Tag: Justitie

  • Ministerul Justiţiei, nevoit să intervină în procesul momentului în România! Eroarea care trebuie reparată urgent

    În afara lui Bowie, rănit mai grav şi încă internat la Bucureşti, restul americanilor au dat declaraţii, dar nu însoţiţi de un traducător care să le uşureze misiunea. Acum, procedura va fi reluată: “Joseph McClain, Shaquille Johnson şi Joshua Keyes vor fi reaudiaţi de procurori cu interpret de limba engleză autorizat de Ministerul Justiţiei. Darrel Bowie (n. red – a doua victimă a atacului, internată la Bucureşti) nu a fost audiat încă. Ei au dat declaraţii prin intermediul meu şi al antrenorului. Procurorul de caz punea întrebările în română, iar noi le traduceam. Procurorul înţelege limba engleza, dar nu vorbeşte”, a declarat, pentru Libertatea, Bogdan Botea, avocatul victimelor, care a depus, deja, o solicitare pentru ca dosarul să fie mutat din Brăila: “Procurorul de caz Mircea Ciutac este un bun profesionist, dar trăieşte în Brăila şi are familie. Vrem să-i dăm o mână de ajutor, prin preluarea dosarului de către Parchetul General din Bucureşti. Au mai fost cazuri. Avocaţii suspectului nu sunt de acord. Un om obişnuit nu făcea o astfel de faptă dacă ştia că e pedepsit”.

    Teama îi face pe americani să nu mai iasă din casă

    Veniţi în România în căutarea unei rampe de lansare pentru cariera de jucători profesionişti de baschet, ceilalţi sportivi americani de la Cuza Sport au rămas şocaţi de cele ce li s-au întâmplat colegilor lor. Încă în stare de şoc după incidentul de sâmbătă noapte, ei refuză să mai iasă din casă şi au cerut protecţie din partea Poliţiei. Una care, susţine Botea, e inexistentă: “Toţi vor să plece din România. Nu mai vor să iasă din casă. N-au mai fost la antrenamente. Au cerut protecţia poliţiei, dar nu o simt. Un poliţist a trecut pe la spitalul unde este internat Joseph McClain, dar n-a stat mult şi a plecat. Cadrele medicale au blocat însă accesul la etajul un este internat sportivul”, a mai declarat avocatul.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Premieră în JUSTIŢIE. Instanţa a pronunţat PRIMA ACHITARE motivată de ILEGALITATEA interceptărilor obţinute în baza PROTOCOLULUI SRI-PG

     Magistraţii arată că orice normă juridică trebuie să fie ”edictată în acord cu principiile constituţionale, principii care exclud categoric ca Protocolul STRICT SECRET să fie încorporat într-un mod obscur în procedura penală”. Tehnic vorbind, judecătorii militari au creat o jurisprudenţă care ar putea genera, în lanţ, un şir de achitări în dosarele create pe baza probelor obţinute de echipele mixte SRI-PG.
     
    În motivarea soluţiei de achitare a lui Cantemir Groza, subofiţer din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor, acuzat de luare de mită, magistraţii arată că probele care au stat la baza condamnării în primă instanţă sunt interceptări obţinute în baza protocolului încheiat între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi SRI, ele fiind nule.

    Subofiţerul de jandarmi a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, în primă instanţă, iar în luna iulie (la apel), Curtea Militară de Apel Bucureşti l-a achitat definitiv pe bărbat.

    ”Apărătorul inculpatului a arătat că este în imposibilitatea de a formula apărările adecvate prin interzicerea accesului la fişa postului inculpatului (secretă), contrar jurisprudenţei CEDO; a arătat, de asemenea, că probele obţinute prin mijloace tehnice speciale sunt afectate de protocolul strict secret dintre Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vigoare şi aplicabil la data faptelor, solicitând înlăturarea acestor probe ca fiind obţinute în afara cadrului procesual penal”, se arată în motivare.

    Instanţa: Probele obţinute de echipele mixte sunt nule absolut

    Magistraţii mai consideră că a fost nesocotit principiul loialităţii probelor – prin activitatea comună a echipelor mixte urmând o procedură secretă, iar constatarea nulităţii, indiferent dacă este absolută sau relativă, determină lipsirea de efecte juridice a actului afectat din momentul efectuării acestuia, iar nu din momentul constatării nulităţii.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

     

  • În noua sesiune parlamentară puterea vrea lege pentru lobby, iar opoziţia vrea alegeri în două tururi

    Partidul Social Democrat a discutat sâmbătă, la Neptun, două proiecte de lege, pe care să le susţină în noua sesiune parlamentară, proiecte care aparţin colegilor de coaliţie de la ALDE, partidul lui Călin Popescu Tăriceanu. Documentul discutat la CExN-ul PSD propune susţinerea unui proiect de lege, pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Interceptări, astfel încât să fie scoşi „serviciile de informaţii şi ofiţerii din justiţie şi politică”.Proiectul este unul mai vechi, iniţiat de Călin Popescu Tăriceanu.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un consultat politic cu legături cu Cambridge Analytica şi Manafort a recunoscut că a făcut lobby ilegal în favoarea unor politicieni proruşi din Ucraina

    Sam Patten, un consultat politic republican cu legături cu Cambridge Analytica şi cu Paul Manafort, a recunoscut că cumpărat în mod ilegal bilete la ceremonia de învestire a preşedintelui SUA, Donald Trump, pentru un oligarh ucrainean, folosind fonduri primite de la acesta, relatează cotidianul The Guardian.

    Prin procurarea ilicită de bilete pentru oligarhul ucrainean, Patten a încălcat legea ce interzice comitetului de organizare a învestirii preşedintelui SUA să accepte bani din partea unor cetăţeni străini.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un consultat politic cu legături cu Cambridge Analytica şi Manafort a recunoscut că a făcut lobby ilegal în favoarea unor politicieni proruşi din Ucraina

    Sam Patten, un consultat politic republican cu legături cu Cambridge Analytica şi cu Paul Manafort, a recunoscut că cumpărat în mod ilegal bilete la ceremonia de învestire a preşedintelui SUA, Donald Trump, pentru un oligarh ucrainean, folosind fonduri primite de la acesta, relatează cotidianul The Guardian.

    Prin procurarea ilicită de bilete pentru oligarhul ucrainean, Patten a încălcat legea ce interzice comitetului de organizare a învestirii preşedintelui SUA să accepte bani din partea unor cetăţeni străini.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Donald Trump avertizează că va interveni dacă FBI şi Departamentul Justiţiei “nu încep să-şi facă treaba”

    Liderul de la Casa Albă a criticat în repetate rânduri modul în care Departamentul de Justiţie a gestionat ancheta privind ingerinţele ruse în campania electorală din 2016.

    “Departamentul de Justiţie şi FBI-ul nostru trebuie să înceapă să-şi facă treaba şi să o facă bine şi să o facă acum”, a declarat joi Trump în faţa susţinătorilor săi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Donald Trump avertizează că va interveni dacă FBI şi Departamentul Justiţiei “nu încep să-şi facă treaba”

    Liderul de la Casa Albă a criticat în repetate rânduri modul în care Departamentul de Justiţie a gestionat ancheta privind ingerinţele ruse în campania electorală din 2016.

    “Departamentul de Justiţie şi FBI-ul nostru trebuie să înceapă să-şi facă treaba şi să o facă bine şi să o facă acum”, a declarat joi Trump în faţa susţinătorilor săi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O comisie a Parlamentului European a votat în favoare liberalizării vizelor pentru Kosovo

    Treizeci de membri ai Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne au votat “pentru”, în timp ce zece au votat “împotriva”, iar doi membri s-au abţinut.

    Raportorul pentru Kosovo, Tanja Fajon, a lăudat această decizie, afirmând că reprezintă un pas în eliminarea izolării statului Kosovo.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Statele Unite contestă plângerea depusă de Iran la Curtea Internaţională de Justiţie

    „Plângerea făcută de Iran la Curtea Internaţională de Justiţie este o încercare de a interfera cu drepturile Statelor Unite de a lua măsuri legale, inclusiv de a reimpune sancţiuni, lucru necesar pentru protejarea securităţii naţionale”, a declarat Pompeo.

    „Procedurile Administraţiei de la Teheran sunt o utilizare greşită a Curţii”, a adăugat acesta.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministerul Justiţiei a publicat lista celor şase candidaţi pentru şefia DNA

    Procurorul Gabriela Scutea a fost, între noiembrie 2006 – mai 2013, adjunct al Procurorului General, care era atunci Laura Codruţa Kovesi, şi era responsabilă pentru activitatea Secţiei judiciare, activitatea de resurse umane şi documentare, ordonator principal de credite (delegat), implementarea programelor cu finanţare externă, precum şi audit. Ulterior, între mai – august 2013, a fost numită consilier al Procurorului General de atunci, respectiv Tiberiu Niţu. În ianuarie 2016, în perioada scandalului privind OUG 13, Gabriela Scutea deţinea funcţia de secretar de stat în Ministerul Justiţiei. Ea şi-a început activitatea în 1995 ca procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov şi apoi Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro