La deschidere euro a fost cotat la 4,5110 – 4,5140 lei, foarte uşor sub nivelurile de marţi din jurul orei 16:30, de 4,5130 – 4,5150 lei/euro. Ulterior, cotaţiile au coborât sub nivelul de 4,51 lei/euro, iar în prima oră cel mai redus nivel tranzacţionat a fost de 4,5060 lei/euro, în timp ce maximul a fost de 4,5111 lei/euro. La scurt timp după ora 10:00, băncile cotau euro la 4,5085 – 4,5105 lei. “Cel mai probabil, BNR continuă să vândă indirect euro pentru a schimba valuta primită de la Ministerul Finanţelor, în condiţiile în care ministerul are de făcut plăţi în lei. Probabil că vinde din banii atraşi prin emisiunea de obligaţiuni în euro derulată săptămâna trecută. Întrucât volumele de tranzacţionare sunt reduse, orice ordin de vânzare duce cursul în jos, la fel ca în şedinţele anterioare”, a afirmat un dealer.
Tag: curs
-
Cursul BNR ajunge la minimul ultimelor patru săptămâni
Leul înregistrează astfel a cincea sesiune consecutivă de apreciere la cursul de referinţă. O rata de schimb inferioară, de 4,5262 lei/euro, a fost publicată de banca centrală la 3 octombrie. Pentru moneda americană, referinţa a scăzut cu 0,72 bani, de la 3,5195 lei/dolar la 3,5023 lei/dolar. În acelaşi timp, cursul oficial leul/franc elveţian a scăzut de la 3,7580 lei/franc la 3,7541 lei/franc. Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc. Cotaţiile monedei naţionale au coborât sub 4,54 lei/euro la începutul sesiunii interbancare de marţi şi au rămas sub acest nivel până la jumătatea zilei.
-
Cursul BNR a urcat la 4,5742 lei/euro, CEL MAI ÎNALT NIVEL din ultimele 11 săptămâni
Astfel, o cotaţie mai ridicată a fost publicată la 3 august, de 4,6481 lei/euro, reprezentând nivelul record al ratei de referinţă.
Leul s-a depreciat la acea dată pe fondul pe fondul tensiunilor politice locale şi crizei din zona euro. Nivelul maxim atins pe piaţa interbancară a fost de 4,6510 lei/euro, consemnat tot pe 3 august. Începând cu a doua zi după nivelul maxim, moneda naţională a recuperat, beneficiind de scăderea aversiunii la risc a jucătorilor pe plan extern, dar şi de vânzările indirecte de valută realizate de BNR.
Referinţa BNR de marţi s-a plasat la 4,5693 lei/euro, iar nivelul de miercuri este cu 0,49 bani mai mare.
Leul s-a apreciat însă în raport cu dolarul, iar referinţa a coborât cu 2,55 bani, de la 3,5143 lei/dolar la 3,4888 lei/dolar.
În acelaşi timp, cursul oficial leul/franc elveţian a crescut foarte uşor, de la 3,7799 lei/franc la 3,7805 lei/franc.
Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Euro, la cel mai ridicat nivel din ultimele cinci săptămâni: 4,5092 lei
O rata de schimb superioară, 4,5186 lei/euro, a fost anunţată de banca centrală la 14 august. În sesiunea de miercuri cursul s-a plasat la 4,5037 lei/euro.
Pentru moneda americană, referinţa BNR a crescut cu 2,39 bani, de la 3,4604 lei/dolar la 3,4843 lei/dolar. În acelaşi timp, referinţa pentru francul elveţian a urcat de la 3,7253 lei/franc la 3,7322 lei/franc.
La deschidere, cotaţiile se plasau la 4,5035 – 4,5065 lei/euro, iar primele transferuri au urcat brusc rata de schimb aproape de 4,51 lei/euro.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cursul BNR a scăzut uşor pentru a doua zi consecutiv şi a ajuns la 4,4595 lei/euro
Banca centrală a publicat joi o rată oficială de 4,4617 lei/euro. Leul s-a apreciat în luna august cu 4,05% la cursul de referinţă, cotaţiile coborând treptat de la maximul istoric de 4,6481 lei/euro atins la 3 august. Moneda naţională a început să se aprecieze din 3 august şi să recupereze din coercţia înregistrată în iulie pe fondul tensiunilor politice cauzate de suspendarea în vederea demiterii a preşedintelui Traian Băsescu. Recuperarea leului a fost susţinută pentru început de intervenţiile indirecte ale BNR în piaţă şi de plafonarea repetată a sumelor la operaţiunile repo prin care banca centrală împrumută instituţiile de credit. Astfel, leul a revenit aproape de nivelul dinaintea începerii tensiunilor politice.
-
Leul a rămas pe apreciere uşoară, cursul BNR a urcat la 4,4665 lei/euro
În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4571 lei/euro, reprezentând minimul începând cu 3 iulie, când rata de schimb a fost de 4,4505 lei/euro. Referinţa pentru dolar a urcat cu 0,58 bani, de la 3,5515 lei/dolar la 3,5573 lei/dolar, iar cursul pentru francul elveţian a crescut de la 3,7113 lei/franc la 3,7194 lei/euro. Primele transferuri au fost perfectate la 4,4510 – 4,4525 lei/euro, uşor sub nivelul de marţi, din jurul orei 16:30, când băncile cotau euro la 4,4525 – 4,4550 lei. Ulterior, cursul a început să crească, iar în prima parte a zilei a oscilat aproape de 4,47 lei/euro.
-
Leul continuă să se aprecieze uşor. Referinţa BNR atinge un nou minim din ultimele opt săptămâni
Comparativ cu rata de schimb de luni, de 4,4667 lei/euro, cursul de marţi este cu 0,96 bani mai redus. O rată de schimb inferioară celei de luni a fost publicată de banca centrală la 3 iulie, de 4,4505 lei/euro. Astfel, cotaţiile leului au revenit aproape de nivelul înregistrat la începutul lunii iulie, înainte de declanşarea procedurii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. În această perioadă, referinţa BNR a atins un maxim istoric de 4,6481 lei/euro. Referinţa pentru dolar s-a plasat la 3,5515 lei/dolar, în scădere cu 1,6 bani, de la 3,5675 lei/dolar luni. Rata oficială pentru francul elveţian a coborât de la 3,7190 lei/franc la 3,7113 lei/franc.
-
Cursul BNR a coborât la 4,4667 lei/euro, NIVELUL MINIM din ultimele opt săptămâni
O rată de schimb inferioară celei de luni a fost publicată de banca centrală la 3 iulie, de 4,4505 lei/euro. Astfel, cotaţiile leului au revenit aproape de nivelul înregistrat la începutul lunii iulie, înainte de declanşarea procedurii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. În această perioadă, referinţa BNR a atins un maxim istoric de 4,6481 lei/euro. În sesiunea precedentă, cursul s-a plasat la 4,4819 lei/euro. Leul s-a apreciat şi în raport cu dolarul, cursul de referinţă coborând cu 0,64 bani, de la 3,5739 lei/dolar la 3,5675 lei/dolar. Rata oficială pentru francul elveţian a scăzut de la 3,7323 lei/franc la 3,7190 lei/franc.
-
Cursul BNR a coborât la 4,4819 lei/euro, NIVELUL MINIM din ultimele şapte săptămâni
Un curs oficial inferior celui de vineri fost publicat de BNR la 5 iulie, când euro a fost cotat la 4,4796 lei. Astfel, leul s-a întârit cu 3,57% faţă de nivelul maxim istoric, de 4,6481 lei/euro, consemnat pe 3 august, din cauza tensiunilor politice. În sesiunea precedentă cursul a fost de 4,4870 lei/euro. Leul s-a depreciat foarte uşor în raport cu dolarul, cursul de referinţă urcând cu 0,1 bani, de la 3,5729 lei/dolar la 3,5739 lei/dolar. Rata oficială pentru francul elveţian a scăzut însă uşor, de la 3,7362 lei/franc la 3,7323 lei/franc. La deschidere euro a fost cotat la 4,4830 – 4,4850 lei, uşor sub nivelurile de joi din jurul orei 16:30, de 4,4850 – 4,4890 lei/euro. Cel mai redus nivel tranzacţionat a fost de 4,4805 lei/euro.
-
NIVEL MINIM al ultimei luni pentru cursul BNR: 4,5307 lei/euro
Astfel, leul a recuperat 2,52% faţă de nivelul maxim istoric, de 4,6481 lei/euro, consemnat în urmă cu o săptămână, din cauza tensiunilor politice. În sesiunea precedentă, cursul s-a plasat la 4,5396 lei/euro. Pentru dolar rata de referinţă a coborât luni cu 1,94 bani, de la 3,6984 lei/dolar la 3,6790 lei/dolar, iar cursul pentru franc a scăzut de la 3,7800 lei/franc la 3,7723 lei/franc.