BusinessMagazin

Tag: cronica

  • Cronică de film: Maze Runner: The Scorch Trials

    Cei care au văzut prima parte a francizei the Maze Runner, printre care mă număr şi eu, aşteptau cu o oarecare doză de curiozitate continuarea poveştii bazate pe cartea lui James Dashner. The Scorch Trials aduce câteva completări la conceptul primului film, explicând cauzele care au dus la devastarea planetei.

    Filmul este plin de acţiune, urmărind aventurile celor care au evadat din labirint. Ei se confruntă acum cu pericolele prezente la tot pasul într-o lume distrusă de un virus despre care nu ştim prea multe. Partea a treia va oferi, cel mai probabil, ceva lămuriri în această privinţă.

    Din punctul de vedere al calităţii actoriceşti, The Scorch Trials nu este genul de film care să propună actori pentru premii. Este un film plin de efecte speciale şi de personaje realizate pe calculator; cred că nici măcar regizorul Wes Ball nu şi-a propus să dezvolte prea mult această latură. Tot pe regizor cade vina şi pentru cele câteva stângăcii care sunt evidente de-a lungul filmului.

    Proiectul The Maze Runner a fost gândit, încă de la început, ca o serie în trei părţi, lansările având loc în 2014, 2015 şi 2017. Primul film s-a bucurat de un succes moderat la box office, cu încasări de 350 de milioane de dolari la nivel global, iar partea a doua pare să îi calce pe urme. Până în prezent, în cele opt săptămâni ce au trecut de la lansare, The Scorch Trials a generat venituri de peste 300 de milioane de dolari din vânzarea de bilete. Luând în calcul şi bugetul de 61 de milioane de dolari, producătorii vor fi cu siguranţă mulţumiţi de performanţele filmului.

    Filmul este regizat de Wes Ball, care a semnat şi The Maze Runner, cunoscut mai mult pentru documentarele sale decât pentru lungmetraje. În distribuţie îi regăsim pe Dylan O’Brien (The Internship, High road, The first time), Kaya Scodelario (Tiger house, Skins, The truth about Emanuel), Thomas Brodie-Sangster (Game of thrones, Phantom halo, Rain) şi Patricia Clarkson (The green mile, Shutter Island, Vicky Cristina Barcelona).

    Una peste alte, The Scorch Trials este un film care se aseamănă cu prima parte a seriei: este dinamic şi urmează o reţetă a succesului de care Hollywood pare să nu se mai sature, şi anume distrugerea aproape totală a planetei.

    Cât va mai ţine acest subiect rămâne de văzut, dar mi-e greu să cred că acesta este ultimul film cu viruşi şi zombi despre care vom vorbi în viitorul apropiat.
     

  • Cronică de film: James Bond se întoarce!

    Cele 23 de filme „James Bond“ realizate până în prezent au generat încasări de peste 4,1 miliarde de dolari în toată lumea. Cel mai recent lungmetraj lansat din această serie, Skyfall, a generat încasări de peste 1,1 miliarde de dolari pe plan mondial, mai mult decât oricare alt film cu agentul 007.

    În comparaţie cu Skyfall, noul film ce îl are în centru pe agentul 007 pare o joacă de copii; seamănă mai mult cu filmele din era Pierce Brosnan. Surprinzător poate, schimbarea este binevenită.

    Pentru mine, James Bond a fost întotdeauna un personaj amuzant, aflat pe linia dintre realitate şi absurd. Nu sunt neapărat un fan al acestui gen, dar filmele cu 007, în marea lor majoritate, mi-au plăcut. Bond reprezintă imaginea agentului secret care poate să facă orice, oricând. Iar acest lucru nu a deranjat niciodată pe nimeni, pentru că Ian Fleming nu a avut intenţia de a scrie cărţi care să candideze la premiul Nobel; el a dorit să scrie poveşti în care oamenii să îşi regăsească visurile din copilărie (OK, poate e doar cazul meu, dar cine nu şi-a dorit să devină agent secret?).

    La începutul acestui an, Daniel Craig a lăsat să se înţeleagă că Spectre va fi ultimul său film din seria James Bond. Întrebat de reporteri dacă i-ar plăcea să mai joace într-un nou film cu James Bond, starul britanic a spus: „În acest moment, nu. Am o viaţă şi acum vreau să trăiesc puţin din ea. Însă vom vedea ce va fi“. Au existat multe speculaţii în presa internaţională în legătură cu actorul care ar putea să preia acest rol de la Daniel Craig. Principalii favoriţi au fost consideraţi actorii Tom Hardy, Michael Fassbender şi Idris Elba.

    Spectre este regizat de Sam Mendes (câştigător al premiului Oscar pentru American Beauty) şi îi are în distribuţie pe Daniel Craig (Skyfall, Quantum of Solace, The Girl with the Dragon Tattoo), Cristoph Waltz (Django Unchained, Inglorious Basterds, Water for Elephants) şi Léa Seydoux (The Grand Budapest Hotel, Mission Impossible: Ghost Protocol, „Blue is the Warmest Color”).

    În concluzie, mă bucur că producătorii au abandonat strategia ultimelor filme şi s-au întors la ceea ce majoritatea spectatorilor vor să vadă în filmele cu Bond: explozii, curse de maşini, sărituri din avion (fără paraşută) şi multe altele. Ei vor să vadă gadgeturi precum maşini care se conduc singure şi stilouri care lansează rachete, iar Spectre oferă multe dintre acestea. În concluzie, eu mă declar mulţumit şi vă invit să vizionaţi acest nou film din franciză.
     

  • Cronică de film: Everest

    Everest este un film de supravieţuire care impresionează atât prin peisajele uluitoare, cât şi prin dramatismul evenimentelor prezentate. Filmul relatează evenimentele de pe 10 şi 11 mai 1996, atunci când mai multe persoane au fost prinse de o furtună în timp ce se aflau pe munte. Dezastrul din 1996 a atras atenţia lumii întregi şi a ridicat numeroase semne de întrebare referitoare la modul cum expediţiile pe Everest au devenit comerciale.

    Este povestea mai multor alpinişti care au încercat să atingă vârful Everest, care, la 8.848 de metri, este cel mai înalt de pe planetă. Filmul evenimentelor din acele zile a fost relatat în mai multe cărţi semnate de membri ai expediţiei: nu mai puţin de şapte astfel de volume au fost publicate până acum. Scenariştii William Nicholson şi Simon Beaufoy au avut astfel sarcina de a realiza o versiune completă şi cât mai obiectivă a celor întâmplate. În mare măsură, au reuşit.

    Cauzele accidentului din 1996 rămân, până în ziua de astăzi, necunoscute. Filmul prezintă ca o posibilă explicaţie numărul mare de alpinişti care au încercat să atingă vârful în aceeaşi zi, precum şi întârzierile cauzate de mai multe funii de suport care erau desprinse. Unul dintre personajele principale, Boukreev, este portretizat ca unul dintre cei mai activi salvatori, deşi jurnalistul Jon Krakauer l-a acuzat în cartea sa de neglijenţă.

    Everest este regizat de Baltasar Kormakur, de origine islandeză, cunoscut mai ales pentru filme indie precum 101 Reykjavik, The Sea sau Contraband. Actorii din rolurile principale fac ceea ce trebuie, reuşind să transmită sentimentul de disperare cu care trebuie să se fi confruntat cei de pe munte. Filmul nu este o înşiruire de efecte speciale, drept pentru care poate fi vizionat la o sală normală de cinema. Nu e însă genul de film pe care recomand să îl urmăriţi acasă, pentru că veţi pierde mult din experienţa vizionării.

    Jason Clarke (Terminator: Genisys, Marele Gatsby, Dawn of the Planet of the Apes) şi Jake Gyllenhaal (Nightcrawler, Brokeback Mountain, Enemy) sunt cei care dau filmului acea doză de realism care desparte Everest de blockbustere precum San Andreas sau The day after tomorrow. Aceştia şi, bineînţeles, faptul că povestea din Everest este una reală. Mi-a mai atras atenţia numărul mare de actori cu un istoric solid în spate care au acceptat roluri secundare, precum Keira Knightley, Robin Wright sau Tom Goodman-Hill.

    În concluzie, Everest este un film de urmărit, cu un joc actoricesc mai mult decât decent şi un scenariu bine închegat, care nu are prea multe momente „de umplutură“. Pentru cei care apreciază acest gen, cât şi pentru cei care preferă filme fără explozii sau mii de gloanţe, Everest e o metodă excelentă de a petrece puţin peste două ore.

  • Cronică de film: Irrational Man

    O idee se repetă, aproape obsesiv, în filmele lui Woody Allen: viaţa este imprevizibilă, iar cele mai multe lucruri se întâmplă aleatoriu. Aceasta este şi tema centrală a celui mai recent film al său, Irrational Man.

     După cum ne-a obişnuit de-a lungul anilor, Woody Allen este atât scenarist cât şi regizor al filmelor sale, iar Irrational Man nu face excepţie. În rolurile principale îi regăsim pe Joaquin Phoenix (Gladiator, Her, Walk the Line, The Master), Emma Stone (The Help, Birdman: Or the Unexpected Virtue of Ignorance, Easy A) şi Parker Posey (The House of Yes, Henry Fool, Superman Returns).

    Deşi este prezentat drept o comedie romantică, avându-i în centru pe Joaquin Phoenix şi Emma Stone, filmul nu are foarte mare legătură cu dragostea, un subiect abordat într‑un mod cumva absurd. Cele două personaje sunt Abe Lucas, un profesor de filosofie ale cărui principii de viaţă sunt lipsite de etica la care ne-am fi aşteptat, interpretat excelent de Phoenix, şi Jill Pollard (Emma Stone), o tânără ce duce o viaţă plictisitoare şi care leagă o strânsă prietenie cu profesorul ei (Phoenix).

    Deşi a fost membru al Greenpeace şi a călătorit în jurul lumii pentru a încerca să schimbe lucrurile în bine, Abe Lucas se găseşte acum într-o situaţie dramatică, fiind alcoolic şi depresiv.  Ceea ce urmează este un scenariu tipic pentru Woody Allen: elemente de nonconformism şi imprevizibilitate ce se leagă armonios, creând un film agreabil.

    Obiceiul lui Woody Allen de a nu da prea multe indicaţii actorilor duce la o aparentă „luptă“ a actorilor cu personajele; aceasta se traduce, judecând după succesul filmelor semnate de regizor, într-un realism care contrabalansează ideile de multe ori ciudate din scenariile lui Allen. Una din scene pare să aducă aminte de „Străinii din tren“ al lui Hitchcock şi personajele sale ciudate. Este un moment interesant, inserat într-un film care prezintă o viziune întunecată asupra vieţii şi care te face să te întrebi dacă titlul este legat, în vreun fel, de cel care i l-a dat.

    În timpul festivalului de la Cannes, cu puţine momente înainte de vizionarea de presă a filmului, Woody Allen a încercat să explice viziunea sa asupra lumii şi asupra meseriei de cineast: „Singurul lucru pe care poţi să îl faci, ca artist, este să găseşti o cale de a explica oamenilor de ce viaţa are un sens. Şi nu poţi face asta fără să îi păcăleşti. Pentru că, în cele din urmă, viaţa nu are niciun sens. Tot ceea ce creezi va dispărea, aşa cum planeta dispare, aşa cum soarele dispare… Toate se vor duce într-o bună zi, indiferent de cât de mult le iubim“, a spus Allen.

    Irrational Man se încadrează în categoria (bine definită, de altfel) a filmelor care sunt fie foarte apreciate, fie foarte criticate. Filmele lui Woody Allen nu permit o zonă de mijloc: cei care îi apreciază filmele vor aprecia şi această ultimă producţie. Ceilalţi o vor evita.
    Recomandarea mea este să urmăriţi Irrational Man, dacă nu pentru stilul mereu inovativ al lui Allen, măcar pentru întrebările pe care acest film te forţează să ţi le pui.
     

  • Cronică de film: Jurassic Park

    Deşi nu are impactul pe care l-a avut Jurassic Park (alte vremuri, altă tehnologie), Jurassic World este un film ce merită urmărit. Este un film distractiv, antrenant şi fără prea multe secvenţe inutile, iar acest lucru va fi apreciat de fanii seriei originale.

    Au trecut 22 de ani de la evenimentele din Jurassic Park, iar complexul de pe Insula Nublar este acum deschis publicului. Numărul vizitatorilor este însă în scădere, iar managementul decide crearea unei noi atracţii care să atragă noi clienţi. Din acest moment, acţiunea se derulează similar celei din filmul regizat de Spielberg. Pentru cei care nu au văzut producţia din 1993, mă voi opri aici cu detaliile.

    Efectele speciale sunt impecabile, dar dinozaurii din 2015 nu au acelaşi efect asupra spectatorului pe care l-au avut cei din 1993; este normal, pentru că astăzi suntem obişnuiţi cu CGI în majoritatea filmelor de acest gen.

    Regizorul Colin Trevorrow (39 de ani )a mai regizat un singur lung metraj până acum, “Safety not guaranteed”, primit relativ bine de public. Este de apreciat curajul producătorilor de a lăsa un buget de peste 150 de milioane de dolari pe mână unui regizor cvasidebutant.

    Implicarea lui Spielberg s-a rezumat, probabil, la câteva sfaturi; folosirea numelui său pe ecran a fost o mişcare mai mult de marketing, pentru că funcţia de producător este una care contează doar la nivel financiar. Regizorul Colin Trevorrow a făcut însă o treabă bună, reuşind să pună cap la cap două ore de acţiune şi suspans de calitate.

    În rolurile principale îi regăsim pe Chris Pratt (“Guardians of the Galaxy”, “Parks and recreations”), Bryce Dallas Howard (“The Village”, “Spider-Man 3”) şi Ty Simpkins (“Insidious”, “Iron Man 3”). Singurul actor care a apărut şi în producţia din 1993 este B.D. Wong, reluând rolul doctorului Henry Wu.

    Chris Pratt este o alegere excelentă pentru acest rol, pentru că filmul nu se vrea o dramă profundă ci mai degrabă un film de acţiune presărat cu momente amuzante, iar Pratt şi-a dovedit umorul în ultimii ani, mai ales în cadrul serialului “Parks and recreations”.

    În concluzie, vă recomand să vedeţi acest film. Dacă puteţi ajunge la cinema, cu atât mai bine; efectele speciale sunt parcă şi mai speciale pe marele ecran. Nota: 8/10

  • Cronică de film: Terminator: Genisys

    Filmul este regizat de Alan Taylor („Thor: The Dark World”, „The Emperor’s New Clothes”) şi îi are în distribuţie pe Arnold Schwarzenegger, Emilia Clarke („Game of Thrones”, „Dom Hemingway”) şi Jason Clarke („Zero Dark Thirty”,„Marele Gatsby”).

    Producătorii au mizat pe faptul că marketarea filmului în regim de blockbuster va fi suficientă pentru a a aduce oamenii la cinema, folosind astfel o soluţie simplă şi relativ liniară. Scenariul filmului urmează, în mare măsură, următoarea secvenţă: explozie, glumă mai puţin reuşită, explozie, scenă romantică, explozie, apariţia personajului negativ, explozie – nu cred că are rost să continuu.

    Această ultimă producţie din franciza Terminator nu este, cel puţin din punctul meu de vedere, destinată fanilor. Este mai curând o încercare a producătorilor de a aduce un nou grup în mijlocul acţiunii, drept pentru care scenariul se vrea şi un soi de retrospectivă a filmelor din anii ‘80 şi ‘90.

    Vreau să fiu cât se poate de clar: „Terminator” nu este un film rău, nici pe departe. Îi lipseşte însă acea parte imprevizibilă pe care James Cameron a implementat-o cu succes în primele două părţi.

    Drept concluzie, aş spune că marea greşeală a producătorilor a fost lipsa unei idei coerente. Spun acest lucru referindu-mă la faptul că acest nou Terminator pare destinat unei noi audienţe, dar încearcă în bună măsură să reia momentele definitorii ale seriei originale (ca exemplu, celebrul “I’ll be back”). Dacă sunteţi însă în căutarea unui film bun de acţiune, fără a intra în sala de cinema gândindu‑vă la filmele lui Cameron, „Genisys” reprezintă o alegere excelentă.

  • Cronică de film: Ex Machina

    „Ex Machina“ revine asupra acestei idei şi încearcă să îi dea noi conotaţii, insistând de această dată asupra asemănărilor şi nu asupra diferenţelor.

    Filmul este regizat de Alex Garland, un alt regizor aflat la debutul în lung metraje, şi îi aduce în prim-plan pe Oscar Isaac („Inside Llewyn Davis“, „A Most Violent Year“), Alicia Vikander („A Royal Affair“, „Seventh Son“) şi Domhnall Gleeson („About Time“, „Unbroken“).

    Povestea este predictibilă în sensul în care poţi ghici cu uşurinţă ceea ce urmează, dar reuşeşte să surprindă prin felul în care dezvoltă exact acele pasaje pe care le aşteptai. Din punct de vedere artistic, producţia poate fi asemănată cu „Her“, „Moon“ sau „Under the skin“.

    Aflat la debutul ca regizor, Garland este totuşi cunoscut pentru scenariile sale science fiction. El este cel care a creat „The Beach“, „28 Days Later“ şi „Dredd“ – filme care au avut partea lor de apreciere.

    Povestea începe atunci când Caleb (Gleeson), angajat al unei companii de tehnologie inspirate de Google (veţi înţelege de ce în primele minute ale filmului), câştigă o loterie la birou, premiul fiind un weekend în compania fondatorului Nathan Bateman (Isaac). Odată ajuns la proprietatea lui Bateman, protagonistul realizează că este de fapt subiectul unui experiment. Toţi actorii îşi fac treaba foarte bine, dar Isaac iese în evidenţă prin interpretarea sa.

     „Ex Machina“ oferă numeroase puncte de vedere vizavi de relaţia dintre bărbaţi şi femei, mai precis asupra modului în care bărbaţii încearcă să controleze femeile.

     Industria de film se transformă în fiecare an, însă anumite subiecte vor rămâne în atenţia producătorilor. Până când inteligenţa artificială va deveni ceva obişnuit, oamenii vor rămâne fascinaţi de legile lui Asimov. Întrebarea care se pune este dacă ei vor fi dispuşi, în continuare, să plătească biletul de intrare la cinematografele care difuzează filme bazate pe acest subiect.

     Încasările mari aduse de filme precum „Avatar“, „Independence Day“ sau „Star Trek“ au încurajat studiourile să prezinte publicului mai mult explozii decât întrebări existenţiale. Cu toate acestea, producătorii unor filme precum „Gravity“ sau „Interstellar“ par că au găsit formula ideală pentru a prezenta atât efecte speciale de ultimă generaţie, cât şi poveşti cu înţeles. Asistăm oare la renaşterea genului science fiction?

    „Ex Machina“ este un film pentru fanii genului SF; cei care nu se regăsesc în această categorie s-ar putea să nu îl aprecieze la întreaga valoare. Dacă ar fi fost produs în urmă cu 20 sau 25 de ani, filmul lui Garland ar fi putut avea un impact mult mai mare.

  • Cronică de film: Entourage

    Serialul Entourage a rulat pe HBO timp de opt ani, din 2004 până în 2011. De-a lungul celor opt sezoane, serialul a fost recompensat cu un Glob de Aur, primind alte 13 nominalizări la aceste premii şi alte 26 de nominalizări în cadrul Primetime Emmy Awards. Revenirea eroilor principali a fost aşteptată cu mult entuziasm de fanii serialului, aceştia aducându-le celor de Warner Bros. peste 10 milioane de dolari în week-endul lansării.

    Filmul este regizat de Doug Ellin, creatorul şi scenaristul serialului original. Ellin a şi condus şase episoade ale serialului, dar experienţa sa în scaunul de regizor este extrem de limitată. În rolurile principale îi regăsim pe Kevin Connolly (The Notebook, Unhappily Ever After), Adrian Grenier (The Devil Wears Prada, Drive Me Crazy), Jeremy Piven (Old School, Serendipity, Family Man) şi Kevin Dillon (Platoon, The Blob).

    Entourage, pentru cei care nu au urmărit serialul original, spune povestea lui Vince Chase, un actor cunoscut de la Hollywood care află secretele vieţii mondene alături de agentul său şi cei mai buni prieteni. Serialul a fost apreciat în primul rând pentru umorul de calitate şi reprezentaţiile excelente ale lui Kevin Connolly sau Jeremy Piven.

    Problema filmului Entourage, cel puţin din perspectiva cuiva care nu a urmărit cu foarte mare atenţie serialul, este aceea că toată producţia pare un episod mai lung. Nici măcar unul foarte bun, aş adăuga.

    Povestea începe undeva prin Ibiza, acolo unde îl întâlnim pe Vince şi aflăm că s-a despărţit de soţia sa chiar în timpul lunii de miere. Personajul nostru primeşte un telefon de la fostul său agent Ari, eveniment care declanşează o serie de aventuri fără prea multă noimă.

    În concluzie, dacă aţi fost fani ai serialului, există posibilitatea ca acest film să vă aducă o anumită doză de satisfacţie sau să vă trezească ceva sentimente de nostalgie. Dacă nu aţi urmărit povestea originală, vă recomand să consultaţi din nou programul cinematografelor şi să vă reorientaţi.

    Nota: 6/10

  • Cronică de film: Tomorrowland

    În ultimii 50 de ani, potrivit scenariului, umanitatea a căzut sub semnul pesimismului. Dacă înainte oamenii priveau spre viitor cu speranţă şi entuziasm, acum văd în viitor doar declin şi inutilitate. Totul se destramă, iar cei mai mulţi dintre noi nu reuşim să punem lucrurile cap la cap, mulţumindu-ne în loc cu un soi de resemnare. Regizorul încearcă să transmită un mesaj ce pare, aparent, simplu: treziţi-vă şi începeţi iarăşi să visaţi!

    Filmul are o serie de contradicţii ce pun la îndoială logica scenariştilor. Ele derivă din încercarea producătorilor de a crea o atmosferă „ameţitoare” şi de a preda, în acelaşi timp, o lecţie de optimism.

    Efectele din „Tomorrowland” se ridică la nivelul altor filme SF, precum „Avengers” sau „Inception”. Problema filmului nu stă în cinematografie, ci mai degrabă în felul cum actorii îşi duc la capăt sarcinile. George Clooney, deşi un actor excelent, nu se potriveşte în rolul principal. Sunt probabil zeci de alţi actori care ar fi putut face o treabă mai bună. Britt Robertson, în rolul tinerei care exclamă de cel puţin 20 de ori „Incredibil!”, nu face nici ea un rol mult mai bun. Cunoscută în general pentru rolurile din comedii romantice, precum „The Longest Ride” sau „The First Time”, Robertson nu este alegerea ideală atunci când vine vorba de un film de acest gen. În alte roluri îi regăsim pe Hugh Laurie, cunoscut pentru rolul de excepţie din serialul „Dr. House”, pe Tim McGraw („The Blind Side”) şi pe Keegan-Michael Key („Due Date”, „Let’s Be Cops”).

    Revenind la coerenţa filmului, aceasta lipseşte în multe dintre momentele-cheie. Scenariul, deşi pe alocuri reuşit, nu reuşeşte să fie convingător atunci când vine vorba de includerea spectatorului în acţiune. Participi doar ca spectator, neavând niciun fel de sentiment faţă de personajele principale; „Tomorrowland” se aseamănă, din acest punct de vedere, cu o altă producţie semnată de regizorul Brad Bird, „Ratatouille”, povestea animată a unui şoarece devenit bucătar. Aşa cum nu poţi dezvolta prea multe sentimente faţă de protagoniştii unui desen animat, nu poţi crea o legătură nici cu cei din SF-ul produs de Disney.

    Producătorii nu s-au obosit prea mult nici în cazul unei verificări de rutină a principiilor fizice enumerate în film. Credibilitatea se pierde încă din primele minute şi poate că studioul ar fi trebuit să dezvolte un proiect de animaţie în locul unui film artistic.

    Disney avea speranţe mari legate de film, dovadă fiind şi bugetul de 200 de milioane de dolari. Debutul la box office a fost unul dezamăgitor, „Tomorrowland” aducând venituri de 40 de milioane de dolari în primul weekend, mult sub aşteptările companiei de producţie.

    Greşeala lui Brad Bird şi a celor de la Disney este că au încercat să exagereze toate elementele acestui film, de la personaje până la modul în care au dezvoltat oraşul „Tomorrowland”.

    În concluzie, “Tomorrowland” se prezenta drept un film cu potenţial, însă a dezamăgit la numeroase capitole. Pentru cei mici, filmul va fi un motiv de bucurie, însă pentru cei care înţeleg câteva concepte minime de logică va fi o experienţă lungă şi chinuitoare. Nota: 5/10

  • Cronică de film: Avengers: Age of Ultron

    ”Avenger: Age of Ultron„ vine după succesul aproape de necrezut înregistrat de Marvel în ultimii ani, iar aştep-tările publicului au fost pe măsură. Producţia semnată de Joss Whedon reuşeşte în mare parte să satisfacă apetitul fanilor Marvel; în cazul celorlalţi spectatori însă, lasă de dorit. ”Avengers„ respectă standardele impuse de-a lungul timpului de Marvel: efecte speciale spectaculoase, acţiune intensă şi glume presărate de-a lungul celor 140 de minute. Referitor la glume, scenariştii nu au fost atât de inspiraţi de această dată.

    Acţiunea începe în statul fictiv Socovia, undeva în estul Europei, unde echipa de supereroi încearcă să de-structureze o grupare a Hydra. Scena are un singur scop, şi anume prezentarea a două noi personaje ce vor juca un rol-cheie în restul filmului. Nu voi da mai multe detalii, precizând doar că personajul negativ este o formă de inteligenţă artificială.

    Personal, mă aşteptam ca acest nou film din Marvel Cinematic Universe să urmeze tendinţa lansată recent cu ”Daredevil„: personaje ceva mai complexe şi o atmosferă mai sumbră. Nu este însă cazul, scenariştii alegând elementele de umor în detrimentul celor dramatice.

    Filmul îi are în distribuţie, printre alţii, pe Robert Downey Jr. (”Sherlock Holmes„), Scarlett Johansson (”Lucy„), Chris Hemsworth (”Rush„), Jeremy Renner (”American Hustle„), Chris Evans (”Captain America„) şi Samuel L. Jackson (”Pulp Fiction„).

    Bugetul superproducţiei Marvel a fost de 250 de milioane de dolari, cu 30 de milioane de dolari mai mult decât ”The Avengers„. Primul film, lansat în 2012, a avut încasări cumulate de peste 1,5 miliarde de dolari.

    Până la închiderea ediţiei, ”Avengers: Age of Ultron„ debutase în 44 de ţări, obţinând venituri totale de peste 200 de milioane de dolari. Această sumă este superioară celei obţinute atât de primul ”Avengers„ cât şi de ”Iron Man 3„, cele mai profitabile filme ale companiei de până acum. Estimările analiştilor, bazate pe faptul că încă nu au avut loc lansările din Statele Unite şi China, arată că ultima producţie Marvel se va apropia sau chiar va de-păşi pragul celor 2 miliarde de dolari.

    Nota: 7/10