Tag: livrari

  • Afacerea care vrea să cucerească o piaţă de 38 milioane de dolari

    Compania americană Zume Pizza speră astfel să se aşeze confortabil într-o zonă dominată de Pizza Hut, Dominos Papa Johns şi Little Caesar care împreună deţin 40% dintr-o piaţă de 38 de milioane de dolari.

    Camionul pentru livrări al celor de la Zume Pizza, proaspăt lansat, este echipat cu 56 de cuptoare special gândite să garanteze livrarea unui produs tocmai scos din cuptor.

    Fondatorii Julia Collins şi Alex Garden spun că au ales să se focuseze pe acest domeniu datorită creşterii uriaşe a comenzilor pe mobil şi a cererii tot mai mare de mâncare livrată direct la domiciliu sau la birou.

    În SUA, numărul comenzilor pe livrări de mâncare creşte de 300 de ori mai repede comparativ cu cel din restaurante.

    Zume Pizza foloseşte tehnologia “Baked on the Way”. Când clientul plasează comanda, pizza este deja precoaptă într-un cuptor puternic, apoi încărcată în cuptoarele din camion, care sunt programate să finalizeze coacerea cu patru minute înainte de a ajunge la destinaţie. Clientul poate savura astfel o pizza crocantă, neezistând riscul îmbibării produsului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mâncarea la care bucureştenii nu renunţă niciodată. Este cel mai comandat fel de mâncare, chiar şi pe timpul nopţii

    Bucureştenii nu renunţă la shaorma nici în timpul nopţii, acesta fiind cel mai căutat sortiment culinar din Capitală, potrivit unui studiu realizat pe platforma de comenzi de mâncare foodpanda.ro. Bucureştenii nu ezită să comande shaorma chiar şi după ora 23. Comenzile se fac cu precădere din centrul oraşului, iar valoarea bonului mediu este similară cu cea din timpul zilei, respectiv circa 60 lei.

    Conform datelor foodpanda, numărul bucureştenilor care comandă mâncare de pe Internet în timpul nopţii creşte constant. Cele mai multe comenzi se fac în special vinerea şi sâmbăta, între orele 1:00 – 2:30, de pe smartphone-uri şi tablete. Astfel, dispozitivele mobile cu sistem iOS au o pondere de 42% dintre comenzi, cele cu Android cumulează 20% din total, iar restul este generat de desktop-uri.

    ”După rezultatele înregistrate la jumătatea lunii august, când am introdus la nivel de test livrările în timpul nopţii, în Capitală, am decis să derulăm în continuare această campanie. De atunci, am observat că tot mai mulţi bucureşteni s-au obişnuit cu programul prelungit de livrări, valabil în zilele de joi, vineri şi sâmbătă, de la ora 10.00, până la ora 4.00 dimineaţa, în ziua următoare. Vom continua să analizăm potenţialul livrărilor în timpul nopţii şi în alte oraşe cu arii mari de acoperire pentru foodpanda România, următorul pe lista noastră pentru acest obiectiv fiind Timişoara”, declară Radu Bălăceanu, country manager foodpanda România.

    Potrivit acestuia, în prima lună de la implementarea programului de noapte, numărul comenzilor a depăşit cu peste 2% estimările de dinaintea campaniei, iar ponderea creşte de la o săptămână la alta. Cele mai multe livrări se fac în centrul Capitalei, la o distanţă maximă de 3 km de Piaţa Unirii.

    În ceea ce priveşte bonul mediu din timpul nopţii, valoarea acestuia este similară cu cea înregistrată în timpul zilei, respectiv 63 de lei, o treime dintre clienţi plătind online direct din aplicaţia mobilă. În schimb, cele mai mari comenzi făcute până acum în Bucureşti după ora 23:00 au fost cuprinse între 115 lei şi 123 lei şi au inclus, cu precădere, shaorma.

    Printre restaurantele listate pe platformă care au bucătăria deschisă şi după miezul nopţii se numără St. Patrick, din Centrul Vechi, Berăria Germană şi Le Boutique food concept store, pentru care se livrează până la ora 2:00, Bellini Tineretului şi Belviso, care onorează comenzile primite până la ora 24:00, şi The BackYard, care în zilele de joi spre vineri asigură mâncarea până la ora 24:00, iar sâmbăta şi duminica până la ora 2:00.

    Restaurantele pentru care se livrează mâncare până la ora 4.00 dimineaţa sunt Nargila, Dristor Doner din zona Budapesta, Divan de la Piaţa Romană, Mr. Purceluş şi Famous Pizza.

    foodpanda.ro colaborează, în prezent, cu peste 500 de restaurante din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Braşov, Constanţa, Arad, Ploieşti, Oradea, Galaţi, Craiova, Sibiu şi Buzău. 

  • Vânzările bune înregistrate de iPhone 7 Plus şi varianta Jet Black nu au fost suficiente pentru a opri declinul livrărilor de smartphone-uri Apple

    Analistul Ming-Chi Kuo de la KGI Securities a scris, într-o notă trimisă către investitori, că Apple a înregistrat comenzi mari pentru iPhone 7 Plus şi varianta iPhone de culoare Jet Black, dar că livrările totale nu au fost suficient de mari pentru a le depăşi pe cele înregistrate pentru seria iPhone 6s. Un alt analist a susţinut zilele trecute că livrările au fost cu 25% mai mici.

    Potrivit lui Kuo, Apple ar fi putut înregistra livrări totale şi mai slabe, dar incidentul Galaxy Note7 a determinat mulţi potenţiali clienţi Samsung să sară în barca Apple şi să cumpere modelul iPhone 7 Plus. Mai mult, sistemul dual-camera de pe phablet-ul Apple a fost bine primit de clienţi. 

    Citiţi mai multe pe www.go4it.ro

  • TP-LINK extinde gama de produse pentru IMM-uri. ”Estimăm o creştere cu 25% a livrărilor de echipamente pentru birouri până la finalul anului şi o pondere de 30% din total”

    TP-LINK anunţă extinderea gamelor de produse destinate întreprinderilor mici şi mijlocii şi Small Office Home Office cu noi modele de dispozitive access point de interior şi exterior. Totdată, TP-LINK anunţă doi noi parteneri de distribuţie –  MGT Educational, distribuitor de produse IT&C cu peste 75 de branduri în portofoliu şi 3700 de produse, de la echipamente de reţelistică şi supraveghere, la PC-uri, imprimante şi produse foto-videoşi Mondoplast, distribuitor specializat de echipamente şi cabluri pentru telecomunicaţii.

    ”TP-LINK este prezent în 6 din 10 case din România care folosesc echipamente Wi-Fi. Prin aceste noi parteneriate ne dorim să ajungem la cât mai mulţi clienţi şi din categoriaîntreprinderilor mici şi mijlocii (Small and Medium Business) şi a clienţilor SOHO (Small Office Home Office) şi ne bazăm pentru acest lucru pe oferta tot mai diversificată de produse şi pe raportul preţ-calitate”, a declarat Hermes Song, director general TP-LINK Romania. ”Estimăm o creştere cu 25% a livrărilor de echipamente SMB până la finalul anului şi o pondere de 30% din total”, a mai adăugat Hermes Song.

    Doua exemple pentru afacerile mici şi mijlocii sunt dispozitivele access point AC1200 EAP320 şi AC1900 EAP330 oferă viteze Wi-Fi cumulate de 1200Gbps, respectiv 1900Gbps în cele două benzi de frecvenţă.
     

  • Este oficial. Apple a recunoscut: iPhone-ul este prea scump. Ce decizie a luat compania

    Apple a pierdut luna aceasta, cel puţin pentru câteva minute, titlul de cea mai valoroasă companie bursieră din lume în faţa Alphabet (Google) după apariţia unor noi date care arată că livrările de telefoane mobile sunt în scădere.

    Acum un an, capitalizarea Apple era de peste 700 de miliarde de dolari, fiind liderul indiscutabil al topului celor mai valoroase companii din lume, după capitalizarea bursieră. Apple este în scădere pentru că piaţa telefoanelor mobile nu mai este atât de generoasă cu gigantul american, mulţi consumatori ducându-se către Samsung.

  • Tesla model 3 a fost lansată. Ce dotări are cel mai ieftin model – GALERIE FOTO

    Tesla Model 3 a fost prezentată lumii în urmă cu câteva ore de către Elon Musk, CEO-ul Tesla Motors.

    Tesla Model 3 are o autonomie de minim 350 de kilometri, însă Musk a promis că va încerca să o îmbunătăţească până când vor începe livrările.

    Preţul pentru Tesla Model 3 va începe de la 35.000 de dolari. Producţia va începe spre sfârşitul anului viitor şi primele livrări vor avea loc în 2018. Până acum compania a înregistrat deja 115.000 de precomenzi.

    Citiţi mai multe pe www.promotor.ro

  • Revoluţia smartphone-urilor: cele peste 10 milioane de telefoane schimbă o întreagă economie

    Vânzările de smartphone-uri de pe piaţa locală vor depăşi în acest an, pentru prima oară, pragul de 4 milioane de unităţi, de peste cinci ori mai mult decât livrările estimate de computere, după ce anul trecut piaţa a înregistrat o creştere de aproape 30%. Soldul total este de 10 milioane de bucăţi, scrie Ziarul Financiar.

    „În 2015 creşterea acestui segment a fost peste estimările iniţiale de 20%. Astfel, piaţa de smartphone-uri a înre­gistrat un avans de aproximativ 27%, până la 3,5 milioane de unităţi. Din punct de vedere valoric, smart­phone-urile au reprezentat anul trecut 90% dintr-o piaţă care a ajuns anul trecut la 650 mil. de euro“, a declarat Cristian Cojocaru, şeful diviziei de telecom din cadrul Samsung Ro­mânia, liderul pieţei locale de telefoane inteligente.
     

    Citiţi aici cum a ajuns smartphone-ul un asistent de care omul nu se desparte şi în ce fel a schimbat societatea

  • Huawei a livrat peste 12 milioane de smartphone-uri în luna ianurie, număr record pentru companie

    Anul 2016 a început cu un nou record în materie de livrări de smartphone-uri: peste 12 milioane de unităţi livrate în luna ianuarie – ceea ce înseamnă o creştere cu 93% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Mai mult, luna ianuarie a fost a patra lună consecutivă în care Huawei a livrat peste 10 milioane de smartphone-uri. 
     
    Astfel, în anul 2015, compania Huawei a livrat 108 milioane de unităţi – o creştere cu 44% faţă de anul 2014, rezultat care consolidează poziţia companiei în topul primelor trei brand-uri la nivel global.
     
    Modelul Huawei P8lite este primul smartphone al producătorului chinez care înregistrează mai multe vânzări pe pieţele globale decât în China.
     
    În România, smartphone-ul este comercializat din luna iunie a anului 2015 şi a înregistrat vânzări de peste 100.000 unităţi, situându-se în top 5 cele mai bine vândute telefoane din România.
     
    În 2014, produsele şi serviciile Huawei au acoperit peste 170 de ţări, deservind mai mult de o treime din populaţia lumii. În 2014, Huawei s-a clasat pe locul al treilea în ceea ce priveşte livrările de smartphone-uri la nivel global. Compania deţine 16 centre R&D în ţări precum Germania, Suedia, Statele Unite ale Americii, Rusia, India şi China. 
  • Roboţii autonomi ar putea deveni în curând noile ajutoare ale lui Moş Crăciun – VIDEO

    Roboţii, care sunt mici, siguri, practici şi nu emit dioxid de carbon, vor fi testaţi din primăvara anului 2016 pe străzile din Londra, precum şi în câteva oraşe americane, potrivit dezvoltatorilor.

    “Atunci când veţi face o comandă online, în loc ca livrarea să fie asigurată de o persoană, va fi adusă de un robot”, a explicat Ahti Heinla, co-fondator al Skype şi director general al Starship Technologies.

    Roboţii pot transporta echivalentul a două sacoşe de cumpărături, iar livrarea poate avea loc într-o perioadă de 5-30 de minute, de la un anumit centru.

    Heinla a explicat că roboţii nu sunt destinaţi serviciilor pe distanţe mari, iar clientul poate să îşi controleze comanda prin faptul că poate alege dintr-un număr de centre de livrare din apropierea sa.

    “Clientul face comanda prin smartphone, de la un centru aflat o distanţă convenabilă, robotul este încărcat, iar marfa este livrată la uşă. Totul durează circa 20 de minute. În loc ca livrarea să dureze o jumătate de zi, poate fi efectuată şi în 10 minute”, a spus Heinla.

    Când comanda este pe drum, clientul o poate urmări în timp real, de pe smartphone. La sosire, clientul se foloseşte de smartphone pentru a debloca accesul la bunuri.

    În Greenwich, Londra, aproape de locul unde se vor derula programele pilot, droidul a atras câteva priviri nedumerite, dar şi reacţia pozitivă a trecătorilor.

    “Sunt foarte impresionat. Este mic, pare sigur şi futurist. Cred că este o idee foarte bună, de viitor. În deceniile următoare, vom vedea astfel de dispozitive circulând pe străzi sau în aer”, a spus un trecător.

    Tehnologia folosită de Starship Technologies pentru construcţia roboţilor include componente deja existente, necostisitoare, iar acest fapt permite companiei să reducă de 10-15 ori actualul cost al unei livrări.

    Roboţii vor fi dotaţi cu softuri de navigare şi evitare a obstacolelor şi vor fi autonomi în proporţie de 99%. Dispozitivele sunt însă supravegheate de operatori care pot interveni oricând, pentru siguranţă.

    Pentru evitarea furturilor, roboţii au incluse elemente de securitate care descurajează eventualele tentative, care ar fi nerentabile.

    “În primul rând compartimentul pentru produse este închis şi nu poate fi deschis fără unelte speciale, iar majoritatea huliganilor de pe stradă nu au aşa ceva. În al doilea rând, robotul are nouă camere video şi este permanent conectat la Internet, are GPS. Un operator poate vorbi cu oamenii din jurul robotului, care are microfon”, a explicat Heinla.

    Servicii de livrare automată sunt dezvoltate de mai multe companii, între care Google şi Wal-Mart.

    Retailerul online Amazon, care va inaugura în curând servicii de livrare cu drone aeriene, a lansat recent un film de prezentare a prototipului.

    Starship Technologies susţine însă că există probleme uriaşe de acceptare socială a dronelor zburătoare, pentru că oamenilor nu le place să vadă drone deasupra curţilor sau caselor lor, probleme care nu există în cazul dronelor terestre.

  • Operatorul de curierat Sameday Courier a raportat un profit de peste 100.000 de euro în primul semestru al anului

    Sameday Courier (simbol bursier SDAY) a anunţat un profit pentru primul semestru al acestui an de 488.000 lei (circa 111.000 euro), mai mare decât cel înregistrat în întregul an 2014 (aproximativ 102.000 euro).

    „Faţă de perioada similară din 2014, profitul din primul semestru  din 2015 este mai mare cu peste 30%. Abordăm însă rezultatul cu echilibru. Ţinând cont de mărimea companiei, astfel de variaţii nu sunt surprinzătoare, un ecart de ordinul zecilor de mii de euro în plus sau în minus fiind normal în acest context”, a declarat Octavian Bădescu, antreprenor şi fondator al Sameday Courier.

    În ceea ce priveşte cifra de afaceri din primul semestru al anului curent, aceasta a atins valoarea de 4,41 milioane lei (aproximativ 1 milion de euro), în creştere cu 28% faţă de perioada similară a anului precedent. Creşterea cifrei de afaceri a provenit din toate liniile de business, ponderea cea mai mare fiind generată de curieratul local, cu precădere de cel cu livrare în aceeaşi zi. Acest segment al livrărilor same day a înregistrat cea mai mare creştere, cu aproximativ 45% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, au mai crescut şi livrările neadresate, distribuţia de pliante ş.a.

    Potrivit managementului companiei, cele mai multe solicitări provin din domeniul medical, din segmentul de e-commerce, dar şi livrările neadresate din partea retailerilor. Peste 50% din volumul business-ului este realizat în Bucureşti. „După integrarea sistemului Lokko, am devenit numărul 1 in livrările instant pe componenta colaborării cu restaurantele care au externalizat acest serviciu şi cu agregatorii de food-delivery. Ca urmare, gestionăm sute de comenzi de acest tip zilnic”, a declarat Baltaru.

    Pentru acest an, managerii Sameday Courier estimează o creştere a cifrei de afaceri a companiei peste media pieţei, urmând să se atingă un volum între 2 şi 2,5 milioane euro şi o profitabilitate de două cifre. „Avem o ţintă legată de profitul din acest an, care să permită păstrarea anumitor resurse la nivelul companiei pentru a ne continua atât dezvoltarea, cât şi asigurarea unor servicii de o calitate superioară clienţilor noştri, precum şi recompensarea investitorilor cu dividende, având un randament semnificativ, cuprinse în marja de 5-10%”, a apreciat Bădescu.

    Acesta a subliniat că se va continua procesul de consolidare a companiei, în contextul în care există o presiune puternică pe preţ. „Din fericire, piaţa de curierat este în creştere, probabil că în acest an se va situa în jurul valorii de 350 milioane euro. Pe noi ne preocupă foarte mult deţinerea unor poziţii semnificative pe anumite nişe”, a punctat oficialul Sameday.

    a jumătatea lunii februarie a acestui an, Sameday a devenit primul operator românesc de curierat rapid listat pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti. În prezent, acţiunile Sameday Courier se tranzacţionează la un preţ de 8,73 lei, capitalizarea bursieră a companiei care operează acest brand (Delivery Solutions SA) fiind de 8,73 milioane lei.

    „Capitalizarea bursieră se apropie deja de 2 milioane de euro. S-au tranzacţionat până în prezent acţiuni în valoare de peste 1 milion lei, ceea ce pentru o companie de dimensiunea noastră, pentru o piaţă la început de drum precum AeRO, pentru lichiditatea de pe BVB, pentru România si întregul ei context, nu este puţin lucru. Nu trebuie uitat că s-a câştigat şi din punctul de vedere al vizibilităţii şi al poziţionării – Sameday Courier fiind prima companie românească listată pe AeRO, dar şi primul operator de curierat listat pe o bursă din România. Şi nu în ultimul rând, s-a câştigat mult şi prin faptul că inclusiv colegi ai noştri au devenit investitori, cumpărând acţiuni ale companiei”, a spus Bădescu.

    Sameday Courier este singurul operator de curierat din România specializat în livrările în aceeaşi zi, atât în ţară, cât şi în străinătate, în condiţii speciale de transport (temperatură, securitate etc.), în puncte dificile, la ore prestabilite, transport de obiecte fragile şi în livrări personalizate, în funcţie de nevoile fiecărui client. Sameday Courier este furnizor principal pe segmentul livrărilor în aceeaşi zi pentru peste 1.000 de companii mari din România.