BusinessMagazin

Tag: sistem

  • Statistică alarmantă despre bolnavii de COVID din România

    Aproape 5.600 de cadre medicale din România s-au îmbolnăvit de Covid -19. Cei mai mulţi dintre angajaţii din spitale şi din căminele de bătrâni au făcut forme mai grave ale bolii. „Personalul din sănătate e îmbătrânit şi epuizat profesional”, spun reprezentanţii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”.

    6,3 la sută din bolnavii de Covid din România sunt angajaţi în sistemul de sănătate. La fel de mulţi ca în Italia, dar procentul este dublu faţă de cel din China, de exemplu, spune Viorel Rotilă, managerul Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”. 28 dintre cadrele medicale infectate cu SARS COV 2 au murit.

    Angajaţii din sănătate fac forme mai grave ale bolii faţă de alţi pacienţi, spune medicul infecţionist Adrian Marinescu. Iar una dintre cauze ar fi că spitalele nu au infrastructura necesară pentru a putea preveni infectările, consideră Viorel Rotilă, managerul Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”.

    „Ce generează o asemenea situaţie, în toate statele? E simplu de înţeles. Probabilitatea mult mai mare ca pacienţii infectaţi să se prezinte într-o unitate sanitară. Spitalele nu au circuite pentru această infecţie sau pandemia nu le-a găsit pregătite cu circuitele adecvate”, a declarat Viorel Rotilă, managerul Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”. Acesta a precizat că personalul din Sănătate e îmbătrânit: „Personalul din sănătate e îmbătrânit şi epuizat profesional”.

    „Personalul medical face mai frecvent forme mai severe tocmai pentru că e vorba de încărcătura virală mare.Şi mai este o explicaţie prin faptul că ei vin în contact cu virusul de un număr mare de ori, şi atunci este o însumare a încărcăturilor”, a declarat medicul Adrian Marinescu.

  • România este pe ultimul loc în Europa la dotări în sistemul medical de stat

    ♦ România are doar 140 de aparate pentru RMN (rezonanţă magnetică), potrivit Eurostat, jumătate din capacitatea Poloniei, de exemplu, care are 301 astfel de aparate. ♦ Lipsa de echipamente medicale pune presiune pe sistemul de stat, iar pacienţii sunt nevoiţi să aştepte şi două luni pentru a avea acces la investigaţii medicale complexe.

    Sistemul sanitar românesc este slab do­tat cu aparatură de prevenţie, iar lipsa investiţiilor în echipa­men­tele de computer tomograf, rezo­nan­ţă magnetică, aparate de mamo­grafie plasează România pe ultimul loc în Europa, arată cifrele Eurostat.

    Doar 140 de echipamente de RMN au fost raportate în unităţile publice şi 274 de echipamente de computer tomograf (CT), în condiţiile în care în total la nivel naţional sunt 368 de spitale de stat.

    „Ar trebui accentuate investiţiile din fonduri comunitare cât mai rapid, mai ales că avem proiectele de finanţare. Dacă ne raportăm la achiziţii publice, ar trebui accentuate acestea cu mult mai mare atenţie asupra preţului de achiziţie şi asupra furnizorilor, să nu existe suspiciuni, să fie făcute în mod transparent“, a explicat pentru ZF Adrian Benţa, consultant fiscal.

    El a explicat că o soluţie pentru a creşte investiţiile în domeniul medical ar fi o scutire de la plata TVA de 19%. Un echipament de RMN de exemplu, cotă în medie circa 1 milion de euro.

    „Dacă facem o investiţie în domeniul medical ar fi necesar să reducem cota de TVA pentru aceste echipamente. Activitatea din spitalele publice şi cele private este scutită de TVA, dar fără drept de deducere, adică statul român îşi cere 19% TVA. Dacă tot facem aceste investiţii în domeniul sănătăţii ar trebui ca statul român să mai facă un pas înapoi şi să mai renunţe la acest TVA“, a mai explicat Adrian Benţa.

    El crede că această facilitate fiscală ar putea creşte apetitul de investiţie în astfel de echipamente, fiind una dintre soluţiile pentru a creşte gradul de dotare al spitalelor.

    Specialiştii din sănătate ar acorda nota 6,5 sis­­temului medical românesc, însă fac o deli­mi­­tare între zone, în contextul în care în ma­rile oraşe, care sunt şi centre universitare, spi­­talele stau mai bine la dotări faţă de restul ţării.

    „Trebuie văzut dacă vorbim despre pro­­vin­­cie sau centre universitare. Diferenţiat, dacă este vorba de imagistică, nota ar fi în cen­tre universitare 7, dacă ar fi în provincie, spi­talele judeţene nota 6, dar apoi nota este 2 în spitalele orăşeneşti“, a spus medicul Wargha Enayati, fondatorul reţelei private de sănă­tate Regina Maria.

    Medicul constru­ieşte acum cel mai mare proiect greenfield în nordul Capitalei, un centru medical pentru vârstnici şi un spital oncologic, o investiţie de 60 mil. euro.

    Medicul Enayati spune că sistemele de sănătate din Danemarca, Suedia şi Franţa stau cel mai bine la dotările de imagistică.

    „Ar trebui să nu băgăm banii Sănătăţii excesiv în criza Covid. Acum este catastrofă ce se întâmplă, sunt cazuri depăşite, este măcel.“

    „Accesul la spital este foarte greu acum“, a mai adăugat Enayati.

    O medie de 6 ar acorda şi Tudor Pop, deputat USR, membru în Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor, care este totodată şi for decizional în ceea ce priveşte sistemul sanitar.

    „Nu avem o abordare unitară asupra sistemului sanitar şi vorbim de cât de pricepuţi şi gospodari sunt managerii instituţiilor sanitare. Şi atunci avem un spital foarte bine îngrijit şi dotat, pe lângă el alte zece care sunt într-o situaţie deplorabilă. Atunci arătăm cu degetul către spitalul bine pregătit, o normalitate în alte ţări, dar o excepţie la noi. O notă generală ar fi 6 cu indulgenţă, dacă ar fi să iau situaţia generală, să facem o medie de echipamente şi dotări, am văzut asta şi cu ocazia acestei pandemii“, a spus Tudor Pop.

    El a precizat că statele unde românii merg în general la tratament, cum sunt Austria, Germania, Turcia, au cel mai bine pus la punct sisteme medicale din perspectiva dotărilor cu echipamente.

    „Avem nevoie şi de personal medical, dar şi administrativ, management pregătit. Avem nevoie de o depolitizare a managementului sanitar. Este un fenomen complex, care are nevoie de un plan. Putem merge să corectăm punctual, dar dacă vrem o schimbare de impact în sănătate, trebuie să umblăm şi la mentalităţi, la administraţie şi la pregătirea următoarelor generaţii de medici, asistenţi“, a mai explicat deputatul Tudor Pop.

    De altfel, în sistemul sanitar este o întreagă industrie în ceea ce priveşte investigaţiile medicale complexe, iar din lipsa de investiţii la stat au profitat marii operatori privaţi sau medicii care şi-au dezvoltat propriile afaceri.

    Ziarul Financiar a scris despre lipsa de echipamente medicale din sistemul public care duce la liste de aşteptare uriaşe pentru investigaţii necesare.

    Pacienţii care nu mai au posibilitatea să aştepte şi merg la privat scot între 500 şi 700 de lei pentru o investigaţie RMN, de exemplu.

     

  • Lupta pentru banii din impozite ai multinaţionalelor

    Hotelul Savoy îşi întâmpină clientela elegantă şi cu relaţii sus-puse de 131 de ani. Dar cu tot designul Art Deco şi serviciile sublime, Savoy pierde bani. O grămadă de bani, scrie Financial Times.

    De fapt, pierderile se acumulează de când actualii proprietari – prinţul Alwaleed bin Talal al Arabiei Saudite şi Autoritatea de Investiţii din Qatar – au achiziţionat hotelul în 2005. În 2018, acestea au totalizat 20,4 milioane lire sterline, iar anul trecut au ajuns
    la 83 de milioane de lire.
    Compania a aruncat o serie de explicaţii: terorism, Brexit şi puterea excepţională a monedei englezeşti. Covid-19 va fi fără îndoială vinovatul acestei perioade. Există însă un alt motiv evident: în 2018, Savoy avea o datorie de 347 de milioane de lire sterline pentru care plătea o rată de dobândă de până la 15%. Banii au fost împrumutaţi de una din companiile părinte a The Savoy Hotel Limited, Dunwilco (1784) Limited, care la rândul ei este deţinută de o companie numită Dunwilco (1783); această firmă este deţinută de Dunwilco (1847), care este deţinută de Breezeroad Limited, principalul părinte înregistrat în Marea Britanie al Savoy. Datoria, care curge în cascade prin această structură corporativă, a fost refinanţată sau restructurată o dată la fiecare an sau doi.
    Pentru cei doi acţionari ai Savoy – unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume şi unul dintre cele mai mari fonduri suverane  – acest aranjament are două efecte notabile: conturile Savoy par impenetrabile pentru un străin, iar afacerea nu a plătit deloc impozit pe profit în ultimii 15 ani.
    În lumea modernă a impozitării profitului, Savoy este departe de a fi o excepţie. Hotelul este doar una dintre numeroasele companii internaţionale cu nume rezonante care au devenit maestre în minimizarea impozitelor. Metoda este destul de simplă: proprietarii Savoy au împrumutat bani hotelului şi au extras venituri neimpozitabile prin plăţi de dobânzi către jurisdicţiile offshore. Consilierii fiscali au şi alte idei, acolo unde este nevoie, pentru a uşura sarcina fiscală a unei companii.
    „Părerea mea este că acest cadru este complet defect”, spune Michael Devereux, profesor de impozitare a afacerilor la Saïd Business School de la Universitatea Oxford. „Puteţi răspunde la aceste probleme învinovăţind multinaţionalele că au profitat de reguli sau blamând paradisurile fiscale, dar cred că de fapt trebuie să dăm vina pe sistemul fiscal.”
    În întreaga lume, guvernele au răspuns pandemiei de Covid-19 prin cheltuieli publice masive. Au dat cash cetăţenilor şi au finanţat facturile salariale ale întreprinderilor. Fitch Ratings estimează că 20 din cele mai mari economii ale lumii au oferit până în prezent sprijin fiscal de 5.000 de miliarde de dolari, sau 7% din veniturile naţionale combinate, iar factura mai poate creşte.
    La un moment dat, guvernele va trebui să se gândească la cine va plăti pentru deficitele bugetare uriaşe. Iar acest lucru înseamnă că vor avea un motiv istoric şi convingător pentru a analiza din nou cadrul internaţional al impozitării companiilor.
    Companiile multinaţionale sunt o ţintă atractivă. În ansamblu, sectorul corporativ a fost un contribuabil relativ stabil la veniturile din impozite: în ultima jumătate de secol, impozitele pe profit au reprezentat aproximativ 8-10% din veniturile ţărilor OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică). Cu toate acestea, în aceeaşi perioadă ratele de impozitare s-au redus cu mai mult de jumătate, scutirile fiscale au proliferat, iar evitarea plăţii impozitelor cu ajutorul paradisurilor offshore a devenit o modă.
    În spatele acestei anomalii se află o divizare corporativă importantă. Companiile autohtone – baza mai largă a impozitelor din majoritatea ţărilor – beneficiază de o flexibilitate mică în ceea ce priveşte impozitele pe care le plătesc. Însă multe companii internaţionale au profitat în ultimele decenii de şansa de a-şi reduce expunerea la impozitul principal. Economiştii de la FMI au estimat veniturile pierdute prin evitarea impozitelor la nivel global la până la 650 miliarde de dolari în fiecare an.
    În Marea Britanie, mai mult de 50% din subsidiarele companiilor multinaţionale străine nu raportează în prezent profituri impozabile, potrivit unui studiu realizat în 2019 de Katarzyna Bilicka, asociat de cercetare la universitatea Oxford. În SUA, 91 de companii din indicele Fortune 500, inclusiv Amazon, Chevron şi IBM, au plătit o rată a impozitului federal de 0% în 2018.
    Uneori, fondurile de urgenţă injectate în economii au trecut prin companii care plătesc niveluri minime de impozit – în cazul Savoy, prin finanţarea şomajului tehnic pentru 520 de angajaţi.
    De asemenea, multe guverne îşi fac planuri pentru a colecta mai multe venituri din afacerile digitale care au prosperat puternic în vremea pandemiei – chiar dacă operaţiunile lor sunt probabil cel mai dificil de identificat de autorităţile fiscale ale secolului XXI.
    Pentru multinaţionale, ţine de un populism ieftin să fie transformate în ţapii ispăşitori ai creşterii deficitelor bugetare în vremea Covid-19. Dar pentru unii dintre miniştrii de finanţe care supraveghează operaţiuni de finanţare prin îndatorare record, ziua confruntării se apropie.
    „Este pur şi simplu o chestiune de corectitudine”, a declarat pentru FT Bruno Le Maire, ministrul francez de finanţe. „O datorăm cetăţenilor şi companiilor noastre, în special IMM-urilor, care îşi plătesc corect impozitele”, spune Le Maire.
    „Digitalizarea şi optimizarea fiscală internaţională au creat, de prea mult timp, lacune care permit unor companii să scape de taxe. Trebuie să restabilim un sistem bazat pe o impozitare echitabilă.”
    El spune că actuala criză „a făcut mai urgentă ca niciodată nevoia de reformă fiscală”. „Este timpul ca giganţii de tehnologie care au prosperat în această criză să contribuie la efortul public.”
    Pentru schimbarea sistemului ar fi însă nevoie de o revoluţie. Practicile fiscale agresive au intrat în centrul atenţiei în urma crizei financiare din 2008, dând viaţă nenumăratelor promisiuni politice de înăsprire. În timp ce în unele locuri au fost înregistrate progrese, mai degrabă contribuabilii de rând decât corporaţiile au fost cei care au suportat povara suplimentară.
    Până în 2018, la un deceniu de la criza financiară, marile multinaţionale plăteau mai puţine taxe ca proporţie din profit, chiar dacă impozitul pe venitul personal a crescut, potrivit cercetărilor FT.
    Astăzi, Europa şi America par mai aproape de un război comercial din cauza impozitelor digitale decât de stabilirea unor standarde globale noi şi îndrăzneţe. Cu toate acestea, istoria sugerează că stresul financiar poate spori inventivitatea fiscală: războiul civil american a făcut ca guvernul federal al SUA să apeleze pentru prima dată la impozitul pe venit, în timp ce impozitele pe consum au fost testate iniţial în Europa pentru finanţarea Primului Război Mondial. Unii analişti cred că mahmureala fiscală provocată de acestă pandemie ar putea fi un astfel de moment. Alex Cobham, directorul executiv al Tax Justice Network, un grup independent de influenţare a opiniei publice din Marea Britanie, spune că lumea nu se poate întoarce la afacerile „murdare” obişnuite. „De zeci de ani am tolerat ideea că a plăti impozite mai mici este doar o afacere bună. Această dispoziţie a dispărut”, spune el. „Prinderea celor mai agresivi evazionişti era marea oportunitate a următorului deceniu – acum, pare că acest lucru s-ar putea întâmpla în următorii doi ani.”
    Zeci de factori interrelaţionaţi au erodat sistemul de impozitare a multinaţionalelor în ultima jumătate de secol; scăderea ratelor, creşterea continuă a fluxurilor de capital transfrontaliere, lacune apetisante şi stimulente agresive din partea statelor disperate să atragă multinaţionale.
    De la sfârşitul anilor 1980 a existat o schimbare completă a mentalităţii, una iniţiată şi dusă la extrem de General Electric, cel mai mare producător industrial din America în funcţie de capitalizarea de piaţă în cea mai mare parte a ultimilor 40 de ani.
    Sub răposatul Jack Welch, care a condus compania din 1981 până în 2001, o mică echipă de specialişti în impozite pe profit a fost transformată într-o maşină antreprenorială care învârte bani, ajungând să aibă 1.200 de avocaţi fiscali pe cinci continente.
    John Samuels, fost oficial al Trezoreriei SUA şi unul dintre primii experţi fiscali angajaţi de Welch, a condus la GE „Harvardul departamentelor fiscale” până când a părăsit grupul în 2014.
    Rezultatele: între 2008 şi 2015, compania nu doar că nu a plătit impozit pe venit federal în SUA, potrivit cercetărilor Institutului de Politică de Impozitare şi Economică, ci a şi înregistrat beneficii fiscale pozitive în valoare de peste 1,3 miliarde de dolari pe perioada celor şapte ani.
    GE a descris raportul ca fiind „profund greşit şi înşelător” şi a spus că a plătit 32,9 miliarde de dolari din impozitele pe venit la nivel global în ultimul deceniu. Însă departamentul său fiscal este recunoscut de mult timp ca unul dintre cele mai eficiente din lumea corporate americană.
    De-a lungul anilor, nervozitatea publică şi politică provocată de aceste practici a crescut. Pentru GE, acest lucru a adus complicaţii în Marea Britanie, unde guvernul o atacă în justiţie pentru că a încercat fraudulos să se califice pentru o scutire de impozit şi îşi propune să recupereze cel puţin 1 miliard de lire sterline, plus dobânzi şi penalităţi. GE a negat acuzaţiile.
    „Stabilirea punctului în care se află linia dintre evitare şi evaziune şi mersul pe partea corectă a acesteia s-au dovedit a fi o parte importantă a strategiei fiscale a marilor multinaţionale”, spune un expert fiscal cu cunoştinţe despre cazul GE. „Cazul ridică întrebări cu privire la întreaga configuraţie politică a strategiei fiscale.”
    Deşi au existat multe promisiuni politice de a împiedica comportamentul fiscal agresiv după criza din 2008, acestea au fost adesea însoţite de oferte „dulci” din partea guvernelor pentru a atrage investiţii de la companii.
    „Politica fiscală corporativă a devenit o creşă pentru impulsurile populiste”, spune Mihir Desai, profesor la Harvard Business School. „Marile gesturi antagonice – în special către companiile străine – pot fi compensate prin oferte lucrative şi scutiri de taxe pentru inovare pe care nimeni nu le observă. Este o reţetă pentru o politică de impozitare corporativă şi mai bizantină.“
    Însă pandemia – şi mărimea sprijinului acordat afacerilor – ar putea înăspri atitudinea politicului. În Marea Britanie, aproape o treime dintre companiile care au primit împrumuturi pentru a face faţă actualei crize de la Banca Angliei au sediile în paradisuri fiscale sau sunt deţinute de cineva rezident într-un paradis fiscal, potrivit TaxWatch UK. Baker Hughes, o unitate a GE, a primit un împrumut de 600 milioane lire sterline, cu toate că compania mamă a fost trimisă în judecată de Marea Britanie pentru impozitele neplătite de 16 ani.
    Puţine reforme sunt la fel de descurajante pentru factorii de decizie internaţionali cum sunt cele pentru impozitul pe profit. În esenţă, aceasta necesită revizuirea principiilor stabilite pentru prima dată de Liga Naţiunilor în 1924, care au dat statelor dreptul de a impozita veniturile unei companii pe baza existenţei fizice în ţară.
    Aceste principii stau încă la baza tratatelor fiscale bilaterale, care par să ignore modul în care economia digitală a transformat fluxurile globale de capital. Stabilirea locului unde se obţine profit este în cel mai bun caz dificilă pentru multinaţionale cu o reţea extinsă de subsidiare la nivel internaţional. Odată ce este luată în considerare existenţa paradisurilor fiscale, este uşor de văzut de ce criticii consideră sistemul ca o relicvă din secolul XX.
    Inerţia politică a ajutat sistemul să dureze în timp. „Sistemul nostru de impozitare este un tanc petrolier, nu o barcă rapidă, iar atunci când creează valuri, creează valuri foarte mari”, spune Anita Monteith, consultant principal în cadrul Institutului Contabililor Autorizaţi din Anglia şi Ţara Galilor. „Trebuie să schimbi regulile pe plan internaţional, ceea ce nu este uşor; provoacă frustrare şi există riscul de represalii.“
    De la criza din 2008, la solicitarea G20, munca laborioasă pentru o reformă fiscală globală a căzut în sarcina în OCDE şi a lui Pascal Saint-Amans, fost oficial al Trezoreriei franceze, care conduce acum administraţia fiscală a organizaţiei din Paris. El recunoaşte că, în unele ţări, reglementarea fiscală rămâne un simplu cuvânt.
    „Avem jucători globali, dar şi suveranitate locală”, spune el. „Aceşti jucători globali pot întoarce suveranităţile una împotriva celeilalte. Lipsa reglementărilor de către ţări din cauza fricii că îşi vor pierde suveranitatea a făcut ca ţările să-şi piardă de facto suveranitatea.“
    După ani de zile de discuţii în spatele scenei între 137 de ţări, eforturile OCDE sunt acum concentrate pe două reforme pentru îmbunătăţirea captării taxelor de la multinaţionale.
    Prima – aşa-numitul „pilon 1” – consolidează dreptul ţărilor de a impozita veniturile obţinute de companii din vânzările pe teritoriile lor, indiferent de locul în care se află legal baza afacerii (un avantaj pentru majoritatea economiilor mari şi o pierdere pentru paradisurile fiscale).
    „Vor fi câştigători şi învingători”, spune Ross Robertson, partener fiscal internaţional la BDO. Pentru europeni, bomboana este prinderea unei felii mai mari din profiturile giganţilor americani de tehnologie; între timp, Washingtonul şi-ar putea permite pretenţii mai mari asupra profiturilor provenite din mărfurilor de lux sau a automobilelor aduse din Europa şi vândute în America.
    Al doilea pilon încearcă să stabilească un nivel minim de impozitare aplicat tuturor multinaţionalelor. OCDE estimează că cele două reforme ar ridica veniturile din impozitele pe profit cu 4% la nivel mondial, la 100 miliarde de dolari anual.
    Un acord global este imposibil până la finalul anului, recunoaşte Saint-Amans, mai ales ca SUA s-au retras din discuţii, ascuzând că reformele sunt îndreptate împotrica companiilor din Silicon Valley.
    În ciuda acestor obstacole, Saint-Amans crede că, având în vedere bailouturile acordate companiilor în timpul pandemiei, guvernele vor dori să menţină multinaţionalele la un standard de responsabilitate mai ridicat. „Ţările care au cumpărat companii se vor aştepta ca, atunci când acestea vor reveni la profit, să nu mai adăpostească aceste profituri de fisc în paradisuri fiscale”, a spus el.
    Oricare ar fi paşii făcuţi de acum încolo, istoricul specializat în taxe Joseph Thorndike consideră un lucru ca fiind aproape sigur: „În caz de urgenţă, toată lumea plăteşte mai mult”.

  • Ţara unde autorităţile au ridicat alerta la cod „roşu”. Cel mai mare nivel de îmbolnăvire este în capitala ţării, unde cazurile de COVID-19 au explodat

    Tokyo a ridicat, miercuri, alerta la nivel „roşu”, cel mai înalt din sistemul japonez, după ce cazurile noi zilnice au atins un nivel record. Guvernatorul Tokyo, Yuriko Koike, a descris situaţia din capitala japoneză drept „destul de severă”, scrie ShanghaiDaily.com.

    „Ne aflăm într-o situaţie în care trebuie să lansăm avertismente pentru cetăţeni şi companii”, a declarat Koike într-o conferinţă de presă. Ea le-a cerut locuitorilor din Tokyo să evite să facă orice fel de călătorie care nu este absolut necesară.

    Rata de infecţie în Tokyo este în stadiu „roşu”, cel mai ridicat dintre cele patru niveluri din sistemul metropolei, a spus Koike, citând experţii din sistemul medical. De altfel, aceştia au lansat un avertisment în cursul zilei de miercuri, spunând că infecţiile au crescut destul de mult.

    Experţii din domeniul sănătăţii spun că infecţiile în rândul tinerilor şi cazurile asimptomatice cresc în Tokyo.

    Japonia a raportat 288 de noi cazuri de infecţii cu COVID-19 şi două decese în ultimele 24 de ore. Numărul total al cazurilor a ajuns la 22.508, iar decesele la 984.

    Potrivit cifrelor oficiale, Japonia este una dintre ţările care au făcut cele mai puţine teste pentru COVID. La o populaţie de peste 126 milioane de locuitori, au fost realizate până acum 586.000 de teste.

  • Strategiile trebuie regândite

    Odată cu începutul anului 2020 şi declanşarea crizei provocată de pandemia de COVID-19, o mare parte din businessuri au fost nevoite fie să îşi întrerupă activitatea, fie să o închidă, în timp ce alte afaceri cu o bază mai solidă şi-au continuat activitatea într-un ritm mai redus. Cu toate acestea, oportunităţile continuă să existe. „Eu cred că mergem prin diferite faze. Afacerile acum sunt forţate să închidă, dacă nu ai activitate, automat este o problemă destul de mare. Deci trebuie să sprijini acele companii să treacă peste această criză. Chiar dacă guvernul şi Uniunea Europeană te sprijină, este un sprijin pe termen scurt. Eu văd oportunităţi în România”, a spus Johan Gabriels, country manager al fintech-ului Ebury România şi Bulgaria.
    El consideră că majoritatea businessurilor va trebui să îşi regândească strategiile, mai ales din punctul de vedere al furnizorilor. Prin faptul că activitatea multor companii este bazată pe produse, piese sau materiale de la furnizori străini, acest lucru a accentuat presiunea pe care această criză a creat-o.
    „Majoritatea oamenilor de afaceri va trebui să îşi regândească tot sistemul. De exemplu, Volvo din Belgia a trebui să închidă producţia pentru că le lipseau câteva piese de schimb din China. Chiar dacă ai 99% din piese, dacă nu ai acea ultimă piesă de care ai nevoie să termini produsul îţi inchizi tot procesul. Cred că oamenii se vor gândi mult mai aproape de casă din punctul acesta de vedere”, a adăugat Johan Gabriels.
    Pe lângă reorientarea afacerilor către furnizori care sunt mai aproape de locul activităţii, o altă problemă o reprezintă ratingul de credit al României, care în prezent se află la un pas de junk, acesta fiind un nivel care indică un mediu mult prea riscant, ceea ce duce la o reticenţă din partea băncilor privind finanţarea companiilor.
    „Este foarte important ce va face guvernul din punctul acesta de vedere. Cu cât este mai riscantă piaţa, cu atât mai mult te vor taxa instituţiile de credit pentru împrumuturi. Va fi mai scump să te asigure în cazul în care nu poţi plăti. Acest rating ar trebui să fie prioritatea băncii centrale şi a guvernului”, consideră country managerul Ebury.
    Din punctul de vedere al finanţărilor, fintech-ul  Ebury, specializat în plăţi internaţionale, care a finalizat recent procesul de achiziţie de către grupul bancar spaniol Banco Santander în proporţie de 50,1%, este de asemenea o sursă de finanţare alternativă în 20 de ţări.
    „Nu avem licenţă bancară, dar putem împrumuta, mai ales cu Santander ca acţionar majoritar. Suntem parte din schemele de împrumuturi din Anglia, Olanda şi în Franţa, care au fost stabilite de băncile centrale şi guverne. Dacă aplic să fac parte şi din schema din România cu Fondul de Garantare, nu pot, pentru că trebuie licenţă bancară pentru a fi local. O să gasesc o cale prin Santander, dar este mai dificil. Ideea este că sunt foarte concentraţi şi nu permit perturbări, competitori noi să facă parte din piaţă. Acest lucru ar trebui să se schimbe pentru a permite societăţilor care oferă împrumuturi alternative să facă parte din piaţă. Oamenii vor avea nevoie de finanţări pe termen scurt şi mediu, deci vor avea nevoie de mai multe opţiuni de finanţare”, a explicat Johan Gabriels.
    Şeful Ebury a mai spus că pe lângă abordarea directă, prin care ar putea intra pe piaţa din România ca un competitor din perspectiva finanţărilor, mai există şi posibilitatea parteneriatelor cu bănci locale. Astfel, Ebury ar putea presta servicii bancare.
    „Noi lucrăm cu bănci mari deja, dar depinde ce tip de parteneriat putem să formăm în perioada următoare, suntem deschişi cu siguranţă la parteneriate”, a mai adăugat Gabriels.
    Sprijinul pe care îl poate oferi banca Santander oferă posibilitatea fintech-ului de a crea produse şi în acelaşi timp deschide drumul unei extinderi, mai ales în zona Americii Latine, unde prezenţa băncii este mai puternică. Acest lucru, însă, nu exclude o extindere şi în alte zone, mai ales datorită modelului de business al companiei, care s-a dovedit a fi scalabil.
    „În România am deschis biroul în luna mai a anului 2018, cu 4-5 persoane, iar acum suntem 26 de angajaţi. Avem peste 1.000 de clienţi companii şi ne vom dezvolta în continuare. Va trebui să luăm o decizie în legătură cu locul în care ne vom extinde în continuare.”
    În perioada următoare, diferenţa dintre fintech-uri şi bănci va ajunge insesizabilă, susţine susţine Gabriels. El consideră că fintech este doar un alt cuvânt pentru disruption (perturbare) şi este un alt mod de a oferi servicii financiare.  „Un fintech ca Ebury a fost preluat cu 50,1% de Santander, care este bancă, alte fintech-uri sunt cumpărate de bănci, unele bănci se poziţionează ca fintech-uri. Nu m-ar surprinde ca în 5 ani să vorbim despre cu totul altceva. Fintech-urile vor oferi o gamă largă de servicii bancare, iar băncile care vor supravieţui perturbării  fintech-urilor vor fi de asemenea digitalizate. Cred că mergem împreună cu băncile în aceeaşi direcţie de a oferi servicii bancare. Colaborarea şi parteneriatele dintre bănci şi fintech-uri vor dobândi o formă în care nu vei mai putea deosebi un fintech de o bancă”, a explicat Johan Gabriels.
    El a mai spus că, deşi banca Santander deţine puţin peste 50% din Ebury, fintech-ul rămâne independent pentru a putea fi mai inovativ decât într-o divizie integrată.
    „Dacă vrem să continuăm şi să oferim împrumuturi în România şi Bulgaria, banca ne va ajuta în această direcţie. În ţările în care împrumutăm, o facem prin Ebury, sprijinit de Santander. Produsele vor fi similare cu cele oferite de bancă, dar analizele şi termenii vor fi făcute de Ebury”, a mai explicat Gabriels. 
    Din momentul declanşării pandemiei de COVID-19, Ebury a mutat activitatea angajaţilor de acasă într-o singură zi, fără a pierde din productivitate.
    „Când a început pandemia, într-o singură zi toţi angajaţii au fost mutaţi de la birou acasă şi nu am pierdut din productivitate. Pentru o bancă cu 300 de sucursale nu este la fel de simplu. La noi totul este pe iCloud şi pot avea acces la toate informaţiile de care am nevoie să îmi fac treaba de oriunde. Băncile vor realiza, la fel ca oamenii, că lumea se îndreaptă acum mai mult ca niciodată spre mediul digital. Instituţiile de credit încep să se gândească cum ar fi mai bine, să investească intern sau să investească într-un fintech”, susţine Gabriels.
    Ebury are 25 de birouri în întreaga lume şi peste 44.000 IMM-uri şi clienţi corporativi la nivel global. În România compania deţine o echipă formată din 26 de consultanţi, care lucrează cu peste 800 de corporaţii şi IMM-uri. Ebury România a încheiat anul fiscal curent cu venituri mai mari cu 400% faţă de anul anterior, înregistrând o creştere a numărului de clienţi cu peste 300% comparativ cu primul an de activitate. 

  • Premieră la Aeroportul Cluj: Prima parcare cu sistem de recunoaştere a numărului maşinii

    Parcarea Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj este prima a unui aeroport din România dotată cu un sistem de recunoaştere a numărului de înmatriculare al maşinilor.

    Sistemul duce la fluidizarea fluxurilor în cadrul parcării, în condiţiile în care, în cazul abonaţilor, intrarea şi ieşirea se face fără vreun contact cu barierele şi echipamentele instalate.

    „Pentru prima dată în România parcarea unui aeroport, cel din Cluj, este dotată cu un sistem de management performant, care permite recunoaşterea numărului de înmatriculare al maşinilor. Această soluţie facilitează tranzitul prin porţile de intrare şi ieşire ale aeroportului, astfel încât sistemul recunoaşte numărul de autoturismului, iar bariera se deschide automat”, a declarat pentru MEDIAFAX Adrian Lotrean, administrator al companiei GOTO Parking care administrează parcarea aeroportului clujean.

    Compania a continuat planurile de investiţii şi în perioada epidemiei de COVID şi a finalizat sistemul de iluminat al parcării aeroportului clujean şi de supraveghere video pe timpul nopţii.

    Investiţiile făcute în ultimul an se ridică la aproximativ 500.000 de euro.

    În următorii ani, în funcţie de evoluţia epidemiei de COVID-19 şi a numărului de pasageri de pe aeroport, compania intenţionează construirea unui parking suprateran.

    Parcarea Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj are o capacitate de peste 600 de locuri.

  • Povestea lui Dariusz Miłek, fondatorul unuia dintre cei mai cunoscuţi retaileri europeni de încălţăminte. Magazinele companiei pe care a fondat-o se găsesc în fiecare mall

    Dariusz Miłek s-a născut pe 1 februarie 1968 în Szczecin, Polonia. În 1976, familia s-a mutat în Lubin. În 1989, imediat după căderea regimului comunist din Polonia, antreprenorul a început să vândă pantofi sub brandul Miłek. Din 1996, compania Miłek a deschis primele magazine în sistem de franciză, care operau sub denumirea Yellow Foot. În 1999, Dariusz Miłek a pus bazele retailerului de încălţăminte CCC Sp. z o.o., începând rapid colaborarea cu peste 100 de francizaţi.

    La doi ani distanţă, sunt inaugurate un nou sediu şi un depozit în Polkowice. În paralel, este dat startul construcţiei fabricii CCC.  În 2004, antreprenorul hotărăşte să schimbe numele firmei în CCC S.A. şi să listeze compania la Bursa de Valori din Varşovia începând cu 2 decembrie. Tot în acelaşi an Dariusz Miłek devine acţionarul principal şi preşedintele consiliului de administraţie, iar businessul se extinde în afara graniţelor, cu o primă subsidiară în Praga, Cehia.

    Un an mai târziu, fabrica CCC ajunge să producă pentru prima dată în istoria grupului un număr record de peste 1 milion de perechi de încălţăminte. În prezent, CCC Capital Group operează în 29 de state prin intermediul a 1.242 de magazine, cu o echipă de peste 15.600 de angajaţi. Pe lângă prezenţa din Europa, începând cu primăvara anului 2019 grupul s-a extins în sistem de franciză şi în Emirabele Arabe Unite, Qatar, Arabia Saudită, Bahrein şi Oman.

    Cota CCC pe piaţa foarte fragmentată de retail de încălţăminte din Polonia este estimată la aproximativ 25%. În 2019, businessul a vândut 52 de milioane de perechi de încălţăminte şi a înregistrat venituri consolidate de peste 1,2 miliarde de euro.

    Businessul a intrat în piaţa locală în urmă cu şase ani, iar până la sfârşitul anului 2018 ajunsese la un număr de 62 de unităţi.

    De-a lungul timpului, Dariusz Miłek a investit de asemenea în tehnologia de imprimare 3D şi în real estate. În anul 2009 el a cumpărat palatul Kulczyk din Mazovia, construit în secolul XIX. În prezent, Miłek locuieşte în Chrostnik, Polonia, alături de soţia sa şi cei trei copii şi, potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, are o avere de 1 miliard de dolari. 

  • Doar 4.000 de români şi-au ales singuri fondul de pensii Pilon II, adică 1,8% din totalul celor care au intrat în sistem în anul 2019

    ♦ Restul de circa 216.000 de salariaţi au fost repartizaţi aleatoriu ♦ Prin urmare, încă persistă dezinteresul românilor pentru fondurile de pensii private Pilon II.

    Doar 1,8% din românii care au devenit participanţi ai sistemului de pensii private Pilon II în anul 2019 şi-au ales personal fondul prin care să le fie gestionată o parte din salariu, restul de aproape 98% fiind repartizaţi aleatoriu, arată datele agregate de ZF din cel mai recent raport anual al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

    Astfel, din rândul celor aproximativ 220.000 de persoane ale căror contribuţii pentru pensii au început să fie administrate privat din anul 2019, doar 4.000 au aderat la un fond Pilon II prin semnarea unui act individual de aderare, ceea ce înseamnă că românii încă nu ştiu cine le administrează 3,75% din salariul brut. „În primul rând este vorba de dezinteres“, spune econo­mistul Aurelian Do­chia pentru ZF.

    „Dar există şi un grad mare de nepri­cepere al celor care intră în sistemul de pensii private, în special tineri. Mulţi români încă nu ştiu să se orienteze pentru alegerea unui fond de pensii“, spune el. În raportul pe 2019 al ASF se arată că 7,46 milioane de participanţi erau înregistraţi în sistemul de pensii private la decembrie 2019, în creştere cu 3% faţă de aceeaşi lună a anului precedent.

    „Primele trei fonduri de pensii în funcţie de activele nete deţinute, FPAP NN, FPAP AZT Viitorul Tău şi FPAP Metropolitan Life s-au menţinut pe primele poziţii, însumând la 31 decembrie 2019 aproximativ 62% din total participanţi şi 71% din activele nete“, se arată în raportul ASF.

    Cum poate fi crescut interesul românilor faţă de fondurile de pensii Pilon II? „Asociaţia Pensilor Private a încercat să crească interesul românilor dar cred că nu a găsit căile de comunicare potrivite prin care să se adreseze direct celor interesaţi. Probabil că cea mai eficientă metodă ar fi să realizeze diverse expuneri ale fondurilor către oamenii care sunt în pragul unei astfel de decizii, deci în special tineri“, spune Aurelian Dochia.

    Toţi românii care au sub 35 de ani şi sunt asiguraţi în sistemul de pensii publice, trebuie să îşi aleagă un fond de pensii administrat privat Pilon II. în cazul în care un român nu-şi alege fondul, acesta este repartizat aleatoriu către un fond de pensii administrate privat în patru luni de la prima plată a contribuţiilor de asigurări sociale.

    Repartizare aleatorie este procesul prin care instituţia de evidenţă repartizează aleatoriu, în data de 10 a fiecărei luni, persoanele eligibile în vârstă de până la 35 de ani care nu au aderat din proprie iniţiativă la un fond de pensii administrat privat în termenul de 4 luni de la data înregistrării în evidenţele instituţiei de evidenţă cu contribuţii de asigurări sociale, arată ASF.

     

  • Cererea de sisteme de supraveghere cu camere pentru măsurarea temperaturii corporale, în creştere

    Magazinul online de sisteme de securitate Atu Tech (a2t.ro) înregistrează o creştere semnificativă a cererii de instalare de sisteme de supraveghere cu camere pentru măsurarea temperaturii corporale a oamenilor. În contextul actual, atât mediul privat, cât şi instituţiile medicale de stat, caută soluţii să îşi protejeze angajaţii şi business-urile şi să eficientizeze procedurile de prevenţie împotriva răspândirii noului tip de coronavirus.

    Companiile producătoare de astfel de soluţii au dezvoltat în timp record, în ultimele 3 luni, atât noi echipamente, cât şi noi programe software care, împreună, creează soluţii complet automatizate ce vin să întâmpine nevoile de prevenţie şi de limitare a răspândirii noului virus, spun reprezentanţii Atu Tech.

    „Măsurarea temperaturii corporale este un pas important în prevenirea răspândirii la scară mare a virusului. Cu ajutorul camerei cu termoviziune, este realizată o scanare preliminară şi, în timp real, temperaturile măsurate sunt înregistrate şi stocate. Mai departe, intervine o altă componentă a sistemului, care semnalează valorile crescute, peste o limită stabilită. Informaţiile despre persoanele care au o temperatură mai mare decât cea normală vor fi salvate în sistem, care va emite alerte în timp real. În funcţie de setările definite de utilizator, camerele pot înregistra chiar şi portretul persoanelor cu temperatură ridicată”, spune Sorin Felea, director Atu Tech.

    Cum funcţionează un astfel de sistem

    Camerele pot fi instalate fie la intrarea într-o unitate medicală, într-o instituţie, într-o fabrică, într-un magazin, mall etc., practic în orice spaţiu unde se doreşte a fi făcută monitorizarea. Atunci când o persoană trece prin dreptul acestor camere, software-ul îi măsoară temperatura corpului şi va înregistra aceşti parametri de temperatură. În momentul în care software-ul detectează o temperatura corporală mai mare decât cea normală, acesta va trimite alerte pentru a permite aplicarea planului de intervenţie rapidă.

    Aplicaţiile sunt multiple. În cazul unui sistem de control acces, care are instalate şi camere cu termoviziune, poate fi restricţionat automat accesul celor care au o temperatură corporală mai ridicată sau poate fi permis accesul celor cu temperatură normală şi care poartă mască de protecţie. În funcţie de sistem, camerele pot realiza această detecţie de la o distanţă ce poate varia între 1 şi 7 metri, având o marjă de eroare cuprinsă între 0,3 şi 0,5 grade Celsius.

    „Sectoarele care ar putea beneficia cel mai mult de aceste sisteme sunt clar spitalele, instituţiile medicale, marile magazine şi transportul în comun, fie că vorbim de gări, staţii de metrou sau aeroporturi. Apoi, bineînţeles, orice alt business cu un număr mare de angajaţi, unde este nevoie de o monitorizare atentă şi corectă şi pentru care alertele în timp real sunt esenţiale, pentru a uşura planul de intervenţii şi luare de decizii importante cu privire la sănătatea angajaţilor, dar şi cu privire la riscurile de răspândire a virusului”, mai spune Sorin Felea.

    Investiţia într-un astfel de sistem este una importanta, atât ca valoare – câteva mii de euro – dar şi din punctul de vedere al beneficiilor pe care le poate aduce. În astfel de situaţii, precum cea în care ne aflăm în prezent, prevenţia şi eficienţa metodelor de prevenţie este crucială.

    Atu Tech (a2t.ro) comercializează sisteme cu termoviziune de la Dahua şi Hikvision, dar şi sisteme de control acces cu detecţie a temperaturii şi a prezenţei măştilor de protecţie de la ZK Software. Primul sistem de acest gen a fost instalat deja la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş, dedicat, în prezent, în întregime tratării pacienţilor confirmaţi cu COVID-19.
     

  • Oglinda fitnessului: cum arată aparatele de gimnastică desprinse parcă din scenarii SF

    Pentru această categorie de oameni există de multă vreme materiale video cu exerciţii ori joculeţe dedicate pentru consolele de gaming. Unul dintre cele mai recente produse destinate lor, scrie CNN, este Forme, un sistem proiectat de designerul şi întreprinzătorul elveţian Yves Behar şi care seamănă cu o oglindă şi se montează pe perete. Forme este prevăzut cu două braţe care se pot folosi pentru exerciţii şi se strâng când nu este nevoie de ele, iar ecranul-oglindă poate afişa tot felul de exerciţii ca şi cum ar fi prezentate de un antrenor personal. Sistemul foloseşte algoritmi de învăţare automată pentru a monitoriza progresul utilizatorului şi a-i oferi acestuia sugestii de îmbunătăţire a performanţelor.