Tag: politisti

  • Cât muncesc în realitate poliţiştii din România: Poliţistul care s-a rănit cu un cuţit a avut anul trecut în lucru un singur dosar în cadrul căruia a făcut o singură audiere

    ”Ofiţerul de poliţie este în stare stabilă, rămânând internat la spital pentru a fi monitorizat şi supus tuturor investigaţiilor medicale necesare. Informaţiile potrivit cărora poliţistul avea un volum mare de muncă, fapt ce ar fi generat nemulţumiri ale acestuia, nu se susţin. În anul 2017, ofiţerul de poliţie a avut în lucru un singur dosar penal, în cadrul căruia a efectuat o singură audiere. De asemenea, pe tot parcursul anului 2017, a primit spre soluţionare 6 petiţii”, arată IGPR.
     
    Pentru stabilirea cauzelor care l-au determinat pe poliţist să îşi provoace răni, a fost deschisă o anchetă, sub coordonarea procurorului, privind vătămarea corporală din clupă.
     
    Conducerea Poliţiei Române a dispus luarea măsurilor necesare pentru ca ofiţerul de poliţie să primească asistenţa medicală şi psihologică de care are nevoie.
     
    Poliţistul din Prahova s-a rănit, marţi, cu un cuţit după ce a ieşit de la serviciu, apoi a mers la Poliţia Floreşti, unde a fost găsit de colegi.
     
  • O nouă lovitură pentru români. Ce trebuie să ştie cetăţenii pentru a putea evita primirea unei amezi de până la 1.500 de lei

    ”Un punct de pe ordinea de zi este întărirea statutului poliţiştilor. În cadrul şedinţei, prin acest proiect de lege, se propune modificarea şi completarea unor acte în domeniul ordinii şi siguranţei publice. Este un lucru foarte important, pentru că, aşa cum ştim, în orice stat european educaţia, sănătatea şi siguranţa cetăţeanului sunt obiectivele prioritare. Este un proiect important şi pentru poliţişti, dar şi pentru cetăţeni. Asigură un echilibru efectiv între ceea ce înseamnă autoritatea poliţistului şi respectarea drepturilor cetăţeneşti”, a declarat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei Executivului.
     
    Conform Vioricăi Dăncilă, principalul obiectiv fiind clarificarea perocedurilor de acţiune ale poliţiştilor, ceea ce va duce la încrederea cetăţenilor în oamenii legii.
     
    ”Poliţiştii au nevoie de un cadrul juridic care să îi protejeze dar în acelaşi timp şi de o autoritate mai mare în faţa celor care încalcă legea şi reguli clare de acţiune”, a mai spus premierul Dăncilă.
     
  • Peste 10.000 de forţe MAI vor interveni în judeţele aflate sub avertizare de ninsori

    MAI mai recomandă şoferilor care circulă în zonele în care se manifestă fenomenele meteo periculoase să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri, să se intereseze din timp asupra stării drumurilor şi să aibă maşinile echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă.

    Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, două atenţionări cod galben de ninsori, prima vizând Banatul, Oltenia şi Muntenia, iar a doua vizează cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei. Atenţionările expiră joi, la ora 11.00.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul de Interne: Sporul de 40% pentru poliţişti nu s-a tăiat, el nu mai este legal

    „Interpretarea încetării de drept a aplicării acestui spor ca fiind o tăiere a salariilor, cauzată de aplicarea legii salarizării, este de fapt o manipulare. Acest spor nu a fost tăiat. El a fost acordat ca măsură fiscal-bugetară temporară până la 31 decembrie 2017. În acest moment, nu mai există baza legală pentru acordarea sa. De acest spor de 40% pentru perioada cât poliţiştii stăteau acasă dar ar fi putut fi chemaţi la muncă au beneficiat aproximativ 8.000 de poliţişti, din cei 127.000 de angajaţi ai ministerului. Acest spor s-a decis printr-un amendament susţinut în Parlament cu ocazia adoptării Legii de aprobare a ordonanţei nr 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, fiind valabil, evident, doar pentru anul trecut. Deci nu a fost introdus prin legea salarizării”, a afirmat Carmen Dan, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul MAI.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Turiştii din Poiana Braşov practică pe pârtiile de schi un sport interzis

    Speedfly-ul este un fel de parapantă pe schiuri, care poate să prindă o viteză de până la 70 de kilometri pe oră. Potrivit salvamontiştilor, cei care îl practică o fac pe proprie răspundere în Poiana Braşov şi pun viaţa schiorilor în pericol, pentru că până să prindă viteză mecanismul zboară la înălţime joasă, aproape de capetele turiştilor şi pot fi produse accidente fatale, scrie Mediafax.

    ”Speedfly-ul este o parapantă de mici dimensiuni, iar în momentul în care îţi dai drumul pe pârtia de schi, până prinzi sufiecientă viteză ajungi la gâtul schiorilor, iar riscul de accidentări este foarte mare. Acest sport se practică doar în afara pârtiilor de schi, dar turiştii îşi dau drumul de la telegondolă, deşi în regulament scrie foarte clar că este interzis. Problema este că schiroul nu trebuie să se intersecteze cu astfel de practicanţi ai speedfly-ingului, aşa cum se întâmplă şi în cazul săniilor, care sunt multe pe pârtiile de schi. Sunt sporturi diferite, cu abordări diferite, cu viteze diferite“, a declarat Sorin Păltânea, şeful Serviciului Salvamont Braşov, pentru MEDIAFAX.

    Potrivit aceleiaşi surse, în Poiana Braşov nu există locuri special amenajate pentru practicanţii speedflying-ului.

    În acest sezon de schi, autorităţile au aprobat un nou regulament de folosire a domeniului schiabil. Astfel, patrule mixte, alcătuite din poliţişti locali şi salvatori montani, sunt prezente pe pârtiile de schi din Poiana Braşov şi din Masivul Postăvaru, asigurându-se că noul regulament adoptat la începutul acestui an este asimilat şi respectat de către practicanţii sporurilor de iarnă. Amenzile pentru cei surprinşi cu speedfly-ul pe pârtiile de schi din Poiana Braşov sunt cuprinse între 500 şi 1000 de lei.

    ”Suntem în a doua săptămână de campanie de informare a acestui nou regulament şi încercăm să îi avertizăm verbal pe turişti în legătură cu acesta şi cu pericolele la care se pot expune. Deocamdată nu au fost aplicate amenzi, dar ele sunt cuprinse între 500 şi 2500 de lei pentru cei care nu respectă regulile“, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Braşov, Anca Lăutaru.

    De la începutul sezonului, salvamontiştii au intervenit pe pârtie în 263 de situaţii de urgenţă, în care au fost implicate 272 de persoane

     

  • Mafia hainelor contrafăcute din Bucureşti. Peste 3.000 de articole de îmbrăcăminte, confiscate. Prejudiciul, 500.000 euro

    Anchetatorii au făcut percheziţii, vineri, la un imobil din Oraşul Pantelimon, unde au descoperit o fabrică clandestină de îmbrăcăminte, şi la un depozit din sectorul 2, Bucureşti, unde membrii grupării aveau depozitate articole vestimentare neinscripţionate dar şi inscripţionate cu diferite mărci cunoscute, potrivit IPJ Ilfov..

    “Poliţiştii au ridicat pentru continuarea cercetărilor, de la cele două locaţii, peste 3000 de articole de îmbrăcăminte succeptibile de a fi contrafăcute respectiv, treninguri, veste, pantaloni, cămăşi, geci, peste 27.500 de etichete cu mărci cunoscute, aproximativ 6400 cheiţe de fermoar inscripţionate cu o marcă renumită, peste 4500 de abţibilduri inscripţionate cu însemnele unor mărci, precum şi aparatura şi materialele utilizate în activitatea infracţională”, transmit poliţiştii printr-un comunicat de presă.

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info

  • Cea mai nouă metodă prin care sunt înşelaţi bătrânii. Ce a păţit un bărbat din Caransebeş

    Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, oamenii legii caută un bărbat care, în urmă cu câteva zile, i-a furat unui bătrân din locuinţă 13.800 de lei şi zece galbeni.

    “Poliţiştii municipiului Caransebeş au fost sesizaţi prin apel la 112 de către un bătrân în vârstă de 79 de ani, din localitate, care anunţa faptul că un necunoscut i-a sustras o sumă mare de bani din locuinţă. (..) În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că bătrânul a fost abordat pe o stradă din apropierea locuinţei sale din Caransebeş, de un bărbat necunoscut. Intrând în discuţie cu acesta, bătrânul i-a spus că are nevoie de un instalator întrucât are probleme la coloana de apă. Bărbatul necunoscut s-a oferit să-l ajute, fiind invitat în curtea locuinţei. Ulterior, acesta a simulat o convorbire telefonică cu un instalator, asigurându-l pe bătrân că va veni cineva într-o oră pentru a remedia problema”, arată IPJ Caraş-Severin.

    Potrivit poliţiştilor, după câteva momente, bărbatul l-a întrebat pe bătrân dacă deţine sume de bani în casă, pentru că el a fost director la o bancă şi ştie că în noaptea respectivă “se vor schimba banii”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deva: 150 de angajaţi ai Primăriei vor fi concediaţi,după ce fondul de salarii s-a dublat într-un an

    Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că reducerile de personal ar putea să înceapă din luna februarie. 150 din cei aproximativ 800 de angajaţi ar putea fi concediaţi.

    ”În jur de 150 de persoane pleacă, în condiţiile în care vom primi avizul Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Fondul de salarii aferent lunii noiembrie 2017, achitat în luna decembrie, a fost de 3.415.000 de lei, iar în noiembrie 2016 a fost de 1.773.000 de lei. Această aproape dublare a fondului de salarii vine din două componente: din creşterea nivelului salarizării, conform legii şi din numărul mai mare de angajaţi. La un fond de salarii de aproape 10 milioane de euro pe an am considerat că eu ca primar nu pot să îmi asum ca în 2018 să plătesc din taxele şi impozitele devenilor într-o proporţie covârşitoare salarii pentru angajaţi”, a spus primarul Florin Oancea.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 7 exemple. Poliţişti din România explică pe înţelesul tuturor modificările propuse codului de procedură penală. „Să zicem că ai o fată adolescentă, care cade victima.”

    Degeaba te vei plânge la anul, în faţa poliţiştilor că vreun hoţ ţi-a intrat în casă, lor li se va aplica legea penală cea mai favorabilă. Iar dacă eşti fan Antena 3 adu-ţi aminte: Judecătorii, procurorii, poliţiştii se OPUN modificărilor. Chiar vrei să fii de partea infractorilor?
    Pe Facebook, Politistii au umor au scris: MODIFICĂRILE PROPUSE CODULUI DE PROCEDURĂ PENALĂ ÎN 7 EXEMPLE PE ÎNŢELESUL TUTUROR. Ştiu că e mult de citit, dar sunt explicaţiile extrem de simple ale unui magistrat şi merită citite şi distribuite. Mulţumesc doamnei magistrat pentru că mi-a oferit posibilitatea să le fac atât de vizibile. foto: Protv

    1. Ioana este într-o relaţie abuzivă de câţiva ani. În fiecare zi este jignită şi ameninţata de partenerul ei, fiind convinsă că nu poate ieşi din acest calvar. Într-o zi lucrurile degenerează şi Ioana ajunge la spital în urma bătăilor.

    Procurorul deschide o anchetă penală. Acum legea îl obligă să ia măsuri pentru a proteja victima. Ioana este audiată cu privire la cele întâmplate şi încurajata să spună ce i s-a întâmplat deoarece este în siguranţă. Modificările propuse Codului de procedură penală dau posibilitatea suspectului/inculpatului de a fi prezent la audierea Ioanei. De mâine, Ioana va fi nevoită să declare ştiind că agresorul este în fiecare moment în aceeaşi cameră!

    Deşi victimele trebuie protejate! O prevede tot o Directivă. Iar drepturile suspectului/inculpatului erau aparate prin prezenţa avocatului. La fel se poate întâmpla în cazul traficului de persoane, a victimelor violenţei, în cazul grupărilor infracţionale! Tu ce ai spune dacă persoana de care iţi este frica te-ar privi în fiecare secundă din audiere?

    2. Închipuiţi-vă o percheziţie informatică pentru o infracţiune oarecare (economică, de violenţă sau alta). În computerul suspectului/inculpatului se găsesc fişiere video conţinând imagini cu caracter pornografic înfăţişând minori cu vârste de 5-6 ani. Ce puteam face până acum? O noua anchetă pentru a identifica autorul. Ce am putea face dacă modificările se adoptă? Te uiţi, te oripilezi ca om normal ce eşti, te frustrezi puternic ca procuror şi distrugi fişierele.

    3. O doamnă sau un domn are o urgenţă într-o seară şi are nevoie sa scoată nişte bani de la bancomatul din colţul blocului. Iese din casa, îşi scoate banii şi vrea sa se întoarcă. De ea/el se apropie un cetăţean, o/îl loveşte cu o bata în cap, îi ia banii şi o/îl lasă într-o baltă de sânge. Poate pentru multă vreme nici nu o/îl găseşte nimeni. Până la urmă se află, se ridică imaginile de la bancomat. Surpriză! Nu pot fi folosite pentru a fi identificat autorul şi probată fapta lui pentru că aşa prevede Codul astfel modificat, ce ar trebui să apere şi persoanele vătămate.

    4. Să zicem că ai o fată adolescentă, care cade victima unor traficanţi de persoane, care o bat, o violează şi o obligă să se prostitueze. Cumva reuşeşte să scape. Face plângere la procuror împotriva traficanţilor si ii indica cu nume si prenume. Procurorul este obligat să înceapă urmărirea penala cu privire la faptă, pentru a strânge probe.

    S-ar impune şi nişte masuri de supraveghere tehnică (interceptări) pentru a proba infracţiunea. Daca propunerile de modificare a art. 307 CPP, art. 83 CPP şi art. 94 CPP sunt aprobate, procurorul trebuie să-i aducă imediat la cunoştinţă autorului calitatea de suspect. Dacă nu face asta, toate actele ulterioare sunt nule. Acesta află că s-a formulat o plângere. Va lua toate măsurile să nu mai poată fi supravegheat.

    O sa aibă dreptul să fie înştiinţat şi să participe la orice audiere a victimelor şi martorilor. O sa aibă dreptul de a consulta dosarul de urmărire penală şi de a afla numele şi adresele martorilor. Acest drept nu-i va mai putea fi restricţionat mai mult de 10 zile. Oare cine ar mai formula plângere sau ar depune mărturie în acest context? Şi să ne gândim că aceste reguli vor fi valabile în cazul tuturor infracţiunilor, inclusiv de terorism, trafic de droguri sau corupţie.

    5. Ţi-ai cumpărat o casă (cel mai probabil apartament prin programul Prima Casă – 60 de mp – 60.000 euro), la care mai ai de plătit 29 de ani, 1/2 sau 1/3 din ce câştigi într-o lună. Apartamentul trebuie mobilat şi utilat motiv pentru care îţi mai faci şi alte credite la care trebuie să plăteşti lunar din ce ţi-a mai rămas, cu gândul că în 5 ani vei termina şi creditele astea dar măcar vei rămâne cu ceva. În sfârşit ai şi tu un loc unde să te relaxezi, împreună cu familia, după ce îţi termini programul de muncă şi eşti încântat de acest lucru.

    Surpriză! Într-o oarecare seară în care ai ieşit pentru câteva ore te calcă hoţii şi-ţi fură tot ce ai cumpărat (cu excepţia casei efective, deşi sunt cazuri în care se fură inclusiv uşile) şi pentru care tu vei plăti în continuare. Mai mult, aceştia umblă prin camera copilului ori camera ta şi răscolesc tot, în căutarea bijuteriilor şi a banilor pe care cred ei că i-ai ascuns.

    Ai sentimentul de viol (nu în sensul clasic) şi cauţi să ţi se facă dreptate. Utilizând mijloacele de probă limitate conform viitoarei proceduri penale, Poliţia reuşeşte să-ţi găsească binefăcătorii, care sunt hoţi de meserie, fiind condamnaţi în repetate rânduri pentru acelaşi mod de acţionare şi recent eliberaţi din penitenciar (deh… au stat în condiţii inumane, în ciuda faptului că mai aveau de executat 5 ani au ieşit mai repede din penitenciar).

    Surpriză! Conform viitoarelor modificări la art. 223 alin. 2 CPP, nu se poate dispune luarea măsurii preventive a arestului preventiv întrucât furtul calificat, pe timp de noapte, prin efracţie şi prin violare de domiciliu, prev. de art. 228, 229 alin. 1 lit. b), d) şi alin. 2 lit. b) CP nu sunt prin cele enumerate în noua lege procesual penală iar posibilitatea arestării în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsă de 5 ani ori mai mare a dispărut!

    6. Vă intră hoţul în casă? Dacă nu va luaţi la bătaie cu el, procurorul nu mai poate face propunere de arestare. Fură 40 de biciclete şi dă 10 spargeri? Nasol… pentru victime, pentru hoţ nu se mai poate face propunere de arestare preventivă. Aveţi o înregistrare cu privire la infracţiune? Ghinion. Nu mai aveţi voie să o utilizaţi.

    Înregistrări stradale, camere auto, camere din supermarket? Nu mai pot fi folosite sunteţi victima unei agresiuni? Dacă cel acuzat doreşte, va putea asista la orice act de urmărire penală efectuat, inclusiv la audierea victimei! Potrivit propunerii de modificare, pentru infracţiunile contra libertăţii şi a integrităţii sexuale (altele decât violul) nu mai există temei legal pentru a se solicita arestarea preventivă.

    7. Închipuiţi-vă un dosar cu infracţiuni economice şi prejudicii de milioane de euro. Pentru a demonstra mecanismul şi a proba faptele, procurorul e nevoit să solicite ANAF, spre exemplu, informaţii din baza de date cu privire la societăţi comerciale, conturi, angajaţi, încercând să demonstreze legătura între suspect şi faptă, să găseşti martori ce ar putea cunoaşte ceva şi ar dori să-ţi şi spună. Dar, nu, nu poţi avea acces sau dacă vrei, îl iei de mână pe suspect şi va uitaţi împreună pe date. Acum ar trebui să facem probele împreuna, pentru că, nu-i aşa, avem acelaşi scop într-un dosar penal!

     

  • Metoda „Împrietenire” prin care hoţii au furat 300.000 de lei şi 1,3 kilograme de bijuterii din aur

    Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, cu suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, au efectuat 17 percheziţii domiciliare în judeţele Galaţi, Brăila şi Tulcea, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracţional organizat şi furt calificat prin metoda „împrietenire – oferire produse cosmetice/detergenţi”.
     
    Infractorii îi păcăleau pe oameni că le fac demonstraţii sau că le oferă produse gratuite şi, după ce le câştigau încrederea, furau obiecte de valoare sau bani din locuinţele victimelor.
     
    În sarcina membrilor grupării au fost reţinute, în perioada noiembrie 2016 – decembrie 2017, comiterea a 33 de infracţiuni de furt calificat, fapte comise în judeţele Constanţa, Brăila, Vâlcea, Argeş, Cluj, Braşov, Sibiu, Prahova şi în Bucureşti. Prejudiciul total cauzat este de aproximativ 300.000 de lei.