Tag: putere

  • Clanurile si familiile care de generatii se lupta pentru titlul suprem de conducatori ai Pamantului

    Lupta pentru putere, dominare, control si asigurarea resurselor pentru clanul in care a vazut lumina zilei, nu sunt altceva decat izbucniri ale naturii animalice de care unele obraze subtiri incearca sa se dezica cu maximum de dezgust. Stau dovada clanurile si familiile care de generatii se lupta pentru titlul suprem de conducatori ai Pamantului. Dincolo de razboaie, crize economice, goana dupa resurse si influenta, nu exista nimic altceva decat rivalitatea neostoita intre cele mai puternice familii si dinastii care au modelat destinul actualei civilizatii umane. Cele mai importante sunt prezentate in topul de mai jos.

    10. DinastiaNehru-Gandhi


    Clanul Nehru-Feroz-Gandhi este cea mai celebra familie politicacare a dominat Congresul National Indian aproape tot intervalul detimp scurs de la castigarea independentei Indiei pana in zilelenoastre. Trei membri ai familiei in care politica eracuvantul de ordine (Pandit Jawaharlal Nehru, fiica acestuia, IndiraGandhi, si fiul ei, Rajiv Gandhi) au ocupat functia suprema de PrimMinistru al Indiei.

    Indira Gandhi si fiul ei Rajiv au sfarsit, ambii,asasinati. Cu toate acestea, gustul puterii nu a potolitavantul politic din sanul familiei. Sonia Gandhi, de asemeneamembra de vaza a familiei, ocupa in prezent functia de Presedinteal Congresului National Indian. Fiul lui Rajiv Ghandi, Rahul, estecel mai tanar membru al familiei care a intrat in politica inmomentul in care a candidat pe listele Congresului si a castigat unloc in Camera Inferioara a Parlamentului din India, in cadrulalegerilor din anul 2004.

    Trebuie retinut ca familia Nehru-Feroz-Gandhi nu este inrudita cuMohandas Karamchand (Mahatma)Gandhi, conducatorul miscarii de independenta aIndiei. Clanul Nehru-Gandhi este cel mai evident exemplu dedinastie conducatoare traditionala in randul tarilor asiatice curegimuri democrate.

    9. Dinastia Plantageneta

    In confruntarile dintre dinastiile englezesti ale Tudorilorsi Plantagenetilor, cei din urna au avut castig de cauzadatorita dezvoltarii fara precedent a sistemului politic sicultural petrecut sub conducerea lor. In ciuda faptului ca sub casaTudorilor a luat nastere Biserica Anglicana, iar prosperitatea acrescut substantial, insemnatatea familiei Plantagenetilor a fostcu mult mai mare (mentionand aici ca insusi regele Henric alVII-lea descinde, pe linie materna, din Plantageneti).

    Casa Plantagenetilor a fost, inca de la origini, o familieregala fondata de regele Henric al II-lea de Anglia, fiual lui Geoffrey al V-lea de Anjou. Regii Plantageneti au stapanitAnglia inca din secolul XII; in total 15 regi din acesta familieurcand pe tron, intre anii 1154-1485. Sub stapanirea lor, Regatulsi-a definitivat o cultura si arta distincta, incurajata de uniidintre regi care au fost adevarati Mecena, dupa cum ii elogiaza si”tatal poeziei englezesti”, Geoffrey Chaucer(1343-1400).

    In acele vremuri, Plantagenetii au introdus in Angliastilul architectonic gotic, care a ajuns sa fie foarteapreciat, cladiri precum Westminster Abbey sau York Minister fiindmodelate dupa aceste canoane. Aceeasi familie a jucat un rolimportant in adoptarea legilor comune si a celor constitutionale,precum si in redactarea celebrei Magna Carta. Parlamentul Anglieiisi are originea tot in perioada Plantageneta, odata cu nastereaprestigioasele universitati din Cambridge si Oxford.

    8. Familiile Claudiene& Iuliene

    Aceste doua familii, contopite pana la urma intr-una singura, aufost probabil cele mai importante familii din Roma Antica. Odataunite, a luat nastere dinastia Iulio-Claudiana care a adus petronul Romei unii dintre cei mai importanti imparati ai Imperiului,precum Caligula, Augustus, Claudius, Tiberius si Nero.

     




    Cei 5 imparati enumerati mai sus au condus Imperiul Roman intreanii 26 i.Hr. – 68 d. Hr., dinastia luand sfarsit odata cusinuciderea lui Nero. Toti imparatii erau inruditi princasatorii si adoptii. In mod eronat, Iulius Cezar este creditatdrept stramos al acestei dinastii, cu toate ca celebrul personajantic nu a detinut niciodata functia de imparat (a fost un dictatormilitar) si nu a avut vreo legatura cu Claudienii.



    Domniile tuturor imparatilor din aceasta dinastie urmeaza, in liniimari, acelasi tipic. Toti au venit la putere cu ajutorulrelatiilor si legaturilor de familie, fiecare a adaugat noiteritorii Imperiului Roman si a lansat proiecte gigantice deconstructii. Cu totii au fost in general iubiti siadmirati de supusii de rand, dar au fost respinsi de senatori, dupacum reiese din scrierile autorilor antici. Istoricii si analistii contemporani ne considera caIulio-Claudienii au fost, cu totii, niste conducatori egocentrici,nebuni chiar, pervesi sexuali si tirani faralimite…
     
  • Un lider PSD vorbeşte deschis despre SUSŢINEREA scrisorii: Dragnea a ajuns un om orbit de putere şi spaime imaginare

    „Dintotdeauna, PSD a fost partidul apropiat de oameni, un partid care a ascultat problemele lor şi a încercat să le rezolve. Faptul că niciodată nu am abdicat de la acest principiu a făcut să câştigăm alegeri şi să guvernăm corect. Susţin Scrisoarea semnată de colegii mei pentru că am convingerea că PSD poate să facă în continuare lucruri bune pentru România. Pentru a realiza asta, trebuie să înţelegem că solidaritatea de partid nu înseamnă să fim pasivi unor decizii greşite care continuă de prea mult timp. Aceste decizii greşite se suprapun cu dorinţa de şi mai multă putere a lui Liviu Dragnea. Un preşedinte PSD care a făcut lucruri bune, dar care, astăzi, din păcate, nu mai este omul pe care l-am cunoscut în urmă cu ceva ani. Din păcate, Liviu Dragnea a ajuns un om orbit de putere, orgolii şi spaime imaginare”, a scris miercuri, pe Facebook, liderul PSD Buzău, Marcel Ciolacu.

    Acesta a spus că problemele personale ale liderului PSD „fac ca modificările la legile justiţiei să nu poată fi realizate”.

    „Nu putem accepta ca libertatea de exprimare în PSD să fie suprimată, colegi de-ai noştri să fie daţi afară, iar deciziile să se ia în mod arbitrar de către un singur om. Nu putem tolera să vedem cum fractura din societate se adânceşte pe zi ce trece şi că ura care ne desparte a ajuns mai puternică decât lucrurile care trebuie să ne unească şi să ne ducă înainte ca naţiune. Nu putem asista la izolarea României pe plan extern şi la asocierea ei cu state sancţionate şi puse la colţ pentru nerespectarea valorilor şi principiilor europene. Problemele personale ale lui Liviu Dragnea fac ca modificările la legile justiţiei să nu poată fi realizate. În locul unei consultări, avem de-a face cu nişte decizii impuse unilateral. Iar societatea răspunde pe bună dreptate la acest comportament. Susţin modificările legilor justiţiei, dar făcute de o manieră corectă prin consultarea tuturor părţilor implicate”, a menţionat Ciolacu.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Cine este OMUL pe care liderii PSD doresc să îl pună în fruntea partidului după înlăturarea lui Dragnea de la putere

    Discuţiile informale dintre liderii judeţeni PSD privind instalarea secretarului general al partidului, Marian Neacşu, în funcţia de preşedinte interimar al formaţiunii, au avut loc pe fondul consultării între preşedinţii de organizaţii care iau în calcul o posibilă acţiune de retragere a sprijinului politic pentru preşedintele PSD, Liviu Dragnea, au declarat joi, pentru MEDIAFAX, surse din conducerea social-democrată.

    „Toată lumea a zis că nu se bagă şi sunt de acord să îl lase pe Neacşu să fie interimar până la Congres pentru că Neacşu e un om echilibrat”, au spus sursele pentru MEDIAFAX.

    ”Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi preşedinte al PSD Olt, a discutat, împreună cu alţi preşedinţi de organizaţii judeţene social-democrate, despre posibilitatea iniţierii unui demers de retragere a sprijinului politic pentru preşedintele formaţiunii, Liviu Dragnea”, au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, surse din PSD.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Economia mondială a ajuns să fie condusă de GPS. Dacă sistemul cade, lumea nu are niciun plan de rezervă

    Duke Buckner îşi savura micul dejun la hotelul Renaissance din Tel Aviv privind peste portul oraşului în ziua în care timpul s-a blocat, scrie Bloomberg. Buckner supraveghează marketingul şi dezvoltarea afacerilor pentru Microsemi Corp., un contractor american pentru comunicaţii şi apărare, şi primeşte prin e-mail copii ale rapoartelor de eroare pentru echipamentele sale. Rar îi vine mai mult de unul într-o singură zi; însă, în dimineaţa zilei de 26 ianuarie 2016, rapoartele au inundat cutia de poştă electronică. Buckner a uitat de micul dejun.

    Reclamaţiile aveau de-a face cu receptoarele de sincronizare Microsemi pentru sistemul global de poziţionare prin satelit, tehnologia omniprezentă de navigaţie prin satelit construită pentru armata americană, dar care şi-a găsit drumul spre toate buzunarele. GPS-ul nu este doar pentru hărţi. Este şi un fel de ceas uriaş, spaţial. Computerele de pe întreg Pământul utilizează sistemul pentru a determina ora cu o precizie de până la a miliarda parte dintr-o secundă. Când există cel mai mic dezacord între acele computere, lucrurile o iau razna.

    Receptoarele de sincronizare Microsemi emiteau mesaje de eroare tocmai din cauza unei astfel de discrepanţe. „Când operaţiunile se desfăşoară normal, aceste aparate nu emit avertismente ani de zile“, spune Buckner. „Astfel că, atunci când unul se blochează de mai multe ori, oamenii nu ştiu ce să facă.“ În următoarele 11 ore, antenele de telefonie mobilă şi-au pierdut conexiunile, poliţia americană şi staţiile de incendiu au raportat erori de comunicare, semnalele radio ale BBC au fost întrerupte şi telescopul care urmăreşte asteroizi pe orbita Pământului a ieşit din funcţiune.

    Cauza principală a fost o eroare în reţeaua GPS. Când Forţele Aeriene din SUA, care operează cei 31 de sateliţi, au dezafectat unul mai vechi şi au înlăturat valorile acestuia din baza de date, au introdus accidental mici erori în sistem, distorsionând cifrele. Până când mailul lui Buckner a început să primească sesizările, câţiva sateliţi au transmis date de timp eronate, rămânând în urmă cu a 13,7 milioana parte dintr-o secundă.

    Fiecare satelit poartă mai multe ceasuri atomice care măsoară timpul urmărind cât de des electronii din miezurile lor trec de la o formă de energie la alta. Sateliţii transmit apoi aceste date, împreună cu locaţiile lor pe orbită, spre Pământ. Aici, receptorul GPS din telefonul mobil sau de pe orice alt gadget se bazează pe consistenţa acestor calcule ultraprecise pentru a determina unde se află.

    Este greu de evaluat cât de dependentă a devenit economia mondială de GPS de când Departamentul Apărării al Statelor Unite a început să ofere publicului, serviciul de localizare în anul 2000. Există 2 miliarde de receptoare GPS în folosinţă în întreaga lume. Agenţia de navigaţie prin satelit a Europei estimează că numărul va atinge 7 miliarde până în 2022. Pe lângă industria telecomunicaţiilor, şi băncile, companiile aeriene, companiile de utilităţi, companiile de cloud computing, de radio şi de televiziune au nevoie de date GPS precise pentru timp. La fel şi serviciile de urgenţă, dar şi forţele militare. Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a desemnat 16 sectoare de infrastructură drept critice. 14 dintre ele depind de GPS.

    Câteva alte sisteme de navigaţie prin satelit sunt în funcţiune sau în curs de implementare: Galileo (operat de Uniunea Europeană), Glonass (Rusia) şi BDS (China); însă numai sistemul rus pretinde acoperirea globală.

    Cele mai importante servicii, precum şi pieţele financiare, au sisteme de siguranţă – propriile ceasuri atomice sau conexiuni la instrumente mai puţin precise. Însă unele dintre aceste sisteme de rezervă depind de sincronizarea cu sateliţii GPS, iar precizia lor ar putea dura doar câteva minute. „GPS-ul este singurul care poate face rău întregii economii moderne“, spune senatorul John Garamendi, un democrat din California care avertizează cu privire la astfel de pericole de ani de zile în calitate de membru al comisiilor parlamentare privind serviciile armate, transportul şi infrastructura. „Niciun telefon mobil, niciun bancomat nu va mai funcţiona.“

    Haosul intermitent de 11 ore care a distrus micul dejun al lui Buckner a fost doar un indiciu a ceea ce este posibil. Aceea a fost o greşeală nevinovată la urma urmei, nu un atac concertat asupra reţelei GPS, însă politicienii americani nu au făcut prea multe pentru a proteja sistemul de atunci.

    În afară de Garamendi, una dintre cele mai puternice voci care pledează pentru a acoperi vulnerabilităţile GPS este Dana Goward, care conduce fundaţia nonprofit Resilient Navigation and Timing. Fondat în 2013, ONG-ul este susţinut de contractori din domeniul apărării şi de companii asociate.

    Fost pilot de elicopter al Pazei de Coastă, Goward nu ezită când este întrebat ce ar însemna un blocaj de amploare a GPS. Este ca atunci când au fost ignorate avertismentele de a consolida uşile cabinelor de pilotaj ale avioanelor înainte de tragediile de pe 11 septembrie, spune el, sau alarmele despre şubredele diguri de protecţie din New Orleans înainte de uraganului Katrina: „Oamenii vor muri“.

    Baza Forţelor Aeriene Schriever, aflată la câţiva kilometri est de Colorado Springs, găzduieşte Escadrila 2 de Operaţiuni Spaţiale. 2SOPS operează reţeaua GPS dintr-o singură cameră în spatele a două uşi cu cod, o gardă armată, bariere care se pot ridica din calea de acces pentru a bloca vehiculele şi trei garduri legate cu lanţuri şi acoperite cu sârmă ghimpată.

    În centrul de operaţiuni, într-o zi din iunie, opt militari de aviaţie în uniformă şi doi contractori civili se pregătesc să efectueze un test de rutină care să asigure că sateliţii pot comunica. Toţi militarii de la aviaţie au permis de trecere la nivelul secret sau ultrasecret. Fiecărui vizitator i se cercetează trecutul.

    Limbajul 2SOPS este, evident, plin de acronime.

    „Pre-pass SV15!“, spune operatorul sistemului de sateliţi.

    „C/L1-8 Pasul 4 ascultă pentru pre-pass“, răspunde şefului misiunii.

    „Activ acum, SV 15, şirul CAPE A, SSO 1, vizibilitate la DIEGO, VSOH / NAV / MOD / GBD, fără CIF/TP aplicabile“, spune operatorul de sistem.

    2SOPS transmite de obicei un nou mesaj de navigaţie fiecărui satelit o dată la 24 de ore pentru a se asigura precizia, folosind o reţea de 11 antene amplasate în întreaga lume. Între timp, unitatea monitorizează reţeaua GPS pentru deranjamente şi defecte, pe baza semnalelor precise de navigaţie şi de sincronizare trimise de militarii de la aviaţie sateliţilor la fiecare 1,5 secunde. Este o muncă repetitivă pe care poţi ajunge s-o faci fără să mai gândeşti, spune colonelul Stephen Toth, care conduce 2SOPS. „Rutina te poate face să laşi garda jos“, spune el. „Trebuie acordată o atenţie deosebită pentru a nu se întâmpla acest lucru.“

    O mulţime de lucruri pot perturba funcţionarea sateliţilor în afară de informaţiile dintr-o bază de date. Explozii solare. Deşeuri spaţiale. Şi, poate, forţe străine ostile. Pentagonul a început să considere chiar sateliţii posibile ţinte în 2007, când China şi-a distrus unul din vechii sateliţi meteo folosind o rachetă. Coreea de Nord, Iranul şi Rusia au declarat că au dezvoltat armament prin care pot distruge sateliţi. Într-un efort de a evita hackingul, 2SOPS a creat funcţia de operator pentru apărare cibernetică, iar militarii extind instruirea conexă pentru operatorii de satelit.

    În iunie, preşedintele Trump a surprins, la o întâlnire a Consiliului Naţional pentru Spaţiu, o comisie atât de nouă încât nu are un site web, când şi-a anunţat intenţia de a crea o Forţă Spaţială, a şasea divizie a armatei, care să completeze Forţele Aeriene. Ideii i s-a opus secretarul de apărare şi s-ar putea lovi de o împotrivire puternică în Congres, care anul trecut a respins tocmai o astfel de propunere. Însă pericolele nu sunt greu de imaginat, iar SUA sunt slab pregătite pentru ele. Deşi există protocoale şi acorduri internaţionale care dictează ce trebuie făcut atunci când un avion de luptă rusesc zboară prea aproape de un avion american peste teritoriul sirian sau de o navă a marinei americane care se află în apele chinezeşti, nu există un regulament pentru ceea ce se întâmplă când activitatea unui satelit străin pare ostilă.

    De partea receptorului, semnalele GPS sunt destul de slabe pentru a fi ecranate de găinaţul porumbeilor de pe antenele de telefonie mobilă – sau pentru a fi bruiate de răufăcători folosind aparatură surprinzător de uşor de obţinut. Deşi sutele de modele de dispozitive de bruiaj sunt ilegale în cele mai multe ţări, Agenţia Europeană de Navigaţie prin Satelit a înregistrat aproximativ 50.000 de incidente de bruiaj deliberat în ultimii doi ani, fiind vorba în principal de camioanagii sau şoferi pentru servicii ca Uber care încearcă să ascundă de angajatori unde se află în timpul pauzelor. Se presupune că bruiajul a fost de vină atunci când peste 40 de aeronave au rămas fără semnal GPS în iulie şi august 2016, când s-au apropiat de pistele Aeroportului Internaţional Ninoy Aquino din Manila. Toate au aterizat în siguranţă, piloţii profitând de vizibilitatea bună, însă vremea nu este întotdeauna atât de îngăduitoare.

    Cea mai perfidă tactică pe teren este spoofingul GPS-ului, adică folosirea unui software maliţios pentru a transmite semnale false şi a păcăli receptorul unei aeronave să creadă că este într-un loc sau la un moment care n-are nimic de-a face cu realitatea. Astfel de metode „ar funcţiona cu siguranţă împotriva maşinilor ce folosesc Uber, a maşinilor autonome, a dronelor de livrare ale Amazon“ şi a multor altele, spune Todd Humphreys, profesor de inginerie aerospaţială la Universitatea din Texas.

    În lumea finanţelor, spoofingul subtil ar putea păcăli totul, de la cititorul de carduri de credit dintr-un magazin de proximitate la bursele de valori din New York. „Dacă schimbaţi semnificativ timpul de referinţă, toată lumea va observa“, spune Andrew Bach, care obişnuia să supravegheze serviciile de reţea ale NYSE. „Lucrul care-i preocupă pe oameni este dacă nu cumva cineva va da subtil timpul înainte sau înapoi pentru a crea confuzie în operaţiunile industriei financiare.“ Chiar dacă majoritatea companiilor importante de pe Wall Street au propriile lor ceasuri atomice ca sisteme alternative la GPS, introducerea de anomalii subtile ar putea perturba algoritmii care conduc lumea tranzacţiilor de înaltă frecvenţă, declanşând o retragere în masă de pe aceste pieţe.

    Spoofingul din partea puterilor străine ostile este o preocupare şi pentru Pentagon. În timpul unei demonstraţii din 2012, ofiţeri ai Securităţii Interne au văzut înmărmuriţi cum Humphreys şi colegii săi au deturnat o dronă dându-i coordonate GPS false şi ghidând-o departe de traiectoria originală. Forţele militare ruseşti au capacitatea de a deturna dronele de deasupra Siriei şi a Mării Negre, spune o persoană familiarizată cu problema.

    Forţele Aeriene spun că spoofingul nu este responsabilitatea lor, că misiunea 2SOPS este doar menţinerea semnalului din reţeaua GPS şi nu se asigură că receptoarele îl pot citi cu precizie. Cu toate acestea, nicio altă agenţie guvernamentală nu este responsabilă cu acţiuni de prevenire a spoofingului şi bruiajului.

    Ţine de companii ca Microsemi să dezvolte firewalluri antispoofing şi să le actualizeze. Departamentul pentru Securitate Internă declară că oferă asistenţă şi expertiză tehnică operatorilor de infrastructură critică, dar numai la cerere. În mare parte, spun oficialii guvernamentali, este de datoria companiilor să se asigure că au planuri de rezervă.

    Acest lucru este nerealist, spune Goward, lobbyist. „Toată lumea cu care am discutat, din toate industriile, consideră că aceasta este responsabilitatea guvernului şi niciun sector despre care ştim, în afară de serviciile financiare importante, nu este capabil să reziste unei întreruperi semnificative pentru o perioadă mare de timp“, precizează el. Atitudinea corporatistă pare să fie una de distrugere reciprocă sigură, în genul „Nu eu voi fi învinovăţit, ci forţele aeriene sau guvernul. Aşa că de ce ar trebui să dau bani de la mine?”.

    La o oră de condus la nord de baza Forţelor Aeriene, în Waterton, Colorado, se întinde o platformă a Lockheed Martin în funcţiune din 1955, când era suficient de izolată pentru testarea rachetelor. Astăzi, suburbiile Denverului au ajuns până aproape de gardul care înconjoară cele 5.600 de hectare ale platformei. Printre cele 185 de construcţii, compania a ridicat recent o sală de curăţare de 128 milioane de euro, cu o suprafaţă de 40.000 de metri pătraţi. Înăuntru, după gărzile înarmate, o jumătate de duzină de lucrători echipaţi cu jachete lungi, protecţii de păr şi pentru încălţăminte, toate antistatice şi antiscame, asamblează următoarea generaţie de sateliţi GPS.

    Forţele Aeriene au aprobat lansarea primului satelit GPS 3, iar Lockheed se aşteaptă ca încă unul să primească permisiunea în vara aceasta, după terminarea testelor de vid în spatele unei uşi cât trei etaje situate chiar lângă camera de curăţare. Testele imită condiţiile din spaţiul cosmic folosind pompe cu aer rece sau cald care produc presiuni scăzute şi temperaturi cuprinse între -150 C şi 150 C, adică temperaturi cosmice.

    Sateliţii GPS 3 sunt proiectaţi să funcţioneze 15 ani, cu 25% mai mult decât generaţia actuală, care şi-a depăşit cu mult speranţa de viaţă datorită, în parte, administrării atente a combustibilului. De asemenea, GPS-ul 3 oferă un semnal de opt ori mai puternic, ceea ce face mai dificilă blocarea, cu o precizie a locaţiei de trei ori mai mare. Însă noii sateliţi nu dispun încă de cele două tehnologii puternice antispoofing de pe piaţă, ambele fiind straturi suplimentare de securitate esenţiale pentru a detecta atacurile şi a demonstra că semnalele şi mesajele de navigaţie sunt autentice.

    Deşi ar ajuta ca guvernul să folosească tehnici de criptare mai bune, ar fi mai sigur să reducă dependenţa economiei mondiale de GPS, spune Garamendi. El insistă de ani de zile ca guvernul federal să construiască o reţea radio de rezervă, la sol, numită Navigaţie la distanţă îmbunătăţită (eLoran); aceasta ar furniza semnale mai puternice decât cele ale sateliţilor GPS. Congresul estimează că proiectul va costa contribuabilii 200 de milioane de dolari. Coreea de Sud spune că până în 2020 va avea acoperire eLoran.

  • În noua sesiune parlamentară puterea vrea lege pentru lobby, iar opoziţia vrea alegeri în două tururi

    Partidul Social Democrat a discutat sâmbătă, la Neptun, două proiecte de lege, pe care să le susţină în noua sesiune parlamentară, proiecte care aparţin colegilor de coaliţie de la ALDE, partidul lui Călin Popescu Tăriceanu. Documentul discutat la CExN-ul PSD propune susţinerea unui proiect de lege, pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Interceptări, astfel încât să fie scoşi „serviciile de informaţii şi ofiţerii din justiţie şi politică”.Proiectul este unul mai vechi, iniţiat de Călin Popescu Tăriceanu.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Neocroitorii la putere

    O serie de companii americane, printre care BLVDier, Commonwealth Proper, Sid Mashburn sau Tailor’s Keep, încearcă însă să schimbe această percepţie, adresându-se mai ales clienţilor tineri, millenniali.

    Neocroitorii, cum îşi spun cei care conduc aceste firme, nu aderă strict la principiile rigide ale unor case tradiţionaliste, cum ar fi cele de pe Savile Row din Londra, şi încep confecţionarea unui costum sau a altui articol cu o discuţie cu clientul pentru a-l ajuta să se relaxeze şi a crea ceva mai pe gustul bărbatului modern, cum ar fi, de exemplu, cămăşi pentru smoching care se pot purta şi la nişte jeanşi negri ori costume pentru ocazii speciale, precum nunta, care pornesc de la imagini găsite de clienţi pe internet. 

  • Cât mai valorează salariile când inflaţia din România atinge un record european?

    La nivelul salariului mediu pe economie, creşterea nominală din iunie 2017 până în iunie 2018 a fost de 14,33% (de la 2.380 la 2.721 de lei), dar din cauza inflaţiei, majorarea reală a fost de doar 8,93%, potrivit seriilor de date ale Institutului Naţional de Statistică. Iar dacă pe medie – ca rezultantă generală – s-a întâmplat aşa, înseamnă că există domenii în care puterea de cumpărare a crescut chiar în condiţii de scumpiri, dar există şi domenii în care, deşi salariul a crescut, puterea de cumpărare a scăzut.

    În intermedierile financiare (bănci, asigurări, pensii, fonduri mutuale), spre exemplu, salariul nominal net a crescut cu 4,39%, de la 4.581 de lei în iunie 2017 la 4.782 de lei în iunie 2018; însă, din cauza inflaţiei, salariul real – puterea de cumpărare – a scăzut cu 1%. Cu alte cuvinte, acel plus de 200 de lei la salariul finanţiştilor s-a transformat într-un minus la puterea de cumpărare, din cauza scumpirilor de peste an.
    La fel au păţit şi funcţionarii din IFN-uri (instituţiile financiare nonbancare) sau din companiile de leasing ori de brokeraj pentru microcredite: salariile lor nominale au crescut pe medie cu 2,2%, de la 4.756 de lei în iunie 2017 la 4.860 de lei în iunie 2018, dar – din cauza inflaţiei – puterea lor de cumpărare a scăzut cu 3,2%.

    Alt exemplu: în industria tutunului, care până nu demult era campioana majorărilor salariale şi domina topul veniturilor, salariul mediu a crescut cu 3,76%, de la 4.094 de lei în iunie 2017 la 4.248 de lei în iunie 2018, dar de fapt puterea de cumpărare a acestor angajaţi a scăzut cu 1,64%.

    Ghinionişti şi norocoşi în lupta cu scumpirile

    Din statistici mai reiese că petroliştii, angajaţii din domeniul gazelor şi colegii lor din domeniul extractiv par să fie cei mai ghinionişti din acest punct de vedere. Pe lângă neplăcuta scădere salarială, cu 3,8% (de la 5.478 de lei în iunie 2017 la 5.269 de lei în iunie 2018), ei s-au confruntat şi cu scumpirile de 5,4% în perioada analizată, fapt care le-a provocat o scădere a puterii de cumpărare cu 9,2%. Şi chiar cu peste 14%, în cazul angajaţilor din domeniul servicii anexe extracţiei.

    Domeniul poştă şi curierat se remarcă prin altceva: angajaţii de aici au pierdut din cauza scumpirilor exact cât au câştigat prin creşterea veniturilor, salariul lor real (ajustat cu inflaţia) urcând în acest an cu puţin peste 0%.

    De cealaltă parte, cu creşteri consistente ale puterii de cumpărare în condiţii de inflaţie, se regăsesc norocoşii din domeniile în care salariile s-au majorat spectaculos. Topul majorărilor este dominat de angajaţii din rafinării şi cocserii (+35% la salariul nominal, respectiv +29,6% la puterea de cumpărare), urmaţi de cei din companiile de editare (+33% la salariul nominal, respectiv +27,6% la puterea de cumpărare), de cei din sănătate şi asistenţă socială (+31,7% la salariul nominal, respectiv +26,3% la puterea de cumpărare) şi de lucrătorii din minele metalifere (+25,6% la salariul nominal, respectiv +27,2% la puterea de cumpărare).

    Ca o consolare pentru cei loviţi la temelia puterii de cumpărare, s-ar putea menţiona două argumente:

    1. Chiar şi în anii 2016-2017, când inflaţia era negativă, au existat domenii în care capacitatea financiară a unor angajaţi s-a erodat pentru că scăderile salariilor acestora erau mai mari decât scăderile de preţuri;

    2. Banca Naţională ne anunţă, acum, că în a doua parte a acestui an inflaţia se va tempera, coborând spre 3,5%, iar Comisia Naţională de Prognoză anticipează că majorările salariale nu se vor opri nici în 2018, nici la anul.

    Deocamdată, statisticile oficiale arată că inflaţia a „muşcat” destul de adânc din creşterile de salarii, contrazicând declaraţiile triumfaliste ale oficialilor de la butoanele economiei.


    Tot mai mulţi români pierd bătălia cu scumpirile, chiar dacă salariile lor cresc


    Cât costă inflaţia

    Din statisticile oficiale ar putea fi dedusă un fel de formulă de calcul pentru cât costă inflaţia, prima constatare fiind aceea că „preţul scumpirilor” este cu atât mai mare cu cât salariile cresc mai puţin. La nivelul mediei, unde majorarea salariului real a fost de doar 8,9% când putea fi de 14,3%, calculul arată un „preţ” de 130 de lei per salariat. Adică puterea de cumpărare, în loc să crească cu 341 de lei (cât a fost majorarea salarială nominală), a crescut doar cu 211 lei, din cauza scumpirilor. Sau: dacă salariul tău nu a crescut în ultimul an cu mai mult de 100-130 de lei (în funcţie şi de venitul net), atunci e clar că puterea ta de cumpărare s-a erodat din cauza inflaţiei.

  • Cât mai valorează salariile când inflaţia din România atinge un record european?

    La nivelul salariului mediu pe economie, creşterea nominală din iunie 2017 până în iunie 2018 a fost de 14,33% (de la 2.380 la 2.721 de lei), dar din cauza inflaţiei, majorarea reală a fost de doar 8,93%, potrivit seriilor de date ale Institutului Naţional de Statistică. Iar dacă pe medie – ca rezultantă generală – s-a întâmplat aşa, înseamnă că există domenii în care puterea de cumpărare a crescut chiar în condiţii de scumpiri, dar există şi domenii în care, deşi salariul a crescut, puterea de cumpărare a scăzut.

    În intermedierile financiare (bănci, asigurări, pensii, fonduri mutuale), spre exemplu, salariul nominal net a crescut cu 4,39%, de la 4.581 de lei în iunie 2017 la 4.782 de lei în iunie 2018; însă, din cauza inflaţiei, salariul real – puterea de cumpărare – a scăzut cu 1%. Cu alte cuvinte, acel plus de 200 de lei la salariul finanţiştilor s-a transformat într-un minus la puterea de cumpărare, din cauza scumpirilor de peste an.
    La fel au păţit şi funcţionarii din IFN-uri (instituţiile financiare nonbancare) sau din companiile de leasing ori de brokeraj pentru microcredite: salariile lor nominale au crescut pe medie cu 2,2%, de la 4.756 de lei în iunie 2017 la 4.860 de lei în iunie 2018, dar – din cauza inflaţiei – puterea lor de cumpărare a scăzut cu 3,2%.

    Alt exemplu: în industria tutunului, care până nu demult era campioana majorărilor salariale şi domina topul veniturilor, salariul mediu a crescut cu 3,76%, de la 4.094 de lei în iunie 2017 la 4.248 de lei în iunie 2018, dar de fapt puterea de cumpărare a acestor angajaţi a scăzut cu 1,64%.

    Ghinionişti şi norocoşi în lupta cu scumpirile

    Din statistici mai reiese că petroliştii, angajaţii din domeniul gazelor şi colegii lor din domeniul extractiv par să fie cei mai ghinionişti din acest punct de vedere. Pe lângă neplăcuta scădere salarială, cu 3,8% (de la 5.478 de lei în iunie 2017 la 5.269 de lei în iunie 2018), ei s-au confruntat şi cu scumpirile de 5,4% în perioada analizată, fapt care le-a provocat o scădere a puterii de cumpărare cu 9,2%. Şi chiar cu peste 14%, în cazul angajaţilor din domeniul servicii anexe extracţiei.

    Domeniul poştă şi curierat se remarcă prin altceva: angajaţii de aici au pierdut din cauza scumpirilor exact cât au câştigat prin creşterea veniturilor, salariul lor real (ajustat cu inflaţia) urcând în acest an cu puţin peste 0%.

    De cealaltă parte, cu creşteri consistente ale puterii de cumpărare în condiţii de inflaţie, se regăsesc norocoşii din domeniile în care salariile s-au majorat spectaculos. Topul majorărilor este dominat de angajaţii din rafinării şi cocserii (+35% la salariul nominal, respectiv +29,6% la puterea de cumpărare), urmaţi de cei din companiile de editare (+33% la salariul nominal, respectiv +27,6% la puterea de cumpărare), de cei din sănătate şi asistenţă socială (+31,7% la salariul nominal, respectiv +26,3% la puterea de cumpărare) şi de lucrătorii din minele metalifere (+25,6% la salariul nominal, respectiv +27,2% la puterea de cumpărare).

    Ca o consolare pentru cei loviţi la temelia puterii de cumpărare, s-ar putea menţiona două argumente:

    1. Chiar şi în anii 2016-2017, când inflaţia era negativă, au existat domenii în care capacitatea financiară a unor angajaţi s-a erodat pentru că scăderile salariilor acestora erau mai mari decât scăderile de preţuri;

    2. Banca Naţională ne anunţă, acum, că în a doua parte a acestui an inflaţia se va tempera, coborând spre 3,5%, iar Comisia Naţională de Prognoză anticipează că majorările salariale nu se vor opri nici în 2018, nici la anul.

    Deocamdată, statisticile oficiale arată că inflaţia a „muşcat” destul de adânc din creşterile de salarii, contrazicând declaraţiile triumfaliste ale oficialilor de la butoanele economiei.


    Tot mai mulţi români pierd bătălia cu scumpirile, chiar dacă salariile lor cresc


    Cât costă inflaţia

    Din statisticile oficiale ar putea fi dedusă un fel de formulă de calcul pentru cât costă inflaţia, prima constatare fiind aceea că „preţul scumpirilor” este cu atât mai mare cu cât salariile cresc mai puţin. La nivelul mediei, unde majorarea salariului real a fost de doar 8,9% când putea fi de 14,3%, calculul arată un „preţ” de 130 de lei per salariat. Adică puterea de cumpărare, în loc să crească cu 341 de lei (cât a fost majorarea salarială nominală), a crescut doar cu 211 lei, din cauza scumpirilor. Sau: dacă salariul tău nu a crescut în ultimul an cu mai mult de 100-130 de lei (în funcţie şi de venitul net), atunci e clar că puterea ta de cumpărare s-a erodat din cauza inflaţiei.

  • Opinie: Încă un mandat pentru Preşedinte şi nota de plată!

    Hora Marii Unirii s-a spart. Guvernanţii au bifat “Acţiunea Centenarul” cu pulanul.

    Mai are rost să rezum? După nişte m..e paşnice, Puterea a decis să ne strângă sub Zodia Pulanului.

    În sfârşit, Opoziţia e satisfăcută, poate să facă ce ştie mai bine: să se dea cu fundul de pământ.

    Privită dintr-un MIG-21 înainte de a se prăbuşi, România arată chiar prea o-kei: Iohannis şi Dragnea se bronzează pe acelaşi cearceaf, în Neptunul de protocol al lui Ceauşescu.

    Ca în fiecare an, ieri a fost comemorată Marina României: aceeaşi butaforie obosită, aceleaşi jurăminte de înzestrare a flotei într-un viitor incert. Acelaşi submarin, Delfinul, care o dată pe an se scufundă de ruşine.

    Acelaşi discurs al Preşedintelui, vorbind despre “oaza de stabilitate” care am fi, surd la comentariile cancelariilor europene care ne branduiesc din nou ca pe o ţară instabilă. Motivul e acum jandarmeriada, de care Iohannis s-a debarasat repede, ca să nu-şi strice programul. Cât “gândim şi simţim româneşte”, domnia sa crede că ne poate lăsa liniştit singuri acasă, cu trenuri care deraiază, cu leşuri de porci care plutesc pe Dunăre.

    Vom fi ratat noi Centenarul, dar preşedintele Klaus Iohannis, cu calmul şi detaşarea sa, cu flegmatismul său marţial, va prinde negreşit Bicentenarul.

  • C-Class facelift: o faţă nouă pentru un bestseller

    Nu aş putea spune că noul C-Class m-a surprins în mod deosebit, pentru că şi versiunile anterioare se ridicau peste medie. Am remarcat însă forţa brută pe care cei de la AMG au „injectat-o“ în versiunea C43.

    Mercedes-Benz a echipat noua clasă C cu motoare noi atât în cazul motoarelor pe benzină  în 4 cilindri - cât şi în cazul motoarelor pe diesel, introducând pentru prima dată varianta de 1.6 litri.

    Prima maşină testată a fost C 300, o maşină care se conduce, aş zice, mai bine pe modul Confort decât pe cele Sport. Spun asta pentru că maşina e gândită să ofere exact asta  confort  iar stabilitatea pe care o oferă la drum te face de multe ori să uiţi că ai un program de respectat. Pe modul agresiv, servodirecţia devine mult mai greoaie, iar suspensiile se modifică pentru a se potrivi tipului de condus. Nu zic că e un lucru rău, pentru că ar fi ciudat să poţi merge la fel de relaxat când vrei să te simţi ca pe circuit; dar varianta despre care vorbesc pare mai degrabă gândită pentru lux decât pentru curse.

    Toate acestea se schimbă atunci când te urci la volanul unui Mercedes-AMG C 43 (am testat varianta sedan şi pe cea Cabriolet, cu motorizări similare). Am mai spus-o: senzaţia pe care o ai într-un Mercedes-AMG e unică. Forţa cu care te împing sutele de cai-putere e incredibilă, iar modul în care se aşază pe drum arată câtă muncă stă în spatele fiecărei maşini care iese pe poarta fabricii. Am testat stabilitatea maşinii pe o serie de viraje în pantă şi am reuşit cu greu să obţin o urmă de derapaj. Evident, sunt multe sisteme de asistenţă care pot fi oprite dacă ţii neapărat să ai parte de senzaţii tari.

    Şi dacă am ajuns la sistemele de asistenţă, merită spus că pe versiunile C-Class se regăsesc multe dintre sistemele prezente şi pe clasele superioare. Printre aceste sisteme de asistenţă se numără Active Distance Assist Distronic, care asigură păstrarea unei distanţe corespunzătoare faţă de alţi participanţi la trafic; Active Steering Assist, care ajută la schimbarea direcţiei de sens bazându-se pe senzori şi camere care depistează marcajele rutiere; Active Emergency Stop Assist, care activează frânele în cazul unui posibil impact, sau Active Lane Change Assist, care nu permite schimbarea benzii în cazul în care există pericolul unui accident. Inedit pe noul C-Class mi s-a părut şi modul de adaptare a climei în funcţie de poziţia maşinii pe hartă, prin folosirea localizării.

    C 300 dezvoltă 258 de cai-putere şi are un consum mediu de 7 litri la suta de kilometri. Alte modele pe benzină care au primit un facelift sunt C 200 (184 de cai-putere, consum mediu de 6,3 – 6,8 litri) şi C 200 4MATIC, unde consumul este ceva mai mare, fiind cuprins între 6,9 şi 7,2 litri la sută. În ceea ce priveşte variantele pe diesel, C 180 d şi C 200 d vin cu un motor nou de 1.6. Modelul C 180 d cu cutie de viteze 9G-TRONIC dezvoltă 122 de cai-putere, în vreme ce „fratele mai puternic“, C 220 d 4MATIC, propune un motor care dezvoltă 194 de cai-putere şi are un consum mediu de 5,3 – 5,5 litri pe suta de kilometri.

    Şi ajungem, aşadar, la C 43 4MATIC; aici vorbim de 390 de cai-putere şi un consum de sub 10 litri la sută. Emisiile de dioxid de carbon sunt relativ mici, ajungând până la 223 de grame pe kilometru. Motorul turbo în V6 de 3 litri a primit un plus 17 kilowaţi sau 23 de cai-putere faţă de versiunea precedentă. Şi dacă cifrele de mai sus nu vă spun prea multe, e bine de ştiut că C 43 atinge suta de kilometri în 4,7 secunde.
    Inginerii de la AMG au folosit o transmisie Speedshift TCT 9G, gândită special pentru o experienţă cât mai dinamică în spatele volanului. Mai simplu spus, timpul de schimbare de la o viteză la alta s-a redus considerabil.

    Trecând de partea tehnică, cei responsabili de designul noului C-Class s-au concentrat pe extremităţile maşinii (faţă şi spate) şi mai puţin pe centru, încercând să dea un aer cât mai sportiv clasei care a vândut, anul trecut, aproape 420.000 de unităţi; C-Class e de altfel bestsellerul celor de la Mercedes-Benz în ultimii ani.

    Mercedes-Benz Clasa C facelift este disponibil în România cu un preţ de pornire de 38.800 de euro, o sumă trecută în contul versiunii propulsate de motorul de 1,5 litri pe benzină, cu 184 CP şi sistem microhibrid.