Tag: AdePlast

  • Poveste românească, de acum cu precizie elveţiană

    AdePlast, producător român de materiale de construcţii cu 11 fabrici în portofoliu, va fi preluat de grupul elveţian Sika după ce „acţionarii AdePlast SA au decis să vândă societatea către grupul elveţian. Această tranzacţie îndeplineşte dorinţa regretatului Marcel Bărbuţ, fondatorul AdePlast“, se arată într-un comunicat trimis ieri de reprezentanţii AdePlast.
    Tranzacţia este condiţionată de autorizarea autorităţii de concurenţă. Potrivit unor surse din piaţă, valoarea tranzacţiei se află în jurul a 100 de milioane de euro, scriu cei de la ZF.

    În comunicatul transmis săptămâna trecută privind vânzarea AdePlast se arată că „acţionarii AdePlast SA au decis vânzarea companiei”, fără a fi precizat cine sunt aceşti acţionari. Alexander Bărbuţ, unul dintre fiii lui Marcel Bărbuţ, este singurul menţionat ca reprezentant al acţionarilor. Pe de altă parte, avocaţii de la Filip & Company au transmis că au asistat „o parte dintre acţionarii AdePlast SA în procesul de vânzare a companiei către Sika AG”, menţionând că este vorba despre Alexander Bărbuţ, Thomas Bărbuţ şi Marcel Bărbuţ.

    Într-un material de copertă publicat de Business Magazin în luna mai, povesteam cum omul de afaceri Marcel Bărbuţ a construit timp de două decenii afacerea AdePlast, cu unităţi de producţie în Roman, Oradea şi Ploieşti. Unul dintre cei mai importanţi antreprenori din industria materialelor de construcţii, Bărbuţ a devenit acţionar al AdePlast în 1996, la circa doi ani de la înfiinţarea companiei, care a avut iniţial acţionariat austriac. Fondatorul producătorului de materiale de construcţii AdePlast a încetat din viaţă la începutul lui 2019, la vârsta de 62 de ani, având o avere estimată la 55 de milioane de euro.

    „Dacă nu poţi începe de unul singur, alege-ţi întotdeauna parteneri de încredere. Caută să fii mereu în control şi să ştii absolut tot ce se întâmplă în companie, de la primul până la ultimul angajat. Trebuie să urmăreşti tot ce se întâmplă“, spunea Marcel Bărbuţ în 2015, într-un articol de copertă din Business MAGAZIN. „În 2015, antreprenorul îl numea în funcţia de conducere pe Bogdan Pîrvu, care anterior deţinuse şefia diviziei de vopsele, una dintre cele trei ale grupului. În 2016 antreprenorul a revenit la conducerea grupului AdePlast după numai un an, perioadă în care îl numise ca CEO pe Bogdan Pîrvu.

    Nu este însă un caz singular şi poate că aventurile riscante ale câtorva antreprenori joacă un rol esenţial în această preferinţă clară de a păstra frâiele companiei în propriiile mâini. „Am crezut că voi putea să formez un CEO pentru AdePlast, dar Bogdan Pîrvu nu a performat conform mandatului primit. Voi forma ca CEO pe unul din băieţii mei“, spunea la acel moment Marcel Bărbuţ. Despre cei trei ani petrecuţi de Bogdan Pîrvu la conducerea diviziei de vopsele, Marcel Bărbuţ spunea că „a fost un mandat lung pentru mine“; niciun alt manager nu a avut un mandat întins pe parcursul mai multor ani. Antreprenorul povestea că decizia luată s-a bazat pe idei clare: „Un CEO îl eliberează pe proprietarul de business de multe operaţii executive – citirea, semnarea nenumăratelor contracte, conducerea operativă a nouă fabrici etc. Altfel spus, probleme zilnice care mănâncă multe ore“.

    Ca urmare, antreprenorul declara că poate să vadă mai bine piaţa, mai cu seamă pentru că, spunea Bărbuţ, existau nenumărate oportunităţi de achiziţii, afaceri de cumpărat la preţuri bune. La finalul unui an, Bărbuţ a tras linie, a adunat şi a ajuns la concluzia că Bogdan Pîrvu nu a îndeplinit obiectivele; a reluat conducerea grupului, iar pe termen lung plănuia să-l formeze ca CEO pe unul dintre băieţii săi, implicaţi deja în afaceri. La scurt timp după decesul lui Marcel Bărbuţ, mai multe publicaţii din România notau că omul de afaceri nu a încredinţat compania celor trei fii ai săi, Alexander Michael (29 de ani), Thomas (26 de ani) şi Marcel Jr (23 de ani), preferând să îl numească executor testamentar pe Daniel Stăncescu, CEO-ul AdePlast. Potrivit publicaţiilor respective, Stăncescu ar fi primit instrucţiuni ferme să vândă compania, pentru ca angajaţii să aibă un loc de muncă, şi să dea copiilor doar o parte din bani. Contactaţi de Business MAGAZIN, cei trei moştenitori nu au vrut să ofere la acel moment declaraţii legate de informaţiile apărute în presă.

  • Câţi bani încasează moştenitorii lui Marcel Bărbuţ din vânzarea Adeplast către grupul elveţian Sika: aproape 100 mil. euro

    Adeplast, producătorul român de materiale de construcţii, cu 11 fabrici în portofoliu, va fi preluat de grupul elveţian Sika după ce „acţionarii Adeplast SA au decis să vândă societatea către grupul elveţian. Această tranzacţie îndeplineşte dorinţa regretatului Marcel Bărbuţ, fondatorul Adeplast“, se arată într-un comunicat trimis ieri de către reprezentanţii Adeplast.

    Tranzacţia este condiţionată de autorizarea autorităţii de concurenţă. Potrivit unor surse din piaţă, valoarea tranzacţiei se află în jurul a 100 de milioane de euro. 

    ZF a scris în luna iunie că Adeplast este curtat de investitori interesaţi să cumpere compania, iar banca de investiţii Alantra, cu operaţiuni în Europa, Statele Unite, Asia şi America Latină, se ocupă de găsirea unui cumpărător pentru Adeplast. În octombrie, ZF a scris că Sika este aproape de preluarea Adeplast.

  • Încă o afacere românească s-a vândut unei multinaţionale: Elveţienii de la Sika sunt noii proprietari ai producătorului român de materiale de construcţii Adeplast. Alexander Bărbuţ, Adeplast: Noi ne pregătim să ne urmăm propriul drum

    Grupul elveţian din construcţii Sika cumpără producătorul român de materiale de construcţii Adeplast, ca urmare a unei decizii a acţionarilor companiei locale.

    Ce s-a întâmplat cu imperiul de milioane de euro construit de unul dintre cei mai importanţi antreprenori români după ce acesta a decedat

    „Această tranzacţie îndeplineşte dorinţa regretatului Marcel Bărbuţ, fondatorul Adeplast (care a încetat din viaţă la începutul anului – n. red.), care a transformat societatea, de la începuturile sale modeste, în cel mai important producător de termoizolaţii din România şi într-un jucător regional în Europa de sud-est. Tranzacţia este condiţionată de autorizarea autorităţii de concurenţă”, spun reprezentanţii Adeplast.

    ZF a scris ZF a scris în luna iunie că Adeplast este curtat de investitori interesaţi să cumpere compania, iar banca de investiţii Alantra, cu operaţiuni în Europa, Statele Unite, Asia şi America Latină, se ocupă de găsirea unui cumpărător pentru Adeplast. În octombrie, ZF a scris că Sika este aproape de preluarea Adeplast, o companie cu un business de peste 100 de milioane de euro şi 470 de angajaţi.

    Proprietarii Adeplast au fost asistaţi în această tranzacţie de către ALANTRA şi BI Corporate Finance, precum şi de casa de avocatură Wolf Theiss.  

    AdePlast produce mor­ta­re, polistiren şi vopsele în cele 11 fabrici pe care le are la Ploieşti, Oradea, Roman şi Craiova.

    „Aceasta reprezintă munca de o viaţă a tatălui nostru, Marcel Bărbuţ, şi este o poveste minunată de succes a unui român. Sperăm că Sika va continua această poveste şi va duce societatea pe culmi şi mai înalte, ca parte a unuia dintre cele mai importante grupuri din această industrie la nivel european, în timp ce noi ne pregătim să ne urmăm propriul drum”, spune Alexander Bărbuţ, reprezentantul acţionarilor Adeplast şi unul dintre fiii lui Marcel Bărbuţ.

    AdePlast a avut în 2018 o cifră de afaceri de 474 de milioane de lei (103 mil. euro), în creştere cu 13% faţă de anul anterior, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. Din această valoare, 8,4 milioane de euro au venit din exporturi, AdePlast trimiţând produse peste graniţe în Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova, Austria, Spania, Italia.

    „Cu Sika de partea sa, Adeplast îşi va întări forţele, atât ca angajator atractiv, cât şi ca partener de încredere şi contribuitor important la economia ţării”, spune Daniel Stăncescu, director general Adeplast.

    La începutul acestui an, el spunea că, pe lângă cele 11 fabrici pe care AdePlast le are deja, este planificată construcţia a două fabrici noi – în Ploieşti şi lângă Craiova, cu o investiţie de 7,5 mil. euro.

    „Adeplast este un lider consacrat al industriei, ce va consolida semnificativ prezenţa produselor noastre de finisaje pentru construcţii pe piaţa aflată în plină expansiune din România. Îmbunătăţirea accesului la canalul de distribuţie va oferi oportunităţi interesante de cross-selling, va creşte penetrarea noastră pe piaţă şi va permite dezvoltarea continuă a ambelor societăţi”, spune Ivo Schädler, manager regional Sika EMEA.

    Producătorul elveţian de mortare şi adezivi pentru construcţii Sika are trei fabrici în România şi a avut în 2018 afaceri de 155 de milioane de lei (34 mil. euro) pe plan local, potrivit datelor existente pe site-ul Ministerului de Finanţe, cu 8% mai mult faţă de 2017.

    Compania a avut un profit de aproape şapte milioane de lei şi un număr mediu de 78 de angajaţi.

    Sika a mai cumpărat anul trecut o fabrică de la Arcon, grup din construcţii deţinut de antreprenorul român Ioan Ţiţeiu. Tranzacţia a primit avizul Concurenţei în luna iulie 2019. Achiziţia a cuprins doar divizia de membrane pentru sisteme de acoperişuri şi hidroizolaţii, nu şi celelalte companii ale grupului. În paralel cu integrarea fabricii Arcon din Covasna, Sika are în lucru, de mai mult timp, o nouă unitate de producţie, în apropiere de Bucureşti, unde ar urma să facă aditivi pentru beton, mortare şi alte produse pe bază de ciment.

    Până atunci însă, din portofoliul actual al Sika România fac parte două unităţi de producţie, una de aditivi pentru betoane, la Braşov, şi una de mortare şi adezivi speciali pentru construcţii, în localitatea Căpuşu Mare, din judeţul Cluj, alături de cea de la Arcon, amplasată în Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna.

  • Ce s-a întâmplat cu imperiul de milioane de euro construit de unul dintre cei mai importanţi antreprenori români după ce acesta a decedat

    Omul de afaceri Marcel Bărbuţ, fondatorul producătorului de materiale de construcţii AdePlast, a încetat din viaţă la începutul acestui an, la vârsta de 62 de ani, având o avere estimată la 55 de milioane de euro. Omul de afaceri a construit timp de două decenii afacerea AdePlast, cu unităţi de producţie în Roman,

    Oradea şi Ploieşti. Unul dintre cei mai importanţi antreprenori din industria materialelor de construcţii, Bărbuţ a devenit acţionar al AdePlast în 1996, la circa doi ani de la înfiinţarea companiei, care a avut iniţial acţionariat austriac.

    „Dacă nu poţi începe de unul singur, alege-ţi întotdeauna parteneri de încredere. Caută să fii mereu în control şi să ştii absolut tot ce se întâmplă în companie, de la primul până la ultimul angajat. Trebuie să urmăreşti tot ce se întâmplă, spunea Marcel Bărbuţ în 2015, într-un articol de copertă din Business MAGAZIN. „Bătălia există pe toate segmentele de piaţă, de aceea trebuie să îţi cunoşti bine competitorii şi să le ştii cifrele şi deciziile. Dacă un concurent face cu 10 angajaţi ceea ce tu faci cu 15, mai bine să nu te apuci.

    Calculele trebuie făcute cât mai precis, iar atenţia la salarii trebuie să fie constantă. Dacă plăteşti un angajat cu mult mai mult decât nivelul pieţei, afacerea devine foarte complicată. Totul trebuie negociat foarte atent, de la finanţare până la furnizori şi salarii. Dacă ar fi să o iau de la capăt în condiţiile actuale, m-aş gândi de două ori dacă să încep sau nu.

    Deşi luase iniţial decizia de a ceda controlul companiei, în 2016 antreprenorul a revenit la conducerea grupului AdePlast după numai un an, perioadă în care îl numise ca CEO pe Bogdan Pîrvu. Nu este însă un caz singular şi poate că aventurile riscante ale câtorva antreprenori joacă un rol esenţial în această preferinţă clară de a păstra frâiele companiei în propriiile mâini. „Am crezut că voi putea să formez un CEO pentru AdePlast, dar Bogdan Pîrvu nu a performat conform mandatului primit.

    Voi forma ca CEO pe unul din băieţii mei“, spunea la acel moment Marcel Bărbuţ. În 2015, antreprenorul îl numea în funcţia de conducere pe Bogdan Pîrvu, care anterior deţinuse şefia diviziei de vopsele, una dintre cele trei ale grupului. Despre cei trei ani petrecuţi de Bogdan Pîrvu la conducerea diviziei de vopsele, Marcel Bărbuţ spunea că „a fost un mandat lung pentru mine“; niciun alt manager nu a avut un mandat întins pe parcursul mai multor ani. Antreprenorul povestea că decizia luată s-a bazat pe idei clare: „Un CEO îl eliberează pe proprietarul de business de multe operaţii executive – citirea, semnarea nenumăratelor contracte, conducerea operativă a nouă fabrici etc.

    Altfel spus, probleme zilnice care mănâncă multe ore“. Ca urmare, antreprenorul declara că poate să vadă mai bine piaţa, mai cu seamă pentru că, spunea Bărbuţ, existau nenumărate oportunităţi de achiziţii, afaceri de cumpărat la preţuri bune. La finalul unui an, Bărbuţ a tras linie, a adunat şi a ajuns la concluzia că Bogdan Pîrvu nu a îndeplinit obiectivele; a reluat conducerea grupului, iar pe termen lung plănuia să-l formeze ca CEO pe unul dintre băieţii săi, implicaţi deja în afaceri.

    La scurt timp după decesul lui Marcel Bărbuţ, mai multe publicaţii din România notau că omul de afaceri nu a încredinţat compania celor trei fii ai săi, Alexander Michael (29 de ani), Thomas (26 de ani) şi Marcel Jr (23 de ani), preferând să îl numească executor testamentar pe Daniel Stăncescu, CEO-ul AdePlast. Potrivit publicaţiilor respective, Stăncescu ar fi primit instrucţiuni ferme să vândă compania, pentru ca angajaţii să aibă un loc de muncă, şi să dea copiilor doar o parte din bani. Contactaţi de Business MAGAZIN, cei trei moştenitori nu au vrut să ofere declaraţii legate de informaţiile apărute în presă. Până în prezent, nu a intervenit nicio schimbare în structura administrativă a companiei.

    „Existând deja un dosar penal în care se fac cercetări, nu pot comenta decât că am încredere în justiţie şi că toate eforturile mele următoare vor fi direcţionate spre restabilirea echilibrului în companie şi spre bunul mers al acesteia. Sunt în continuare CEO-ul şi preşedintele companiei şi doresc să-i asigur pe toţi partenerii AdePlast – colegi, salariaţi, clienţi, furnizori, finanţatori – că strategia imprimată de domnul Marcel Bărbuţ va fi implementată cu orice preţ”, a explicat Daniel Stăncescu pentru Libertatea, publicaţia care a publicat detalii despre conflictul dintre el şi cei trei fii ai lui Marcel Bărbuţ.

  • Marcel Bărbuţ, proprietar / Adeplast: „Dacă ai încriptată în ADN dorinţa de a te ţine tot timpul în zona acţiunilor corecte, chit că pe unii îi deranjezi, reputaţia te ajută în business, dar şi în raporturile pe care le ai cu oamenii corecţi”

    Carte de vizită
    ¶ A construit pe parcursul a aproximativ 20 de ani afacerea AdePlast, formată până anul acesta din trei fabrici la Oradea, patru fabrici  la Ploieşti şi două la Roman
    ¶ Anul acesta, compania a anunţat deschiderea unei platforme industriale la Işalniţa, în apropiere de Craiova, pe o suprafaţă de 20 de hectare, în urma unei investiţii de 22 de milioane de euro
    ¶ AdePlast a înregistrat în 2017 afaceri de circa 92 de milioane de euro

  • AdePlast şi-a dublat exporturile la 9 luni

    “La export am avut un avans considerabil încă din prima jumătate a anului,  iar până în al treilea trimestru, am reuşit aproape să dublăm nivelul de business pe această zonă. Totul se datorează unei creşteri exponenţiale a cererilor pentru produsele noastre în ţări ca Bulgaria sau Ungaria. Aici proiectele de termoizolaţii se desfăşoară într-un ritm galopant, date fiind fondurile europene accesate în ultimul an pentru eficentizarea energetică”, declară Daniel Stăncescu, CEO AdePlast.

    Compania exportă mortare, vopseluri şi termosisteme în ţări precum Republica Moldova, Bulgaria, Ungaria, Austria, Italia, Germania şi Spania, iar cu noua platformă de la Craiova va prelua comenzi pentru ţările din fosta Iugoslavie. “Marea Britanie este o altă destinaţie de export care se va dezvolta odată certificarea pe care am obţinut-o chiar luna trecută de la The British Board of Agrements (BBA), cel mai prestigios organism de auditare în domeniul materialelor de construcţii. Auditul a fost efectuat pentru unul dintre mortarele produse pe platforma de la Oradea, şi anume adezivul Polistirol Premium”, precizează Daniel Stăncescu.

    Zilnic, doar de pe platforma din Ploieşti pleacă 80 de tiruri cu produse AdePlast, dintre care 8 în afara ţării. 

    În ceea ce priveşte evoluţia generală a business-ului, AdePlast a înregistrat un avans de 17% la 9 luni, din această creştere 37% se datorându-se polistirenului. După trei trimestre, AdePlast a reuşit să livreze peste 1.000.000 de m³ de polistiren, depăşind cu 87.000 m³ producţia din aceeaşi perioadă a anului trecut. Până la sfârşitul anului compania estimează vânzări totale de peste 90 de milioane de euro.

    România este una dintre cele mai importante pieţe de polistiren la nivel european. Există cel puţin 40 de fabrici de polistiren în ţară, acestea reuşind să se producă la nivel local peste 4 milioane de metri cubi anual. Cele mai recente prognoze ale pieţei mondiale de polistiren arată că până în 2024, nivelul global va ajunge la 51,5 miliarde de dolari, din care 60% vor fi destinaţi construcţiilor, adică aproximativ 1 miliard de m³.

    “De-a lungul timpului, am investit 400.000 euro doar în laboratorul de cercetare pentru a testa produsele noastre şi a dezvolta altele noi, iar efortul nostru are deja impact major  în business. Spre exemplu, produsele Aeria, dezvoltate în laboratoarele AdePlast au ajuns să fie cunoscute ca fiind inovatoare în afara graniţelor, în special de echipele de meşteri români care lucrează în occident. Un exemplu concret îl găsim la multe din hotelurile din Grand Canaria care sunt renovate cu aceste vopseluri sau la spitalul din Graz Austria, care anul acesta a fost reabilitat integral cu termosistem AdePlast pe bază de polistiren”, mai precizează Daniel Stăncescu.

    AdePlast este cel mai important producător român de materiale pentru construcţii, cu trei platforme industriale situate în Oradea, Ploieşti şi Roman.

    Capacitatea de producţie de la Oradea este de 250.000 de tone adezivi şi mortare uscate, 50.000 de tone / an  vopsele  şi tencuieli decorative  şi 700.000 metri cubi de polistiren expandat (EPS), având inclusă şi capacitatea de producţie de polistiren grafitat în cobranding cu firma BASF.

    Pe platforma industrială de la Ploieşti se află o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone / an, o fabrică de polistiren expandat (EPS) de 1.050.000 de metri cubi, o line de producţie de polistiren grafitat de 150.000 de metri cubi, la care se adauga o fabrica de vopsele, tencuieli decorative, lacuri şi emailuri, cu o capacitate de 50.000 tone / an.

    AdePlast deţine la Roman o zonă industrială care include o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone / an şi  o linie de producţie de polistiren expandat cu o capacitate anuală de 700.000 de metri cubi. Astfel, Adeplast devine producătorul de termosistem numărul 1 din România, având toate materialele componente realizate în fabricile proprii.

  • Plus 20% pentru AdePlast la 6 luni

    “Într-o piaţă din ce în ce mai concurenţială, cu jucători autohtoni şi regionali dornici de cote de piaţă, am reuşit o creştere 20% a cifrei de afaceri pe ultimele 6 luni. Evoluţia se datorează în primul rând acoperirii minuţioase a teritoriului României şi în al doilea rând, a gamei vaste de produse AdePlast, toate realizate exclusiv în fabricile noastre. Evident că aşezarea strategică a platformelor AdePlast joacă un rol important în evoluţia cifrei noastre de afaceri”, declară Marcel Bărbuţ, proprietar AdePlast.

    După investiţii de peste 50 de milioane de euro, realizate în anii cei mai grei prin care a trecut economia României, odată cu deschiderea pieţei spre consum, AdePlast reuşeşte să marcheze creşteri şi profit, dar şi să conteze la export.

    ”Gama foarte variată de produse, începând de la adezivi, mortare, până la vopsele, tencuieli decorative şi materiale termoizolante, realizate în fabricile noastre, ne conferă un avantaj când vine vorba de preţ, mobilitate sau garanţie. România este deja piaţa noastră şi suntem din ce în ce mai prezenţi si în Europa”, declară Marcel Bărbuţ.

    AdePlast a vândut la export, în prima jumătate a lui 2017, cu 136% mai mult ca în aceeaşi perioadă a anului trecut, creşteri evidenţiate substanţial în Bulgaria şi Ungaria. Cele mai importante pieţe pentru AdePlast sunt ţările limitrofe, dar vopseaua Aeria Gold este deja un produs cunoscut în zone ”exotice” precum Spania cu Insulele Canare sau Italia.

    Produsele cu ponderea cea mai mare la export sunt: vopselele din gama Aeria, respectiv Aeria Gold si PorusX, precum şi pachetele all-inclusive de Termosisteme (Polistiren, adeziv lipire (Polistirol), plasa, dibluri) şi adezivi pentru placări ceramice (în special AFN – Adeziv super plastic de înaltă rezistenţă).

    ”Este uşor de înţeles cum AdePlast reuşeşte să văndă produse în toată Europa, chiar şi în zone destul de îndepărtate. Sunt mulţi meseriaşi români care odată plecaţi la muncă în afara ţării, ne contactează pentru a le livra, chiar şi la mii de km, materialele cu care s-au învăţat să lucreze în România. Fabricile noastre sunt cele mai noi din Europa, iar reţetele de vopsea, de exemplu, sunt încă inovaţii la nivel european. Asta conferă românilor care le folosesc pe şantierele din Europa un avantaj calitativ şi competitiv. Ne aşteptam ca acest trend să crească în urmatoarele luni”, încheie Marcel Bărbuţ.

    AdePlast este cel mai important producător român de materiale pentru construcţii, cu trei platforme industriale situate în Oradea, Ploieşti şi Roman.

    Oradea. Capacitatea de producţie este de 250.000 de tone adezivi şi mortare uscate, 50.000 de tone / an  vopsele  şi tencuieli decorative  şi 700.000 metri cubi de polistiren expandat (EPS), având inclusă şi capacitatea de producţie de polistiren grafitat în cobranding cu firma BASF.

    Ploieşti. Pe platforma industrială de la Ploieşti se află o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone / an, o fabrică de polistiren expandat (EPS) de 1.050.000 de metri cubi, o line de producţie de polistiren grafitat de 150.000 de metri cubi, la care se adauga o fabrica de vopsele, tencuieli decorative, lacuri şi emailuri, cu o capacitate de 50.000 tone / an.

    Roman. AdePlast deţine o zonă industrială care include o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone / an şi  o linie de producţie de polistiren expandat cu o capacitate anuală de 700.000 de metri cubi. Astfel, Adeplast devine producătorul de termosistem numărul 1 din România, având toate materialele componente realizate în fabricile proprii.

     

  • Plus 20% pentru AdePlast la 6 luni

    “Într-o piaţă din ce în ce mai concurenţială, cu jucători autohtoni şi regionali dornici de cote de piaţă, am reuşit o creştere 20% a cifrei de afaceri pe ultimele 6 luni. Evoluţia se datorează în primul rând acoperirii minuţioase a teritoriului României şi în al doilea rând, a gamei vaste de produse AdePlast, toate realizate exclusiv în fabricile noastre. Evident că aşezarea strategică a platformelor AdePlast joacă un rol important în evoluţia cifrei noastre de afaceri”, declară Marcel Bărbuţ, proprietar AdePlast.

    După investiţii de peste 50 de milioane de euro, realizate în anii cei mai grei prin care a trecut economia României, odată cu deschiderea pieţei spre consum, AdePlast reuşeşte să marcheze creşteri şi profit, dar şi să conteze la export.

    ”Gama foarte variată de produse, începând de la adezivi, mortare, până la vopsele, tencuieli decorative şi materiale termoizolante, realizate în fabricile noastre, ne conferă un avantaj când vine vorba de preţ, mobilitate sau garanţie. România este deja piaţa noastră şi suntem din ce în ce mai prezenţi si în Europa”, declară Marcel Bărbuţ.

    AdePlast a vândut la export, în prima jumătate a lui 2017, cu 136% mai mult ca în aceeaşi perioadă a anului trecut, creşteri evidenţiate substanţial în Bulgaria şi Ungaria. Cele mai importante pieţe pentru AdePlast sunt ţările limitrofe, dar vopseaua Aeria Gold este deja un produs cunoscut în zone ”exotice” precum Spania cu Insulele Canare sau Italia.

    Produsele cu ponderea cea mai mare la export sunt: vopselele din gama Aeria, respectiv Aeria Gold si PorusX, precum şi pachetele all-inclusive de Termosisteme (Polistiren, adeziv lipire (Polistirol), plasa, dibluri) şi adezivi pentru placări ceramice (în special AFN – Adeziv super plastic de înaltă rezistenţă).

    ”Este uşor de înţeles cum AdePlast reuşeşte să văndă produse în toată Europa, chiar şi în zone destul de îndepărtate. Sunt mulţi meseriaşi români care odată plecaţi la muncă în afara ţării, ne contactează pentru a le livra, chiar şi la mii de km, materialele cu care s-au învăţat să lucreze în România. Fabricile noastre sunt cele mai noi din Europa, iar reţetele de vopsea, de exemplu, sunt încă inovaţii la nivel european. Asta conferă românilor care le folosesc pe şantierele din Europa un avantaj calitativ şi competitiv. Ne aşteptam ca acest trend să crească în urmatoarele luni”, încheie Marcel Bărbuţ.

    AdePlast este cel mai important producător român de materiale pentru construcţii, cu trei platforme industriale situate în Oradea, Ploieşti şi Roman.

    Oradea. Capacitatea de producţie este de 250.000 de tone adezivi şi mortare uscate, 50.000 de tone / an  vopsele  şi tencuieli decorative  şi 700.000 metri cubi de polistiren expandat (EPS), având inclusă şi capacitatea de producţie de polistiren grafitat în cobranding cu firma BASF.

    Ploieşti. Pe platforma industrială de la Ploieşti se află o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone / an, o fabrică de polistiren expandat (EPS) de 1.050.000 de metri cubi, o line de producţie de polistiren grafitat de 150.000 de metri cubi, la care se adauga o fabrica de vopsele, tencuieli decorative, lacuri şi emailuri, cu o capacitate de 50.000 tone / an.

    Roman. AdePlast deţine o zonă industrială care include o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone / an şi  o linie de producţie de polistiren expandat cu o capacitate anuală de 700.000 de metri cubi. Astfel, Adeplast devine producătorul de termosistem numărul 1 din România, având toate materialele componente realizate în fabricile proprii.

     

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 5 iunie 2017

    COVER STORY:  Predicţii pentru un sfert de secol

    Care sunt domeniile în care România poate excela şi ce soluţii putem găsi pentru o creştere economică pe termen lung? Cum creăm mai mulţi antreprenori? Cum evităm capcana venitului mediu? Iată doar câteva dintre întrebările la care îşi propune să dea răspunsul proiectul “25 de întrebări pentru viitorul României”, demarat de EY.


    ANTREPRENORIAT: Cariera în IT începe din liceu


    TEHNOLOGIE: Internet of Things devine realitate


    LIFESTYLE: Arta ca business


    SPECIAL: Transformarea Indiei în noul tărâm al făgăduinţei
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 29 mai 2017

    COVER STORY:  Cum creşti productivitatea angajaţilor

    Cu 15% este mai mare productivitatea angajaţilor din medii de lucru cu elemente naturale. Altfel spus, un angajator câştigă aproape o zi de muncă pe săptămână de pe urma fiecărui angajat. Dezvoltatorul clujean Transilvania Construcţii mizează pe designul cu elemente naturale şi a dezvoltat pe aceste principii clădirea de birouri Novis Plaza.


    AUTO: Perspectiva celui mai înalt fololiu


    INDUSTRIE: Eficienţă în producerea cauciucurilor


    STRATEGIE: Antreprenorul part-time


    SPECIAL: Cea din urmă utopie de pe Pământ
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.