BusinessMagazin

Tag: magazine

  • Profi vrea să deschidă 100 de magazine într-un an

    „De la începutul anului am deschis 24 de magazine în toată ţara, în momentul de faţă totalizând 391 de unităţi în 188 de localităţi. Ne propunem să ajungem cât mai aproape de 500 de magazine la sfârşitul anului“, spune Gaetan Pacton, directorul de dezvoltare al lanţului de supermarketuri.

    Reţeaua de supermarketuri a încheiat anul trecut cu un total de 367 de unităţi sub mai multe formate şi branduri, numărul magazinelor fiind mai mare cu 92 comparativ cu cel de la finalul lui 2014.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un retailer din Timişoara vrea să ajungă la 20 de magazine în care vinde saltele şi paturi

    Reţeaua de magazine specializată în vânzarea de salte, paturi şi somiere DolceDormire a deschis primul ma­gazin în luna martie a anului trecut, după o investiţie de 50.000 de euro, iar în prezent a ajuns la 13 locaţii în opt oraşe.

    Brandul DolceDormire, lansat în urmă cu aproximativ un an în Timişoara, odată cu deschiderea primului magazin cu saltele, paturi şi somiere, are o ţintă de 20 de unităţi amplasate pe harta României până la finalul acestui an, ceea ce înseamnă că în următoarele luni pe lista de aşteptare stau şapte noi puncte de vânzare.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Cu trei ani în urmă era falit, în închisoare şi aproape de sinucidere. Acum câştigă 300.000 de dolari pe lună

    Poate suna a scenariu de film, însă este povestea lui Jason Fyk, fondatorul WTF Magazine. Acum trei ani, el era falit, în închisoare şi aproape de sinucidere. A folosit Facebook pentru a-şi întoarce viaţa cu 180 de grade.

    Problemele financiare ale lui Fyk au început în 2005, atunci când piaţa imobiliară a luat o turnură ciudată. Fyk era un agent imobiliar tânăr, căsătorit şi cu un copil, iar lipsa banilor a început să îl apese. Lunile au trecut, iar Fyk a înţeles că trebuie să găsească o nouă metodă de a face bani. Câţiva prieteni i-au propus să pornească un website, aşa că a cumpărat domeniul WTFMagazine.com. Acronimul WTF venea “Where’s The Fun”, site-ul fiind practic o colecţie de poze şi clipuri amuzante, relatează Business Insider.

    “Echipa lucra practic fără niciun ban”, povesteşte Fyk. “Încercam să adunăm informaţii şi materiale de peste tot, dar nu aveam nici cea mai vagă idee ce facem”.

    WTF a devenit entitate juridică în septembrie 2010 şi a avut lansarea oficială la începutul anului 2011. Câteva săptămâni mai târziu, Fyk a condus până la Baltimore pentru a intervieva un grup de cascadori. Ajuns în parcare, el a observat că mai mulţi baărbaţi se luaseră la bătaie, drept pentru care a început să filmeze tot incidentul cu telefonul mobil. Printr-o neînţelegere, poliţia americană l-a arestat şi pe Fyk motivând că acesta ar fi aranjat de fapt încăierarea pentru a putea să o posteze pe site-ul WTF.

    Familia bărbatului a folosit ultimii bani pe care îi avea pentru a angaja un avocat; cu toate acestea, a durat două luni până ca el să fie eliberat.

    “Nu puteam să mă angajez la McDonald’s, pentru că aveam nişte facturi uriaşe de plătit”, îşi aminteşte Fyk. “Copilul meu a fost cel care m-a ţinut pe linia de plutire în acea perioadă”.

    Bărbatului i-a venit ideea să scrie o carte despre toate întâmplările prin care trecuse în ultimul timp, însă nefiind un autor cunoscut era greu de crezut că cineva ar fi acceptat să îl publice. “Singura resursă pe care o aveam la dispoziţie era social media, şi era gratuită. Am decis să învăţ tot ce există legat de Facebook şi să creez un fel de mişcare socială care să îmi dea notorietate.”

    Ideea a fost una cât se poate de bună: Fyk a folosit sistemul de pagini business al Facebook şi a creat zeci de astfel de pagini. În prezent, el “controlează” peste 28 de milioane de like-uri. Acestea aduc zeci de milioane de vizite pe siteul său, iar vizitele se concretizează în milioane de dolari, anual, din publicitate.Bărbatul încasează aproape 300.000 de dolari pe lună de pe urma WTF Magazine.

    WTF Magazine are acum 16 angajaţi, iar Fyk a angajat un aşa-numit “ghost writer” care să îi redacteze memoriile.

     

    Care sunt etapele de management ale unui proiect co-finanţat prin fonduri structurale?

  • A vândut legume la tarabă în piaţă şi acum face 3 milioane de euro pe an îmbrăcând bărbaţii din România

    Teodora Burz are 37 de ani, iar ultimii opt şi i-a petrecut făcând naveta între România şi Italia, China şi Turcia, pieţe unde a lucrat pentru branduri de modă străine. 
     
    În toamna anului trecut ea a preluat funcţia de director de marketing şi expansiune al Orka Holding, un grup din Turcia, prezent şi pe piaţa locală, care deţine în portofoliu peste 400 de magazine de modă pentru bărbaţi deschise pe aproape 40 de pieţe de la nivel internaţional. În paralel este şi country manager al Orka Holding în România, unde sunt deschise şapte magazine cu afaceri de 2,6 mil. euro în 2012.

    Orka Holding este o companie fondată în 1986 de doi oameni de afaceri din Turcia, specializată în producţia şi retailul de haine pentru bărbaţi sub trei branduri, respectiv Tween şi Damat care se adresează segmentului mediu plus şi D’S Damat pentru persoanele cu venituri medii. Un costum Damat-Tween costă circa 450 de euro, în timp ce unul D’S Damat costă 180 de euro.

    La vârsta de cinci ani, Teodora Burz a decretat că trebuie să câştige proprii bani, aşa că şi-a însuşit o mică parcelă din grădina casei părinţilor ei pentru a cultiva cu grijă şi simţ de răspundere vinete, roşii, ceapă şi ardei. „Atunci mi s-a dezvoltat cel mai bine simţul competiţiei şi al lucrului bine-făcut“, spunea Burz, pentru tirnaveni.ro. După „recoltă“, îşi ducea legumele la piaţa din Târnăveni, de una singură „Oamenii erau încântaţi să cumpere de la un copil, aşa că eram prima care-şi vindea marfa“, mai spune Burz, citată de aceeaşi sursă.

    Primul său contact cu compania din Turcia a avut loc acum 13 ani, când a decis să îi aducă în România în sistem de franciză. La momentul acela era managing partner în cadrul retailerului local Ziggo House. În 2006 s-a retras din afacere pentru a pleca în Italia, iar după plecarea ei turcii de la Orka Holding s-au retras şi ei pentru a reintra direct în 2010. În momentul acela Teodora Burz a preluat funcţia de country manager.

    Executivul a plecat din România în Italia în 2006, la cinci ani după ce pusese bazele Ziggo House, care la momentul acela ajunsese la şase magazine (cu cele aduse în franciză), îşi aminteşte ea. Pentru Einstein Progetti & Prodotti spa – care are în portofoliu branduri precum Absolut Joy şi Sexy Woman – a lucrat trei ani, ocupându-se de departamentul de marketing şi de relaţiile externe.

    În 2009 era prezentă la un târg de profil din Barcelona când i-a cunoscut pe oficialii de la Semir, un retailer chinez cu aproape 4.000 de magazine. Chinezii au căutat iniţial franciza unui brand italian şi se uitau la numele din portofoliul Einstein Progetti & Prodotti. În final au primit drepturile de producţie şi distribuţie ale unuia dintre ele, iar Teodora Burz a plecat în China pentru a pune bazele businessului. A rămas acolo un an, iar când s-a întors cei de la Damat au convins-o să vină înapoi în România.

  • Cu cinci ani în urmă era falit şi la închisoare. Acum câştigă 300.000 de dolari pe lună

    Poate suna a scenariu de film, însă este povestea lui Jason Fyk, fondatorul WTF Magazine. Acum patru ani, el era falit, în închisoare şi aproape de sinucidere. A folosit Facebook pentru a-şi întoarce viaţa cu 180 de grade.

    Problemele financiare ale lui Fyk au început în 2005, atunci când piaţa imobiliară a luat o turnură ciudată. Fyk era un agent imobiliar tânăr, căsătorit şi cu un copil, iar lipsa banilor a început să îl apese. Lunile au trecut, iar Fyk a înţeles că trebuie să găsească o nouă metodă de a face bani. Câţiva prieteni i-au propus să pornească un website, aşa că a cumpărat domeniul WTFMagazine.com. Acronimul WTF venea “Where’s The Fun”, site-ul fiind practic o colecţie de poze şi clipuri amuzante, relatează Business Insider.

    “Echipa lucra practic fără niciun ban”, povesteşte Fyk. “Încercam să adunăm informaţii şi materiale de peste tot, dar nu aveam nici cea mai vagă idee ce facem”.

    WTF a devenit entitate juridică în septembrie 2010 şi a avut lansarea oficială la începutul anului 2011. Câteva săptămâni mai târziu, Fyk a condus până la Baltimore pentru a intervieva un grup de cascadori. Ajuns în parcare, el a observat că mai mulţi baărbaţi se luaseră la bătaie, drept pentru care a început să filmeze tot incidentul cu telefonul mobil. Printr-o neînţelegere, poliţia americană l-a arestat şi pe Fyk motivând că acesta ar fi aranjat de fapt încăierarea pentru a putea să o posteze pe site-ul WTF.

    Familia bărbatului a folosit ultimii bani pe care îi avea pentru a angaja un avocat; cu toate acestea, a durat două luni până ca el să fie eliberat.

    “Nu puteam să mă angajez la McDonald’s, pentru că aveam nişte facturi uriaşe de plătit”, îşi aminteşte Fyk. “Copilul meu a fost cel care m-a ţinut pe linia de plutire în acea perioadă”.

    Bărbatului i-a venit ideea să scrie o carte despre toate întâmplările prin care trecuse în ultimul timp, însă nefiind un autor cunoscut era greu de crezut că cineva ar fi acceptat să îl publice. “Singura resursă pe care o aveam la dispoziţie era social media, şi era gratuită. Am decis să învăţ tot ce există legat de Facebook şi să creez un fel de mişcare socială care să îmi dea notorietate.”

    Ideea a fost una cât se poate de bună: Fyk a folosit sistemul de pagini business al Facebook şi a creat zeci de astfel de pagini. În prezent, el “controlează” peste 28 de milioane de like-uri. Acestea aduc zeci de milioane de vizite pe siteul său, iar vizitele se concretizează în milioane de dolari, anual, din publicitate.Bărbatul încasează aproape 300.000 de dolari pe lună de pe urma WTF Magazine.

    WTF Magazine are acum câteva zeci de angajaţi, iar Fyk a angajat un aşa-numit “ghost writer” care să îi redacteze memoriile.

  • Şi-a vândut bicicleta pentru a cumpăra o maşină de croşetat second-hand, iar acum conduce o companie de modă renumită şi are o avere de miliarde de dolari

    Luciano Benetton este fondatorul grupului Benetton, ale cărui principale afaceri sunt liniile de haine United Colors of Benetton, Undercolors of Benetton, Sisley şi Playlife. Compania are sediul central în Ponzano Veneto, Italia, şi peste 6.000 de magazine în întreaga lume. Italianul cu origini în Treviso a avut anul trecut o avere estimată la 2,9 miliarde de dolari.

    În 1963, Luciano Benetton, cel mai mare dintr-o familie cu patru copii din Treviso, era un vânzător în vârstă de 30 de ani. Benetton a văzut la vremea respectivă o piaţă pentru hainele colorate şi, în consecinţă, a vândut bicicleta unui frate mai mic pentru a-şi cumpăra prima maşină de croşetat second-hand cu scopul de a intra pe această piaţă. Prima colecţie de pulovere colorate vândută de el a fost bine primită de clienţii din regiunea Veneto şi în curând, i-a cooptat şi pe sora şi pe fraţii săi în afacere. Grupul Benetton a luat astfel naştere, în 1965. Un an mai târziu, fraţii Benetton au deschis primul magazin în Belluno, iar trei ani mai târziu în Paris, cu Luciano Benetton ca preşedinte, Gilberto Benetton responsabil de administraţie, Carlo, responsabil de producţie, iar Giuliana, designer-şef.

    Luciano Benetton a fost unul dintre cei care au construit fashionul industrial, prin care haine la modă erau vândute la preţuri accesibile printr-un sistem de producţie şi distribuţie eficient. Succesul nu s-a lăsat aşteptat prea mult, iar magazinele Benetton au început să apară peste tot în Europa. Benetton a creat un adevărat imperiu prin subcontractori şi francizori.  Ulterior, a început să diversifice activităţile grupului cu achiziţia echipei Formula 1 Toleman, sponsorizarea echipei de volei Treviso şi prin comercializarea de ceasuri, produse pentru machiaj şi parfumuri Benetton, alături de liniile de haine. El a înţeles totodată că piaţa de origine era saturată şi a început să deschidă magazine şi în Statele Unite ale Americii şi în Japonia.

    Între 1980 şi până în 2000, Benetton a colaborat cu fotograful Oliviero Toscani pentru a crea campanii promoţionale ce au devenit la fel de specifice firmei ca îmbrăcămintea. La început, reclamele se concentrau pe teme multirasiale şi multiculturale. Toscani şi Benetton respingeau ideea conceperii de fotografii standard de fashion, unele dintre imaginile folosite în campaniile Benetton fiind chiar scandaloase.

    În pofida controverselor legate de campaniile sale, Benetton a menţinut o imagine bună a grupului pe care l-a creat. Nu a fost implicat în scandalurile judiciare în care au fost implicaţi mai mulţi politicieni şi oameni de afaceri în anii ’90. Benetton a fost senatar al Partidului Republican, de centru-stânga, între 1992 şi 1994, experienţă ce l-a dezamăgit şi frustrat, potrivit unui interviu acordat presei italiene. Până la mijlocul anilor ’90, Benetton a schimbat strategia de distribuţie. Nu s-a mai concentrat pe o reţea capilară de mici magazine, ci a trecut la un program de investiţii în magazine mari, câteva dintre acestea controlate direct de grup.

    În pofida extinderii globale, la începutul secolului XXI, atât grupul, cât şi fondatorul acestuia erau legaţi de nord-estul Italiei. Prin compania holding a grupului Edizione, familia a investit în mai multe afaceri, de la unele antreprenoriale până la dezvoltări imobiliare, publishing şi banking. În august anul trecut, familia Benetton a vândut mai mult de 50% din cota de piaţă a World Duty Free companiei elveţiene Dufry în schimbul a 1,4 miliarde de dolari. Fiecare dintre membrii Benetton este miliardar, datorită investiţiilor realizate.
     

  • Autentificarea prin Facebook, predispusă atacurilor cibernetice: atacatorii puteau face plăţi online în numele utilizatorilor reţelei sociale

    Atacatorii cibernetici puteau fura identitatea anumitor utilizatori de internet şi să le acceseze majoritatea conturilor online unde se pot conecta prin Facebook din cauza unei vulnerabilităţi în mecanismul de autentificare al Facebook descoperit de specialiştii în securitatea cibernetică ai Bitdefender, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei.  

    Autentificarea prin reţele sociale este o metodă alternativă de conectare la diverse conturi, care le oferă utilizatorilor o modalitate mai convenabilă de a se înregistra fără a mai completa câmpurile de utilizator şi parolă. Cele mai multe site-uri permit conectarea prin Facebook, LinkedIn, Twitter sau Google Plus. Specialiştii Bitdefender au găsit o modalitate prin care să îşi asocieze identitatea utilizatorului şi să contoleze neîngrădit conturile online ale acestuia.

    „Folosind această vulnerabilitate în sistemul de login via Facebook, atacatorii pot accesa majoritatea conturilor online ale utilizatorilor care permit autentificarea cu această reţea socială. Asta înseamnă că atacatorii pot face plăţi în numele utilizatorilor pe site-urile magazinelor online, de exemplu”, spune Cătălin Coşoi, Chief Security Strategist, Bitdefender.

    Pentru ca atacul să reuşească, adresa de e-mail a victimei nu trebuie să fie asociată deja unui cont de Facebook, însă pot fi folosite adrese alternative deţinute de aceasta. De regulă, utilizatorii deţin mai mult de o adresă de e-mail, unele fiind publice pe internet şi, deci, se află la dispoziţia oricărui răufăcător. Pentru a verifica identitatea unui utilizator fără să-i expună datele de autentificare, Login prin Facebook foloseşte protocolul OAuth, prin care autorizează terţii să primească unele informaţii despre utilizatori în momentul accesării anumitor site-uri.

    Cercetătorii Bitdefender au reuşit să ocolească etapa de confirmare, cerută de regulă în momentul înregistrării pe un site cu o nouă adresă de e-mail asociată unui cont Facebook. Mai întâi, au creat un profil de Facebook, cu adresa de e-mail a victimei asociată diverselor conturi pe care le deţine pe internet.z

    După ce au creat profilul Facebook cu adresa de e-mail aparţinând victimei, au adăugat contului de Facebook şi o adresă controlată de atacatori. După un refresh al paginii, e-mail-ul victimei este deja validat de Facebook. Când încearcă să se autentifice pe o altă pagină folosind butonul Facebook Login cu adresa de e-mail a victimei, i se solicită să confirme propria adresă e-mail, nu pe cea iniţială, aparţinând victimei. În setările contului de  Facebook, atacatorul stabileşte propria adresă drept contact primar pentru cont în locul adresei de e-mail a victimei.

    În consecinţă, atacatorul se conectează cu succes la conturile online deţinute de victimă, înregistrate cu adresa de e-mail folosită de atacator să creeze profilul Facebook, precum cele din magazine online, site-uri de rezervări, aplicaţii personale, etc.  Partea care certifică identitatea – în acest caz, Facebook – ar fi trebuit să aştepte până când noua adresă de e-mail asociată contului de Facebook era verificată. Compania Facebook a remediat vulnerabilitatea după notificarea furnizată de către cercetătorii Bitdefender.

     

     

  • O cămaşă Guy Laroche, Gianfranco Ferre sau Pierre Cardin costă la poarta fabricii 12 euro, iar în magazine ajunge cu 100 de euro. Ce fabrică le produce în România

    Într-un complex de clădiri cu pereţi roşii de cărămidă de pe strada Victoriei din Tulcea se află fabrica Confecţii SA, unde 450 de angajaţi produc zilnic aproape 3.000 de cămăşi, din care 80% iau drumul Angliei, Italiei, Greciei sau Germaniei. O parte din cămăşile cusute şi călcate de croitoresele din Tulcea ajung să fie vândute în Europa sub branduri precum Guy Laroche, Pierre Cardin sau Gianfranco Ferre, în timp ce în România se vând sub brandul Bigotti.

    Din această fabrică, înfiinţată în 1980 şi care se întinde pe 6.000 de metri pătraţi, o clădire emblemă a oraşului pentru industria textilă, au ieşit aproape 800.000 de cămăşi anul trecut. În perioada comunistă, de pe poarta acestei fabrici ieşeau aproape 2.000 de angajaţi.

    „Lucrez de 37 de ani în această fabrică, iar din Õ90 sunt directorul ei general. Este cea mai mare companie cu capital românesc din Tulcea, o emblemă în timpul comunismului pentru industria textilă. Volumele trimise la export s-au redus semnificativ, costurile noastre au crescut. Costul de manoperă al unei cămăşi este de 4 euro, în timp ce costul de producţie este de 11-12 euro. Cămăşile se vând la preţuri de trei ori mai mari iar la brandurile de lux ajung şi la 80-90 de euro. Pentru cele mai multe produse primim ţesăturile, noi doar le asamblăm, punem nasturii, le aranjăm în pungi, asigurăm doar o mică parte din materiale. Lucrăm în lohn, semi-lohn“, a spus Cornel Runca, directorul general al Confecţii Tulcea. Fabrica a fost privatizată în 1995, prin metoda MEBO, un proces prin care activele unor companii deţinute de stat au fost vândute către salariaţii acesteia, şi are acum 1.660 de acţionari.

    Cititi articolul integral pe www.zf.ro

  • CIT Grup pariază pe distribuţia online şi offline prin parteneriate cu platforme de e-commerce şi magazine tradiţionale

    CIT Grup, distribuitor românesc pe nişa echipamentelor IT refurbished, şi-a retrasat strategia de creştere în jurul diversificării distribuţiei prin parteneriate cu mai mulţi jucători din e-commerce şi retailul tradiţional, lansarea unei noi platforme de distribuţie online, dar şi extinderea în alte ţări din regiune.

    Primele parteneriate încheiate au ca efect prezenţa produselor CIT Grup pe platforma cel.ro, dar şi alte platforme de e-commerce. De asemenea, compania timişoreană negociază prezenţa produselor refurbished şi în cadrul reţelei de magazine Penny.

    În 2015, CIT Grup a înregistrat o creştere de 24% a cifrei de afaceri. Aproximativ 70% din venituri au fost asigurate de reţeaua proprie de distribuţie, care depăşeşte 3.500 de distribuitori înregistraţi, din care aproape 20% sunt activi în
    fiecare lună. În acelaşi timp, 25% din cifra de afaceri a fost asigurată de vânzarea către segmentul B2B, iar diferenţa% de achiziţiile făcute de persoane fizice.

    CIT Grup, companie din Timişoara cu o activitate de 14 ani, a introdus conceptul refurbished în România. CIT Grup deţine un magazin cu o suprafaţă de 450 mp în Timişoara şi are în medie 100.000 de produse în stoc. Principalele zone de vânzare ale CIT Grup sunt Bucureşti, Timişoara şi Cluj-Napoca, dar şi oraşele mari din Moldova. 95% din produse sunt distribuite pe piaţa locală.

  • Magazinul care vinde “nimic”, dar cu toate acestea are mulţi clienţi – FOTO

    Magazinul, denumit „Inutilious Retailer” este unul aparte, neavând program fix şi nici produse de vânzare.

    Un fotograf britanic, Adrian Wilson, care se amuza imprimând tricouri cu imagini ale unor opere de artă şi lăsându-le în magazine de îmbrăcăminte, şi-a deschis propriul magazin la New York, scrie The Guardian.

    În el sunt expuse  articole vestimentare cu imprimeuri realizate de clienţi, iar cei care doresc unul din aceste articole sunt invitaţi într-un atelier din spatele magazinului, unde li se prezintă nişte matriţe pentru material textil din secolul al XIX-lea pe care sunt îndemnaţi să le folosească să imprime imagini pe alte obiecte de îmbrăcăminte, plătind astfel pentru cel ales. După ce au terminat treaba, patronul şi fotografiază alături de creaţiile lor şi produsele pe care le iau din magazin.