BusinessMagazin

Tag: atelier

  • Antreprenor la 9 ani: cum a reuşit un copil să strângă bani pentru a-şi îndeplini visele

    Caine Monroy este un copil care şi-a câştigat titlul de antreprenor la doar 9 ani. În timpul vacanţei de vară, el a construit în atelierul auto al tatălui său un joc de tip arcade, realizat în mare proporţie din carton.

    El a sperat să aibă numeroşi clienţi, dar de-a lungul verii un singur copil din zonă a intrat în atelier; norocul său s-a schimbat atunci când un cameraman a intrat întâmplător pentru a cumpăra o piesă de schimb. Acesta l-a filmat pe Caine şi a postat clipul pe Youtube, iar în câteva zile copilul devenise subiect de primă pagină în ziarele locale.

    Caine Monroy a început să vândă bilete de 1 sau 2 dolari şi tricouri de 15 dolari inscripţionate “Caine’s Arcade”. Nu se ştie cât de mulţi bani a strâns astfel, dar părinţii au decis să ofere şi posibilitatea de a dona pentru fondul de colegiu al copilului.

    Au trecut 4 ani de când Caine Monroy a postat primele informaţii despre Caine’s Arcade; suma strânsă până în prezent se ridică la 240.000 de dolari.

    Alături de părinţi, el a lansat mai multe tutoriale pentru a-i învăţa şi pe alţii să construiască jocuri de la zero. Peste 500.000 de copii din 70 de ţări s-au implicat, iar adolescentul de 13 ani a început să ţină discursuri la diverse evenimente.

  • Magazinul care vinde “nimic”, dar cu toate acestea are mulţi clienţi – FOTO

    Magazinul, denumit „Inutilious Retailer” este unul aparte, neavând program fix şi nici produse de vânzare.

    Un fotograf britanic, Adrian Wilson, care se amuza imprimând tricouri cu imagini ale unor opere de artă şi lăsându-le în magazine de îmbrăcăminte, şi-a deschis propriul magazin la New York, scrie The Guardian.

    În el sunt expuse  articole vestimentare cu imprimeuri realizate de clienţi, iar cei care doresc unul din aceste articole sunt invitaţi într-un atelier din spatele magazinului, unde li se prezintă nişte matriţe pentru material textil din secolul al XIX-lea pe care sunt îndemnaţi să le folosească să imprime imagini pe alte obiecte de îmbrăcăminte, plătind astfel pentru cel ales. După ce au terminat treaba, patronul şi fotografiază alături de creaţiile lor şi produsele pe care le iau din magazin.

  • S-a lansat primul centru pentru dezbateri publice şi initiative civice din Bucureşti

    Astazi, 13 iunie 2016 s-a lansat « La firul ierbii », primul centru din Bucureşti pentru dezbateri publice şi iniţiative civice. Centrul se află într-un spaţiu neconvenţional : fosta hală industrială de la Industria Bumbacului.  Spaţiul de 230 mp este deschis publicului şi se adresează cu precădere grupurilor de cetăţeni activi sau de iniţiativă cetăţenească, organizaţiilor non-guvernamentale, autorităţilor publice locale din Capitală, comunităţii creative, sectorului de business implicat în acţiuni de dezvoltare urbană sau de mobilizare comunitară.

    Investiţia totală este de sub 50.000 de euro, dar va continua pe parcurs. Din suma totală, 10.000 euro provin din bursa secţiei de Design urban – programul Mobilizăm Excelenţa, finanţat de Porsche România şi dezvoltat împreună cu Fundaţia comunitară Bucureşti; 2.200 euro din concursul de vot public pentru accesibilizarea spaţiului pentru persoane cu dizabilităţi, iar 15.000 euro provin din finanţarea proiectului Urban Inc (Centrul pentru Investigaţii urbane) de către Fondul pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.

    De la dezbateri publice la întâlniri de asociaţii de proprietari de bloc, de la proiecţii de filme pe teme utile dezvoltării oraşului la evenimente ale grupurilor cetăţeneşti de initiaţivăsau  mese rotunde – La firul ierbii va fi deschis pentru bucureşteni şi îşi propune să devină un spaţiu ce încurajează dialogul, colaborarea şi implicarea tuturor actorilor sociali (cetăţeni, autorităţi).

    « La firul Ierbii a apărut din nevoia de a aduce împreună cetăţenii şi autorităţile şi de a crea un spaţiu primitor care să faciliteze dialogul între aceste entităţi. Credem în importanţa dezbaterilor civice pentru evoluţia societăţii. Bucureştiul are nevoie mai mult ca oricând de un cadru propice în care acestea să se desfaşoare. La firul ierbii este un prim pas şi sperăm să devină un model de replicat în mai multe oraşe din ţară » declară Iulian Canov, Urbanist Wolfhouse Productions, parte din grupul de intitiativa La Firul Ierbii.

    Spaţiul a găzduit până in prezent evenimente precum: expoziţie în cadrul Romanian Design Week şi finalul circuitului Noaptea Muzeelor; dezbaterea electorală între candidaţii la Primăria Sectorului 4, cu focus pe dezvoltarea zonei de sud de-a lungul Dâmboviţei; Zilele Deschise ale Economiei Circulare la Bucureşti – atelier participativ cu tema“Transformarea deşeurilor textile în resurse!“ Y plan – atelier de intervenţii urbane pentru elevi de liceu.

  • Care este legătura dintre staţiunile luxoase din Tirol şi un oraş de 14.000 de locuitori din Harghita?

    „Iniţial ne-am gândit că în denumirea brandului să existe cuvântul «berg» (munte)“, descrie Dan Cotfas modul în care s-a născut ideea denumirii mărcii profesionale de echipamente sportive Strindberg, lansată de Danico, afacerea pe care o conduce împreună cu fratele său în Topliţa, judeţul Harghita. Despre oraşul cu 14.000 de locuitori, cei mai mulţi oameni au auzit pentru temperaturile scăzute din timpul iernii ori pentru afacerile cu lemn ce se desfăşoară în zonă şi mai puţin cu privire la articolele antreprenorului, din care 80% iau drumul exportului.

    În prezent, 40.000 de produse pleacă anual de pe poartea unităţii de producţie a firmei. 65% dintre acestea sunt reprezentate de produsele marcă proprie, iar restul este reprezentat de cele realizate în lohn pentru firme precum Moncler, Colmar, Emporio Armani, Hogan, Fay, Zegna, Woolrich.

    Firma înfiinţată în urmă cu mai bine de două decenii a ajuns astfel anul trecut la afaceri de 4,8 milioane de lei, un profit net de circa 140.000 de lei şi un număr mediu de 93 de angajaţi.


    Fraţii Dan şi Nicolae Cotfas au pus bazele afacerii Danico în februarie 1992, sub forma unui atelier de confecţii de îmbrăcăminte, în continuarea unei tradiţii de familie începute încă în 1953 de tatăl lor. „Nu aveam bani pentru închirierea unui spaţiu, astfel că am deschis atelierul în casa bunicilor. În acest fel am beneficiat şi de avantajul că atelierul se afla lângă părinţii noştri, care la început ne-au ajutat mult lucrând şi ei în atelier“, descrie Dan Cotfas începuturile afacerii. Cei doi fraţi au lansat atelierul folosindu‑se de câteva maşini de cusut vechi recondiţionate şi au lucrat în acest atelier până în 1995, axându-se pe comercializarea produselor proprii de îmbrăcăminte în zonă.

    În 1995, au hotărât să treacă la pasul următor: s-au mutat într-o locaţie mai potrivită şi au cumpărat în leasing utilaje pentru o linie de producţie. În acelaşi an, au început să lucreze în sistem lohn pentru piaţa din Italia. „În perioada următoare ne-am propus să învăţăm să facem toată gama de producţie, de la cele fashion la cele mai tehnice“, descrie Dan Cotfas modul în care şi-au propus să dezvolte afacerea, axându‑se pe hainele premium. De-a lungul timpului, au sesizat un potenţial de piaţă pe nişa echipamentelor profesionale pentru schi şi outdoor. Participările la târguri internaţionale le-au confirmat aşteptările iniţiale şi le-au crescut prezenţa în afara graniţelor, în Italia, Germania ori ţările nordice. Un factor de creştere l-au reprezentat comenzile pentru cluburile şi monitorii de schi din Italia, Austria, Finlanda, Germania, care, potrivit fondatorilor firmei, au crescut anual. Astfel, în prezent peste 50% din producţia totală este destinată cluburilor sportive.

    În ce priveşte producţia destinată retailului, peste 40% din aceasta se realizează prin intermediul partenerilor. Pe piaţa locală, Danico îşi comercializează produsele în magazinele partener de la Predeal, Sinaia, Cluj, Braşov, Bucureşti, Baia Mare, Deva, Alba Iulia, Petroşani, Reşiţa, Bistriţa, printr-un magazin propriu din Topliţa, dar şi printr-un magazin online.
    Din toamna anului trecut, compania este prezentă cu un magazin propriu şi în Vadoies, Bolzano, Trentino – Alto Adige, din Italia,  denumită şi Tirolul de Sud şi care este recunoscută pentru staţiunile de schi din zonă. „Am ales această zonă deoarece este o zonă foarte cunoscută şi distribuitorul nostru pentru Italia este din această zonă“, explică Dan Cotfas.

    Planurile pentru compania harghiteană nu se opresc însă aici şi constau în mărirea exportului pentru Uniunea Europeană şi în comercializarea produselor Strindberg şi pe piaţa din SUA şi Canada. Cele mai recente investiţii au fost direcţionate spre cumpărarea maşinilor de cusut de ultimă generaţie, a sistemului de proiectare şi croire asistată pe calculator (CAD) şi a unei maşini de croit cu laser, care să asigure capacitatea de producţie necesară.

    Lipsa forţei de muncă calificată şi fiscalitatea ridicată, cât şi taxele şi impozitele mari pentru sectorul productiv reprezintă însă principalele obstacole în dezvoltarea afacerii, potrivit managerului. O altă problemă pentru producătorii de textile din zonă este şi faptul că şcolile profesionale au dispărut.

    Fraţii Cotfas nu sunt singurii care fac haine premium în zona Harghita-Covasna: mâna de lucru ieftină şi apartenenţa la Uniunea Europeană au atras de-a lungul timpului o serie de branduri de renume să producă în sistem lohn la fabricile din România, în toate zonele ţării. Potrivit unor informaţii anterioare deţinute de Business Magazin, producătorii de textile au ajuns în topul celor mai mari trei angajatori locali în 11 judeţe din România. În Harghita şi Covasna, numărul de angajaţi în producţia de textile ocupă locul I, cu 3.970 în cazul primului judeţ şi 4.735 în cazul celui de al doilea. Industria este dominantă însă în sud-estul ţării – pe locul I din punct de vedere al numărului de angajaţi se află Prahova (8.835 de angajaţi), Vrancea (7.718 de angajaţi), Olt (5.117 angajaţi).

    În judeţul Covasna, de pildă, compania germană Dr. Dietrich Bock und Partner GmbH deţine patru fabrici din judeţul Covasna deţinute de germani pe piaţa locală: RHM Pants din Estelnic, destinată producţiei de pantaloni clasici, fabrica producătoare de blugi Platanus, Transilvanian Trousers, care produce pantaloni sport, şi unitatea de spălare RGT România (Ready Garment Technology), unde se vopsesc şi se spală diversele produse din textile. Compania germană a ajuns în 2014, cel mai recent an pentru care există informaţii publice disponibile, la afaceri de 150,6 milioane de lei (circa 34 de milioane de euro), 1.300 de angajaţi şi profit net de 12 milioane de lei (2,7 mil. euro), majoritatea realizate pe baza produselor realizate în lohn pentru firme precum Armani, MarcCain, Hugo Boss.

    Peste 40 de firme de confecţii activează în această zonă, din care în jur de 15 se ocupă cu  producţia sau spălarea şi vopsirea de pantaloni. Majoritatea funcţionează cu capital străin şi în sistem lohn, iar argumentul pentru dezvoltarea industriei textile din zonă se bazează mai ales pe existenţa forţei de muncă ieftine şi calificate. Concentrarea mare a fabricilor de acest tip l-a determinat pe ambasadorul SUA James Rosapepe, la o vizită în municipiul Sfântu Gheorghe în anul 2000, să numească zona „un Silicon Valley al pantalonilor“, de unde şi denumirea ulterioară dată de localnici de „Valea Pantalonilor“.

    În Covasna şi Harghita, judeţe cu cifre de afaceri totale de circa 5 miliarde de lei şi respectiv 8 miliarde de lei în 2014, ponderea capitalului privat românesc este însă dominantă şi se plasa la 70%, potrivit celor mai recente informaţii publice disponibile.
     

  • Care este legătura dintre staţiunile luxoase din Tirol şi un oraş de 14.000 de locuitori din Harghita?

    „Iniţial ne-am gândit că în denumirea brandului să existe cuvântul «berg» (munte)“, descrie Dan Cotfas modul în care s-a născut ideea denumirii mărcii profesionale de echipamente sportive Strindberg, lansată de Danico, afacerea pe care o conduce împreună cu fratele său în Topliţa, judeţul Harghita. Despre oraşul cu 14.000 de locuitori, cei mai mulţi oameni au auzit pentru temperaturile scăzute din timpul iernii ori pentru afacerile cu lemn ce se desfăşoară în zonă şi mai puţin cu privire la articolele antreprenorului, din care 80% iau drumul exportului.

    În prezent, 40.000 de produse pleacă anual de pe poartea unităţii de producţie a firmei. 65% dintre acestea sunt reprezentate de produsele marcă proprie, iar restul este reprezentat de cele realizate în lohn pentru firme precum Moncler, Colmar, Emporio Armani, Hogan, Fay, Zegna, Woolrich.

    Firma înfiinţată în urmă cu mai bine de două decenii a ajuns astfel anul trecut la afaceri de 4,8 milioane de lei, un profit net de circa 140.000 de lei şi un număr mediu de 93 de angajaţi.


    Fraţii Dan şi Nicolae Cotfas au pus bazele afacerii Danico în februarie 1992, sub forma unui atelier de confecţii de îmbrăcăminte, în continuarea unei tradiţii de familie începute încă în 1953 de tatăl lor. „Nu aveam bani pentru închirierea unui spaţiu, astfel că am deschis atelierul în casa bunicilor. În acest fel am beneficiat şi de avantajul că atelierul se afla lângă părinţii noştri, care la început ne-au ajutat mult lucrând şi ei în atelier“, descrie Dan Cotfas începuturile afacerii. Cei doi fraţi au lansat atelierul folosindu‑se de câteva maşini de cusut vechi recondiţionate şi au lucrat în acest atelier până în 1995, axându-se pe comercializarea produselor proprii de îmbrăcăminte în zonă.

    În 1995, au hotărât să treacă la pasul următor: s-au mutat într-o locaţie mai potrivită şi au cumpărat în leasing utilaje pentru o linie de producţie. În acelaşi an, au început să lucreze în sistem lohn pentru piaţa din Italia. „În perioada următoare ne-am propus să învăţăm să facem toată gama de producţie, de la cele fashion la cele mai tehnice“, descrie Dan Cotfas modul în care şi-au propus să dezvolte afacerea, axându‑se pe hainele premium. De-a lungul timpului, au sesizat un potenţial de piaţă pe nişa echipamentelor profesionale pentru schi şi outdoor. Participările la târguri internaţionale le-au confirmat aşteptările iniţiale şi le-au crescut prezenţa în afara graniţelor, în Italia, Germania ori ţările nordice. Un factor de creştere l-au reprezentat comenzile pentru cluburile şi monitorii de schi din Italia, Austria, Finlanda, Germania, care, potrivit fondatorilor firmei, au crescut anual. Astfel, în prezent peste 50% din producţia totală este destinată cluburilor sportive.

    În ce priveşte producţia destinată retailului, peste 40% din aceasta se realizează prin intermediul partenerilor. Pe piaţa locală, Danico îşi comercializează produsele în magazinele partener de la Predeal, Sinaia, Cluj, Braşov, Bucureşti, Baia Mare, Deva, Alba Iulia, Petroşani, Reşiţa, Bistriţa, printr-un magazin propriu din Topliţa, dar şi printr-un magazin online.
    Din toamna anului trecut, compania este prezentă cu un magazin propriu şi în Vadoies, Bolzano, Trentino – Alto Adige, din Italia,  denumită şi Tirolul de Sud şi care este recunoscută pentru staţiunile de schi din zonă. „Am ales această zonă deoarece este o zonă foarte cunoscută şi distribuitorul nostru pentru Italia este din această zonă“, explică Dan Cotfas.

    Planurile pentru compania harghiteană nu se opresc însă aici şi constau în mărirea exportului pentru Uniunea Europeană şi în comercializarea produselor Strindberg şi pe piaţa din SUA şi Canada. Cele mai recente investiţii au fost direcţionate spre cumpărarea maşinilor de cusut de ultimă generaţie, a sistemului de proiectare şi croire asistată pe calculator (CAD) şi a unei maşini de croit cu laser, care să asigure capacitatea de producţie necesară.

    Lipsa forţei de muncă calificată şi fiscalitatea ridicată, cât şi taxele şi impozitele mari pentru sectorul productiv reprezintă însă principalele obstacole în dezvoltarea afacerii, potrivit managerului. O altă problemă pentru producătorii de textile din zonă este şi faptul că şcolile profesionale au dispărut.

    Fraţii Cotfas nu sunt singurii care fac haine premium în zona Harghita-Covasna: mâna de lucru ieftină şi apartenenţa la Uniunea Europeană au atras de-a lungul timpului o serie de branduri de renume să producă în sistem lohn la fabricile din România, în toate zonele ţării. Potrivit unor informaţii anterioare deţinute de Business Magazin, producătorii de textile au ajuns în topul celor mai mari trei angajatori locali în 11 judeţe din România. În Harghita şi Covasna, numărul de angajaţi în producţia de textile ocupă locul I, cu 3.970 în cazul primului judeţ şi 4.735 în cazul celui de al doilea. Industria este dominantă însă în sud-estul ţării – pe locul I din punct de vedere al numărului de angajaţi se află Prahova (8.835 de angajaţi), Vrancea (7.718 de angajaţi), Olt (5.117 angajaţi).

    În judeţul Covasna, de pildă, compania germană Dr. Dietrich Bock und Partner GmbH deţine patru fabrici din judeţul Covasna deţinute de germani pe piaţa locală: RHM Pants din Estelnic, destinată producţiei de pantaloni clasici, fabrica producătoare de blugi Platanus, Transilvanian Trousers, care produce pantaloni sport, şi unitatea de spălare RGT România (Ready Garment Technology), unde se vopsesc şi se spală diversele produse din textile. Compania germană a ajuns în 2014, cel mai recent an pentru care există informaţii publice disponibile, la afaceri de 150,6 milioane de lei (circa 34 de milioane de euro), 1.300 de angajaţi şi profit net de 12 milioane de lei (2,7 mil. euro), majoritatea realizate pe baza produselor realizate în lohn pentru firme precum Armani, MarcCain, Hugo Boss.

    Peste 40 de firme de confecţii activează în această zonă, din care în jur de 15 se ocupă cu  producţia sau spălarea şi vopsirea de pantaloni. Majoritatea funcţionează cu capital străin şi în sistem lohn, iar argumentul pentru dezvoltarea industriei textile din zonă se bazează mai ales pe existenţa forţei de muncă ieftine şi calificate. Concentrarea mare a fabricilor de acest tip l-a determinat pe ambasadorul SUA James Rosapepe, la o vizită în municipiul Sfântu Gheorghe în anul 2000, să numească zona „un Silicon Valley al pantalonilor“, de unde şi denumirea ulterioară dată de localnici de „Valea Pantalonilor“.

    În Covasna şi Harghita, judeţe cu cifre de afaceri totale de circa 5 miliarde de lei şi respectiv 8 miliarde de lei în 2014, ponderea capitalului privat românesc este însă dominantă şi se plasa la 70%, potrivit celor mai recente informaţii publice disponibile.
     

  • Care este legătura dintre staţiunile luxoase din Tirol şi un oraş de 14.000 de locuitori din Harghita?

    „Iniţial ne-am gândit că în denumirea brandului să existe cuvântul «berg» (munte)“, descrie Dan Cotfas modul în care s-a născut ideea denumirii mărcii profesionale de echipamente sportive Strindberg, lansată de Danico, afacerea pe care o conduce împreună cu fratele său în Topliţa, judeţul Harghita. Despre oraşul cu 14.000 de locuitori, cei mai mulţi oameni au auzit pentru temperaturile scăzute din timpul iernii ori pentru afacerile cu lemn ce se desfăşoară în zonă şi mai puţin cu privire la articolele antreprenorului, din care 80% iau drumul exportului.

    În prezent, 40.000 de produse pleacă anual de pe poartea unităţii de producţie a firmei. 65% dintre acestea sunt reprezentate de produsele marcă proprie, iar restul este reprezentat de cele realizate în lohn pentru firme precum Moncler, Colmar, Emporio Armani, Hogan, Fay, Zegna, Woolrich.

    Firma înfiinţată în urmă cu mai bine de două decenii a ajuns astfel anul trecut la afaceri de 4,8 milioane de lei, un profit net de circa 140.000 de lei şi un număr mediu de 93 de angajaţi.


    Fraţii Dan şi Nicolae Cotfas au pus bazele afacerii Danico în februarie 1992, sub forma unui atelier de confecţii de îmbrăcăminte, în continuarea unei tradiţii de familie începute încă în 1953 de tatăl lor. „Nu aveam bani pentru închirierea unui spaţiu, astfel că am deschis atelierul în casa bunicilor. În acest fel am beneficiat şi de avantajul că atelierul se afla lângă părinţii noştri, care la început ne-au ajutat mult lucrând şi ei în atelier“, descrie Dan Cotfas începuturile afacerii. Cei doi fraţi au lansat atelierul folosindu‑se de câteva maşini de cusut vechi recondiţionate şi au lucrat în acest atelier până în 1995, axându-se pe comercializarea produselor proprii de îmbrăcăminte în zonă.

    În 1995, au hotărât să treacă la pasul următor: s-au mutat într-o locaţie mai potrivită şi au cumpărat în leasing utilaje pentru o linie de producţie. În acelaşi an, au început să lucreze în sistem lohn pentru piaţa din Italia. „În perioada următoare ne-am propus să învăţăm să facem toată gama de producţie, de la cele fashion la cele mai tehnice“, descrie Dan Cotfas modul în care şi-au propus să dezvolte afacerea, axându‑se pe hainele premium. De-a lungul timpului, au sesizat un potenţial de piaţă pe nişa echipamentelor profesionale pentru schi şi outdoor. Participările la târguri internaţionale le-au confirmat aşteptările iniţiale şi le-au crescut prezenţa în afara graniţelor, în Italia, Germania ori ţările nordice. Un factor de creştere l-au reprezentat comenzile pentru cluburile şi monitorii de schi din Italia, Austria, Finlanda, Germania, care, potrivit fondatorilor firmei, au crescut anual. Astfel, în prezent peste 50% din producţia totală este destinată cluburilor sportive.

    În ce priveşte producţia destinată retailului, peste 40% din aceasta se realizează prin intermediul partenerilor. Pe piaţa locală, Danico îşi comercializează produsele în magazinele partener de la Predeal, Sinaia, Cluj, Braşov, Bucureşti, Baia Mare, Deva, Alba Iulia, Petroşani, Reşiţa, Bistriţa, printr-un magazin propriu din Topliţa, dar şi printr-un magazin online.
    Din toamna anului trecut, compania este prezentă cu un magazin propriu şi în Vadoies, Bolzano, Trentino – Alto Adige, din Italia,  denumită şi Tirolul de Sud şi care este recunoscută pentru staţiunile de schi din zonă. „Am ales această zonă deoarece este o zonă foarte cunoscută şi distribuitorul nostru pentru Italia este din această zonă“, explică Dan Cotfas.

    Planurile pentru compania harghiteană nu se opresc însă aici şi constau în mărirea exportului pentru Uniunea Europeană şi în comercializarea produselor Strindberg şi pe piaţa din SUA şi Canada. Cele mai recente investiţii au fost direcţionate spre cumpărarea maşinilor de cusut de ultimă generaţie, a sistemului de proiectare şi croire asistată pe calculator (CAD) şi a unei maşini de croit cu laser, care să asigure capacitatea de producţie necesară.

    Lipsa forţei de muncă calificată şi fiscalitatea ridicată, cât şi taxele şi impozitele mari pentru sectorul productiv reprezintă însă principalele obstacole în dezvoltarea afacerii, potrivit managerului. O altă problemă pentru producătorii de textile din zonă este şi faptul că şcolile profesionale au dispărut.

    Fraţii Cotfas nu sunt singurii care fac haine premium în zona Harghita-Covasna: mâna de lucru ieftină şi apartenenţa la Uniunea Europeană au atras de-a lungul timpului o serie de branduri de renume să producă în sistem lohn la fabricile din România, în toate zonele ţării. Potrivit unor informaţii anterioare deţinute de Business Magazin, producătorii de textile au ajuns în topul celor mai mari trei angajatori locali în 11 judeţe din România. În Harghita şi Covasna, numărul de angajaţi în producţia de textile ocupă locul I, cu 3.970 în cazul primului judeţ şi 4.735 în cazul celui de al doilea. Industria este dominantă însă în sud-estul ţării – pe locul I din punct de vedere al numărului de angajaţi se află Prahova (8.835 de angajaţi), Vrancea (7.718 de angajaţi), Olt (5.117 angajaţi).

    În judeţul Covasna, de pildă, compania germană Dr. Dietrich Bock und Partner GmbH deţine patru fabrici din judeţul Covasna deţinute de germani pe piaţa locală: RHM Pants din Estelnic, destinată producţiei de pantaloni clasici, fabrica producătoare de blugi Platanus, Transilvanian Trousers, care produce pantaloni sport, şi unitatea de spălare RGT România (Ready Garment Technology), unde se vopsesc şi se spală diversele produse din textile. Compania germană a ajuns în 2014, cel mai recent an pentru care există informaţii publice disponibile, la afaceri de 150,6 milioane de lei (circa 34 de milioane de euro), 1.300 de angajaţi şi profit net de 12 milioane de lei (2,7 mil. euro), majoritatea realizate pe baza produselor realizate în lohn pentru firme precum Armani, MarcCain, Hugo Boss.

    Peste 40 de firme de confecţii activează în această zonă, din care în jur de 15 se ocupă cu  producţia sau spălarea şi vopsirea de pantaloni. Majoritatea funcţionează cu capital străin şi în sistem lohn, iar argumentul pentru dezvoltarea industriei textile din zonă se bazează mai ales pe existenţa forţei de muncă ieftine şi calificate. Concentrarea mare a fabricilor de acest tip l-a determinat pe ambasadorul SUA James Rosapepe, la o vizită în municipiul Sfântu Gheorghe în anul 2000, să numească zona „un Silicon Valley al pantalonilor“, de unde şi denumirea ulterioară dată de localnici de „Valea Pantalonilor“.

    În Covasna şi Harghita, judeţe cu cifre de afaceri totale de circa 5 miliarde de lei şi respectiv 8 miliarde de lei în 2014, ponderea capitalului privat românesc este însă dominantă şi se plasa la 70%, potrivit celor mai recente informaţii publice disponibile.
     

  • Una dintre femeile de afaceri de succes din România: “La 5 ani am făcut primele haine, pe care le-am vândut prietenelor şi vecinelor “

     După ce a absolvit un program MBA şi a ocupat o funcţie importantă în managementul financiar, Roxana-Theodora Tudor a renunţat la tot şi a avut curajul să devină antreprenor. În 2013 şi-a deschis un atelier de creaţie, denumit Amelie Surie, iar în prezent este una dintre femeile de afaceri de succes din România. Vă oferim un interviu şi o poveste de viaţă care vă vor inspira:

     În 2013 ai decis să renunţi la o carieră de top pentru a înfiinţa propriul atelier de creaţie. Cum te-ai pregătit pentru acest pas?

    Cu antreprenoriatul am cochetat de copil, când găseam diferite oportunităţi pentru a face bani de buzunar. Eram încurajată de bunicul meu, care a fost şi el antreprenor. La 5 ani am făcut primele haine pentru păpuşi, pe care le-am vândut prietenelor şi vecinelor. Îmi amintesc cu plăcere de perioada curăţeniei când bunica descoperea perdelele tăiate şi eu apăream mândră cu rochia de mireasă făcută din bucată lipsa.

    Tot atunci am relizat şi cât este de dificil să lucrezi în domeniu, dar şi faptul că ai nevoie de capital pentru a face investiţii. Pentru a deveni antreprenor cred că ai nevoie de mult curaj. Curajul cred că îl am în ADN, pur şi simplu am zis că trebuie să fac asta şi am făcut-o.  În perioada 2003-2013 am lucrat că CFO pentru grupurile austriece antreprenoriale S+B Gruppe şi amb Holding (au în portofoliu vinul Liliac).

    În această perioada  am avut posibilitatea să învăţ şi să experimentez cât mai mult din ceea ce înseamnă lumea antreprenorială. Înainte de a intră în antreprenoriat am lucrat în media – publicaţia Capital, consultanţă financiar bancară pentru Thomson-Reuters, director financiar al unui grup austriac partener Immofinanz (S+B Gruppe) cu investiţii în real estate, producţia şi comercializarea vinurilor, agricultură; şi commercial finance manager Coca Cola HBC.

    Momentul decisiv a fost însă finalizarea cursurilor de EMBA de la WU Executive Academy, în anul 2011 când, datorită cunoştinţelor acumulate şi pe baza unui fond de creştere a încrederii în mine am conştientizat că pot şi eu să devin antreprenor. Fără a neglija cunoştinţele financiare şi pasiunea mea pentru cifre, în prezent dezvolt în paralel şi propria companie de finanţe prin care ofer companiilor oportunitatea de a avea un CFO part-time.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Cum transformă meşterii din Kazahstan un Mercedes vechi într-un Rolls Royce – GALERIE FOTO

    Dacă aveţi un Mercedes vechi dar aţi visat toată viaţa la un Rolls Royce, există un atelier în Kazahstan care vă poate îndeplini dorinţa!

    Aşa cum mecanicii din Rusia ştiu să transforme S-Class-urile vechi într-unele noi, şi vecinii lor au găsit formula pentru a crea un Rolls dintr-o caroserie veche de Mercedes.

    Sursă foto: englishrussia.com

  • Şcoala online a Google

    Programul constă într-o serie de 23 de lecţii cu exemple şi studii de caz pe diferite subiecte, de la cum să îţi promovezi afacerea online până la cum să vinzi online mai mult. De ce avem nevoie de lecţii? Pentru că nu trăim în ţara specialiştilor IT bine pregătiţi în ţara internetului de viteză (în urmă cu câteva zile Irina Lucan-Arjoca, director general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, spunea că Ploieştiul este se află pe locul al treilea în lume din punctul de vedere al vitezei de accesare a internetului, după Singapore şi Hong Kong).

    „4 din 5 români nu au cunoştinţele necesare de a pune în valoare diferitele tehnologii în spaţiul digital. Este o realitate pe care trebuie să o acceptăm şi trebuie să vedem ce avem de făcut. Companiile trebuie să înţeleagă de ce anumite tehnologii sunt esenţiale în a şti cum să comunici, cum să analizezi date, cum poţi găsi o nouă piaţă, cum poţi fi competitiv la nivel global”, spune Dan Bulucea, country director la Google România, la lansarea programului Atelierul Digital.

    Declaraţiile şefului Google România sunt susţinute de datele Digital Economy & Society Index (DESI), din care reiese că România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte competenţe digitale. Doar 16% dintre români au cunoştinţe digitale de bază, în comparaţie cu media de 30% a UE 15 (primele 15 state ale Uniunii Europene) şi 26% a ţărilor NMS 13 (ţările din centrul şi estul Europei). Mai mult, 43% dintre români declară că nu au deloc competenţe digitale, ceea ce este mult peste media de 25% în ţările NMS 13 şi 14% în UE 15. Doar 8% dintre români cred că au cunoştinţe digitale destul de solide pentru a face faţă într-un mediu de lucru competitiv.

    Creşterea competenţelor digitale a populaţiei este necesară deoarece, potrivit datelor Comisiei Europene, în viitorul apropiat 90% dintre slujbe vor necesita cunoştinţe digitale. Comisia Europeană estimează că, până în 2020, 825.000 de locuri de muncă vor fi neacoperite din cauza acestui decalaj. „Internetul este esenţial în societatea de astăzi, oferind oportunităţi şi mijloace de dezvoltare antreprenorilor şi afacerilor. Vrem ca prin programul Atelierul Digital lansat astăzi să oferim un instrument care să ajute viitoarea forţă de muncă şi antreprenorii în obţinerea cunoştinţele digitale atât de importante în economie”, a spus Dan Bulucea.

    Atelierul Digital oferă pregătire în lumea digitală sub forma unor cursuri video gratuite. Utilizatorii pot alege o anumită temă pe care vor să se pregătească sau să urmeze întregul curs online. La final, după susţinerea unui test, vor primi o certificare din partea Google şi IAB Europe, care este valabilă nu numai la noi în ţară dar şi în Europa. Întregul curs cuprinde 89 de lecţii, împărţite în 23 de teme, adică aproape 7 ore de conţinut filmat în România. „Ne propunem să contribuim la dezvoltarea competenţelor digitale a cel puţin 30.000 de studenţi în 2016”, a subliniat obiectivul programului şeful Google România.

    La nivel european, Google s-a angajat să ofere pregătire digitală a peste 2 milioane de europeni până în 2017. În acest sens, compania a anunţat că investeşte 42 milioane de euro în 2016 pentru a creşte nivelul cunoştinţelor digitale la nivelul companiilor şi persoanelor din Europa, prin pregătirea unui număr şi mai mare de antreprenori şi studenţi.

     

     

  • Câţi bani câştigă un expert la Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională

    În cadrul evenimentului de lansare a programului Google “Atelierul Digital” a fost invitat şi ministrul Comunicaţiilor, Marius Bostan, care şi-a anunţat sprijinirea proiectului companiei americane. În cadrul secţiunii de întrebări şi răspunsuri, ministrul a primit o întrebare despre ce face ministerul pentru ca reţeaua de internet să ajungă în cât mai multe case din mediul rural.

    Marius Bostan, uşor iritat de întrebare a declarat: “Ce face acest guvern? Ni s-a reproşat că acest guvern stă, că nu face nimic. Marele avantaj al acestui guvern este că măcăr nu se fură în acest an electoral. Un mare avantaj. Banii nu sunt duşi acolo unde nu trebuie. Numai faptul că se administrează corect este un mare câştig.Rolul statului este acela de a ridica bariere, de a simplifica lucrurile. Să păstrăm o atmosferă de competiţie corectă, să nu fie unii avantajaţi şi să nu fure alţii.”

    Acesta a continuat să vorbescă despre proiectele guvernului tehnocrat şi a dat exeplul Ronet, pe care funcţionarii voiau să-l închidă însă Bostan a refuzat. “Când am venit eu la guvern în noiembrie, toată lumea mi-a spus că nu se poate, că trebuie închis. Era vorba de 60 milioane de euro nerambursabili.  Adică pierdeam 60 mil., cei care câştigaseră contractele ne-ar fi dat în judecată şi am fi pierdut 120 milioane de euro. În decembrie am avut internet în 99 de sate din România. Nu am ieşit să comunic la televizor. Noi muncim.”

    Însă este nemulţumit de salariile mici pe care le primesc experţii care se ocupă asemenea proiecte.

    “Nu poţi avea experţi şi să-i plăteşti cu 200-300 de dolari. Salariul la guvern al unui expert debutant este de 900 de lei. Asta este realitatea. Un expert cu experienţă mai multă ajunge până la 2000 de lei la mine în minister.” Apoi ministrul a vorbit despre programele de recrutare care s-au desfăşurat până acum, despre angajările pe pile. ” Am identificat o oportunitate, am iniţiat un program, am nevoie de 20 de experţi, am scris un proiect, l-am lansat pe programul operaţional de dezvoltarea capacităţii administrative. S-a aprobat şi aştept contractarea de 3 luni. Şi sper ca luna aceasta să am 20 de experţi plătiţi cu sume însemnate. Am 30-40 de locuri libere în minister. Am făcut concurs, am dat din banii mei pe publicitate pe Facebook, peste tot. Fără pile, fără relaţii. Am observat că  dacă mă uit pe CV-uri pot să fac şi o hartă să-mi dau seama cine a adus oamenii în minister.”