Tag: rutier

  • Dezbaterea noului Cod rutier în comisiile Senatului, amânată

     Şedinţa reunită a Comisiei pentru apărare, Comisiei pentru administraţie şi a Comisiei juridice din Senat în care urma să se dezbată noul Cod Rutier a fost amânată la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne şi din cauza absenţei de la lucrări a majorităţii membrilor celor trei comisii.

    Ministerului Afacerilor Interne a solicitat celor trei comisii, printr-o adresă semnată de secretarul de stat Bogdan Tohăneanu, amânarea dicuţiilor privind acest proiect de lege “având în vedere situaţia meteorologică existentă la nivelul ţării, dar şi recentele modificări intervenite în conducerea MAI”.

    La şedinţă nu a participat niciun reprezenzentant al MAI, solicitarea fiind prezentată celor şase senatori prezenţi de preşedintele Comisiei pentru administraţie publică, senatorul Darius Vâlcov (PSD).

    După încheierea şedinţei, preşedintele Comisiei pentru apărare, Corneliu Dobritoiu (PNL), a explicat, la rândul său, motivele amânării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 150 de taximetrişti, amendaţi în urma unei acţiuni a Poliţiei în zona aeroporturilor

     “La data de 15 ianuarie a.c., Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul IGPR a coordonat o acţiune pentru verificarea legalităţii desfăşurării transportului rutier în regim de taxi în zona aeroporturilor internaţionale”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Poliţia Română.

    Conform sursei citate, poliţiştii au făcut controale în apropierea aeroporturilor “Henri Coandă”, precum şi în zonele adiacente aeroporturilor din Timişoara, Cluj-Napoca, Bacău şi Iaşi.

    Echipele de poliţişti au vizat traseele dinspre şi către aeroporturi, precum şi zonele unde au loc debarcarea şi preluarea pasagerilor, unde au verificat 284 de taxiuri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aproape 2.400 de poliţişti, mobilizaţi din cauza codului galben şi a protestului transportatorilor

     Potrivit sursei citate, au fost scoşi în stradă 1.769 de poliţişti de la rutieră şi 619 de la ordine publică.

    La mitingul transportatorilor, manifestanţii participă cu 567 de maşini, dintre care 535 sunt pentru transportul de mărfuri şi 32 pentru transportul de persoane, fără să blocheze, însă, circulaţia. Protestul se desfăşoară în 16 judeţe, mai informează Poliţia Română.

    Transportatorii rutieri de mărfuri au oprit, luni, activitatea şi nu au mai trimis maşini în curse, iar autocamioanele care sunt pe trasee se vor duce în parcări, a declarat pentru MEDIAFAX, Augustin Hagiu, reprezentantul Confederaţiei Naţionale Rutiere (CNR).

    În cadrul protestului, unii dintre şoferii de autocamioane aflaţi pe trasee se deplasează în coloană, cu viteze reduse.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oraşul din România unde şoferii consumă mai mult combustibil decât luna trecută

    “Pentru a ajunge acasă parcurg cu aproape doi kilometri mai mult faţă de luna trecută. Scopul sensurilor unice ar fi fluidizarea traficului, dar asta nu a fost niciodată o problemă pentru sibieni”, a declarat Maria B., care locuieşte în oraş de 30 de ani.

    Autorităţile au renunţat la circulaţia în ambele sensuri pe principalele bulevarde din oraş, inclusiv pe cele din centrul Sibiului, amenajând mai multe sensuri giratorii în intersecţiile anterior semaforizate.

    “Mi se pare o prostie pentru că tot ocolim şi consumăm combustibil la greu”, a declarat un taximetrist sibian pentru presa locală.

    Primăria municipiului Sibiu menţionează că bulevardul Calea Dumbrăvii este ultima arteră principală din zonă care îşi modifică regimul de circulaţie, în contextul planului mai amplu de resistematizare implementat de autorităţi.

  • Aproape 600 de accidente, în care au murit 159 de persoane, produse în acest an de şoferi cu vârsta peste 70 ani

     Direcţia Poliţiei Rutiere arată, într-un răspuns transmis la solicitarea MEDIAFAX, că în primele zece luni ale acestui an, la nivel naţional au avut loc 599 de accidente rutiere în care au fost implicaţi şoferi în vârstă de peste 70 de ani. Numărul accidentelor de acest gen a fost mai mic cu 60 faţă de perioada similară a anului trecut, când au avut loc 650 de astfel de accidente.

    În cele 599 de accidente au murit 159 de persoane şi alte 477 au fost rănite, conform statisticilor Direcţiei Rutiere.

    Cititi mai multe pe www.mediafax..ro

  • Într-o singură zi, aproape 5.000 de şoferi amendaţi pentru exces de viteză

    2.236 de poliţişti, dintre care 1.326 de la rutieră şi 910 de la ordine publică, au acţionat vineri, utilizând 475 aparate radar (442 de la rutieră şi 33 de la ordine publică), pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, axate în principal pe depăşirea limitei legale de viteză.

    Poliţiştii au constatat, la data de 15 noiembrie, 107 infracţiuni, dintre care 92 la regimul circulaţiei rutiere şi 15 de altă natură.

    În urma abaterilor depistate în trafic, au fost aplicate 8.485 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv 4.772 pentru viteză, 98 pentru depăşire neregulamentară, 26 pentru consum de alcool şi 3.589 pentru alte abateri.

    Au fost reţinute 296 de permise de conducere, dintre care 80 pentru viteză, 93 pentru depăşire neregulamentară, 31 pentru consum de alcool şi 92 pentru alte abateri. Totodată, au fost retrase şi 142 de certificate de înmatriculare.

    Un caz aparte a fost cel al unui bărbat din comuna Năeni, judeţul Buzău, care conducea o autoutilitară în localitatea Breaza, transportând material lemnos. În urma legitimării şi verificării în bazele de date s-a constatat bărbatul nu posedă permis de conducere. Mai mult însă, poliţiştii au stabilit că bărbatul a tăiat şi sustras un număr de 9 arbori, esenţă fag şi carpen din zona împădurită, din extravilanul satului Breaza, şi urma să-i transporte la domiciliu. Materialul lemnos a fost confiscat şi predat lucrătorului din cadrul ocolului silvic.

    În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvîrşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art.86 al.1 din OUG 195/2002, precum şi pentru tăiere ilegală şi furt de arbori , fapte prevăzută şi pedepsită de art. 108 ,110 din Legea 46/2008.

  • Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 21,4%

     Astfel, în perioada ianuarie – septembrie, au fost înmatriculate 214.339 vehicule rutiere pentru pasageri, din care 207.306 autoturisme, 5.735 mopede şi motociclete şi 1.298 autobuze şi microbuze.

    De asemenea, în intevalul menţionat au fost înregistrate 57.606 vehicule pentru marfă.

    În trimestrul al treilea, comparativ cu trimestrul similar din anul 2012, înmatriculările de autoturismele au crescut cu 28%, iar cele de mopede şi motociclete cu 6,7%. La categoria autobuze şi microbuze a fost înregistrată o scădere cu 34,3%.

    În aceeaşi perioadă înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor au scăzut cu 2,4% la categoria autocamioane şi au crescut cu 7,5% la categoria autotractoare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ungureanu: Avem toleranţă zero la alcool pentru orice conducător de vehicul

     “Avem toleranţă zero la alcool pentru orice conducător de vehicul care circulă pe drumurile publice şi suntem pentru obligativitatea asigurării vehiculului şi a inspecţiei tehnice la zi”, a precizat Mihai Răzvan Ungureanu într-o conferinţă de presă.

    El a arătat că parlamentarii FC vor depune în Parlament amendamente la proiectul Codului rutier.

    Noul Cod rutier a fost aprobat, miercuri, de Guvern sub forma unui proiect de lege şi transmis spre dezbatere Parlamentului, urmând astfel să intre în vigoare doar după ce va fi avizat şi de către parlamentari, au declarat surse oficiale.

    Informaţia a fost confirmată ulterior de Guvern, care a precizat, într-un comunicat, că proiectul de lege pentru modificarea şi completarea OU 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost trimis spre Senat în procedură de urgenţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Circulaţie îngreunată şi tamponări în Bucureşti, din cauza ploii

     Potrivit lui Andrei Codău, în mai multe zone din Capitală, în special pe arterele principale, se circulă foarte greu, astfel că toate echipajele Brigăzii Rutiere aflate la serviciu sunt pe stradă.

    Andrei Codău a precizat că pe aproape toate străzile Capitalei este aglomeraţie în trafic, dar cel mai dificil se circulă în centrul oraşului, astfel că mai multe echipe de poliţişti au fost concentrate în această zonă.

    În zona Băneasa s-a produs un accident, în jurul orei 07.30, după ce un şofer a lovit cu maşina separatoarele de drum şi s-a răsturnat, acesta nefiind rănit.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mol investeşte un milion de euro într-o nouă benzinărie

    Finalizată pe baza unei investiţii de aproape 1 milion de euro, noua staţie este amplasată în Săcele, pe ruta de ieşire dinspre Braşov către Drumul Naţional 1 – drumul european E60, cea mai importantă arteră de transport rutier din România. Benzinăria are o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi şi este echipată cu trei pompe multi-produs, inclusiv două pistoale cu alimentare rapidă pentru autovehiculele comerciale.

    Grupul Mol are operaţiuni în peste 40 de ţări şi aproximativ 30.000 de angajaţi în întreaga lume. Segmentul Upstream cuprinde operaţiuni în Orientul Mijlociu, Africa, Asia de Sud şi ţările membre CSI, compania având peste 75 de ani de experienţă în producţia de hidrocarburi. În prezent desfăşoară activităţi de explorare în 11 ţări şi de producţie în 7 ţări, nivelul producţiei fiind de peste 118.000 barili echivalent petrol pe zi. Compania are, de asemenea, o reţea de peste 1.700 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, dintre care 142 în România.