Tag: Venituri

  • Investiţiile la Metrorex, la mai puţin de jumătate faţă de anul trecut

     Compania estimează în acest an venituri totale de 670,4 milioane lei şi cheltuieli de 695,3 milioane lei.

    Bugetul pentru anul trecut, aprobat în martie 2012, a prevăzut venituri şi cheltuieli egale, de 662,6 milioane lei.

    Pentru acest an compania a planificat cheltuieli cu bunuri şi servicii de 284,5 milioane lei şi cu personalul de aproximativ 300 milioane lei.

    Metrorex estimează că va încheia 2013 cu 4.265 de angajaţi, în condiţiile în care bugetul din 2012 prevedea pentru finele anului trecut un număr de 4.628 de salariaţi.

    Cel mai mare proiect în derulare al companiei este constricţia construcţia liniei de metrou Universitate-Drumul Taberei, magistrala 5.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Alegerea noului Papă va aduce Romei venituri de 55 milioane euro în martie

     După abdicarea surprinzătoare a Papei Benedict al XVI-lea, numărul persoanelor care au vizitat Roma a crescut simţitor, oferind economiei locale un sprijin neaşteptat într-o perioadă lipsită în alţi ani de activitate turistică intensă, potrivit Bloomberg.

    Şi mai mulţi turişti sunt aşteptaţi pentru slujba de întronare a Papei Francisc, programată marţi, şi pentru sărbătorile pascale.

    În aprilie 2005, ceremonia de învestire a Papei Benedict al XVI-lea a atras aproximativ 350.000 de persoane.

    “Anticipăm creşterea numărului de vizitatori cu 10% luna aceasta”, a declarat pentru Bloomberg preşedintele diviziei romane a asociaţiei hotelierilor Federalberghi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Salariul mediu net a scăzut cu 8,8% în ianuarie, la 1.548 lei. În ce domenii au fost cele mai mici venituri

     Cel mai mare salariu net s-a plătit în transporturi aeriene (3.799 lei), iar cele mai mic în hoteluri şi restaurante (840 lei).

    Indicele câştigului salarial real pentru luna ianuarie 2013 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 90%.

    În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O treime dintre români şi-ar deschide o afacere pentru a-şi spori veniturile, dar nu au capital

    O treime dintre românii care au participat la un studiu GfK se consideră capabili să-şi deschidă o afacere, motivaţi în principal de perspectiva obţinerii unor venituri suplimentare şi independenţa faţă de angajator, însă principalul obstacol invocat este lipsa capitalului pentru demarare. “Aproape 80% dintre tinerii români sub 30 de ani au o atitudine pozitivă faţă de munca pe cont propriu, la fel ca şi în cazul celor cu diplomă universitară – 74%, cu studii medii – 63%, la persoane intervievate cu copii – 71%. Bărbaţii oferă o rată de acceptare mai ridicată a activităţilor independente (68%) în comparaţie cu femeile (63%)”, relevă studiul companiei de cercetare de piaţă GfK. Principalele motivaţii pentru români de a porni o afacere sunt perspectiva unui al doilea venit – 55%, independenţa faţă de angajator – 30% şi autorealizarea / posibilitatea de a materializa propriile idei – 23%. Lipsa capitalului incipient, situaţia economică incertă, precum şi teama de eşec sunt principalele obstacole resimţite la nivel european când vine vorba de întemeierea propriei afaceri.

    Mai multe pe zf.ro

     

  • Filme care au stabilit noi recorduri în materie de box-office

    Pe locul doi pe piaţa locală se află “A Good Day to Die Hard”, al cincilea din franciza al cărei protagonist este Bruce Willis. A avut în acest weekend încasări de circa  14. 500 de lei, adăugate la un total de 1.139.194 lei.

    Clasamentul românesc nu îl contrazice pe cel de la nivel mondial, “A Good Day to Die Hard” clasându-se pe prima poziţie în circuitul internaţional – cu excepţia SUA, unde pe primul loc se află “Jack the Giant Slayer”, care va avea premiera la noi pe 22 martie.  “A Good Day to Die Hard”, cu Bruce Willis în rolul personajului principal, a ajuns la venituri de 18, 2 milioane de dolari în weekend, fiind urmărit în 8.199 locaţii din 67 de teritorii şi a depăşit 150 de milioane de dolari în valoarea totală a încasărilor.

    Franţa a fost cea mai mare piaţă europeană pentru premiera filmului, cu 3, 5 milioane de dolari în încasări. Titlurile “Die Hard”, care au debutat în 1988,  toate cu Bruce Willis în rolul eroului principal, au avut un succes constant, ajungând la un total de încasări de 694, 6 milioane de dolari.


    Un alt record stabilit în acest weekend a fost atins datorită filmului “The Hobbit: An Unexpected Journey” care, odată cu lansarea în China, a încasat în doar zece zile 37,3 milioane de dolari, propulsând astfel fantezia lui Peter Jackson la acumularea de venituri totale de peste un miliard de dolari – dintre care 300 de milioane de dolari în SUA şi restul de pe alte pieţe. 

    Este a 15-a oară în istoria cinematografiei când un film atinge pragul de un miliard. Cele mai importante pieţe pentru Hobitul, sunt, exceptând SUA, Germania (90 de milioane de dolari), Anglia(84,3 milioane de dolari), Franţa(44,9 milioane de dolari), Rusia(43,8) milioane de dolari. Iar dacă în alte ţări europene încasările se situează în jurul a 50 de milioane de dolari, iar în SUA depăşesc 300 de milioane, la noi “Hobitul” a ajuns la încasări totale de circa 2.4 milioane de dolari.


    În topul preferinţelor de pe piaţa locală, s-au aflat în acest weekend şi filmul “Side Effects”, cu încasări de circa 250.000 de lei şi un total de 73.941 dolari, “Identity Thief” cu încasări de circa 140.000 de lei în acest weekend şi încasări totale de 278.000 de dolari şi “Hansel and Gratel: Witch Hunters”, cu circa 130.000 de lei în weekend şi un total de peste 451.000 de dolari.

  • Preoţii nu vor cere bani pentru înmormântare în cazul familiilor cu venituri reduse

     Decizia a fost luată joi, în şedinţa Sinodului Bisericii Ortodoxe Române (BOR).

    Potrivit deciziei Sinodului BOR, parohiile vor sprijini “familiile defavorizate, cu venituri reduse, cu mulţi copii, cu persoane bolnave sau vârstnicii cu venituri mici prin a nu le solicita acestora contribuţii băneşti pentru slujbele de înmormântare”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cosmote: Venituri de 462,8 mil. euro şi profit de 119,5 mil. euro

    Profitul operaţional (EBITDA) al companiei a înregistrat însă o creştere de 19,4%, de la 100 milioane euro la 119,5 milioane euro, marja de câştig urcând cu 4,4 puncte procentuale, de la 21,4% la 25,8%, potrivit datelor prezentate joi într-un raport al grupului elen OTE, acţionarul companiei.

    Cota de piaţă a Cosmote România la sfârşitul anului era de 24,5%, potrivit operatorului de telefonie mobilă. Cosmote a încheiat anul 2012 cu aproximativ 6,3 de milioane de clienţi, faţă de 6,49 milioane la finele lui 2011.

    “În 2012 ne-am consolidat amprenta pe piaţă, crescând susţinut EBITDA şi baza de clienţi business. Furnizând conectivitate şi servicii pentru societatea informaţională, contribuim activ la trecerea României către economia digitală. în această privinţă, păstrând întotdeauna în centrul atenţiei experienţa clienţilor, ne îndreptăm gradual către 4G, următorul nivel în tehnologie”, a declarat în comunicat Stefanos Theocharopoulos, Chief Executive Officer Cosmote România.

    Aproape un sfert din baza de clienţi a companiei reprezintă abonaţi, restul fiind utilizatori de cartele pre-plătite. Venitul mediu pe utilizator (ARPU) pentru 2012 s-a menţinut în linie cu cel din anul 2011, notează Cosmote, fără a preciza valoarea indicatorului. Baza de clienţi business ai companiei a crescut cu 32% în trimestrul al patrulea, iar numărul clienţilor 3G a avansat cu 7%, datorită evoluţiei în zona serviciilor de date.

    Veniturile din servicii au coborât cu 8,9%, în urma reducerii tarifelor de interconectare în două rânduri, în martie şi septembrie, prin decizia autorităţii de reglementare, notează grupul elen.

     

  • Veniturile Orange România au scăzut uşor anul trecut. Numărul de clienţi a crescut

    Excluzând impactul deciziilor autorităţilor de reglementare a pieţei telecom, privind scăderea tarifelor de interconectare, veniturile Orange în România au crescut anul trecut cu 0,8% faţă de anul anterior. Tarifele de interconectare, sau de terminare a apelurilor, sunt plătite între operatori pentru convorbiri în afara reţelei.

    În trimestrul al patrulea, veniturile s-au situat la 233 milioane de euro, comparativ cu 243 milioane de euro în aceeaşi perioadă a anului anterior, potrivit datelor publicate, miercuri, de grupul France Telecom, care controlează compania.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cât câştigă cel mai bine plătit freelancer din România: “Niciun job nu m-ar putea convinge să devin angajat”

    Tudor Maier este cel mai bine plătit freelancer român din domeniul designului grafic, cu un salariu care se poate compara chiar cu unul de executiv, de cel puţin 2.500 de dolari pe lună. Tânărul în vârstă de 32 de ani şi-a construit astfel o carieră la care mulţi angajaţi de multinaţională nici măcar nu visează.

    “Niciun job din România, oricât de bine plătit ar fi, nu m-ar putea determina acum să renunţ la statutul de freelancer şi să devin angajat”, spune Maier. A fost dintotdeauna antreprenor, întrucât după ce a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai de la Cluj, a avut timp de câţiva ani o firmă de publicitate în Alba Iulia şi mai apoi a publicat un ziar de anunţuri şi mică publicitate. Câştigurile ca antreprenor n-au fost însă strălucite, iar presiunea facturilor scadente a fost mereu o problemă, aşa că a devenit freelancer în 2008, căutând de muncă pe platformele specializate unde companii din toată lumea caută mână de lucru pentru diverse proiecte punctuale.

    “Începutul a fost foarte slab, cu doar două proiecte în primul an”, dezvăluie freelancerul. Acum însă, nu depinde de nimeni în meseria lui, nu ştie ce înseamnă să ai un şef, îşi organizează timpul după bunul plac fără să se spetească muncind şi, cel mai important dintre toate, câştigă suficient cât să ducă un trai mai mult decât decent, fără grija zilei de mâine.

    Maier este designer grafic şi lucrează, în cea mai mare parte a timpului, coperţi pentru cărţi, design de cărţi în format electronic, dar şi paginare şi design pentru reviste, cataloage, broşuri, afişe şi alte materiale de marketing printre care inclusiv ambalaje pentru diverse produse. Pentru munca lui cere cel puţin 20 de dolari pe oră şi lucrează în jur de 30 de ore pe săptămână, dar există şi proiecte pentru care este plătit în ansamblu, indiferent de numărul orelor lucrate. “Cel mai bun contract pe care l-am avut vreodată a fost cu o editură pentru care am lucrat designul a 20 de cărţi pentru 7.000 de dolari”, spune Maier despre unul dintre cele 200 de proiecte realizate în ultimii patru ani. Ca el, zeci de milioane de oameni din toate colţurile lumii, între care şi câteva zeci de mii de români, îşi încearcă în permanenţă norocul pe cont propriu, pe platforme de freelancing precum Freelancer.com, Elance.com sau oDesk.com sau vWorker.com.

  • Cât vor vira asiguratorii din încasările RCA la Fondul de protecţie a victimelor străzii

    Firmele de asigurări care vând poliţe de răspundere civilă auto (RCA) vor vira la Fondul de protecţie a victimelor străzii o cotă de 1% din primele încasate pentru această categorie de asigurări, potrivit unui ordin al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), informează Mediafax. Anterior, contribuţia la acest fond era zero, după ce a fost redusă de la 0,3% în martie 2012. “Contribuţia asigurătorilor care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, denumită asigurarea RCA, la Fondul de protecţie a victimelor străzii (FPVS), aferentă anului 2013, este stabilită la cota procentuală de 1% din volumul primelor brute încasate pentru această asigurare”, se arată în ordinul CSA. Decizia de majorare a fost adoptatã de Consiliul CSA într-o şedinţă din 22 ianuarie.