ZF Corporate este serviciul de [tiri cu plat` al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (Tel fix. 0318.256.286 Tel. mobil. 0766.606.994) sau trimiteţi un email prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maxim o oră.
Tag: AdePlast
-
AdePlast deschide o fabrică de polistiren la Roman în urma unei investiţii de 3,7 mil. euro
Producătorul de materiale de construcţii AdePlast, controlat de omul de afaceri Marcel Bărbuţ (foto), a deschis o nouă fabrică de polistiren la Roman, în urma unei investiţii de 3,7 milioane de euro.Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 04.06.2013 -
AdePlast a finalizat platforma industrială de la Roman
“După ce acum două săptămâni am finalizat platforma industrială de la Oradea, iată că, în timp record, am reuşit şi terminarea celei de-a doua platforme din portofoliul nostru industrial, formată dintr-o fabrică de adezivi şi una de polistiren. Investiţia totală în obiectivul de la Roman a fost de 16 milioane de euro”, declară Marcel Bărbuţ, CEO AdePlast.
Unitatea de la Roman este cea mai modernă facilitate de producţie de polistiren din Europa şi ve deservi partenerii din zona Moldovei, dar şi exporturile către Republica Moldova, Ucraina şi ţările arabe. În fabrica de polistiren de la Roman vor lucra 49 angajaţi.
“Dezvoltarea noastră industrială nu se opreşte aici. Mai avem programate investiţii în acest an, cea mai apropiată fiind fabrica de vopsea care se află acum în pregătire la Ploieşti”, adaugă Marcel Bărbuţ.
AdePlast este cel mai important producător român materiale de construcţii cu trei platforme industriale situate în Oradea, Ploieşti şi Roman. Programul investiţional pe care AdePlast l-a demarat anul trecut a avut în vedere o împărţire strategică a unităţilor sale de producţie. Astfel, graţie celor cele trei platforme, care sunt susţinute cu o investiţie de peste 22 de milioane de euro, AdePlast şi-a optimizat fluxurile de livrare în aşa fel încât fiecare zonă geografică beneficiază de acoperire totală. Indiferent dacă livrarea se face la un partener din România sau la unul din afara ţării, marfa este produsă pe platforma cea mai apropiată şi este distribuită la client într-un timp foarte scurt.
Oradea. Capacitatea de producţie este de 250.000 de tone adezivi şi mortare uscate, 20.000 de tone de vopsea şi tencuieli decorative schimb şi 700.000 metri cubi de polistiren expandat (EPS), având inclusă şi capacitatea de producţie de polistiren grafitat în coobranding cu firma BASF.
Ploieşti. Pe platforma industrială de la Ploieşti se află o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone, o fabrică de polistiren expandat (EPS) de 700.000 de metri cubi, o line de producţie de polistiren grafitat de 150.000 de metri cubi, iar de la jumătatea anului intră în producţie fabrica de vopsea, tencuieli decorative şi lacuri şi emailuri pe bază de apă.
Roman. AdePlast deţine o zonă industrială care include o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone şi în amenajare o linie de producţie de polistiren expandat cu o capacitate anuală de 700.000 de metri cubi. Astfel, Adeplast devine producătorul de termosistem numărul 1 din România, având toate materialele componente realizate în fabricile proprii.
-
Marcel Bărbuţ porneşte fabrica de la Oradea
“Unitatea de la Oradea este cea de-a doua fabrică de polistiren din portofoliul nostru industrial, după cea de la Ploieşti, care include şi o linie de polistiren grafitat de 150.000 metri cubi pe an. în iunie vom porni încă o unitate similară la Roman. Practic, cu cele trei noi fabrici de polistiren expandat şi cu linia de polistiren grafitat vom ajunge la o capacitate de producţie de 2.250.000 metri cubi anual. Dezvoltarea celorlalte platforme industriale de la Ploieşti şi Roman continuă pe tot parcursul acestui an, pentru iulie având programată deschiderea fabricii de vopsele de la Ploieşti”, declară Marcel Bărbuţ, CEO AdePlast.
Programul investiţional pe care AdePlast l-a demarat anul trecut a avut în vedere o împărţire strategică a unităţilor sale de producţie. Astfel, graţie celor cele trei platforme, care sunt susţinute cu o investiţie de peste 22 de milioane de euro, AdePlast şi-a optimizat fluxurile de livrare în aşa fel încât fiecare zonă geografică beneficiază de acoperire totală. Indiferent dacă livrarea se face la un partener din România sau la unul din afara ţării, marfa este produsă pe platforma cea mai apropiată şi este distribuită la client într-un timp foarte scurt.
Dincolo de avantajul competitiv pe care îl are acum AdePlast, datorită acestor investiţii, compania devine un angajator cu peste 250 de salariaţi la nivelul întregii ţări. “Angajaţii AdePlast sunt o resursă extrem de importantă pentru că nivelul de tehnologie din fabricile noastre este unul extrem de avansat. Deci fiecare persoană care intră în fabricile noastre trebuie să-şi însuşească un nivel important de cunoştinţe pentru a face faţă fluxului de producţie. Finalizarea întregului proiect din 2013 va creşte, cu siguranţă, numărul de angajaţi ai AdePlast” declară Marcel Bărbuţ.
Odată cu deschiderea noii fabrici de la Oradea, AdePlast şi va consolida poziţia pe piaţa din Ungaria şi din Vestul Europei. „Exportul este o direcţie strategică pe care ne dorim să dezvoltăm puternic în următorii ani. Bulgaria, Moldova, Ucraina, Ungaria, Austria, Germania sau Libanul sunt pieţe pe care vom fi din ce în ce mai prezenţi cu produsele noastre, în primele 4 luni, având deja o creştere a exporturilor de 49 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, precizează Marcel Bărbuţ.
AdePlast este cel mai important producător român materiale de construcţii cu trei platforme industriale situate în Oradea, Ploieşti şi Roman.
Oradea. Capacitatea de producţie este de 250.000 de tone adezivi şi mortare uscate, 20.000 de tone de vopsea şi tencuieli decorative pe un schimb şi 700.000 metri cubi de polistiren expandat (EPS), având inclusă şi capacitatea de producţie de polistiren grafitat în coobranding cu firma BASF.
Ploieşti. Pe platforma industrială de la Ploieşti se află o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone, o fabrică de polistiren expandat (EPS) de 700.000 de metri cubi, o line de producţie de polistiren grafitat de 150.000 de metri cubi, iar de la jumătatea anului intră în producţie fabrica de vopsea, tencuieli decorative şi lacuri şi emailuri pe bază de apă.
Roman. AdePlast deţine o zonă industrială care include o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone şi în amenajare o linie de producţie de polistiren expandat cu o capacitate anuală de 700.000 de metri cubi. Astfel, Adeplast devine producătorul de termosistem numărul 1 din România, având toate materialele componente realizate în fabricile proprii. -
Cum reuşeşte cel mai puternic român din construcţii să deschidă patru noi fabrici când alţii pun lacătul la poartă
TOATĂ LUMEA SE PLÂNGE CĂ PIAŢA S-A DIMINUAT, DAR NOI CREŞTEM CONTINUU”, spune Marcel Bărbuţ, care a clădit afacerea Adeplast, cu rulaje de peste 40 de milioane de euro anul trecut. Pentru 2013 antreprenorul, care vorbeşte aproape jumătate din timp la telefon în perioadele în care nu are întâlniri, spune că îşi propune să crească vânzările cu 25%, dar că „visez şi mai mult„. Prin urmare, vânzările Adeplast ar urma să depăşească anul acesta 50 de milioane de euro, iar planurile pe termen mediu vizează atingerea pragului de 100 de milioane de euro.
Pentru a ajunge însă la acest nivel în trei ani, „trebuie să mai cumpărăm ceva şi să mai investim în ceva„, spune Bărbuţ, fără a da detalii. Şi profitul „trebuie să crească, chiar dacă nu proporţional cu creşterea cifrei de afaceri, pentru că amortizările vor diminua profitul net”, punctează antreprenorul. El spune că în ţările dezvoltate productivitatea angajaţilor este de 100.000 de euro pe an, în timp ce în 2012 la Adeplast fiecare om a produs de 230.000 de euro.

Plin de energie, subliniază cu pixul pe hârtie raportările la zi ale avansului pe care l-au înregistrat afacerile în prima parte a anului, admonestează muncitorii din fabrica de adezivi pentru că e prea mult praf („s-a stricat un filtru, dar nu e normal„) şi întreabă încruntat de ce nu a fost livrată marfa din depozit în magazine („…azi e termenul, acum trebuie să trimiţi camionul!„). La finalul interviului s-a lansat într-o discuţie telefonică în germană, iar apoi, aproape imediat, a început să vorbească cu firma de publicitate. Spune direct că n-are pace nici noaptea, se gândeşte mereu ce poate să mai facă.
S-a bazat pe fler când a hotărât să facă patru noi fabrici, într-o vreme în care domeniul construcţiilor suferă. „Trebuie să baţi fierul cât e cald„, justifică el o decizie ce pare riscantă. 22,5 milioane de euro pompaţi în 2012 şi 2013 în unităţi de producţie, din care un sfert din sumă din surse proprii, iar diferenţa din credite bancare, este o sumă cu care Marcel Bărbuţ cel mai probabil se plasează în vârful listei celor mai activi investitori ai perioadei.
Cum piaţa n-a crescut, explicaţia creşterii vânzărilor e simplă: Adeplast a atras clienţi de la concurenţi. Iar fenomenul nu poate decât să continue, de vreme ce antreprenorul calculează pragmatic orice economie de cost pe care o face în orice investiţie. Un exemplu este linia de producţie din fabrica de vopseluri de la Ploieşti, care va începe să producă în vară: „Utilajul este foarte performant„, spune Bărbuţ care înşiruie la tot pasul sumedenie de cifre care să argumenteze cât se poate de tehnic acest lucru.

ADEPLAST SE POATE LĂUDA CU O PRODUCŢIE PE CAP DE ANGAJAT MAI MARE DECÂT ORICE COMPETITOR LOCAL ŞI CHIAR FAŢĂ DE PRODUCĂTORI DIN ŢĂRI VESTICE. Şi asta chiar dacă vreme de patru luni, exemplifică omul de afaceri, unii angajaţi n-au produs nimic, ci s-au aflat în şcolarizare pentru fabricile noi. Iar creşterea eficienţei şi a productivităţii este dusă până în cele mai mici amănunte: la fabrica de adezivi de la Ploieşti foloseşte 12 cântare pentru a nu înregistra timpi morţi în timpul producţiei, iar camioanele sunt
încărcate până la jumărate cu saci de adezivi şi mortare uscate din cauza limitei de greutate pe care trebuie s-o respecte încărcătura, iar deasupra sunt aşezate pachetele cu polistiren tocmai pentru a nu plăti transportul de „aer„, de vreme ce polistirenul este foarte uşor, dar ocupă mult spaţiu. Iar alegerea spaţiului de la Roman, unde fabrica de „prafuri„ intră în producţie chiar săptămâna aceasta, a fost calculată pentru a fi în cel mai avantajos loc din punct de vedere al căilor rutiere, dar şi pentru acces la materia primă, nisipul.
Oraşul este practic aşezat în mijlocul Moldovei, iar de-acolo Adeplast va livra nu numai în provincie, ci şi în Ucraina, ţară în care speră să intre curând, dar şi în Republica Moldova, pe care plănuieşte să o „inunde„ cu produsele sale, mai cu seamă că „moldovenilor le plac românii„.
Exportul n-a avut până acum o mare pondere în afacerile grupului, dar pieţele externe sunt acum tot mai interesante pentru antreprenorul român. Ungaria, Bulgaria, Austria şi chiar Germania sunt ţări în care Marcel Bărbuţ crede că-şi va vinde produsele. În primele zece luni ale anului trecut compania a exportat produse în valoare de 4,5 milioane de lei, mai cu seamă către vestul Europei şi ţări arabe.
-
Operaţiunile Dufa pentru România şi Bulgaria preluate de AdePlast
”Atâta vreme cât avem capacitatea, ştim şi putem să producem la standardele impuse de Meffert AG am decis să aducem lângă marca de vopsele AdePlast şi un alt brand cu notorietate şi cotă importantă de piaţă,” declară Marcel Bărbuţ, CEO AdePlast..
“Am ales compania AdePlast pentru a reprezenta marca Dufa în România dat fiind ca în spatele investiţiilor masive din ultimii ani se află o strategie puternică de dezvoltare, care are la bază un model cu adevărat german de organizare. Mai mult decât atât, noile capacităţi de producţie sunt de un nivel tehnic de ultimă generaţie.
De asemenea, între AdePlast şi Meffert va exista o sinergie şi pe zona de mortare uscate şi polistiren, astfel că vom prelua de aici produse pentru o parte din pieţele în care suntem prezenţi”, declară Dieter Meffert, CEO Meffert A.G., deţinătorul mărcii Dufa.
Divizia Vopsele a AdePlast a preluat departamentul de vânzări, distribuţia şi clienţii cu care funcţiona Dufa în România, iar producţia de vopsea a Dufa a fost transferată în fabricile AdePlast, în primă fază la Oradea, ulterior, după deschidere, şi în cea din Ploieşti.
”Pentru moment producem vopselele Dufa în fabrica noastră de la Oradea, o fabrică cu tehnologie de ultimă generaţie, urmând ca din vara acestui an să demarăm producţia şi în fabrica din Ploieşti, odată cu pornirea acesteia, programată pentru luna iunie” declară Bogdan Pîrvu, director divizia vopsele a AdePlast.
În primă fază produsele premium marca Dufa vor fi importate din Germania, de la fabricile grupului Meffert AG. În contrapartidă AdePlast va produce pentru Meffert, sub brand privat, mortare, adezivi si polistiren pentru pieţele din Germania, Ungaria şi Ucraina.
”Divizia vopsele a AdePlast va funcţiona cu două departamente diferite de vânzări, câte unul pentru fiecare dintre cele doua mărci de vopsea. Astfel, în mai puţin de 3 ani ne propunem să devenim unul dintre jucătorii importanţi şi pe această piaţă.” declară Bogdan Pîrvu.
Anul trecut AdePlast a vândut vopsele şi tencuieli decorative în valoare de aproximativ 1,7 milioane de euro. La aceasta se adaugă suma realizată de Dufa în România anul trecut, de aproximativ 1,9 milioane de euro. ”Pentru 2013, asteptam o crestere semnificativa a cifrei de afaceri pentru Divizia Vopsele a Adeplast fata de suma vanzarilor realizate de cele două branduri, Dufa şi Adeplast în 2012, pe seama sinergiilor,” declară Bogdan Pîrvu.
Compania AdePlast a anunţat la începutul lunii martie un amplu proces de reorganizare a afacerii, pe trei divizii de business: Divizia Vopsele, Divizia Termosistem şi Divizia Adezivi şi Mortare Uscate, fiecare dintre acestea având management separat. Divizia Vopsele este condusă de Bogdan Pîrvu, iar Divizia Termosistem este coordonată de Octavian Nicula.
“Eu mă voi ocupa în continuare de dezvoltarea Diviziei de Adezivi şi Mortare Uscate până când voi găsi persoana potrivită care să preia şi acest business,” precizează Marcel Bărbuţ.
Grupul de companii Meffert s-a înfiinţat în 1947, în prezent numărându-se printre liderii producătorilor de vopsele pentru construcţii din Europa. Spectrul său de producţie şi distribuţie cuprinde produse de înaltă valoare ca: vopsele de faţadă, tencuieli interioare, lacuri, lazuri, produse de renovare şi conservare a construcţiilor.
Orientarea internaţională a companiilor din concern a început foarte timpuriu şi s-a desfăşurat expansiv la începutul anilor 90. Actualmente grupul numără în toată lumea peste 21 de capacităţi de producţie şi de distribuţie cu peste 1200 de angajaţi. Cifra de afaceri a grupului depăşeşte 300 milioane de euro pe an. Sediul central al companiei se află în Germania, la Bad Kreuznach, unde se găseşte şi principala fabrică.
AdePlast este cel mai important producător român de adezivi şi mortare uscate, cu două facilităţi de producţie dezvoltate la nivel naţional, o fabrică la Ploieşti şi una la Oradea. Capacitatea totală de producţie pentru sectorul mortarelor se ridică la 700.000 de tone anual.
Capacitatea de producţie pentru vopsele, tencuieli decorative şi adezivi speciali în stare umedă se ridică la 20.000 de tone pe un schimb. Unitatea de producţie de vopsele şi tencuieli decorative este una dintre cele mai moderne la nivel naţional, fiind inaugurată la începutul anului 2009 la Oradea. începând cu anul 2011 AdePlast a pus în funcţiune o fabrică de polisitern expandat la Ploieşti, cu o capacitate de producţie de 700.000 metri cubi pe an, iar în 2012 au fost achiziţionate utilajele pentru dotarea unor noi facilităţi de producţie de polistiren la Ploieşti şi Oradea, capacitatea crescând la 1.100.000 metri cubi anual.
Astfel, Adeplast devine producătorul de termosistem numărul 1 din România, având toate materialele componentede de bază realizate în fabricile proprii.
-
AdePlast, creşteri de 30% în 2012
“Am depăşit cu cinci procente ţinta de creştere pe care ne-am propus-o la începutul anului trecut”, a declarat Marcel Bărbuţ, proprietarul AdePlast, referindu-se la această creştere.
2012 a fost anul în care s-au consolidat platformele industriale din Oradea, Ploieşti şi Roman, iar în luna martie, compania va începe producţia de mortare la Roman, urmând ca din aprilie să să pornească linia de polistiren . “Dacă anul 2012 a fost unul al extinderii noastre pe verticală, având în vedere toată această dezvoltare industrială, 2013 va fi un an al expansiunii pe orizontală, în care toate aceste centre vor livra produse în pieţele de proximitate”, a mai menţionat Marcel Bărbuţ.
