Tag: institutie

  • 19.500 de perechi de încălţăminte confiscate din Dragonul Roşu

    „În data de 27 octombrie 2017, în cadrul acţiunilor de monitorizare/control desfăşurate în zona intitulată generic Dragonul Roşu (Bucureşti/Ilfov), inspectorii antifraudă au dispus confiscarea a 19.477 de perechi de diverse sortimente de încălţăminte sport, la o valoare estimată la preţul pieţei de 1.295.221 de lei, mărfuri deţinute de către un singur contribuabil, pentru care provenienţa nu a putut fi dovedită cu documente în condiţiile legii”, precizează DGAF.

    Totodată, „pentru contribuabilul respectiv au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare totală de 24.000 de lei”.

    Ca urmare verificărilor efectuate în aceeaşi locaţie la alţi şapte contribuabili, inspectorii Antifraudă au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 109.644 de lei, respectiv nouă amenzi contravenţionale în valoare totală de 86.000 de lei şi confiscări de sume şi bunuri în cuantum de 23.644 de lei, a mai comunicat DGAF.

  • Decizie îngrijorătoare: Directorul Agerpres poate fi demis de Parlament

    În expunerea de motive a actului normativ, iniţiatorii susţin că directorul general al Agerpres „se bucură de o imunitate totală în interiorul mandatului său”, adăugând că, dintre „instituţiile publice de cultură aflate sub control parlamentar, Agenţia Naţională de Presă este singura în cazul căreia Parlamentul nu are niciun instrument de acţiune în cazul în care constată un management neperformant”.

    Proiectul de lege a fost iniţiat de senatorii PSD Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii, Valer-Daniel Breaz, Gabriela Creţu, Ovidiu-Cristian-Dan Marciu şi Liviu-Lucian Mazilu. Potrivit proiectului, „Respingerea de către Parlament a raportului anual de activitate atrage demiterea, de drept, a directorului general”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un angajat guvernamental a reuşit să fure mâncare în valoare de 1,2 milioane de dolari

    “Comanda mâncarea la birou, pe banii instituţiei, şi apoi o vindea altor oameni”, a declarat pentru cei de la Fox News procurorul Luis Saenz. “Am reuşit să luăm legătura cu doi dintre clienţii săi, iar aceştia cooperează în anchetă.”

    Atunci când Gilberto Escaramilla a cerut o zi liberă din cauza unor probleme medicale, un coleg de-al său a fost sunat de un curier pentru a ridica aproape 400 de kilograme de fajitas, un fel de mâncare mexican.

    Escaramilla a fost arestat a doua zi şi trimis în judecată.

  • Protest al sindicaliştilor faţă de contribuţii: Mi se pare nefiresc ca România să fie cobai

    Pichetarea Prefecturii Judeţului Timiş a fost organizată, luni, timp de o oră, de către Blocul Naţional Sindical, Filiala Timiş. În jur de 60 de persoane, membre ale sindicatelor afiliate, s-au adunat în faţa instituţiei pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de intenţia Guvernului de a transfera contribuţiile sociale de la angajator în sarcina salariatului.

    Manifestanţii nu au scandat nimic, ci doar au stat în faţa instituţiei ţinând în mâini afişe cu numele sindicatelor pe care le reprezintă. De asemenea, o listă cu doleanţele sindicaliştilor a fost înmânată prefectului judeţului Timiş.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consiliul Uniunii Europene a adoptat noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord

    Consiliul Afaceri Externe a discutat situaţia din Peninsula Coreeană şi în special continuarea dezvoltării de arme nucleare şi de rachete balistice de către Coreea de Nord.

    “Având în vedere ameninţarea persistentă pe care Coreea de Nord o prezintă pentru pacea şi stabilitatea internaţională, Consiliul a adoptat noi măsuri autonome ale UE pentru a spori în continuare presiunea asupra Coreei de Nord de a-şi respecta obligaţiile. Măsurile consolidează sancţiunile impuse de Consiliul de Securitate al ONU şi vin în completarea acestora. Ele intră în vigoare imediat”, se arată în comunicatul de la Bruxelles.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Trump NU SE MAI OPREŞTE: administraţia sa anunţă retragerea Statelor Unite din UNESCO

    Washingtonul va rămâne observator în UNESCO, a transmis Departamentul de Stat american.

    Surse citate de publicaţia Foreign Policy anunţaseră anterior că Statele Unite intenţionau retragerea din UNESCO, invocând cheltuielile prea mari şi poziţiile antiisraeliene ale instituţiei.

    Decizia marchează distanţarea Statelor Unite de organizaţia la fondarea căreia au contribuit după al II-lea Război Mondial în scopul facilitării accesului la educaţie în lume. Secretarul de Stat american, Rex Tillerson, a luat decizia retragerii din UNESCO în urmă cu câteva săptămâni şi l-a înştiinţat pe preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, că Washingtonul analizează această posibilitate în cursul întrevederii pe care liderul francez a avut-o cu preşedintele Donald Trump în septembrie, la reuniunea Adunării Generale ONU. Emmanuel Macron voia să obţină susţinerea lui Donald Trump pentru alegerea unui reprezentant al Franţei la conducerea UNESCO.

  • Cât va ajunge să coste 1 EURO. Analiştii anticipează DEPRECIEREA LEULUI şi creşterea dobânzilor în următoarele luni

    În luna august 2017, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a scăzut faţă de luna anterioară, la valoarea de 50,7 puncte, fiind cu 9 puncte mai mic decât valoarea consemnată în exerciţiul anterior. Scăderea s-a datorat ambelor componente ale indicatorului.

  • Descurcaţi-vă cu 20 de dolari pe an: ţara care ŞI-A BĂTUT JOC de drepturile omului

    Legislatorii din Filipine, mulţi dintre ei apropiaţi ai preşedintelui Duterte, a votat alocarea unui buget anual de doar 20 de dolari pentru Comisia de Apărare a Drepturilor Omului, instituţie ce a criticat în mai multe rânduri războiul sângeros pe care Duterte îl poartă împotriva traficanţilor de droguri.

    Aproape 80% din parlamentarii prezenţi au susţinut măsura de reducere a bugetului, într-o mişcare pe care presa a catalogat-o drept un răspuns al preşedintelui pentru cei care se implică în acţiunile sale.

    “Dacă vrei să protejezi drepturile criminale, fă rost de bani de la criminali”, a declarat Pantaleon Alvarez, purtătorul de cuvânt al Parlamentului şi apropiat al preşedintelui. El a numit Comisia de Apărare a Drepturilor Omului o instituţia inutilă care protejează drepturile unor criminali.

    Astfel, măsură reduce bugetul instituţiei de la 42 de milioane de dolari (bugetul din 2017) la doar 20 de dolari pentru anul viitor.

    Preşedintele Republicii Filipinelor, Rodrigo Duterte, a declarat război drogurilor, însă spre deosebire de alţi preşedinţi care au făcut asta, Duterte şi-a îndemnat cetăţenii să ucidă traficanţii şi dependenţii de droguri suspectaţi, scrie publicaţia britanică Daily Mail.
     
    “Dublaţi-vă, triplaţi-vă eforturile, dacă este nevoe”, le-a spus Duterte poliţiştilor. “Aceste scursuri ale societăţii ne distrug copii. Vă avertizez, nu încercaţi droguri, nu contează dacă eşti poliţist, chiar o să te ucid”, a spus preşedintele într-un din discursurile sale din cadrul campaniei prezidenţiale.