Tag: rutier

  • Codul Rutier s-a schimbat semnificativ în 2019. Iată care sunt noutăţile. Bonus: lista completă a bolilor care te lasă fără permis

    Codul rutier s-a îmbogăţit în 2019 cu o serie de prevederi noi. Iată care sunt noutăţile introduse în legislaţie.

    Codul rutier a primit în 2019 prevederi noi, printre acestea aflându-se cele pentru folosirea telefonului mobil în timpul mersului şi introducerea unor noi examene medicale pentru obţinerea şi reînnoirea permisului de conducere. Toate aceste modificări prevăd suspendarea dreptului de conducere al autovehiculelor, deci trebuie mare atenţie pentru a nu le încălca. În unele cazuri, oricâtă atenţie aţi acorda respectivelor prevederi, nu veţi putea împiedica suspendarea permisului, fiind vorba de probleme medicale ale conducătorilor auto.

    Cod Rutier 2019: Amendă pentru folosirea telefonului la volan
    Este cea mai nouă şi mai controversată prevedere care a intrat în vigoare pe data de 12 octombrie. Potrivit acesteia, ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducătorul auto, în timpul conducerii vehiculului aflat în mişcare, va atrage după sine o amendă între 580 şi 720 de lei (3-5 puncte de amendă), precum şi 4 puncte de penalizare.

    Mult mai grav este că, atunci când este cumulată cu oricare altă contravenţie la legea circulaţiei, folosirea telefonului mobil este considerată circumstanţă agravantă şi atrage după sine suspendarea permisului de conducere pentru 30 de zile.

    Astfel, ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mişcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu încălcarea unei reguli (oricare, n.n) pentru circulaţia vehiculelor, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni, de la 3 la 5 puncte-amendă (de la 580 de lei, la 725 de lei), şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.

    Cititi mai multe pe www.promotor.ro

  • Atenţie, şoferi: Cele mai noi modificări care ar putea schimba Codul Rutier radical

    Propunerea legislativă numărul B337/2019, depus la Senat marţi, 2 iulie 2019, prevede următoarele moficiări ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, după cum urmează:

    1. Abrogarea literei e) din cadrul art. 100, alin (3), care prevedea ca nerespectarea regulilor privind depăşirea constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni.

    2. Introducerea literei f) în cadrul art. 102, alin (3), care prevedea ca nerespectarea regulilor privind depăşirea constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice şi cu suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

    Astfel, după intrarea în vigoare a acestor noi modificări ale Codului rutier, şoferii care nu vor respecta regulile privind depăşirea se vor alege cu o amendă mai mare şi cu suspendarea permisului pe 90 de zile.
     
    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ultima modă. Cum păcălesc şoferii radarul poliţiei rutiere şi camerele pentru rovinietă

     O scăpare a Codului Rutier face ca şoferii care folosesc dispozitive de ascundere a numărului de înmatriculare să primească cea mai mică amendă rutieră 97 de lei.
     
    Astfel de dispozitive se găsesc pe internet iar vânzătorii se laudă că, în mai puţin de 2 secunde numărul este acoperit complet; timp mai scurt decât cel pentru reducerea vitezei în faţa unui radar.
     
    Dispozitivul este, de fapt, un suport al plăcuţei de înmatriculare care are o perdeluţă de cauciuc. În momentul în care şoferul apasă pe unul dintre butoanele telecomenzii perdeluţa acoperă integral numărul de înmatriculare…

    Setul se vinde la negru pe internet cu 100 de euro. Include suporturile pentru ambele plăcuţe de înmatriculare, telecomanda cu o rază de acţiune de până la 50 de metri şi accesoriile pentru montaj. Vânzătorul descrie că în doar 1,8 secunde numărul poate să fie acoperit integral cu perdeluţa de cauciuc din suportul numărului de înmatriculare. Vânzătorul descrie că, în cazul în care cel care foloseşte acest dispozitiv uită perdeluţa de cauciuc peste număr, un LED va pâlpâi ca să îl va avertizeze pe şofer.

    Interesant este că legislaţia rutieră este atât de prost concepută încât certificatul de înmatriculare nu poate fi reţinut în astfel de situaţii. Ci doar dacă nu funcţionează becurile care luminează numărul sau dacă, în faţa plăcuţei, sunt afişe, reclame sau înscrisuri. Pentru situaţia în care sunt montate dispozitive sau folii care ascund numărul de înmatriculare şoferul este sancţionat cu cea mai mică amendă prevăzută de codul rutier – 97 de lei dacă este plătită în 48 de ore, scrie realitatea.net

  • Cele mai responsabile companii din România: Holcim România – Drum Sigur / ABCdar Rutier

    Motivaţie
    Anual, la nivel mondial, accidentele rutiere fac peste 1,3 milioane de victime, accidentele fiind principala cauză a decesului pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
    În ceea ce priveşte România, ţara ocupă primul loc la nivelul UE ca număr al deceselor în traficul rutier. În consecinţă, pentru a adresa acest risc real, grupul LafargeHolcim a decis să prioritizeze promovarea siguranţei rutiere, derulând diverse iniţiative educaţionale. Grupul, din care Holcim România face parte, include aceste campanii şi acţiuni în strategia de responsabilitate socială a companiei, denumită Planul 2030.
    Sub categoria Oameni şi comunităţi, compania şi-a asumat misiunea „Zero accidente în muncă”, prin care pune securitatea şi sănătatea în muncă în centrul acţiunilor Holcim România atât în cadrul companiei, cât şi în comunităţile în care activează.

    Descrierea proiectului
    Campania educaţională anuală Drum Sigur – ABCdar Rutier 2017-2018 s-a derulat în parteneriat cu Junior Achievement (JA) România şi a avut ca scop ajutarea elevilor din ciclul primar să înţeleagă regulile de circulaţie şi modul în care pot preveni accidentele rutiere. Astfel, elevii învaţă de la o vârstă fragedă ce înseamnă deplasarea sigură pe drumurile publice, respectarea regulilor de circulaţie şi adoptarea unei atitudini preventive, prin activităţi practice şi jocuri interactive, derulate sub îndrumarea învăţătorilor, a poliţiştilor rutieri şi a consultanţilor voluntari ai companiei Holcim România.
    Campania Drum Sigur – ABCdar Rutier este dezvoltată pe baza programei de educaţie rutieră elaborate în 2015 de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, susţinând Strategia Naţională pentru Siguranţa Rutieră 2016-2020.
    La ediţia 2017-2018, 20 de reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere au participat la activităţi la clasă derulate sub umbrela programului ABCdar Rutier. Junior Achievement România este ONG-ul partener, alături de care Holcim România a dezvoltat curricula şi materialele de informare şi care se ocupă de implementarea, supervizarea şi raportarea în ceea ce priveşte proiectul ABCdar Rutier.
    Pentru creşterea nivelului cunoştinţelor în această direcţie, proiectul a cuprins 6 activităţi derulate la clasă în perioada februarie – mai, dintre care 3 au fost susţinute de voluntarii de la Holcim România, iar celelalte 3 de profesorul clasei. Prin activităţi teoretice şi practice, cei mici au învăţat despre prevenire, siguranţa la locul de joacă, exemple bune şi rele de circulaţie.

    Rezultate
    La campania educaţională anuală Drum Sigur – ABCdar Rutier 2017 – 2018 au participat 735 de elevi, 36 de profesori şi 34 de voluntari de la Holcim România, care împreună au acumulat 285 de ore de voluntariat. În urma cursurilor teoretice, a filmelor educaţionale şi a voluntariatului din partea angajaţilor Holcim şi a Poliţiei Rutiere, schimbări importante au putut fi identificate privind abilitatea de a recunoaşte şi de a explica importanţa purtării hainelor reflectorizante şi a altor echipamente de protecţie (în funcţie de activitate), recunoaşterea semnelor de circulaţie, recunoaşterea zonelor periculoase din preajma autobuzului sau a maşinii, diversificarea exemplelor pe care copiii le pot oferi privind regulile de siguranţă rutieră etc.

    Interval implementare
    2017 – 2018

    Investiţia în proiect peste 17.000 euro
    (pentru ediţia 2017-2018)

  • Nivelul punctului de amendă în 2019. Tot ce trebuie să ştie şoferii despre amenzile de circulaţie

    Codul Rutier actual prevede că punctul de amendă are o valoare de 10% din salariul minim brut pe economie.
     
    Potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 963 din 14 noiembrie 2018, punctul de amendă a fost îngheţat la nivelul de 145 de lei. 
     
    Valoarea punctului de amendă de 145 de lei este valabilă până la data de 31 decembrie 2019 în lipsa altor modificări exprese. Valoarea de 145 de lei este valabilă de la începutului anului 2017, când salariul minim brut pe economie se situa la 1.450 de lei.
     
  • Modificări RADICALE în Codul Rutier. Toţi şoferii din România trebuie să ştie asta înainte să se urce iar la volan

    Proiectul de act normativ numărul L659/2018, depus la Senat pe 28 noiembrie, prevede o modificare a art.98 alin.(2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, articol care face referire la metoda de calcul a punctului de amendă.

    În prezent, un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului, la momentul actual fiind de 145 de lei.
     
    Propunerea legislative prevede modificarea art.98 alin.(2), care va avea următorul cuprins: “Un punct de amendă reprezintă valoric 20% din indicele social de referinţă, stabilit prin hotărâre a Guvernului”.
     
  • Circulaţia este îngreunată pe mai multe artere rutiere din ţară din cauza ceţii

    Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, traficul rutier pe mai multe drumuri importante se desfăşoară la această oră îngreunat, în condiţii de ceaţă densă. Vizibilitatea este redusă, pe alocuri, sub 50 de metri pe segmentul Movila Vulpii – Băneşti al DN1 Ploieşti – Braşov şi pe tronsonul Lehliu Gară – Constanţa al Autostrăzii Soarelui.

    De asemenea, în condiţii asemănătoare se circulă pe multe artere rutiere din judeţele Moldovei.

    Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă sporită, reducând viteza de rulare, să evite să se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic şi să mărească distanţa de siguranţă între vehicule.

  • Siguranţa circulaţiei rutiere, în pericol pe Transalpina. Hoţii au furat elemente de semnalizare la doar 10 ore după ce au fost montate

    Drumarii susţin că siguranţa circulaţiei rutiere este în pericol.

    Poliţiştii fac o anchetă pentru identificarea persoanelor care au furat elementele reflectorizante montate luni de drumari pe parapeţii de pe tronsonul dintre Novaci şi Rânca, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

    Reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu susţin că au montat, luni, 50 de ”ochi de pisică”, iar 30 au dispărut până marţi dimineaţa.

    ”Au furat undeva în jur de 30 de bucăţi, din 50. Ei sunt puşi unul la doi metri, deci pe o distanţă de 60 de metri. Au furat din două locuri, pe tronsonul Novaci-Rânca. Dintr-un loc i-au furat pe toţi, iar dintr-un loc jumătate, cred că a trecut vreo maşină şi s-au oprit. I-am montat luni şi marţi dimineaţa am constatat că nu mai sunt. Momentan, nu putem să montăm alţii, pentru că nu avem, va trebui să fie făcută procedura de achiziţie, să cumpărăm alţii, trebuie să fie făcută licitaţie, că vin la pachet cu parapetele, nu vin separate. Nu poţi face un calcul ca prejudiciu, pentru că ei sunt piesă din parapet”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cristi Tudor, reprezentantul Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Târgu-Jiu.
     
  • POVESTEA tristă a Transfăgărăşanului, ”drumul dintre nori”, unul dintre cele mai frumoase din România – FOTO

    Transfăgărăşanul este cel mai celebru drum din România. Construit între 1970 şi 1974, ca o cale de comunicare între Muntenia şi Ardeal, i se mai spune “drumul dintre nori”.
     
    Pentru realizarea celor 91 de kilometri de şosea s-au dislocat circa 3 milioane de tone de rocă, s-au facut 830 de lucrări transversale şi 290.000 de metri cubi de zidărie. Pentru realizarea tunelului Capra – Balea – cel mai lung din România, cu o  lungime de 887 m – au fost escavaţi peste 41.000 metri cubi de rocă.
     
    De asemenea, s-au folosit 20 tone de dinamită, 3.573 tone de ciment, 89 tone de oţel beton, 24.000 ancore, 129 tone de plase sudate, 14.200 metri patraţi de cofraje, 1.750 metri liniari de tuburi de beton, 4.100 metri liniari de ţeavă, 50 tone de confecţii metalice, 6.900 metri cubi de nisip, 6.000 metri cubi de pietriş, 3.000 tone de cribluri si 740 de lampi de iluminat.