Tag: limba

  • Premierul Marii Britanii îi sfătuieşte pe tineri să înveţe limba viitorului

    Autorităţile britanice şi-au propus să introducă o nouă limbă străină în programa şcolarilor şi preşcolarilor. Acest lucru este preconizat pentru începutul anului şcolar 2014.

    Conform datelor oficiale publicate de Consiliul Britanic, doar 1% din populaţia Angliei vorbeşte la această oră un dialect al limbii chineze, iar acest lucru trebuie remediat, pentru că este necesar să cunoşti limba unei economii atât de puternice precum este China.

    Guvernul îşi doreşte să crească numărul vorbitorilor de limbă mandarină din Marea Britanie şi să înfiinţete şcoli în care să se vorbească doar această limbă. 
     

  • OSCAR 2014: “Poziţia copilului”, de Călin Peter Netzer, eligibil pentru o nominalizare la premiul pentru film străin

     Nominalizările pentru categoria “cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza” vor fi anunţate pe 16 ianuarie 2014.

    Până atunci, lista candidaturilor considerate eligibile a fost finalizată şi cuprinde un număr record de 76 de propuneri.

    Dintre aceste propuneri, până la jumătatea lunii ianuarie vor fi alese nouă filme, urmând ca pe 16 ianuarie să fie anunţate cele cinci nominalizări.

    Indie Wire notează că printre candidaturile considerate eligibile se numără filmele propuse de Iran (“The Past”, de Ashgar Farhadi, care a câştigat în urmă cu doi ani premiul acestei categorii, cu “A Separation”), Franţa (Gilles Bourdos – “Renoir”), Chile (Sebastian Lelio – “Gloria”), Canada (Louise Archambault – “Gabrielle”), Japonia (Yuya Ishii – “The Great Passage”), Italia (Paolo Sorrentino – “The Great Beauty”), Belgia (Felix van Groeningen – “The Broken Circle Breakdown”), Hong Kong (Wong Kar-wai – “The Grandmaster”) şi Arabia Saudită (Haifaa al-Mansour – “Wadjda”).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Doi tineri fac afaceri la Bucureşti pe o piaţă unde au cel mult 100 de concurenţi

    Andrei şi George s-au cunoscut În 2005, în vremea când lucrau la distribuitorul şi importa-torul de medicamente Montero, unul ca director comercial, celălalt ca director de IT. Acolo foloseau serviciul de business inteligence QlikView, cu care monitorizau vânzările, logistica, achiziţiile şi datele de piaţă. Au sesizat potenţialul existent legat de instrumentele de analiză de business, şi-au dat demisia şi au decis să încerce pe cont propriu. „Recunosc că succesul a venit destul de repede.

    “Nu a trebuit să ne stresăm prea mult“, spune Andrei Iordan despre începuturile din 2007 ale afacerii Winfo. Serviciul de business intelligence reprezintă, de fapt, un soft care preia date din mai multe surse şi pune la îndemâna managerilor analize cu scopul de a lua decizia cea mai eficientă în timpul cel mai scurt. Cei doi au găsit o piaţă în care perioada de creştere economică şi, deci, de creştere naturală a afacerilor le-a permis managerilor să func-ţioneze fără astfel de instrumente, devenite mult mai importante în perioade de declin. „În 2007, cultura afacerilor româneşti pentru servicii de business intelligence era aproape de zero.

    Când vorbeam despre business intelligence unei companii ni se spunea că şi firma respectivă sponso-rizează copii inteligenţi pentru concursuri internaţionale“, spune Andrei Iordan. Primul lor client a fost un concurent din industria farmaceutică al vechiului angajator, ADM Farm, însă cei doi au dat lovitura câteva luni mai târziu, când au semnat un contract cu filiala locală a retailerului Carrefour. Francezii au înţeles repede că au nevoie de un instrument rapid şi eficient de analiză de business – „educaţia e principalul criteriu care face ca acest produs să prindă la străini“.

    Strategia celor doi a fost ca în momentul când abordează o companie să găsească o nevoie a unui singur departa-ment pe care să o rezolve, pentru ca, ulterior, şi celelalte divizii să apeleze la serviciile lor. Iordan îi spune „land and expand“, menţionând că în aproape toate cazurile ei sunt cei care iau în vizor potenţialii clienţi şi niciodată invers. Odată cu startul crizei, comportamentele din rândul firmelor au început să se schimbe. Clienţii Winfo intraţi în portofoliu înainte de anul 2009 au continuat să investească la un nivel similar anilor precedenţi, însă găsirea de clienţi noi a devenit o sarcină tot mai dificilă – „le era frică să aloce orice fel ce buget pentru aşa ceva“. Apoi, în rândul multinaţion-alelor, cei doi spun că nu există foarte mulţi manageri care să-şi asume startul unui proiect la nivel local, întrucât execută direcţiile trasate din afara României. 80% dintre cei care au acceptat să aibă acces la un demo de o săptămână contra sumei de o mie de euro şi au observat ce rezul-tate se pot obţine au semnat un contract de business intelligence.

    Pasul cel mai dificil este con-vingerea angajaţilor din top management să accepte demonstraţia iniţială de o săptămână, caz în care rata de succes este doar de 15% – „din zece discuţii, reuşim să obţinem una, două demonstraţii“. În România există cel mult o sută de companii care furnizează servicii de business intelligence, cele mai multe în Bucureşti. Cei care activează în această industrie acoperă sute de companii, ceea ce îi face să fie unii dintre cei mai profitabili consultanţi din România. Un consultant de business tre-buie să înţeleagă rapid fenomenele de business, dat fiind că preia informaţiile de la oameni de afaceri care nu au neapărat un limbaj tehnic – „doar unul din cinci consultanţi e cu adevărat relevant“. Iordan observă că în România există puţine companii care au în propria organigramă structuri proprii de business intelligence, în condiţiile în care în Europa de Vest există nu doar angajaţi, ci şi departa-mente dedicate acestui sector.

    ferim analize pe baza cărora se iau decizii de milioane de euro. Nu sunt foarte multe proiecte de business intelligence generate la decizia oamenilor din România. Cele mai multe vin la cererea de la centru a multinaţionalelor“, spune Andrei Iordan. Cum multe dintre solicitările venite la filiala locală de la sediul central nu coincid cu piaţa locală, aprobarea modificării solicitate de la Bucureşti poate dura luni de zile, ceea ce duce la întârzierea obţinerii contractului de business inteligence. Princi-palul avantaj al folosirii unui astfel de instrument este agilitatea şi luarea deciziei în cunoştinţă de cauză şi nu pe bază de percepţie. „Dacă eşti un manager cu o funcţie extrem de importantă, trebuie să ai şi capacitatea de a abstractiza anumite lucruri. Ni se întâmplă să prezentăm un demo la o companie care produce biciclete, noi să arătăm o schemă despre trotinete şi apoi să ne întrebe «Pe biciclete se poate?». Sunt manageri care nu cunosc fenomene de business“, exemplifică Iordan.

    În portofoliul companiei, ponderea clienţilor români este de 1% din cifra de afaceri şi de 10% din numărul contractelor, restul veniturilor fiind generate de societăţi cu capital străin. Din cele mai importante zece companii din România, Winfo lucrează cu trei dintre acestea, cei mai mari clienţi fiind Automobile Dacia, Carrefour, Cora, GDF Suez, Romtelecom şi Ursus Breweries.
    Compania nu derulează în prezent afaceri cu instituţiile statului, dat fiind că nu respectă crite-riul impus în caietele de sarcini, respectiv o cifră de afaceri de cel puţin 25 de milioane de euro. 

    „Nici toată piaţa de business intelligence nu are o asemenea valoare în România“, spune George Savu. Compania a avut venituri de 600.000 de euro anul trecut, cu o marjă de profit de 16%. Creşterile de la an la an vor continua şi în viitor, iar cei doi nu îşi fac griji privind evoluţia afacerii pornite acum şase ani: „Nu ne-am lovit des de concurenţă. Piaţa nu e mare, iar aceste servicii sunt considerate high-end. Cel mai greu în România e să găseşti acel manager care are viziune şi o minte analitică şi îşi dă seama de valoarea informaţiei procesate în luarea deciziilor“.

  • 5 cele mai scumpe flori din lume

     Această floare poate fi recoltată o dată pe an şi rezistă doar câteva săptămâni. Cel mai des întâlnită în unele părţi din SUA, Europa şi Asia, lăcrămioarele sunt flori foarte delicată. Ele au petale minunat parfumate şi sunt considerate foarte valoroase în unele religii. În creştinism, se consideră că această floare a crescut din lacrimile Fecioarei Maria. Desigur, la noi în ţară este o floare destul de comună, dar în restul lumii este una din cele mai scumpe flori, în SUA putând costa şi 50 de dolari firul.

    Cititi mai multe pe www.apropo.ro

  • Găgăuzia vrea să interzică termenii de limbă, literatură şi istorie română

     Dacă proiectul de lege va fi adoptat, interdicţia de utilizare a acestor termeni va fi aplicată în toate instituţiile obşteşti şi de stat, precum şi în instituţiile de învăţământ de pe teritoriul UTA Găgăuz-Yeri.

    În urma examinării acestei probleme în şedinţa prezidiului Adunării Populare, deputatul Ivan Burgudji a spus că, în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, limba oficială în ţară este “limba moldovenească, în baza grafiei latine”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BACALAUREAT 2013: SUBIECTELE la proba scrisă de Limba română, sesiunea a II-a

     Candidaţii au avut de rezolvat varianta de subiecte cu numărul opt la proba scrisă la Limba şi literatura română susţinută luni.

    La primul subiect, pe un fragment din nuvela “Budulea Taichii” a lui Ioan Slavici, candidaţii au avut de rezolvat mai multe cerinţe vizând cunoştinţe de vocabular, limbă română şi gramatică.

    Cerinţa de la punctul 1 al primului subiect a fost să fie dat câte un sinonom potrivit pentru sensul din text al cuvintelor “ştiam” şi “uimirea”.

    La punctul 2 al primului subiect s-a cerut explicarea rolului cratimei în secvenţa “dar se-nţelege”.

    Candidaţii au avut, la punctul trei, de făcut un enunţ în care să folosească o locuţiune sau expresie care să conţină substantivul “nume”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul bulgar de Externe: Vreau să rezolvăm repede cu România delimitarea platoului maritim

     “O problemă este şi delimitarea platoului maritim din Marea Neagră dintre cele două state. Ambiţia mea este să rezolvăm această problemă cât mai repede pentru că are aspecte politice şi economice”, a afirmat Vigenin, într-o conferinţă de presă comună cu omologul român, Titus Corlăţean.

    De asemenea, el a arătat că o altă problemă în relaţia cu România este cea a minorităţilor, în special cea privind slujba religioasă în limba bulgară pe teritoriul românesc, însă are încredere că aceasta va fi rezolvată în conformitate cu standardele europene, într-un spirit de cooperare fără a se da voie ca aceasta să “fie hrană pentru naţionaliştii din ambele ţări”.

    Ministrul Corlăţean a arătat că a discutat cu Vigenin despre problema “fostei biserici bulgare din Bucureşti” şi despre liceul bulgar din România, dar şi despre liceul român din Bulgaria şi interesul exprimat de asociaţiile minorităţii româno-vlahe pentru respectarea dreptului la educaţie şi religie în limba maternă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 36.000 de candidaţi, la proba scrisă a concursului de titularizare

     Potrivit unui comunicat de luni al Ministerului Educaţiei, proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate se va desfăşura marţi, începând cu ora 10.00, în 97 de centre de concurs constituite la nivel naţional.

    La acestă probă au fost înscrişi cei 36.587 de candidaţi care au obţinut cel puţin nota 5 la inspecţiile speciale sau probele practice desfăşurate în perioada 27 mai – 28 iunie.

    Iniţial, în perioada 8-17 mai, s-au înscris la concurs 38.554 de candidaţi, dintre care 4.964 de educatoare şi profesori pentru învăţământ preşcolar, 4.747 de învăţători şi profesori pentru învăţământ primar, 3.962 de profesori de limba şi literatura română, 3.243 de profesori de educaţie fizică şi sport şi 2.618 profesori de limba şi literatura engleză.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ivan: PDL are o abordare complet iresponsabilă cerând reluarea examenului de bacalaureat

     “Doresc să condamn abordarea complet iresponsabilă a PDL care, prin vocea Ralucăi Turcan, a solicitat, în mod cu totul hazardat, reluarea examenului de Limbă şi literatură română la nivel naţional. După ce şi-au bătut joc de profesori, de elevi şi de părinţi, după ce au închis şcolile şi au bulversat sistemul de Educaţie, acum, cei de la PDL ies în public complet neinformaţi şi avansează critici lipsite de substanţă doar pentru a arăta că fac opoziţie”, a susţinut Cătălin Ivan, într-un comunicat remis marţi MEDIAFAX.

    Potrivit lui Ivan, cazul de la Liceul “Dimitrie Bolintineanu” este unul izolat, bacalaureatul desfaşurându-se în condiţii normale în restul centrelor de examinare.

    “Reprezentanţii PDL dovedesc în opoziţie aceeaşi lipsă de respect faţă de munca elevilor şi a profesorilor cinstiţi şi responsabili, pe care au afişat-o şi atunci când s-au aflat la guvernare”, a mai spus Ivan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BACALAUREAT 2013: Peste 160.000 de candidaţi susţin, luni, prima proba scrisă la Limba română

     La prima sesiune a examenului de BACALAUREAT din acest an s-au înscris pentru susţinerea probei scrise de Limba şi literatura română 162.338 de candidaţi. Aceştia vor susţine proba de la ora 9.00, putând intra în săli până la ora 8.30.

    Extragerea variantei de subiecte pentru proba scrisă la Limba română va avea loc luni dimineaţă, urmând să fie transmisă centrelor de comunicare.

    Prima probă scrisă de la examenul de bacalaureat se desfăşoară în 583 de centre de examen. Toate şcolile în care are loc examenul de bacalaureat au sisteme de supraveghere video.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro