Tag: bucurie

  • Aplicaţia Uber poate urmări ceea ce fac utilizatorii chiar şi atunci când nu e folosită

    Apple a decis să acorde aplicaţiei drepturi speciale, aşa cum ar fi înregistrarea imaginilor afişate pe ecran, fără a cere permisiunea utilizatorului.

    Specialistul în securitate Will Strafach a atras atenţia asupra acestui fapt pe Twitter, făcând o comparaţie cu alte mii de aplicaţii disponibile pe App Store.

    “Oferirea unui asemenea nivel de acces unei aplicaţii realizate de terţi e ceva fără precedent”, a declarat Strafach celor de la Business Insider. “E ciudat să vezi că Uber e singura aplicaţie – în afară de cele dezvoltate chiar de Apple – care are atâtea drepturi.”

    Ca răspuns, Uber a transmis următoarele: “Apple ne-a oferit aceste drepturi pentru că primele versiuni ale Apple Watch aveau probleme în a prezenta corect hărţile în aplicaţia noastră. Lucrăm alături de cei de la Apple pentru a înlătura funcţia.”

    Uber traversează o perioadă dificilă, după ce Transport for London, agenţia de stat care reglementează licenţele pentru transportul în comun, a anunţat recent că nu va reînnoi licenţa companiei Uber.  Agenţia a transmis că Uber nu a gestionat în mod corespunzător acuzaţiile care i-au fost aduse şi că a folosit un software care nu permite regulatorilor să monitorizeze serviciile. Compania are 21 de zile pentru a face apel la decizie.

    Uber are 40.000 de şoferi în Londra şi a fost folosit, până în prezent, de 3,5 milioane de londonezi.

  • Brewtiful deschide o nouă unitate, în incinta Cărtureşti Verona

    „Suntem bucuroşi şi mândri că am reuşit să încheiem un parteneriat între două branduri 100% româneşti. Brewtiful se integrează perfect în demersul librăriilor Cărtureşti de a se reinventa constant şi de a oferi clienţilor săi noi experienţe, iar locul este menit să devină o destinaţie pentru toţi cei care cunosc faptul că lectura şi cafeaua se îmbină armonios”, a precizat Aida Saru, Project Manager Brewtiful. 

    În incinta noului coffee spot, clienţii regăsesc cafea de specialitate de ultimă recoltă, cu un punctaj foarte mare, alături de ustensile pentru preparat cafeaua acasă, cărţi de specialitate şi accesorii pentru servire. Ca şi în celelalte locaţii din Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa şi Baia Mare, meniul cuprinde sortimente precum espresso, long black, flat white, cappuccino, piccolo latte şi latte, preţurile pentru acestea pornind de la 7 lei. Cafeaua este preparată de către specialişti barista artizani, pregătiţi de către profesionişti în tehnica şi arta cafelei de specialitate. 

    Până la finalul anului, Brewtiful plănuieşte dublarea numărului de francize din reţea, atât pe plan local, cât şi internaţional, echipa urmând să deschidă la începutul lunii octombrie un coffee spot în Nuremberg, Germania. Potrivit companiei, valoarea achiziţiei pentru un espresso bar la cheie se ridică la 35.000 euro, bugetul total acoperind echipamentele, taxa de intrare în franciză, softul de gestiune, trainingul de specialitate pentru barista şi evaluările successive ulterioare pentru acesta. 

    Brewtiful este un concept retail-in-retail de master franchise, boutique coffee point de înaltă calitate, destinat retailerilor care doresc să rafineze interacţiunea cu clientul in store. 

  • Gadget Review: primul pas spre o experienţă de cinema în propria casă – VIDEOREVIEW

    Până nu demult, televizoarele erau cutii uriaşe pline cu tuburi şi fire. Nu mai este cazul cu televizoarele LED, LCD, HDR, care nu sunt mai groase de câţiva centimetri, în timp ce calitatea imaginii s-a îmbunătăţit exponenţial. Totuşi, televizoarele au rămas în urmă la capitolul sunet. Soluţia: soundbarurile.

    Un soundbar este un sistem audio minimalist, o soluţie all-in-one, care poate înlocui difuzoarele televizoarelor. Cei cu adevăraţi exigenţi ar trebui să-şi instaleze sisteme audio home cinema 5.1 sau chiar 7.1, însă pentru majoritatea oamenilor un soundbar este mai mult decât suficient.

    Sony HT-MT300 este un soundbar format din două componente: o unitate şi un subwoofer pentru sunetele joase. Bara de sunet este mică (lungime de 50 cm) şi compactă şi se plasează în faţa sau în spatele televizorului, cu care se conectează printr-un cablu. Subwooferul este wireless şi se leagă automat la bara de sunet. Acesta este subţirel şi se poate pune sub canapea pe orizontală sau pe verticală lângă mobilă. Sistemul este disponibil în negru sau alb, are un design minimalist şi se poate integra în orice cameră. HT-MT300 se poate controla cu o telecomandă, dar şi prin intermediul unor butoane ce se află pe bara de sunet. Totuşi, butoanele de pe unitate sunt cam sensibile şi rişti să apeşi accidental pe ce nu trebuie.

    Instalarea a fost foarte simplă şi nu am avut nevoie de manual pentru a pune pe picioare sistemul. După ce ai conectat componentele, tot ce trebuie să faci este să selectezi sursa pentru redarea sunetului din meniul televizorului.

    Sistemul oferă un sunet de calitate şi am rămas impresionat de volumul acestuia. Cu volumul dat tare (nu la maximum), în timpul filmului ”Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales“, m-am simţit ca la cinema, însă în confortul casei mele. Subwooferul este capabil să te facă să simţi sunetele joase, acel bas prezent în toate scenele de acţiune, în timp ce bara de sunet redă sunetele clar şi plin. Aşadar, imersiunea în lumea filmului este mai mare datorită, în special, capacităţii subwooferului de a reda sunetele joase: căzăturile, uşile trântite sau loviturile au un impact mai mare. De asemenea, am simţit fiecare scârţâit al vaselor şi fiecare bubuitură de tun.

    Sistemul poate deveni destul de gălăgios, mai ales într-o cameră mică, dar sunetul nu este distorsionat, iar vocile personajelor din filme rămân clare chiar şi în scenele dramatice cu muzică de fundal. Totuşi nu este cel mai sofisticat sistem audio şi îi lipseşte portul de HDMI pentru o conectivitate mai bună.

    Bineînţeles, acelaşi lucru este valabil şi pentru redarea de muzică: oferă înalte şi medii de calitate, iar subwooferul adăugă greutate cu basul proeminent.

    După câteva zile de utilizare, m-am gândit să văd care este diferenţa dintre sistemul audio şi boxele televizorului. Diferenţa este ca de la cer la pământ: sunetul redat de televizor, deşi cu destul de mult volum, este ascuţit, lipsit de bas.

    Soundbarul poate fi controlat fie cu o telecomandă de unde poţi schimba între diferite setări pentru film, muzică sau volum, fie cu ajutorul smartphone-ului prin intermediul aplicaţiei Sony Music Center. De asemenea, telefoanele cu tehnologia NFC se pot conecta imediat la sistem, doar printr-o atingere. Astfel, poţi asculta muzică direct de pe telefon.

    Din păcate, nu există un mod vizual de a-ţi da seama care este volumul sunetului sau volumul subwooferului, de aceea eşti nevoit să apelezi la ureche de fiecare dată când vezi un film pentru a calibra sunetul. Ar fi fost bine dacă utilizatorul ar fi putut vedea volumul, pe TV sau pe bara în sine.

    Producătorul asiatic se laudă o tehnologie numită S-Force PRO Front Surround, care ar reproduce un câmp acustic de surround virtual prin cele două boxe frontale, însă nu obţine aceeaşi performanţă ca a unui sistem cu cinci sau şapte boxe. Sistemul nu are abilitatea de a simula sunetul venind din spatele tău. Aşa că să nu vă aşteptaţi la un sunet surround precum în sălile moderne de cinema.

    Sony HT-MT300 este unul simplu de instalat şi de utilizat, compact şi oferă un sunet surprinzător de bun, potrivit care pentru cei care vor să facă pasul de la difuzoarele televizorului.

    Casetă tehnică

    Dimenisuni unitate                   500 x 54 x 103 mm

    Greutate unitate                     1,4 kg

    Dimensiuni subwoofer            95 x 383 x 365 mm

    Greutate subwoofer              4,9 kg

    Canale amplificator                2.1

    Putere totală                           100 W

    Terminale de intrare              USB, analogică
    şi ieşire                                       şi optică

    Formate audio                           Dolby Digital şi
                                                         Dolby Dual Mono

    Preţ recomandat                     1.362 de lei

  • Cum arată şi cât costă casa lui Floyd Mayweather din Beverly Hills – FOTO

    Mayweather, care a crescut în mijlocul sărăciei şi drogurilor, în Grand Rapids, Michigan, şi-a prezentat recent colecţia de vinuri şi ceasuri în conacul Beverly Hills pe care l-a cumpărat pentru suma de 25 milioane dolari. Acesta are domiciliul în Las Vegas şi deţine, de asemenea, o proprietate masivă în Miami, ce costă 5,6 milioane de lire.

    Acum, în cartierul celebru pentru opulenţa locuitorilor magnaţi, Mayweather se bucură de o viaţă de lux în casa de 15.096 de metri pătraţi, cu şase dormitoare, lângă faimosul hotel Beverly Hills. El şi-a prezentat pivniţa de vinuri distinse, precum şi o serie remarcabilă de ceasuri încrustate cu bijuterii.

    După ce a fost tentat de mai multe ori să se retragă din viaţa de sportiv, s-a hotărât ca în ultimul său meci să îl învingă pe McGregor la Arena T-Mobile.

  • Cum arată CEL MAI MARE aeroport din lume şi când se va deschide – GALERIE FOTO

    Aeroportul este situat în districtul Daxing şi va fi inaugurat în 2019; el va fi folosit atât pentru zboruri comerciale şi pentru a spori prezenţa aviaţiei civile chineze. El va servi drept bază pentru China Southern Airlines şi pentru China Eastern Airlines.

    Potrivit companiei BuroHappold Engineering, care a câştigat licitaţia pentru amenajarea designuluui interior, pasagerii se vor bucura de multe spaţii largi, atât acoperite cât şi în aer liber.

    Potrivit site-ului de arhitectură a lui Zaha Hadid, “simetria aeroportului şi formele sale interconectate creează o compoziţie fluidă ce evocă armonia şi balanţa din peisajele chinezeşti.”

    În faza iniţială de lansare aeroportul va avea patru piste (45 de milioane de pasageri pe an), apoi două se vor adăuga mai târziu, împingând capacitatea aeroportului la 100 de milioane de pasageri pe an. 

    Ceea ce ar însemna că ar deveni cel mai mare aeroport din lume, după suprafaţă şi aproape cel mai aglomerat, după aeroportul Hartsfield-Jackson Atlanta International Airport.

  • Statul european care A RENUNŢAT să mai treacă la ora de iarnă

    Decizia a fost luată de Ministerul Energiei şi a fost validată de Guvern. Asta înseamnă că pe 29 octombrie nu se va mai face trecerea la ora de iarnă. Turcia va fi cu trei ore înainte faţă de ora medie Greenwich (GMT) pe toată durata anului.

  • Statul european care a renunţat să mai treacă la ora de iarnă