Tag: alegere

  • Să aleagă alţii: stilistul personal din online

    Pentru a le uşura alegerea celor care caută articole vestimentare şi accesorii, dar nu vor să petreacă prea mult timp online în căutarea lor, două foste angajate ale ediţiei britanice a publicaţiei Vogue au lansat platforma online Collagerie, care prezintă produse selectate pe baza experienţei lor în domeniul modei şi a tendinţelor. Utilizatoarele site-ului primesc astfel sfaturi vestimentare şi în materie de accesorii, iar dacă doresc să cumpere sunt redirecţionate către site-urile magazinelor care au la vânzare produsele dorite. 

  • Cum reuşeşte o tânără să câştige zeci de mii de euro din vânzarea produsului care nu lipseşte niciodată de pe masa românilor

    Investiţia în Semolina se contorizează pe de o parte în bani – 20.000 de euro, iar pe de altă parte în timp – 2.000 de zile. Banii au mers în amenajarea unui spaţiu adecvat pentru producţia de pâine, cu malaxoare, cuptoare şi instalaţii de frig, în atelierul amenajat în comuna Corbeanca de lângă Bucureşti. Timpul a înghiţit toate eforturile, de la început până astăzi.

    „Este grozav cât de bine se împletesc în proces lucruri învăţate, obiceiuri pe care le-am deprins în facultate. Am studiat fizica, iar înclinaţia mea naturală de a experimenta, măsura, studia felul cum diverse variabile influenţează rezultatul final şi-au găsit locul într-o ocupaţie plină de sens, fabricarea pâinii”, povesteşte Monica Secăreanu.În business, i s-a alăturat între timp soţul – Petronius Secăreanu, dar şi un prieten al lor – Sebastian De Lazzero. Vânzările de pâine Semolina au ajuns anul trecut la 30.000 de euro cu doi angajaţi, iar afacerea a trecut pe profit, faţă de anul anterior când generase pierderi.

    „Atelierul este, practic, a doua mea casă. Este situat chiar în cartierul în care locuiesc. În mare, clienţii mei sunt membrii comunităţii din Corbeanca şi din vecinătăţi. Pe toţi îi cunosc personal şi cred că una dintre trăsăturile definitorii ale acestei afaceri este chiar relaţia apropiată cu ei. Pentru că nu îmi place risipa, lucrez doar la comandă.”

    Astfel, clientul comandă un anume produs, apoi îşi poate ridica pachetul personal la orice oră, dintr-un spaţiu dedicat al atelierului situat tot în comuna Corbeanca şi deschis nonstop. Acest sistem de onorare a comenzilor a fost conceput pentru clienţii care lucrează până târziu şi care nu puteau ajunge la o oră anume pentru a-şi prelua pâinile şi prăjiturile. Comenzile se fac la început de săptămână, iar plata – la sfârşitul lunii, pe baza unei facturi care conţine toate produsele comandate în luna respectivă.

    Pe lângă aceşti clienţi, Monica Secăreanu mai colaborează cu un restaurant şi câteva cafenele din Corbeanca şi din Bucureşti. Unul dintre clienţi este Moşia Corbeanca, un spaţiu dezvoltat de Alexandru Cîndea şi Bogdan-Mihail Doltu, care funcţionează ca restaurant şi loc pentru diferite tipuri de evenimente.
    Din meniul Semolina fac parte 12 feluri de pâini – fiecare cu un nume propriu, majoritatea cu maia sălbatică (o combinaţie de apă şi făină, îngrijită timp de mai multe zile pentru a putea fi apoi folosită în prepararea pâinii), dar şi cornuri dulci şi sărate, fursecuri cu bucăţi de ciocolată, nuci şi fructe uscate, checuri cu fructe sau ciocolată, tarte, cozonac, cheesecake.

    „Într-o lună, am aproximativ 500 de comenzi. În timpul săptămânii, se comandă cel mai des pâinea şi cornurile, pentru pacheţelul copiilor, iar spre final şi pentru weekend – tartele, checurile şi fursecurile”, spune Monica Secăreanu.

    Ingredientele vin în principal de la producători locali. De pildă, făina spelta bio este achiziţionată de la o fermă din judeţul Timiş, iar nucile vin tot din Transilvania. „Ingredientele premium, producţia la comandă în cantităţi mici, documentarea permanentă se regăsesc şi în preţul produselor. De exemplu, o pâine cu maia sălbatică de aproximativ 700 de grame, în care folosesc făină din grâu antic (pâine denumită Antik), costă 16 lei, una cu acelaşi gramaj în care pun nuci şi roşii uscate din belşug (Ronu) este 20 de lei, un cozonac de 900 de grame cu umplutură de cremă de nucă, cacao şi coajă de lămâie confiată costă 55 de lei.”

    Planurile pentru 2019 includ diversificarea portofoliului de produse, atât prin reţete noi, cât şi prin noi tehnici de pregătire a pâinii şi a prăjiturilor. Iar la capitolul inovaţie, Monica Secăreanu are deja experienţă, mai ales că inclusiv numele afacerii, „Semolina – brutăreşte artizanal”, este tot o formă de inovare, verbul „a brutări” fiind inexistent în DEX, dar ilustrativ pentru pasiunea antreprenoarei din Corbeanca.


    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

    Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
    Intraţi pe platforma  www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Povestea fabuloasă a studentei la medicină în vârstă de 23 de ani care a ajuns REGE fără să vrea

    Studenta la medicină Taiwo Oyebola Agbona a primit veşti neaşteptate după moartea tatălui său, potrivit unui articol publicat de BBC. „Şefii (tribului n.red.) au consultat oracolul şi li s-a spus că eu sunt aleasa, demnă să fiu pe tron”, a declarat tânăra într-un interviu acordat BBC Focus on Africa.

    Tronul despre care vorbea este al regatului Aaye din statul Ondo, în sud-vestul Nigeriei. Tânăra în vârstă de 23 de ani a ezitat iniţial, spunând că are nevoie de trei săptămâni în care să se gândească.

    În cele din urmă a fost de acord, acest lucru însemnând că va fi temporar rege până când un monarh  de sex masculin va fi numit.

  • Startup-ul Druid, înfiinţat de Liviu Drăgan, a încheiat o rundă de finanţare şi vrea să obţină anul viitor încă 8-10 mil.euro de la investitori

    Fondul de investiţii Early Game Ventures (EGV) a participat la o nouă rundă de investiţii în startup-ul Druid, înfiinţat şi condus de Liviu Drăgan şi evaluat la peste 8 milioane de euro, companie care are în plan expansiunea rapidă în SUA şi o nouă rundă de investiţii anul viitor, când vrea să ridice din piaţă 8-10 milioane euro.

    “Consider că acum era momentul potrivit pentru intrarea în acţionariatul Druid a unui investitor instituţional. Am avut mai multe fonduri de investiţii care şi-au arătat interesul pentru Druid. Am ales EGV, alături de care am convingerea că putem construi o companie globală. Planurile noastre includ o expansiune rapidă în Statele Unite şi încă o rundă de investiţii la jumătatea anului viitor, când vom ridica din piaţă undeva între 8 şi 10 milioane de euro la o evaluare a companiei de peste 20 milioane euro.”, a spus Liviu Drăgan, fondatorul şi CEO-ul Druid.

    Tranzacţia a fost asistată de echipa DLA Piper.

    Druid dezvoltă tehnologie de chatbots pentru companii mari, printre clienţii săi numărându-se Banca Transilvania, BCR, Regina Maria, Dona, Asirom, Unicredit, BRD, EON, Agricover, Cărtureşti, Rompetrol, Garanti Bank şi alţii. Druid are parteneriate strategice cu EY, dar şi cu KMPG, PwC, Deloitte şi Capgemini. De asemenea, compania are parteneriate tehnice cu Microsoft şi UIPath, care promovează druizii inteligenţi pe platformele lor.

    “Experienţa de business a fondatorului, coeziunea echipei şi expertiza ei în construirea de produse tehnologice ne-au dat încredere că Druid va fi o poveste de succes. Tehnologia de chatbots a ajuns la maturitate şi a atins acel punct în care valoarea pe care o crează este cuantificabilă de către clienţii corporate, mai ales în domenii precum cel bancar sau în sănătate. Iar druizii sunt chatbots super-inteligenţi, care se conectează la celelalte sisteme IT ale companiilor şi extrag de acolo insight-uri şi date pe care le folosesc în dialogul cu diferiţi stakeholderi,” a declarat Radu Stoicoviciu, Partener EGV.

    Early Game Ventures este un fond de investiţii cu capital de risc (venture capital) finanţat  cu prioritate prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020 şi cofinanţat  prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

    DRUID a fost fondat de antreprenorul local Liviu Drăgăn, fostul şef de la Total Soft, împreună cu alţi şase oameni de afaceri din România la începutul anului 2018. Compania a pornit la drum cu o investiţie iniţială de 800.000 euro, iar la începutul acestui an a mai atras o finanţare de 800.000 euro.

     

  • Greta Thunberg, adolescenta suedeză care a declanşat cel mai mare protest din istorie pentru salvarea mediului, a fost aleasă omul anului 2019 de celebra publicaţie Time

    Celebra activistă suedeză, Greta Thunberg, care a devenit cunoscută pentru faptul că a declanşat cea mai mare mişcare pentru protecţia mediului din istorie şi pentru discursul ei critic adresat în cadrul summitului ONU liderilor lumii, a fost nominalizată „Omul anului 2019” de către celebra publicaţie Time, scrie BBC.

    În 2018, tânăra a început să protesteze în faţa parlamentului suedez şi să ceară liderilor politici suedezi să implementeze măsuri mai drastice pentru rezolvarea problemei climatice. Majoritatea zilelor de vineri şi le-a petrecut protestând, iar în scurt timp, actul ei de rebeliune împotriva ignoranţei factorilor politici a declanşat proteste pentru mediu în întreaga lume. Cu timpul, protestele au început să capete din ce în ce mai mult ecou sub hashtag-ul #FridaysForFuture.

    Din 2018 şi până în prezent, Greta Thunberg s-a transformat într-un simbol al luptei impotriva schimbărilor climatice, iar acţiunile ei au inspirat milioane de studenţi de pe tot globul, să se adune şi să protesteze.

    La începutul acestui an, adolescenta suedeză a fost nominalizată ca şi candidată la Premiul Nobel pentru Pace.

     

     

  • Ţara unde femeile sunt la putere tocmai a ales ca premier o tânără de doar 34 de ani care a fost declarată cel mai tânăr premier din istorie

    Sanna Marin, în vârstă de 34 de ani, a fost nominalizată de social-democraţii finlandezi să preia conducerea Guvernului de la Helsinki, devenind astfel cel mai tânăr premier din istoria Finlandei. Ea va conduce o majoritate parlamentară formată din cinci partide, toate având ca preşedinţi femei.
     
    Social-democraţii finlandezi au câştigat cel mai mare număr de voturi la alegerile legislative din cursul acestui şi conduc o coaliţie guvernamentală din care fac parte alte patru partide mai mici.
     
    Antti Rinne, predecesorul lui Marin, şi-a dat demisa la începutul lunii decembrie pe fondul disensiunilor din coaliţie în legătură cu grevă a angajaţilor Poştei din Finlanda.
     
    Sursă foto: Facebook
  • Iohannis: Îmi doresc ca primarii să fie aleşi în două tururi. Guvernul să îşi asume răspunderea

    „Eu am un mesaj pentru primarii care sunt prezenţi aici la întâlnirea cu Asociaţia Municipiilor din România. Cred că este, însă, important că mesajele pe care le am pentru primarii municipiilor sunt mesaje generale pe care le voi da şi celorlalţi primari, de exemplu că eu îmi doresc ca primarii să fie aleşi în două tururi (…) Trebuie să revenim la alegerea primarilor în două tururi. Sunt inişiarive în Parlament. Dacă nu se adoptă cred că ar fi o abordare rezonabilă să se meargă cu asumarea răspunderii în Parlament”, a declarat Klaus Iohannis, înainte de participarea la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România.

    Şeful statului a adăugat că „Bucureştiul nu este un oraş bine pus la punct”.

    Vicepremierul Raluca Turcan a declarat luni că, în cazul în care proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin nu va trece în Parlament, atunci Guvernul va lua alte măsuri. Vicepremierul a precizat că opţiunea unei moţiuni de cenzură există în orice moment.

    PSD şi UDMR nu exclud o moţiune de cenzură la adresa Cabinetului Orban, dacă Guvernul adoptă o OUG privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi.

  • Iohannis: Îmi doresc ca primarii să fie aleşi în două tururi. Guvernul să îşi asume răspunderea

    „Eu am un mesaj pentru primarii care sunt prezenţi aici la întâlnirea cu Asociaţia Municipiilor din România. Cred că este, însă, important că mesajele pe care le am pentru primarii municipiilor sunt mesaje generale pe care le voi da şi celorlalţi primari, de exemplu că eu îmi doresc ca primarii să fie aleşi în două tururi (…) Trebuie să revenim la alegerea primarilor în două tururi. Sunt inişiarive în Parlament. Dacă nu se adoptă cred că ar fi o abordare rezonabilă să se meargă cu asumarea răspunderii în Parlament”, a declarat Klaus Iohannis, înainte de participarea la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România.

    Şeful statului a adăugat că „Bucureştiul nu este un oraş bine pus la punct”.

    Vicepremierul Raluca Turcan a declarat luni că, în cazul în care proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin nu va trece în Parlament, atunci Guvernul va lua alte măsuri. Vicepremierul a precizat că opţiunea unei moţiuni de cenzură există în orice moment.

    PSD şi UDMR nu exclud o moţiune de cenzură la adresa Cabinetului Orban, dacă Guvernul adoptă o OUG privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi.

  • A plecat din ţară doar cu hainele de pe el, iar acum este votat pentru a doua oară drept cel mai bun CEO din Canada

    Preşedintele şi CEO-ul Air Canada, Călin Rovinescu, a fost numit CEO-ul şi strategul anului de publicaţia The Globe şi Mail’s Report. Este a doua oară când Rovinescu a fost ales CEO-ului anului în Canada.

    „Viziunea îndrăzneaţă a lui Călin a ghidat transformarea de succes a Air Canada în ultimul deceniu. Un lider înnăscut, el a instaurat o gândire antreprenorială în organizaţie, concomitent cu luarea unor decizii strategice care au deblocat potenţialul operatorului aerian. Boardul Air Canada îl felicită pe Calin pentru onoarea de a fi numit CEO-ul anului pentru a doua oară şi ca strateg al anului de liderul publicaţiilor naţionale ale Canadei”, a spus Vagn Sørensen, preşedinte al consiliului director al Air Canada, potrivit Business Insider.

    În 2019, Raportul Globe and Mail asupra businessului a ales cinci lideri câştigători reprezentând repere ale leadershipului în corporaţii, strategie, inovaţie, viziune şi responsabilitate.

    Air Canada este cel mai mare operator domestic şi internaţional al Canadei, deservind 220 de aeroporturi pe şase continente. Operatorul aerian a avut în 2018 51 de milioane de clienţi. Veniturile din compensaţii ale CEO-ului Air Canada au ajuns anul trecut la 11,5 milioane de dolari, în creştere cu 28% faţă de anul 2017, Călin Rovinescu fiind unul dintre cel mai bine plătiţi executivi din aviaţia mondială.

    Într-un interviu acordat anterior Business MAGAZIN, Călin Rovinescu a povestit drumul până la poziţia sa actuală: a ajuns în Montréal când avea cinci ani, cu vaporul, împreună cu părinţii, sora mai mare şi bunica. După o jumătate de secol, a ajuns unul dintre cei mai bine plătiţi executivi români din lume, iar amintirile despre România, deşi puţine, îl fac în continuare să zâmbească.

    Situaţia actuală a Air Canada este cu totul diferită faţă de perioada din  2009, când Rovinescu a devenit CEO şi compania părea să fie un avion în prăbuşire din cauza crizei globale. Situaţia turbulentă de atunci a fost unul dintre motivele alegerii lui Rovinescu în poziţia de CEO, potrivit relatărilor din presa canadiană.

    Procesele de restructurare au determinat Air Canada să îl înlocuiasă în 2009 pe CEO-ul Montie Brewer cu Rovinescu. „Air Canada a fost pentru mine mai mult decât o altă companie, este ceva în care am fost implicat mai mult de 25 de ani şi este important să văd că reuşeşte şi că se află  pe un drum care îi va asigura succesul pe mulţi din anii care vor urma„, şi-a descris Rovinescu evoluţia în cadrul transportatorului canadian.

    Deşi este CEO al companiei din 2009, întreaga carieră a lui Rovinescu este legată de istoria Air Canada. La 31 de ani, când era avocat în cadrul firmei Stikenan Elliott, a fost consilierul responsabil cu privatizarea liniei aeriene, încheiată în 1988. În 1999, a împiedicat preluarea ostilă a companiei de Onex Corp, devenind până în 2000 indispensabil pentru Robert Milton, şeful din acea vreme al Air Canada.

    Milton l-a rugat pe Rovinescu, pe atunci managing partner al firmei de avocatură, să se alăture companiei, relatează presa canadiană. Procesele de restructurare a companiei din perioada 2003-2004 se numără printre provocările cărora românul le-a făcut faţă. Totuşi, eşecul intermedierii unui acord între investitorul chinez Victor Li şi sindicatele Air Canada l-au determinat să demisioneze. S-a orientat astfel către domeniul bancar, participând, în 2004, la fondarea băncii private de investiţii Genuity Capital Markets.

    Experienţa restructurării din perioada 2003-2004 l-a determinat pe Rovinescu să conducă Air Canada spre profit, cinci ani mai târziu, când s-a întors la conducerea companiei în calitate de CEO, la data de 1 aprilie 2009.

    Ascensiunea românului nu s-a oprit aici: în 2012 a fost ales preşedinte al consiliului executiv al Star Alliance, cea mai mare alianţă mondială a companiilor aeriene, urmând ca, timp de doi ani, să conducă întâlnirile boardului, să realizeze strategia alianţei şi să dea votul în n ceea ce priveşte intrarea sau nu a unei companii aeriene în cadrul Star Alliance.

    „Comunicarea şi curajul reprezintă pietrele de temelie în a fi un bun lider. Pentru a te mişca rapid într-o economie dificilă, trebuie să ai un plan de comunicare bun. Apoi, este nevoie de curaj pentru a face o schimbare, chiar şi atunci când este vorba despre renunţare, fie că vorbim despre angajaţi sau despre furnizori„, a descris Rovinescu cele mai importante calităţi ale unui bun lider”, a spus Rovinescu în interviul acordat Business MAGAZIN.

  • Cine sunt „ăştia”: Povestea tinerei românce care concepe reclame pentru cele mai mari companii din Europa

    Sandra Bold a studiat arhitectura şi arta, iar când a venit vorba de carieră a înclinat din nou spre creaţie, doar că de data aceasta a ales o altă ramură a frumosului. A ales publicitatea. Văzuse o serie de reclame la televizor şi şi-a spus că e uşor să ajungă să fie chiar ea creierul creativ din spatele clipurilor publicitare ce fac înconjurul lumii. Şi cum socoteala de acasă se potriveşte cu cea din târg, după mai puţin de un deceniu în industrie, ea e astăzi digital creative director pentru Publicis Italia.

    Cum se numesc oamenii cu multe idei? Creativi. Cam aşa se pot rezuma jobul şi cariera executivului român.

    „Era o zi de ianuarie când am închis laptopul după ce mă uitasem la un spot pe Best Ads on TV şi am zis OK, destul cu uitatul, vreau să fac şi eu asta”, îşi aminteşte Sandra Bold, care de opt luni locuieşte în capitala modei Milano, unde lucrează pentru gigantul din lumea advertisingului Publicis. Nu ştia exact cu ce se mănâncă publicitatea la început sau ce ar urma să facă, dar voia să încerce. Şi a făcut-o.
Visa să realizeze „ceva spot Heineken sau Nike de ţâşpe milioane de euro pe care credeam că o să-l fac doar pentru că aplic la primul internship. Nu înţelegeam ce e exact publicitatea, mai ales în România lui 2012.”

    Ce ştia încă de atunci era că vrea să facă doar „chestii mişto”. Iar clipurile publicitare care transformau o marcă într-un brand şi care ajungeau să treacă testul timpului şi graniţele convenţionalului se încadrau în tipare. Dacă se poate vorbi de tipare într-o industrie care tocmai asta încearcă să evite.

    „Cumva, cu naivitatea aceea de început, am ajuns la un prim internship şi apoi la un job, alterior la MRM//McCann, care a fost primul moment marcant al carierei şi unde am cunoscut şi o serie de oameni care m-au ajutat să ajung unde sunt astăzi.” Primul job în advertising pentru Sandra Bold a fost acela de copywriter pentru agenţia Mercury360. După un an şi jumătate a păstrat poziţia, dar a schimbat compania cu Saatchi&Saatchi. În vara lui 2013 ajunge la McCann Erickson România. După patru luni în poziţia de copywriter este promovată ca şeful departamentului de profil.

    „Toate acestea m-au condus către Publicis Londra şi apoi Milano, alt moment cheie al carierei.” În Londra a ajuns ca senior creative în vara lui 2017, iar în toamna anului trecut trenul carierei sale a făcut o nouă oprire, în Milano.

    „Am plecat (din ţară – n.red.) în iulie 2017, într-o sâmbătă. Din punctul meu de vedere, cu mintea de atunci, consideram că era cam târzie decizia.” Avea 29 de ani şi se gândea de mult să ia drumul străinătăţii. Întârziase deja prea mult faţă de planul carierei pe care şi-l trasase singură.

    „De ce? Pentru că nu voiam să fiu warmduscher.” Warmduscher, explică tot ea, e un concept pe care îl folosesc nemţii pentru oamenii care nu ies din zona de confort.

    „Sunt acei oameni cărora le place să facă duş cu apă caldă, nici prea fierbinte, nici prea rece. Mereu am crezut că doar dacă ies din zona de confort pot să cresc mai mult.” Şi s-a dovedit că a avut dreptate. Ce presupune jobul ei actual?
“Momentan fac cam tot ce am făcut şi până acum.” În principiu, stă la un birou şi încearcă să vină cu idei. De preferat, bune. „În acelaşi timp coordonez echipe care trebuie să facă asta. (Să vină cu idei bune – n.red.).” Printre clienţii Publicis Italia se numără giganţi din domenii diferite precum Coca-Cola, Diesel, Heineken, Garnier sau Renault, potrivit site-ului propriu.

    De altfel, una dintre cele mai recente campanii ale brandului de modă Diesel, cunoscută după sloganul „Be a Follower”, poartă semnătura Publicis. „Singurul lucru constant în zilele mele (de muncă – n.red.) este numărul de cafele pe care le beau – vreo 4-5. Şi ar mai fi faptul că dacă plec de la birou pe lumină este sărbătoare. În rest, nu ştiu dacă aş putea să descriu o zi şi să fie la fel ca cealaltă.” A plecat din ţară acum circa doi ani şi recunoaşte că nu prea are în plan să se întoarcă. Nu acum cel puţin. Şi dacă ar face-o nu şi-a pus încă problema în ce context sau ce circumstanţe, dacă vrea să fie antreprenor, executiv sau, de ce nu, investitor. Ultima dată a fost acasă la început de aprilie.

    „Slavă cerului, au apărut tot mai multe cafenele cu cafea minunată (de specialitate – n.red.) şi bistrouri, şi locuri gen MARe (Muzeul de Artă Recentă) care te fac să vezi jumătătea deznămolită a Capitalei.” În ultimii ani, pe scena Bucureştiului au apărut câteva zeci de localuri noi, croite după chipul şi asemănarea celor din Berlin sau din ţările nordice, aproape toate fiind iniţiative antreprenoriale, proiecte ale unor tineri care vor să pună Capitala pe harta cool a lumii. Acelaşi tip de cool pe care Sandra Bold şi l-a dorit încă de la început pentru propria-i carieră. De altfel, când compară situaţia din România cu cea din Italia, mai exact când compară Milano cu Bucureştiul, ea spune că există plusuri şi minusuri. Depinde din ce unghi priveşti lucrurile.

    Când vine vorba de trafic, balanţa înclină în favoarea Italiei, deşi Sandra Bold afirmă că nu e cel mai bun judecător al situaţiei dat fiind că merge mai mult pe jos şi cu metroul. Cafeaua, la ea acasă în Italia, i se pare bună per ansamblu, dar îi e tare dor de cea de specialitate din România. Iar dacă vorbim de scena culturală, Milano câştigă. Din nou. La întrebarea de ce îi e cel mai dor din România, ea răspunde rapid. „De ai mei, de prieteni, de salată de vinete, de ştrudel şi de cremşnit făcut de mama, de seri în Control.

    De glume proaste pe care doar în limba română le înţelegi, de cartuşe cu cerneală neagră pentru stilouri.” E serioasă treaba cu cerneala, confirmă ea. „L-am pus pe tata să-mi aducă din ţară.”
La polul opus, cel mai puţin dor îi e de situaţia politică deoarece se revarsă pe moralul populaţiei. „Ţin minte că eram cu o constantă stare de nevroză în România, încă o zi, încă o lege discutabilă, încă o veste proastă, încă o şmecherie (…).” Dacă ar fi să aleagă trei lucuri pe care să le îmbunătăţească în România, ar începe cu sistemul educaţional, ar continua cu spitalele şi sistemul sanitar şi ar conchide cu mediul politic. „De unde pleacă totul.”