BusinessMagazin

Tag: haine

  • La cumpărături – pe Instagram. Cum s-a transformat reţeaua într-o afacere pentru retailerii de fashion

    Au apărut apoi magazinele online pentru cei prea ocupaţi sau fără chef să se deplaseze, iar mai nou, cei care vor să-şi înnoiască garderoba caută direct pe Instagram. Spre deosebire de magazinele online însă, Instagram, deşi este o reţea de socializare online, le permite utilizatorilor să caute produse interesante, după ce eventual le-au văzut purtate de altcineva şi şi-au dorit să le aibă ori le-au văzut datorită unei postări publicitare, precum şi să descopere unele noi. Există chiar şi branduri de modă care se concentrează pe promovarea pe Instagram şi care pot să nu aibă nici măcar propriul lor magazin fizic, scrie The Guardian.

    Atracţia pentru cumpăratul de articole vestimentare sau accesorii văzute numai pe Instagram se datorează plăcerii de a descoperi produse pe care nu le cunoaşte multă lume sau de a sprijini mici afaceri independente, dar nu numai. Chiar dacă magazinele online au mai multe produse disponibile, avantajul brandurilor de modă feminină sau masculină care se bazează pe Instagram, cum ar fi Dear Frances, Never Fully Dressed, Need, Veja ori Lisa Says Gah, acesta din urmă fiind, de fapt, un agregator de branduri de modă, este că-şi prezintă produsele nu fotografiate într-un studio, ci pe stradă purtate de creatori sau angajaţi ori într-un cadru astfel ales încât să transmită o anumită dispoziţie potenţialilor clienţi care caută sugestii vestimentare.

  • Cum arată unul dintre cele mai frumoase locuri din lume, la o aruncătură de băţ de România. Este o plajă superbă, transformată din cuib de piraţi în paradis turistic

    O săptămână poate părea prea scurtă pentru a vizita Alanya şi tot ce are de oferit cocheta staţiune turcească de pe ţărmul Mediteranei. Indiferent că plănuieşti să te relaxezi la plajă, să mergi pe urmele vechilor civilizaţii sau preferi să pleci într-o aventură în safari ori să te răsfeţi cu preparate din vestita bucătărie turcească, Alanya este locul în care le poţi face pe toate. Care sunt însă preţurile şi condiţiile oferite şi cu ce aşteptări trebuie să pleci la drum?

    Am zburat cu Tarom spre aeroportul din Antalya, însă în data de 14 iunie Paralela 45 a lansat un zbor charter direct pe aeroportul Gazipaşa din Alanya, ceea ce diminuează timpul petrecut în interiorul aeroportului din Antalya, supraaglomerat în vârful sezonului, dar şi orele pierdute cu transferul de la aeroport, pentru cei care aleg să îşi petreacă concediul în această destinaţie; una peste alta, drumul se reduce cu 4-5 ore. Alanya este un oraş-staţiune cochet situat la 135 de kilometri de aglomerata şi binecunoscuta Antalya, destinaţia-vedetă a anului 2018, potrivit lui Alin Burcea, CEO al Paralela 45.

    Primul lucru care m-a izbit la aterizarea în Turcia a fost un val înăbuşitor de căldură, care m-a făcut să grăbesc pasul spre scara rulantă a aeroportului. Contrar aşteptărilor, am stat doar 10 minute la controlul paşapoartelor, după care a urmat transferul la hotel, unde am fost însoţiţi de un ghid român. Drumul a durat aproximativ o oră şi 40 de minute, incluzând o pauză de 15 minute.

    Prima zi ne-am petrecut-o la plajă, iar a doua zi de dimineaţă, înarmaţi cu voie bună şi multe sticle de apă rece, am hotărât să facem o vizită la cetatea Alanyei, obiectiv pe care nu ai cum să îl ratezi. Drumul este accesibil autoturismelor, dar turiştii cu condiţie fizică bună pot opta pentru o plimbare pe jos, care permite să admiri pe îndelete peisajul. Pe măsură ce urcam, la picioarele noastre se întindea oraşul otoman, dominat de impunătorul Kizil Kule (Turnul Roşu), simbolul Alanyei, construit în 1221 la porunca sultanului Aladdin Keykubat şi care adăposteşte astăzi un muzeu.

    Pentru intrarea în cetate se plăteşte o taxă de 15 lire turceşti (3 euro), după care te poţi plimba nestingherit printre ruinele castelului şi ale unei vechi biserici bizantine, având grijă să nu te înţepi în cactuşii înalţi de 1-2 metri, care păzesc straşnic rămăşiţele trecutului. În zidurile cetăţii se cască ferestre de cer, prin care, pe vremuri, erau aruncaţi în hăurile mării trădătorii şi prizonierii. Peisajele îţi taie răsuflarea. Sub priviri se naşte o panoramă superbă, alcătuită, pe de-o parte, din clădirile cu acoperişuri cărămizii ale oraşului, iar pe de altă parte, din vapoarele şi iahturile care lăsă dâre albe de spumă în albastrul adânc al Mediteranei.   

    La cetate se poate ajunge însă şi cu telegondola, plimbare pentru care trebuie să scoţi din buzunar între 10 şi 15 lire turceşti (2-3 euro) dus-întors. Varianta aceasta este mai antrenantă, deoarece oferă acces la o parte a cetăţii unde există câteva obiective pe care le poţi vizita gratuit: un muzeu, o ţesătorie de mătase, o moschee. De asemenea, pe alei găseşti tarabe cu eşarfe şi suveniruri, iar preţurile sunt, bineînţeles, negociabile. După toate acestea, te poţi odihni o jumătate de oră la umbra unui portocal, în timp ce asculţi salahul (rugăciunea musulmană), care se aude din moscheea Süleymaniye Camisi.

    Cum nu poţi petrece o săptămână doar la plajă, riscând să te întorci bronzat într-o nuanţă prea închisă, poţi opta şi pentru alte excursii, cum ar fi un safari cu jeep-urile, disponibil atât pe timp de zi, cât şi seara, la preţul de 40 de euro, cu prânz inclus. Noi am plecat de dimineaţă, imediat după micul dejun. După o primă oprire în oraş, unde se adună convoiul de maşini, începe distracţia.

    Pe traseu, am făcut două opriri pentru poze, într-un loc de unde poţi admira portul şi panorama asupra oraşului, după care a urmat bătaia cu pistoale cu apă, pe placul tuturor, indiferent de vârstă. Este esenţial să ai prosoape şi haine de schimb, deoarece hainele ude nu se vor împăca bine cu temperaturile care scad pe măsură ce te adânceşti în munţi.

    Mai târziu, ne-am oprit într-un cătun pitoresc ascuns în munţi, unde, după ce am vizitat o casă veche de 100 de ani, ne-am odihnit la un ceai şi am mâncat pită şi roşcove coapte. Însoţitorii de grup ne-au făcut o demonstraţie de dans tradiţional şi nu s-au lăsat până nu ne-au convins şi pe noi să ne alăturăm. Am făcut, bineînţeles, şi cumpărături, iar bucuria a fost de ambele părţi: bătrânii satului erau fericiţi că au reuşit să vândă câte ceva, iar noi că am găsit eşarfe colorate şi suveniruri la preţuri derizorii.

    Obosiţi, ne-am îndreptat spre locul unde urma să luăm prânzul, care a inclus un fel principal  pui sau peşte proaspăt, din crescătoria restaurantului , servit cu garnitură de orez şi salată, şi o băutură răcoritoare fără alcool. Băuturile alcoolice se plătesc separat  o bere, de exemplu, costă cinci dolari. Un astfel de restaurant se numeşte piknik şi este amplasat pe cursul unui râu, în mijlocul naturii. Pe pontoane, sunt înşirate mese la care te aşezi pe saltelele amplasate direct pe podea; aceste popasuri dispun, de obicei, şi de tobogane sau trambuline, pentru cei care vor să facă baie în râu sau în bazinele special amenajate.

    La finalul zilei, ne-am întors nu obosiţi, ci cu bateriile încărcate şi cu regretul că s-a terminat. Luând în considerare, pe lângă atmosfera minunată, tot ce a fost inclus în preţ, consider că excursia merită fiecare cent din cei 40 de euro.

    altă experienţă de neratat este croaziera pe Mediterană, care costă tot 40 de euro, având incluse prânzul şi băuturi alcoolice şi non-alcoolice la discreţie. La 10 dimineaţa se pleacă din port, unde, datorită aspectului corăbiilor, m-am simţit ca într-un studio de filmare a producţiei Piraţii din Caraibe. De altfel, în urmă cu peste 2000 de ani, portul cetăţii era un cunoscut cuib de piraţi, înlăturaţi în cele din urmă de generalul roman Pompei.

    De-a lungul zilei, se fac patru sau cinci opriri în timpul cărora pasagerii pot înota în apele albastre ale mării, iar pentru cei care nu se descurcă, există veste de salvare. După primele două opriri am luat prânzul, care nu a fost, ce-i drept, extraordinar. A urmat petrecerea cu spumă, unde ne-am distrat foarte bine şi am dansat până la ultima melodie. După o excursie de aproximativ jumătate de zi ne-am întors, obosiţi, la hotel.

    Ne-a încântat şi plaja Kleopatra, despre care legenda spune că Marc Antoniu i-ar fi oferit-o în dar reginei Egiptului, şi care este situată printre cele mai bune plaje din lume, conform unui top realizat de TripAdvisor. Şi pe bună dreptate. Mărginită de stânci împădurite, cu nisip alb, încins, care te goneşte în apa curată, cu nuanţe de turcoaz, pare un colţ de rai din care nu ai vrea să mai pleci. Cu toate că era destul de aglomerată, acest aspect nu a reuşit să îi ştirbească în vreun fel farmecul.

    În apropierea plajei se află peştera Damlatas, cunoscută datorită proprietăţilor sale curative pentru afecţiuni respiratorii. Biletul de intrare costă mai puţin de doi euro, iar studenţii au, ca de altfel la mai toate obiectivele, un discount generos.

    Oraşul Alanya, în sine, are un farmec aparte. O plimbare pe bulevardul Ataturk, o oprire la terasele care te îmbie să te răcoreşti cu un fresh sau un ayran proaspăt, sau o tură de shopping sunt obligatorii. Şi nu mă refer la shopping în magazine, ci în bazarul care se întinde pe o rază de câteva străzi. Aici, orice este negociabil. Niciodată nu trebuie să plăteşti preţul afişat la raft, în caz că există, sau primul preţ pretins de vânzător. În majoritatea magazinelor găseşti haine, încălţăminte şi bijuterii copiate după branduri internaţionale sau case de modă celebre, mai bine sau mai prost realizate. Însă, pe lângă acestea, sunt numeroase buticuri cu suveniruri, dulciuri şi condimente, de unde cu greu te poţi abţine să nu iei tot ce îţi pică în mână. Dacă un magnet este un euro, îl obţii, cu siguranţă, la 50 de cenţi, deoarece vânzătorii coboară destul de uşor preţul la jumătate pentru majoritatea produselor.

    La sfârşit am lăsat destinaţia mea favorită, pe care am pus-o în capul listei pentru viitoarele concedii: Side. La intrarea în Side, oraşul care găzduieşte templul lui Apolo, mă simţeam ca într-un sit arheologic. Ruinele romane presărate la tot pasul îţi dădeau senzaţia că timpul a stat în loc şi că te afli într-un oraş părăsit de multă vreme. Totuşi, după puţin timp, au început să se ivească pe străduţe terase pitoreşti, umbrite de tufe imense de bougainvillea, sau floarea de hârtie, al cărei ciclamen electric contrasta cu zidurile prăfuite ale caselor. Tot ce vedeam era o încântare. Iar când am ajuns pe malul mării, simţeam că îmi vine să îmbrăţişez infinitul albastru şi să nu mai plec niciodată acasă.

    În ceea ce priveşte hotelurile din Alanya, cu siguranţă majoritatea se potrivesc pentru familiile cu copii, însă nu toate reprezintă destinaţia ideală şi pentru cupluri tinere sau pentru cei veniţi să petreacă concediul cu prietenii.

    Primele trei nopţi am fost cazaţi la hotelul Haydarpasha Palace. Când am ajuns în faţa acestuia, am avut sentimentul că mă aflu la intrarea în Disneyland. Hotelul are aspectul unui castel cu turle albastre, iar pe unul dintre ziduri era agăţat un drapel imens, reprezentând semiluna. De altfel, aproape toate hotelurile întâlnite erau dominate de pata roşie a steagului otoman.

    La intrare ne-a întâmpinat proprietarul hotelului, care ne-a ataşat personal brăţările cu care aveam acces la restaurantele şi barurile hotelului. Zilele următoare mi-au dovedit că nu a fost un gest izolat de amabilitate. Din timp în timp, îl vedeam ba pe plajă, ba la masă, mergând printre turişti pentru a vedea cum se simt şi dacă totul este în ordine. Nici de la distracţie nu a lipsit, deoarece seara am ciocnit un pahar la petrecerea ţinută în clubul hotelului. Apartamentele aveau o terasă spaţioasă şi două băi, una la parter şi una la etaj.

    Ca şi în alte complexuri hoteliere din zonă, pe malul mării se poate ajunge printr-un tunel, deoarece plaja este situată dincolo de şosea, la câteva minute de hotel. Apa şi nisipul erau curate, iar plaja încăpătoare dispunea de şezlonguri gratuite pentru clienţii hotelului. Pe plajă se află un teren de volei şi mai multe terase unde turiştii cazaţi la Haydarpaşa au acces gratuit. Mesele de tip autoservire au fost îmbelşugate, cu varietăţi din bucătăria internaţională. Pentru mai multă intimitate, clienţii pot opta să ia cina în restaurante à la carte, cu specific divers (turcesc, italienesc, sea food).

    Terenul a fost cumpărat în 2005, însă hotelul a fost deschis în urmă cu doi ani, cu o investiţie de 50 de milioane de euro, bani pentru care Dundar Oz, proprietarul hotelului, spune, în glumă, că le mulţumeşte băncilor. Finanţarea este obţinută pe zece ani, iar dobânzile sunt, în general, de 4-4,5% însă, din cauza devalorizării monedei locale din ultima perioadă, acestea au crescut la 5-6%.

    În primul trimestru al lui 2018, cifra de afaceri a crescut cu 70-80% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Investiţiile pe care Oz le-a făcut anul trecut s-au ridicat la aproximativ 300.000 de euro, direcţionate către achiziţionarea toboganelor şi construirea unei piscine încălzite, plus reparaţiile necesare. Patronul spune că în cadrul hotelulului, care are aproape 600 de camere, lucrează 400 de angajaţi, pe care îi adună însă cu greu. Din iulie până în septembrie, gradul de ocupare este de 100%, 60% dintre clienţii hotelului fiind reprezentat de familii cu copii, iar restul de 40%, de cupluri fără copii sau tineri proaspăt căsătoriţi, veniţi în luna de miere.

    După trei nopţi petrecute la Haydarpaşa, ne-am mutat la hotelul Granada Luxury Resort, unde am rămas două seri. Granada este un hotel pe care l-aş recomanda cuplurilor tinere sau celor care merg în concediu cu prietenii. Hotelul îşi primeşte oaspeţii începând cu 20 aprilie, iar la sfârşit de mai este ocupat 100%, până la sfârşitul lui noiembrie, când se închide. Unul dintre reprezentanţii hotelului mi-a povestit că 40% dintre clienţi sunt familii cu copii, iar 30%, cupluri fără copii, care vin pentru distracţie. El adaugă că, în vreme ce în mai 2017 gradul de ocupare al hotelului era de 60%, anul acesta a crescut până la 98%.

    Pe primul loc în topul naţionalităţilor din care fac parte clienţii hotelului se situează ruşii, care anul trecut reprezentau 60% din turişti, urmaţi de nemţi, turci şi români. Hotelul nu dispune de plajă, ci de un ponton cu şezlonguri şi o serie de piscine. Camerele sunt destul de spaţioase, cu balcon. Primul minibar este gratuit, însă al doilea este contra cost. Distracţia începe la 21.00, în clubul din exterior, unde DJ-ul chiar ştia să îşi facă treaba, iar după două-trei ore se mută în clubul hotelului, unde muzica nu mai este atât de antrenantă. Am prins, de asemenea, şi un concurs de miss, care a fost, cu siguranţă, atracţia serii pentru turistele şi turiştii dornici de distracţie.

    Hotelul unde am fost cazaţi în ultimele două seri, Eftalia Ocean, este unul cu pretenţii de cinci stele, care nu se ridică însă la nivelul aşteptărilor. Piscinele compensează într-o oarecare măsură plaja îngustă şi apa destul de murdară, cum erau, de altfel, prosoapele şi şezlongurile. La Eftalia, media de vârstă a turiştilor părea de 5-10 ani, aşa că pare o alegere potrivită pentru familiile cu copii. Felurile de mâncare nu erau foarte variate, iar cocktailurile şi shoturile se plăteau separat. Camera a fost însă spaţioasă şi curată, cu balcon, iar minibarul conţinea doar băuturi răcoritoare.

    La demisolul tuturor celor trei hoteluri existau magazine de unde se puteau cumpăra, printre altele, haine, jucării, colace, saltele de plajă şi suveniruri. Preţurile sunt puţin mai ridicate decât în magazinele din oraş, însă, în caz că ţi-ai uitat acasă loţiunea de plajă sau costumul de baie, magazinele sunt binevenite. De asemenea, hotelurile aveau sauna gratuită şi servicii de coafor, tatuaje cu henna şi masaj contra cost. Mai adaug doar că este ideal să ai în bagaj un fier de călcat de mici dimensiuni, deoarece hotelurile oferă acest serviciu doar contra cost.
    Ca o concluzie, Alanya este cu siguranţă o destinaţie ideală pentru un concediu în familie, iar preţurile din Turcia sunt accesibile. Dacă nu ştiţi ce să alegeţi între all inclusive şi ultra all inclusive, patronii hotelurilor spun că diferenţa este dată de calitatea băuturilor: în timp ce la all inclusive sunt servite băuturi locale, serviciul ultra all inclusive oferă băuturi de import. Iar în ceea ce priveşte valuta folosită, este preferabil să aveţi dolari, deoarece în multe locuri turcii pun semnul egal între dolar şi euro şi vă vor cere aceeaşi sumă indiferent de moneda pe care o folosiţi.

  • Se poartă lipsa de îndemânare

    Astăzi însă, pot fi un element de mândrie cu care să te afişezi la birou, consideră o creatoare de modă din New York, Naomi Mishkin, care a lansat o gamă vestimentară în serie mică sub marca Naomi Nomi, scrie New York Times. La loc de cinste pe fiecare piesă vestimentară, în special pe cămăşi, tronează o urmă de fier de călcat pe care creatoarea o obţine prin arderea materialului cu un vechi fier de călcat adus din Marea Britanie. Preţul unei cămăşi astfel tratate porneşte de la aproape 200 de dolari. 

  • Viaţă nouă pentru haine vechi

    Între timp însă, purtatul de articole vestimentare „reciclate” a devenit un simbol al unei situaţii financiare bune, ba mai mult, al grijii pentru mediul înconjurător. O companie care se remarcă în domeniu este Atelier & Repairs, din apropiere de Los Angeles, întemeiată de un italian cu experienţă în industria modei, scrie LA Times. Atelier & Repairs se mândreşte cu faptul că scapă tone de haine de la aruncat, reparându-le sau prefăcându-le cu elemente şi cusături vii.

    Prin acest proces trec cămăşi, blugi, sacouri, tricouri, poncho-uri şi nu numai. Pe multe dintre ele se regăsesc petice frumos colorate, cum ar fi, de exemplu, o gamă de uniforme de camuflaj cu petice florale pentru a le îmblânzi, magazinul firmei schimbând-şi periodic aspectul pentru a surprinde clienţii dispuşi să dea câteva sute de dolari pe un produs. Magazinul Atelier & Repairs atrage, datorită faptului că utilizează materiale reciclate, chiar şi reprezentanţi ai unor mari magazine de modă de lux, care mai trec din când în când să vadă ce noutăţi au mai apărut. Pe lângă propriile creaţii, Atelier & Repairs lucrează şi, cum s-ar spune, cu materialul clientului, reparând sau prefăcând contra cost haine şi accesorii ca eşarfele. Pe lângă afacerea cu haine, firma mai are un atelier la Londra unde realizează tapiserii pentru retaileri de modă şi decoraţiuni de lux. 

  • Expoziţia purtată

    „Când eram la liceu am făcut cadou unei prietene din Bacău un tricou pictat de mine, pentru că eram exasperată de lipsa de originalitate şi varietate a produselor cu potenţial de cadou”, îşi aminteşte Lorena Paloşanu modul în care i-a venit ideea afacerii cu haine pictate Lorwna Moods. Se ocupă de aceasta atât ea – artistul – cât şi prietenul şi partenerul de business Bogdan Vicol, care reprezintă „partea pragmatică” şi care se ocupă de vânzări, marketing, achiziţii. „Având o latură artistică de mică, am încercat să experimentez cât mai multe tehnici şi să mă descopăr prin artă, iar prietenul meu Bogdan mă susţine şi mă ajută cu tot ceea ce e legat de business – vânzări, achiziţii, marketing”, descrie ea modul în care cei doi îşi împart responsabilităţile. Ea a absolvit Liceul de Artă George Apostu din Bacău, secţia Artă Monumentală, urmat de Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, secţia Grafică. Ulterior, a văzut că şi la Bucureşti tricoul pictat a avut succes, astfel că paşii făcuţi în direcţia construirii Lorwna Moods au fost fireşti: la scurt timp, a început să picteze jachete vintage şi, constatând  reacţia pozitivă a celor care le văd, a realizat potenţialul de business al hobbyului. De la începutul anului 2017 până aproape de sfârşitul anului 2018, cei doi au testat materiale (hainele propriu-zise – de la diferiţi furnizori, producători), culori profesionale de textile, modele, colecţii pe care să le lanseze, ambalaje, canale de vânzare etc. „Am vrut ca ceea ce primeşte clientul să fie un produs calitativ, dar şi experienţa să fie una în care să se regăsească grija şi atenţia la detalii”, adaugă antreprenoarea. Având în vedere că pe parcursul a doi ani cei doi tineri au testat materialele care compun produsul final, iar abia din luna noiembrie a anului trecut au deschis businessul oficial, investiţia se împarte în două categorii. „Perioada iniţială de doi ani de teste, unde
    ne-am dedicat total, atât cu timpul, cât şi cu cheltuiala aferentă materialelor necesare. Din noiembrie 2018, când ne-am hotărât să concretizăm acest proiect, am investit aproximativ 7.000 de euro şi urmează să mai investim în jur de 5.000 de euro în primele şase luni ale acestui an. Nu am vrut să ne grăbim, ci am vrut să avem o fundaţie stabilă pentru brandul pe care dorim să-l construim şi să-l dezvoltăm. „În medie, Lorwna Moods înregistrează în jur de 5-6 comenzi pe săptămână, în contextul în care, oficial, businessul şi-a început activitatea recent. „Încă n-am pornit toate colaborările pe care le avem în lucru, nici site-ul, însă cantitativ nu vom putea creşte continuu numărul de comenzi deoarece producţia este limitată. O să rămânem în zona bunurilor de calitate ridicată, produse în cantităţi mici şi «hand-made».” Spune că au primit comenzi din Italia şi Germania şi de aceea dezvoltarea în online este unul dintre obiectivele lor. „Piaţa de online este dominată de Statele Unite, Rusia şi Ucraina, dar preţurile lor în comparaţie cu preţurile noastre sunt cel puţin duble. De asemenea, clienţii din străinătate sunt mult mai deschişi şi mai încântaţi de ce putem oferi, de calitatea produselor, dar mai ales de preţ.”
    În prezent, Lorwna Moods dezvoltă o colaborare cu reprezentanţii magazinului online ByEda.ro, dar şi cu magazinul de haine vintage Consignaţia7. Planul de business realizat de tinerii antreprenori arată că investiţia va fi recuperată după primul an de activitate, iar tot profitul va fi reinvestit. „Recuperarea investiţiei se va face încă din primul an, însă tot profitul îl vom reinvesti. Avem un plan bine pus la punct pe termen lung.” Cei doi spun că nu îşi doresc să industrializeze procesul de producţie pentru a mări „marja de profit sau cifra de afaceri”, însă spun că şi-au construit planul de business în aşa fel încât să poată creşte sustenabil şi organic de la an la an. „Insist ca fiecare produs care iese din atelier să poarte semnătura mea şi să conţină o particică din mine. De la asta am început, din bucuria pe care am găsit-o atunci când am dat mai departe un obiect creat şi muncit de mine şi am văzut reacţia”, spune tânăra. Cea mai dificilă parte din acest business este reprezentată de achiziţia pieselor vestimentare care urmează să fie pictate, deoarece nu există nicio fabrică sau distribuitor care să le poată furniza tricouri de calitate şi jachete în cantităţile dorite, au menţionat antreprenorii. „Cerere pentru produsele noastre este, dar problema cu care ne confruntăm este că de multe ori nu aveam pe ce picta şi mergeam în toate mallurile din Bucureşti şi nu numai pentru a putea construi stocul propriu-zis care urma să fie pictat. Ţin minte că o dată mi-am sunat naşii din Piteşti să meargă la un mall de la ei să îmi cumpere ultimele jachete din magazin. Asta este o mare problemă, faptul că nu avem siguranţa că găsim mereu «materia primă».” De altfel, cei doi tineri se pregătesc să intre în următoarele luni cu colecţiile şi
    într-un magazin fizic, fiind în discuţii pentru zona proprie în cadrul unui magazin din Bucureşti. Pentru anul în curs şi-au propus să definitiveze anumite colecţii capsulă pentru jachete şi tricouri şi să lanseze noi produse hand-made în afară de cele pictate. „Pentru următorii cinci ani vreau să cresc brandul Lorwna Moods, nu voi renunţa la partea cu pictatul hainelor, însă mă voi dezvolta cât mai mult ca artist. Vreau ca hainele pictate de mine să fie recunoscute în public, iar pentru cei care le poartă vreau să aibă valoare sentimentală, să facă parte din ceea ce sunt ei. Vreau să schimbăm percepţia hainelor pictate în ceva preţios, fragil, în «tatuaje artistice pentru haine».”

  • „Made in Romania“ devine „Made in Vietnam“. România a devenit prea scumpă pentru producătorii de haine şi pantofi

    O croitoreasă câştigă în medie 1.600 de lei net lunar, cu 40% mai puţin decât salariul mediu pe economie.
     
    România, unul dintre cei mai mari producători de haine şi pantofi din Europa şi chiar din lume, a devenit o destinaţie mult prea scumpă pentru unii jucători din industria de profil, deşi salariul mediu din industrie este de 1.600-1.800 de lei.
     
    În ultima perioadă trei jucători mari – Alison Hayes, Rieker şi HanesBrands – au anunţat că renunţă la fabrici din România, invocând salariile prea mari şi deci lipsa de competitivitate a businessului. Fabricile ce s-au închis sau urmează să tragă obloanele aveau împreună circa 1.500 de salariaţi şi afaceri de peste jumătate de miliard de lei au fost sau urmează să fie închise.
     
    „Nu suntem împotriva creşterii salariului minim din România, ba chiar credem că este prea mic dacă ne uităm la Europa. Totuşi, dacă luăm în calcul majorările acestuia, taxele prea mari şi lipsa de infrastructură, atunci realizăm că avem un cost de producţie prea mare în Romania“, spunea în 2017 Nicolas Georghiades, directorul operaţional al Alison Hayes şi unul dintre acţionari. Acesta a fost primul semnal dat de o companie din industria de profil, industrie care în anii ce au urmat a mai dat o serie de insolveţe şi închideri.
     

  • Apare un nou lanţ de magazine în România. Când se deschid primele magazine

    Brandurile britanice de fashion Topshop şi Topman urmează să intre pe piaţa din România deschizând un spaţiu de peste 1000 de metri pătraţi. Acesta se va deschide publicului în luna martie a acestui an, în Bucureşti Mall.

    Grupul Voici La Mode este deţinătorul francizei şi cel care se va ocupa de extinderea brandului britanic în România.

    “Suntem foarte entuziasmaţi să adaugăm Topshop şi Topman în portofoliul nostru şi să putem aduce aceste branduri internaţionale în România, pentru prima dată. Am dezvoltat un plan cincinal provocator şi putem confirma că vor mai urma şi alte lansări de magazine în 2019”, a declarat Artemis Antoniadou, CEO, Voici La Mode Group

    Magazinul va pune la dispoziţie un serviciu gratuit de Personal Shopping, aceştia vor beneficia de sfaturile unui consultant de fashion personal şi de acces exclusiv la cele mai noi articole.

    “Căutăm în permanenţă să îmbunătăţim şi să inovăm experienţa de shopping pentru clienţii noştri, atât online cât şi offline, şi suntem extrem de încântaţi că noul nostru concept de design de magazin marchează expansiunea noastră în România. Această inaugurare anunţă începutul unui parteneriat de succes alături de Voici La Mode”, a declarat Paul Price, CEO, Topshop Topman.                                                                         

     

  • Ţara în care femeile nu mai au voie să facă transmisiuni live pe internet dacă sunt îmbrăcate provocator sau cu haine în culoarea pielii

    Măsurile vizează în special femeile care fac transmisiuni live pe internet. Acestea nu mai au voie să poarte haine provocatoare (inclusiv lenjerie intimă sau costume sexy), decolteuri adânci, haine transparente sau în culoarea pielii.
     
    Mai mult, pentru a putea face transmisiuni live online, minorii trebuie să ofere datele de identitate ale părinţilor sau tutorilor şi să semneze o cerere.
     
    Cei care încalcă regulile îşi pierd conturile de pe platformele de streaming sau riscă să plătească amenzi. În unele cazuri mai grave, cei găsiţi vinovaţi poţi ajunge după gratii.
     

  • Ţara în care femeile nu mai au voie să facă transmisiuni live pe internet dacă sunt îmbrăcate provocator sau cu haine în culoarea pielii

    Măsurile vizează în special femeile care fac transmisiuni live pe internet. Acestea nu mai au voie să poarte haine provocatoare (inclusiv lenjerie intimă sau costume sexy), decolteuri adânci, haine transparente sau în culoarea pielii.
     
    Mai mult, pentru a putea face transmisiuni live online, minorii trebuie să ofere datele de identitate ale părinţilor sau tutorilor şi să semneze o cerere.
     
    Cei care încalcă regulile îşi pierd conturile de pe platformele de streaming sau riscă să plătească amenzi. În unele cazuri mai grave, cei găsiţi vinovaţi poţi ajunge după gratii.
     

  • Antreprenoarea care îi îmbracă la birou pe corporatiştii pasionaţi de Vama Veche

    Decizia de a deschide un magazin cu haine de inspiraţie boho-chic a fost una spontană, pe care Magda Cojanu a luat-o după ce a vizitat Nepalul, ţara de origine a soţului său: „Atunci am descoperit bogăţia şi culoarea produselor handcraft şi a hainelor realizate acolo şi am dorit să încercăm şi în România, unde am crezut că există o audienţă pentru tipul acesta de produse”. Astfel, în 2007, cu o investiţie iniţială de 6.000 de euro, a deschis la Bucureşti magazinul Maya Shop, cu îmbrăcăminte şi accesorii handmade din Nepal realizate din materiale naturale, cu accente etnice, care se adresau „persoanelor boeme, hippie, cărora le plăceau hainele colorate, cu personalitate”. Ulterior, pe lângă produsele importate din Nepal, au adăugat în portofoliu obiecte de decor şi design din India şi Thailanda. „Am avut şi o încercare în China, dar nu s-a potrivit profilului nostru şi puterii de cumpărare a clienţilor”, spune antreprenoarea.
    În 2018, businessul a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 2 mili­oane de lei, în creştere cu circa 20% faţă de anul anterior. Anual, investiţiile în business se ridică la 70.000 de euro şi sunt direcţionate către stocurile de marfă. Pentru anul acesta, planurile Magdei Cojanu vizează atragerea de noi furnizori şi extinderea într-o piaţă vecină, cum ar fi Bulgaria sau Ungaria. Cât despre numărul de angajaţi, dacă în 2007, când a pornit afacerea, avea un singur angajat, echipa s-a mărit între timp până la zece angajaţi în 2018.   
    Înainte să intre în domeniul retailului vestimentar, Magda Cojanu a avut de parcurs un drum lung în mai multe domenii. Antreprenoarea a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul State University of New York, Plattsburgh, unde avea să-l cunoască şi pe viitorul său soţ şi partener de business. După absolvire, a lucrat un an într-o cafenea, timp în care şi-a căutat un job în domeniul în care îşi dorea să activeze, şi anume cercetarea economică în fiscalitate sau bugetul public. „Acest început a reprezentat pentru mine, cred, cel mai bine petrecut an din viaţa mea – un an în care am învăţat enorm de multe lucruri”, povesteşte ea. Ulterior a lucrat un an şi jumătate la un ONG din Washington, care activa în domeniul cercetării politicilor fiscale şi bugetare. În 2004, s-a întors în România şi s-a angajat ca research assistant pentru misiunea US Treasury Department pe lângă ministrul de finanţe, unde a lucrat până în decembrie 2006. „Misiunea US Treasury s-a terminat în momentul aderării României în UE, aşa că la începutul lui 2007 eram între joburi.”
    Succesul de care s-a bucurat primul magazin Maya Shop a determinat-o să deschidă în 2009 o a doua unitate în Bucureşti, iar trei ani mai târziu, după ce colaborase „în regim de consignaţie sau plata pe măsura vânzării” cu un magazin din Vama Veche, a deschis un butic şi pe litoral. Ulterior, în perioada 2015-2016, au urmat alte două unităţi în Bucureşti, „pe care le-am închis în momentul în care ne-am concentrat activitatea în online”.
    Intrarea în online a venit în urma unei întâmplări pe care, la vremea respectivă, a considerat-o „nefavorabilă: un târg de cadouri de Crăciun, care reprezenta un procent semnificativ din vânzările noastre în sezonul toamnă-iarnă, a fost anulat în ultimul moment. Acesta a fost momentul în care am decis să începem activitatea în online. Fiind un domeniu în care nici eu şi nici soţul meu nu aveam cunoştinţe, a trebuit să luăm totul pas cu pas şi să învăţăm făcând”. Aşa că în decembrie 2015 a deschis magazinul online, cu produse proprii şi ale încă unui furnizor, brandul Hippie Hippie Shake. „A fost o soluţie de magazin online la cheie. La scurt timp de la deschiderea magazinului online, am început să înţeleg ce presupune un magazin online ca investiţii în software, marketing, cunoştinţe, PR, dar în acelaşi timp să-mi dau seama de potenţialul prezenţei online pentru orice brand.” Investiţia iniţială în platforma marketplace a fost de 30.000 de euro, din surse proprii, apoi ca parte a unui proiect cu fonduri nerambursabile de la guvernul României a mai investit aproximativ 50.000 de euro. „Această investiţie se referă doar la dezvoltarea platformei din punct de vedere tehnic, funcţional”, subliniază Magda Cojanu.
    Antreprenoarea spune că de aici şi până la ideea de marketplace care să reunească furnizori care să se adreseze aceleiaşi nişe a fost doar un mic pas. „În toamna lui 2016 am testat această idee cu şapte furnizori. A fost ori norocul începătorului, ori chiar am descoperit o nouă nişă. Cert este că toamna lui 2016 a fost suficient de bună pentru a-mi da încredere să investesc într-o platformă e-commerce custom made. În septembrie 2017 am lansat noua platformă Boem Urban, cu furnizorii iniţiali şi brandurile proprii. În 2018 am crescut numărul de furnizori la 25, precum şi oferta de produse, am mers un pic şi către zona office, elegantă, nu numai către zona casual, boho-chic.”
    Cum funcţionează însă platforma Boem Urban? „Fiecare furnizor are acces în platformă la propriul  «magazin», unde îşi administrează singur produsele şi comenzile. De asemenea, comercianţii au acces la rapoartele de vânzare ale produselor proprii, iar pe site, pe platforma produselor sunt listate în boutique-uri proprii, exceptând listarea generală de produse”, explică antreprenoarea mecanismul de funcţionare a platformei Boem Urban. „Produsele comandate sunt livrate către noi, iar noi mai departe livrăm clienţilor finali. Printre avantajele acestui mod de lucru se numără controlul calităţii produselor vândute, timpul de livrare şi faptul că se poate comanda de la mai mulţi furnizori cu acelaşi cost de transport”, adaugă ea.
    În prezent, în portofoliul Boem Urban se regăsesc 28 de branduri, dintre care trei proprii: Orient Maya, Maya Shop şi Boem Urban, care acoperă circa 30% din cifra de afaceri, restul fiind dat de celelalte branduri. „Credem însă că anul acesta brandurile din marketplace vor creşte ca procent din vânzări pentru că acolo ne vom şi concentra eforturile de promovare odată cu creşterea numărului de magazine de pe platformă”, spune antreprenoarea. Anul trecut, pe platformă s-au înregistrat 12 furnizori noi, iar anul acesta Magda Cojanu se aşteaptă să atingă un număr de 40-50 de furnizori. În ceea ce priveşte magazinele fizice, sub brandul Maya Shop mai funcţionează o singură unitate în Bucureşti şi un magazin sezonier în Vama Veche. Pe viitor, antreprenoarea spune că nu intenţionează să dezvolte reţeaua de magazine fizice, planurile sale fiind axate pe extinderea numărului de clienţi ai platformei la nivel naţional.
    Ea spune că investiţia pe care trebuie să o facă vânzătorii care vor să intre pe platformă este una minimă: „Sunt necesare poze profesionale ale produselor şi un setup iniţial al propriului boutique, în jur de 10 – 15 minute. Ulterior, funcţionalităţile platformei asigură un mers uşor în ceea ce priveşte gestionarea comenzilor şi adăugarea de produse noi”. Principalele avantaje oferite de platformă sunt, potrivit Magdei Cojanu, „nişa de clienţi, administrarea uşoară a produselor şi comenzilor contra unui procent din vânzările realizate pe platforma noastră, care include transportul produselor către depozit şi către clientul final, returul şi cheltuielile de marketing.”
    În ceea ce priveşte competiţia, fondatoarea BoemUrban spune că „este destul de dificil să descriem principalii competitori, fiind un marketplace de nişă. Pe nişa noastră noastră – boho, urban chic – nu mai există alt marketplace, poate doar Breslo, dar Breslo se adresează strict celor care realizează produse handmade sau designerilor locali. Există în schimb alte magazine, pe care în timp sperăm să le cooptăm ca şi furnizori”.
    Categoriile de clienţi cărora platforma li se adresează sunt persoanele cu vârste de 25 până la 45 de ani, cu venituri medii. Procentul de cumpărători din online este format 90% din femei şi 10% din bărbaţi. Totuşi, în magazinele fizice, „unde este mai greu de cuantificat, mergem pe un procent de 70% – 30%”, spune Cojanu. „Businessul a fost gândit iniţial pentru acelaşi gen de cliente sau clienţi ca şi mine: oameni cărora le place să se îmbrace colorat, creativ, cu o pasiune pentru călătorii şi descoperit lucruri noi, foste sau actuale vamaioate, ecologişti, oameni care preferă materiale naturale, adepţi ai unui stil vestimentar casual şi vesel.” Produsele comercializate pe platforma Boem Urban au preţuri medii. Astfel, bluzele şi cămăşile ajung la 75 – 85 lei, rochiile de zi au preţuri cuprinse între 75 şi 350 lei, iar rochiile elegante sau office costă între 175 şi 350 lei.
    Magda Cojanu spune că în România segmentul de piaţă pe care activează nu este foarte dezvoltat, deoarece consumatorul român de fashion este destul de conservator, cei care se îmbracă mai extravagant, de obicei mai mult vara, la mare, în Vama Veche, fiind relativ puţini. Spre comparaţie, „în alte ţări, piaţa şi consumatorii de fashion sunt mult mai eterogeni, iar segmentul boho-chic sau hippie este mult mai mare. În Germania, Spania sau Portugalia poţi vedea pe stradă oameni îmbrăcaţi colorat, mai viu, extravagant, cu haine care în România sunt purtate ori numai în Vama Veche, ori de o nişă foarte mică în afara Vămii Vechi”. Ea exemplifică spunând că sunt oameni care „au uniforma de Vama Veche păstrată deoparte, în afara garderobei de zi cu zi. Noi vindem în Vama Veche din 2008 şalvari, dar în fiecare an numărul celor cărora nu li se pare foarte ciudată această ţinută este constant sau în uşoară creştere. Tocmai din această cauză, ne-am mărit şi noi un pic gama de produse şi stiluri oferite. Cumva am vrut să ne extindem către ce ar purta vamaioţii toamna sau iarna în oraş sau la job”.
    Antreprenoarea spune că provocările cu care se confruntă, „ca toate businessurile româneşti”, sunt lipsa forţei de muncă calificată, nesiguranţa în domeniul legislaţiei şi cel fiscal şi lipsa unei politici coerente de dezvoltare a businessurilor locale, mici şi mijlocii. „În plus, strict pe partea de online, cea mai mare provocare pentru mine a fost găsirea unor parteneri sau furnizori de servicii cu care să lucrăm la standarde profesioniste. Nu vreau să spun că nu există parteneri, firme sau agenţii de încredere, ci că este foarte greu să le găseşti pe acelea care lucrează la standarde profesioniste şi care livrează serviciile prompt şi constant.”
    În opinia Magdei Cojanu, „nu este greu deloc să deschizi o afacere în România, partea grea vine după deschidere”, şi asta pentru că „în domeniul de fashion, în care activăm şi noi, concurenţa este foarte mare, sunt jucători foarte mari pe piaţă, cu bugete de marketing şi PR enorme, consumatorii au foarte multe oportunităţi de cumpărare, de la foarte multe firme de aici şi din afară, şi preferă de multe ori branduri mari străine, deşi este în creştere şi curentul acesta de apreciere a produselor made in Romania”.