In tara este declarata situatie de urgenta si manifestatiile de
strada au fost violent reprimate, insa comunitatea internationala
pare deocamdata mai preocupata de situatia din Libia decat de cea
din Siria, tara fara rezerve de petrol, dar cu o pozitie
geostrategica importanta.
Familia Al-Assad se afla la putere de 31 de ani in Siria, iar
tatal lui al-Assad, Hafez, a reprimat sangeros in 1982 o miscare de
contestare a pozitiei sale, producand 20.000 de victime.
Vizita lui Ismail la Londra a fost confirmata de surse
guvernamentale, contactele cu acesta parand sa faca parte dintr-o
serie de astfel de discutii intre oficiali libieni si Occident, in
ultimele doua saptamani. Acestea sunt interpretate ca semne ca
regimul ar putea cauta o “strategie de iesire”, potrivit
publicatiei. Dezvaluirea acestei vizite intervine imediat dupa
dezertarea fostului ministru libian de Externe, Moussa Koussa,
interogat in capitala britanica.
Bombardiere britanice de tip GR4 Tornado, care au plecat in
misiune de la Baza aeriana Marham, in Norfolk, au survolat desertul
Sahara si au lansat rachete de tip Storm Shadow asupra buncarelor
pentru armament situate la nord de orasul Sebha, la aproximativ 640
de kilometri de coasta Mediteranei. Avioanelor britanice li s-au
alaturat bombardiere americane de tip B1 Lancer, venind direct din
South Dakota, care au lansat rachete teleghidate, dupa care s-au
intors la baza, situata la aproximativ 9.600 de kilometri de locul
operatiunii. Raidul a distrus 40 de buncare cu munitia pentru arme
si artilerie. Acest raid al Fortelor aeriene britanice este unul
dintre cele mai “lungi” lansate direct de pe teritoriul Marii
Britanii de la cel de al Doilea Razboi Mondial si pana in prezent,
precizeaza publicatia, adaugand ca bombardierele au fost
realimentate in aer, de avioane de tip VC-10, de la bazele din
Sicilia si Cipru.
Ca si razboiul din Irak, si cel pornit in Libia are auspicii
umanitare: salvarea civililor libieni de sub tirania lui Muammar
Gaddafi, liderul autoritar care conduce de decenii cu mana de fier
destinele unui popor somat sa i se supuna. Orientul Mijlociu e plin
de autocrati care rivalizeaza cu colonelul libian, dar din toata
“primavara popoarelor arabe” numai in Libia statele occidentale au
optat pentru o interventie in forta si la vedere. Iar motivul cel
mai simplu care vine in minte, petrolul, nu e intotdeauna si cea
mai fezabila explicatie.
E adevarat, Libia nu duce lipsa de resurse energetice – avand un
subsol bogat in gaze naturale si petrol de calitate superioara, mai
ieftin de procesat si, deci, mai rentabil – dar relatiile
comerciale dintre regimul multimiliardarului Muammar Gaddafi si
Occident erau, pana in urma cu cateva zile, in plin avant,
profitabile pentru ambele parti. Asadar, de ce ar fi incercat
Vestul sa preia cu forta ceea ce oricum primea de bunavoie?
Dupa saptamani de represalii violente, rezolutia nr. 1973 a
Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite a autorizat “toate
masurile necesare” in statul nord-african pentru a proteja
populatia civila, cu exceptia notabila a ocuparii in orice fel a
teritoriului acestei tari. Un compromis pentru a salva aparenta
respectarii principiului suveranitatii, dar care ameninta sa se
traduca intr-o lunga perioada de sicane aeriene si de presiuni
diplomatice pana cand, probabil, colonelul Gaddafi isi va pierde
pozitia intr-un fel sau altul. Intre timp, insa, criza libiana isi
arata tot mai mult latura europeana, prea putin favorabila
euro-optimistilor sau Uniunii Europene in general.
Miscarea de emancipare araba din ultimele luni a avut o victima
colaterala care a incasat in tacere fiecare rasturnare de regim sau
manifestatie antiguvernamentala: Franta ambitiilor de lider
(regional, global, cum preferati) ale lui Nicolas Sarkozy. O criza
politica in lumea araba – colonie spirituala francofona – era un
bun pretext pentru tot mai putin popularul presedinte francez sa
pretinda o vocatie de veritabil lider global. Dar si Egiptul si
Tunisia si-au schimbat conducatorii inainte ca Parisul sa descopere
strategia potrivita pentru a masca o pivotare in forta de la
regimurile autoritare prietene catre vechile idealuri ale
revolutiei de la 1789. Cu Libia insa, Sarkozy a incercat sa
recupereze in forta, iritand prin aceasta nu doar partenerul german
din locomotiva UE, dar si jucatori cu o greutate considerabila
precum Rusia (evocarea de catre Vladimir Putin a cruciadelor are
sens citita asa) si China. Lansarea de atacuri aeriene inainte de
informarea partenerilor din NATO, organizatie pe care Parisul
continua sa o tina la distanta de comanda politica a actiunilor
militare, poate fi mai usor inghitita daca schimbarea de regim din
Libia vine in perioada imediat urmatoare.
Orice prelungire la un interval de saptamani sau luni va avea un
efect de bumerang asupra Frantei si a lui Sarkozy in particular.
Italia va dori sa-si ia repede revansa, dupa ce a fost grav ranita
nu doar economic – gigantul ENI era cel mai mare beneficiar al
contractelor petroliere cu Libia – ci si simbolic: premierul Silvio
Berlusconi a fost nevoit sa condamne un Gaddafi caruia nu de mult
ii sarutase mana in public. Iar salvele legislative trase de Roma
la adresa impresurarii gigantului Parmalat de catre francezii de la
Lactalis se pot transforma intr-un razboi economic pe care Europa
sigur nu-l mai poate suporta. Nu de alta, dar pe agenda sunt
chestiuni mai arzatoare: Portugalia e asteptata sa ceara formal
ajutor financiar de la UE si FMI, dupa ce cabinetul lui Jose
Socrates a demisionat pentru ca nu a reusit sa treaca prin
parlament pachetul de austeritate pe care un acord de finantare
internationala il va transforma cu siguranta in program de
guvernare. Iar UE trebuie sa se gandeasca bine ce va face dupa ce
cele 75-80 de miliarde de euro previzionate pentru salvarea
Portugaliei vor subtia sensibil capacitatea de protectie a Fondului
de Stabilitate Financiara, proaspat extins la 440 de miliarde de
euro.
Pe de alta parte, Orientul Mijlociu le pregateste lui Nicolas
Sarkozy si Occidentului si mai multe ocazii de a-si exersa
pretentiile de eliberatori: Siria, Yemenul, Bahreinul, Sudanul,
poate chiar si Marocul si Iordania stau sub aceeasi zodie a
schimbarii cu Egiptul si Tunisia, doar cu ascendenti diferiti.
Lipsa din enumerare a Arabiei Saudite nu se datoreaza vreunei oaze
de democratie ce a inflorit brusc sub tirania familiei Saud, ci
rolului esential pe care emisarii batranului rege Abdullah l-au
jucat in proscrierea de catre lumea araba a lui Muammar Gaddafi –
vechiul rival regional al sauditilor inca de pe vremea cand Libia
era doar tara atentatorilor de la Lockerbie. Riadul se afla acum in
plina campanie de cucerire a lumii arabe, iar auspiciile ii sunt,
aparent, favorabile; dar probabil ca si in cultura araba, proverbul
cu cel care sapa groapa altuia are acelasi inteles.
Fregata Drazki, cu 160 de oameni la bord, a fost mandatata sa se
alature fortelor NATO din largul coastelor Libiei, la 15 aprilie,
pentru o perioada de pana la trei luni, a anuntat serviciul de
presa al Guvernului. Misiunile sale vor fi sa “pazeasca, escorteze,
controleze, respinga sau sa retina nave, conform Rezolutiilor 1.970
si 1.973 ale Consiliului de Securitate al ONU”, care prevad un
embargo asupra armelor, potrivit Guvernului. In pofida faptului ca
mandatul acesteia este de trei luni, fregata nu ar trebui sa ramana
in Mediterana mai mult de o luna, dupa care va fi inlocuita de o
alta nava NATO, a declarat, marti, ministrul Apararii, Aniu
Anghelov, la prezentarea hotararii.
“Atat timp cat este la putere, ma tem ca va sustine acte de
terorism. De aceea este important sa fie inlaturat”, a declarat
senatorul democrat, presedintele Comisiei de Aparare. In cursul
unei conversatii cu presa, Levin l-a acuzat de mai multe ori pe
Muammar Kadhafi ca este responsabil pentru atentatul de la
Lockerbie, care a vizat un avion al companiei americane Pan Am, si
pentru alte atacuri impotriva unor cafenele din Germania. “Nimic nu
il impiedica” de acum sa recurga la terorism, in replica la
interventia internationala autorizata de ONU pentru a apara
populatia civila in fata represiunii regimului sau, a insistat
senatorul.
Secretarul Camerei Deputatilor Dumitru Pardau a precizat,
miercuri, dupa sedinta Biroului permanent al Camerei, ca aceste
scrisori vor fi citite in plen, pentru informarea
parlamentarilor.
In prima scrisoare, seful statului a aratat ca Alianta
Nord-Atlantica a solicitat autoritatilor romane sa analizeze
posibilitatea participarii cu forte la misiunea NATO de instruire a
fortelor afgane de politie, NTO Training Mission in Afganistan/NTMA
si ca CSAT a aprobat participarea Romaniei cu 66 de jandarmi, pana
la incheierea acestei misiuni.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
“Acest consens a fost atins. Toti participantii la reuniune au
afirmat ca (Muammar) Kadhafi trebuie sa paraseasca tara”, a
declarat ministrul. Intrebat in legatura cu implicatiile unui
eventual exil al lui Kadhafi, Frattini a subliniat ca “nu se poate
vorbi despre imunitate”. “Nu putem, nu vrem sa spunem acest lucru,
pentru ca (acordarea) imunitatii ar incalca statutul de la Roma”,
textul fondator al Curtii Penale Internationale (CPI), a adaugat
Frattini, care s-a exprimat in franceza. Frattini a precizat totusi
ca nicio tara nu a formulat inca o propunere de primire a lui
Kadhafi.
Primele doua explozii s-au produs la un interval de trei minute
in sectorul Bab Al-Azizya, resedinta colonelului Kadhafi, unde au
fost auzite sirene de ambulante. In acelasi timp, sapte explozii
puternice au fost auzite la Tajura, vizata aproape zilnic de
raidurile coalitiei. Potrivit unui locuitor din cartier, avioanele
au lansat cinci bombe asupra unei instalatii militare situate in
acest cartier.
Atacul a avut loc dupa “informatii confirmate” conform carora
nava Pazei de Coasta si ambarcatiunile de escorta “trageau focuri
de arma spre nave comerciale din portul Misrata”, precizeaza
Comandamentul american pentru zona Africii.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro