mexicane şi proprietarii de terenuri încearcă să protesteze, dar cartelurile aflate în război continuă violenţele”, scriu jurnaliştii de la The New York Times, în deschiderea unui articol despre comerţul global cu acest fruct.

    În 2017, un grup armat denumit Los Vagras (nume inspirat, în mod aparent, de modul în care liderii bandei îşi poartă părul în sus) au creat haos arzând zeci de maşini şi oprind circulaţia pe principala autostradă a statului. O conflagraţie a avut loc aproape de locul în care un om de afaceri american, pe nume Steve Barnard, deţinea o fabrică de ambalare de avocado, în Uruapan. „Este prea periculos să conduci pe drumurile de aici”, spune Barnard în articolul din The New York Times. Proprietarii de ferme „trebuie să aibă grijă să nu fie răpiţi”.

    Se pare că marfa preţioasă care este motorul economiei Michoacánului şi care hrăneşte o obsesie americană nu este marijuana sau metamfetaminele, ci fructul de avocado, pe care localnicii îl denumesc „aurul verde”. Mexicul produce mai mult avocado decât orice altă ţară din lume – aproximativ o treime din totalul producţiei globale – iar cea mai mare parte a recoltei creşte în solul vulcanic bogat din Michoacán, în apropiere de plajele din Acapulco. Acest fruct a devenit astfel unul dintre miracolele comerţului modern, în contextul în care în 2017, unul dintre anii cei mai violenţi ai Mexicului, acest stat condus de carteluri, a exportat mai mult de 1,6 miliarde de tone de avocado Haas, depăşind astfel producţia de banane, care era anterior cel mai valoros fruct de export. Nouă din 10 fructe de avocado de import din Statele Unite vin din Michoacán. Anual, în lume se consumă peste 5 miliarde de tone de avocado, iar fructul este un motor economic care generează o industrie mexicană performantă, care valorează 2,5 miliarde de dolari pe an, potrivit documentarului Rotten, difuzat de Netflix, în care este analizată evoluţia acestei industrii.

    Patru carteluri de droguri îi şantajează pe producătorii de avocado din Michoacán, dovadă că acest fruct a devenit o sursă majoră de profituri ilicite, scrie şi Business Insider. Cartel Jalisco Nueva Generacion (cartelul Jalisco Noua Generaţie), Nueva Familia Michoacana (Noua Familie Michoacana), cartelul Tepalcatepec şi cartelul Zicuiran sunt implicate în activităţi criminale împotriva producătorilor de avocado, potrivit procurorului general al Michoacán, citat de Business Insider.

    Cartelurile cer o taxă de protecţie producătorilor de avocado, calculată pe hectarul cultivat sau pe cantitatea exportată. Cei care eşuează în a face plata sunt răpiţi sau chiar ucişi. În plus, furtul de avocado este o altă problemă a industriei. Exploatarea producătorilor de avocado din Michoacán nu este o noutate, dar acum a devenit din nou la ordinea zilei, pe măsură ce alte economii negre ale statului au pălit. Michoacán şi statul vecin Guerrero au fost recunoscute o perioadă îndelungată ca fiind centre ale producţiei de heroină a Mexicului. Totuşi, creşterea producţiei de opioide sintetice a cauzat o scădere a preţului opiului la sub o treime din valoarea din 2017, lăsând cartelurile de droguri să caute surse alternative de venituri.

    Industria de avocado este din ce în ce mai atrăgătoare pentru ei. Valoarea acesteia a crescut de patru ori în ultimul deceniu datorită creşterii popularităţii produsului în Statele Unite şi Europa, iar exporturile de avocado ale ţării au crescut cu 16% între 2018 şi 2019. Fascinaţia faţă de această industrie nu este corelată neapărat cu mărimea ei, cât mai degrabă cu viteza creşterii subite a acesteia. Fructele de avocado sunt cultivate în Mexic de aproape 9.000 de ani, iar potrivit gastropod.com, copacul de avocado propriu-zis este chiar mai vechi de atât.

    În ciuda acestei istorii îndelungate, Mexicul a exportat puţin din aceste fructe la început şi chiar deloc către Statele Unite – până în anii 1980, când o companie cu sediul central în California, Mission Produce, a deschis prima fabrică de împachetare de avocado, în Uruapan, potrivit The New York Times. Statele Unite au interzis avocadoul mexican din 1914 din cauza temerilor legate de o infestare cu insecte şi a unei competiţii mai ieftine. În 1994 însă, Canada, Mexic şi Statele Unite au lansat Înţelegerea Liberului Schimb Nord-American (North American Free Trade Agreement – NAFTA) şi, la scurt timp după, Statele Unite au renunţat la această interdicţie.

    Donald Trump a descris deseori NAFTA ca fiind „cea mai proastă afacere legată de comerţ dintotdeauna”. Dar concentrarea lui pe pierderile de locuri de muncă din Statele Unite din cauza acestui pact se leagă mai ales de industria texilă şi auto – prin urmare el a ratat unul dintre beneficiile imense ale NAFTA, referitoare la comerţul cu produse din agricultură şi satisfacţia consumatorilor din toate cele trei ţări: sub NAFTA, fructele de avocado au condus la un influx pe tot parcursul anului al unui produs mexican care să umple golurile sezoniere din magazinele aflate în Statele Unite şi au schimbat modul în care americanii mănâncă.

    „Fructele de avocado reprezintă steaua strălucitoare a NAFTA”, a declarat pentru New York Times Monica Ganley, un expert în schimburile comerciale din America Latină şi fondatorul Quarterra, o firmă de consultanţă cu baza în Buenos Aires. „Dar este important să ne amintim că beneficiile vin din ambele direcţii.” Sub NAFTA, exporturile agricole din Statele Unite înspre Mexic au crescut de aproape cinci ori, până la 18 miliarde de dolari, fiind formate, în predilecţie, din porumb american, boabe de soia şi produse din iaurt. În contextul discuţiilor lansate de Trump, producătorii de avocado din Mexic şi California se îngrijorează că noi practici anti-dumping propuse de Statele Unite ar putea duce la represalii de tipul „dinte pentru dinte” care ar putea să genereze pierderi pentru ambele părţi. „Odată ce începe”, se întreabă Barnard, „unde se va sfârşi?”

    A urmat o explozie a producţiei: în 1995, americanii consumau aproximativ jumătate de kilogram de avocado pe persoană anual, iar mare parte din această cantitate venea de la producători californieni, care cultivă fructul doar vara, doar atunci climatul fiind prietenos cu creşterea acestui fruct. În prezent, cantitatea de avocado consumată anual de o persoană din Statele Unite depăşeşte 3 kg. Creşterea este alimentată şi de staruri hollywoodiene şi de influenceri care promovează beneficiile pentru sănătate aduse de acest fruct (Miley Cyrus de pildă are tatuat un avocado pe braţul ei), astfel că obsesia americanilor pentru avocado a crescut de la an la an.

    Boomul industriei avocadoului a cauzat şi daune legate de mediu – câteva dintre pădurile de pin din Michoacán au suferit tăieri pentru a face loc unor livezi de avocado.

    Industria a creat însă şi alte efecte pozitive: potrivit unui studiu din 2016 contractat de un grup de cumpărători şi producători de avocado, lanţul de aprovizionare pentru industria avocadoului a creat aproape 19.000 de locuri de muncă în Statele Unite şi a adăugat mai mult de 2,2 miliarde de dolari PIB-ului ţării. Chiar şi crescătorii din California, care erau cândva oponenţi vocali ai importurilor mexicane, se autodeclară fericiţi de creşterea industriei la nivel global. Pământul şi apa sunt prea puţine pentru ca ei să îşi extinde recoltele sezoniere – care reprezintă circa 10% din producţia anuală a Mexicului – dar creşterea cererii şi, prin urmare, a preţurilor a adus beneficii şi pentru businessurile lor.

    Pe măsură ce cererea globală este în creştere, industria avocadoului pare să fie neatinsă de conflictele create – atât în Statele Unite, cât şi în Mexic, concluzionează jurnaliştii de la The New York Times. Violenţa din Michoacán, de pildă, nu a redus din obiectivele de creştere cu două cifre ale industriei de la an la an. Statele Unite nu pot satisface apetitul pe care îl au pentru avocado nicăieri în lume, în contextul în care producţia niciunei alte ţări nu este suficient de mare – iar mexicanii nu au o altă piaţă de desfacere atât de mare şi atât de apropiată precum a Statelor Unite. Un efect mai puternic ar putea fi ca producătorii de avocado să îşi mărească eforturile în alte pieţe aflate în dezvoltare – în special una cu un mare potenţial – China. 

  • Facebook va lua noi măsuri împotriva dezinformării chiar înaintea alegerilor din SUA din 2020

    Anunţul a fost făcut în aceeaşi zi cu anunţarea ştergerii unor conturi de Instagram din Rusia care vizau alegători americani.

    Astfel, Facebook a anunţat că va creşte transparenţa prin măsuri cum ar fi afişarea unor informaţii suplimentare despre deţinătorii paginilor de Facebook şi va eticheta într-un mod mai vizibil conţinutul raportat ca fiind fals.

    Compania americană a fost criticată în ultimele săptămâni din cauza politicii sale de a excepta de la verificări reclamele postate de către politicieni. Săptămâna trecută, directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, a apărat această politică, susţinând că reţelele sociale au creat canale noi de comunicare, iar acestea nu ar trebui să fie limitate sau închise.

    Luni, Facebook a anunţat că va interzice reclamele plătite care îi încurajează pe cetăţenii americani să nu voteze. Mark Zuckerberg a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că măsurile privind dezinformarea pe această reţea socială se vor aplica şi reclamelor postate de către politicieni.

    Recent, Facebook, Twitter şi YouTube au fost criticate după ce au permis publicarea unor reclame ale presei de stat din China, în care erau criticaţi protestatarii din Hong Kong.

    Luna aceasta, comisia din Senatul american care anchetează implicarea Rusiei în cadrul alegerilor prezidenţiale din 2016 a anunţat că propaganda pro-Kremlin a devenit mai intensă pe reţelele sociale după acel scrutin.

    „Concluzia este că alegerile s-au schimbat semnificativ din 2016, iar Facebook s-a schimbat şi el. Ne confruntăm cu atacuri din ce în ce mai sofisticate din state precum Rusia, Iran şi China, dar sunt încrezător că suntem mai bine pregătiţi”, a declarat Zuckerberg.

    Printre măsurile anunţate de către companie se numără şi introducerea unui instrument care va contoriza cheltuielile făcute de fiecare candidat pentru promovarea pe Facebook.

    De asemenea, compania plănuieşte să protejeze mai bine conturile de Facebook şi Instagram ale candidaţilor, oficialilor şi echipelor acestora prin intermediul unui program numit Facebook Protect. Celor înscrişi în acest program li se va solicita o autentificare în doi paşi, iar conturile lor vor fi monitorizate pentru a identifica posibile semne ale unor atacuri cibernetice.

  • Cine va câştiga şi cine va pierde din războiul comercial dintre Statele Unite şi China

    Următoarele fabrici ale lumii nu vor fi în Asia de Sud, în contextul în care regiunea pierde în cursa de atragere a investiţiilor noi în producţie, scrie un editorialist al Bloomberg.

    Irene Yuan Sun consideră că Vietnamul va fi câştigătorul războiului comercial, pe măsură ce chinezii şi alţii producători se mută spre această ţară din Asia de Sud-Est.  Dacă există un pierzător, cel puţin în termeni de oportunităţi ratate, putem vorbi desspre ţările din Asia de Sud.

    În faţa costurilor în creştere, producătorii chinezi trebuie să decidă dacă să investească în tehnologii de automatizare sau să se relocheze.  Cea de-a doua variantă oferă oportunităţi imense pentru ţările mai puţin dezvoltate, în timp ce companiile chineze pot ajuta la reînvierea industrializării şi la transformarea economică de care au nevoie în noile lor case.

    S-ar putea să nu existe o astfel de şansă în această generaţie. Singura cale posibilă pentru o prosperitate de durată a fost construcţia unui sector de producţie care să fie conectat la lanţurile globale de valoare, care să crească nivelurile productivităţii şi care să creeze job-uri în toată economia.

    Dovezile arată că ţările din sudul Asiei au rămas în urmă în ceea ce priveşte atragerea de investiţii în producţie. Nu doar Vietnamul are un avantaj: ţările din Africa, de asemenea, consideră producţia o prioritate. Doar Etiopia a deschis peste 10 parcuri industriale în perioada recentă şi au pus bazele unei agenţii guvernamentale pentru a atrage investiţiile străine. Potrivit unui raport al World Bank, regiunea africană sub-sahariană este pe primul loc din punctul de vedere al reformelor încă din 2012.

    Chiar dacă PIB-ul total al Asiei de Sud este cu 70% mai mare decât al Africii, continentul a primit de trei ori mai mult şi jumătate din nivelul investuiţiilor din China spre Asia de Sud în 2012, cel mai recent an pentru care Naţiunile Unite au publicat statistici referitoare la investiţiile străine directe. În ultimii cinci ani, Institututul Întreprinderilor Americane care urmăreşte investiţiile globale din China a înregistrat 13 dealuri de investiţii în Africa şi doar nouă în Asia de Sud.

    Bangladesh oferă o perspectivă asupra problemei. Ţara trebuie să creeze 2 milioane de job-uri în fiecare an doar pentru a ţine pasul cu populaţia în creştere. Totuşi, în pofida unui sector al producţiei în creştere, nu poate să reducă birocraţia şi să realizeze reformele de care este nevoie pentru a atrage investiţii şi a diversifica producţia de haine. În ultimii câţiva ani, Bangladesh a scăzut pe locul 176 din 190 de ţări într-un clasament al gradului de dificultate în ceea ce priveşte modul în care se fac afacerile (Ease of Doing Business). Compania cu origini în Bangladesh DBL Group investeşte într-o nouă facilitate de producţie de îmbrăcăminte care va genera 4.000 de locuri de muncă – în Etiopia.

    „Fantezia, mai întâlnită mai ales în India, că o ţară poate cumva să facă un salt mare de la o economie preponderent rurală, care se bazează pe agricultură, înspre una ce se bazează pe servicii, este doar atât: o fantezie. Africa de Sud nu îşi poate permite să piardă şansa de a creşte sectorul producţiei”, concluzionează editorialistul de la Bloomberg.