BusinessMagazin

Tag: viata

  • Povesta omului care a trait toată viaţa inconjurat de cele mai frumoase femei din lume – GALERIE FOTO

    Hugh Hefner s-a născut în aprilie 1926 în Chicago, Illinois, Statele Unite. Ambii părinţi au fost profesori, iar Hefner şi-a descris mereu familia ca una „conservatoare“. Hefner a urmat cursurile liceului Steinmetz, iar în timpul celui de-al doilea război mondial a activat pentru un ziar militar. A absolvit ulterior cursurile Universităţii din Illinois, obţinând două diplome, în psihologie şi în scriere creativă.

    Hugh Hefner s-a angajat pe postul de copywriter în cadrul revistei Esquire, de unde a plecat în anul 1952 pe motivul că i s-a refuzat o creştere salarială de 5 dolari. Anul următor, Hefner a obţinut un împrumut bancar de 600 de dolari ipotecându-şi mobila; a reuşit apoi să strângă 8.000 de dolari de la alţi 45 de investitori, printre care şi mama sa, pentru a lansa o revistă destinată bărbaţilor. „Mama nu mi-a dat cei 1.000 de dolari pentru că a crezut în proiect, ci pentru că a crezut în fiul ei.“

    Numele iniţial ar revistei trebuia să fie Stag Party (Petrecerea burlacilor), dar Hefner a decis să îi schimbe denumirea înainte de apariţia primului număr. Acea primă ediţie a fost publicată în decembrie 1953 şi a prezentat pe copertă o fotografie cu Marilyn Monroe. Revista s-a vândut în peste 50.000 de exemplare, bucurându-se de un succes neaşteptat. Hugh Hefner nu a cunoscut-o personal pe Marilyn Monroe, dar a declarat de mai multe ori că ea a fost cea care i-a adus noroc; el a cumpărat cripta alăturată celei în care se află Monroe, din cimitirul Westwood Village Memorial.

    Victor Lownes, devenit ulterior vicepreşedinte al publicaţiei, este cel care a creat schiţa personajului în care s-a transformat tânărul Hefner, după modelul idealului creat de revistă. Playboy comunica bărbaţilor ce filme să vadă, ce cărţi să citească, cum să se îmbrace, cum să îşi decoreze apartamentele, cum să gătească sau să prepare cocktail-uri – toate acele lucruri pe care Hefner nu le ştia la începuturile carierei sale. „Am lansat revista fără niciun ban în 1953 şi, în câţiva ani, întreaga mea viaţă s-a schimbat. Am devenit editorul celei mai de succes reviste pentru bărbaţi din lume, iar în 1959 am ieşit din spatele biroului şi am început să îmi trăiesc viaţa“, dezvăluie Hefner, în vârstă de 89 de ani acum. „M-am reinventat şi am devenit în cele din urmă «Mr. Playboy»“.

    Şi-a stabilit ca repere de stil haina din catifea şi pipa în momentul când a început să emită Penthouse Party TV, în 1959. „Se spune că am ales să folosesc pipa pentru că nu aveam ce să fac cu mâinile în timpul emisiunii. Realitatea este că era o recuzită utilă, ce completa haina din catifea şi Mercedes Benz‑ul. Era parte din persoana pe care voiam să o creez“, povesteşte Hefner. „Am folosit revista ca mijloc în realizarea scopurilor mele şi, în acest proces, am indicat o direcţie pentru alţi bărbaţi şi femei despre cum ar putea să îşi trăiască viaţa“. În 1961, imperiul Playboy s-a extins printr-o reţea de cluburi, pe scenele cărora apăreau comedianţi şi iepuraşi Playboy, unde se intra pe bază de membership. În 1968, Hefner s-a căsătorit cu Barbi Benton, după ce s-au cunoscut în cadrul unei emisiuni TV, al cărei coprezentator a devenit.

    În 1988, ultimul club Playboy a fost închis, iar televiziunea a contribuit la declinul Playboy odată cu lansarea unei noi platforme pentru comedianţii ce altădată îşi arătau talentul în cluburile imperiului. Hugh Hefner are o avere estimată la 43 de milioane de dolari. El se află la a treia căsătorie şi are patru copii.

  • Povesta omului care a trait toată viaţa inconjurat de cele mai frumoase femei din lume – GALERIE FOTO

    Hugh Hefner s-a născut în aprilie 1926 în Chicago, Illinois, Statele Unite. Ambii părinţi au fost profesori, iar Hefner şi-a descris mereu familia ca una „conservatoare“. Hefner a urmat cursurile liceului Steinmetz, iar în timpul celui de-al doilea război mondial a activat pentru un ziar militar. A absolvit ulterior cursurile Universităţii din Illinois, obţinând două diplome, în psihologie şi în scriere creativă.

    Hugh Hefner s-a angajat pe postul de copywriter în cadrul revistei Esquire, de unde a plecat în anul 1952 pe motivul că i s-a refuzat o creştere salarială de 5 dolari. Anul următor, Hefner a obţinut un împrumut bancar de 600 de dolari ipotecându-şi mobila; a reuşit apoi să strângă 8.000 de dolari de la alţi 45 de investitori, printre care şi mama sa, pentru a lansa o revistă destinată bărbaţilor. „Mama nu mi-a dat cei 1.000 de dolari pentru că a crezut în proiect, ci pentru că a crezut în fiul ei.“

    Numele iniţial ar revistei trebuia să fie Stag Party (Petrecerea burlacilor), dar Hefner a decis să îi schimbe denumirea înainte de apariţia primului număr. Acea primă ediţie a fost publicată în decembrie 1953 şi a prezentat pe copertă o fotografie cu Marilyn Monroe. Revista s-a vândut în peste 50.000 de exemplare, bucurându-se de un succes neaşteptat. Hugh Hefner nu a cunoscut-o personal pe Marilyn Monroe, dar a declarat de mai multe ori că ea a fost cea care i-a adus noroc; el a cumpărat cripta alăturată celei în care se află Monroe, din cimitirul Westwood Village Memorial.

    Victor Lownes, devenit ulterior vicepreşedinte al publicaţiei, este cel care a creat schiţa personajului în care s-a transformat tânărul Hefner, după modelul idealului creat de revistă. Playboy comunica bărbaţilor ce filme să vadă, ce cărţi să citească, cum să se îmbrace, cum să îşi decoreze apartamentele, cum să gătească sau să prepare cocktail-uri – toate acele lucruri pe care Hefner nu le ştia la începuturile carierei sale. „Am lansat revista fără niciun ban în 1953 şi, în câţiva ani, întreaga mea viaţă s-a schimbat. Am devenit editorul celei mai de succes reviste pentru bărbaţi din lume, iar în 1959 am ieşit din spatele biroului şi am început să îmi trăiesc viaţa“, dezvăluie Hefner, în vârstă de 89 de ani acum. „M-am reinventat şi am devenit în cele din urmă «Mr. Playboy»“.

    Şi-a stabilit ca repere de stil haina din catifea şi pipa în momentul când a început să emită Penthouse Party TV, în 1959. „Se spune că am ales să folosesc pipa pentru că nu aveam ce să fac cu mâinile în timpul emisiunii. Realitatea este că era o recuzită utilă, ce completa haina din catifea şi Mercedes Benz‑ul. Era parte din persoana pe care voiam să o creez“, povesteşte Hefner. „Am folosit revista ca mijloc în realizarea scopurilor mele şi, în acest proces, am indicat o direcţie pentru alţi bărbaţi şi femei despre cum ar putea să îşi trăiască viaţa“. În 1961, imperiul Playboy s-a extins printr-o reţea de cluburi, pe scenele cărora apăreau comedianţi şi iepuraşi Playboy, unde se intra pe bază de membership. În 1968, Hefner s-a căsătorit cu Barbi Benton, după ce s-au cunoscut în cadrul unei emisiuni TV, al cărei coprezentator a devenit.

    În 1988, ultimul club Playboy a fost închis, iar televiziunea a contribuit la declinul Playboy odată cu lansarea unei noi platforme pentru comedianţii ce altădată îşi arătau talentul în cluburile imperiului. Hugh Hefner are o avere estimată la 43 de milioane de dolari. El se află la a treia căsătorie şi are patru copii.

  • Povestea miliardarului invizibil. A făcut primii bani la 9 ani şi de-a lungul vieţii a deţinut peste 200 de companii

    Prima aventură a lui Daniel Ludwig în domeniul maritim a fost la vârsta de 9 ani, când a cumpărat o barcă de 8 metri folosită, cu 25 de dolari. Daniel a transformat barca uzată şi a dat-o înspre închiriere, iar vara următoare a câştigat 50 de dolari. Pasiunea sa pentru bărci şi vapoare, probabil moştenită de la tatăl său, care a lucrat ca marinar toată viaţa, avea să-l urmărească pe tot parcursul vieţii.

    A renunţat la liceu pentru a se angaja în port, iar în timpul liber repara motoare de vapor. La 19 ani a părăsit portul şi a început prima sa afacere pe cont propriu. A pus bazele unei companii de transport de melasă şi cherestea pe Marile Lacuri (Great Lakes), dar unii spun că ar fi transportat şi rom în perioada prohibiţiei.

    Totuşi, Daniel Ludwig nu a cunoscut succesul în tinereţe şi abia în jurul vârstei de 40 de ani a început cu adevărat să-şi construiască averea. A împrumutat bani de la bancă pentru a-şi cumpăra un cargobot pe care l-a transformat într-un vas de transport petrolier pe care l-a închiriat, iar banii încasaţi îi acopereau rata la bancă.

    A repetat procesul de mai multe ori până ce a construit o flotă de 60 de vase de transport. Daniel Ludwig pusese astfel pe picioare un sistem care funcţiona aproape automatizat, banca îi plătea vasul, banii obţinuţi din închirierea vasului îi achitau creditul la bancă, şi făcea şi un profit.

    În timpul celui de-al doilea război mondial, compania sa a dezvoltat o nouă metodă de construcţie a vaselor folosind sudura şi procesul de construcţie s-a scurtat foarte mult într-o perioadă în care cererea de vase maritime era foarte mare. Anii de după război au fost o adevărată mină de aur pentru afacerile navale ale lui Ludwig, o mulţime de nave militare din SUA şi Japonia erau vândute la preţuri mici si mulţi soldaţi se întorceau acasă căutând un loc de muncă în marina comercială. Astfel în anii ’50 Daniel Ludwig a profitat de oportunităţile acelei perioade pentru a investi în Japonia, ademenit de forţa de muncă ieftină, şi a început să construiască acolo nave de tonaj mare.

    Afacerile i s-au diversificat apoi de-a lungul anilor, a investit în proiecte miniere pe aproape toate continentele şi a avut acţiuni în domenii precum: imobiliare, banking, rafinărie petrolieră sau asigurări. La vârful carierei sale Daniel Ludwig deţinea peste 200 de companii din 50 de ţări, iar averea sa era estimată la 4,5 miliarde de dolari, potrivit cărţii „Le rêve amazonien“, scrisă de Michel Braudeau.

    Ludwig Daniel a făcut aproape totul de unul singur, creditele şi sursele de finanţare i-au fost asigurate de bancă şi nu de parteneri sau investitori

    Daniel K. Ludwig a fost căsătorit de două ori: prima dată cu Gladys Madeline Ludwig în 1928, iar în aprilie 1937 au divorţat, iar la câteva luni mai târziu s-a căsătorit cu Gertrude Virginia Higgins. Din prima căsătorie a rezultat o fetiţă, Patricia Margaret, dar care nu a fost recunoscută de Ludwig. Crezând că aceasta va încerca să obţină o parte din avere, după moartea sa, Daniel Ludwig a îngheţat o mostră de sânge pentru a putea fi testată genetic, pentru a demonstra că Patricia nu era fiica lui. După moartea sa din 1992, Patricia a făcut acest lucru, însă testarea genetică a demonstrat că nu era fiica lui Ludwig.

    Începând cu 1971 Ludwig a vândut multe dintre companiile deţinute pe alte continente şi a folosit fondurile obţinute pentru a finanţa propriul institut de cercetare, Ludwig Insititute for Cancer Research. Până la moartea sa, a donat peste 1 miliard de dolari în domeniul cercetării cancerului.

    Daniel K. Ludwig a fost un om introvertit care se preocupa în principal de afaceri, a comunicat foarte rar cu jurnaliştii, a trăit într-un apartament din New York şi a dus o viaţă departe de ochii presei.
     

  • Povestea miliardarului invizibil. A făcut primii bani la 9 ani şi de-a lungul vieţii a deţinut peste 200 de companii

    Daniel Keith Ludwig a fost unul dintre cei mai bogaţi oameni din Statele Unite. Şi-a construit averea în transporturile maritime şi a devenit faimos pentru traiul modest şi secretomania sa. |n 1982 a fost numit de forbes ca fiind cel mai bogat om din statele unite, iar în 1991 averea sa era estimată la 1,2 miliarde de dolari.

    Prima aventură a lui Daniel Ludwig în domeniul maritim a fost la vârsta de 9 ani, când a cumpărat o barcă de 8 metri folosită, cu 25 de dolari. Daniel a transformat barca uzată şi a dat-o înspre închiriere, iar vara următoare a câştigat 50 de dolari. Pasiunea sa pentru bărci şi vapoare, probabil moştenită de la tatăl său, care a lucrat ca marinar toată viaţa, avea să-l urmărească pe tot parcursul vieţii.

    A renunţat la liceu pentru a se angaja în port, iar în timpul liber repara motoare de vapor. La 19 ani a părăsit portul şi a început prima sa afacere pe cont propriu. A pus bazele unei companii de transport de melasă şi cherestea pe Marile Lacuri (Great Lakes), dar unii spun că ar fi transportat şi rom în perioada prohibiţiei.

    Totuşi, Daniel Ludwig nu a cunoscut succesul în tinereţe şi abia în jurul vârstei de 40 de ani a început cu adevărat să-şi construiască averea. A împrumutat bani de la bancă pentru a-şi cumpăra un cargobot pe care l-a transformat într-un vas de transport petrolier pe care l-a închiriat, iar banii încasaţi îi acopereau rata la bancă.

    A repetat procesul de mai multe ori până ce a construit o flotă de 60 de vase de transport. Daniel Ludwig pusese astfel pe picioare un sistem care funcţiona aproape automatizat, banca îi plătea vasul, banii obţinuţi din închirierea vasului îi achitau creditul la bancă, şi făcea şi un profit.

    În timpul celui de-al doilea război mondial, compania sa a dezvoltat o nouă metodă de construcţie a vaselor folosind sudura şi procesul de construcţie s-a scurtat foarte mult într-o perioadă în care cererea de vase maritime era foarte mare. Anii de după război au fost o adevărată mină de aur pentru afacerile navale ale lui Ludwig, o mulţime de nave militare din SUA şi Japonia erau vândute la preţuri mici si mulţi soldaţi se întorceau acasă căutând un loc de muncă în marina comercială. Astfel în anii ’50 Daniel Ludwig a profitat de oportunităţile acelei perioade pentru a investi în Japonia, ademenit de forţa de muncă ieftină, şi a început să construiască acolo nave de tonaj mare.

    Afacerile i s-au diversificat apoi de-a lungul anilor, a investit în proiecte miniere pe aproape toate continentele şi a avut acţiuni în domenii precum: imobiliare, banking, rafinărie petrolieră sau asigurări. La vârful carierei sale Daniel Ludwig deţinea peste 200 de companii din 50 de ţări, iar averea sa era estimată la 4,5 miliarde de dolari, potrivit cărţii „Le rêve amazonien“, scrisă de Michel Braudeau.

    Ludwig Daniel a făcut aproape totul de unul singur, creditele şi sursele de finanţare i-au fost asigurate de bancă şi nu de parteneri sau investitori

    Daniel K. Ludwig a fost căsătorit de două ori: prima dată cu Gladys Madeline Ludwig în 1928, iar în aprilie 1937 au divorţat, iar la câteva luni mai târziu s-a căsătorit cu Gertrude Virginia Higgins. Din prima căsătorie a rezultat o fetiţă, Patricia Margaret, dar care nu a fost recunoscută de Ludwig. Crezând că aceasta va încerca să obţină o parte din avere, după moartea sa, Daniel Ludwig a îngheţat o mostră de sânge pentru a putea fi testată genetic, pentru a demonstra că Patricia nu era fiica lui. După moartea sa din 1992, Patricia a făcut acest lucru, însă testarea genetică a demonstrat că nu era fiica lui Ludwig.

    Începând cu 1971 Ludwig a vândut multe dintre companiile deţinute pe alte continente şi a folosit fondurile obţinute pentru a finanţa propriul institut de cercetare, Ludwig Insititute for Cancer Research. Până la moartea sa, a donat peste 1 miliard de dolari în domeniul cercetării cancerului.

    Daniel K. Ludwig a fost un om introvertit care se preocupa în principal de afaceri, a comunicat foarte rar cu jurnaliştii, a trăit într-un apartament din New York şi a dus o viaţă departe de ochii presei.
     

  • Viaţa fabuloasă a tinerei care vinde haine de copii cu 5.000 de euro şi legătura ei cu dictatorul care îşi fierbe inamicii în ulei – GALERIE FOTO

    Diora Usmanova, de 27 de ani, vinde haine de copii de mii de euro în magazinul ei din Moscova. Tânăra este nepoata lui Shavkat Mirziyoyev, care ocupă de ani buni funcţia de prim-ministru al statului Uzbekistan.

    Creaţiile ei includ rochii cu perle bazate pe istoria ţaristă a Rusiei, dar tânăra a fost acuzată de ipocrizie şi imoralitate, fiind detaşată de viaţa de zi cu zi din ţara ei natală.

    Unchiul ei este loial liderului autoritar din Uzbekistan, preşedintele Islam Karimov, în vârstă de 78 de ani. Karimov este celebru pentru faptul că obişnuia să îşi fiarbă adversarii politici în ulei şi pentru că şi-a plasat propria fiică, Gulnara, în arest la domiciliu în urma unui scandal de corupţie în care sunt implicate miliarde de dolari şi companii de pe trei continente.

    Citeşte aici povestea Gulnarei, cea care a cântat cu Julio Iglesias şi a furat milioane de dolari.

  • Elveţienii au respins alocaţia de 2.500 de franci de la stat, pe viaţă

    Pe de altă parte, elveţienii par să fi acceptat accelerarea procedurii de azil, potrivit Digi24.
     
    Conform unui sondaj, 78% dintre cei intervievaţi s-au pronunţat împotriva salariului minim de bază, în timp ce 66% au votat pentru revizuirea legislaţiei privind azilul, în sensul examinării mai rapide a cererilor de azil, într-un termen de cel mult 140 de zile.
     
    Citiţi mai multe pe www.digi24.ro

  • Povestea miliardarului invizibil. A făcut primii bani la 9 ani şi de-a lungul vieţii a deţinut peste 200 de companii

    Prima aventură a lui Daniel Ludwig în domeniul maritim a fost la vârsta de 9 ani, când a cumpărat o barcă de 8 metri folosită, cu 25 de dolari. Daniel a transformat barca uzată şi a dat-o înspre închiriere, iar vara următoare a câştigat 50 de dolari. Pasiunea sa pentru bărci şi vapoare, probabil moştenită de la tatăl său, care a lucrat ca marinar toată viaţa, avea să-l urmărească pe tot parcursul vieţii.

    A renunţat la liceu pentru a se angaja în port, iar în timpul liber repara motoare de vapor. La 19 ani a părăsit portul şi a început prima sa afacere pe cont propriu. A pus bazele unei companii de transport de melasă şi cherestea pe Marile Lacuri (Great Lakes), dar unii spun că ar fi transportat şi rom în perioada prohibiţiei.

    Totuşi, Daniel Ludwig nu a cunoscut succesul în tinereţe şi abia în jurul vârstei de 40 de ani a început cu adevărat să-şi construiască averea. A împrumutat bani de la bancă pentru a-şi cumpăra un cargobot pe care l-a transformat într-un vas de transport petrolier pe care l-a închiriat, iar banii încasaţi îi acopereau rata la bancă.

    A repetat procesul de mai multe ori până ce a construit o flotă de 60 de vase de transport. Daniel Ludwig pusese astfel pe picioare un sistem care funcţiona aproape automatizat, banca îi plătea vasul, banii obţinuţi din închirierea vasului îi achitau creditul la bancă, şi făcea şi un profit.

    În timpul celui de-al doilea război mondial, compania sa a dezvoltat o nouă metodă de construcţie a vaselor folosind sudura şi procesul de construcţie s-a scurtat foarte mult într-o perioadă în care cererea de vase maritime era foarte mare. Anii de după război au fost o adevărată mină de aur pentru afacerile navale ale lui Ludwig, o mulţime de nave militare din SUA şi Japonia erau vândute la preţuri mici si mulţi soldaţi se întorceau acasă căutând un loc de muncă în marina comercială. Astfel în anii ’50 Daniel Ludwig a profitat de oportunităţile acelei perioade pentru a investi în Japonia, ademenit de forţa de muncă ieftină, şi a început să construiască acolo nave de tonaj mare.

    Afacerile i s-au diversificat apoi de-a lungul anilor, a investit în proiecte miniere pe aproape toate continentele şi a avut acţiuni în domenii precum: imobiliare, banking, rafinărie petrolieră sau asigurări. La vârful carierei sale Daniel Ludwig deţinea peste 200 de companii din 50 de ţări, iar averea sa era estimată la 4,5 miliarde de dolari, potrivit cărţii „Le rêve amazonien“, scrisă de Michel Braudeau.

    Ludwig Daniel a făcut aproape totul de unul singur, creditele şi sursele de finanţare i-au fost asigurate de bancă şi nu de parteneri sau investitori

    Daniel K. Ludwig a fost căsătorit de două ori: prima dată cu Gladys Madeline Ludwig în 1928, iar în aprilie 1937 au divorţat, iar la câteva luni mai târziu s-a căsătorit cu Gertrude Virginia Higgins. Din prima căsătorie a rezultat o fetiţă, Patricia Margaret, dar care nu a fost recunoscută de Ludwig. Crezând că aceasta va încerca să obţină o parte din avere, după moartea sa, Daniel Ludwig a îngheţat o mostră de sânge pentru a putea fi testată genetic, pentru a demonstra că Patricia nu era fiica lui. După moartea sa din 1992, Patricia a făcut acest lucru, însă testarea genetică a demonstrat că nu era fiica lui Ludwig.

    Începând cu 1971 Ludwig a vândut multe dintre companiile deţinute pe alte continente şi a folosit fondurile obţinute pentru a finanţa propriul institut de cercetare, Ludwig Insititute for Cancer Research. Până la moartea sa, a donat peste 1 miliard de dolari în domeniul cercetării cancerului.

    Daniel K. Ludwig a fost un om introvertit care se preocupa în principal de afaceri, a comunicat foarte rar cu jurnaliştii, a trăit într-un apartament din New York şi a dus o viaţă departe de ochii presei.
     

  • Ţara în care angajaţii muncesc atât de mult încât este ilegal să nu îţi iei concediu

    La Tokyo se discută o lege care să-i oblige pe angajaţi să stea departe de muncă măcar cinci zile pe an. Nu e doar o încercare de a creşte productivitatea lucrătorilor, e o problemă naţională: oamenii nu mai au timp pentru viaţa personală, se nasc tot mai puţini copii şi se înregistrează tot mai multe cazuri de suicid şi morţi prin epuizare, relatează Digi24.ro, citând publicaţia Russia Today.

    Legislaţia japoneză e penultima în lume la capitolul zile legale de concediu. Un debutant are dreptul la doar 10 zile pe an, iar după fiecare an în plus de experienţă se mai adaugă încă o zi de concediu.Deşi numărul e foarte scăzut, japonezii nu iau nici jumătate din numărul de zile la care au dreptul, astfel încât în Japonia ar putea deveni ilegal să nu îţi iei concediu.

    Refuzul concediului e doar o parte a problemei, cealaltă fiind orele suplimentare realizate în exces. Studiile arată că japonezii lucrează chiar şi 14 ore pe zi. Motivul principal pentru acest stil de viaţă este teama japonezilor că şi-ar putea pierde locul de muncă, mai scrie Digi24.ro.

    Piaţa muncii a apucat-o în direcţia orelor lungi şi a anilor fără concediu în anii ’70, în plin boom economic, când a explodat numărul celor care lucrau peste 60 de ore pe săptămână. Tot atunci în limba japoneză a apărut cuvântul „karoshi” – moarte prin epuizare. Presiunea psihologică lasă şi altfel de urme asupra societăţii. Japonia cunoaşte de ani buni o epidemie a sinuciderilor. 30.000 de cazuri au fost înregistrate doar în 2011, iar anchetatorii susţin că o treime se datorează stresului la muncă. Cultura muncii însă dă o lovitură societăţii în ansamblu. Oamenii nu mai vor familii, nu mai vor copii fiindcă oricum nu au timp. Natalitatea scade rapid, an de an, iar în 2014 a atins un nou record, asta în vreme ce rata deceselor urcă rapid.

    Se estimează că, până în 2050, populaţia Japoniei va fi mai mică cu 30 de milioane de oameni. Deja un sfert din populaţie are peste 65 de ani, iar proporţia ar putea urca la 40% în 2060 – ritmul de îmbătrânire îl depăşeşte cu mult pe cel al economiilor dezvoltate din occident, mai scrie sursa citată.

  • Confesiunile unui model australian. De ce a renunţat la viaţa de pe reţelele de socializare – GALERIE FOTO

    Essena O’Neil, model australian de 18 ani, renunţă la contul de Instagram şi susţine că social media nu reprezintă viaţa reală, ci este una închipuită, potrivit The Guardian.

    Modelul are peste 600.000 de fani pe Instagram şi spune că făcea cu uşurintă 2000 de dolari australieni pe fiecare postare.  În octombrie anul trecut, ea a şters peste 2.000 de fotografi de pe contul ei şi a editat descrierile fotografiilor rămase (96), astfel dezvăluind adevărul şi cadrul în care au fost realizate. De asemenea, numele contului a fost schimbat în “Social Media is not real life”.

    “Fără să-mi dau seama, mi-am petrecut majoritatea adolescenţei pe reţelele sociale, căutând aprecierile şi aprobările celor din jur. Reţelele de socializare nu reprezintă viaţa reală, este doar un sistem bazat prin care indivizii caută validările celor din jur” a scris ea.

    “În această fotografie aveam acnee, însă am folosit foarte mult machiaj. Zâmbeam doar pentru că credeam că arat bine”, este modul în care tânăra descrie o fotografie. “Nu am dat bani pe rochia asta. Am făcut sute de încercări înainte să obţin această fotografie. Mă simţeam foarte singură”,  “am fost plătită cu 400 de dolari pentru a face această fotografie. Asta când aveam doar 150.000 de fani, acum pot să primesc şi 2000 de dolari” sau “şi pentru această fotografie am fost plătită. Dacă vezi aşa zisele “fete instagram” şi vrei si tu să fii ca ele…gândeştete că tu vezi doar ceea ce vrei să vezi” sunt comentarii adăugate fotografiilor de pe cont.

    Reacţiile oamenilor au fost în marea lor majoritate pozitive, lăudând gestul fetei. Mai mult chiar, odată cu această schimbare Essena O’Neil şi-a lansat propriul site, loc unde fanii vor găsi “imagini creative care au un scop, poezii, articole şi interviuri cu oameni care mă inspiră”.