Tag: plastic

  • Cât de periculoase sunt pungile de plastic pe care le folosim zilnic la cumpărături

    Sacoşele de plastic nu sunt bune pentru transportul alimentelor.

    Plasticul tinde să capteze hidratarea şi prospeţimea fructelor şi legumelor. S-a demonstrat ştiinţific că produsele care sunt stocate în pungi de plastic tind să absoarbă toxinele folosite în fabricarea pungilor, informează livestrong.com.

    Toxinele din plastic pot duce la dezechilibre hormonale, probleme cu sarcina şi alte tipuri de probleme de sănătate, vizibile în timp.

  • O companie din Ungaria transformă deşeurile în haine

    Cantitatea de deşeuri produsă de omenire continuă să crească an de an, iar resursele se împuţinează, conform unor studii, motiv pentru care se încearcă reciclarea cât mai multor deşeuri posibil, tendinţă de care nu a scăpat nici lumea modei, scrie The Independent. Au apărut astfel articole vestimentare create din materiale obţinute din deşeuri.

    O companie din Ungaria, SegraSegra, creează geci şi tricouri din camere de bicicletă, firma Worn Again topeşte sticle de plastic pentru a obţine poliester din ele, din care ulterior obţine fibre şi apoi materialul necesar confecţionării obiectelor de îmbrăcăminte, iar creatoarea neozeelandeză Emma Westside foloseşte fire de cupru de la radiatoare industriale. O altă creatoare, de data aceasta de accesorii, Rosalie McMillian, confecţionează bijuterii cu forme geometrice îndrăzneţe din zaţ provenit de la aparatele de cafea din clădirile de birouri din Londra, pe care îl usucă şi îl presează.

    Nici companii mari ca Nike sau Adidas nu s-au lăsat mai prejos, prima confecţionând şosete, pantaloni scurţi şi tricouri din sticle de plastic tăiate şi reciclate pentru echipa feminină de fotbal a SUA şi transformând alte sticle de plastic în poliester, iar a doua colaborând cu organizaţia ecologistă Parley for the Oceans pentru a produce pantofi din fire şi filamente obţinute din deşeuri din oceane şi plase de pescuit.

  • Oraşul unde se construiesc case din sticle de plastic reciclate

    Pentru că se săturase de mizeria pe care aceste deşeuri le creau în zona lor, o micuţă comunitate din Panama a început să le folosească pe post de materiale de construcţii.

    Primele case din PET-uri au fost deja finalizate, însă oamenii speră să reuşească să construiască 120 de imobile de diferite dimensiuni, susţinând că, din păcate, material au din belşug.

    Casele sunt construite pe cadre din oţel şi armături metalice, care mai apoi sunt umplute cu sute de sticle de plastic reciclate. După montarea acestora şi trasarea cablurile electrice nu mai rămâne decât finisarea faţadelor şi a interiorului. Localnicii susţin că alegerea neobişnuitului material de construcţie va izola termic casa, păstrând în interior o temperatură optimă de locuit, de circa 17 ° C.

    Cititi mai multe pe www./www.cunoastelumea.ro

  • Oraşul unde se construiesc case din sticle de plastic reciclate

    Pentru că se săturase de mizeria pe care aceste deşeuri le creau în zona lor, o micuţă comunitate din Panama a început să le folosească pe post de materiale de construcţii.

    Primele case din PET-uri au fost deja finalizate, însă oamenii speră să reuşească să construiască 120 de imobile de diferite dimensiuni, susţinând că, din păcate, material au din belşug.

    Casele sunt construite pe cadre din oţel şi armături metalice, care mai apoi sunt umplute cu sute de sticle de plastic reciclate. După montarea acestora şi trasarea cablurile electrice nu mai rămâne decât finisarea faţadelor şi a interiorului. Localnicii susţin că alegerea neobişnuitului material de construcţie va izola termic casa, păstrând în interior o temperatură optimă de locuit, de circa 17 ° C.

    Cititi mai multe pe www./www.cunoastelumea.ro

  • Invenţia incredibilă a unui tânăr de 20 de ani care va curăţa oceanul de gunoaie şi materiale din plastic

    Metoda prin care ar vrea să facă asta este următoarea: instalarea unei reţele de ziduri plutitoare, astfel încât plasticul adus de curenţii oceanului să fie prins.

    Planul lui este pe cale de a deveni realitate.  Ideea lui ia adus un premiu Index, în valoare de 152.000 de dolari, premiu care este acrodat antreprenorilor care prezintă soluţii inteligente problemelor dificile cu care ne confruntăm. Pe lângă asta, tânărul a reuşit să strângă fonduri 2 milioane de dolari pentru a-şi realiza ideea.

    Slat plănuieşte să construiască un zid de 100 de kilometri în Oceanul Pacific, între Hawaii şi California. Conform Huffington Post, zidul va fi implementat în 2020. Gunoaiele şi materialele din plastic vor fi prinse în structura zidului, apoi vor fi colectate şi reciclate. Slat împreună cu echipa lui speră să implementeze o structură pilot de 1,6 kilometri în Japonia pentru a testa eficienţa acesteia.

    Însă nu toată lumea este convinsă de soluţia pentru curăţarea oceanelor înaintată de către Boyat Slat. Oceanograful, Kim Martini, este de părere că ar fi foarte greu de ancorat un asemenea zid şi nu este convinsă de faptul că sistemul va evita capturările accidentale ale animalelor acvatice. De asemenea, Stiv Wilson, directorul companiei nonprofit 5 Gyres, asociaţie deticată curăţării apelor, consideră că nu este o strategie realistică având în vedere mărimea oceanului.

     

  • Miliardarul care la 26 de ani era arestat, iar la 35 a ajuns guvernator al unei provincii din Rusia

    Roman Abramovich a crescut alături de unchiul său şi bunica sa, din cauza faptului că părinţii lui au murit când Roman avea doar 4 ani.

    A renunţat la facultate pentru a urma o carieră în antreprenoriat, iar la început a vândut răţuşte din plastic în apartamentul său din Moscova.

    Până la vârsta de 21 de ani, Abramovich intrase pe piaţa neagră folosind banii primiţi de la părinţii soţiei sale. A cumpărat gigantul petrolier Sibneft la un preţ de nimic în 1995, apoi au urmat alte achiziţii precum cea a Russian Aluminum sau Evraz Group. Companiile sale au devenit în cele din urmă legale la începutul anilor ’90; până atunci, omul de afaceri pornise şi lichidase deja peste 20 de firme. În aceea perioadă s-au dus lupte grele pentru industria rusească, iar Abramovich a ieşit învingător.

    La 26 de ani, Abramovich a fost arestat sub acuzaţia că ar fi furat bunuri ale statului. Nouă ani mai târziu, el avea să devină guvernator al provinciei Chukotka până în 2008.

    El susţine şi în ziua de azi că a fost nevinovat în respectivul caz: “Au fost probleme cu sistemul bancar. Banii pierduţi de rafinărie au fost ulterior descoperiţi iar eu am fost eliberat”, spune miliardarul rus.

    Luxul şi opulenţa sunt cele mai bune cuvinte pentru a caracteriza viaţa miliardarului rus Roman Abramovich. Petrecerile pe care le organizează sunt deja legendare, precum cele de Revelion din insula St. Barts.

    • Are o avere estimată de 7.8 miliarde de dolari (2015), ceea ce înseamnă că este a 12-a cea mai bogată persoană din Rusia.
    • Este patronul echipei de fotbal Chelsea
    • Deţine cel mai mare yacht din lume.
    • În urmă cu câţiva ani a cumpărat 62 de limuzine Maybach antiglonţ
    • Pentru deplasarile în aer foloseşte avionul său personal, un Boeing 767 poreclit “Banditul”
    • Deţine un Ferrari FXX, automobil construit doar pentru curse. Mai are în colecţie un Porsche Carrera GT modificat, Bugatti Veyron, Maserati MC12 Corsa şi un Ferrari 360.
    • Avea o armată de 40 de bodyguazi care-l păzea, potrivit presei britanice. Informaţie relatată în 2010-2011.
  • Efectul neaşteptat al bidonului de plastic pentru lapte de la Albalact. Ce s-a întâmplat cu Zuzu

    După ce Albalact a lansat bidonul de plastic pe piaţa românească, saltul înregistrat în vânzări a fost imediat, rulajele crescând cu 14% în valoare. Între timp, cota de piaţă a continuat să crească pe segmentul laptelui proaspăt pasteurizat iar compania dezvoltată de antreprenorul Raul Ciurtin a ajuns liderul domeniului.

    Bidonul de plastic cu mâner de 1,8 litri este un ambalaj unic în prezent pe piaţă, dar popular pe piaţa Americii de Nord. După lansarea bidonului mare, compania a dezvoltat o gamă de noi ambalaje de un litru şi de 500 ml. 


    Elementul de noutate:

    Gama de ambalaje dispune de gramaje diferite de cele existente până în prezent pe piaţă, la care se adaugă funcţionalitatea. Sunt uşor de manevrat, au o curgere fină şi se aşază bine în uşa frigiderului. Sunt destinate consumatorilor care preferă fie volume mari, fie mobilitate.


    Efectele inovaţiei:

    Lansarea noului ambalaj a adus în perioada ianuarie – septembrie 2014 o creştere de 5% în volum şi 14% în valoare pentru Albalact pe segmentul laptelui proaspăt pasteurizat comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.


    Descriere:

    Albalact a decis să adopte noile ambalaje după o analiză a obiceiurilor de consum şi a dorinţelor consumatorilor. Designul întregii game a fost dezvoltat împreună cu producătorul austriac de ambalaje Greiner, ţinând cont de toate aspectele legate de dimensiunile sticlei, de funcţionalitate, de aspectul curgerii şi de ergonomia mânerului. Dezvoltarea proiectului a durat un an, iar investiţia iniţială s-a ridicat la 500.000 de euro.

    Compania are o tradiţie de peste 40 de ani în industria românească şi este în prezent cea mai mare companie de lactate cu capital majoritar românesc din ţară şi al doilea mare jucător în piaţa procesatorilor de lapte. Albalact are în portofoliu peste 140 de produse, sub şase mărci – Zuzu, Fruzu, Fulga, Rarăul, De Albalact şi Poiana Florilor.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.

  • Mars retrage produse din 55 de ţări, inclusiv din România. O bucată de plastic a fost găsită într-un baton

    Mars România a anunţat, marţi, retragerea de pe piaţă a unor loturi din produsele Snickers, Mars, Milky Way şi Celebrations, ca măsură preventivă după ce o bucată de plastic a fost identificată într-un astfel de produs, fabricat în Olanda.

    “Până la această dată, MARS a primit o singură reclamaţie de la un consumator, iar în România nu a fost înregistrată nicio reclamaţie”, se arată într-un comunicat al companiei, citat de Ziarul Financiar.

    Produsele vizate sunt miniaturi 8 g (Snickers, Mars, Milky Way), multipack 4×50 g Snickers şi Mars, respectiv Celebrations 220 g şi 400 g, a informat compania. Produsele care fac obiectul retragerii au fost fabricate în Olanda.

    Toate celelalte tipuri de ciocolată distribuite de către Mars România sunt în continuare disponibile pentru achiziţie şi sigure pentru consum, potrivit companiei.

    Compania americană Mars a anunţat, marţi, o retragere masivă de batoane Mars şi Snickers din 55 de ţări, după s-au găsit bucăţi de plastic într-un produs al unei fabrici Mars din Olanda.

    Mars este unul dintre cei mai mari ju­cători de pe piaţa dulciurilor, vân­zând anual peste 40 de mi­lioa­ne de ba­toa­ne de ciocolată.

    Mars România, im­porta­torul unor bran­duri de dulciuri pre­cum Snickers, Twix, Boun­ty sau Twix, a avut în 2014 o cifră de afaceri de 213 milioane de lei, în creştere cu 6% faţă de anul pre­cedent, conform cal­culelor ZF pe ba­za datelor de la mfinante.ro.

     

  • A fost lansată a doua variantă a celui mai nefolositor „telefon” din lume

    Acum ceva timp o companie a creat o comapanie pe Kickstarter pentru produsul său, NoPhone, o bucată de plastic, ce se asemănă unui smartphone, dar care e doar o bucată de plastic. Pe atunci compania a strâns fonduri de 18.000 de dolari de la entuziaşti.

    Compania revine cu a doua variantă a produsului, NoPhone Zero, care tot nu face nimic, dar costă mai puţin. Doar 5 dolari. „NoPhone nu are garanţie şi nu este menit pentru a putea fi folosit la ceva”, se arată pe site-ul companiei.

    Pe de altă parte, în India se poate achiziţiona un smartphone doar cu 4 dolari, fiind cel mai ieftin smartphone din lume. Telefonul se numeşte Freedom 251 şi este echipat cu un procesor quad-core ce rulează la 1,3 GHz, 8 GB capacitate de stocare, o cameră foto de 3,2 megapixeli şi va rula Android 5.1.

  • Hamburgul interzice capsulele de cafea şi apa îmbuteliată

    În oraşul-port Hamburg nu va mai fi servită cafea în capsule şi nici apă sau bere îmbuteliată în ambalaje de plastic. Iar curăţenia se va face doar cu detergenţi fără clor. Acestea sunt doar câteva din noile reglementări care au intrat în vigoare la sfârşitul lunii ianuarie în megalopolisul din nordul Germaniei, care şi-a fixat drept obiectiv să devină „un model” în materie de gestiune ecologică a aprovizionării şi pieţelor publice.

    În acest scop, administraţia locală a elaborat un Ghid, inedit în întreaga Germanie.

    Citiţi mai multe pe www.rador.ro