Tag: grindina

  • Avertizare de vreme rea, ploi si vijelii, de sambata seara pana luni seara

    In intervalul mentionat, instabilitatea atmosferica va cuprinde
    treptat toate zonele tarii. Pe arii extinse vor fi ploi torentiale,
    descarcari electrice si intensificari ale vantului; vor fi conditii
    de grindina.

    Intensitatea fenomenelor va fi mai mare in sud-vestul, vestul si
    centrul teritoriului, precum si in toate zonele de deal si de
    munte, iar cantitatile de apa vor depasi local 25 l/mp si izolat 50
    l/mp.

    Conform prognozei multilunare a ANM, in luna iulie, temperaturile
    medii lunare ale aerului se vor situa peste mediile multianuale la
    scara intregului teritoriu, cele mai ridicate valori fiind posibile
    in zonele sud-estice, estice si vestice ale tarii. Sub aspect
    pluviometric, cantitatile de precipitatii vor prezenta valori sub
    normele climatologice in cea mai mare parte a tarii, iar in centru
    si nord-vest, precipitatiile pot fi apropiate de mediile
    multianuale lunare.

    In luna august, regimul termic al aerului va inregistra valori
    peste mediile multianuale lunare in majoritatea zonelor, exceptand
    centrul tarii, unde valorile termice vor fi apropiate de normele
    climatologice. Cantitatile de precipitatii se pot situa sub normele
    climatologice in cea mai mare parte a teritoriului, iar local in
    centrul tarii, acestea vor fi apropiate de mediile multianuale
    lunare.

  • Cum va fi vremea pana joi: iarasi cod galben de canicula si vijelii

    Luni, 18 iulie, vremea va fi calduroasa, caniculara in regiunile
    sudice si sud-estice, iar indicele confortului termic
    temperatura-umezeala se va situa peste pragul critic de 80.
    Maximele temperaturii aerului vor atinge si izolat depasi 35 de
    grade.

    De marti la pranz pana miercuri la ora 18, vremea va fi caniculara
    in sudul si estul tarii, iar indicele confortului termic
    temperatura-umezeala se va situa peste pragul critic de 80.
    Maximele temperaturii aerului vor depasi 35 de grade, iar in Lunca
    Dunarii si in Baragan se vor atinge 37-38 de grade. Marti, 19
    iulie, regimul termic canicular va afecta si regiunile
    vestice.

    De miercuri dimineata pana joi la ora 18, instabilitatea
    atmosferica se va accentua incepand din vestul tarii si va cuprinde
    treptat toate regiunile. Vor fi averse ce vor avea si caracter
    torential, descarcari electrice si intensificari ale vantului cu
    aspect de vijelie. Izolat, cantitatile de apa vor depasi 50 l/mp si
    vor fi caderi de grindina.

  • Avertizare de cod portocaliu: vant, vijelie si ploi torentiale in sudul tarii pana la ora 22,30

    Aceleasi fenomene se vor semnala pana la ora 22 in estul
    judetului Giurgiu, municipiul Bucuresti si judetul Ilfov, judetele
    Dambovita si Prahova, respectiv pana la ora 22,30 in judetele
    Calarasi, Ialomita, Buzau si Braila.

    Agentia
    MEDIAFAX
    a transmis ca peste 30 de copaci s-au prabusit in
    Capitala din cauza furtunii de duminica seara, intr-una din
    situatii fiind loviti doi copii in Parcul Herastrau, iar numarul
    incidentelor este in crestere. O persoana a fost electrocutata in
    timp ce se afla pe acoperisul unui imobil din Calea 13 Septembrie
    din Bucuresti si a intrat in stop cardio-respirator. Ulterior, in
    ciuda eforturilor echipelor de urgenta care au intervenit la fata
    locului, victima a decedat.

    Tot pentru duminica, ANM a emis avertizari asemanatoare valabile
    pentru judetele Giurgiu (pana la ora 20), respectiv Brasov si
    Covasna (pana la ora 20,30).

    Avertizarile de fenomene periculoase imediate se emit pentru o
    perioada de maxim 3 ore.

  • Furtuna si vijelii in toata tara, de luni seara pana miercuri dimineata

    In intervalul mentionat, instabilitatea atmosferica se va
    accentua incepand din vestul tarii si va cuprinde treptat toate
    regiunile. Vor fi frecvente descarcari electrice, intensificari ale
    vantului ce vor lua trecator aspect de vijelie, averse izolat
    torentiale si caderi de grindina.

    Din punct de vedere hidrologic, nu se prevad evenimente deosebite.
    Institutul National de Hidrologie a comunicat in prognoza pentru
    perioada 11-12 iulie ca nivelurile pe rauri la statiile
    hidrometrice se vor situa sub cotele de atentie, debitul la
    intrarea in tara (sectiunea Bazias) va fi stationar (3.900 mc/s),
    iar in aval de Portile de Fier, debitele vor fi in scadere pe
    sectoarele Gruia-Tr. Magurele si Braila-Tulcea si in crestere pe
    sectorul Zimnicea-Vadu Oii.

  • Cod galben de ploi, vant si grindina. Ce judete vor fi afectate

    In intervalul 28 iunie ora 12:00 – 29 iunie ora 21:00 in nordul
    si centrul Moldovei, estul Transilvaniei si zona Carpatilor
    Orientali vor fi averse, descarcari electrice, intensificari ale
    vantului si izolat grindina. Cele 13 judete afectate sunt
    Maramures, Suceava, Botosani, Bistrita Nasaud, Mures, Harghita,
    Neamt, Bacau, Covasna, Brasov, Vrancea, Buzau si Prahova. Ploile
    vor avea si caracter torential, iar cantitatile de apa vor depasi
    local 25 l/mp si izolat 50 l/mp.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avertizare meteo: ploi torentiale, vijelii si grindina de duminica pana luni

    In intervalul mentionat, instabilitatea atmosferica se va
    accentua treptat începand din nord-vestul tarii. Se vor semnala
    averse, descarcari electrice, intensificari ale vantului cu aspect
    de vijelie si izolat grindina. Ploile vor avea si caracter
    torential, iar cantitatile de apa vor depasi local 15-20 l/mp si
    punctiform 50 l/mp.

    Fenomenele vor fi mai frecvente si mai intense in Maramures,
    Transilvania, Moldova si zona de munte.

    In restul teritoriului, instabilitatea atmosferica se va manifesta
    pe arii mai restranse, in prima parte a intervalului in Banat si
    Crisana, iar spre sfarsit in Muntenia si Dobrogea.

  • ANM: Cod galben de vijelii si grindina pentru Bucuresti si 27 de judete, pana sambata dimineata

    In intervalul mentionat, in Maramures, Transilvania, Moldova,
    Dobrogea si cea mai mare parte a Munteniei, vor fi averse cu
    caracter torential, descarcari electrice, intensificari ale
    vantului cu aspect de vijelie si se vor semnala caderi de
    grindina.

    Cantitatile de apa vor depasi local 30l/mp si izolat 60-70
    l/mp.

    In restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala pe arii
    restranse si pe intervale mai scurte de timp.

    ANM a emis si o avertizare de tip “nowcasting”, la ora 13, privind
    municipiul Bucuresti, referitoare la intensificari ale vantului cu
    aspect de vijelie, frecvente descarcari electrice si precipitatii
    cu cantitati de apa ce pot depasi 20-25 l/mp si pot lua aspect de
    grindina.

  • Cod galben de ploi torentiale si caderi de grindina pentru jumatatea de vest a tarii

    Potrivit avertizarii postate pe site-ul Administratiei Nationale
    de Meteorologie, de vineri ora 21.00, pana sambata, ora 21.00, in
    Maramures, Crisana, Banat, cea mai mare parte a Olteniei, precum si
    in vestul si nordul Transilvaniei vor fi ploi torentiale,
    descarcari electrice, vant puternic si caderi de grindina.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cod galben de ploi, vant puternic si grindina pentru 23 de judete

    Conform atentionarii Administratiei Nationale de Meteorologie,
    Codul galben vizeaza judetele Arad, Alba, Arges, Bihor, Buzau,
    Brasov, Covasna, Cluj, Caras-Severin, Dambovita, Dolj, Gorj,
    Harghita, Hunedoara, Mures, Mehedinti, Olt, Prahova, Satu Mare,
    Sibiu, Salaj, Timis si Vâlcea.

    Mai multe amanunte pe
    www.mediafax.ro