BusinessMagazin

Blog

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP – Daniela Bob, Terapia-Ranbaxy

    “Perioada de adaptare ca nou angajat în companie a fost extrem de grea. Am reuşit să-mi găsesc rolul şi locul după un an, dar am avut răbdare”, îşi aminteşte Bob despre începuturi, la finalul anilor ’90.

    Are în subordine 150 de persoane, în cadrul celor două secţii de producţie ale fabricii de la Cluj – produse sterile şi produse solide orale – şi gestionează un buget de cheltuieli de circa un milion de dolari anual. Un moment dificil în cariera sa a survenit în 2007, pe seama perioadei de trecere şi armonizare cu sistemul indienilor de la Ranbaxy, parte a grupului japonez Daiichi Sankyo. Era şi momentul în care a ales să accepte preluarea responsabilităţii departamentului de producţie. De profesie farmacist, Daniela Bob a urmat şi un master în Tehnologie Farmaceutică Industrială. Se mân-dreşte cel mai mult cu realizarea în proporţie de 100% a planului de producţie în acord cu previziunile de vânzări, dar şi finalizarea cu succes a unui proiect de achiziţie şi instalare a unei maşini automate de ambalat fiole.

    100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puşi anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliştii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formaţi în multinaţionale sau au dobândit experienţă clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci şi cei care trasează direcţiile economiei.

    BUSINESS Magazin vă prezintă a şaptea ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din data de 28 mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 25 lei.

  • Un curs prea mare pentru scandaluri prea meschine

    Diferenţa pare greu de sesizat, dar e esenţială. Ca să fie mai uşor de înţeles, avem şi un exemplu concret: leul scade nu pentru că USL vrea să-l dea jos pe preşedintele Băsescu sau pentru că aranjarea suspendării s-a făcut prea repede şi prea din topor pentru standardele europene, ci dimpotrivă, pentru că tranşarea luptei pentru putere din România se face prea lent pentru ca politicile economice din următoarele luni să mai poată rămâne previzibile.

    Moneda naţională este sub un atac speculativ, nejustificat de indicatorii macroeconomici, astfel încât Guvernul a cerut responsabililor cu siguranţa naţională să investigheze situaţia, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului. Nu e vorba de România lui iulie 2012, ci de Ungaria lui noiembrie 2011, când purtătorul de cuvânt Andras Giro-Szasz făcea această declaraţie despre soarta forintului, monedă care bătuse de-a lungul anului recorduri istorice de depreciere, scăzând cu 12% faţă de euro în şase luni. Agenţia Reuters nota exodul investitorilor în activele ungureşti, de când cabinetul Viktor Orban naţionalizase fondurile de pensii private, îngrădise independenţa băncii centrale şi a Curţii Constituţionale, impusese taxe suplimentare pentru bănci şi companii telecom şi, ca urmare, intrase în conflict cu FMI şi CE. De la aproape 318 forinţi/euro, cât era atunci, moneda ungară şi-a revenit acum ca prin farmec, după ce guvernul a acceptat condiţiile FMI şi a început la 17 iulie negocierile cu Fondul. În doar câteva zile, forintul a devenit campion regional la apreciere, cu un plus de 2%, ajungând la crica 285 faţă de euro.

    Morala poveştii de mai sus ar putea fi asemănată cu cea a poveştii din iunie 2010 de la noi, când respingerea de către CCR a tăierii pensiilor a împins în doar patru zile cursul de la 4,2311 la 4,3688 lei, pentru ca decizia guvernului Boc de a tăia salariile şi a creşte TVA să readucă la fel de repede cursul în marja lui cuminte de 4,23-4,28, în care a şi rămas pentru restul anului. Cu alte cuvinte, oricât de vaste ar fi urmările unor politici imprudente (Ungaria) şi oricât de rapidă ar fi deprecierea în câteva zile (la noi în 2010), nimic nu e ireversibil când e vorba de curs. În plus, cum e cazul forintului acum, poţi să prinzi şi o conjunctură externă bună, adică o acalmie de câteva zile a cursului euro/dolar, ştiut fiind că o scădere a euro faţă de dolar depreciază şi monedele din Europa Emergentă faţă de euro şi încă şi mai mult faţă de dolar, din cauza fugii de risc a investitorilor în raport cu toată zona.

    Se compară cu astfel de cazuri situaţia de acum a leului, care a pierdut de la începutul anului circa 5,6% faţă de euro şi circa 11% faţă de dolar şi scade în continuare? Ministrul finanţelor, Florin Georgescu, susţine că “este o evoluţie conjuncturală” şi că leul “va veni înapoi, deci cred că se va aprecia până la un nivel sub 4,5, ca efect al calmării şi al clarificărilor de pe scena politică”, în timp ce politicienii fostei guvernări compară efectul economic de acum mai curând cu cel al mineriadelor decât cu referendumul de demitere a preşedintelui din 2007, deşi traiectoria comparată a cursului îi contrazice.

    Încă din ultimele luni ale anului trecut, mai toate analizele financiare despre România pentru uzul investitorilor aminteau că, ţinând cont de sondajele de opinie, este previzibilă o înlocuire la guvernare a PDL de către USL cu prilejul alegerilor din 2012. Pe atunci, riscurile politice interne luate în calcul se refereau fie la o orientare a USL ostilă acordurilor cu finanţatorii externi, fie la proteste de stradă de amploare soldate cu alegeri anticipate, fie la ascensiunea unor forţe populiste noi. În primul trimestru din 2012, când pieţele s-au lămurit că USL susţine acordul cu FMI şi disciplina fiscală, că protestele din ianuarie nu se prelungesc şi că nu vom avea nici alegeri anticipate, ideea de risc politic s-a redus la menţionarea unor posibile derapaje de la disciplina fiscală, uzuale în anii electorali şi bine tolerate de pieţele financiare atâta vreme cât nu aruncă în aer cifrele bugetului. Percepţia s-a păstrat şi ulterior, după ce guvernul Ponta a bătut palma cu FMI.

    Lucrurile au început să se strice însă atunci când a devenit clar că România a rămas în recesiune în primul trimestru şi că datele economice nu se îmbunătăţesc, în schimb coabitarea preşedinte-premier e tot mai dificilă şi plină de scandaluri (plagiatul lui Ponta, ameninţările cu suspendarea lui Băsescu) care nu doar că nu au rămas la dimensiunile mărunte pe care le meritau, ci riscă să ducă la căderea încă unui guvern în mai puţin de şase luni sau la demiterea preşedintelui urmată de alegeri prezidenţiale anticipate, cu efect incert pentru economie. “Preocuparea noastră de bază este că aceste tensiuni politice ar putea duce la amânarea reformelor structurale cerute de acordurile României cu FMI şi UE, inclusiv a privatizării companiilor de stat”, scria la 11 iulie agenţia Fitch, într-o notă care arăta că “intensificarea instabilităţii politice în România nu este o ameninţare pe termen scurt la adresa ratingului ţării, având în vedere efectele consolidării fiscale şi rezervele de valută substanţiale”.

    Aceasta a fost perioada când au prins prilejul de a acţiona speculatorii care au început să mizeze pe o viitoare depreciere a leului. The Wall Street Journal îl cita, la 11 iulie, pe Bryan Carter, manager de portofoliu la fondul Acadian Asset Management din Boston, cu active în administrare de 44,5 mld. dolari, care declara că în săptămâna precedentă a majorat numărul poziţiilor scurte pe leu (pariuri pe viitoarea depreciere). La fel au stat lucrurile şi cu obligaţiunile româneşti, care au scăzut chiar dublu faţă de leu. “Investim în continuarea pierderii de credibilitate a guvernului român”, spunea Carter. În ultima săptămână, la aceşti factori s-a adăugat deteriorarea relaţiei României cu liderii europeni: “Criticile internaţionale ale procesului politic, dacă nu sunt abordate adecvat, ar putea afecta relaţia cu UE, care a fost constant o sursă importantă de sprijin instituţional şi financiar pentru România”, arată agenţia Moody’s.

    Dar cum de a trecut cursul chiar şi dincolo de 4,58 lei, din moment ce BNR are rezerve valutare de 33 mld. euro, suficiente ca să-l apere? “Peisajul economic nu arată încurajator: lipsesc semnalele solide de reluare a creşterii şi nu se ştie dacă performanţa de export mai rezistă. BNR ar fi deci presată să taie dobânda-cheie, ca să stimuleze economia, însă, ţinând cont de presiunile de depreciere a leului, nu o va face. Ca să limiteze deprecierea, BNR a început să restrângă oferta de lichiditate în lei din piaţa interbancară, ceea ce a împins în sus dobânzile din piaţă, aproape de dobânda de politică monetară”, explicau la 27 iunie analiştii Citigroup, care anticipau pentru finele anului un curs de 4,40 lei/euro. Era epoca presiunilor speculative pe euro, legate direct de criza datoriilor europene, cu evenimentele din Grecia, Spania, Italia şi de la Bruxelles pe care le ştim.

    La 8 iulie, după declanşarea crizei politice din România, aceiaşi analişti apreciau, fără a-şi schimba prognoza de curs, că “deteriorarea stabilităţii politice”, coroborată cu faptul că fluxurile de capital spre România au scăzut (de la 2,64 mld. euro în perioada ianuarie-aprilie 2011 la 1,15 mld. euro în ianuarie-aprilie 2012), complică opţiunile BNR, care “nu este foarte dispusă să vândă valută la fel de agresiv precum a făcut-o în perioada aprilie-iunie. Mai exact, BNR va fi reticentă să accepte scăderea nivelului rezervelor valutare în mod semnificativ sub 32 mld. euro”, afirmau analiştii grupului american.

    Explicaţiile acestei reticenţe ar fi mai multe. Pe de o parte, faptul că, în loc să se îndrepte spre un deznodământ rapid care să permită revenirea la normal, criza politică trenează. “Se pare că va rămâne un factor de incertitudine în perioada următoare – rezultatul incert al referendumului, posibile alegeri prezidenţiale anticipate, plus alegerile parlamentare din noiembrie-decembrie”, remarcă Ana-Maria Morărescu, analist la Raiffeisen. “Ţinând cont de climatul de mare aversiune faţă de risc din pieţele externe, de fluxurile scăzute de capital străin şi de nesiguranţa de pe pieţele locale, deprecierea leului din ultimele luni nu se va putea inversa, probabil, în perioada următoare”, adaugă Nicolae Covrig, analist la aceeaşi bancă, a cărui opinie e că rămâne posibilă revenirea cursului la 4,45 lei/euro până la finele lui septembrie, dar cu rezerva că prognoza ar putea fi revizuită.

    Or, în astfel de condiţii, a încerca să ţii cursul în faţa speculatorilor, oferindu-le constant câştigul pe care îl aşteaptă, e cea mai bună reţetă de a-ţi topi rezerva valutară, într-o perioadă când criza externă e cum nu se poate mai departe de o rezolvare, iar capriciile pieţelor nu dau semne să se stingă atâta vreme cât nu li se dă satisfacţie prin noi operaţiuni masive de relaxare monetară din partea marilor bănci centrale. Vlad Muscalu, economist-şef al ING Bank România, rezumă situaţia în care ne aflăm: “Anul trecut, teama de acţiunile BNR era suficientă încât să limiteze presiunile de depreciere, însă lipsa intervenţiilor agresive din ultimele trei luni a estompat această teamă, iar pariul că BNR va sări rapid în ajutorul leului a încetat să mai fie profitabil.” Cel mai important lucru de observat e însă altul: “Deprecierile din ultima vreme au avut loc într-o conjunctură externă destul de calmă. O schimbare a sentimentului pieţelor externe ar face însă ca aceste deprecieri să ne pară blânde.”

  • The Physical Impossibility of Death in the Mind of Someone Living

    Pentru a doua oară într-un timp scurt intru într-o zonă nu foarte confortabilă pentru mine, iar “opera de artă” pe care o puteţi admira este grăitoare. Nu, nu greşiţi, este un rechin mort, scufundat într-un bazin plin cu formaldehidă. Lucrarea se numeşte “The Physical Impossibility of Death in the Mind of Someone Living” şi este creaţia din 1991 a unui ins pe nume Damien Hirst, cel mai important membru al grupării “Young British Artists” care a dominat scena artistică britanică deceniul trecut. Hirst este şi cel mai bogat artist britanic, cu o avere de aproape 300 de milioane de euro.

    Chestia cu rechinul mort este printre primele dintr-o serie de lucrări ce exhibă animale moarte. Rechinul s-a bucurat de succes, pentru că a fost cumpărată de un milionar, care a vândut-o unui manager de hedge fund cu o sumă cuprinsă între 8 şi 12 milioane de dolari. Criticii curajoşi o socotesc o lucrare iconică a noului curent artistic din Marea Britanie, iar susţinătorii calităţilor lui Hirst nu au abdicat nici măcar atunci când sărmanul animal s-a împuţit şi a trebuit schimbat, în 2006, cu alt rechin. (Iată aici o chestiune interesantă: mai este aceeaşi operă de artă?)

    Personal nu-l admir nici pe Hirst şi nu-i admir nici opera. Cred că în momentul în care eşti dispus să treci de nişte limite doar pentru faimă, bani, pentru a părea interesant – iar Hirst a făcut-o: a aplaudat, de exemplu, teroriştii din 11 septembrie, pentru realizări de excepţie – te descalifici. Nu este un principiu foarte modern sau adecvat vremurilor în care trăim, dar eu aşa cred în continuare.

    Dar în ultimele două săptămâni m-am tot gândit la rechinul lui Hirst, ca la o bună reprezentare a Europei. În ultimele două săptămâni românii au tot primit lecţii de la varii oficiali europeni, preocupaţi de soarta democraţiei dâmboviţene. Cunoaşteţi, nu insist. Dar, în tot acest timp, Europa se mişca, şi se mişca într-un fel nu tocmai plăcut. Iată: 1. Bavaria, cel mai bogat land german s-a săturat să cotizeze miliarde de euro pentru restul ţării şi a anunţat că va ataca în justiţie sistemul de distribuţie al fondurilor federale.

    2. Airbus a anunţat că va construi o fabrică în Mobile, Alabama, SUA, o investiţie de 600 de milioane de dolari care va crea 1.000 de locuri de muncă directe şi alte 3.000 indirecte. Totul, cu ajutor din partea statului, în valoare de peste 150 de milioane de dolari.
    3. Fiat a anunţat tăieri de investiţii de 500 de milioane de euro în Europa şi suspendă temporar producţia la unele fabrici; Peugeot anunţă că va închide o fabrică din Franţa şi va elimina 8.000 de locuri de muncă, pe lângă alte 6.000 anunţate deja.

    4. ArcelorMittal închide sau reduce producţia mai multor furnale europene.
    5. Circuitul auto de la Nürburgring, o legendă, va intra oficial în faliment şi este cât se poate de posibil să dispară de pe harta întrecerilor auto.
    Toate ştirile de mai sus sunt din ultimele două săptămâni, perioadă în care, repet, pare că oficialii europeni nu au alte griji decât democraţia şi justiţia dâmboviţeană.

    În timpul acesta companii emblemă pentru Europa, ca Airbus, îşi caută sălaş în ţara Boeing, locurilor emblemă pentru Europa, precum Nürburgring, le este refuzat ajutorul, iar mii şi mii de slujbe se evaporă. Ştiu despre globalizare şi restul clişeelor, dar menirea liderilor europeni ar fi, în mintea mea, să creeze alternative la miile de slujbe pierdute şi la miliardele de euro din investiţiile amânate. La fel cum mă aştept să facă şi premierul Ponta.

    Şi nu o să înţeleg niciodată de ce simt nevoia şi care este explicaţia modului în care se comportă politicienii, fie ei la Bruxelles sau la Bucureşti: asemeni preoţilor mayaşi, care jertfesc şi omoară oameni la nesfârşit, pentru că nu ştiu şi nu se pricep la altceva. În timp ce în jurul lor civilizaţia se prăbuşeşte, iar ei nu înţeleg asta
    Europa este, iertată-mi fie apropierea, asemenea cadavrului de rechin expus de Damien Hirst în bazinul de oţel şi sticlă: o biată rămăşiţă a gloriei trecute, o imagine a puterii duse, plimbată de nişte târgoveţi abili pentru a mai scoate un bănuţ. Asta înainte ca stârvul să se împută şi să putrezească de tot.

  • Yahoo! importă ADN

    După cum bine se ştie, lumea IT este dominată de bărbaţi. S-a vorbit mult despre atitudinea sexistă care este răspândită nu doar în underground-ul hackerilor, ci şi în marea industrie. În aceste condiţii, femeile care au ajuns în poziţii de vârf în industria high-tech sunt privite cu mare interes şi se bucură de notorietate. Printre puţinele exemple pe care le-am adunat se numără Meg Whitman, care a condus o bună bucată de vreme compania eBay, iar de anul trecut este director general la Hewlett-Packard.

    La începutul acestui an Ginni Rometty a devenit preşedinte şi CEO la IBM. Carol Bartz a condus compania Autodesk, iar apoi a fost director general la Yahoo!, într-o vreme când compania era într-un mare bucluc. O altă figură proeminentă este Sheryl Sandberg, care este director operaţional (COO) şi membră a board-ului Facebook, o companie despre care toată lumea ştie că este un imperiu al hackerilor unde femeile arareori pătrund. Însă, pe lângă experienţa în business şi administraţie, cu siguranţă băieţii de la Facebook au apreciat faptul că vine de la Google, unde a condus departamentul produselor de publicitate on-line.

    Vedeta incontestabilă a momentului este Marissa Mayer, care, spre surpriza întregului Silicon Valley, a fost aleasă de Yahoo! pentru a scoate (din nou) compania din criză în calitate de preşedinte şi CEO. Marissa Mayer nu era o necunoscută nici până acum, iar cei interesaţi de industria internetului o cunosc de bună seamă ca vocea cea mai publică a companiei Google. În 1999, la doar 24 de ani, a dat dovadă de un mare curaj renunţând la variantele pe care cariera academică strălucită i le deschidea pentru a deveni angajatul cu numărul 20 al unui start-up de care nu auzise nimeni.

    Se pare că a tras cartea norocoasă, pentru că a reuşit să ajungă vicepreşedinte la Google, şefă peste departamentul care se ocupă, printre altele, şi de Google Maps. Cariera ei la Google a trecut prin mai toate zonele tehnice de top, începând cu motorul de căutare (designul minimalist al interfeţei i se datorează), trecând prin Gmail, Google Books, Google News şi numeroase altele. Înainte de Google a lucrat la SRI International, celebrul centru de inteligenţă artificială (specialitatea ei academică) unde au fost dezvoltate şi tehnologiile pe care se bazează Siri.

    Este tânără (37 de ani), frumoasă, bogată (circa 300 de milioane de dolari) şi este considerată de revista Fortune una dintre cele mai influente 50 de femei din afaceri (în 2011, locul 36). Face parte din consiliul de administraţie al Wal-Mart, precum şi din conducerea unor organizaţii non-profit, printre care Muzeul de Artă Modernă din San Francisco. Este fascinată (unii zic obsedată) de modă, iar Los Angeles Times spune că a plătit odată 60.000 de dolari la o acţiune de caritate pentru a lua masa cu designerul ei preferat, Oscar de la Renta.

    Printre extravaganţele ei se numără şi un apartament de lux în valoare de 5 milioane de dolari, amplasat deasupra hotelului Four Seasons din San Francisco (pe care New York Times îl caracterizează scurt: “dying-to-get-invited-to-parties”). Dacă e să dăm crezare cărţii “Googled” de Ken Auletta, a fost iubita lui Larry Page la începutul anilor 2000, dar se pare că subiectul este tabu în Valea Siliconului. În 2009 s-a căsătorit cu Zachary Bogue, iar acum este
    însărcinată. Cam aceasta este “the tech’s glamour girl”, noul CEO al Yahoo!.

    Prima întrebare pe care şi-o pun comentatorii se referă la motivele pentru care Mayer a plecat de la Google, iar explicaţiile pe care le găsesc sunt două. În primul rând, se pare că în ultima vreme a fost oarecum marginalizată la Google, opinie bazată pe faptul că un alt vicepreşedinte a fost plasat într-o poziţie superioară la departamentul pe care-l conducea. Dar chiar dacă nu ar fi fost aşa, Marissa nu prea mai avea căi de a promova. Pe de altă parte, după o carieră de 13 ani la Google, este foarte probabil că Marissa Mayer avea nevoie de o nouă provocare şi, fără îndoială, de putere.

    A doua întrebare este ce ar putea să facă Mayer pentru a salva Yahoo!, care a ajuns la o valoare de piaţă de doar 14 miliarde de dolari (după ce a respins oferta de 47,5 miliarde de la Microsoft), în ciuda unui trafic imens (peste 700 de milioane de vizitatori) şi a unor venituri considerabile. Pe lângă reducerea birocraţiei “bizantine” din companie, probabil va urma revigorarea Yahoo!Mail, repoziţionarea Flickr mai mult spre zona mobilă, valorificarea unor tehnologii inovatoare (de exemplu, Tubes) şi, se speculează, cumpărarea unei suite de birotică online. Chiar vrea Marissa Mayer să concureze cu Google?

  • 100 cele mai puternice femei din business – Astăzi: Gabriela Rusu, UNIQA

    După absolvirea Academiei de Studii Economice, s-a angajat la ASIROM, în primii ani la departamentul de training, iar în 2000 a fost numită director adjunct de marketing. A durat doar câteva luni până când să preia funcţia de director deplin al departamentului de marketing, pentru ca din 2003 să schimbe angajatorul – a plecat la Generali Asigurări, unde a fost director de marketing şi comunicare.

    Trei ani mai târziu se mută la Astra, iar în 2008 a fost recrutată ca director de marketing pentru pieţe emergente de Uniqa International, cu responsabilităţi în România, Ucraina şi Bulgaria. De anul trecut Gabriela Rusu s-a mutat la sediul central al companiei, la Viena, de unde conduce operaţiunile de marketing pentru toate pieţele ale UNIQA International.

    BUSINESS Magazin: Cum v-aţi caracteriza stilul de conducere?
    Gabriela Rusu: Pe drumul meu profesional am trecut prin toate etapele, de la angajat la manager, apoi lider. Stilul meu de conducere este unul “prietenos”, în sensul că acord încredere şi mult respect oamenilor. Un angajat care se simte preţuit, apreciat, este un om care îţi va da în schimb foarte mult. Este greşită credinţa că un angajat fericit este numai un angajat foarte bine plătit. Dacă există un echilibru între satisfacţia profesională şi venit, nivelul salarial nu mai este primul criteriu de satisfacţie.

    BUSINESS Magazin: Branduri preferate: parfum, haine, accesorii.
    Gabriela Rusu: Thiery Mugler (Alien) şi Shisheido (Zen) pentru parfumuri, brandurile spaniole de haine (Adolfo Dominguez) şi accesorii în general de argint (încerc să fie unicat).

    BUSINESS Magazin: Carte, muzică, film: ce preferaţi?
    Gabriela Rusu: Am multe cărţi preferate, în general de la autorul meu preferat Mario Vargas Llosa. Ascult cu plăcere multe genuri de muzică, dintre cele mai diverse (Pink Martini, Gotan Project, Massive Attack, Mariza, muzică clasică) şi îmi plac filmele vechi.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

    Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).

  • Gourmet de criză. Poveştile pasionaţilor de mâncăruri şi băuturi rafinate

    60 de meniuri la 170 de euro s-au vândut în numai câteva zile. Preţul poate părea piperat pentru o seară în oraş, dar “din septembrie vom organiza în fiecare lună astfel de evenimente, pentru că sunt mulţi gurmanzi”, declară Cristian Preotu, director asociat Le Manoir. “O astfel de seară este ca un spectacol, iar toţi cei care au participat la evenimentul din iunie au fost încântaţi”, spune Preotu, a cărui firmă este deţinătoarea francizei Comtesse du Barry în România. Preotu a dezvoltat o reţea de magazine cu vinuri şi produse gastronomice premium, iar pentru programul serii speciale pe care a organizat-o a reunit, la restaurantul Casa di David din Capitală, atât spectacolul culinar realizat de Sébastien Gravé, bucătar francez cu o stea Michelin, cât şi degustarea de vinuri franţuzeşti şi de băuturi spirtoase ale casei Armagnac Chateau de Laubade. Încântaţi s-au declarat invitaţii şi de preţ: în Franţa, pentru a participa la un astfel de eveniment ar plăti peste 250 de euro, argumentează Cristian Preotu. În funcţie de restaurant, chef şi alte elemente cheie ale spectacolului, preţul plătit pentru a participa la un astfel de eveniment gastronomic poate ajunge în Franţa, Anglia, Spania, Danemarca sau Suedia până la 500 şi chiar 800 de euro.

    Acolo însă există un apetit clar pentru manifestările gourmet. Nu mai puţin de 3.000 de meniuri gourmet cu un preţ de 340 de euro au fost vândute pe 9 mai în numai două ore şi jumătate la Londra. Şi asta pentru că starul spectacolului culinar va fi echipa restaurantului danez Noma, cotat în ultimii trei ani drept cel mai bun din lume, care se va deplasa în capitala Marii Britanii pe perioada Jocurilor Olimpice. De fapt, conform informaţiilor de pe site-ul restaurantului, cererea a fost de peste trei ori mai mare, peste 10.000 de oameni înregistrându-se pentru a cumpăra un bilet.

    Iubitorii de gourmet participă la astfel de evenimente culinare “pentru a fi surprinşi de gust, de texturi, de modul de prezentare, de jocul de culori şi forme al preparatelor, nu pentru a-şi satisface necesităţile de hrană zilnică”, punctează Răzvan Florea, managing partner al ATRA Doftana, pensiune din Valea Doftanei, în judeţul Prahova. Tot în această vară pensiunea prahoveană a încercat marea cu degetul şi a invitat un chef, pe Daniel Wendorf, pentru a “dirija” un week-end gourmet. Pentru cele trei meniuri create de Wendorf, adaptate perioadei şi locului, ar fi fost nevoie de 36 de ore de pregătire a evenimentului. Acesta a fost însă amânat, de vreme ce nu au fost făcute decât opt rezervări pentru week-endul culinar, iar pragul minim de vânzări ar fi trebuit să fie de 10 pachete vândute. Pachetul, cu un cost de 1.270 lei de persoană, includea două nopţi de cazare, mic dejun şi meniuri gourmet, cu tot cu vinurile potrivite.

    Obrazul subţire

    Una peste alta, fenomenul gourmet are pe piaţa românească un contur timid şi, afirmă Răzvan Florea, este un segment de nişă, pentru aceia care iubesc arta culinară. Nici în ţările care au o veritabilă tradiţie gourmet “nu se poate vorbi de un fenomen de masă, pentru că el este prin definiţie unul cu specific restrâns. Iar în România este încă în formare”, completează Florea. Totuşi, clienţii români sunt din ce în ce mai sofisticaţi şi apreciază rafinamentul culinar, este de părere Cristian Preotu, proprietarul afacerii Le Manoir, care are 34 de ani şi a absolvit ASE la Bucureşti. El spune că a trăit, cu familia sa, mulţi ani în Franţa şi este, deopotrivă, obişnuit cu gastronomia, dar şi cu vinul bun savurat la masă şi avea, prin urmare, cunoştinţe în domeniu. În 2004, împreună cu soţia sa, a pus bazele afacerii, pentru că “ne-am gândit că există piaţă pentru vinuri bune, gastronomie şi fineţuri”, povesteşte acum. Şi asta deoarece dintre cei care se întorc din călătorii, cei mai mulţi aduc în bagaje produse culinare sau băuturi specifice zonelor vizitate. Cu o investiţie iniţială de 5.000 de euro, în primii doi ani s-au bazat pe cadourile corporate, adică acele daruri pe care firmele le oferă colaboratorilor, de Crăciun, de pildă, şi pe vânzările de vinuri către clienţi persoane fizice. La început, în 2004, aveau în ofertă 50 de pachete de cadouri şi o selecţie de circa 50 de vinuri. În 2006 au deschis primul magazin Le Manoir, în Bucureşti, şi au aşezat pe rafturi, alături de vinuri rafinate, foie gras, trufe, caviar, somon afumat. În primul an vânzările au crescut de cinci ori. Comtesse du Barry are astăzi şase magazine în România, din care trei în Capitală şi celelalte în Constanţa, Timişoara şi Cluj. “România este ţara în care sunt cele mai multe magazine Comtesse du Barry din afara Franţei”, spune Preotu, care completează că are peste 50 de furnizori în întreaga lume. Pentru a găsi produsele, mergea în restaurante cotate cu stele Michelin şi întreba chelnerii şi somelierii care sunt cele mai bune produse.

    Aşa a ajuns ca acum să aibă în ofertă 3.000 de produse, din care jumătate sunt aceleaşi ca şi în magazinele similare din New York sau Paris. “Mărcile cu adevărat bune sunt puţine şi peste tot aceleaşi”, afirmă fondatorul Le Manoir. Tot el spune că nişa produselor gourmet “nu are nicio legătură cu criza”, făcând parte mai degrabă din categoria bunurilor de lux, ale căror vânzări au crescut din 2008 cu 15-25%, în funcţie de categorie. Apetitul românilor pentru lux se reflectă şi în cifra de afaceri a Le Manoir: a urcat de la 0,8 milioane de euro în 2006 la 3,5 milioane de euro anul trecut. Iar previziunile pentru anul în curs se referă la vânzări plasate între 4,5 şi 5 milioane de euro. Şi dacă în primii doi ani pachetele cadou reprezentau trei sferturi din vânzări, ponderea acestora a scăzut în prezent până la aproape o treime.

    Pentru a se dezvolta, Cristian Preotu spune că nu a apelat la credite bancare (“mai cu seamă în perioadă de criză nu este o mişcare bună”), ci s-a bazat exclusiv pe fonduri proprii. Anul trecut, de pildă, firma a avut un profit de 500.000 de euro; în ultimul an şi jumătate însă, investiţiile s-au plasat în jurul a un milion de euro. În buget a fost inclus magazinul deschis recent în cartierul Primăverii din Capitală, dar şi spaţiile inaugurate anul trecut. Antreprenorul a deschis în 2011 în Bucureşti primul Caviar & Champagne Bar Comtesse du Barry, dar şi La Boucherie Française – prima măcelărie de lux din România, în parteneriat cu celebrul măcelar parizian Hugo Desnoyer.

    Măcelăria, plasată în Dorobanţi (Bucureşti), are o suprafaţă de 90 mp, iar cheltuielile pentru deschidere au ajuns la 200.000 de euro, cu tot cu fond de marfă. Peste 60% din vânzări revin cărnii proaspete, iar diferenţa este adjudecată de produse lactate (peste 30 de feluri de brânzeturi şi diferite soiuri de iaurturi, smântână, unt), de mezeluri, vinuri, condimente, ceaiuri sau conserve. “Mulţi dintre clienţii noştri devin fideli”, spune Preotu, care completează că este foarte preocupat de ambianţa magazinului, de la amenajare şi ofertă până la comportamentul personalului, care în mod obligatoriu trebuie să fie politicos şi să dea, la nevoie, recomandări. “Sunt ceaiuri care se prepară într-un anume fel. Sau vinuri care trebuie savurate la o temperatură anume, pentru că băute la 2 sau 25 de grade Celsius sunt doar bani aruncaţi”, explică proprietarul Le Manoir. Firma are acum 20 de angajaţi şi pentru formarea lor Preotu spune că “am investit mult, cu deplasări, cursuri cu somelieri şi multi-traininguri”.

    Cel mai scump produs din măcelărie este carnea de vită Wagyu, o rasă japoneză – un singur kilogram costă 1.700 de lei (400 de euro). În fiecare lună se vând 15 până la 30 kg din acest tip special de vită, preferată în special de clienţi persoane fizice. “Sunt şi restaurante care caută această carne, dar doar pentru meniuri speciale”, spune Preotu. El e de părere că n-o să avem prea curând în România un restaurant cotat cu stele Michelin, deşi au existat încercări, pentru că este nevoie de o “disciplină grozavă, de militărie; în plus, bucătarii de acest fel sunt artişti, ştiu tehnică foarte bine şi nu vor să lucreze doar cu produse importate, ci cu producători locali, care să aducă influenţe”. Or, furnizori locali, spune Preotu, care să asigure ingrediente foarte bune permanent “lipsesc cu desăvârşire”. Chiar dacă există fructe şi legume foarte bune, nu sunt disponibile permanent, ci doar în sezon, iar un meniu de restaurant este întocmit pe perioade mai îndelungate.

    Pentru un magazin sub sigla Comtesse du Barry, investiţia se plasează la circa 200.000 de euro, iar în ofertă se numără brânzeturi, mezeluri, foie gras, produse de mare (somon, caviar şi specialităţi), gama de dulciuri (care include ciocolată şi specialităţi), uleiuri şi condimente (pe rafturi fiind, de pildă, peste 15 feluri de sare) şi vinuri. Iar preţurile la vinuri, de pildă, acoperă o plajă foarte largă, de la mai puţin de 10 euro până la 5.000 de euro. “În fiecare an vindem sute de sticle cu preţuri între 200 şi 600 de euro”, spune Preotu, care estimează că 50% din vinurile de Bordeaux vândute în România sunt importate de firma sa. Şi se mândreşte cu o cotă de 85% din vânzările de armagnac, o băutură spirtoasă, distilată din vin, pentru care cererea a fost, în fiecare an, de trei ori mai mare.

    Valoarea medie a unui bon de cumpărături este de 100 de euro, de două ori mai mult decât în Franţa, ţară în care însă “oricine sau aproape oricine cumpără o sticlă de şampanie măcar o dată pe an”. Proprietarul Le Manoir spune că piaţa locală de superlux are în România 14.000 de clienţi, iar cea de lux în jur de 100.000 de clienţi. Cu toate acestea, antreprenorul primeşte în fiecare săptămână solicitări de la alţi antreprenori pentru o semifranciză de magazin, dar până acum n-a acordat decât trei licenţe. Partenerul trebuie să participe cu un buget de 70.000 – 100.000 de euro, iar amortizarea investiţiei se face într-un interval de trei până la patru ani. “Avem însă cerinţe foarte stricte şi pentru a vedea cât sunt de serioşi îi rugăm să întocmească un dosar. Mulţi renunţă pur şi simplu.”

  • Cele mai bune 10 locuri unde te poţi caza pe plajă (GALERIE FOTO)

    Ghidul de călătorii Frommer’s a întocmit un top al celor mai bune destinaţii, din Caraibe până în Grecia şi din Australia până în Hawaii, pentru cei care vor să se cazeze, la preţuri relativ accesibile, direct în bătaia brizei şi să nu aibă nevoie de mai mult de câţiva paşi de când ies din cameră şi până ajung să facă o baie în mare sau ocean. Frommer’s a realizat topul în cursul anului trecut, însă, cu câteva ajustări de preţ, recomandările îşi păstrează actualitatea şi în acest an.

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 23-29 iulie

    23.07
    Eurostat publică datele pe trim. I privind datoria guvernamentală în ţările UE

    23.07
    INSSE publică datele semidefinitive despre producţia agricolă în 2011

    27-29.07
    Clubbing: Kudos Fest 2012 (Kudos Beach, Mamaia)

    27.07
    INSSE difuzează datele definitive despre inovarea în industrie şi servicii în 2008-2010

    28-29.07
    Festival Ursus Evolution, cu Iris, Viţa de Vie, Paraziţii (Piaţa Sfatului, Braşov)

    28.07
    Clubbing: Liberty Parade (plaja dintre Venus şi Saturn)

    29.07
    Referendum pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu

    22.06-2.10
    “Danube Connection. Story&Glory”, proiect cultural transnaţional (Austria, Slovacia, Ungaria şi România) iniţiat de ICR

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    4,49%
    rata şomajului în iunie, cu 0,07% mai mică decât în mai 2012 şi cu 0,35% mai mică decât în iunie 2011

    65.900,9 km
    lungimea simplă a reţelei de distribuţie a apei potabile la 31 dec. 2011, cu 2.806 km mai mare pe totalul ţării faţă de situaţia existentă la sfârşitul anului 2010

    6,9 mld. euro
    excedentul comercial al zonei euro în luna mai, comparativ cu un deficit de 1,2 mld. euro în aceeaşi lună din 2011

    5,6%
    inflaţia anuală în luna iunie în Ungaria, cea mai mare pe ansamblul ţărilor UE, pe locurile următoare fiind Estonia şi Malta (4,4%); în România, inflaţia anuală a fost de 2,2%

    32%
    ponderea cetăţenilor români care declară că ar prefera anul acesta un concediu în străinătate, conform IRES, faţă de 48% în 2010 şi 42% în 2011

    19 mil. euro
    investiţiile străine directe în luna mai, comparativ cu 21 mil. euro în luna aprilie şi de 20 de ori mai mică decât în luna mai a anului trecut

  • PCS: invenţia care ne va schimba viitorul

    Ei au creat o celulă solară din polimeri (PSC) care produce energie absorbind lumina infraroşie, nu pe cea vizibilă ochiului uman, astfel că materialul prezintă o transparenţă de 70%. Plasticul fotoactiv din care este realizată celulă transformă lumina infraroşie în curent electric.

    “Reuşita noastră deschide drumul spre celule solare transparente care să fie folosite în aparatele electronice portabile, în ferestre inteligente şi în multe alte domenii”, a declarat Yang Yang, conducătorul studiului şi totodată profesor de ştiinţa materialelor şi inginerie la UCLA.

    Mai mult pe www.descopera.ro.