BusinessMagazin

Tag: magazine

  • Grupul suedez H&M deschide mâine primul magazin COS din România, pe Calea Victoriei

    Grupul suedez H&M, unul dintre cele mai importante nume de pe scena mondială a modei, va deschide mâine primul magazin din România sub brandul COS, acesta urmând a fi poziţionat pe Calea Victoriei, numărul 116, vizavi de multibrandul de lux The Place deţinut de antreprenoarea Iulia Dobrin. Magazinul se află în apropierea hotelului de cinci stele Radisson Blu. Spaţiul, ocupat anterior de o bijuterie, este împărţit în subsol, parter şi etaj, şi deşi are o deschidere mică (cu o vitrină de doar circa 7 metri), are o adâncime mare, astfel că suprafaţa este potrivită pentru că căutau suedezii.

    Această marcă a fost lansată prima oară în anul 2007, la Londra în Marea Britanie iar de atunci, COS şi-a deschis magazine în întreaga Europă, în Asia, America de Nord şi în Orientul Mijlociu. Astăzi COS are 154 de magazine în 29 de ţări, operaţiunile online fiind de asemenea disponibile pe 19 pieţe.

    COS, care se adresează clienţilor cu venituri peste medie, este al doilea cel mai important brand pentru grupul suedez după cifra de afaceri şi numărul de magazine deschise, după cel fanion care dă şi numele întregului grup. Prin comparaţie, H&M are peste 3.600 de magazine dintr-un total de sub 3.900 de unităţi. Brandul fanion este de altfel prezent în aproape toate colţurile globului.

    Pe acelaşi segment de preţ cu COS pe piaţa locală activează Massimo Dutti, brandul grupului spaniol Inditex. Acesta din urmă este prezent local cu şapte branduri, printre care şi Zara.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Epoca puiului lent

    Dorinţa de a pune pe masă alimente cât mai sănătoase îi face pe mulţi să se intereseze de condiţiile de trai ale puiului sau altui animal care le ajunge în farfurie, forţându-i pe comercianţii şi producătorii de carne să ia măsuri.

    După ce ani de zile s-au străduit să obţină pui care cresc mai repede şi mai mari, aceştia constată că există suficienţi oameni dispuşi să plătească pentru carne provenită de la păsări crescute într-un ritm mai lent şi lăsate să zburde în aer liber, care sunt astfel mai gustoase, scrie Wall Street Journal.

    Până la apariţia în magazine a puiului care nu creşte ca Făt-Frumos vor mai trece câţiva ani însă, deoarece trebuie repopulate fermele de păsări, iar rasele care corespund noilor cerinţe sunt destul de puţine.

  • Magazinele online au înregistrat vânzări de peste 127 milioane de lei în ultimele 12 luni

    În perioada 1 mai 2015 – 30 aprilie 2016 românii au făcut aproximativ 550.000 de tranzacţii online în valoare de 127 milioane de lei, conform rezultatelor 2Parale. Printre categoriile care vând online cel mai bine se numără IT&C-ul, cu Samsung, Philips şi Acer ca brandurile cele mai cumpărate în perioada amintită.

    Una dintre categoriile lider în ceea ce priveşte tranzacţiile online generate prin intermediul 2Parale în ultimele 12 luni a fost IT&C-ul. În perioada mai 2015 – aprilie 2016, a fost înregistrat un total de 42.000 de vânzări online în valoare de peste 30 milioane lei. Topul brandurilor care au generat cele mai multe vânzări online în ultimele 12 luni este reprezentat de nume ca: Samsung (6.000 de unităţi vândute), Philips (3.600 de unităţi vândute), Acer (1.900 de unităţi vândute), Asus (1.800 de unităţi vândute), Apple (1.100 de unităţi vândute) şi Lenovo (peste 1.000 de unităţi vândute).

    O altă categorie de produse care a performat în e-commerce în ultimele 12 luni a fost cea de fashion & beauty. Aceasta a generat peste 140.000 de vânzări online în valoare de aproximativ 29 milioane de lei. Cele mai vândute produse online prin intermediul 2Parale au fost rochiile (peste 31.000 de bucăţi) şi pantofii (peste 12.000 de bucăţi).

    În perioada amintită numărul de tranzacţii online prin intermediul reţelei a crescut cu 25% faţă de perioada similară anterioară. 
    „Dacă ne-am compara cu un mall, am fi cu siguranţă unul dintre cele mai aglomerate – lunar, trimitem peste 4 milioane de vizitatori către mai mult de 500 de magazine online, în condiţiile în care acestea plătesc doar pentru cumpărăturile finalizate”, a declarat Dorin Boerescu, CEO 2Performant Network.
     

  • Decizie surpriza: IKEA vinde mai mult de jumatate din magazinele pe care le detine in Europa

     IKEA, cel mai mare distribuitor mondial de mobila, a angajat compania de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield pentru vanzarea activelor, sustin sursele citate.

    Josefin Thorell, purtator de cuvant al IKEA, a confirmat ca firma intentioneaza sa vanda in Europa 27 de parcuri de retail, dar nu a vrut sa precizeze valoarea estimata a tranzactiei.

    In Germania se gasesc 12 dintre parcurile de retail ce urmeaza sa fie vandute, restul fiind in Cehia, Polonia, Suedia, Franta, Finlanda si Elvetia, a precizat Josefin Thorell.

    Dupa finalizarea tranzactiei, IKEA va mai avea in Europa 25 de parcuri de retail. Purtatorul de cuvant al Cushman & Wakefield a refuzat sa comenteze informatia.

    Cumparatorii investesc masiv in centrele comerciale din Europa, pentru a beneficia de redresarea regiunii si majorarea valorii proprietatilor imobiliare. Anul trecut s-au vandut centre comerciale in valoare de aproximativ 69 miliarde de euro, cu 31% mai mult decat in 2014, conform datelor CBRE Group Inc.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • 20% din magazinele Stihl vor reconfigura compartimentele de service în 2016

    “Din cele 320 de magazine care comercializează produsele noastre în România, 295 dispun de ateliere de service, 15 dintre ele fiind deja reconfigurate, iar până la sfârşitul lui 2016 alte 45 de magazine vor avea ateliere upgradate la noi standarde, astfel că putem spune că aproape întreaga reţea va fi acoperită din acest punct de vedere”, a declarat Ioan Mezei, director general al Stihl România.

    În România sunt, conform estimărilor companiei, peste 500.000 de utilizatori ai produselor Stihl. În primele patru luni ale acestui an Stihl România a înregistrat o creştere a vânzărilor de aproximativ 10%, cele mai importante rezultate fiind consemnate pe segmentele motoferăstraie şi motocoase. De asemenea, vânzările de consumabile, care deţin o pondere de circa 50% din cifra de afaceri a companiei, au crescut faţă de anul precedent. În categoria consumabile sunt incluse piesele de schimb, uleiurile, şinele şi lanţurile.

    Compania a început un program de reconfigurare vizuală şi funcţională a reţelei, proiect care va necesita o investiţie de 5 milioane de euro. Acesta presupune reamenajarea magazinelor, pentru unele dintre ele, cu suprafaţa de minim 80 de metri pătraţi, existând şi posibilitatea transformării într-un concept denumit de companie “flagship store”. Compania şi-a propus să deschidă 51 de asemenea spaţii de tip flagship store până în 2017, urmând ca numărul acestora să depăşească 60, în următorii doi-trei ani. “Conceptul de prezentare este unul revoluţionar chiar şi la nivelul reţelei. Prin aceste proiecte, ţara noastră a devenit un punct de referinţă la nivel mondial în ceea ce priveşte dezvoltarea reţelei. De la începtul anului am reamenajat 26 spaţii şi am deschis 3 magazine de tip flagship, urmând ca până în decembrie să mai deschidem în 28 astfel de spaţii reprezentative”, precizează Ioan Mezei.

    Compania va continua şi proiectul “Clubul tinerilor antreprenori”, care susţine, prin programe de consultanţă şi training-uri, pregătirea viitorilor dealeri pentru preluarea ştafetei la nivelul business-urilor Stihl de la părinţii lor.

    “În următorii zece ani circa 30% din business-urile Shihl vor fi în situaţia de a preda ştafeta. Suntem a patra ţară europeană care a implementat Clubul tinerilor antreprenori şi încercăm să devenim o referinţă şi pe acest subiect”, a afirmat Ioan Mezei. 

    Stihl a anunţat în 2015,  la nivel internaţional, o creştere de 8,9%, atingând o cifră de afaceri record de 3,25 miliarde de euro. Compania germană intenţionează să investească 1 miliard de euro în dezvoltare până în 2018. Investiţiile globale de anul trecut au atins 235 milioane de euro, cel mai înalt nivel din istoria companiei. Anul acesta, compania, înfinţată în 1926 de Andreas Stihl în Stuttgart, împlineşte 90 de ani; filiala din România a fost înfiinţată în 1997 şi importă motounelte sub brandurile STIHL şi Viking.

  • Reţetă de creştere a vânzărilor

    Vrem să facem investiţii în magazine de brand şi ne-am propus la începutul anului şapte dar deja am ajuns să discutăm despre zece spaţii“, spune Mircea Turdean, director general al Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice. Sub numele Farmec funcţionează acum şase spaţii de vânzare, în Cluj, Timişoara, Arad şi Târgu-Mureş şi încă nouă peste hotare, cele din străinătate fiind însă deschise de parteneri ai companiei. Turdean spune că nu există o preferinţă anume, pentru spaţii stradale sau din malluri, atât timp cât sunt plasate în zone cu vad comercial. Vânzările din magazinele proprii reprezintă acum doar câteva procente din cifra de afaceri, dar marele câştig oferit de aceste spaţii este la capitolul imagine, spune clujeanul, care lucrează în cadrul companiei din 1993, mai întâi în cercetare; din 2010 a preluat conducerea companiei.

    Tatăl său, Liviu Turdean, a fost cel mai longeviv director general al companiei, deţinând această funcţie vreme de 43 de ani, în perioada comunistă dar şi ulterior. Compania a fost privatizată prin metoda MEBO, angajaţii devenind acţionari, iar familia Turdean a ajuns să deţină cel mai însemnat pachet de acţiuni. Spre deosebire de multe alte companii privatizate în acelaşi fel, producătorul clujean s-a adaptat noilor reguli de piaţă, adjudecându-şi felii importante din diferite segmente ale pieţei de cosmetice, extrem de competitivă. Cu o valoare estimată la circa 800 de milioane de euro anual, piaţa cormeticelor reuneşte companii ca P&G, Unilever, Henkel, Avon, Beiersdorf, Sephora, Sarantis, Oriflame, L’Oréal. În afară de Farmec, pe piaţa locală a cosmeticelor s-au dezvoltat, în ultimele două decenii, afaceri antreprenoriale, care de regulă au ales nişe, iar câteva exemple sunt mărcile Gerocossen, Elmiplant, Cosmetic Plant sau dermatocosmeticele Ivatherm. Marca Elmiplant, fondată de familia Cremenescu, a fost achiziţionată înainte de criză de Sarantis.

    Conform estimărilor companiei de cercetare de piaţă PMR, piaţa românească de cosmetice ar urma să înregistreze în următorii ani cea mai rapidă creştere a vânzărilor din regiune, cu un ritm de peste 4%. Farmec îşi bugetează însă creşteri anuale de două cifre, iar „anul trecut a ieşit chiar mai bine decât ne aşteptam: ne-am bugetat o creştere de 10% şi am obţinut mai mult. Suntem în trend pentru că în fiecare an ne bugetăm o creştere de 10% şi de fiecare dată reuşim să depăşim, nu ne învăţăm minte“, glumeşte Turdean.

    Gamele noi lansate în 2015 sunt unul dintre motoarele creşterii de anul trecut, când cifra de afaceri a fost de 172,5 milioane lei, în creştere cu circa 13% faţă de 2014. Farmec are acum în portofoliu în jur de 650 de produse; în fiecare an 100 de produse noi sunt puse pe piaţă, iar altele, între 50 şi 75, sunt scoase de pe rafturi, „pentru a păstra un echilibru. Nu e un lucru uşor să produci atât de multe tipuri, pentru că discutăm de costuri ale capacităţii de producţie, de materii prime. Am lucrat în cercetare la început şi ştiu că fiecare produs are nevoie, în medie, de 15 ingrediente. Dacă multiplicăm cu 650 obţinem o cifră enormă – sigur, sunt şi multe materii comune, dar numărul de materii prime este de ordinul miilor“, afirmă Turdean.

    El aduce în discuţie şi subiectul cash flow-ului, „pentru că trebuie să facem o aprovizionare justă, ca să nu blocăm banii, iar aici e o întreagă artă, avem departamente dedicate“. Despre profitabilitate reprezentantul companiei spune că este „foarte bună, în jur de 14 milioane de lei anul trecut“; în 2014 se plasa la 9,3 milioane de lei. „Dacă ne propunem investiţii mai mari, profitul poate fi mai mic, dar nu e o problemă, pentru că ne propunem investiţii în markting, capacităţi de producţie, magazine.“

    Investiţiile bugetate pentru anul în curs se plasează la circa 1 milion de euro, faţă de circa 700.000 de euro în 2015; sunt vizate mai toate ariile de activitate: de pildă marketing, distribuţie – pentru mijloace de transport, pentru că Farmec are distribuţie proprie, cu o flotă cu sute de maşini –, retehnologizări, pentru aparatură pentru cercetare şi pentru specializarea angajaţilor. Producătorul are bugete alocate şi pentru spaţii de producţie; „am pus recent în funcţiune un nou spaţiu de producţie, pentru a diversifica producţia şi estimările de producţie să fie cât mai apropiate de cerere. Acurateţea acestor estimări este o componentă cheie acum, pentru că foarte mulţi bani intră în producţie“. Turdean spune că Farmec nu are credite contractate, dar poate accesa oricând o astfel de sursă de finanţare.

  • Farmec deschide un magazin la Sibiu şi ajunge la şapte unităţi

    Producătorul român de cosmetice Farmec Cluj deschide primul magazin propriu din Sibiu, al şaptelea din reţea, după cele din Cluj, Arad, Timişoara şi Târgu Mureş.

    „Deschiderea magazinului Farmec de la Sibiu face parte din strategia de extindere a reţelei de magazine Farmec în ţară. Ne propunem ca până la finalul anului 2016 să reamenajăm toate magazinele existente, printr-o investiţie care se va ridica la aproximativ 200.000 de euro şi să deschidem încă patru magazine proprii în ţară. Bineînţeles, unul dintre magazine va fi cu siguranţă în Capitală”, a declarat Mircea Turdean, Director General, Farmec.

    Magazinul din Sibiu este situat în centrul oraşului şi are o suprafaţă totală de peste 40 de metri pătraţi.

    Farmec Cluj-Napoca a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 172,5 milioane lei (38,8 mil. euro), în creştere cu circa 13% faţă de 2014. Produsele cosmetice ale companiei sunt comercializate în peste 30 de ţări, principalele pieţe fiind Japonia, Ungaria, Grecia, Macedonia, Republica Moldova, Emiratele Arabe Unite, Irak, Kuwait şi Canada.

  • Omul care nu vrea niciun ban, deşi a creat cea mai puternică monedă virtuală

    A doua şansă nu va mai exista pentru că, odată acordate aceste interviuri, Dr. Wright nu va mai reveni niciodată în faţa camerelor de luat vederi. A oferit apoi o serie de date criptografice pentru a dovedi că este într-adevăr cine pretinde că este.

    Cele trei publicaţii au fost puse să semneze un contract prin care s-au obligat să nu publice nimic până când dr. Wright nu îşi dezvăluie singur identitatea. În articolul publicat pe blogul personal pe data de 2 mai 2016, dr. Wright face referire la gestul din 1964 al lui Jean-Paul Sartre de a refuza Premiul Nobel pentru Literatură: „Nu e acelaşi lucru dacă mă semnez Jean-Paul Sartre sau dacă mă semnez Jean-Paul Sartre, laureat al Premiului Nobel“. „Nu e acelaşi lucru dacă semnez Craig Wright sau dacă semnez Craig Wright, Satoshi.“

    „Un scriitor nu ar trebui îşi să permită să fie transformat într-o instituţie“, era justificarea lui Sartre în 1964. „Vreau doar să fiu lăsat în pace, să cercetez şi să lucrez“, spune Craig Wright, alias Satoshi Nakamoto. „Nu vreau bani. Nu vreau faimă. Nu vreau să fiu adorat. Dacă sunt propus pentru vreun premiu, nu voi accepta niciodată nici măcar un cent. Dacă mă propuneţi pentru vreun premiu Nobel, dacă mă propuneţi pentru vreo Medalie Turing (a Asociaţiei pentru Maşini de Calcul, n.m.), dacă mă propuneţi pentru orice onoare, nu voi accepta nici măcar un cent de la niciunul din voi, pentru nimic.“

    Funcţionează această justificare, oare, şi în cazul lui Satoshi Nakamoto? Opera lui Nakamoto nu este un joc pur intelectual (o spun fără a minimaliza opera lui Sartre). Opera lui Nakamoto este un sistem de plăţi electronice, global, distribuit şi aflat dincolo de controlul oricărei bănci centrale. Un sistem de plăţi electronice care are potenţialul, dacă suficienţi oameni cred în el şi îl folosesc, să devină o alternativă la sistemul financiar global, la bănci şi la sistemele de plăţi electronice actuale.

    Nu e un joc fără mize, totuşi. Să inventezi aşa ceva, apoi să pretinzi să fii lăsat pur şi simplu în pace, iată ceva greu de înghiţit.

    Bitcoin a apărut în 2009, după ce praful iscat de prăbuşirea economiei mondiale s-a mai aşezat, şi a apărut ca o modalitate deşteaptă de a transfera valoare fără implicarea băncilor, văzute ca fiind principalul vinovat pentru Marea Criză. Bitcoin nu este un fenomen cu totul străin de Occupy Wall Street, reprezintă un fel de reacţie a oamenilor simpli („we, the people“) de a-şi recupera puterea ce le-a fost „luată captivă“ de marele capital. Pentru ce fiecare tranzacţie de plată trebuie comisionată de o bancă? Unde e beneficiul, atunci când băncile, mandatate cu încrederea de a gestiona economiile publicului, au abuzat de această încredere, încurajând consumul fără acoperire şi creând active toxice? Nu e de mirare că Bitcoin s-a născut din mijlocul comunităţii de haiduci virtuali cunoscuţi sub numele de Cypherpunks, o comunitate cunoscută pentru crearea de sisteme de anonimizare a e-mailurilor, pentru browserele TOR ce nu lasă urme, pentru WikiLeaks – Julian Assange îşi are originea în această comunitate – şi pentru alte iniţiative (unele mai puţin respectabile).

    Actul de naştere al Bitcoin a fost lucrarea publicată de un anume Satoshi Nakamoto pe data de 31 octombrie 2008, cu titlul „Bitcoin: A Peer-to-Peer Electronic Cash System“. Este o lucrare de nouă pagini scrisă într-un stil academic sec şi precis, care are ca subiect descrierea unui sistem de plăţi electronice care asigură anonimatul total al părţilor implicate într-o tranzacţie.

    Există câteva inovaţii importante în lucrarea lui Nakamoto.

    În primul rând, sistemul descris de el nu presupune existenţa unei bănci, a unui terţ investit cu încredere, pentru validarea unei tranzacţii. De fapt, spre deosebire de sistemul bancar, Bitcoin nu e bazat deloc pe încredere. Toate tranzacţiile sunt vizibile simultan tuturor participanţilor (părţile sunt anonime, desigur). Toate tranzacţiile efectuate vreodată sunt vizibile oricărui participant la reţea, în orice moment. Orice nouă tranzacţie este validată de fiecare nod în parte prin verificarea tranzacţiilor trecute şi a soldului persoanei plătitoare. Pentru evitarea cheltuirii de două ori a aceleiaşi sume de bani, majoritatea participanţilor la reţea (în fapt un fel de bancă descentralizată) decid care tranzacţii sunt valide şi care nu şi stabilesc ordinea unică a efectuării lor.

    În al doilea rând, există un sistem de premiere al celor care decid să investească propriile resurse – putere de calcul şi electricitate – pentru susţinerea şi operarea reţelei. De fiecare dată când un nod al reţelei validează cu succes un lanţ de tranzacţii, prin rezolvarea unei probleme matematice complexe (proces ce se numeşte „mining“, prin analogia cu săpăturile după aur), este premiat prin emiterea de noi monezi virtuale. Astfel, sistemul rezolvă problema emiterii iniţiale de monedă şi se asigură că reţeaua este autosustenabilă.

    Satoshi Nakamoto a publicat lucrarea care descrie sistemul de plăţi şi a scris primele versiunii ale softului care rulează reţeaua. Softul este open source şi oricine îl poate citi, valida, modifica. Tot el a pornit prima versiune a softului pe calculatorul personal, cândva în zilele timpurii ale lui 2009, şi a realizat primul transfer de bani (50 de Bitcoin) către al doilea membru al reţelei, Hal Finney, un entuziast al criptografiei, apropiat de tradiţia Cypherpunks.

    Reţeaua a progresat încet. În vremurile timpurii, reţeaua era folosită doar de entuziaşti, tocilari, ciudaţi, anarhişti sau naivi. De ce să îţi pierzi timpul şi să consumi electricitate săpând după nişte monede virtuale fără valoare? Alta ar fi socoteala dacă monedele ar fi acceptate pentru cumpărarea de bunuri în lumea reală.

    Un pas important a fost când o sumă de Bitcoin a fost prima oară acceptată contra unei sume de bani „reali“, dolari americani. De fapt, acceptarea a fost intermediată. Un membru al reţelei a oferit într-un forum de bitcoineri zece mii de monede pentru o pizza, un alt membru al comunităţii a acceptat provocarea, plătind cu bani reali pizza primului şi acceptând moneda virtuală în schimb. Şi astfel, moneda virtuală a părăsit tărâmul virtual şi a început să prindă rădăcini în lumea reală. La scurt timp au apărut burse online, case de schimb şi afaceri bănoase.

    La început, natura anonimă a tranzacţiilor Bitcoin i-a atras mai ales pe cei care doreau să profite de anonimatul oferit de reţea, pentru scopuri nu tocmai curate. Site-ul Silk Road, în fapt un marketplace pentru trafic de droguri, prostituţie şi chiar asasinate plătite, a fost una dintre primele aplicaţii care au acceptat plăţile cu Bitcoin. Site-ul a fost repede blocat de autorităţi, însă viabilitatea monedei virtuale a devenit şi a rămas vizibilă. Prima bursă online de Bitcoins Mt.Gox, care oferea celor interesaţi posibilitatea să cumpere şi să vândă Bitcoin contra bani reali, a apărut în 2010 şi a ajuns să gestioneze la mijlocul lui 2011 aproape 80% din toate tranzacţiile de vânzare-cumpărare cu moneda virtuală. Problemele de securitate au dus la căderea acestei burse în 2013, însă în acel moment „economia Bitcoin“ era deja mult mai solidă şi atrăsese atenţia multor profesionişti ai lumii financiare.

    Criza euro a avut şi ea un cuvânt de spus în evoluţia Bitcoin. Când Ciprul a anunţat, în martie 2013, îngheţarea depozitelor (de teama unei panici bancare) şi confiscarea a zece procente din valoarea lor, mulţi deponenţi au văzut Bitcoin, o monedă necontrolată de nicio bancă centrală, drept soluţia pentru evitarea a astfel de abuzuri. Bitcoin a crescut ameţitor în valoare, depăşind la momentul de vârf valoarea de 1.100 dolari per unitate. O monedă desigur prea volatilă pentru a fi monedă de refugiu. Însă o monedă ce a depăşit stadiul de loc de joacă al anarhiştilor şi tocilarilor, transformându-se în ceva mult mai serios.

    Satoshi Nakamoto s-a implicat activ în dezvoltarea softului şi în creşterea reţelei până spre începutul lui 2011, moment în care a predat fără prea multă pompă frâiele comunităţii altor dezvoltatori şi s-a retras pentru a se ocupa de alte idei „mai complexe“. Nimeni nu i-a cunoscut identitatea reală; toată lumea, inclusiv colaboratorii cei mai apropiaţi, au venit în contact cu el doar prin intermediul scrierilor sale, al codului aplicaţiei şi al forumului pe care l-a moderat până la sfârşitul lui 2010. Dispariţia sa subită şi definitivă a fost şi a rămas unul dintre marile mituri fondatoare ale reţelei Bitcoin. Mitul Genezei, în variantă criptografică.

    De fapt, atât de bine a fost păstrat secretul identităţii reale a lui Nakamoto, încât nu se ştie nici măcar dacă Satoshi Nakamoto a fost într‑adevăr un individ sau un nume generic pentru un grup de persoane.

    Asta nu înseamnă că nu s-a încercat descifrarea acestui mister. S-au făcut analize lingvistice pe textele publicate de el. Au fost analizate datele şi orele la care şi-a făcut de obicei intervenţiile pe forum, pentru a-l plasa într-un fus orar sau în altul. Au fost suspectaţi, pe rând, diverşi membri mai cunoscuţi ai comunităţii Cypherpunks sau ai comunităţii de experţi în criptografie. Au fost bănuiţi de a fi creat moneda virtuală, pe rând, un student irlandez, un IT-ist finlandez, un inginer rus emigrat în Statele Unite sau doi ingineri germani ce au creat brevete în criptografie în perioada din jurul creării Bitcoin. Cel mai spectaculos eşec al căutărilor a fost cazul lui Dorian Satoshi Nakamoto, un inginer de origine japoneză, rezident în Los Angeles, relativ modest, care, în afară de asemănarea de nume, a dovedit că nu are nimic în comun cu creatorul Bitcoin.

    Toate aceste căutări jurnalistice au adâncit misterul şi au fost nefructuoase. Până pe 2 mai 2016, când dr. Craig Wright şi-a făcut anunţul cu iz existenţialist (şi uşor mizantrop) pe BBC, The Economist şi GQ Magazine: „Nu vreau bani. Nu vreau faimă. Nu vreau să fiu adorat. Dacă sunt propus pentru vreun premiu, nu voi accepta niciodată nici măcar un cent. Dacă mă propuneţi pentru vreun Premiu Nobel, dacă mă propuneţi pentru vreo medalie Turing, dacă mă propuneţi pentru orice onoare, nu voi accepta nici măcar un cent de la niciunul din voi, pentru nimic“.

    În primul rând, este Craig Wright adevăratul Satoshi Nakamoto? Formaţia sa academică pare să îi susţină pretenţia: cu un master în drept, unul în statistică, unul în informatică, un doctorat în teologie şi unul în programare, Craig Wright este fie o minte strălucită, fie un impostor de mare clasă. Membrii comunităţii Bitcoin par să fie convinşi că este cine pretinde, BBC şi The Economist spun că dovezile prezentate sunt parţiale şi nu îl leagă în mod indubitabil de evenimentele de la începuturile Bitcoin.

    În al doilea rând, de ce conteză acest anunţ? Aşa cum lui Craig Wright nu îi pasă dacă este crezut, ar trebui să ne pese cine a creat Bitcoin? De ce să nu îi fie respectat dreptul la intimitate, dacă ţine aşa de mult la el?

    Dacă dr. Craig Wright este cine pretinde că este, transparenţa va ajuta la evoluţia monedei criptografice, care se va debarasa astfel de originile obscure. Nu lipsesc scenariile care văd în Bitcoin o creaţie a CIA, a FMI sau a altor grupări cu intenţii opace. Cu o origine clară şi o evoluţie explicabilă, legitimitatea Bitcoin va creşte, iar întrebările despre evoluţia ei viitoare îşi vor găsi poate o cale mai uşoară spre un dialog mai structurat şi mai academic.

    Satoshi Nakamoto este presupusul posesor al unui sold de un milion de Bitcoin, ceea ce reprezintă cam 6% din totalul de masă monetară existentă în piaţă în acest moment. O sumă suficient de mare pentru a exercita o influenţă semnificativă asupra valorii ei, la un moment dat.

    Mai puţină impredictibilitate în evoluţia monedei poate ajuta la adoptarea ei pe scară largă. Oricum ar fi, publicitatea va creşte notorietatea fenomenului Bitcoin, moneda va evolua şi se va maturiza şi vor apărea şi alte aplicaţii ale tehnologiei Blockchain.

    Istoria Bitcoin se construieşte chiar în aceste zile, suntem departe de sfârşitul poveştii. Finalul acestei aventuri poate însemna crearea un sistem de plăţi mai ieftin, mai rapid şi mai accesibil. De existenţa unui astfel de sistem de plăţi poate depinde bunăstarea unei mari părţi a populaţiei globului, acea populaţie tradiţional ignorată de băncile tradiţionale.

    Să ne bucurăm, aşadar, pentru orice efort care ne aduce mai aproape de acest obiectiv.

  • Creştere de 32% în T1 pentru Lem’s, care deschide un nou magazin în Sibiu

    Investiţia necesară deschiderii magazinului Lem’s din Sibiu Shopping City se ridică la 2 milioane de lei; în acelaşi oraş mai sunt alte două spaţii de vânzare ale aceleiaşi reţele. “Am decis să deschidem încă un magazin în Sibiu pentru că este un oraş dezvoltat, cosmopolit, iar apetitul sibienilor pentru mobila produsă în România este foarte ridicat”, declară Adrian Rizea, director comercial Lem’s.

    De la deschiderea magazinului şi până pe 15 mai, clienţii pot comanda mobila cu reduceri până la 50%. Magazinul permite plata în rate, printr-o varietate de soluţii de finanţare tip card de credit (CEB – Card Avantaj, Raiffeisen, Banca Transilvania, BCR, BRD, Alpha, Unicredit, Garanti, Banc Post, Optimo Card).

    În primul trimestru din 2016, vânzările reţelei de magazine Lem’s au crescut cu 32% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. “Aşa cum am anticipat, ritmul nostru de creştere se menţine şi anul acesta peste creşterea pieţei de mobilier. Anul trecut piaţa a crescut cu 7,4%, în timp ce reţeaua Lem’s reuşit evoluţii pozitive de 9,4%, până la o cifră de afaceri de 279 milioane lei”, declară Alexandru Rizea, director general al producătorului de mobilă Lemet.

    Creşterea din primul trimestru se datorează unui cumul de factori. “Considerăm că această creştere a fost obţinută graţie diversificării gamei de produse, fie că vorbim de seriile noi de living-uri Box, fie de colecţia de canapele produse la Brebu cu multiple opţiuni de finisaje. Toate acestea sunt însă posibile graţie dezvoltării reţelei de magazine Lem’s, proces care a urmat două căi: magazine noi şi magazine reamenajate conform noilor standarde vizuale” declară Adrian Rizea.

    Compania Lemet a dezvoltat brandul de magazine Lem’s pentru desfacerea produselor sale. În prezent reţeaua are, conform propriilor declaraţii, cea mai mare acoperire la nivel naţional, aproape 70.000 mp de retail amenajaţi în aproape toate judeţele ţării. Pe platforma Lemet de la Brebu şi în reţeaua naţională de magazine Lem’s activează peste 1.350 de angajaţi.

    Fabrica Lemet din Brebu a fost înfiinţată în 1991, în prezent halele de producţie şi depozitare acoperă o suprafaţă de peste 36.000 mp. Capacitatea actuală anuală de prelucrare a fabricilor de mobilă Lemet este de aproximativ 3.500.000 de panouri tip PAL. Liniile de producţie sunt complet automatizate, bazându-se pe cele mai noi tehnologii existente la nivel mondial.

  • Profi vrea să deschidă 100 de magazine într-un an

    „De la începutul anului am deschis 24 de magazine în toată ţara, în momentul de faţă totalizând 391 de unităţi în 188 de localităţi. Ne propunem să ajungem cât mai aproape de 500 de magazine la sfârşitul anului“, spune Gaetan Pacton, directorul de dezvoltare al lanţului de supermarketuri.

    Reţeaua de supermarketuri a încheiat anul trecut cu un total de 367 de unităţi sub mai multe formate şi branduri, numărul magazinelor fiind mai mare cu 92 comparativ cu cel de la finalul lui 2014.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro