Tag: ilegal

  • Cum a reuşit un puşti de 19 ani să scape mii de oameni de amenzi pentru parcare ilegală

    Un programator britanic, Joshua Browder, în vârstă de 19 ani, a lansat o versiune a unui program, un bot-avocat în Londra în septmbrie anul trecut. În acea lună, 3000 de oameni au apelat la serviciile avocatului. În aprilie a lansat serviciul şi în New York, iar de atunci până acum, “botul” a rezolvat 160.000 din cele 250.000 de amenzi atât în Londra cât şi în New York, ceea ce înseamnă că are o rată de succes de 64%.

    Avocatul dotat cu inteligenţă artificială demonstrează modul în care asemenea “boţi” pot ajuta oamenii să rezolve situaţii costisitoare şi că asemenea “boţi” nu ar trebui folosiţi doar pentru a răspunde la întrebări sau pentru a comanda mâncare.

    Cum funcţionează: utilizatorii trebuie să-şi facă un cont pe site-ul DoNotPay, iar acolo un chatbot le va adresa câteva întrebări (dacă a văzut semnele care indicau interzicerea opririi etc). Bazat pe răspunsurile tale, programul te-ar putea ajuta să ataci decizia judecătorilor.

    Mai multe companii investesc în asemenea programe. Una dintre acestea este Facebook care a investit în chatbots în aprilie pentru a ajuta oamenii să comande flori sau să le spună cum va fi vremea.

     

  • Viorel Hrebenciuc scapă de control judiciar în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri

    “Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Ministerul Public – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii de şedinţă din data de 22 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privindu-i pe inculpaţii Bengescu Dan Costin, Chiuariu Tudor Alexandru, Kadas Iosif, Hrebenciuc Viorel, Ordog Lorand Andras, Adam Ioan, Sturza Paltin Gheorghe, Iacob Sorin Ion, Mătăşel Ioan, Crăciunescu Adam şi Hrebenciuc V. Andrei”, a decis instanţa supremă.

    Prima instanţa a hoărât înlăturarea măsurii preventive a controlului judiciar, decizia fiind menţinută definitiv şi de instanţa superioară.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deţinătorul mărcii Ray-Ban, în luptă cu produsele contrafăcute: “Vederea este un bun al fiecăruia dintre noi”

    Demarată la jumătatea anului 2014, campania şi-a fixat ca obiectiv închiderea site-urilor ilegale care comercializează în prezent în România ochelari de soare Ray-Ban contrafăcuţi şi supravegherea atentă a comerţului pe internet.

    Această campanie este necesară pentru a-i proteja pe consumatorii din ce în ce mai numeroşi care fac cumpărături pe internet, convinşi că achiziţionează produsele originale ale unor mărci renumite, oferite la preţuri de outlet. În cazul concret al ochelarilor de soare Ray-Ban, intervenţia este cu atât mai importantă, din cauza calităţii deficitare şi siguranţei scăzute a produselor, care ar putea afecta vederea.

    Vederea este un “bun” al fiecăruia dintre noi care trebuie protejată cu responsabilitate- “bucata de plastic” pe care o reprezintă o pereche de ochelari de soare contrafăcuţi permite trecerea unui cantităţi mult mai mari de radiaţii UV şi este o veritabilă armă letală asupra retinei căreia ii poate provoca arsuri sau chiar boli avansate cum ar fi cataracta.

    Lunar, sunt estimate 32.000 de căutări pe internet/Google după cuvinte cheie asociate cu marca Ray-Ban. Rezultatele acestor căutări sunt dominate de site-uri ilegale- 6 din primele 10 rezultate si 5 din primele 9 rezultate organice sunt reprezentate de site-uri care vând produse contrafăcute!

    Campania de combatere a fenomenului contrafacerilor demarată de deţinătorul mărcii Ray-Ban a dus la închiderea a 33 de site-uri ilegale care comercializau ochelari de soare Ray-Ban contrafăcuţi, alte 39 de site-uri fiind în proces de închidere. Câteva exemple de astfel de site-uri ilegale închise:  www.rayban80.eu, www.ochelarirayban.ro, www.rayban-romania.eu, www.raybanoutlet.ro, www.ochelari-originali.eu, www.rayban-shop.info, www.rayban.com.ro, www.ray-banstore.ro, www.raybans.ro, www.rayban-concept.ro.

    A fost demarat un amplu program de certificare a magazinelor autorizate, atât în mediul online, cât şi a magazinelor fizice. Selecţia a urmărit câteva criterii esenţiale: traficul magazinelor, notorietatea mărcilor, modul de prezentare a produselor Ray-Ban respectând recomandările producătorului, nivelul de încredere al consumatorului final.

  • Drogul care l-a omorât pe Prince, noul favorit al cartelurilor mexicane. Un kilogram le aduce un profit de 1,6 milioane dolari

    Drogul care l-a omorât pe Prince, faimosul cântăreţ şi producător american, a devenit favoritul cartelurilor mexicane pentru popularitatea de care se bucură acum în Statele Unite.

    Fentanilul este un drog foarte puternic, dar şi extrem de profitabil, au spus oficialii americani. El poate fi produs pe cale sintetică, în laborator propriu, fără bătaia de cap de a mai cultiva mac, iar mafia mexicană ştie acest lucru foarte bine, potrivit New York Times.

    Drogul mai este produs şi în China, care distribuie astfel de transporturi la ordinea zilei către numeroase carteluri peste tot în lume, la preţuri mici, iar contrabandiştii le vând apoi prin reţele ilegale cu un adaos de până la 1600%.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Locul din Europa unde este ilegal să nu ai casă şi serviciu. În România nu ar putea exista niciodată

    Deşi are aproape 3.000 de locuitori şi o suprafaţă de două ori cât a statului New Jersey, oraşul Longyearbyen din Norvegia este cunoscut pentru rata criminalităţii de sub 1%. Localitatea are doar şase ofiţeri de poliţie şi o singură celulă pentru deţinuţi – aceasta fiind ultima dată ocupată cu mai mult de un an în urmă.

    Una din explicaţiile pentru comunitatea extrem de paşnică din Longyearbyen este aceea că şomajul a fost declarat ilegal. Cei care nu au un loc de muncă constant nu pot locui în oraş. O altă condiţie pentru a fi locuitor este de a deţine o locuinţă. Prin aceste măsuri, guvernatorul Odd Olsen s-a asigurat că fiecare persoană va avea un venit stabil şi familiile vor putea să se întreţină, fără a exista riscul ca cineva să rămână în stradă. Deşi intră în contradicţie cu legislaţia din Norvegia, cunoscut pentu protecţia socială oferită tuturor, indiferent dacă au sau nu serviciu şi casă, oficialii din Longyearbyen spun că acesta este singurul mod în care societatea poate funcţiona.

    Fiind parte din arhipelagul Svalbard, localitatea Longyearbyen a fost selectată de-a lungul timpului pentru diverse proiecte ştiinţifice. Unul dintre acestea a avut loc în anul 2008, când în Longyearbyen s-a construit un depozit de seminţe care va păstra, când va fi la capacitate maximă, aproximativ 100 de milioane de specii de plante de pe glob. În prezent depozitul găzduieşte aproximativ jumătate de milion de specii. Svalbard International Seed Vault (SISV), cunoscut şi ca “seiful pentru sfârşitul lumii”, este conceput pentru a păstra câte un eşantion din toate varietăţile de plante cunoscute de om.

    Longyearbyen a fost ales pentru a găzdui acest depozit în primul rând datorită pentru stabilităţii sale seismice. Fiind săpat în solul îngheţat în permanenţă al teritoriului arctic (permafrost), temperatura simplifică procesul de conservare. Seminţele sunt împachetate în folie de aluminiu şi înconjurate de ziduri de un metru grosime. Seiful are un tunel de 125 metri lungime, săpat în stâncă.

  • Un fotograf surprinde pietrele funerare fascinante ale mafioţilor ruşi – GALERIE FOTO

    Anii 90 au fost un deceniu de exces în Rusia pentru unii oameni. Un grup select de cetăţeni s-au bucurat de noul sistem economic proaspăt privatizat. Acest grup select a profitat de sistem şi s-a îmbogăţit rapid. Bineînţeles, pentru a-şi păstra averile mulţi dintre aceşti oameni au apelat la metode ilegale: şantaj, crime s.a.m.d

    Au trecut mulţi ani de când au început războaile între diferite grupuri mafiote din Rusia, însă urmele sunt evidente în cimitirele ruseşti. Locuri în care tronează pietre de mormânt extravagante, care mai de care mai bizare.

    Fotograful Denis Tarasov a vrut să documenteze aceste relicve de altă dată. Ceea ce a rezultat puteţi vedea în galeria foto.

  • Cel mai mare parc urban natural din Europa se va deschide in Bucureşti

    După mai bine de 5 ani de lobby din partea asociaţiilor pentru protecţia mediului, printre care şi “Let`s Do It, Romania!”, Guvernul României, prin Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca Palmer, a dat astăzi avizul de înfiinţare a Parcului Natural Văcăreşti.

    Această decizie istorică pentru Bucureşti şi România va însemna că zona care adăposteşte în acest moment peste 97 de specii protejate va avea instituit regimul de protectie si de conservare. Parcul Natural Văcăreşti va deveni, astfel, cel mai mare parc natural urban din Europa.

    Parcul Natural Văcăreşti include 190 de hectare de spaţiu verde şi este casa a 97 de specii de păsări (45 specii aflate în diferite faze de protecţie) şi mamifere ca: vidra (specie protejată), vulpe, nevăstuică, enot. De asemenea, aici se găsesc şi alte specii precum ţestoasa de uscat şi ţestoasa de apă.

    De-a lungul anilor, zona a reusit sa se conserve într-un mod extraordinar, în ciuda ameninţărilor ivite la tot pasul. Cele mai mari provocări au venit de la oameni, din cauza pescuitului ilegal în lacuri, inclusiv cu plasa electrică, a incendiilor devastatoare, sau din cauza cantităţilor uriaşe de deseuri, care dăunează atât păsărilor, care pot confunda deşeurile cu hrana, cât şi faunei.
     

  • Norvegia oferă 3.200 de euro imigranţilor care acceptă repatrierea. “Dacă pleacă, noi scutim mai mulţi bani”

    Imigranţii care locuiesc ilegal în Norvegia vor primi indemnizaţii de circa 3.200 de euro dacă aleg să părăsească ţara, informează presa norvegiană, citată de site-ul agenţiei ANSA.

    Direcţia pentru Imigraţie din Norvegia (UDI) a anunţat marţi că va oferi un bonus de 10.000 de coroane (1.070 de euro) primilor 500 de imigranţi care vor accepta repatrierea,conform Mediafax.

    Suma se adaugă indemnizaţiei de 20.000 de coroane (2.140 de euro) oferită oricum imigranţilor din Norvegia care acceptă repatrierea.

    “Încurajăm imigranţii să plece oferind aceste sume. Dacă pleacă, noi scutim mai mulţi bani”, a explicat ministrul norvegian al Imigraţiei, Sylvi Listhaug, citată de postul public NRK.

  • Este ilegal dar cu toate astea aproape toată lumea face asta in avion

    Când pasagerii se află la bordul avionului şi beculeţul pentru centurile de siguranţă este aprins aceştia nu au voie să decupleze centura pentru a merge la toaletă. Lucru pe care nu toată lumea îl respectă. Dar este asta ilegal? da, conform legii, scrie Business Insider.

    Este clar că  există o flexibilitate în modul cum se aplică această regulă, din moment ce mulţi nu o respectă şi nu sunt pedepsiţi pentru asta.

    Sunt momente când centurile de siguranţă nu ar trebui decuplate sub nicio formă. Când sunt turbulenţe sau când pilotul aeronavei roagă ca însoţitoarele de zbor să se aşeze la locurile lor. Nici când avionul decolează sau aterizează centura nu trebuie desfăcută. Dacă nu se respectă aceste reguli siguranţa celor din jur este pusă în pericol.

    Dar dacă totuşi pasagerul are nevoie la toaletă în timp ce  beculeţul pentru centurile de siguranţă este în continuare aprins este indicat să nu-i ceară permisiunea însoţitoarei de zbor. Ar fi neglijent din partea unui membru al echipajului să dea permisiunea utilizării toaletei într-un asemenea moment. În acelaşi timp, este destul de improbabil ca acesta să oprească pasagerul dacă-l observă.

    Totuşi, dacă un însoţitor de zbor opreşte un pasajer, e bine ca sfatul acestuia să nu fie ignorat. Într-un final, este ilegal ca pasageri să nu respecte instrucţiunile membrilor echipajului de zbor.

    Pasagerii care nu respectă regulile riscă să fie amendaţi.

  • Este ilegal dar cu toate astea aproape toată lumea face asta in avion

    Când pasagerii se află la bordul avionului şi beculeţul pentru centurile de siguranţă este aprins aceştia nu au voie să decupleze centura pentru a merge la toaletă. Lucru pe care nu toată lumea îl respectă. Dar este asta ilegal? da, conform legii, scrie Business Insider.

    Este clar că  există o flexibilitate în modul cum se aplică această regulă, din moment ce mulţi nu o respectă şi nu sunt pedepsiţi pentru asta.

    Sunt momente când centurile de siguranţă nu ar trebui decuplate sub nicio formă. Când sunt turbulenţe sau când pilotul aeronavei roagă ca însoţitoarele de zbor să se aşeze la locurile lor. Nici când avionul decolează sau aterizează centura nu trebuie desfăcută. Dacă nu se respectă aceste reguli siguranţa celor din jur este pusă în pericol.

    Dar dacă totuşi pasagerul are nevoie la toaletă în timp ce  beculeţul pentru centurile de siguranţă este în continuare aprins este indicat să nu-i ceară permisiunea însoţitoarei de zbor. Ar fi neglijent din partea unui membru al echipajului să dea permisiunea utilizării toaletei într-un asemenea moment. În acelaşi timp, este destul de improbabil ca acesta să oprească pasagerul dacă-l observă.

    Totuşi, dacă un însoţitor de zbor opreşte un pasajer, e bine ca sfatul acestuia să nu fie ignorat. Într-un final, este ilegal ca pasageri să nu respecte instrucţiunile membrilor echipajului de zbor.

    Pasagerii care nu respectă regulile riscă să fie amendaţi.