Tag: Grecia

  • Statele din Spaţiul Schengen ar putea lua o măsură extremă: Restabilirea temporară a controalelor la frontiere

    Este vorba despre o măsură extremă, a cărei aplicare este supusă unor condiţii foarte stricte, dau asigurări liderii francezi şi germani, care au cerut acest lucru.

    Însă discuţia nu este nici pe departe închisă, întrucât comisarul european pentru Afaceri Interne Cecilia Malmstrom s-a declarat împotriva compromisului propus joi miniştrilor de Interne ai statelor membre ale Uniunii Europene, reuniţi la Luxemburg, şi omologilor lor din alte patru state membre ale Acordului Schengen (Elveţia, Norvegia, Islanda şi Lichtenstein).

    “Nu putem accepta această propunere, întrucât acesta nu este un mecanism european (…). Sper că această decizie nu se va lua azi”, a declarat ea la sosirea la reuniune.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • China se pregăteşte pentru ieşirea Greciei din zona euro

    “Guvernul pregăteşte planuri pentru cel mai pesimist scenariu, în care Grecia ar părăsi zona euro în acest an”, a afirmat oficialul chinez. Planul vizează atenuarea impactului ieşirii Greciei din zona euro asupra cursului valutar, fluxurilor de capital şi schimburilor comerciale, potrivit altor surse apropiate situaţiei, care au precizat că strategia este elaborată de ministerele Finanţelor şi Comerţului. Grecii merg la urne pe 17 iunie pentru o nouă rundă a alegerilor parlamentare, după ce scrutinul din 6 mai nu a rezultat în stabilirea unei coaliţii de guvernare.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Pariurile pieţelor împotriva monedei euro au urcat la un nou maxim

    Rezultatul alegerilor din Grecia din 6 mai şi inflamarea crizei din sistemul bancar spaniol au pus capăt rezistenţei manifestate de moneda euro pe pieţele valutare în ultimii doi ani.

    Euro s-a depreciat cu 6,6% faţă de dolar în luna mai, cea mai abruptă scădere din ultimele opt luni, şi se tranzacţionează în apropierea minimului ultimilor doi ani.

    Moneda unică a revenit uşor vineri şi luni, în principal datorită datelor dezamăgitoare privind şomajul din SUA, însă fondurile de hedging pariază masiv pe noi deprecieri ale euro, potrivit datelor Commodity Futures Trading Commission din SUA, citate de Financial Times.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    6,3%
    scumpirea energiei electrice pentru consumatorii casnici din UE în a doua jumătate a lui 2011 faţă de aceeaşi perioadă din 2010, în timp ce gazele naturale s-au scumpit cu 12,6%

    56,6%
    nivelul impozitului pe venit în Suedia în 2012, cel mai mare din UE, în timp ce nivelul cel mai înalt al TVA este consemnat în Ungaria (27%), iar cel mai mare impozit pe profitul companiilor se practică în Franţa (36,1%)

    13,9%
    creşterea creditului neguvernamental în valută în aprilie 2012 faţă de aprilie 2011, în timp ce creşterea creditului în lei a fost de numai 3,3%, trasă în jos de evoluţia creditelor pentru populaţie, care au scăzut cu 2,3%

    9,8%
    scăderea vânzărilor de retail în Spania în aprilie faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cea mai abruptă scădere din 2004 încoace, de când sunt difuzate aceste statistici

    2,4%
    inflaţia în zona euro în luna mai, în scădere cu 0,2% faţă de luna precedentă

  • Vox populi. Ce vor electoratele din Irlanda şi Grecia

    Explicaţia votului favorabil stă în bună parte în avertismentele guvernului după care, în cazul unei respingeri a tratatului, Irlanda nu-şi va putea asigura susţinere din partea Mecanismului de Stabilitate European, expunându-se astfel riscului de incapacitate de plată în cazul unor noi turbulenţe pe pieţele financiare.

    Presa irlandeză vorbeşte însă şi despre dorinţa oamenilor de a da un exemplu de responsabilitate, cu alte cuvinte de a transmite mesajul că Europa trebuie să meargă mai departe, să rămână unită. Acest mesaj ar fi cu atât mai important, conform aceleiaşi interpretări, cu cât Irlanda a respins prin vot popular Tratatul de la Lisabona privind consolidarea unităţii europene, cu ocazia referendumului din iunie 2008, dar l-a aprobat apoi la referendumul al doilea, din octombrie 2009.

    În acest timp, în Grecia, sondajele de opinie pentru alegerile din 17 iunie indică o luptă strânsă între Noua Democraţie, partid susţinător al programului cu UE-FMI, şi Syriza, partidul care vrea renunţarea la austeritate, dar nu şi ieşirea din zona euro. Un sondaj estimează egalitate la 24,5% din preferinţele electoratului, un altul dă ca posibil un avans de 3,5% al Syriza, iar altul indică un avans ce circa 1% al Noii Democraţii.

  • Preşedintele Băncii Mondiale: Zona euro trebuie să fie gata să recapitalizeze băncile, dacă Grecia părăseşte blocul

    Dacă Grecia se va retrage din zona euro şi liderii europeni nu vor acţiona decisiv pentru sprijinirea băncilor, criza rezultată ar putea împinge întreg continentul într-o “zonă periculoasă”, scrie Zoellick într-un editorial publicat de Financial Times.

    “Liderii zonei euro trebuie să fie pregătiţi, psihologic şi prin Mecanismul European de Stabilitate (MES), să recapitalieze băncile. În zona euro, garanţiile asigurate la nivelul statelor membre nu vor fi suficiente, vor fi de ajuns numai garanţii la nivelul întregii regiuni. Liderii europeni sunt departe de a fi pregătiţi pentru această situaţie”, avertizează Zoellick.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Ce ar însemna căderea Greciei pentru România: euro se duce peste 5 lei, iar dobânzile se dublează

    “Este posibil să vedem o depreciere a leului de aproximativ 10-15% dacă în viitorul apropiat are loc o ieşire necontrolată a Greciei din zona euro, legăturile financiare deosebite pe care le avem cu această ţară urmând să producă un şoc nemaiîntâlnit”, afirmă Vlad Muscalu, senior economist la ING Bank.
    Aceasta ar însemna un curs de 4,9-5,1 lei/euro faţă de un nivel de aproape 4,47 lei/euro în prezent, ceea ce ar avea un impact semnificativ asupra inflaţiei, dar şi asupra clienţilor cu credite în valută şi implicit a calităţii portofoliilor de credite ale băncilor.
    Pe de altă parte, deprecierea leului ar şi ajuta economia. “Este de menţionat că deprecierea leului ar putea conduce la o repoziţionare comercială a României, exporturile devenind mai competitive şi importurile mai scumpe. Totodată, cererea internă ar avea de suferit şi economia ar putea deveni exportator net, ceea ce ar fi un factor de stabilizare a cursului de schimb”, comentează Cătălina Molnar, economistul-şef al
    RBS Bank. Ea apreciază că o creştere cu 10% a cursului de schimb în cazul ieşirii Greciei din zona euro este un scenariu plauzibil, dar crede că nici o depreciere cu 20% a leului nu este imposibilă, chiar dacă ar fi “mai greu de materializat”.

    Pe de altă parte, există în piaţă opinii potrivit cărora şocul ieşirii din zona euro a Greciei va fi doar emoţional şi de scurtă durată, ceea ce va permite Băncii Naţionale să apere leul şi să împiedice o depreciere prea bruscă înainte ca tensiunile de pe piaţă să se calmeze.”Cred că ne-am hazarda să înaintăm anu­mite cifre privind creşterea cursului de schimb. Cu certitudine vor exista presiuni de depreciere, dar cât va fi această de­pre­ciere depinde de BNR şi de nivelul de curs pe care aceasta îşi va propune să-l apere. Cred că va fi un impact emoţional, dar ulte­rior lucrurile se vor calma”, crede Radu Cră­­ciun, directorul de investiţii al Eureko Pensii.
    Economistul-şef al BRD, Florian Li­bo­cor, vede la rândul său o depreciere mai mică a leului, până la 4,7 lei/euro, şi spu­ne că şo­cul ieşirii Greciei din zona euro nu va fi unul direct asupra economiei ro­mâneşti şi va putea fi gestionat. Totodată, el consideră că deşi este un scenariu discutat la nivel ofi­cial, o ieşire a Greciei din zona euro nu este o opţiune dorită de liderii europeni. “Dacă luăm ca reper un nivel de 4,30 lei/euro şi asumăm un şoc de depreciere de circa 10%, atunci, matematic, cursul poate ajunge la un nivel uşor peste 4,7 lei/euro. Pâ­nă acolo însă mai există cel puţin un punct de rezistenţă. La nivel de sistem ban­car situaţia este solidă, bine capitalizată şi funcţională, iar băncile greceşti acoperă mai puţin de o cincime din sistem”, spune Li­bocor.

    Erste, care controlează cea mai mare bancă locală – BCR, menţine prognoza de curs la 4,4 lei/euro pentru decembrie 2012, însă precizează că acest nivel este condi­ţionat de rămânerea Greciei în zona euro. Austriecii nu riscă deocamdată să ima­gineze public scenarii legate de impactul pe Europa Centrală şi de Est a mult-discu­ta­tului “grexit”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hienele imobiliare se aşteaptă la chilipiruri în insulele Greciei dacă ţara iese din zona euro

    Chiar dacă au loc puţine tranzacţii înaintea alegerilor din iunie, care ar putea decide rămânerea Greciei în zona euro, interesul pentru piaţa elenă a crescut puternic în acest an. Cumpărătorii se pregătesc să profite de preţurile aflate la un nivel redus şi care ar putea să scadă cu încă 20% în contextul continuării instabilităţii politice şi economice, afirmă agenţii imobiliari, potrivit Reuters.

    “Oamenii se aşteaptă, în mod natural, să găsească oportunităţi bune”, a declarat Piers Williams, directorul de vânzări internaţionale la agenţia pentru proprietăţi de lux Aylesford. Firma intermediază de obiecei tranzacţii în intervalul de preţ 1-10 milioane de euro şi se specializează în insulele Corfu şi Paxos.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Produsele de import ar putea începe să dispară din Grecia, din cauza riscului de neplată

    Euler Hermes, unitate a gigantului german Allianz, a luat decizia în urma creşterii semnificative a riscurilor asociate exportului către Grecia, se arată într-un comunicat transmis de compania de asigurare.

    Totuşi, scenariul de bază al Euler Hermes este că Grecia va rămâne în zona euro, a precizat compania.

    “Vom acoperi livrările aflate în derulare, cât şi tranzacţiile comerciale interne”, a declarat pentru Bloomberg purtătorul de cuvânt al Euler Hermes, Bettina Sattler, precizând că nu vor fi acoperite viitoarele contracte de export către Grecia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Euro, în creştere puternică faţă de dolar, datorită sondajelor privind alegerile din Grecia

    Euro a crescut cu 0,6% faţă de dolar, la 1,2588 dolari/euro.

    Vineri, moneda a atins cel mai redus nivel din iulie 2010 după ce preşedintele Cataloniei, cea mai bogată regiune autonomă a Spaniei, a declarat că nu are prea multe variante de refinanţare a datoriilor care ajung la scadenţă în acest an, în valoare de peste 13 miliarde euro.

    Moneda unică europeană a fost sub presiune după alegerile din Grecia din 6 mai, în urma cărora forţele politice nu au reuşit să stabilească o coaliţie de guvernare. Câştigătorii de facto ai scrutinului din 6 mai au fost partidele care se opun măsurilor de austeritate convenite în acordul de finanţare externă cu UE şi FMI, astfel că temerile privind falimentul Greciei şi ieşirea ţării din zona euro s-au amplificat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro