În urmă cu mai mulţi ani am citit un reportaj realizat într-o ţară săracă din Africa – sau poate din Asia, nu-mi mai amintesc şi nici n-am reuşit să regăsesc articolul. Pe scurt, ideea era că mai multe sate au primit nişte PC-uri, dar nu aveau nici măcar o linie telefonică. Aşa că guvernul (sau poate un ONG) a pus la punct un sistem ingenios prin care sătenii să poată comunica totuşi prin poşta electronică: un poştaş călare pe motocicletă cutreiera satele cu o tolbă de dischete. Dis-tribuia dischetele de la centrul care primea de fapt corespondenţa şi aduna dischetele cu mesajele trimise.
Mi-am amintit de acest reportaj încercând să verific dacă descrierea internetului de acum zece ani mai corespunde realităţii. {i am constatat că, în esenţa sa, internetul nu s-a schimbat. Internetul nu este nici astăzi un ansamblu de echipamente şi medii de transport. Nu este un “lucru”, ci o înţelegere. Nici astăzi internetul nu este definit de computere, routere, fire, fibre sau unde radio, ci de ansamblul de protocoale ce definesc înţelegerea şi fac posibilă comunicarea. Fiind doar o înţelegere, internetul nu aparţine nimănui. Sau, altfel spus, aparţine tuturor celor care convin să o respecte. Toată inteligenţa reţelei stă în “capetele” ei, adică în echipamentele care implementează protocoalele. Faptul că biţii circulă prin fibre optice, prin unde radio sau în tolba poştaşului motociclist este irelevant.
Această descriere, cu valoare de definiţie informală, este importantă pentru a înţelege ce se petrece zilele acestea în Dubai, unde s-au întâlnit reprezentanţi ai peste 190 de guverne din toată lumea pentru a regândi modul cum este guvernat internetul. Conferinţa, numită “World Conference on International Telecommunications” (WCIT), este organizată de o agenţie a Naţiunilor Unite care se cheamă International Telecommunications Union (ITU) şi a avut un rol important în stabilirea unor convenţii şi tratate internaţionale în domeniul telecomunicaţiilor.
N-ar fi nimic rău într-o astfel de adunare – deşi de fiecare dată când e vorba despre “guvernarea” internetului trebuie să ne aşteptăm la ce e mai rău – dacă s-ar mulţumi cu o sesiune de comunicări savante şi un dineu la încheiere. Problema este că ITU ar vrea să pună de un tratat internaţional care să fie votat pe principiul “un vot pe ţară”. Acum, dacă estimăm cam câte dintre aceste 190 de ţări sunt democratice şi garantează cetăţenilor drepturile fundamentale (printre care şi cele legate de informare şi liberă exprimare), putem trage uşor concluzia că democraţiile vor fi în minoritate.
În paranteză fie spus, nici guvernele democrate nu s-ar da înapoi de la oleacă de control al internetului, dacă nu le-ar fi teamă de opinia publică din ţările pe care le reprezintă. Poate din această cauză agenda a fost secretă şi nici o organizaţie care să prezinte poziţia utilizatorilor sau a companiilor nu a fost invitată. Desigur, până la urmă o mulţime de documente s-au scurs şi multă lume a luat la cunoştinţă cu oroare cam ce-ar vrea guvernele să facă cu internetul: într-o formă sau alta, ideea este de a rezerva statelor puterea de a “guverna” (adică a controla) internetul la nivel naţional. Nu e vorba doar de Siria, China, Iran sau Arabia Saudită, ci şi de unele ţări cu pretenţii democratice, cum ar fi Rusia, ale cărei propuneri au sunat “ca dracu’” în urechile occidentale.
Pe de altă parte, mai e vorba şi de un viciu de fond. ITU nu s-a mai întrunit din 1988, când internetul abia apărea, iar Web-ul încă nu exista. Dezvoltarea explozivă a internetului şi democratizarea accesului au făcut din ITU o instituţie anacronică, ce se încăpăţânează să considere internetul o simplă extensie a reţelelor de comunicaţii ale secolului trecut, ignorând caracterul fundamental descentralizat al acestuia şi aplicând modele inspirate din telefonie. De exemplu, “cel care trimite, plăteşte”, o idee de un ridicol deplin. Internetul e doar o înţelegere între părţi, nu o centrală telefonică.
Poziţia UE m-a făcut să mă simt mândru că sunt european. De la bun început Europa anunţă cu nu va accepta nimic care afectează libertăţile fundamentale, principiile pieţei libere şi neutralitatea reţelei.