BusinessMagazin

Tag: frati

  • Cine sunt cei doi fraţi din România care au intrat în clubul miliardarilor în euro

    Dedeman Bacău, cea mai mare companie antreprenorială din Ro­mânia, controlată de fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl, a in­trat „accelerat“ în „clubul“ mi­liar­­da­rilor, depăşind deja pragul de un miliard de euro business pe piaţa locală şi urcând cu peste 20% faţă de anul anterior la 1,17 mld. euro sau 5,25 mld. lei, potrivit da­telor companiei.
     
    „Pentru anul 2017 ne-am propus o creş­tere de 7% a cifrei de afaceri“, a spus Dragoş Pavăl. Astfel, Dedeman ar putea rula peste 1,25 de miliarde de euro în acest an datorită noilor magazine, dar şi vân­ză­rilor în creştere. Dragoş Pavăl, 50 de ani, a fost primul din cei doi fraţi care a intrat în afaceri, În anul 1992, când a deschis un magazin de 16 metri pătraţi într-un spaţiu închiriat într-un cartier din Bacău.
     
    Avansul susţinut al De­deman se datorează şi extin­de­rii reţelei de magazine, mai ales că fraţii Pavăl nu au redus ritmul expan­siu­nii nici în criză, dim­potrivă, au pro­fitat de un context favo­rabil al pie­ţei imobiliare, cu te­renuri mai ieftine şi mai bine pozi­ţionate. Numai anul trecut fraţii Pavăl au des­chis noi magazine în Oradea, Satu Mare, un al doilea în Bacău.
     

    Citiţi aici cum au reuşit fraţii Pavăl să construiască un imperiu de 1 miliard de euro

     
     
     

    Citiţi aici cum au reuşit fraţii Pavăl să construiască un imperiu de 1 miliard de euro

  • Fraţii Pavăl au intrat în clubul miliardarilor în euro cu retailerul de bricolaj Dedeman

    Dedeman Bacău, cea mai mare companie antreprenorială din Ro­mânia, controlată de fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl, a in­trat „accelerat“ în „clubul“ mi­liar­­da­rilor, depăşind deja pragul de un miliard de euro business pe piaţa locală şi urcând cu peste 20% faţă de anul anterior la 1,17 mld. euro sau 5,25 mld. lei, potrivit da­telor companiei.

    „Pentru anul 2017 ne-am propus o creş­tere de 7% a cifrei de afaceri“, a spus Dragoş Pavăl. Astfel, Dedeman ar putea rula peste 1,25 de miliarde de euro în acest an datorită noilor magazine, dar şi vân­ză­rilor în creştere. Dragoş Pavăl, 50 de ani, a fost primul din cei doi fraţi care a intrat în afaceri, În anul 1992, când a deschis un magazin de 16 metri pătraţi într-un spaţiu închiriat într-un cartier din Bacău.

    Avansul susţinut al De­deman se datorează şi extin­de­rii reţelei de magazine, mai ales că fraţii Pavăl nu au redus ritmul expan­siu­nii nici în criză, dim­potrivă, au pro­fitat de un context favo­rabil al pie­ţei imobiliare, cu te­renuri mai ieftine şi mai bine pozi­ţionate. Numai anul trecut fraţii Pavăl au des­chis noi magazine în Oradea, Satu Mare, un al doilea în Bacău.

    Cititi continuarea pe www.zf.ro

  • Ministerul Finanţelor achiziţionează servicii juridice pentru procesul din Suedia, cu fraţii Micula. Aceştia vor să execute silit bunurile deţinute de România din această ţară

    Ministerul Finanţelor a lansat o invitaţie de participare pentru achiziţia de servicii de asistenţă şi reprezentare juridică a României în Regatul Suediei, în legătură cu dosarul arbitral, în care părţi au fost cetăţenii suedezi Ioan şi Viorel Micula şi societăţile Europeean Food S.A., Starmill S.R.L., Multipack S.R.L, în calitate de reclamanţi, şi România, în calitate de pârâtă.

    “Procedura de achiziţie a serviciilor juridice de asistenţă şi de reprezentare juridică a României a fost demarată în contextul în care împotriva României se încearcă declanşarea procedurii de executare silită a bunurilor sale de pe teritoriul Suediei, în legătură cu punerea în executare a hotărârii arbitrale pronunţată de Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiţii în dosarul arbitral nr. ARB/05/20”, se arată în răspunsul Ministerului Finanţelor, transmis la solicitarea MEDIAFAX.

    Astfel, natura serviciilor, precum şi durata contractului, sunt stabilite conform invitaţiei de participare astfel:

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum un simplu joc i-a adus unui bărbat american 1,2 milioane de dolari

    Masterpiece se învârte în jurul a mai multor tablouri celebre. Jucătorii licitează şi fac schimb de tablouri realizate de maeştrii precum Renoir, Van Gogh şi alţii. Jucătorul care strânge cei mai mulţi bani şi cele mai multe opere de artă câştigă.

    În ianuarie 1999 un bărbat de 30 de ani din Indiana, SUA, juca Masterpice acasa când a văzut tabloul pictorului american Martin Johnson Heade. Pictura i-a atras atenţia bărbatului deoarece avea şi el tabloul agăţat în altă cameră, acoperind o gaură. Pictura din jocul Masterpiece semăna prea mult cu tabloul ce atârna la el pe zid.

    A contactat o galerie care era familiarizat că opera pictorului american şi instinctul său a fost confirmat. La el în casă se afla tabloul original, în condiţie perfectă.

    Muzeul de Artă din Huston a cumpărat pictura pentru 1,25 milioane de dolari. 

  • Cum un simplu joc i-a adus unui bărbat american 1,2 milioane de dolari

    Masterpiece se învârte în jurul a mai multor tablouri celebre. Jucătorii licitează şi fac schimb de tablouri realizate de maeştrii precum Renoir, Van Gogh şi alţii. Jucătorul care strânge cei mai mulţi bani şi cele mai multe opere de artă câştigă.

    În ianuarie 1999 un bărbat de 30 de ani din Indiana, SUA, juca Masterpice acasa când a văzut tabloul pictorului american Martin Johnson Heade. Pictura i-a atras atenţia bărbatului deoarece avea şi el tabloul agăţat în altă cameră, acoperind o gaură. Pictura din jocul Masterpiece semăna prea mult cu tabloul ce atârna la el pe zid.

    A contactat o galerie care era familiarizat că opera pictorului american şi instinctul său a fost confirmat. La el în casă se afla tabloul original, în condiţie perfectă.

    Muzeul de Artă din Huston a cumpărat pictura pentru 1,25 milioane de dolari. 

  • Cronică de film: The Founder

    În vreme ce ţara trece printr‑un boom postrăzboi, în Illinois omul de afaceri Ray Kroc încearcă să-şi câştige existenţa drept comis-voiajor pentru firma Prince Castle Sales, al cărei produs principal este multimixerul, o maşină de preparat milkshake-uri din popularele restaurante drive-in de care s-au bucurat americanii în perioada de după război.

    Impresionat de sistemul rapid de preparare a mâncării de la un stand cu hamburgeri din San Bernardino, dar şi de mulţimea pe care o atrăgea, Kroc a întrezărit imediat un imens potenţial de francizare. El a găsit o modalitate de a ajunge într-o poziţie în care să poată obţine compania de la fraţii McDonald, creând un imperiu de miliarde de dolari. Şi aşa s-a născut McDonald’s.

    În primă fază, fraţii McDonald îl angajează pe Ray Kroc ca agent de francizare. După ce a văzut designul unic al Arcadelor Aurii – devenite simbolul absolut a brandului –, Kroc a insistat ca fiecare locaţie a restaurantelor să păstreze acest element special, ca o aură strălucitoare, care atrăgea atenţia trecătorilor. Arcadele aurii arătau ca un far Pop Art şi au devenit foarte repede un simbol omniprezent, uşor de recunoscut de către oameni, la fel ca sticlele de Coca-Cola. Ray Kroc deschide iniţial 13 restaurante în Chicago, dar şi în apropierea oraşului, având planuri mari de expansiune în toată ţara. După ani de trudă, lucrurile încep în sfârşit să meargă mai bine pentru Kroc. Însă, deşi operaţiunile de francizare sunt un succes, Ray Kroc se află sub o mare presiune financiară din cauza sumei mici de bani care îi revine. Devine nerăbdător, iar ritmul lent de expansiune şi restricţiile fraţilor McDonald îl frustrează. El are o viziune de dominaţie globală pentru McDonald’s şi nu vrea ca fondatorii să îl încetinească.

    Actorii care i-au portretizat pe angajaţii din bucătăria McDonald’s au repetat cu coregrafa filmului, Kiki Ely, pentru a crea ceva ce ea a numit „baletul burgerilor”. Coregrafa a folosit o serie de semnale audio pentru a-i ajuta pe actori să rămână sincronizaţi, în timp ce navigau prin procesul de preparare a mâncării inventat de fraţii McDonald.

    În film mai apar Laura Dern în rolul lui Ethel, prima soţie lui Ray Kroc, şi Linda Cardellini în rolul lui Joan Smith, soţia unuia dintre francizorii săi, care mai târziu se căsătoreşte cu antreprenorul.

    The Founder este regizat de John Lee Hancock (Saving Mr. Banks, The Blind Side) şi este bazat pe un scenariu original al lui Robert Siegel (The Wrestler).

    Notă: 7/10

     

  • De la viaţă pe stradă la conducerea uneia dintre cele mai mari companii din lume

    Ursula Burns s-a născut şi a copilărit într-o locuinţă socială, alături mama şi cei doi fraţi. Mama sa lucra într-un centru de zi pentru a-şi putea permite să o trimită pe Ursula la şcoala catolică.  Deşi erau foarte săraci, mama sa era foarte optimistă, fiind primul îndrumător al Ursulei şi primul om care a crezut în ea.  Nu de puţine ori aceasta le spunea copiilor săi că important nu este locul unde te naşti sau locuieşti, ci ceea ce poţi să faci, poveseşte Ursula, azi în vârstă de 59 de ani.

    Iar pentru că îşi dorea să-şi depăşească condiţia, Ursula a ales să devină un inginer mecanic şi să studieze la Universitatea din New York. Prin cadrul unui program de practică la facultate a ajuns să fie intern la Xerox, compania alături de care a rămas până în prezent.

    În prezent este CEO si preşedinta Xerox, prima femeie afro-americană ce conduce o companie din Fortune 500.  Ea a reuşit să trasnforme o companie cunoscută doar pentru copii de hârtie într-o afacere profitabilă şi viabilă.  În 2015 a adus venituri de circa 18 miliarde de dolari companiei. 

  • Cum arată cel mai bun restaurant din lume – GALERIE FOTO

    „El celler de can roca” este cel mai bun restaurant din lume, conform topului anual al celor mai bune 50 de destinaţii gastronomice. Topul, întocmit de publicaţia britanică Restaurant Magazine, a ajuns la ediţia cu numărul 13 şi pare că suferă din cauza numărului ghinionist, pentru că au apărut şi o serie de controverse legate de listă şi de jurizare. Ba a apărut chiar şi mişcarea Occupy 50 best.

    În top 10 se află restaurante din Spania, Italia, Danemarca, Statele Unite, Londra, Japonia, Brazilia, Thailanda, nume binecunoscute în gastronomie. Încă din 2013 primul loc a fost disputat de două restaurante, cel danez, Noma, şi cel spaniol, El Celler de Can Roca. În 2013 El Celler a ocupat primul loc, iar în 2014 Noma a ajuns să ocupe această poziţie. De ce sunt atât de faimoase aceste restaurante încât să fie clasate pe locurile fruntaşe?

    Cu trei stele Michelin şi pe primul loc în topul acestui an, El Celler de Can Roca este creaţia fraţilor Joan, Josep şi Jordi Roca, un restaurant cu 55 de locuri deschis în 1986. În 2013 fraţii Roca au prezentat El Somni, o producţie multisenzorială care explora interacţiunea dintre gastronomie, muzică şi artă.

    În 2014 întreaga echipă s-a angajat într-un tur al restaurantelor din sudul Statelor Unite şi America Latină, în timp ce localul lor a fost închis. El Celler este angajat şi în proiectul numit Terra Animada, care îşi propune să catalogheze specii sălbatice rare de plante care să fie reintroduse în alimentaţie. El Celler oferă o experienţă care îmbină tradiţionalul şi avangarda, criticii spunând că restaurantul nu-şi uită niciodată rădăcinile şi oferă ceea ce se numeşte căldura familială. 

    Noma, care se află într-un fost depozit pescăresc, a fost ales de patru ori cel mai bun restaurant din lume şi ocupă anul acesta locul trei. Cu două stele Michelin şi dominat de personalitatea chefului René Redzepi, Noma s-a mutat la începutul acestui an în Japonia, timp de cinci săptămâni, o mişcare primită cu entuziasm de japonezi. Redzepi este un tehnician care se joacă şi asimilează constant culturi şi obiceiuri culinare.

    Osteria Franciscana din Modena, Italia, ocupă locul al doilea în 2015. Restaurantul are trei stele Michelin, iar cheful Massimo Bottura se bucură de succesul cărţii sale intitulate „Să nu ai încredere niciodată într-un bucătar italian slăbănog”. Creaţiile sale sunt şi rămân italieneşti, dar formele şi texturile sunt prezentate clientului în moduri nemaiîntâlnite.

    Topul întocmit de Restaurant Magazine este realizat în baza voturilor a peste 1.000 de critici alimentari, bucătari, cunoscători şi profesionişti din industria alimentară, de două ori mai mulţi decât adepţii mişcării Occupy 50 Best, a cărei petiţie a fost semnată, până în momentul scrierii acestui articol, de 407 persoane.  Este adevărat că printre semnatari de află destule nume de chefi, somelieri şi proprietari de restaurante, care reproşează lipsa de criterii în sistemul de întocmire a topului, autopromovarea, pentru că unii dintre chefii din listă sunt şi membri ai juriului, naţionalismul, ba chiar şi şovinismul listei. „Ce au în comun Noma, El Bulli şi Fat Duck? Au îmbolnăvit sute de consumatori, dar au fost încoronate drept cele mai bune restaurante din lume”, arată manifestul care deschide pagina de internet a grupului.

    Semnatarii petiţiei spun că juraţii topului 50 au tendinţa de a recompensa restaurante situate în oraşe turistice, în timp ce altele rămân neobservate sau unele zone, cum este Orientul Mijlociu, sunt slab reprezentate. Alţii au spus că trebuie să existe o reprezentare naţională şi echilibrată, pentru că în jur de 60% dintre restaurantele din clasament se află în Europa de Vest. Nu ne putem pronunţa în privinţa argumentelor Occupy 50 Best, dar putem admite că există o anumită opacitate în întocmirea topului restaurantelor, iar sistemul de notare nu este la fel de limpede precum cel al acordării stelelor Michelin. Ghidul francez are, de exemplu, inspectori anonimi care pun note inclusiv aranjamentelor florale de pe mese şi care emit rapoarte detaliate, în timp ce top 50 nu solicită justificări sau comentarii din partea juriului.

    Pe de altă parte, topul 50 Best a fost puternic mediatizat de la înfiinţarea sa, în 2002, şi s-a constituit într-un concurent serios al Ghidului Michelin. Organizatorii, sponsorizaţi de companii din industria alimentară, cum sunt San Pellegrino sau Lavazza, susţin că încearcă să protejeze anonimatul juriului; membrii acestuia au reguli clare care specifică, de exemplu, că voturile nu pot fi acordate restaurantelor pe care le deţin sau în care au interese.

  • Cum şi-a împărţit averea de 12 miliarde de dolari cel mai bogat om din Israel. Cei doi fii ai săi au fost supuşi testului suprem

    După moartea celui mai bogat om din Israel, Sammy Ofer, cei doi fii ai săi au fost supuşi testului suprem de management al averii – fiecare a primit jumătate din averea familiei, fiind divizată în cel mai obiectiv mod de către manageri externi. Fiecăruia i-a revenit circa 6 miliarde de dolari. Până astăzi, unul şi-a mărit averea până la 8,6 miliarde, iar celălalt a pierdut aproape jumătate, arată Bloomberg.

    După ce au fost împărţite în mod egal sute de tancuri, numeroşi operatorii de transport, nave de marfă de transport, în două grupe de valoare egală, fii magnatului Sammy Ofer, Idan şi Eyal, au ales fiecare, prin tragere la sorţi, partea care îi va reveni. În mod similar şi-au împărţit şi tablourile scumpe, de Picasso sau Van Gogh, cât şi restul colecţiei de artă a tatălui lor. Celelalte bunuri ale familiei, precum imobiliare, acţiuni bancare, o participaţie importantă în cea mai mare companie de produse chimice din Israel – au fost împărţite în mod egal, în funcţie de implicarea celor doi fraţi în diversele tipuri de afaceri. Eyal, în vârstă de 66 de ani, a preluat acţiunile lui Sammy din cadrul Mizrahi Tefahot Bank Ltd din Israel, dezvoltatorul imobiliar Melisron Ltd., afacerile imobiliarele din întreaga lume şi o participaţie la Royal Caribbean Cruises Ltd. Pe de altă parte, Idan a preluat controlul celui mai mare holding din Israel şi diverse afaceri în tehnologie.

    Probabil ghinionul, cât şi apetitul diferit pentru risc au dezechilibrat, însă, valoarea averii celor doi. Contul lui Idan a fost afectată de o criză a mărfurilor, de pariuri pe investiţii inoportune şi un control sporit în Israel. Eyal, prin contrast, a adăugat la averea sa diverse clădiri de birouri şi hoteluri din întreaga SUA şi Europa. Când a fost finalizată diviziunea, în 2013, ambii fraţi aveau circa 6 miliarde de dolari. Averea lui Idan a scăzut, în trei ani, până la 3 miliarde de dolari, în timp ce averea lui Eyal a crescut la 8,6 miliarde de dolari, conform indicelui Bloomberg Billionaiers.

    Singurul lucru mai riscant decât să împartă imperiul tatălui lor ar fi fost să îl conducă împreună, consideră specialiştii. Se spune că Idan şi Eyal sunt apropiaţi, dar nu discută afaceri. „Câţi fraţi bogaţi conduc afacerile împreună fără să se certe? Fratele meu şi cu mine suntem foarte liniştiţi cu privire la aceast lucru. Fiecare trăieşte liniştit cu partea sa”, a declarat Idan. 

  • Cum au transformat doi fraţi un obiect pe care majoritatea oamenilor il au in casă într-o super afacere

    Ryan şi Roy Seiders sunt pasionaţi de pescuit însă s-au lovit de o problemă: nu exista niciun răcitor pe piaţă care putea rezista la zilele lor de pescuit, aşa că au creat Yeti, o companie care anul trecut a avut venituri de 468 milioane de dolari, scrie Inc.com

    Niciunul dintre răcitoarele încercate de ei nu rezista o perioadă îndelungată aşa că şi-au pus în minte să creeze chiar ei unul. Primele răcitoare au ajuns pe piaţă în 2006 şi costau 250-300 de dolari, dar acum un răcitor Yeti de 320 de litri se vinde şi cu 1300 de dolari. Răcitorul, atunci când este închis, este foarte rezistent şi nici măcar un urs grizzly nu ar putea să-l spargă. Se pare că au testat asta chiar cu un urs grizzly. “Oameni din Texas se laudă că au produse ce nu pot fi sparte nici măcar de un urs, deşi nu este niciun grizzly într-o arie de 1000 de mile”.

    Cei doi au pornit afacerea în 2005, dar abia în 2011 au început să meargă bine când au înregistrat vânzări de 29 de milioane de dolari, această sumă a ajuns la 147 milioane în 2014 şi în 2015 vânzările pur şi simplu au explodat ajungând la venituri de 468 milioane de dolari.

    Pentru antreprenori şi designeri de produse acesta este scopul final: să transformi un obiect obişnuit într-un obiect dorit. “E doar un răcitor!” spune şi David Srere, CEO al agenţiei de marketing Siegel+Gale. “Povestea lor nu e legată de un răcitor, ci de faptul că au reuşit să construiască o comunitate care este pasionată de sporturile outdoor, de orice fel.

    Pentru a putea începe afacerea, Roy şi-a folosit banii pe care-i obţinuse din importurile de răcitoare din Thailanda pe care le vindea în SUA. După ce au realizat prototipul şi-au dat seama că trebuie să vândă produsele cu cam 300 de dolari pentru a putea fi profitabili. Problema era că nu le puteau vinde în magazine tradiţionale precum Walmart unde se găseau răcitoare de 30 de dolari. Aşa că au fost convinşi că pot vinde produsul doar oamenilor ca ei, pasionaţi de pescuit sau vânat şi care au nevoie de un răcitor bun. În 2012 s-au întâlnit cu Walt Larsen, şeful agenţiei de publicitate Scales Adevertising, care i-a ajutat să-şi vândă produsul mai bine. Au conceput un motto – “Wildly Stronger, Keep Ice Longer”- şi au început să apeleze la ambasadori de brand, persoane influente din comunitatea de pescari şi vânători. Tot atunci şi-au dat seama că au nevoie de ajutor şi au vândut o parte din companie către Cortec Group, o firmă de private equity care a venit cu experienţă pe partea operaţională.

    Mai departe afacerea a crescut şi s-a transformat într-un brand recunoscut în sectorul său şi care la rândul său a trezit alţi jucători din piaţă. Roy se gândeşte la urmatorul produs, deschizător de sticle premium. Motivul?Piaţa nu cerea un răcitor de 300 de dolari, dar au reuşit să-l transforme într-un business profitabil.