Tag: Asia

  • Paravion se extinde în SUA, Orientul Mijlociu şi Asia

    Agenţia de turism online Paravion va intra pe pieţe din Statele Unite ale Americii, Orientul Mijlociu şi sud-estul Asiei. Reprezentanţii companiei estimează că extinderea va genera, în 2017, circa 25% din cifra de afaceri consolidată, pe grup, a Paravion.  Anul trecut, veniturile companiei s-au ridicat la 46 milioane euro în România, respectiv 21 milioane euro în Turcia, cifra de afaceri consolidată depăşind 65 milioane euro.

    Existenţa unor segmente mari de consumatori cu putere de cumpărare şi preferinţa pentru achiziţia online, dar şi evoluţia spectaculoasă înregistrată la nivel european, au dus la extinderea Paravion pe încă două continente, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii Paravion. Noile pieţe pe care va intra agenţia sunt SUA, Kuwait, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Indonezia, Filipine, Malaezia şi Taiwan.

    ”Paravion este deja prezentă în toate ţările din zona euro prin site-ul paravion.uk.com, cu care am înregistrat creşteri fulminante în primul trimestru din 2016, faţă de perioada similară a anului trecut: 580% în trafic şi 840% în număr de tranzacţii. Pentru că tehnologia ne permite acum replicarea uşoară a business-ului şi în alte ţări, am decis să lansăm, simultan, pe toate pieţele noi, site-ul www.paraviontour.com. Am optat pentru extinderea în SUA, Orientul Mijlociu şi Asia datorită gradului de adopţie a limbii engleze în rândul clienţilor, dar şi pentru că aici există o preferinţă pentru dolar american, ca monedă de plată”, spune Remus Vişan, Managing Director Paravion.

    Potrivit acestuia, lansarea site-ului paraviontour.com este estimată să aibă loc până la finalul lunii aprilie, iar suportul va fi asigurat în limba engleză de către echipa de call-center din România. Plăţile pe site se vor face în dolari americani. În ceea ce priveşte impactul extinderii asupra business-ului Paravion, Remus Vişan estimează că noile pieţe vor contribui cu 25% la cifra de afaceri a anului 2017, în contextul în care pieţele respective au un potenţial foarte ridicat.

    Paravion este prezentă pe piaţa europeană de turism în ţări ca Marea Britanie, Spania, Ungaria, Bulgaria sau Cipru, şi are agenţi de turism vorbitori de engleză, italiană, maghiară, bulgară, turcă, greacă şi spaniolă. Agenţia activează, din 2015, şi în Turcia, sub brandul Bavul.com, achiziţionat de la gigantul Turkcell, liderul pieţei telecom din această ţară.

    Potrivit unui interviu anterior acordat Business Magazin, Remus Vişan a ales calea antreprenoriatului imediat după finalizarea Facultăţii de Turism din Timişoara, având deja 4 ani de experienţă în turism, într-o agenţie locală. Venit în Bucureşti, a început businessul de turism cu o agenţie clasică, „la stradă“.

    Nimeni nu ştia care e piaţa clienţilor individuali, ce potenţial are şi cum să ajungi la ei. Tot atunci, în 2005, internetul începuse să prindă avânt în Bucureşti, noi eram dependenţi de el, aşa că ne-am întrebat dacă mai sunt şi alţii ca noi. Decizia s-a luat imediat, am ales rapid partenerul IT – Zitec – şi am lansat Paravion.ro“, povestea Vişan.

    În 2010, businessul fondat de Remus Vişan a fost achiziţionat de fondul de investiţii spaniol GED, iar în 2013 a început să se extindă la nivel international.

     

  • Cine au fost câştigătorii premiilor Pulitzer 2016

    Ieri seară au fost acordate premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincţii din domeniul jurnalismului american. Se acordă premii pentru jurnalism şi fotografie, dar şi pentru ficţiune, dramă,istorie sau muzică, în total 21 în fiecare an, potrivit Reuters.

    Premiul Pulitzer pentru serviciul public a fost primit de Associated Press, pentru relatările despre abuzurile la locurile de muncă din industria peştelui din Asia de sud-est şi care au dus la eliberare a peste 2000 de captivi şi la reforme în Statele Unite, dar şi în alte ţări, scrie New York Times.

    La doar un an de când revistele devin eligibile pentru unele categorii de Pulitzer; reporterii şi scritorii de la The New Yorker au câştigăt premiile la categoriile feature writing (Kathryn Schulz), critică (Emily Nussbaum) şi memorialistică (William Finnegan – Barbarian Days: A Surfing Life).

    La categoria fotografie breaking news au fost acordate în două premii: unul unei echipe de patru fotoreporteri de la New York Times pentru reflectarea dramei refugiaţilor şi a pericolelor cu care se confruntă aceştia, iar celălalt, agenţiei Thompson Reuters, a căror fotografui au urmărit migranţi în drumul lor de sute de kilometri.

    Şeful biroului New York Times de la Paris, Alissa J Rubin a primit premiul la categoria reportaj internaţional pentru relatările despre felul inuman în care sunt tratate femeile în Afganistan.

    Cotidianul Los Angeles Times a fost recunoscut pentru acoperirea masacrului de la San Bernardino şi a primit premiul pentru cel mai bun reportaj breaking news, iar premiul  pentru reportaj de investigaţie a fost împărţit de Tampa Bay Times şi Sarasota Herald Tribune pentru relatările despre spitalele de boli mentale din Florida.

     Black ‘Flags: The Rise of ISIS’ de Joby Warrick, a fost recunoscută ca fiind cea mai bună carte de non-ficţiune, iar ‘The Sympathizer’ al lui Thanh Nguyen, a obţinut premiul Pulitzer pentru ficţiune.

    Premiul pentru istorie a fost decernat cărţii ‘Custer’s Trials: A Life on the Frontier of a New America’ a lui T.J. Stiles şi piesa ‘Hamilton’,  al lui Lin-Manuel Miranda, a primit premiul pentru dramă.

    Foto: Tyler Hicks/The New York Times

     

     

     

  • Şeful Google România va conduce, din iunie, divizia de new business pe regiunea Asia-Pacific

    Dan Bulucea, actualul Country Director al Google România va prelua un nou rol în cadrul Google: director New Business pentru regiunea Asia-Pacific. Dan Bulucea va lucra în biroul Google din Singapore, având obiectivul de a dezvolta noi oportunităţi de afaceri în regiunea Asia-Pacific, din Japonia, China sau India până în Australia şi Noua Zeelandă.

    Dan Bulucea a fost responsabil pentru dezvoltarea prezenţei şi strategiei Google în România, de la deschiderea biroului local în 2010. În aceşti aproape şase ani, eforturile Google România s-au concentrat pe sprijinirea companiilor româneşti în utilizarea cu succes a tehnologiilor online, promovarea tradiţiilor şi culturii româneşti cu ajutorul tehnologiei digitale (pe platforme precum Google Cultural Institute) şi dezvoltarea abilităţilor digitale în România, prin proiecte specifice în zona educaţiei.

    Dan Bulucea va conduce în continuare biroul local până la numirea noului Country Director al Google România.

  • În Asia comerţul se prăbuşeşte, iar în Hong Kong piaţa imobiliară

    Într-un oraş în care cererea a dus preţurile la niveluri record anul trecut, tranzacţiile imobiliare sunt acum la minimul ultimilor 25 de ani. Viteza cu care s-a inversat încrederea investitorilor în stabilitatea Hong Kongului este uimitoare.  

    Preţurile locuinţelor au scăzut cu 10% din septembrie, iar vânzările s-au prăbuşit în ianuarie la cel mai redus nivel din cel puţin 1991, scrie The Wall Street Journal, care citează estimări ale Centaline Property Agency. Volumul redus al tranzacţiilor din ianuarie este cel mai recent semnal că preţurile îşi vor continua scăderea.

    „Pericolul este că atunci când sentimentul devine negativ este foarte dificil să îndrepţi lucrurile. Dezvoltatorii realizează că au ratat oportunitatea de a vinde“, explică Michael Spencer, analist la Deutsche Bank.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Air France KLM a anunţat reduceri de 40% la preţurile biletelor de avion. Vezi ce preţuri practică alte companii aeriene pentru aceleaşi destinaţii

    Air France KLM îşi va reduce preţul biletelor de avion cu până la 40%, potrivit unui comunicat transmis de reprezentanţii companiei.  Astfel, vor beneficia de preturi mai mici peste 100 de destinatii din America de Nord, America de Sud, Asia, Africa dar si din zona Caraibelor si a Oceanului Indian. Potrivit informaţiilor transmise, în lista destinatiilor cu preturile reduse se afla principalele puncte de calatorie ale pasagerilor romani din Asia si America de Nord. Pe continentul nord – american preturile incep de la 540 euro pentru un bilet dus-intors la Miami, 569 euro pentru un bilet dus-intors la Toronto si 584 euro pentru un bilet dus-intors la New York, Boston si Montreal. Pentru calatorii care isi doreau sa ajunga in Brazilia, Air France KLM a anuntat ca a pus in vanzare bilete incepand de la 599 euro de persoana, dus-intors, incluzand o reducere de 35 – 40% fata de pretul normal al biletului. Turistii isi pot achizitiona bilete cu pana la 50% discount, cu preturi incepand de la 499 euro pentru Mumbai, Delhi, Beijing si de la 519 euro pentru Hong Kong si Shanghai. Pentru Singapore, preţurile încep de la 559 euro de persoana, dus-intors. Potrivit reprezentanţilor companiei, turistii vor putea sa isi rezerve destinatia dorita pana pe 26 Ianuarie 2016 iar calatoria va trebui efectuata pana pe 26 iunie 2016 (data intoarcerii in tara). Totodată, compania a anunţat şi reducerea tarifului de bază pentru călătoriile la Amsterdam, de la 159, la 139 de euro.

    Reducerile de preţuri anunţate de reprezentanţii Air France KLM vin în contextul în care celelalte companii aeriene practică  preţuri competitive pentru destinaţiile menţionate. Astfel, costul unui bilet dus-întors cu polonezii de la LOT Polish Airlines pentru New York pornesc de la 565 de euro, de la 580 de euro cu compania germană Lufthansa şi de la 550 de euro cu Air Berlin, potrivit informaţiilor de pe site-urile companiilor. Există chiar şi o variantă low cost pentru această rută  prin intermediul companiei norvegiene low cost de lung curier Norwegian, prin hub-ul din Oslo. Pretul biletelor dus-intors prin intermediul Norwegian si al unei companii low cost ce zboara din Romania porneste astfel de la 450 de euro. Pentru ruta Beijing, o călătorie dus întors cu LOT Polish Airlines porneşte de la 544 de euro, iar cu Lufthansa, de la 541 de euro (preturile au fost calculate pentru intervalul de calatorie 1-7 martie).

     

  • Retrospectiva 2015: Criza refugiaţilor

    Nu există imagine mai zguduitoare, mai reprezentativă pentru anul 2015, decât cea cu  trupul lui Alan Kurdi, copilul în vârstă de trei ani care s-a înecat în Mediterană şi care a fost descoperit pe o plajă din Turcia. Alan nu a fost singur, pentru că, potrivit UNICEF, cel puţin 185 de copii imigranţi au murit înecaţi în Marea Egee în timp ce încercau să ajungă pe cale maritimă din Turcia în Grecia. „În Marea Egee, aproximativ 30% dintre cei care au murit în acest an sunt copii. Ceea ce înseamnă 185 de copii din totalul de 590 de persoane decedate în estul Mării Mediterane în acest an“, a declarat Sarah Crowe, un purtător de cuvânt al UNICEF.

    Peste 250.000 de sirieni şi-au pierdut viaţa în conflictul armat care are loc în Siria din 2011, început cu proteste antiguvernamentale, înainte de a escalada în război civil. Alţi 11 milioane de oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele, iar peste 4 milioane au fugit din ţară, din cauza luptelor dintre forţele loiale preşedintelui Bashar al-Assad şi rebeli. La acestea se adaugă militanţii jihadişti ai grupării Stat Islamic, care controlează mari regiuni din Siria şi Irak, unde seamănă teroare. Statele Unite şi ţări partenere lansează atacuri aeriene împotriva forţelor Statului Islamic încă din septembrie 2014. Rusia a început la rândul ei, în septembrie, atacuri aeriene împotriva ISIS, la cererea preşedintelui Bashar al-Assad, şi a intensificat acţiunile în noiembrie, după doborârea unei aeronave ruseşti în Sinai de către islamişti şi a atentatelor de la Paris.

    În condiţiile uriaşului aflux de oameni, Uniunea Europeană a stabilit la un summit din luna septembrie redistribuirea obligatorie a refugiaţilor în statele membre. Potrivit planului CE, Germania şi Franţa urmează să accepte cele mai multe persoane, 31.443 şi 24.031. Spania, Polonia şi Olanda sunt următoarele, cu 14.931, 9.287 şi 7.214 de azilanţi. Sistemul obligatoriu de cote, contestat de unele state, precum Ungaria, are drept criterii populaţia, economia, şomajul şi acceptarea în trecut a unor refugiaţi de către statele membre. România, care s-a opus cotelor obligatorii, urmează să găzduiască 6.351 de azilanţi.

    Potrivit datelor ONU, războiul civil din Siria a făcut ca în ultimii cinci ani peste 4 milioane de oameni să se refugieze mai întâi în ţările vecine Turcia, Liban, Iordania şi Irak, iar apoi în Europa. În luna februarie, Turcia a devenit gazda celui mai mare număr de refugiaţi din lume, adăpostind 2,2 milioane de sirieni şi cheltuind 7,6 miliarde de dolari pentru asistenţa directă acordată acestora. La sfârşitul lunii noiembrie, Uniunea Europeană a încheiat un acord cu Turcia pe tema gestionării crizei migraţiei şi negocierilor de aderare, în care s-a angajat să îi acorde un ajutor de 3 miliarde de euro.

    Europenii, în frunte cu cancelarul german Angela Merkel, au fost supuşi unor presiuni puternice în gestionarea celui mai mare aflux de oameni de la al doilea război mondial încoace, cei mai mulţi prezenţi deja în Germania, unde Merkel depune eforturi importante în vederea unui acord cu turcii. Criza a fost exploatată de către opoziţii populiste şi a ridicat unele ţări împotriva altora, afectând totodată ideea frontierelor deschise, atât de preţuită de către membrii Uniunii.

    Măsurile pe care UE le-a adoptat în ultimele luni au contribuit prea puţin la preluarea controlului asupra afluxului, iar iarna, care poate diminua numărul migranţilor timp de câteva luni, înăspreşte situaţia zecilor de mii de oameni blocaţi după închiderea frontierelor în Balcani, sporind presiunea asupra liderilor europeni să găsească o soluţie. Europenii vor ca Turcia să cheltuiască noile fonduri europene – aproximativ 3 miliarde de euro în următorii unu-doi ani – pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale celor aproximativ 2,3 milioane de sirieni care trăiesc în prezent în Turcia, pentru ca aceştia să fie mai puţin dispuşi să urce în bărci şi să plece către coastele Greciei. UE doreşte de asemenea ca autorităţile turce să păstreze mai mulţi afgani şi alţi asiatici care traversează Turcia în drumul lor către Europa. Uniunea mai vrea ca Turcia să-şi asume angajamentul de a reprimi persoane care reuşesc să ajungă în Grecia, dar ale căror solicitări de azil politic sunt respinse.

    Criza refugiaţilor ar putea căpăta aspecte din ce în ce mai dramatice după atentatele teroriste din Franţa, de la începutul şi de la sfârşitul anului. Este vorba de masacrul de la birourile revistei de satiră Charlie Hebdo, din 7 ianuarie, care s-a sfârşit cu o uriaşă operaţiune a poliţiei şi două asedii, două zile mai târziu, dar şi de atacurile seara zilei de 13 noiembrie, din Paris, comise de islamişti înarmaţi şi sinucigaşi, care au lovit o sală de concerte, un stadion, restaurante şi baruri, provocând moartea a 130 de oameni şi rănirea altor câteva sute. Atacurile, comise de trei echipe coordonate, au fost descrise de preşedintele Francois Hollande drept un act de război organizat de gruparea Stat Islamic. Atacurile au fost cele mai sângeroase atentate din Uniunea Europeană după cel care au avut loc într-un tren la Madrid, în 2004.

  • Care este cea mai bună companie aeriană a anului 2016?

    Air New Zealand a fost declarată cea mai bună companie aeriană a anului 2016 pentru al treilea an consecutiv, în vreme ce British Airways a părăsit top 10. Qantas Airways a urcat două poziţii şi ocupă locul al doilea în clasament, în vreme ce Etihad Airways compleatează podiumul.

    Premiile au fost acordate de AirlineRatings.com, care a luat în calcul mai mulţi factori, precum siguranţa pasagerilor şi experienţa din timpul zborului.

    Premiile acordate de AirlineRatings.com pentru anul 2016:

    Cea mai bună companie aeriană a anului: Air New Zealand

    Cea mai bună companie aeriană – secţiunea First Class: Etihad Airways

    Cea mai bună companie aeriană – secţiunea Business Class: Singapore Airlines

    Cea mai bună companie aeriană – secţiunea Economy: Air New Zealand

    Cea mai bună companie aeriană low-cost: Virgin America (The Americas), Scoot (Asia/Pacific), Kulula.com (Middle-East/Africa) and Norwegian (Europe)

    Cea mai bună companie aeriană – secţiunea Lounge: Qantas

    Cea mai bună companie aeriană – secţiunea Catering: Qantas

    Cea mai bună companie aeriană – secţiunea divertisment în timpul zborului: Singapore Airlines

    Cea mai bună companie aeriană – secţiunea echipaj de zbor: Virgin Australia/Virgin Atlantic
     

  • Uniunea Europeană se plasează de partea SUA în disputele din Marea Chinei de Sud

    “Statele Unite exercită libertatea de navigaţie în Marea Chinei de Sud”, a declarat un purtător de cuvânt al Înaltului reprezentant UE pentru Afaceri Externe.

    “Uniunea Europeană este preocupată de planurile Beijingului de construire a unor insule în aceste zone maritime contestate”, a precizat oficialul european.

    “Deşi nu avem o poziţie clară faţă de revendicările teritoriale, Uniunea Europeană susţine menţinerea unei ordini maritime bazată pe principiile reglementărilor internaţionale”, a adăugat oficialul UE.

    În cursul vizitei în China, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a exprimat preocupare privind disputele teritoriale din Marea Chinei de Sud, recomandând Beijingului să le rezolve prin intermediul instanţelor internaţionale de arbitraj.

    Statele Unite au trimis marţi o navă militară în apropierea unei insule artificiale chineze din Marea Chinei de Sud, manevra având rolul de a contesta revendicările teritoriale ale Beijingului. Distrugătorul USS Lassen, aparţinând Forţelor Navale americane, s-a apropiat la 22 de kilometri de Insula Spratly, la limita apelor teritoriale revendicate de China. Trimiterea navei militare americane are rolul de a contesta revendicările teritoriale ale Beijingului într-o zonă revendicată de China, Brunei, Malaysia, Filipine, Taiwan şi Vietnam.

    Forţele navale chineze au urmărit şi au transmis avertismente distrugătorului american intrat în zone disputate din Marea Chinei de Sud, a anunţat Guvernul de la Beijing, atrăgând atenţia că armata chineză va răspunde “provocărilor” Statelor Unite.

  • Evoluţia economiei în ultimii 35 de ani – VIDEO

    Publicaţia howmuch.net a creat o diagrama dinamică în care se poate observa evoluţia PIB-urilor a mai multor ţări din 1980 până în 2015, folosind datele FMI.

    În diagrama se poate oberva modul cum economia ţărilor a crescut sau a scăzut de-a lungul timpului. Economia Statelor Unite a crescut până în 1985, apoi a scăzut până în 1995 ca să crească din nou până în 2002, apoi a înregistrat o altă scădere până în 2009.

    Cea mai mare schimbare în cei 35 de ani este transferul de dominare economică din Europa către continentul asiatic. În 1980, 32% din activitatea economică globală avea loc în Europa, iar în Asia întregistra doar 20%. Din 2012, cele două continente au făcut schimb de locuri.

    Economia Chinei a crescut într-un ritm impresionant din 1980 (reprezenta 2,8% din PIB-ul global), în prezent fiind a doua cea mai mare economie din lume (13,4% din PIB-ul global). Japonia a avut o traiectorie inversă, dacă în 1994 economia japoneză reprezenta 17,6% din PIB-ul global, acum se află la doar 6%.

    Potrivit FMI, economia globală o să crească cu 3,3% în 2015, un ritm mai scăzut decât în 2014, iar pentru anul viitor FMI prognozează o creştere de 3,8%.

  • Companiile care angajează cele mai atrăgătoare femei.Top 10 cele mai frumoase stewardese – GALERIE FOTO

    Stewardesele reprezintă imaginea companiilor aeriene din întreaga lume şi de obicei acestea sunt alese pe sprânceană de reprezentanţii companiilor. Indiferent despre ce companie este vorba, stewardesele arată impecabil şi au tot timpul zămbetul la ele.
    Site-ul Wonderlist a realizat un top cele al celor mai atrăgătoare însoţitoare de zbor.

    10. Virgin Atlantic

    9. Thai Airways International

    8. Lufthansa

    7. Air Asia

    6. Emirates