Tag: al doilea razboi mondial

  • Un ziar sud-coreean a scris că bomba nucleară a fost o “pedeapsă divină”. Reacţia Japoniei după editorial

     “Dumnezeu recurge uneori la mâna omului pentru a pedepsi acţiunile diabolice ale oamenilor”, scria la începutul săptămânii cotidianul Joongang Ilbo, evocând o celebră unitate japoneză din al Doilea Război Mondial, Unitatea 731.

    Cu sediul în nord-estul Chinei, la Harbin, această unitate a fost o secţie secretă, în cadrul unor cercetări biologice şi chimice, care a efectuat experienţe pe oameni, în cursul Războiului chinezo-japonez (1937-1945) şi celui de al Doilea Război Mondial, şi anume asupra unor prizonieri chinezi, sud-coreeni şi ruşi.

    “Strigătele (victimelor) au ajuns la cer, iar bombele atomice au căzut asupra Hiroshima şi Nagasaki”, continuă cotidianul, vorbind despre o “pedeapsă divină şi represalii umane”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Proiectil din Al Doilea Război Mondial, găsit în Gara Arad

     Prezenţa muniţiei a fost sesizată la 112 de muncitori care făceau săpături în Gara Arad pentru schimbarea unor linii de tren.

    O echipă de pirotehnişti a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad a mers la faţa locului pentru a ridica obiectul exploziv, care are o lungime de aproximativ 25 de centimetri.

    Autorităţile au format o zonă de siguranţă pe o rază de 250 de metri, însă intervenţia nu a impus evacuarea călătorilor şi nu a afectat mersul trenurilor, întrucât proiectilul a fost descoperit pe una dintre liniile dezafectate temporar, pentru lucrări de modernizare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raport secret al Atenei: Germania trebuie să plătească Greciei pentru Al Doilea Război Mondial. Schaeuble: “Iese din discuţie”

     “Chestiunea a fost încheiată cu mult timp în urmă. Plata unor reparaţii iese din discuţie. Consider că astfel de declaraţii sunt iresponsabile. În loc să amăgească oamenii în Grecia ar fi mai bine să le arate calea reformelor”, a declarat Schaeuble, potirivt presei germane, preluate de cotidianul elen Kathimerini.

    O comisie de experţi a Ministerului de Finanţe de la Atena a întocmit un raport secret în care reparaţiile datorate de Germania erau estimate la 162 miliarde de euro. Informaţii din raport au apărut duminică în cotidianul elen To Vima.

    Potrivit raportului Germania ar trebui să plătească Greciei 108 miliarde de euro pentru distrugeri cauzate infrastructurii şi 54 de miliarde de euro pentru împrumuturi luate cu forţa de regimul nazist de la Berlin de la banca centrală a Greciei în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce au în comun naziştii şi Hugo Boss

    Se pare că designul uniformelor naziste nu a fost unul întâmplător, branduri celebre astăzi participând la realizarea lor. Printre acestea, compania producătoare de haine de lux Hugo Boss.

    Hugo Boss şi-a început cariera ca simplu croitor. După cel de-al Doilea Război Mondial,când avea 33 de ani, şi-a fondat propria companie în Metzingen, Germania. Atunci aceasta era doar o mică unitate firmă cu 30 de angajaţi, la distanţă de brandul cunoscut în întreaga lume de acum.

    Când compania a început să simtă impactul crizei economice din 1931, Boss a acceptat oferta de a face uniforme pentru partidul nazist.
    În 1931, angajaţii Hugo Boss au început să lucreze la uniformele militare pentru trupele SS şi SA, dar şi pentru Tineretul Hitlerist. În afara uniformelor, Boss producea şi haine obişnuite până în 1938 când “şi-a reorientat producţia exclusiv activitatea pe producţia de uniforme”, potrivit spuselor unui specialist în istoria lui Boss la Universitatea din Munchen.


    “AM SUPRAVIEŢUIT LAGĂRULUI MORŢII”. Cine este românca ce a reuşit să scape

    din ghearele doctorului Josef Mengele: “A fi în Auschwitz era ca şi cum ai fi într-un accident de maşină în fiecare zi”

    IMPOSIBILUL SE ÎNTÂMPLĂ! EVREII DECOREAZĂ fratele unui NAZIST!

    Aşa arată o avere confiscată de nazişti (GALERIE FOTO)

    Cel mai perfid exemplu de SPIONAJ din istorie (SPECIAL)


    Se pare că uniformele au avut succes, firma a înregistrat un profit consistent şi au crescut la 300 de angajaţi dintr-o dată.Hugo Boss fusese şi membru al partidului nazist. A murit în 1948 şi nu a avut şansa să vadă cum aceasta s-a transformat într-un brand recunoscut în lume. În 1960, firma a făcut tranziţia spre costume, iar această linie a transformat brandul Boss într-un jucător important pe piaţa modei. Compania din prezent a fost vândută unor noi proprietari şi nu mai are legături cu familia Boss.

    Se pare că Hugo Boss nu este singura companie care a lucrat pentru nazişti. Familia de industriaşi Quandts, deţinătorii pachetului majoritar de acţiuni al BMW au recunoscut că au folosit mii de muncitori în businessul din perioada regimului nazist. În 1999, Deutsche Bank a fost de asemenea investigată în legătură cu practicile din acea perioadă. Se spune că au fost folosite credite de la această bancă pentru pentru construirea unor tabere de concentrare la Auschwitz..

    Statul german a creat în 1990 un fond în care companiile cu trecut nazist să plătească pentru a compensa modul în care au fost trataţi angajaţii lor în perioada naziştilor printre care şi ameninţarea cu lagărele de concentrare.

  • Misiunile SECRETE ale unui maestru al spionajului sovietic

    Printre cele mai importante misiuni ale sale s-au numărat asasinarea lui Lev Davidovici Troţki (un politician influent la începuturile existenţei Uniunii Sovietice, mai întâi Comisar al poporului pentru politica externă iar mai apoi ca fondator şi prim comandant al Armatei Roşii şi Comisar al poporului pentru apărare). Între misiunile lui Sudoplatov s-a mai numărat şi aflarea secretelor bombei atomice, cu ajutorul unor savanţi renumiţi precum Oppenheimer sau Bohr.

    Şocante sunt şi dezvăluirile privind rolul real jucat de soţii Rosenberg în spionajul atomic al URSS; motivul pentru care Stalin a inventat Complotul Medicilor şi conspiraţia sionistă; cine a ordonat masacrul din Pădurea Katyn; cum au organizat Hruşciov şi colegii săi arestarea şi împuşcarea lui Beria.

    Sudoplatov a fost arestat după căderea lui de la putere a lui Beria, în 1953. În pofida torturii şi a izolării complete în închisoare, a refuzat să “mărturisească”. Eliberat după 15 ani, a reuşit abia în 1992 să-şi obţină reabilitarea, ajutat de fiul său, Anatoli, profesor de economie la Universitatea din Moscova.

    “Misiuni speciale” este o carte de memorii uimitoare şi un document istoric unic, mărturia unui om care a ştiut cele mai negre secrete ale imperiului sovietic. Autorul cărţii, Jerrold L. Schecter povesteşte că pentru realizarea cărţii a realizat zeci de ore de interviuri, la care participa şi fiul fostului spion; 20 de ore sunt înregistrate video.

    Discuţiile aveau loc când Anatoli Sudoplatov avea deja o vârstă înaintată, de peste 80 de ani, iar durata maximă a unui interviu era de trei ore. Autorul punctează că Anatoli Sudoplatov nu a arătat niciodată remuşcări pentru faptele sale, multe şocante, ci dimpotrivă, povestea că acţiunile sale au avut loc în contextul în care Rusia a devenit o mare putere mondială.

    Cartea a produs multe controverse, cele mai puternice contestaţii venind din partea cercetătorilor americani şi ruşi; primii susţin că nu sunt adevărate declaraţiile lui Anatoli Sudoplatov, că americanii nu ar fi dezvăluit secrete despre bomba atomică, în timp ce ruşii îşi văd prestigiu ştirbit, prin prisma faptului că ei susţin că au descoperit de fapt informaţiile valoaroase, pe care fostul spion rus suţine că serviciile de spionaj le-ar fi pus la dispoziţia cercetătorilor.

    În plus, argumentează autorul în prefaţă, există de ceva vreme, în anumite cercuri academice cu gândire mai schematică, o tendinţă de a respinge amintirile personale ca fiind aproape prin definiţie inferioare “documentelor”.

    Când această concepţie a fost aplicată pentru prima dată în cazul Uniunii Sovietice, în anii 1930, şi apoi din nou la jumătatea anilor 1980, documentele oficiale sovietice nu prezentau deloc încredere, pe când măcar unele dintre amintirile personale erau adevărate, sau conţineau adevăruri.

    Dintre studiile istorice privind URSS şi-au păstrat, aşadar, valoarea doar cele bazate în mare măsură pe memoriile defectorilor sau ale altora – şi care au fost, aproape fără excepţie, validate după 1989, odată cu desecretizarea masivă a documentelor sovietice.

    Cartea “Misiuni speciale, Memoriile unui maestru al spionajului sovietic”, scrisă de Pavel şi Anatoli Sudoplatov, împreună cu Jerrold L. şi Leona P. Schecter, este disponibilă în România la editura Litera.



    “AM SUPRAVIEŢUIT LAGĂRULUI MORŢII”. Cine este românca ce a reuşit să scape din ghearele doctorului Josef Mengele: “A fi în Auschwitz era ca şi cum ai fi într-un accident de maşină în fiecare zi”

    IMPOSIBILUL SE ÎNTÂMPLĂ! EVREII DECOREAZĂ fratele unui NAZIST!

    Aşa arată o avere confiscată de nazişti (GALERIE FOTO)

    Cel mai perfid exemplu de SPIONAJ din istorie (SPECIAL)

  • Cum sărbătorea Crăciunul cel mai puternic om al lumii (GALERIE FOTO)

    Petrecerea din 18 decembrie 1941 de la Munchen nu era tocmai ca cele tradiţionale de Crăciun. Hitler credea cu tărie că religia nu-şi putea găsi locul în Reichul celor 1.000 de ani, aşa că a înlocuit figura sfântului Nicolae cu zeul Odin şi i-a forţat pe germani să celebreze mai degrabă solstiţiul de iarnă decât Crăciunul. Aici FOTOGRAFII de la petrecerile naziste.

    Trei ani mai târziu, naziştii aveau să reinventeze Crăciunul şi să comemoreze soldaţii ucişi în război – până la acel moment Germania nazistă raportase pierderi de aproape patru milioane de vieţi. Deşi mâncărurile gătite aveau în general forma svasticii sau a altor simboluri naziste, cei mai mulţi germani numeau sărbătoarea tot Crăciun. Liderul nazist apare stând la masă alături de subalterni, printre care se afla şi Heinrich Himmler, comandantul poliţiei secrete naziste. Alături de Himmler, Hitler a condus operaţiunea de exterminare a evreilor, homosexualilor şi a altor grupuri sociale pe care cei doi le considerau inacceptabile.

  • Cel mai cumplit coşmar din istoria Londrei (GALERIE FOTO)

    Proiectul Bomb Sight le permite utilizatorilor să observe în detaliu locurile în care s-au prăbuşit bombele armatei naziste din al Doilea Război Mondial, din perioada 10 iulie 1940 – 6 iunie 1941. Proiectul a fost realizat în urma unei colaboraări dintre Catherine Jones, profesor la Universitatea din Portsmouth, şi arhivele naţionale, scrie Daily Mail, în ediţia electronică.

    Mai mult de un milion de locuinţe au fost distruse de rachete, iar 40.000 de civili au murit, majoritatea în Londra.

  • Cel mai puternic câine din istorie

    Primit drept cadou de la şeful său de cabinet, Martin Bormann, Blondi avea să fie unul dintre cele mai apropiate fiinţe ale liderului nazist, chiar şi după ce şi-a mutat sediul central în buncărul de sub cancelaria Reichului de la începutul anului 1945. Câinele avea acces şi în dormitorul lui Adolf Hitler, iar cei doi petreceau ore bune împreună, fiind, după cum spunea chiar el “unul dintre puţinele momentele de relaxare”.

    Potrivit Dailymail, Hitler spera ca animalele să poată comunica cu liderii SS şi a sprijinit o şcoală specială prin care să-i antreneze să vorbească. Oficialii nazişti recrutau aşa numiţii câini educaţi de pe întreg teritoriul Germaniei şi îi antrenau să depisteze semnale folosindu-şi labele. Se spune că unii câini reuşeau să imite vocea umană, iar unul chiar răspunea cu “Mein Furher” la întrebarea “cine e Adolf Hitler”. Despre un alt câine se spune că ar fi scris poezii. Scopul final al antrenării lor era ca animalele să fie folosite în război alături de serviciile secrete. Doctorul Jan Bodenson, de la universitatea din Cardiff, îi numea, într-un raport de cercetare, “câini unici” sau “câinii incredibili ai istoriei”.

    Şcoala din instruire se numea Tier-Sprechschule ASRA şi se afla lângă Hanovra. Condusă de Margarethe Schmitt, a fost inaugurată în 1930 şi a funcţionat şi pe toată durata războiului. Terrierul Rolf vorbea prin apăsarea unei tastaturi cu laba, fiecare literă a alfabetului fiind reprezentată de un număr de apăsări. Câinele ar fi învăţat limbi străine, religie şi ar fi scris şi poezii. Tot Rolf şi-ar fi exprimat intenţia de a se alătura armatei germane – pentru că nu îi plăceau francezii. Un altul pe nume Don imita adesea vocea umană fiind suprins când se adresa unui om imitând cuvintele “Mi-e foame! Vreau prăjituri!”.

    Înainte ca Hitler să se sinucidă, în 30 aprilie 1945, i-a ordonat medicului Werner Haase să testeze pastilele pe Blondi, ca să se asigure că otrăvurile nu erau false. Cei doi au murit în aceeaşi zi. Există informaţii potrivit cărora cele mai mari două iubiri ale Fuhrerului erau Germania – “cu care era şi căsătorit” – şi Blondi, câinele care nu avea să-l trădeze niciodată.

  • Merkel: Europa se află în cea mai gravă criză de după Al Doilea Război Mondial. Dacă euro se va prăbuşi toată Europa va eşua

    Europa trebuie să-şi creeze noi structuri pentru o integrare mai puternică a statelor membre, a adăugat Merkel, potrivit CNBC.

    Sunt necesare sancţiuni care să se activeze automat în cazul ţărilor care încalcă Pactul de Stabilitate şi Creştere. Şeful guvernului german a reluat apelul pentru introducerea unei taxe asupra tranzacţiilor bancare şi interzicerea vânzării de acţiuni în lipsă, dacă nu la nivel global cel puţin în zona euro. În cazul unei vânzări în lipsă, un broker împrumută pentru o anumită perioadă acţiuni de la proprietarul acestora. Brokerul vinde acţiunile şi mizează, pentru a obţine profit, pe o scădere a cotaţiei până la momentul când va trebui să cumpere pentru a înapoia titlurile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro