Tag: DNA

  • Adina Florea, în proiectul de management desemnat CĂŞTIGĂTOR de către Tudorel Toader: Activităţile de investigare ale DNA au depăşit limitele legii/ Ce obiective îşi propune

    În proiectul său de management, procurorul Adina Florea spune că a identificat anumite derapaje în activitatea DNA din ultimii ani, pe care le-ar soluţiona prin respectarea legii şi a Constituţiei. În documentul menţionat, la capitolul dedicat bibliografiei, Adina Florea invocă două lucrări ale lui Tudorel Toader (Raportul privind activitatea managerială de la DNA) şi Constituţia României -decizii CCR, hotărâri CEDO, hotărâri CJUE, legislaţie conexă (coautor), dar şi ordine ale ministrului.

    „Am privit, în ultimii ani, situaţia din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie dintr­ o dublă perspectivă, pe de o parte, ataşată valorilor profesiei de procuror pe care o exercit cu pasiune şi rigoare de peste 27 de ani, iar, pe de altă parte, ca persoană preocupată de aşezarea societăţii româneşti pe baze echitabile. Din această perspectivă, am identificat următoarele disfuncţii esenţiale:

    – plasarea activităţii DNA în afara legii prin activităţi de investigare care au depăşit limitele de competenţă prevăzute de Constituţie şi de legile organice,

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BREAKING Procurorul Adina FLOREA este propunerea ministrului Tudorel Toader pentru funcţia de procuror şef DNA

    „În urma desfăşurării procedurii de selecţie care a avut loc în perioada 6 august – 4 septembrie 2018, la sediul Ministerului Justiţiei, vă aducem la cunoştinţă faptul că propunerea ministrului justiţiei Tudorel TOADER pentru numirea în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este doamna Adina FLOREA. În conformitate cu dispoziţiile art. 54 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, urmează ca această propunere să fie transmisă Consiliului Superior al Magistraturii în vederea obţinerii avizului consultativ, şi ulterior, Preşedintelui României, domnul Klaus IOHANNIS, pentru numirea în funcţie”, se arată în anunţul publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei.

    Adina Florea vine de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa. Înainte de această funcţie, Adina Florea a ocupat şi scaunul de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, dar şi pe cel de procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

    Adina Florea a cerut redeschiderea dosarului în care fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost cercetat după ce a defilat îmbrăcat într-o uniformă cu însemne naziste la o prezentare de modă din Mamaia, în iulie 2009. Dosarul a fost închis pentru că ţinuta nu avea legături cu nazismul, însă Florea a infirmat soluţia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce legătură este între ministrul Justiţiei Tudorel Toader şi prima candidată la şefia DNA

    Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a precizat, pentru agenţia de presă Mediafax, că Paula Tănase, procuror în Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, şi-a depus candidatura la selecţia organizată de Ministerul Justiţiei pentru funcţia de şef al DNA.

    Paula Tănase a absolvit Facultatea de Drept de la Iaşi în 1996, al cărei rector este Tudorel Toader. Acesta a fost, începând cu 1990, pe rând, asistent, lector, conferenţiar şi profesor universitar acolo.

    Procuroarea din Galaţi este vicepreşedinte al Asociaţiei Magistraţilor din România.

    Potrivit calendarului anunţat de ministerul Justiţiei, lista candidaţilor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la selecţie şi programarea interviurilor se vor afişa la sediul ministerului şi se vor publica pe pagina de internet a acestuia pe 29 august 2018, urmând ca procurorii participanţi la selecţie să susţină, în perioada 03 – 05 septembrie 2018, un interviu cu Tudorel Toader, iar pe 6 septembrie să fie anunţate rezultatele selecţiei.

    Este cea de-a doua campanie de selecţie demarată de instituţia condusă de Tudorel Toader pentru conducerea DNA, după ce ministrul Justiţiei a anunţat că niciunul dintre cei patru candidaţi înscrişi în prima rundă nu întruneşte condiţiile necesare. Cei patru candidaţi înscrişi pentru postul de procuror-şef DNA şi care au fost respinşi de Tudorel Toader au fost Florentina Mirică, procuror-şef serviciu la Secţia de combatere a corupţiei din cadrul DNA, Cristian Lazăr, procuror şef adjunct la Secţia urmărire penală din cadrul Parchetului General, Marius Iacob, procuror şef adjunct al DNA şi Elena Grecu, procuror şef serviciu în structura centrală a DNA, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • DNA clasează acuzaţiile aduse fostului şef ANAF, Gelu Diaconu, în dosarul ce viza fapte de corupţie privind fondurile europene destinate romilor

    „La data de 6.08.2018, s-a dispus clasarea faţă de Diaconu Gelu-Ştefan şi Gogancea-Vătăşoiu Mihai sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, conform art. 16 alin 1, lit. a (fapta nu există). Concret, din analiza probatoriului a rezultat că Diaconu Gelu-Ştefan şi Gogancea-Vătăşoiu Mihai nu au încălcat nicio dispoziţie legală în contextul emiterii circularelor nr. 10/07.01.2015 şi A-PRS 1391/08.05.2015 şi nu au produs în vreun fel un prejudiciu bugetului de stat, ci şi-au îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu”, a transmis DNA, în urma unei solicitări formulate de Agenţia de Presă MEDIAFAX.

    Potrivit sursei citate, în data de 6 octombrie 2017, a fost dispusă clasarea şi faţă de societatea Niky Scorpion Alcom SR, pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor şi faţă de fostul deputat Păun Nicolae, însă numai pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, iar pentru restul infracţiunilor reţinute în sarcina lui Păun, cercetările fiind în continuare în derulare.

    „De asemenea, cercetări se efectuează în continuare şi faţă de ceilalţi 8 inculpaţi pentru faptele descrise”, mai arată DNA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lazăr îi îndeamnă pe procurorii cu experienţă managerială să participe la selecţia pentru DNA

    “Referitor la procedura aflată în curs privind selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia vacantă de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), adresează invitaţia procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel, precum şi celorlalţi procurori cu experienţă managerială din cadrul Ministerului Public, de a participa la procedura iniţiată de Ministerul Justiţiei”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului General, remis MEDIAFAX.

    Totodată, procurorul general şi-a reafirmat încrederea în responsabilitatea şi profesionalismul procurorilor cu experienţă managerială, “mulţi dintre aceştia fiind beneficiarii direcţi ai proiectului lansat anul trecut de Parchetul Gneeral vizând respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în faza de urmărire penală, precum şi a reducerii numărului de condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reacţia lui Eugen Nicolicea, preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, la situaţia de la DNA: Anunţul domnului Toader este unul normal

    “Anunţul domnului Toader este un anunţ normal. Chiar de dimineaţă am spus că ce e mai important este planul de management cu care s-a prezentat fiecare candidat şi tot eu am precizat că având în vedere că a avut loc o destituire pe probleme manageriale. S-au semnalat probleme în manageriatul doamnei Laura Codruţa Kovesi.

    Cei care vin după aceea trebuie neapărat să prezinte soluţii de rezolvare a problemelor respective şi în funcţie de soluţiile astea se va decide. Probabil că respectivii nu s-au uitat pe aceste probleme, au venit doar cu generalităţi, nu au venit cu nimic concret în planul de măsuri a situaţiei care există. Mapa profesională există, dar nu am auzit să fie cineva respins pe această chestiune, având atâţia ani de zile bănuiesc că şi activitatea este pe măsură. Asta nu ţine de mapa profesională”, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolicea (PSD).

    El a apreciat că ministrul Tudorel Toader nu a ţinut cont de apropirea unor candidaţilor de fosta şefă DNA, Laura Codruţa Kovesi.

    “Din moment ce nu ţine de criteriile pe care le-a enunţat domnul Tudorel Toader evident că nu a contat. Dacă în programul de management nu ai ce trebuie mai discutăm despre alte subiecte?”, a precizat Nicolicea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BREAKING Tudorel Toader nu vrea niciunul dintre candidaţii pentru şefia DNA. Procedura va fi reluată

    “În cadrul procesului de selecţie s-a apreciat că niciunul dintre candidaţi nu îndeplineşte cerinţele necesare desemnării pentru numirea în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În cadrul programului managerial sau pe parcursul interviului, nici un candidat nu a prezentat suficiente elemente de plan fundamentate pe o analiză a situaţiei actuale care să permită, ulterior, un proces obiectiv şi transparent de evaluare a performanţelor manageriale”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Justiţiei.

    Astfel, instituţia condusă de Tudorel Toader anunţă că nu se va face o propunere de numire în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi că procedura va fi reluată.

    Practic, va urma o nouă perioadă de înscrieri şi apoi interviurile susţinute de următorii candidaţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Încă o candidatură la şefia DNA. Marius Iacob, fost adjunct al lui Kovesi, s-a prezentat la Ministerul Justiţiei pentru a se înscrie în cursă

    Procurorul DNA Marius Iacob este cel de-al doilea candidat care şi-a depus candidatura, luni, pentru ocuparea funcţiei de şef al DNA.

    „Am venit să-mi depun candidatura. Atât am de spus”, a declarat Marius Iacob la intrarea în Ministerul Justiţiei.

    Alt procuror care şi-a depus candidatura luni dimineaţă, pentru conducerea DNA, este Florentina Mirică.

    Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni dimineaţă, că procurorul-şef ce va urma la DNA va trebui să reorganizeze Direcţia în acord cu noile legi ale justiţiei.

    “Avem aproape 2.950 de procurori, unii sunt tineri şi nu au condiţia cel puţin legală. Sunt două elemente în evaluare, este elementul obiectiv, spre exemplu, de îndeplinire a condiţiei de vechime în profesie şi elementul personal, poate unii îşi doresc să se angajeze la această mare, mare responsabilitate. Procurorul şef care va veni va trebui să reorganizeze DNA în acord cu noile legi ale justiţiei pentru că nu poţi să mai ai un procuror de la parchetul de pe lângă judecătorie, ăla care spune să suspenzi deciziile CCR şi să-l pui procuror la DNA.

    S-a introdus o limită de vârstă. Va trebui să reorganizeze, să reaşeze DNA în parametrii competenţelor legale, constituţionale, să facă o evaluare managerială şi atunci vom vedea. Dacă doamna Jurma îşi doreşte această responsabilitate, şi-o asumă, vedem ce se va întâmpla. Am făcut apel către procurorii care doresc această responsabilitate să se înscrie pentru a repune DNA în limitele legii”, a afirmat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

  • Cine este Florentina Mirică, primul procuror care şi-a depus candidatura la şefia DNA

    Florentina Mirică este primul procuror care şi-a depus candidatura, în ultima zi de înscriere la concursul pentru şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au declarat pentru agenţia de presă MEDIAFAX surse judiciare.

    Ea a instrumentat dosare controversate. Printre acestea se numără şi cel al lui Gabriel Oprea, fost ministru de interne. De altfel, în dosarul în care este investigat Gabriel Oprea, dar şi fostul ministru de Interne Petre Tobă şi fostul şef al Direcţiei de Informaţie şi Protecţie a MAI, Florentina Mirică a fost şi cercetată disciplinar, fiind acuzată că a divulgat date confidenţiale din dosar.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Judecătorii CSM acuză procurorii de încălcarea independenţei. Tudorel Toader: E inadmisibil

    „E vorba de aprecierile înscrise în notele de informare întocmite în baza Ordinului 213/2014, al procurorului general, în situaţia în care se pronunţă soluţii de achitare Acest raport întocmit de Inspecţia Judiciară… Ştiu că raportul a fost înaintat Secţiei pentru procurori şi că încă nu a fost pus în discuţie. (…) Din nefericire, în raportul IJ, fără să dau nume de judecători, deşi nu numai judecătorii sunt amintiţi, ci şi instanţele: curţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, a spus judecătorul Gabriela Baltag, la plenul CSM de miercuri.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro