Vasile Szekely a adunat în 86 de ani de viaţă un sac de amintiri, unele care îl mai dor şi care i-au săpat urme adânci pe chip. Retrăieşte cu greutate calvarul celui de-al doilea Război Mondial, iar lacrimile îi umezesc ochii când îşi aminteşte ce a îndurat. Este, însă, mândru că a supravieţuit şi că a reuşit să aibă o viaţă împlinită, la care nu mai spera atunci.
”Nu am vrut să port în piept steaua galbenă”
La doar 15 ani, în primăvara anului 1944, Vasile Szekely a fost îmbarcat în ”trenurile morţii” şi dus în lagărul de la Auschwitz – Birkenau, apoi la Buchenwald şi Bochum. Mai bine de un an nu a mai avut nume, nu a mai fost un om, ci a fost un simplu număr.
Născut în Cluj-Napoca, a copilărit în cartierul Gheorgheni, într-o cameră şi o bucătărie, luate cu chirie, alături de părinţii săi şi de fratele mai mare cu şapte ani, Emerich. În 1944, era elev la un liceu evreiesc din oraş şi nu se gândea să îşi continue studiile, deoarece provenea dintr-o familie săracă, ci să îşi găsească o meserie. Fratele său lucra, deja, de la 13 ani, ca ucenic lăcătuş mecanic într-o fabrică de încălţăminte.
”În 1944, au venit vremuri grele, iar noi, evreii, eram obligaţi să purtăm în piept steaua galbenă. Eu eram un adolescent mai rebel, aveam 15 ani, şi nu am vrut să port steaua galbenă, nici eu, nici fratele meu. Îmi amintesc cum am ieşit în oraş cu prietenii din cartier, cu fraţii Brumariu, cu fraţii Pataky, cu care ne jucam fotbal şi care ne-au încurajat să nu purtăm steaua galbenă în piept. Într-o zi, era prin aprilie, când am venit acasă am văzut un camion în care erau părinţii mei, într-un transport spre ghetto. Cu fratele meu am vrut să mergem şi noi alături de ei, dar ne-au făcut cu mâna să nu ne apropiem. A fost ziua în care i-am văzut ultima dată”, îşi aminteşte Szekely.
Împreună cu fratele său, a vrut să intre în casă, dar aceasta era sigilată, astfel că au dormit o noapte în pridvorul proprietăresei. Neavând unde să locuiască, s-au gândit să plece la Baia Mare, unde fratele său lucrase mai demult. Acolo li s-a spus că puteau munci, alături de alţi evrei care aveau pe mână o banderolă galbenă.
”Noi iarăşi nu am vrut să purtăm nici acea banderolă. Era şi acolo un ghetou unde am intrat, iar de acolo ne-au dus cu trenul la Auschwitz – Birkenau, în vagoane de animale, unde eram înghesuiţi şi aveam un singur bidon unde să ne facem nevoile”, povesteşte clujeanul.
La sosire, au avut noroc şi nu au fost selectaţi direct pentru camera de gazare, ci au fost duşi într-o baracă unde au stat în condiţii inumane.
”Ne-au tuns, ne-au dezinfectat şi apoi ne-au dat hainele vărgate şi un număr. Din acel moment, nu mai eram un om, ci un număr. De mâncat, nu ne-au dat în prima zi şi, deodată, a venit un deţinut mai vechi, care a aruncat în mulţime o bucăţică de hârtie. Eu, fiind mai sportiv, am fost primul care a înhăţat-o, şi am fost bucuros pentru că aveam ce mânca şi că am reuşit să o împart cu fratele meu. Abia a treia zi ne-au dat o supă de buruieni pe care am mâncat-o, bineînţeles, pentru că ne era foame”, a spus Szekeley.
Deţinuţii mai vechi le-au atras atenţia că va urma o selecţie şi i-au sfătuit să declare că au o meserie, pentru a putea lucra şi a nu fi trimişi la gazare.
”Emerich avea o meserie şi am spus şi eu că sunt reparator de biciclete. Dar nemţii ne-au spus că vor verifica dacă ştim meserie şi cei care au minţit vor fi trimişi la gazare, iar eu m-am speriat şi am ieşit dintre ei şi m-am întors în baracă. Fratele meu a plecat la muncă şi nu l-am mai reîntâlnit decât peste câteva luni. A doua oară când s-a făcut selecţia, am spus, din nou, că repar biciclete şi, astfel, am plecat la muncă, şi m-au dus în lagărul de la Buchenwald. Eram singur – singurel, la 15 ani, fără nimeni cunoscut alături”, şi-a amintit Vasile Szekely.
De la Buchenwald a fost dus mai departe, în lagărul de la Bochum, unde a lucrat, câteva luni, la construirea unor barăci din beton, împreună cu alţi trei clujeni, el fiind cel mai mic. După bombardarea lagărului, deţinuţii au fost evacuaţi înapoi la Buchenwald, unde a nimerit într-un grup de deţinuţi politici, iar cu ajutorul acestora a reuşit să îşi revadă fratele.
”Nu l-am mai recunoscut. Eu mai crescusem, dar el slăbise foarte mult. Lucrase la Auschwitz într-un atelier pentru cei din SS, făcea jucării pentru copiii lor. Şi acolo a obervat-o pe mama, între alte femei ce munceau, care i-a spus că tata a fost trimis în camera de gazare chiar în prima zi la sosirea în lagăr. El a ajuns la Buchenwald transportat cu trenul timp de o săptămână în vagoane descoperite, fără să primească mâncare şi astfel a slăbit, încât arăta mai copil ca mine”, povesteşte clujeanul.
Fraţii Szekely au fost duşi, ulterior, în lagărul de copii, iar în 11 aprilie 1945 au trăit bucuria eliberării lagărului Buchenwald de către armata americană. Americanii au vrut să îi înroleze în armata lor, promiţându-le că vor avea un viitor asigurat, dar cei doi clujeni au refuzat şi s-au întors acasă, în Cluj-Napoca. Trecuse peste un an de când fuseseră duşi spre Auschwitz – Birkenau.
Inginer în exploatarea căilor ferate, şcolit la Leningrad
După război, la insistenţele fratelui său, Vasile Szekely şi-a continuat studiile, a absolvit Liceul unitarian din Cluj-Napoca şi a dat examen la Institutul de Mecanică, fiind admis. La sfârşitul anului I a fost propus să meargă la studii în străinătate, la Institutul de Sport din Moscova, după care a făcut un schimb cu un alt student şi a fost repartizat la Institutul de Căi Ferate din Leningrad, oraş unde fratele său studia la Institutul Politehnic. Ulterior, acesta a devenit profesor universitar la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
”Eu am absolvit în 1954 cu diplomă de inginer în exploatarea căilor ferate şi am fost repartizat la Regionala CFR Cluj. Mi-am făcut stagiatura un an, trecând prin toate funcţiile, începând de la telegrafist, acar, impiegat de mişcare, dând examene peste examene, iar apoi am fost repartizat la Staţia Dej Triaj. Şeful Regionalei nu a vrut să mă aducă la Cluj, ci mi-a spus să rămân la Dej, să învăţ meserie şi să câştig experienţă, iar aici am stat trei ani”, a spus Szekely.
Acesta a fost mutat, ulterior, la Regionala CFR Cluj şi a avansat în ierarhie, ocupând funcţii de şef birou tehnico-economic, şef serviciu, până la şef Divizie Comercial, având peste 5.000 de oameni în subordine din şapte judeţe şi răspunzând de toate trenurile de călători, de agenţiile de voiaj şi de şefii de gară. Ziua sa de lucru începea la ora 7.00 şi se încheia seara, după ora 20.00. De-a lungul carierei, pentru că ştia şi mai multe limbi străine – maghiară, rusă, germană – a fost trimis să reprezinte România la diverse foruri internaţionale ale feroviarilor, inclusiv la Oslo, în Norvegia.
”Începând din 1958, am reprezentat Regionala CFR Cluj în diferite comisii internaţionale în care se făceau protocoale între diferite regionale din ţările limitrofe, Ungaria sau URSS. Când am făcut un protocol între Regionala Cluj şi Regionala Lvov, era un rus şef care mi-a cerut să ne retragem într-o cameră unde să încheiem noi protocolul. Şi a întrebat dacă avem nevoie de traducător, iar eu i-am răspuns că nu, pentru că vorbesc limba rusă, deoarece am absolvit Institutul de Căi Ferate din Leningrad. Şi el mi-a spus că a absolvit acelaşi institut, astfel că mi-a spus să trec în protocol tot ce doresc, că el va accepta. În timp, am reuşit să devenim parteneri egali cu căile ferate sovietice, iar în Staţia CFR Someşeni din Cluj-Napoca am introdus o tehnologie modernă, un terminal de transcontainere unde se lucra ziua şi noaptea”, a subliniat Vasile Szekely.
Acesta a ieşit la pensie în 1990, dar a mai lucrat la o companie feroviară privată până a împlinit vârsta de 80 de ani. În 1966, a vizitat, alături de soţia sa, lagărul de la Auschwitz – Birkenau, iar la aniversarea a 60 de ani de la eliberarea lagărului Buchenwald a fost prezent la ceremonii. Acum se pregăteşte să participe, în 11 aprilie, la aniversarea de 70 de ani.
În luna ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit lui Vasile Szekely Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, ”în semn de profund respect pentru suferinţele îndurate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în lagărele de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, dorind a păstra vie memoria Holocaustului – o tragedie pe care omenirea nu trebuie să o mai cunoască”.
Decoraţia şi brevetul i-au fost înmânate joi, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Prefectura Cluj şi la care a fost prezent şi preşedintele Federaţiei Comunităţi Evreieşti Cluj, Robert Schwartz.
”Sunt onorat şi le mulţumesc celor care mi-au oferit această distincţie. Acum simt că aceasta e un medicament care îmi cicatrizează această adâncă durere, care m-a făcut şi m-a întărit să lupt cu toate forţele rele, să lupt contra manifestărilor xenofobe, rasiale şi să îmi doresc ca un asemenea Holocaust să nu se mai producă”, a spus Vasile Szekely.
