BusinessMagazin

Tag: riscuri

  • Opinie Lavinia Raşca: Planul afacerii şi succesul în antreprenoriat

    Opiniile despre planul afacerii sunt foarte diferite. Unii consideră că este indispensabil succesului, alţii, dimpotrivă, că este inutil. Sigur, sunt şi păreri mai nuanţate. Am întâlnit persoane mi-au spus: „nu pot lansa businessul, pentru că nu mi-am terminat business planul”  – o scuză.

    În ultimii ani, în România s-au finanţat programe care să-i înveţe pe tineri să întocmească planuri de afaceri şi să-i stimuleze să-şi înfiinţeze, pe baza lor, întreprinderi. Tot mai mulţi antreprenori maturi şi specialişti le vorbesc începătorilor despre importanţa şi conţinutul acestui document. Sunt disponibile nenumărate publicaţii şi softuri despre cum se scrie un business plan.

    Planul afacerii este doar în mică măsură o condiţie obligatorie sau o garanţie a succesului antreprenorial. Iar când antreprenorul paralizează în demersul de a-l întocmi, devine chiar o frână. Cred însă că elaborarea acestui document sporeşte şansele de reuşită a afacerii şi că este bine ca antreprenorul să-l întocmească cu atenţie, înainte de a pune în joc fonduri, timp şi emoţii.
    În timp ce majoritatea antreprenorilor scriu planul ca să-l citească alţii, în general finanţatori sau furnizori de resurse, eu consider că principalii destinatari şi beneficiari ai acestui demers sunt, de fapt, chiar ei înşişi. Iată doar câteva motive:

    • Scriind planul, antreprenorii sunt obligaţi să se gândească la toate detaliile importante ale afacerilor lor, la clienţii vizaţi şi la factorii cheie ai succesului.
    • Documentul scris va putea fi arătat unor persoane apropiate, pricepute şi binevoitoare. Citindu-l, acestea îşi vor forma opinii obiective şi vor da sfaturi valoroase şi pentru rezolvarea unor eventuale puncte nevralgice, fără să ceară bani.
    • Planul este un ghid pentru primul sau primii doi ani de activitate, ajutându-i pe antreprenori să menţină în limitele prevăzute cheltuielile de personal, marketing, operaţiuni etc. De asemenea, să-şi  canalizeze energia spre atingerea obiectivelor pe care şi le-au propus şi să se concentreze asupra strategiei stabilite.


    În urma analizei atente a afacerilor avute în vedere, antreprenorii se lămuresc dacă pot crea premisele bunei lor funcţionări: (1) Echipe formate din persoane cu aptitudini şi experienţă relevantă, care, ideal, au mai lucrat împreună, se înţeleg bine şi se completează reciproc. (2) Un model de business atractiv şi durabil, care să conducă la avantaj competitiv. (3) Asigurarea resurselor prin atragerea de finanţatori, parteneri, furnizori, cu ajutorul unor tranzacţii avantajoase pentru toate părţile implicate.

    Aşa cum arăta profesorul William Sahlman de la Harvard Business School, cititorii cunoscători ai planurilor de afaceri se uită atent la câteva elemente, aşteptându-se ca ele să fie bine puse în evidenţă:

    (1) persoanele care vor face afacerea să funcţioneze,
    (2) oportunitatea care stă la baza ei,
    (3) contextul extern în care va funcţiona aceasta,
    (4) riscurile şi recompensele previzionate.

    Este indicat ca antreprenorii şi viitorii antreprenori care le scriu să le analizeze serios, nu doar pentru a răspunde aşteptărilor în cauză, dar şi pentru propriul succes.

    (1) Secţiunea referitoare la întreprinzători şi echipele lor este cea mai importantă. Fără oamenii potriviţi, nicio oportunitate, oricât de promiţătoare, nu va putea fi transformată într-o afacere durabilă, care să se dezvolte. Planul trebuie să dea răspunsuri la întrebări esenţiale:

    • Ce experienţă relevantă pentru afacere au antreprenorii şi echipele lor?
    • Cât de bine cunosc ei concurenţii şi dinamica industriei?
    • Au mai lucrat împreună?
    • Sunt cunoscuţi în industrie?
    • Au aptitudini care prezic o execuţie excelentă?

    A devenit deja bine cunoscută declaraţia lui Arthur Rock, simbolul investitorilor americani: „Eu investesc în oameni, nu în idei. Chiar dacă apar probleme în privinţa produselor/serviciilor, oamenii competenţi vor şti să facă schimbările necesare”. De aceea, calitatea oamenilor este o condiţie esenţială a succesului. Dacă nu o îndeplinesc, e bine ca antreprenorii să se mai gândească dacă pornesc la drum. Un mare plus îl reprezintă notorietatea şi reputaţia lor în domeniul respectiv.

    (2) Referitor la oportunitate, un business plan bun răspunde la mai multe întrebări:

     

    • Piaţa produsului sau serviciului avut în vedere este suficient de mare? Va creşte?
    • Cine sunt clienţii şi cum iau ei decizia să cumpere?
    • De ce ar considera produsul atractiv şi cât ar fi dispuşi să plătească pentru el?
    • Cât de uşor vor putea fi păstraţi clienţii?
    • Care va fi costul atragerii unui client? Dar al păstrării lui?
    • Cât timp va trece din momentul când antreprenorii plătesc furnizorul şi până la primirea banilor de la clienţi?
    • Care este valoarea capitalului pe leu vândut?
    • Cine sunt concurenţii actuali şi cât de uşor vor apărea şi alţii?
    • Ce resurse controlează concurenţii?
    • Vor fi agresivi faţă de nou-intraţi sau vor fi dispuşi la alianţe? În ce condiţii?
    • Ce vor avea de făcut antreprenorii pentru a se proteja faţă de concurenţii actuali? Prin ce vor fi diferiţi de aceştia?

    Pentru antreprenori, cele mai favorabile sunt afacerile cu cerere în creştere şi competiţie mai puţin acerbă, care nu impune reducerea preţurilor, permiţând obţinerea unor  marje atractive. Planul va prezenta în detaliu produsele/serviciile, preţurile şi costurile lor unitare, precum şi modalităţile de lansare pe piaţă şi costurile aferente. Analizând aceste informaţii, antreprenorii vor putea stabili cu mai multă certitudine dacă clienţii vor fi interesaţi de produsele/serviciile lor şi dacă-şi vor acoperi costurile. Cititorii vor dori să se lămurească dacă antreprenorii sunt conştienţi de aspectele favorabile ale oportunităţii, dar şi de pericolele care pot apărea.

    (3) Orice oportunitate se manifestă într-un anumit context extern. Este vorba despre macromediul care influenţează oportunitatea, industria şi competiţia. Contextul poate fi favorabil apariţiei de noi oportunităţi sau dimpotrivă; el poate influenţa în bine sau în rău performanţele companiilor. Se vor analiza:

    • Mediul politic, economic, social, tehnologic, ecologic, legislativ.
    • Ramura cu forţele sale: competiţia, clienţii, furnizorii, produsele substituibile, concurenţii potenţiali.
    •  Concurenţii direcţi.
    • Planul afacerii trebuie să demonstreze că antreprenorul este conştient de aspectele favorabile şi defavorabile şi că este pregătit să acţioneze în consecinţă. Este un plus dacă antreprenorul ştie şi poate să influenţeze favorabil contextul, prin alianţe şi lobby.

    (4) Howard Stevenson, profesor  de antreprenoriat la Harvard Business School şi investitor, arăta că antreprenorii adevăraţi vor să se bucure de toate recompensele pe care le pot aduce afacerile, dar pe cât posibil să transfere către alţii riscurile. Cum nu există afaceri fără riscuri, antreprenorii trebuie să demonstreze în business planuri că le anticipează şi ştiu cum să le minimizeze sau să le ocolească. De asemenea, să precizeze recompensele celor care-şi asumă aceste riscuri şi să-şi exprime disponibilitatea de a le negocia. Antreprenorii vor prezenta următoarele aspecte:

     

    • În ce interval de timp se va atinge punctul de echilibru şi când va deveni fluxul de numerar pozitiv?
    • Care va fi profitul estimat?
    • Când şi cum îşi vor recupera banii investiţi şi care va fi randamentul investiţiei?

    atunci când îşi riscă fondurile în afaceri antreprenoriale, investitorii doresc tranzacţii (deals) simple, corecte – din care să câştige toate părţile implicate, bazate pe încredere reciprocă şi care pot fi rediscutate, când se schimbă contextul. Riscul este inevitabil şi de aceea investitorii sunt mai încrezători atunci când business planul demonstrează că antreprenorii şi echipele îşi asumă responsabilitatea de a acţiona proactiv pentru a-l gestiona. Ei nu acceptă să investească în afacerile unor antreprenori care fie că nu sunt conştienţi de riscuri, fie încearcă să le ascundă. Şi, în definitiv, le fac astfel un bine, pentru că în felul acesta îi determină să evite un dezastru.

    În încheiere, reiau ideea care mi se pare importantă: elaborarea planului de afaceri nu reprezintă o garanţie pentru dezvoltarea durabilă a viitoarelor afaceri, dar îi ajută pe antreprenori să evite anumite greşeli, dintre care unele pot fi fatale. Iar dacă business planul demonstrează că antreprenorii pot gestiona corect întregul proces antreprenorial, de la observarea oportunităţii până la fructificarea rezultatelor afacerii, investitorii pot decide să-i finanţeze.

  • Certitudinea incertitudinii

    În aproximativ aceeaşi zonă, nu prea optimistă, se situează răspunsurile primite de Business Magazin de la un grup de manageri pentru textul de copertă al acestui număr, cu deosebirea că pentru cei chestionaţi de noi anul este unul al incertitudinilor. „Incertitudine“ este termenul care a revenit în cele mai multe răspunsuri, urmat de „risc“ şi de „electoral“. Există, desigur, şi grupul important al optimiştilor, pentru care economia noului an va fi marcată de „creştere“ sau „inovaţie“.

    De unde incertitudinea şi ce putem face cu ea? Să refacem, pe scurt, istoria economică a ultimilor 26 de ani: în primii ani a fost perioada de creştere a companiilor, constantă, bazată pe upgrade-ul de viaţă al românilor – o perioadă bună, aşadar, în care managerii, cu costuri minime, contabilizau creşteri constante de doi digiţi; a urmat euforia dintre 2000 şi 2008, urmată de perioada de criză economică. În cele din urmă, actuala perioadă, de creştere economică, dar lipsită, paradoxal, de efectele care ar trebui să apară – creşterea nivelului de trai, dezvoltarea clasei de mijloc, apariţia de focare economice în zonele subdezvoltate, descentralizare şi sporirea rolului comunităţilor locale în jocul economic şi social. Incertitudinea de care vorbesc managerii pe care i-am chestionat este, dacă vreţi, o formulare diplomatică prin care oamenii rezumă toate problemele lor: de exemplu desele schimări de stategii şi abordări ce apar la nivel politic. Sau relaţiile cauză – efect, care la noi pot căpăta valenţe paradoxale: creşterea economică aparţine multinaţionalelor, în timp ce restul societăţii plăteşte (termenul este eufemistic) datorie extrernă, deficit de cont curent „cuminte“ şi inflaţie scăzută. Sau reducerile de personal, care au determinat emigraţie, deprofesionalizare, plafonarea în zonele aride ale economiei mondiale, dar şi promovări pe bază de „carnet de partid“: săptămâna aceasta un cititor, director de companie, îmi scria că nu ştim să schimbăm mentalitatea clasei politice şi că orice acţiune este în zadar atâta timp cât există liste de preţ pentru orice funcţie dată de partid, de la ministru, senator, deputat, consilier judeţean sau local până la niveluri pe care nici nu ni le imaginăm.

    Incertitudinea vine şi din lipsa comunicării. Poate părea ciudat să spui asta în epoca internetului, a ştirii instant, a Facebookului şi a telefonului inteligent, dar gândiţi-vă când şi unde aţi citit o informaţie sau o analiză cu adevărat relevantă, folositoare, care a schimbat ceva din modul în care lucraţi sau gândiţi. Greu de spus, nu?, în avalanşa de zgomote care acoperă semnalele, ca să comit un soi de parafrază. De cele mai multe ori comunicarea, fie ea în mediul politic, în cel de business sau chiar în societate, este şchioapă, plină de suspiciuni şi de prudenţe nătângi, aplicate acolo unde nu este cazul. Imaginea companiilor şi a oamenilor dintr-o companie, reflectată în presă, este suma unor percepţii ale jurnalistului; când spun jurnalist mă gândesc la jurnalişti adevăraţi şi nu la colportori de postări în social media sau fotografi pitiţi prin tufişuri. Iar subiectele potenţiale nu sunt de genul cine ce maşină şi-a luat sau cine cu cine merge în vacanţă, ci despre negocieri, rezultate, fuziuni şi achiziţii, despre succese şi despre cădere (cu toate că nu am întâlnit încă afaceristul român care să recunoască sau, mai mult, să accepte ideea că a greşit şi să vrea să şi vorbească despre asta). Pentru acest tip de jurnalism nu există comunicare în România.

    Nu există purtători de cuvânt adevăraţi, care să aibă un răspuns competent şi rapid la orice problemă (uneori un „no comment” de bun simţ face mai mult decât o bălmăjeală aiuritoare) şi care să fie mai mult decât o interfaţă plăpândă dar vămuitoare; nu există mulţi oameni de PR eliberaţi de stereotipuri şi nu există, ceea ce-i mai rău, destui şefi de companii dispuşi să fie ei, cei adevăraţi, şi nu o imagine croită pe principii PR-istice. Discreţie, înţeleg; nu înţeleg însă răspunsuri de genul „nu vă spun nimic, pentru că află concurenţa” (dar poate e de bine, poate face concurenţa icter mecanic când vede cine ştie ce rezultate bune); mândrie, înţeleg; nu înţeleg însă orgoliul şi suficienţa. Iar lipsa comunicării are efectele ei: imaginaţi-vă, plastic vorbind, un grup de inşi care orbecăie în întuneric, dar se feresc să-i avertizeze pe ceilalţi despre obstacolele de care s-au lovit.

    Acesta este finalul incert al unui text despre certitudinea incertitudinii.

    Ilustrez cu „Incertitudinea poetului“ de Giorgio de Chirico.

  • Din cei 16 ani de activitate profesională, Andrei Ionescu a petrecut aproape 9 în Deloitte, unde s-a angajat ca manager şi a promovat treptat până la funcţia de director

    De cinci ani Andrei Ionescu coordonează departamentul de servicii de evaluare a riscurilor, şi, spune el, „dacă la început aveam o echipă formată din 10 oameni, ea a crescut astfel încât astăzi numără 30 de specialişti“. Anul trecut, departamentul de care este responsabil a înregistrat venituri în creştere cu 20%, iar echipa s-a mărit cu încă şase membri; în ultimii ani, businessul a crescut constant, cu 15-20%, afirmă Andrei Ionescu. Pentru anul în curs, previziunile se referă la un plus de 20% pentru departamentul serviciilor de evaluare a riscurilor, care se ocupă de programe de anticorupţie, guvernanţă corporativă, securitate cibernetică, evaluări de proiecte finanţate prin fonduri europene şamd.

    Din cei 16 ani de activitate profesională, Andrei Ionescu a petrecut aproape nouă în Deloitte, unde s-a angajat ca manager şi a promovat treptat până la funcţia de director. „Am traversat perioade pline de reuşite, dar şi de învăţăminte, în special pe fondul crizei financiar-bancare care a debutat acum şapte ani“. În urma acestor experienţe, povesteşte el, a învăţat că e nevoie de multă perseverenţă şi o viziune clară pentru a ajunge acolo unde ţi-ai propus. Însă lecţia cea mai importantă pe care a învăţat-o a fost că în consultanţă „nu poţi realiza mare lucru de unul singur, ci ai nevoie de o echipă, pentru că orice persoană are o limită care nu poate fi depăşită decât prin completarea cu ajutorul unui grup“.

    Înainte de Deloitte, Andrei Ionescu a lucrat în industria telecom, în domenii ca antifraudă şi revenue assurance, precum şi audit intern, în Cosmorom (actualul Telekom Mobile) şi Romtelecom în România. A avut însă parte şi de o experienţă rar întâlnită, „aceea de a-mi continua dezvoltarea profesională în Arabia Saudită, unde nu numai că am luat contact cu o altă cultură, dar am dobândit şi cunoştinţe profesionale specifice domeniului de consultanţă, în cadrul operatorului naţional de telecomunicaţii“.

    Consideră esenţială pentru evoluţia profesională decizia de a se angaja într-o companie de consultanţă multinaţională de nivelul Big 4. „Nu a fost neapărat un moment dificil, dar cu siguranţă a însemnat o schimbare majoră în cariera mea, care s-a dovedit a fi o decizie oportună. În dinamica actuală a pieţei, 10 ani este o perioadă lungă de timp. Anticipez că voi fi tot în Deloitte, dar ca partener.“

  • Noi cheltuieli pentru toate firmele din România. Patronii din ţară pot primi amenzi uriaşe

    De la 1 ianuarie 2016, toate firmele din România care deţin bunuri vor fi nevoite să întreprindă o analiză a riscurilor de securitate. Analiza este obligatorie, iar în urma acesteia firmele vor afla ce măsuri trebuie să aplice pentru a asigura securitatea firmei. Măsura ar putea genera firmelor de audit venituri de 36 de milioane de euro în acest an.

    Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum şi alte organizaţii care deţin bunuri ori valori cu orice titlu, denumite în prezenta lege unităţi, sunt obligate să asigure paza acestora.“ Legea care prevede acest lucru nu este nouă, ci este din 2003, însă aplicarea normelor metodologice a fost amânată de mai multe ori de-a lungul anilor. 2016 este însă anul în care legea va intra în vigoare.

    Practic, toate societăţile comerciale sunt obligate ca, până la data de 1 ianuarie 2016, să contacteze un evaluator care să realizeze contra cost analiza de risc la securitate fizică, aceasta urmând a fi efectuată pentru toate şi fiecare dintre obiectele de activitate active şi sediile pe care firmele le au. În caz contrar, firmele riscă amenzi cu o sumă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei.
    Ce presupune o asemenea analiză şi cum se realizează o evaluare?

    „O astfel de analiză, în perspectiva legii 333/2003, presupune auditarea (inspecţia) unor puncte de lucru şi sedii de societăţi comerciale în vederea statutării măsurilor de securitate existente la faţa locului şi confruntate cu prevederile (grilele de măsuri), indicate de Poliţia Română“, explică Marian Paraschiv, oficial al companiilor de securitate ScottVias şi Kaas Defense. Prin urmare, orice operator comercial din România este obligat să se încadreze din punctul de vedere al măsurilor de securitate în aceste grile. Astfel, în urma analizei de risc, clientul primeşte un raport care conţine măsurile recomandate (impuse). Prin urmare, societatea comercială este obligată să se încadreze în această grilă în maximum 60 de zile.

    Nu oricine poate realiza o asemenea evaluare. Analiza de risc la securitatea fizică se întocmeşte de către evaluatori de risc autorizaţi în acest scop. Evaluatorii trebuie să fie înregistraţi în RNERSF (Registrul Naţional al Evaluatorilor de Risc la Securitate Fizică). În acest moment sunt 1.080 de evaluatori în România. Dintre aceştia, 316 activează în Bucureşti, iar restul sunt împărţiţi în ţară, numărul variind de la judeţ la judeţ (în Cluj sunt 28, în Vaslui sunt 6, în Sibiu sunt 15, în Timişoara sunt 43 etc.). În momentul de faţă, pentru a deveni evaluator de risc, o persoană trebuie să aibă cetăţenie română, studii superioare şi un cazier curat. De asemenea, trebuie să aducă dovada unei experienţe de cel puţin trei ani în domeniul securităţii fizice şi să urmeze un curs de evaluator. După promovarea examenului se face înscrierea în RNERSF.

    Până la finele anului, fiecare societate comercială trebuie să contacteze un evaluator, apoi să stabilească o întâlnire cu acesta la locaţia unde urmează să se facă analiza de risc la securitate fizică. Ce presupune aceasta? Se identifică riscurile şi vulnerabilităţile găsite de evaluator. Se face analiza riscurilor şi estimarea impactului acestora asupra unităţii de afaceri. Se stabilesc măsurile minime de securitate, apoi se întocmeşte raportul final, care este înmânat proprietarului societăţii.

    Toate aceste lucruri nu sunt gratuite, iar firmele vor fi nevoite să plătească. Aici intervine una dintre temele de discuţie din jurul subiectului, deoarece nu există un preţ fix, prestabilit. „Fiecare evaluator îşi stabileşte singur preţul în funcţie de volumul de muncă. O evaluare de risc poate costa între 2.000 de lei şi 8.000 lei pentru o singură locaţie“, spune Paraschiv. Preţul serviciilor de evaluare se stabileşte în funcţie de tipul obiectului de activitate, de numărul de unităţi analizate şi de alte caracteristici precum amplasamentul sau suprafaţa. Pentru obiectivele situate în alte judeţe, în preţ se adaugă costurile de transport şi cele de cazare şi diurnă, dacă este cazul. Şi operatorii de chioşcuri vor fi nevoiţi să cheme un evaluator, iar acest lucru i-ar costa cel puţin 400 de lei pentru un magazin de la colţul blocului, potrivit lui Doru Niţă, general manager al companiei de securitate CDS.

    Societăţile mai mari precum fabricile mici şi medii sau mallurile vor fi nevoite să aloce până la 10.000 de lei pentru inspecţie. „Majoritatea evaluatorilor solicită preţul în funcţie de valoarea activelor societăţii respective“, explică Niţă. Astfel, auditul de securitate al unei pizzerii ar putea costa în jur de 1.000 de lei, în timp ce pentru o benzinărie cu două pompe ar costa 400 de lei, iar pentru un depozit de mărime medie suma ar ajunge la 800 de lei, estimează tot Dorin Niţă. Pentru „micul comerciant“, acest audit de securitate este o cheltuială în plus. „Pentru comercianţii care au o cifră de afaceri mai mică de 2.000 lei/lună, în multe cazuri implementarea măsurilor minime prevăzute de lege poate însemna cheltuieli de două ori mai mari. Acestea sunt nişte anomalii care vor fi corectate treptat de către poliţie şi de către corpul de evaluatori“, susţine Marian Paraschiv.

     

  • Legea dată de guvern care afectează toate firmele din România începând cu 1 ianuarie 2016. Vezi pentru ce trebuie să mai plătească firmele

    Începând cu 1 ianuarie 2016 toate firmele din România care deţin bunuri vor fi nevoite să întreprindă o analiză a riscurilor, dacă nu, acestea riscă să fie amendate cu o suma cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei. Legea care prevede acest lucru nu este noua, ci este din 2003, însă aplicarea normelor metodologice a fost amânată de mai multe ori de-a lungul anilor, iar anul 2016 pare să fie decisiv.

    Practic, toate societăţile comerciale sunt obligate să contacteze un evaluator care să realizeze contra cost analiza de risc la securitate fizică, aceasta urmând a fi efectuată pentru toate şi fiecare dintre obiectele de activitate active şi sediile pe care firmele le au.

    Toate aceste lucruri nu sunt gratuite, iar firmele vor fi nevoite să plătească. Cât anume? Nu exista un preţ fix, prestabilit de înainte.

    „Majoritatea evaluatorilor solicită preţul în funcţie de valoarea activelor societăţii respective.”, spune Doru Niţă, general manager al companiei de securitate CDS. Astfel un proprietar al unei pizzerii ar fi nevoit să scoată din buzunar în jur de 1000 de lei, pentru o staţie peco cu două pompe 400 de lei, iar pentru un depozit de mărime medie suma ar ajunge la 800 de lei, estimează tot el.

    O asemenea analiza de risc la securitatea fizică nu se realizează o singură data, ci cel puţin o dată la 3 ani. De asemenea, analiza se efectuează înaintea instituirii măsurilor de securitate şi se revizuieşte în cel mult 60 de zile de la producerea unui incident de securitate şi în cel mult 30 de zile de la modificarea caracteristicilor arhitecturale, funcţionale sau a obiectului de activitate al unităţii.

    Puteţi citi mai multe în numărul viitor Business Magazin din 19 octombrie.

  • Legea dată de guvern care afectează toate firmele din România începând cu 1 ianuarie 2016. Vezi pentru ce trebuie să mai plătească firmele

    Începând cu 1 ianuarie 2016 toate firmele din România care deţin bunuri vor fi nevoite să întreprindă o analiză a riscurilor, dacă nu, acestea riscă să fie amendate cu o suma cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei. Legea care prevede acest lucru nu este noua, ci este din 2003, însă aplicarea normelor metodologice a fost amânată de mai multe ori de-a lungul anilor, iar anul 2016 pare să fie decisiv.

    Practic, toate societăţile comerciale sunt obligate să contacteze un evaluator care să realizeze contra cost analiza de risc la securitate fizică, aceasta urmând a fi efectuată pentru toate şi fiecare dintre obiectele de activitate active şi sediile pe care firmele le au.

    Toate aceste lucruri nu sunt gratuite, iar firmele vor fi nevoite să plătească. Cât anume? Nu exista un preţ fix, prestabilit de înainte.

    „Majoritatea evaluatorilor solicită preţul în funcţie de valoarea activelor societăţii respective.”, spune Doru Niţă, general manager al companiei de securitate CDS. Astfel un proprietar al unei pizzerii ar fi nevoit să scoată din buzunar în jur de 1000 de lei, pentru o staţie peco cu două pompe 400 de lei, iar pentru un depozit de mărime medie suma ar ajunge la 800 de lei, estimează tot el.

    O asemenea analiza de risc la securitatea fizică nu se realizează o singură data, ci cel puţin o dată la 3 ani. De asemenea, analiza se efectuează înaintea instituirii măsurilor de securitate şi se revizuieşte în cel mult 60 de zile de la producerea unui incident de securitate şi în cel mult 30 de zile de la modificarea caracteristicilor arhitecturale, funcţionale sau a obiectului de activitate al unităţii.

    Puteţi citi mai multe în numărul viitor Business Magazin din 19 octombrie.

  • Cei mai mulţi dintre directorii generali ai companiilor de asigurări nu se tem de riscuri

    Peste 70 procente din randul directorilor executivi sunt multumiti de brandul si reputatia companiilor, in ciuda faptului ca acestea reprezinta riscuri majore, reiese din raportul Aon Underrated Threats (riscuri subestimate) ce prezinta opiniile directorilor executivi ai societatilor captive de asigurare din 60 tari.

    Potrivit cercetării, doar 44 la suta din directori executivi si non-executivi intervievati consideră că deteriorarea reputaţiei reprezintă un risc semnificativ de afaceri. Incluzand riscul de deteriorare a reputatiei si a brandului, raportul se concentreaza asupra cinci teme adiacente:

    • Interconectivitatea riscurilor – viteza cu care tehnologiile mobile se dezvolta determina o extindere a mijloacelor de interconectivitatate dintre indivizi, grupuri de indivizi si companii. Cu toate acestea, peste 80% dintre respondenţi considera ca interconectivitatea riscurilor inca nu este pe constientizata la nivel larg
    • Riscul cibernetic – noua din zece respondenţi arată că riscul cibernetic nu este inca inteles pe deplin. 78% au indicat ca nivelul de producere al riscurilor cibernetice a fost, sau ar putea fi, mult supraestimat.
    • Riscul politic a fost, de asemenea, considerat o amenintare importanta. 63% dintre respondenti au considerat ca riscul politic a fost considerabil subestimat. Nesiguranta continua din Zona Euro si diversele conflicte geopolitice au constituit un motiv serios de ingrijorare, in special pentru respondentii EMEA.
    • Aportul consiliului de directori: 70% dintre directorii executivi ai filialelor care au luat parte la studiu au fost de acord cu rezultatele evaluării noastre – este imperativ ca directorii executivi şi consiliile de administraţie să comunice cu managerii de risc şi să îşi asume un rol activ în evaluarea şi acoperirea riscurilor de expunere ale societăţii. 
    • Deteriorarea reputatiei si a brandului:  In ciuda crizelor semnificative care au afectat brandul si reputatia, doar 54% dintre participantii din EMEA au afirmat ca deterioararea si reputatia brandului ar trebui sa se afle in centrul atentiei. Dintre respondentii americani, doar 35% au fost de acord cu acest lucru.

    “In vremurile de azi riscurile sunt previzibil de imprevizibile.  Datorita interconectivitatii dintre riscurile traditionale si cele noi aparute urmare dezvoltarii tehnologice, organizatiile nu mai pot evalua riscurile individuale in mod izolat, ci trebuie sa abordeze toate riscurile importante ce privesc afarcerea si oamenii intr-o maniera holistica. Rolul Aon, in calitatea sa de consultant de risc, este de a explora, evalua si exprima un punct de vedere permanent asupra impactului acestor forte si asupra a ceea ce se poate ascunde dincolo de orizonturile zilei de maine”, potrivit lui Stephen Cross, Chief Innovation Officer al Aon Risk Solutions.

    Raportul Underrated Threats 2015  a rezultat dintr-un studiu desfasurat in mediul online, inaintat directorilor executivi si non-executivi ai societatilor de asigurare captive, in vederea obtinerii parerii acestora cu privire la riscurile cheie identificate si corelarare acestora cu rezultatele publicate in Studiul Aon privind managementul riscului la nivel mondial lansat anul acesta (Aon Global Risk Management Survey 2015).

     

  • Lagarde: Volatilitatea burselor arată cât de rapid se extind riscurile de la o economie la alta

    “Ce s-a demonstrat în ultimele săptămâni este că Asia se află în centrul economiei mondiale şi cât de mult se pot extinde problemele de pe o piaţă asiatică în restul lumii“, a spus Lagarde.

    Pieţele de capital şi valutare la nivel global au înregistrat fluctuaţii mari de la decizia de luna trecută a autorităţilor din China de a devaloriza yuanul.

    Lagarde a arătat că economia mondială se confruntă cu factori negativi generaţi de reechilibrarea economiei chineze, creşterea lentă din Japonia, scăderea preţurilor materiilor prime şi incertitudinile provocate de perspectiva majorării dobânzilor în Statele Unite.

    Politicile trebuie adaptate fiecărei ţări, dar în mare parte trebuie să includă consolidarea protecţiei prin politici fiscale prudente, ţinerea sub control a creşterii excesive a creditării, folosirea cursului valutar, care să acţioneze ca absorbant al şocurilor, menţinerea rezervelor valutare la un nivel corespunzător şi întărirea reglementărilor, a spus şefa FMI.

    “Autorităţile de reglementare trebuie să rămână permanent vigilente, în special atunci când este vorba despre produse noi, inovative, riscurile trebuie supravegheate”, a subliniat Lagarde.

    Directorul general al FMI a mai spus că instituţii internaţionale precum Banca Asiatică pentru Investiţii în Infrastructură, Banca Asiatică pentru Dezvoltare şi Banca Mondială ar trebui să lucreze împreună pentru a satisface necesarul ridicat de finanţare a proiectelor de infrastructură din regiune.

    Lagarde a avertizat marţi, la sosirea la Jakarta, că creşterea economiei mondiale va fi probabil sub aşteptările iniţiale ale FMI în 2015, din cauza redresării lente a statelor dezvoltate şi a încetinirii care are loc în ţările emergente.

  • Financial Times: Riscurile din România sunt în creştere

    România pare să primească mai multă atenţie decât merită, în ultima perioadă, o parte bună şi o parte mai puţin bună, se arată în articol.

    Între factorii pozitivi, economia României, ca şi cele ale altor ţări europene care beneficiază de îmbunătăţirea cererii în Germania, înregistrează o creştere solidă.

    În ritmul actual, economia românească este pe cale să înregistreze în acest an o creştere de 3%-3,5%, care ar fi cea mai bună performanţă din ultimii şapte ani. Între timp, inflaţia a devenit negativă. Preţurile de consum au scăzut în iunie cu 1,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în urma reducerii TVA la produsele alimentare.

    Banca Naţională a României nu va mai reduce dobânzile, ca urmare a încetinirii temporare a inflaţiei. Dobânda de politică monetară se află la un minim de 1,75%, faţă de un nivel maxim de 10,25% atins în 2008. Orice formă de relaxare monetară va fi mai degrabă sub forma unui nivel mai scăzut al rezervelor obligatorii decât a unei reduceri a dobânzilor.

    BNR nu se grăbeşte însă. Instituţia a anunţat recent că va reanaliza relaxarea monetară, sugerând sfârşitul ciclului de reducere a dobânzilor şi o abordare prudentă a nivelului rezervelor obligatorii, notează Financial Times.

    Între factorii negativi, articolul memţionează trei motive de îngrijorare.

    În primul rând, România nu este imună la problemele Greciei, fiind afectată în principal prin intermediul celor patru bănci elene cu operaţiuni pe piaţa locală, care reprezintă împreună circa 10% din activele bancare. Situaţia poate fi administrată, dar problema se va acutiza dacă băncile elene vor începe să retragă în mod agresiv liniile de creditare şi vor repatria sume mari de bani.

    BNR se află într-o situaţie relativ puternică, cu rezerve valutare de circa 30 de miliarde de euro pentru a atenua situaţia.

    În al doilea rând, programul preventiv al României cu FMI expiră în septembrie, iar negocierile de prelungire a acestuia au fost întrerupte, din cauza dezacordurilor legate de subvenţionarea preţurilor gazelor şi altor probleme legale.

    Finanţarea disponibilă prin acest program nu a fost accesată de România, acordul servind în primul rând ca o susţinere de către FMI a politicii economice a Guvernului. Acest tip de susţinere nu mai există, de fapt Guvernul a anunţat că cheltuielile bugetare din 2016 vor fi semnificativ mai mari decât era planificat.

    Guvernul intenţionează ca din ianuarie 2016 să reducă TVA la 19%, readucând taxa la nivelul anterior crizei financiare şi al programului de austeritate. Executivul speră ca veniturile pierdute să fie compensate parţial prin îmbunătăţirea colectării taxelor şi ţinerea sub control a cheltuielilor bugetare şi a menţinut ţinta de deficit bugetar pentru 2016 la 2,9% din PIB, faţă de sub 2% în acest an.

    Foto: Shutterstock

    Pentru anii următori, Guvernul intenţionează reducerea contribuţiilor de asigurări sociale şi a cotei unice.

    Banca centrală şi oficiali ai UE prezenţi la Bucureşti luna trecută sunt sceptici că Guvernul poate menţine deficitul bugetar sub nivelul de 3%, încălcând astfel limita acceptată în Uniune.

    În al treilea rând, diferitele schimbări fiscale sunt, în parte, o încercare a coaliţiei de guvernare de creştere a popularităţii înainte de viitoarele alegeri parlamentare şi de a distrage atenţia de la acuzaţiile de corupţie la adresa premierului Victor Ponta.

    Premierul Victor Ponta este investigat sub acuzaţiile de fraudă, spălare de bani şi evaziune fiscală, fapte săvârşite în perioada în care nu deţinea funcţii politice. Ponta îşi susţine nevinovăţia, în timp ce preşedintele Klaus Iohannis a spus că premierul ar trebui să demisioneze. Proveniţi din partide politice diferite şi după ce s-au confruntat în alegerile prezidenţiale de anul trecut, nu există dragoste între Ponta şi Iohannis, notează FT.

    Fără îndoială, conflictele politice, corupţia, dezacordurile cu FMI şi relaxarea fiscală nu sunt ingrediente pentru o piaţă emergentă performantă. Se pare că factorii negativi din România încep să îi depăşească pe cei pozitivi, conchide articolul.

  • BCE: Creşterea economică lentă din zona euro, principalul risc pentru stabilitatea financiară

    În raport se arată că în timp ce disponibilitatea investitorilor din sectorul financiar de asumare a riscurilor este în creştere, nu la fel se întâmplă şi în cazul riscurilor asumate în economia reală.

    În aceste condiţii, creşterea preţurilor activelor financiare contrastează cu nivelul scăzut al investiţiilor în economie.

    “Perspectiva unei creşteri economice lente rămâne principalul factor care pune în pericol stabilitatea financiară în zona euro”, avertizează raportul bianual al BCE.

    Instituţia financiară a reiterat din acest motiv necesitatea unor schimbări structurale, pentru susţinerea unei creşteri economice durabile în zona euro, pe lângă măsurile de politică monetară.

    BCE a lansat la începutul acestui an un program de suplimentare a lichidităţilor în valoare de 1.100 de miliarde de euro, valabil până în septembrie 2016, pentru stimularea creşterii economice. Preşedintele BCE, Mario Draghi, a afirmat în mai multe rânduri că programul, care constă în principal în achiziţii de obligaţiuni guvernamentale, trebuie completat cu reforme structurale, care să asigure o creştere economică durabilă în zona euro.