Tag: BCR

  • Proprietarii Veranda Mall investesc 10 milioane de euro în extindere

    Potrivit reprezentanţilor companiei, lucrările de reconfigurare au ca scop extinderea ofertei către comunitatea Veranda Mall. Această extindere vizează în principal complementarea spaţiilor existente cu noi spaţii destinate distracţiei şi alte opţiuni pentru petrecerea timpului liber. Astfel, în urma extinderii, spaţiile de restaurante şi divertisment vor atinge un procent de 22% din totalul centrului comercial, o creştere cu 12 procente. Această creştere este în ton cu tendinţele internaţionale în ceea ce priveşte transformarea centrelor comerciale în centre de „lifestyle”. În pieţele mature, se observă o înclinare către suplimentarea spaţiilor destinate petrecerii timpului liber (cinematografe, restaurante, divertisment, fitness) până la un procent de 25% – 30% din suprafaţa închiriabilă*.

    “Încă de la început, stabilirea unui mix optim de chiriaşi a reprezentat un punct-cheie în apropierea faţă de comunitatea Veranda, dar şi un element central al poziţionării ferme pe piaţă ca mall de proximitate. Veranda va putea fi definit ca un centru de proximitate, dar şi de lifestyle. Strategia de business pentru anul acesta a vizat şi vizează extinderea spaţiului comercial, întrucât ne dorim să fim singurul reper pentru consumatorii din zona Obor, oferindu-le acestora alternative de activităţi complexe şi complete. În acest sens, este stabilită anul viitor şi deschiderea unui cinematograf. În plus, avem discuţii avansate cu branduri cunoscute din zona sport şi fashion, care vor fi anunţate la momentul potrivit”, a declarat Valentin Dobrescu, noul director Veranda Mall.

    Valentin Dobrescu are o vastă experienţă în domeniul imobiliar, în special în direcţia expansiunilor şi a dezvoltării. A ocupat funcţia de Director Imobiliar al Reţelei de Hypermarketuri Real, Director de Expansiune şi Portofoliu la Takko Fashion, GM la Pepco România, iar din 2015 a fost numit Director de Proprietate şi Investiţie la Pepco, pentru Europa Centrală şi de Est (membru al Consiliului Directorilor). Punctele forte ale lui Valentin constau în conducerea negocierilor pentru locaţii cheie sau parteneri strategici, precum şi în negocierile contractelor de închiriere pentru a crea un cadru de dezvoltare reciproc favorabil chiriaşilor si proprietarilor.

    Gradul de ocupare actual al Veranda Mall ajunge la 96% din suprafaţa închiriabilă.

     

     

     

    Veranda Mall este primul centru comercial de proximitate din Bucureşti, dezvoltat de Professional Imo Partners S.A. (fosta Prodplast Imobiliare S.A.), în zona Obor, inaugurat pe 27 octombrie 2016. Proiectul are o suprafaţă totală de aproape 30.000 de metri pătraţi, incluzând spaţii comerciale, restaurante, cafenele şi o zonă verde de 15.000 mp. Printre chiriaşi se numără Carrefour, H&M, CCC, Deichmann, LC Waikiki, Orsay, C&A, Noriel, Pepco, Gerovital, Yves Rocher, Optiblu, Sensiblu, Metropolis, KFC, Starbucks, Pizza Colosseum, McDonald’s, Salad Box, Toan’s, English Home, Orange, Arsis-Vodafone şi IQ BOX – Telekom.

  • Topul băncilor din România cu cele mai mari reţele teritoriale

    Băncile cu cele mai extinse trei reţele teritoriale, care depăşesc individual 500 de unităţi, cumulau anul trecut aproximativ jumătate din totalul sucursalelor şi agenţiilor din sistemul bancar. Cumulat cele trei bănci au o reţea de 2.289 de subsidiare.

    Dacă luăm în calcul şi reţelele teritoriale ale Băncii Transilvania şi Raiffeisen Bank, reiese un total de 3.226 de sucursale şi agenţii pentru cele cinci bănci mari, repre­zen­tând peste 70% din totalul subsidiarelor din sectorul bancar.

    La nivelul întregului sistem bancar, numărul sucursalelor şi agenţiilor bancare a coborât la sfârşitul anului trecut la 4.555.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Surpriză pe piaţa bancară din România: Grupul BCR a înregistrat un profit de 42,4 milioane euro în T1/2018, în creştere cu 15%

    Grupul Erste a raportat vineri rezultatele pentru T1/2018, inclusiv rezultatele obţinute de operaţiunile din România ale grupului BCR, unde Erste este principalul acţionar.

    Profitul net atribuibil Erste raportat de grupul BCR a fost de 42,4 milioane euro, faţă de 36,8 milioane euro în T1/2017, rezultând o creştere de 15,2%.

    Firea pune PICIORUL în prag. Schimbări MAJORE în Centrul Vechi din Bucureşti. Va fi de nerecunoscut

    A renunţat la cariera din corporaţie pentru un business care după numai doi ani are venituri de jumătate de milion de euro 

    Veniturile operaţionale ale grupului BCR în T1/2018 au fost de 154 milionae euro, în creştere cu 4%. Cheltuiele operaţionale au fost de 84,9 milioane euro, în creştere cu 8,7%, rezultând un profit operaţional de 69,1 milioane euro, în scădere cu 1,3%.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Cosmina Coman: “Antreprenoriatul este în sine o realizare de zi cu zi”

    “Am lansat şi prima platformă de e-learning din sistemul bancar din România. Iar mai nou pot spune că m-am îndreptat spre zona antreprenorială. Am făcut prima conferinţă digital-leadeship din România. Antreprenoriatul este în sine o realizare de zi cu zi. Am adus tehnologii de learning, de digital-learning. Faptul că în fiecare zi facem eforturi pentru a le aduce în faţa clienţilor sunt realizări de zi cu zi.”

  • Avertismentele lui Sergiu Manea, şeful celei mai mari bănci din România

    ”Faptul că nu avem forţă de muncă pregătită arată că noi nu educăm competenţe, avem nevoie de educaţie pentru secolul XXI. Indiferent că ne referim la alfabetizare digitală, alfabetizare tehnologică sau alfabetizare antreprenorială, toate lucrurile acestea lipsesc. |n grădiniţe nu există educaţie financiară, noi nu vorbim despre etica muncii şi în continuare învăţăm pe de rost lucuri“, a spus Sergiu Manea, preşedintele executiv al BCR, la conferinţa Investiţi în România!, eveniment organizat de Ziarul Financiar.

    Lipsa personalului calificat este consecinţa unui sistem educaţional deficitar, care încă încurajează memorarea unor noţiuni pe de rost, dar în schimb stimulează prea puţin dezvoltarea anumitor competenţe digitale sau antreprenoriale.
    Sergiu Manea mai spune că forţa de muncă ieftină şi calificată era considerată, alături de mediul fiscal la niveluri joase, un avantaj competitiv al României, însă acum nu mai putem vorbi de aceste lucruri. De asemenea, el susţine că această situaţie nu este întâlnită doar în România, ci şi la ţările din jur.

    În ceea ce priveşte infrastructura, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult în ultimii ani, însă absorbţia fondurilor europene de la nivel local şi regional a ajutat în această zonă.  ”Spre exemplu, fondurile europene au schimbat faţa unor oraşe precum Oradea şi Alba Iulia“, a mai spus Sergiu Manea.

    Reprezentantul celei mai mari bănci locale mai atrage atenţia şi asupra problemelor precum sporul natural şi migraţia. El crede că un mediu înconjurător mai curat şi un sistem medical îmbunătăţit şi adus la standarde europene sunt singurele soluţii pentru a rezolva lipsurile cu care se confruntă cetăţenii.  

    În ciuda numeroaselor probleme şi deficite ale României, ţara noastră încă are potenţial să intre pe lista statelor care deja reprezintă o ”destinaţie“ pentru investitori. ”Consider că ar trebui să continuăm să investim în România, pentru că este o piaţă mare, iar toată lumea care investeşte astăzi se uită să fie aproape de clienţi. |n continuare faptul că avem o piaţă mare de desfacere este un avantaj, ca şi faptul că avem a doua cea mai mare populaţie din zonă, după Polonia“, este de părere Sergiu Manea.

    Companii ca Arctic, BAT, Philip Morris, Bosch, Kärcher sau Miele sunt doar câteva dintre multinaţionalele care au anunţat în ultimii trei ani că vor investi în România pentru a-şi mări capacităţile de producţie. Prezenţa unui investitor într-o regiune poate accelera dezvoltarea acelei zone. La începutul acestui an, grupul Bosch, prin filiala BSH Hausgeräte GmbH, a anunţat că va investi aproximativ 110 milioane de euro într-o nouă fabrică de maşini de spălat în România, la Simeria, judeţul Hunedoara. Fabrica urmează să fie construită până în 2020, an în care se preconizează că va începe producţia.

    În ceea ce priveşte dezvoltarea companiilor locale, Sergiu Manea spune că unul dintre motivele pentru care firmele locale nu cresc este şi acela că nu au acces la finanţări din fonduri europene. ”Este esenţial să luăm fonduri europene. Motivul pentru care multe companii nu se dezvoltă este şi acela că nu au acces la finanţare europeană şi nici nu vor avea acces la finanţare pentru că indicatorii de capital arată îngrozitor, iar noi trebuie să construim capital.“ |n plus, în opinia lui, o altă zonă care generează equity, şi care în România nu este exploatată, este parteneriatul public-privat pentru construcţia de spitale şi drumuri judeţene, adaugă Sergiu Manea, care a fost numit în 2015 la conducerea BCR, fiind primul român pe care austriecii de la Erste Bank, principalul acţional al BCR, au pariat ca să conducă banca.

    Înainte de a fi preşedinte executiv în cadrul BCR, el a ocupat funcţia de vicepreşedinte Trezorerie, Pieţe de Capital şi Group Large Corporates. Absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi al unui master în ştiinţe financiare, ASE FX Trading, la Credit Suisse Luxemburg, Sergiu Manea are peste 20 ani de experienţă pe pieţele financiare şi a lucrat în cadrul mai multor bănci internaţionale, precum Citibank, ING, ABN Amro şi Bank Austria Creditanstalt. Şi-a început activitatea profesională în anul 1994 la BRD, urmând apoi o carieră în cadrul ING.

    A activat şi ca partener asociat în cadrul Ithuba Capital, o firmă austriacă independentă care oferă servicii de management al activelor şi consiliere financiară.

    BCR, membră a grupului Erste, este cel mai mare jucător din sistemul bancar românesc, iar anul trecut a raportat un profit net de 668 milioane de lei, în scădere cu circa 36 faţă de 2016.

  • Colecţia de artă BCR va fi expusă în cadrul evenimentului Art Safari Bucureşti 2018

    „Arta este considerată adesea ca una dintre singurele constante din viaţa noastră. BCR a colecţionat, de-a lungul timpului, valori ale creaţiei artistice, pe un traseu paralel muzeelor şi colecţiilor. Colecţia băncii, care cuprinde şi o secţiune de artă contemporană, s-a dezvoltat în principal pe coordonatele stilistice ale perioadei interbelice. Este o epocă în care mari artişti, cu viziuni puternic individualizate, au contribuit la apariţia unei arte româneşti cu o abordare diversificată a momentelor din spaţiul românesc, dar şi în Europa, în consonanţă cu marile direcţii estetice ale epocii”, a declarat Ionuţ Stanimir, director executiv direcţia de comunicare BCR.

    În cadrul expoziţiei, „50 de pictori impresionişti din colecţia BCR”, care va cuprinde opere care nu se află în circuitul public, vor fi expuse lucrări lucrări ale marilor artişti români, precum Tonitza, Petraşcu, Pallady, Dărăscu, Ressu, Ţuculescu, Baba şi Bernea.

     

     

  • Topul celor mai profitabile bănci din România în 2017

    Profitul cumulat al celor mai mari trei bănci locale după active BCR, Banca Transilvania şi BRD a însumat 3,2 mld. lei anul trecut şi a reprezentat mai mult de jumătate din profitul pe întreg sistemul bancar.

    În 2016, Banca Transilvania a fost cea mai profitabilă, fiind urmată de BCR şi BRD.

    Pe locul patru în topul câştigurilor s-a plasat în 2017 ING Bank, iar următoarele două poziţii au fost ocupate de Raiffeisen şi UniCredit, ca şi în 2016.

    BRD-SocGen, a treia cea mai mare bancă din România, a raportat pentru 2017 cel mai mare profit din sistemul bancar românesc, de 1,38 mld. lei, câştig record şi pentru bancă.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Profit record pentru cea mai mare bancă din România

    Sergiu Manea, CEO BCR, declară: “Economia a avut o dezvoltare remarcabilă în 2017, iar aceasta a fost susţinută nu doar de revenirea viguroasă a consumului, dar şi de producţia industrială, agricultură şi servicii, sectoare unde BCR a crescut finanţările către companii mici şi mijlocii, mult peste media pieţei. BCR a susţinut şi va susţine programul StartUP Nation, fiind convinşi că este important pentru România, pentru crearea mediului şi culturii  antreprenoriale în ţara noastră.

    În 2018 ne aşteptăm ca economia să aibă în continuare o rată de creştere solidă – în jur de 5%, ca veniturile să crească moderat, iar şomajul să rămână redus, însă vedem, în acelaşi timp, şi riscuri pe pieţele financiare. De aceea, vom oferi clienţilor noştri servicii financiare pe termen lung şi protecţia bugetelor personale. Astfel,  vom continua pe drumul început de a prioritiza creditarea în moneda naţională, cu dobânzi fixe şi opţiuni atractive de asigurare. 

    Nu în ultimul rând, BCR va continua să investească în servicii şi procese moderne facilitate digital, pentru a oferi clienţilor accesibilitate şi convenienţă. Inovaţia tehnologică şi noile capabilităţi schimbă modul în care serviciul bancar trebuie să ajungă la clienţii săi şi la publicul larg, de aceea sunt încântat să remarc faptul că BCR şi-a crescut semnificativ numărul de clienţi activi digital.

    Întregul sector bancar se va remarca printr-o bună competiţie şi consolidare. În acest context, rămâne deosebit de important ca funcţionarea întregului sistem să fie guvernată de regulile pieţei şi competiţiei libere, la fel cum este important ca sistemul bancar să îşi înţeleagă responsabilitatea faţă de sănătatea financiară a României.

    BCR este determinată să se angajeze într-un dialog substanţial şi constructiv pentru a construi capacitatea şi încrederea întregii ţări de a capitaliza oportunităţile sale majore de dezvoltare: infrastructură, educaţie, tehnologie, calitatea locuirii şi a sistemului de sănătate.”

    Banca Comercială Română (BCR) a înregistrat în anul 2017 un rezultat operaţional de 1.343,7 milioane LEI (294,1 milioane EUR) cu 3,5% mai mare decât în anul precedent, 1.297,7 milioane LEI (289,0 milioane EUR), datorită veniturilor operaţionale mai mari şi a eficientizării cheltuielilor. Banca a obţinut astfel un profit net de 668,1 milioane LEI (146,2 milioane EUR), susţinut de dezvoltarea afacerii şi de îmbunătăţirea continuă a calităţii portofoliului.

    În 2017 BCR a acordat clienţilor retail şi corporate credite noi în valoare totala de 8,1 miliarde LEI. Aceasta a condus la un avans al soldului creditelor nete acordate clienţilor de 3,7% an pe an.

    În activitatea bancară de retail, BCR a acordat credite noi în valoare totală de 5,5 miliarde LEI, înregistrându-se vânzari solide de credite de consum şi garantate – în special datorită creditului de nevoi personale cu rate fixe „Divers”, ale cărui vânzări au consemnat o creştere de 7% an pe an. Conform sondajelor noastre, cele mai multe dintre creditele de nevoi personale s-au îndreptat către renovarea locuinţelor (56%), achiziţia unei maşini (14%) şi cumpărare de mobilă (10%).

    Semnificativ este faptul că, anul trecut, peste 10.000 de familii din România au ales să-şi achiziţioneze o casă prin intermediul BCR, alegând fie programul „Prima Casă”, fie creditul ipotecar standard BCR “Casa Mea”, ultimul înregistrând în trimestrul al patrulea o creştere a vânzărilor de peste 77%, în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

    Per total, aceste evoluţii au condus la o creştere a portofoliului de credite nete retail al băncii de 5,1% an pe an.

    BCR a marcat, de asemenea, în 2017 o serie de creşteri susbtanţiale în operaţiunile electronice şi digitale – 78% mai mulţi clienţi de Mobile Banking şi 32% mai mulţi clienţi de internet Banking.

    Pe segmentul de finanţări corporate, BCR a acordat credite noi in valoare totala de 2,6 miliarde LEI (volume in bilanţ). Se remarcă aici o creştere semnificativă, de 16,8%, a finanţărilor pentru întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), ca urmare a strategiei proactive de susţinere a antreprenorilor locali. În cadrul finanţărilor de tip corporate, BCR se implică în câteva sectoare-cheie pentru economia românească, precum industria auto, agricultură, energie şi logistică. Co-finanţarea proiectelor care beneficiază de fonduri europene a crescut în ultimul an, BCR deţinând o cotă de piaţă semnificativă şi un portofoliu de peste 8,0 miliarde LEI co-finanţări acordate.

    Per total, aceste evoluţii au condus la o creştere a portofoliului de credite nete corporate al băncii de 1,7% an pe an.

    Veniturile nete din dobânzi au scăzut cu 1,3 % la 1.764,2 milioane LEI (386,2 milioane EUR) de la 1.786,7 milioane LEI (397,9 milioane EUR) în 2016, considerând rezolvarea continuă a portofoliului de credite problematice şi eforturile susţinute de a avea preţuri competitive în piaţă.

    Veniturile nete din comisioane au scăzut cu 1,2% la 700,7 milioane LEI (153,4 milioane EUR) de la 708,9 milioane LEI (157,9 milioane EUR) în 2016, pe seama reducerii veniturilor din comisioane aplicate tranzacţiilor bancare, parţial compensate de creşterea veniturilor din comisioane pentru intermedierea vânzărilor de produse ale subsidiarelor.

    Rezultatul net din tranzacţionare a crescut cu 12,8% la 354,7 milioane LEI (77,6 milioane EUR) de la 314,3 milioane LEI (70,0 milioane EUR) în 2016.

    Venitul operaţional a crescut cu 0,7% la 2.887,9 milioane LEI (632,1 milioane EUR) de la 2.868,2 milioane LEI (638,8 milioane EUR) în 2016, datorită unui mai bun rezultat net din tranzacţionare.

    Cheltuielile administrative generale în 2017 au scăzut cu 1,7% la 1.544,2 milioane LEI (338,0 milioane EUR), de la 1.570,5 milioane LEI (349,8 milioane EUR) în 2016.

    Ca atare, raportul cost-venit s-a îmbunătăţit la 53,5% în 2017 faţa de 54,8% în 2016.

    Referitor la deprecierea activelor financiare care nu sunt măsurate la valoarea justă prin profit şi pierdere, în anul 2017 s-a înregistrat o alocare scăzută de provizoane în valoare de 32,4 milioane LEI (7,1 milioane de euro), faţă de o reluare netă de 280,0 milioane LEI (62,4 milioane EUR) în anul 2016, pe fondul unor evoluţii fireşti în ceea ce priveşte provizionarea de risc.

    Rata creditelor neperformante, de 8,1%, la 31 decembrie 2017, a fost semnificativ mai mică faţă de 11,8% la 31 decembrie 2016, datorită eforturilor depuse constant în ultimii ani pentru reducerea generală a portofoliului de credite neperformante prin recuperări, vânzări de portofolii şi scoateri în afara bilanţului. Rata de acoperire cu provizioane a NPL s-a situat la un nivel confortabil de 92,7%, respectiv 128,5% incluzând valoarea garanţiilor.

    Rata de adecvare a capitalului conform standardelor locale (BCR Banca) în decembrie 2017 se afla la nivelul de 21,3%, semnificativ peste cerinţele obligatorii ale Băncii Naţionale a României. De asemenea, Rata de adecvare a capitalului calculată în conformitate cu standardele de raportare IFRS de 20,2% (Grup BCR), în decembrie 2017 arată clar puternica adecvare a capitalului BCR şi susţinerea sa continuă de către Erste Group. În acest sens, BCR se bucură de una din cele mai solide poziţii de capital şi finanţare dintre băncile româneşti.

    BCR îşi menţine în continuare rata de solvabilitate ridicată, dovedind astfel capacitatea şi angajamentul de susţinere a creşterii intermedierii financiare pentru persoane fizice şi clienţi corporate, consolidând şi mai mult capacitatea de generare a veniturilor din activităţile de bază.

    Depozitele de la clienţi au crescut cu 8,8% la 52.496,1 milioane LEI (11.268,9 milioane EUR) la 31 decembrie 2017 faţă de 48.235,2 milioane LEI (10.626,8 milioane EUR) la 31 decembrie 2016, datorită atât depozitelor retail, cât şi celor corporate. Depozitele clienţilor rămân principala sursă de finanţare a BCR, în timp ce banca beneficiază de surse de finanţare diversificate, incluzând compania mamă. 

    BCR se concentrează pe creditarea în lei, reuşind deja să inverseze mixul de valute din portofoliul de credite în favoarea monedei locale şi pentru a utiliza la maximum capacitatea puternică de auto-finanţare în lei.

     

    Contul de profit şi pierdere

     

     

     

    în milioane LEI

     

    2017

    2016

     

    Venitul net din dobânzi

     

     1.764,2

     1.786,7

     

    Venitul net din comisioane

     

     700,7

     708,9

     

    Venitul net din tranzacţionare

     

     354,7

     314,3

     

    Venit operaţional

     

     2.887,9

     2.868,2

     

    Cheltuieli operaţionale

     

     (1.544,2)

     (1.570,5)

     

    Rezultat operaţional 

     

     1.343,7

     1.297,7

     

    Deprecierea activelor financiare altele decât la valoarea justă prin profit sau pierdere

     

     (32,4)

     280,0

     

    Rezultat net atribuibil acţionarilor companiei mamă

     

     

    668,1

     

    1.041,8

     

     

     

    Bilanţ

     

     

     

     

    în milioane LEI

     

     Dec 2017

     Dec 2016

     

    Numerar şi plasamente la bănci centrale

     

    11.369,3

    11.911,9

     

    Active financiare – deţinute în vederea  tranzacţionării

     

     104,7

     633,2

     

    Active financiare – disponibile la vînzare

     

            6.600,0

            5.574,1

     

    Active financiare – deţinute până la maturitate

     

          14.756,9

          13.904,2

     

    Credite şi avansuri acordate instituţiilor de credit

     

            2.215,1

              552,8

     

    Credite şi avansuri acordate  clienţilor

     

          33.490,9

          32.291,1

     

    Fond comercial şi alte imobilizari necorporale

     

               320,9

               289,3

     

    Alte active

     

               314,4

               365,7

     

    Total active

     

     

    70.940,3

     

    67.514,6

     

     

     

     

     

     

    Pasive financiare deţinute pentru tranzacţionare

     

    44,7

    38,4

     

    Depozite bănci

     

     7.826,2

     9.654,7

     

    Depozite clienţi

     

     52.496,1

     48.235,2

     

    Obligaţiuni emise şi alte fonduri împrumutate

     

     539,6

     637,2

     

    Alte pasive

     

     1.145,2

     709,0

     

    Total capitaluri proprii atribuibile

     

     7.439,1

     6.804,4

     

    Total pasive şi capital

     

     

    70.940,3

     

    67.514,6

     

  • BCR Pensii plafonează comisionul din contribuţiile la Pilonul III la cel mult 2 lei

    Principalele venituri ale administratorilor de fonduri de pensii facultative, deci şi ale BCR Pensii, provin din două tipuri de comisioane: cel din contribuţia brută plătită de participant şi cel din valoarea activelor fondului. Modificarea se referă la primul comision, cel din contribuţia brută, care se calculează, în prezent, prin aplicarea  unui procent de 3%. În aceste condiţii, pe măsură ce contribuţia este mai mare, şi valoarea nominală a comisionului creşte la rândul ei proporţional.

    În scopul creşterii atractivităţii Pilonului III, al pensiilor facultative, BCR Pensii a luat hotărârea de a plafona valoarea comisionului din contribuţiile brute la maxim 2 lei, începând cu 1 iunie 2018. Cu alte cuvinte, comisionul aplicabil va rămâne la 3%, dar nu va depăşi 2 lei, indiferent cât de mare este contribuţia brută a participanţilor.

    „Schema propusă asigură că o creştere a contribuţiilor va fi însoţită de o creştere a valorii comisionului doar până la un punct, după care se va opri. În plus, ni se pare o soluţie  adaptată nevoilor actuale ale participanţilor, prin faptul că asigură un plafon clar pentru toată lumea în ceea ce priveşte valoarea maximă a comisionului. Credem că noua schemă de comisionare, alături de performanţa investiţională foarte bună, va contribui la creşterea atractivităţii Fondului de Pensii Facultative BCR PLUS în rândul participanţilor existenţi şi potenţiali”, a declarat Radu Crăciun, director general şi preşedinte directorat al BCR Pensii.

    Noua schemă valabilă la BCR Pensii începând cu 1 iunie 2018 va face, spre exemplu, ca pentru o contribuţie brută de 150 de lei, cei 2 lei să reprezinte doar 1,33% din contribuţie (în loc de 3%), iar în cazul unei contribuţii brute totale de 300 de lei (plata efectuată de către angajator într-o singură tranşă, din care 150 de lei fiind suportaţi de către angajator şi 150 de lei de către angajat), procentul să scadă şi mai mult, până la nivelul de 0,66%.

  • Decizie istorică luată de cea mai mare bancă din România

    Procesul de modernizare a reţelei de unităţi BCR marchează in ianuarie 2018 o nouă fază, odată cu transformarea a 28 de sucursale bancare din întreaga ţară în filiale de tip cashless, complet funcţionale începând chiar cu prima zi lucrătoare a noului an.

    Reţeaua BCR va dispune, astfel, de 41 de sucursale cashless, iar numărul acestora va creşte până la 125 pe parcursul anului 2018. Totodată, BCR va deschide, în acest an, 7 sucursale noi de tip Centru de Dialog Financiar, iar alte 58 vor fi modernizate, în baza unei investiţii totale de peste 50 de milioane de euro în următorii doi ani.

    “Modernizarea reţelei de unităţi reprezintă o componentă esenţială a strategiei noastre de retail. Întreaga arhitectură a noilor sucursale BCR, inclusiv conceptul de agentii cashless, a fost dezvoltată ţinând cont de propunerile venite din partea clienţilor noştri şi în strânsă legătură cu strategia de dezvoltare a Grupului Erste. Prin migrarea completă a operaţiunilor curente în numerar înspre maşinile electronice multifuncţionale, vom putea oferi, în primul rând, o noua experienţă în cadrul agenţiilor cashless. Faptul că BCR a investit în cea mai mare reţea din România de automate de retrageri de numerar şi plăţi, peste 2.500 de maşini, oferind încă din 2015 gratuitate persoanelor fizice care utilizează retragerile de numerar la echipamentele automate, ne conferă azi posibilitatea de a face un pas important în ceea ce înseamnă procesul de deservire al clienţilor. Avem o responsabilitate în a pune la dispoziţie un management corect al numerarului, deoarece România rămâne încă o ţară în care predomină operaţiunile cash”, a declarat Dana Demetrian, vicepreşedinte Retail & Private Banking BCR.

    Cele 28 de noi sucursale BCR cashless, disponibile începând cu 3 ianuarie:

    Nr.       Sucursală cashless        Localitate

    1          Ferdinand         Bucureşti

    2          Tunari   Bucureşti

    3          Baneasa           Bucureşti

    4          Park Lake        Bucureşti

    5          Mall Plaza        Bucureşti

    6          Afi Cotroceni    Bucureşti

    7          Amzei   Bucuresti

    8          Politehnica        Bucuresti

    9          Compozitorilor Bucureşti

    10        Alutus   Râmnicu Vâlcea

    11        Carol    Craiova

    12        Craiter  Braşov

    13        Valea Cetatii     Braşov

    14        Podul de Fier    Iaşi

    Nr.       Sucursală cashless        Localitate

    15        Palat     Iaşi

    16        Luceafărul        Bacău

    17        Calea Floresti   Cluj Napoca

    18        Polus    Com. Floreşti

    19        Ştefan Greceanu           Ploieşti

    20        Afi Ploiesti        Ploiesti

    21        Partizani           Ploieşti

    22        Alexandru Davila          Piteşti

    23        Timisoara Shopping City           Timişoara

    24        Micro 18          Galaţi

    25        Constantin Brancusi      Târgu Jiu

    26        Progres            Sibiu

    27        Ziridava            Arad

    28        Varadinum        Oradea

     

    Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.

    BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 18 birouri mobile dedicate companiilor şi 514 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM – peste 2.000 de bancomate şi POS – 15.200 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce.

    Procesul de modernizare a reţelei de unităţi BCR marchează la 4 ianuarie 2018 o nouă fază, odată cu transformarea a 28 de sucursale bancare din întreaga ţară în filiale de tip cashless, complet funcţionale începând chiar cu prima zi lucrătoare a noului an.

    Reţeaua BCR va dispune, astfel, de 41 de sucursale cashless, iar numărul acestora va creşte până la 125 pe parcursul anului 2018. Totodată, BCR va deschide, în acest an, 7 sucursale noi de tip Centru de Dialog Financiar, iar alte 58 vor fi modernizate, în baza unei investiţii totale de peste 50 de milioane de euro în următorii doi ani.

    “Modernizarea reţelei de unităţi reprezintă o componentă esenţială a strategiei noastre de retail. Întreaga arhitectură a noilor sucursale BCR, inclusiv conceptul de agentii cashless, a fost dezvoltată ţinând cont de propunerile venite din partea clienţilor noştri şi în strânsă legătură cu strategia de dezvoltare a Grupului Erste. Prin migrarea completă a operaţiunilor curente în numerar înspre maşinile electronice multifuncţionale, vom putea oferi, în primul rând, o noua experienţă în cadrul agenţiilor cashless. Faptul că BCR a investit în cea mai mare reţea din România de automate de retrageri de numerar şi plăţi, peste 2.500 de maşini, oferind încă din 2015 gratuitate persoanelor fizice care utilizează retragerile de numerar la echipamentele automate, ne conferă azi posibilitatea de a face un pas important în ceea ce înseamnă procesul de deservire al clienţilor. Avem o responsabilitate în a pune la dispoziţie un management corect al numerarului, deoarece România rămâne încă o ţară în care predomină operaţiunile cash”, a declarat Dana Demetrian, vicepreşedinte Retail & Private Banking BCR.

    Cele 28 de noi sucursale BCR cashless, disponibile începând cu 3 ianuarie:

    Nr.       Sucursală cashless        Localitate

    1          Ferdinand         Bucureşti

    2          Tunari   Bucureşti

    3          Baneasa           Bucureşti

    4          Park Lake        Bucureşti

    5          Mall Plaza        Bucureşti

    6          Afi Cotroceni    Bucureşti

    7          Amzei   Bucuresti

    8          Politehnica        Bucuresti

    9          Compozitorilor Bucureşti

    10        Alutus   Râmnicu Vâlcea

    11        Carol    Craiova

    12        Craiter  Braşov

    13        Valea Cetatii     Braşov

    14        Podul de Fier    Iaşi

    Nr.       Sucursală cashless        Localitate

    15        Palat     Iaşi

    16        Luceafărul        Bacău

    17        Calea Floresti   Cluj Napoca

    18        Polus    Com. Floreşti

    19        Ştefan Greceanu           Ploieşti

    20        Afi Ploiesti        Ploiesti

    21        Partizani           Ploieşti

    22        Alexandru Davila          Piteşti

    23        Timisoara Shopping City           Timişoara

    24        Micro 18          Galaţi

    25        Constantin Brancusi      Târgu Jiu

    26        Progres            Sibiu

    27        Ziridava            Arad

    28        Varadinum        Oradea

    Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.

    BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 18 birouri mobile dedicate companiilor şi 514 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM – peste 2.000 de bancomate şi POS – 15.200 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce.