BusinessMagazin

Tag: online

  • Bogdan Colceriu este cofondator în Trilulilu.ro şi CEO al Frisbo, prima platformă de e-fulfillment din România

    Cu o experienţă de peste 10 ani în marketing, Bogdan Colceriu oferă astăzi consultanţă unor companii importante din piaţa autohtonă, fiind un strateg cu expertiză atât în online cât şi în offline. A pornit într-o agenţie de branding, a continuat ca manager al imaginii unui grup auto, după care s-a dedicat consultanţei de marketing. Şi-a legat numele de două proiecte speciale în care a ales să îşi depăşească rolul de consultant. Bogdan Colceriu este cofondator în Trilulilu.ro, asociat în Okian.ro şi CEO al Frisbo, prima platformă de e-fulfillment din România, care preia tot ce înseamană logistică şi procese operaţionale pentru magazine online.

    Lansat la începutul lui 2014, cu o investiţie de 500.000 euro, Frisbo furnizează servicii pentru peste 15 magazine online importante, pentru care estimează, până la finalul lui 2015, un rulaj de comenzi de circa 2 milioane de euro. „Businessul de e-fulfillment a fost ales pe baza a două criterii simple: inexistenţa lui în România şi expertiza dobândită în e-commerce. Frisbo a intrat într-o piaţă virgină. E-fulfillmentul este atat de nou în România, încât de câte ori povestim despre asta începem cu definirea termenului. Asta înseamnă că primii doi ani vor fi ani de educare a pieţei, în care ne trebuie temeinicie, răbdare şi bani cu care să le susţinem pe astea două. Un an s-a scurs deja, iar rezultatele sunt bune, aşa că privesc cu mare încredere viitorul Frisbo“, spune Bogdan Colceriu.

    Mai exact, e-fulfillment este serviciul prin care un operator preia tot procesul de onorare a comenzilor în numele unui magazin online, de la depozitare, la preluare de comenzi, împachetare şi livrare sau chiar gestionare website, bazându-se pe sisteme cloud de gestiune, raportare şi urmărire a comenzilor.

    Compania gestionează, deja, procesele operaţionale şi logistice a peste 10 business-uri din ţară, localizate în Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov, Zalău, Sibiu şi Oradea, dar şi din afară, din Germania sau Republica Moldova, care urmează să vândă online în România.
    „Un alt avantaj extrem de important al externalizării prin e-fulfillment este reducerea semnificativă a costurilor opraţionale, care automat scad cu până la 50%“, adaugă CEO-ul Frisbo.

    Bogdan s-a născut la Cluj-Napoca, a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice şi Facultatea de Drept, amândouă la Universitatea Babeş-Bolyai, şi locuieşte în Braşov.

  • Ad blocker, de la opţiune la serviciu de bază

    Mesajele publicitare reprezintă 90% din veniturile de peste 66 de miliarde de dolari obţinute de Google în 2014. Şi totuşi, majoritatea acestor mesaje publicitare nu ajung să influenţeze în vreun fel comportamentul celor vizaţi de ele. Google, Facebook şi alte companii de online advertising nu sunt preocupate de calitatea acestor reclame, ci doar de prezentarea acestora, justificând astfel notele de plată. Acest sistem a început însă să fie îngreunat de apariţia unor programe sau aplicaţii mobile care au un singur rol: de a proteja utilizatorul de mesajele publicitare nedorite. Iar succesul lor pare a fi evident: programele de tip ad blocker sunt utilizate, doar în Europa, de peste 77 de milioane de oameni.

    Ce sunt programele de tip ad blocker? Fac parte dintr-o gamă mai largă de soluţii care funcţionează ca un firewall între aplicaţiile destinate navigării şi serverele care găzduiesc anunţuri publicitare. Cele mai multe reclame sunt reţinute într-o bază de date construită de-a lungul timpului de utilizatori; astfel, atunci când accesăm o pagină web, programul ad blocker verifică dacă informaţiile de pe acea pagină există în baza de date, caz în care vor fi blocate. Restul informaţiilor sunt încărcate normal pe pagina accesată. Cele mai cunoscute programe de acest tip sunt AdBlock şi AdBlock Plus.

    Observând tendinţa, publicitarii au decis să se întoarcă la aşa-numitul advertising nativ, adică plasarea mesajelor publicitare sau a produselor în forme mai discrete. Advertising nativ înseamnă sponsorizarea unui program sau introducerea unui produs într-un film, folosirea advertorialelor sau a canalelor de social media. Postările plătite de pe Facebook sau Twitter se dovedesc, în ultima vreme, mult mai eficiente decât bannerele de pe o pagină web.

    În Germania, companiile de publicitate au ales o altă variantă, şi anume acţionarea în justiţie a celor de la Eyeo, dezvoltatorii programului AdBlock Plus. Instanţa a decis în favoarea celor de la Eyeo, creând astfel un precedent periculos pentru o industrie de sute de miliarde de dolari.

    Dacă publicitatea de pe browser a fost şi continuă să fie puternic afectată de fenomenul ad block, industria de mobile advertising pare a fi următoarea victimă. Surprinzător, mai multe companii de telecomunicaţii au decis să introducă ele însele software de tip ad blocker, astfel încât utilizatorii să fie protejaţi fără a ridica măcar un deget. Decizia este neaşteptată deoarece, din punctul de vedere al operatorilor telecom, mesajele publicitare ocupă între 10 şi 50% din lungimea de bandă alocată utilizatorilor. Utilizatorii ar consuma astfel o cantitate mai mare de date şi ar creşte, implicit, veniturile operatorilor.

    Programele de tip ad blocker destinate mediului mobil, introduse de Apple pentru prima oară în luna septembrie, promit să reducă timpul de încărcare al paginilor conservând, în acelaşi timp, conţinutul editorial al unui site. Cei de la New York Times au realizat o analiză a celor două tipuri de conţinut, pentru a afla cât de mult îngreunează mesajele publicitare navigarea online. Rezultatul a fost că mai mult de jumătate din datele transmise sunt de fapt mesaje publicitare. Pentru a evidenţia diferenţele dintre site-uri, jurnaliştii au încărcat fiecare pagină de mai multe ori pe un iPhone 6, cu şi fără ad blocker activat.

    Multe site-uri s-au încărcat mai repede şi au fost mai uşor de navigat, scăzând în acelaşi timp cantitatea de date transmisă (şi implicit costurile de navigare). Site-ul boston.com are (dintre site-urile analizate) cele mai multe mesaje publicitare şi necesită cel mai lung timp de încărcare. În varianta accesării pe un dispozitiv cu ad blocker, timpul de răspuns a scăzut de la 33 de secunde la 7 secunde iar cantitatea de date de la 16,3 megabiţi la 3,5 megabiţi. Per total, numărul de fişiere recepţionate de telefon a fost de opt ori mai mic.

    În cazul LA Times (latimes.com), timpul de încărcare s-a redus cu 75%, de la 12 secunde cu reclame la doar 3 secunde fără anunţurile respective. Cel mai „curat“ site s-a dovedit însă theguardian.com, care s-a încărcat complet în 6 secunde în ambele variante.
    Nu trebuie să ne aşteptăm ca mesajele publicitare de pe site-uri, fie ele pe mobil sau nu, să dispară peste noapte. Industria publicitară va găsi metode de adaptare, aşa cum a făcut-o atunci când lumea modernă a făcut cunoştinţă cu televizorul sau cu internetul. Importanţa programelor de tip ad blocker este însă evidentă, iar disputele asupra oportunităţii lor vor continua cu siguranţă.
     

     

  • Unde greşesc comercianţii offline când vor să treacă în online

    Deşi comercianţii din România sunt, în continuare, reticenţi la a păşi în e-commerce, pentru că nu cunosc sau nu analizează în profunzime piaţa şi consumatorul online, marea greşeală pe care o fac cei care iau decizia de a vinde şi digital este de a privi vânzările online ca pe o soluţie pe termen scurt, decât ca pe o strategie pe termen lung, spun experţii Teamshare, una dintre cele mai importante platforme de e-commerce integrate. De aici se nasc primele ”greutăţi” operaţionale, începând cu timpul prea mare de procesare a comenzilor, erorile în procesare şi gestiune stoc cauzate de factorul uman.

    „Prima greşeală a retailerului offline care ia în considerare pasul spre e-commerce este să considere că un client online are acelaşi profil sau comportament ca acela din offline. Consumatorul digital este, de regulă, mai informat şi ia decizia de cumpărare după ce este sigur 100% că a obţinut toate detaliile despre produs sau serviciu. Are la dispoziţie unelte pentru a verifica şi compara preţuri, calitate şi urmăreşte avid review-urile altor  cumpărători”, spune Marius Panait, Managing Partner Entelion Software, dezvoltatorul platformei Teamshare.

    Iar a doua greşeală a celor care vor să facă pasul din offline în online este, potrivit lui Marius Panait, faptul că au tendinţa de a considera site-ul o soluţie la probleme din trecut şi nu un instrument strategic necesar dezvoltării afacerii. ”Un site de e-commerce este doar începutul, care trebuie împachetat  cu alte sisteme informatice şi strategii de marketing specifice online-ului. Niciun magazin online nu poate să crească organic din punct de vedere vânzări, stoc, comenzi sau satisfacerea şi fidelizarea clientului, fără automatizare. Aceasta începe cu sistemul de gestiune şi contabilitate, dar şi alte instrumente absolut necesare într-un comerţ online sănătos – plata online, sisteme de logistică sau updatare în timp real a informaţiilor despre produse”, adaugă Marius Panait.

    În cazul magazinelor care aleg să facă pasul în online cu o platformă automatizată de e-commerce din momentul zero, acestea devin 100% operaţionale în 2-4 săptămâni, având marea majoritate a proceselor gata automatizate, arată datele Teamshare. În ceea ce priveşte cele mai vizibile avantaje resimţite de shop-urile care încep vânzările online cu o platformă integrată, acestea sunt viteza de procesare mult mai ridicată – 1 minut/ comandă, faţă de 5-10 minute/comandă prin procesare manuală, costuri mai reduse cu resursele umane alocate, dar şi colectarea de date despre clienţi şi comportament de consum, necesare realizării profilului de client.  

    De asemenea, odată intrate pe piaţă cu toate procesele automatizate printr-un software integrat, magazinele online îşi pot concentra resursele şi atenţia către o marketare corectă, cu eforturi de creştere a vizitelor şi conversiilor, şi de fidelizare a clienţilor. Mai mult, pot beneficia de un control mult mai eficient al cheltuielilor, printr-un sistem operaţional cu cost unitar, determinat de creşterea numărului de comenzi, cu costuri fixe cât mai mici.

  • Atenţie la scrisorile nigeriene; Sprijiniţi-i pe speculatori!

    Protejarea producţiei interne de orice este o temă perenă, analizată intens dar rămasă fără finalizare. Probabil iniţiatorii proiectului vor fi gândit în aceeaşi linie, dar au început să are ogorul din mijloc, iar bunele lor intenţii nu vor compensa nicicum lipsa unei baze reale pentru un asemenea proiect. În felul meu sunt un susţinător al cauzei, pentru că sunt un cumpărător „de piaţă ţărănească“ şi nu de supermarket. Dincolo de acesta, să vedem care este realitatea.

    Corul casandrelor agro-alimentare se plânge de importurile considerabile de produse alimentare şi de cheltuielile pe care le facem şi de faptul că suntem o ţară care care ar putea hrăni 60 de milioane de oameni, dar care nu reuşeşte să îşi asigure un minim de consum. Toată lumea îţi va povesti despre productivitatea scăzută şi costurile mari şi despre taxe şi nemuncă, dar nimeni nu spune că suferim din cauză că nu sunt destul de mulţi speculatori.

    Renunţând la peiorativul dispreţuitor cu care am fost setaţi să-i privim pe speculatori, aceştia sunt în stare – nu singuri, este adevărat – să dinamizeze agricultura şi industria alimentară locale. Ar putea să determine ţăranul să muncească oferindu-i un preţ corect pentru cereale, lapte şi carne. Speculatorii ar putea pune la punct nişte sisteme coerente din punct de vedere logistic, financiar şi tehnic de colectare a produselor, care să întregească lanţurile rupte dintre producători şi procesatori şi magazine. Speculanţi care să se concureze între ei şi astfel să mişte piaţa. Imobilismul înseamnă perpetuarea stării de sărăcie. Ne trebuiesc speculatori care să speculeze şi instituţii care să-i controleze şi să tempereze eventualele excese. Iar în momentul în care lanţurile se vor îmbina şi reţelele de magazine se vor putea aproviziona în mod constant şi la calitatea pe care o doresc, nici nu va mai fi nevoie de o lege specială pentru aşa ceva.

    A doua discuţie este despre bani. Să explic: am citit un studiu excelent despre o iniţiativă se poate dovedi cea mai reuşită iniţiativă de stimulare a antreprenoriatului şi de creare a locurilor de muncă din lume. Este vorba de Nigeria, unde guvernul a derulat, în 2011, un program de susţinere a 1.200 de antreprenori, cu 60 de milioane de dolari. Au solicitat bani 24.000 de oameni, din care au fost selectaţi în jur de 6.000, care au fost instruiţi şi ajutaţi să îşi întocmească planurile de afaceri. Dintre aceştia, au fost selectaţi circa 1.200 care au primit cash în medie câte 50.000 de dolari. Trei ani mai târziu, sute de noi companii erau pe profit, iar numărul locurilor de muncă create ajungea la 7.000. Dacă e să facem un calcul simplu, un loc de muncă a costat în jur de 8.500 de dolari. În plus, avem afacerile care funcţionează, taxele încasate de stat şi toate veniturile conexe.

    Să comparăm sumele cu cele 135 de milioane de euro – valoarea ajutoarelor de stat pe care guvernul actual anunţa că le acordă pentru crearea a 6.000 de locuri de muncă – este adevărat, cu grad înalt de calificare. Dar, totuşi, o altă împărţire simplă înseamnă 22.500 de euro pentru un loc de muncă (sunt calculele Ziarului Financiar din vara anului trecut). Suma nu este mare, pentru că un studiu al Băncii Mondiale estima cheltuielile pentru crearea unui loc de muncă undeva la 90.000 de euro. În aceste condiţii, nu cumva o soluţie mai eficientă decât investiţiile statului sau decât ajutoarele de stat sau decât toate ajutoarele de mii de miliarde din orice monedă vă trece prin cap care au fost risipite în criză se dovedesc a fi banii cash daţi oamenilor pentru a porni afaceri, pentru a cultiva terenuri, pentru a înfiinţa livezi sau pentru ferme de animale?

    La un moment dat acestor idei li s-a spus „bani din elicopter“. Sincer, cred în acest moment că ar fi fost o soluţie mult mai bună decât oricare alta.

    Şi poate ar trebui să privim mai cu atenţie la scrisorile nigeriene, cele care ne promit câte 50.000 de dolari.

    O pictură de Michael Echekoba, născut la Londra dar crescut în Nigeria, „Sărbătoare“ pe numele ei.

     

  • Cum utilizează românii smartphone-urile

    Cu toţii ştim cât de importante au ajuns smartphone-urile în vieţile oamenilor. Telefoanele mobile au intrat în rutina. Aşadar, este interesant de observat comportamentul românilor când vine vorba de utilizarea telefoanelor mobile. 

    Potrivit unui raport dat publicităţii de Google România, smartphone-ul, portofelul şi cheile sunt, în această ordine, cele mai importante trei lucruri pe care un posesor de smartphone verifică să nu le fi uitat acasă.

    Deşi rata de penetrare a smartphone-urilor este mai mică în România faţă de alte ţări din regiune, românii petrec mai mult timp pe smartphone. Doar 46% dintre români folosesc smartphone-ul, pe când în Polonia procentul ajunge la 59%, în Ungaria 50%, iar în Slovacia procentul ajunge la 65%.

    Dar nu acelaşi lucru nu este valabil şi în rândul tinerilor, unde 74% dintre aceştia deţin un smartphone, conform Consumer Barometer.

    De asemenea, 54% dintre posesori ţin telefonul în buzunar şi 42% la îndemână, fie pe birou, pe masă sau lângă pat, iar 43% dintre români îşi verifică smartphone-ul în orice moment al zilei.

    După cum spuneam, timpul petrecut zilnic pe smartphone este mai mare decât media din alte ţări vecine. Românul petrece 1 oră şi 20 de minute în medie, pe când un polonez şi un ceh petrec 55 de minute pe zi.

    Potrivit Consumer Barometer, principalele activităti pe smartphone ale românilor contectaţi la internet sunt reţelele sociale (40%), căutarile online (39%), în timp ce 31% urmăresc video online  şi 20% ascultă muzică.

    În plus, de pe telefonul mobil, utilizatorii caută opinii şi recenzii, în proporţie de 33% şi compară preţuri, în proporţie de 29%

     

  • Cum afectează reclama utilizarea Internetului pe telefonul mobil

    Din ce în ce mai mult conţinut se mută online, iar acolo unde este conţinutul vine şi reclama. Când eşti conectat la wireless sau foloseşti un desktop, problema constă în modul cum să fentezi reclama, dar când încarci un site de pe mobil apare şi un alt aspect. Cât din datele disponibile de internet consumă reclamele care sunt încărcate pe site? New York Times a făcut o analiză în acest sens şi a observat cât timp durează încărcarea unui site şi cât consumă.

    1. Timpul de încărcare

    2. Consum date

    3. Cu şi fără adblocker (boston.com)

  • Sex cu roboţi? Până în 2050 relaţiile sexuale cu roboţi vor fi mai întâlnite decât relaţiile sexuale umane

    Viitorologul Dr. Ian Pearson a anunţat că până în 2050 relaţiile sexuale cu roboţi vor fi mai întâlnite decât relaţiile sexuale umane, informează The Telegraph.

    Pearson spune că până în 2030 foarte mulţi oameni vor experimenta într-o anumită formă sexul virtual. Acest lucru va fi la fel de comun ca privitul filmelor pornografice în prezent. De asemenea, el susţine că în 2035 majoritatea oamenilor vor avea jucării erotice pe care le vor putea utiliza în realitatea virtuală şi ca în 2025 oamenii cu venituri mari vor avea deja o formă incipientă a unui robot sexual.

    Pearson îşi argumentează parerea  prin faptul că tehnologia realităţii virtuale este la un pas de a se comercializa, kitul de realitate virtuală Oculous Rift se va lansa la începutul anului 2016. Pe lângă asta, un sfert din căutările de pe Internet sunt legate de pornografie.

    “Foarte multă lume are rezerve cu privire la sexul cu roboţi, însă treptat o să se obişnuiască cu acest aspect. Odată cu dezvoltarea roboţilor şi a inteligenţei artificiale, oamenii vor putea crea legături emoţionale puternice cu roboţii, iar rezervele legate de acest aspect se vor elimina treptat”, a declarat el.

    Aceeaşi idee este susţinută şi de dr. Helen Driscoll, o autoritate în domeniul psihologiei sexuale şi a relaţiilor. Deşi poate părea un concept science fiction, ideea nu este nouă. Iar relaţia cuiva cu un obiect neînsufleţit apare într-un mit grecesc: un sculptor a cioplit o statuie reprezentând o femeie atât de frumoasă, încît s-a îndrăgostit el însuşi de ea. La rugămintea sa, Afrodita, zeiţă iubirii, a dat viaţă pietrei. Din legendă s-a desprins şi termenul de „pigmalionism“, care descrie atracţia sexuală a unui om faţă de o statuie sau de un obiect neînsufleţit.

    Helen Driscoll susţine că interacţiunile cu roboţi se vor schimba dramatic în următorii ani şi că până în 2070 relaţia omului cu un robot ar intra în normalitate. „Tindem să abordăm aspectele legate de realitatea virtuală şi sexul cu roboţi în raport cu condiţiile sociale existente acum. Dar să ne gândim că în urmă cu 100 de ani multe dintre normele sociale din ziua de azi nici nu existau“, a spus Driscoll pentru Daily Mirror. Psihoterapeutul Bogdan Lucaciu este de părere că afirmaţia lui Driscoll „nu este de domeniul SF, ci de domeniul prostiei“, motivând că jucăriile erotice există deja pe piaţă şi că „probabil peste 50-60 de ani ele (jucăriile) vor fi eventual mai complexe tehnologic, probabil programabile ad libitum. Doar că relaţia sexuală nu e doar actul în sine, ci presupune cucerire, şarm, provocare“, a completat Lucaciu.

    De fiecare dată implementarea unei tehnologii noi a dus la modificări în comportament. „Tehnologiile de masă sunt prost folosite la început, se suprautilizează“, spune sociologul Alfred Bulai. Şi, fără îndoială, tehnologiile noi ne schimbă modul cum trăim şi cum percepem viaţa.

    Numai în ultimii 60-70 de ani s-au produs schimbări semnificative în domeniul sexualităţii şi legate de căsătorie. În 1950 vârsta medie a bărbatului căsătorit era de 22 de ani, iar a femeii de 20 de ani. În prezent, vârsta medie a crescut la bărbaţi la 28 de ani şi la 26 de ani pentru femei. De asemenea, procentul bărbaţilor necăsătoriţi a crescut la 14% de la 6% în 1980.

    În plus, comunicarea şi modul cum relaţionăm s-au schimbat. Tindem să comunicăm mult mai mult prin SMS-uri şi pe aplicaţiile de mesagerie online. Fotografii care de multe ori ar fi catalogate drept intime devin publice pe Instagram. Pe Facebook întâlnim foşti colegi de şcoală care în trecut ar fi dispărut din viaţa noastră şi ex-parteneri răsar în fluxul reţelelor sociale, ceea ce duce la o permanenţă nenaturală, nemaiîntâlnită până acum. Şi, nu în ultimul rând, cu ajutorul unor aplicaţii găsim parteneri pentru o conversaţie, pentru o ieşire în oraş sau poate chiar mai mult, în doar câteva momente, prin intermediul telefonului mobil.

    Tinder, una dintre cele mai cunoscute aplicaţii de dating, este un joc pe care-l joci până câştigi, pentru că fiecare respingere este completată, într-un final, de o potrivire (match). Posibilităţiile de parteneri cresc exponenţial, iar acest lucru duce la următoarea întrebare: oare potenţialii parteneri devin dispensabili? De ce să te limitezi la unul singur, când mai târziu ai putea găsi alţi doi-trei parteneri, poate chiar mai atractivi? „Îndrăgostirile online de persoane sunt frecvente. Doar că persoanele virtuale de la celălalt capăt al relaţiei nu-şi prezintă decât faţete favorabile imaginii celui îndrăgostit. Cel care are tendinţa să se îndrăgostească de idei, descrieri, gânduri completează ceea ce nu percepe direct din propria imaginaţie, idealizând“, este de părere Lucaciu.

    Nu trebuie să mergem în viitor pentru a da peste roboţi sau peste inteligenţă artificială, fie ea chiar minimală, în spaţiul destinat până acum doar oamenilor – flirtul, amorul. Mult pomenitul site Ashley Madison, platforma prin care bărbaţii şi femeile pot avea o aventură, a creat prima femeie artificială în 2002, pe care a denumit-o „Sensuous Kitten“, după cum a dezvăluit publicaţia Gizmondo. Kitten şi alţi mii de boţi aveau misiunea de atragere a utilizatorilor pentru a deveni membri plătitori. Boţii trimiteau mesaje utilizatorilor cu conturi gratuite, iar, dacă aceştia voiau să răspundă, trebuia să plătească. Un truc ieftin, dar eficient. Potrivit aceleiaşi publicaţii, 80% dintre plătitori, atraşi de profilurile false, au plătit doar pentru a răspunde unui robot.

    Cum spune Carole Lieberman în cartea sa Bad Boys, datingul s-a transformat dintr-o întâlnire romantică într-un fel de shopping online, în căutarea produsului potrivit, bifând casete într-un tabel.

    Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile care s-au schimbat de-a lungul timpului, chestiuni pe care nu şi le-ar fi imaginat nimeni în urmă cu 50 de ani, cu excepţia viitorologilor sau scriitorilor de science fiction.

    Ideea realităţii virtuale a fost alimentată de romanele SF şi de filme încă din anii ’50. 40 de ani mai târziu, când calculatoarele personale au devenit populare, mai multe companii au încercat să concretizeze această idee. Nu au reuşit, tehnologia nu era destul de avansată. Acum mai multe companii sunt convinse că vor revoluţiona industria divertismentului, dar şi reţelele sociale. Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, pare să fie de acord, el pariind nu mai puţin de 2 miliarde de dolari pe realitatea virtuală, prin achiziţia Oculus Rift, kitul ce se va pune în vânzare la începutul anului viitor.

    Nu este primul dispozitiv de acest fel care va ajunge pe piaţă, dar este unul dintre cele mai sofisticate şi printre cele mai promiţătoare. Şi alte companii speră să prindă un bilet la clasa I în trenul realităţii virtuale: Sony ne oferă un produs asemănător numit Morpheus, iar HTC, Google sau Samsung sunt şi ele interesate. Zuckerberg este convins că realitatea virtuală va schimba modul cum oamenii interacţionează cu calculatoarele, felul cum oamenii vor comunica. Psihoterapeutul Bogdan Lucaciu nu crede că o asemenea tehnologie „va influenţa pozitiv relaţiile dintre oameni, ci cel mult poate produce confuzie dacă nu este luată ca un joc. Poate fi utilizată în terapia unor tulburări psihice, dar în mod limitat şi utilizată adecvat. Ca dezavantaj e posibila dependenţă de virtual, deoarece pot stimula aceleaşi zone ale creierului pe care le stimulează unele droguri“.

  • Online nu eşti niciodată singur

     Asigură‑te să nu laşi nimic în urma ta, şterge fişierele din logs, cele care înregistrează fiecare mişcare de pe calculator. Am făcut întocmai, apoi am ieşit la fel cum am intrat, nedetectat. Este doar o încercare de a înţelege mai bine hackingul. Se numeşte Hacknet şi este un joc video ce simulează activitatea unui hacker. Hackingul şi securitatea cibernetică nu sunt chiar atât de simple.

    Brain este numele primului virus de calculator şi a venit din Pakistan în 1986. A fost scris de doi fraţi şi nu a fost creat să fie maliţios, era inofensiv. Cei doi chiar şi-au lăsat numele, adresa şi un număr de telefon în corpul virusului. Au trecut 29 de ani de atunci şi viruşii nu mai sunt un joc, iar pericolele din spaţiul cibernetic sunt reale şi pot avea efecte devastatoare. De la an la an numărul fişierelor malware creşte, numărul atacurilor şi numărul incidentelor sporesc, iar criminalitatea cibernetică nu dă semne de oboseală. Infractorii hackeri se folosesc de internet pentru a frauda, a comite furturi de identitate sau pentru a descărca ilegal date. În Europa, anul trecut s-au înregistrat cu 41% mai multe incidente faţă de anul precedent. „Problema se află în creştere exponenţială deoarece cybercrime-ul este acum foarte profitabil. A devenit posibil, uşor şi lipsit de risc. Este mai greu să fii prins în spaţiul cibernetic, un infractor poate redirecţiona traficul din mai multe puncte, se poate ascunde în spatele IP-urilor“, spune Costin Raiu, director de cercetare şi analiză la compania rusă Kasperksy.

    Ştii ce spune faţa ta?

    În 2013, Edward Snowden a zguduit lumea dezvăluind că administraţia SUA interceptează convobirile telefonice şi conversaţiile a milioane de americani. Scandalul Snowden a schimbat lumea şi modul cum percepem supravegherea guvernamentală. Folosindu-se de inteligenţa artificială, companiile de tehnologie precum Facebook sau Google folosesc fotografiile încărcate de utilizator pentru a crea un model al feţei acestuia. Aplicaţia Google Photos este capabilă să analizeze faţa unei persoane şi să continue să recunoască acea faţă pe măsură ce omul înaintează în vârstă. Aceste modele ale feţelor ar putea fi introduse în baze de date, iar camerele de luat vederi din magazine sau aeroporturi ar putea să analizeze imaginile în căutarea individului. Companii de securitate, agenţii guvernamentale şi chiar agenţii de marketing ar putea folosi această tehnologie pentru a urmări oamenii şi a le studia comportamentul. Chestiunea devine şi mai complicată când aceeaşi tehnologie poate fi utilizată pentru a evalua starea de spirit analizând expresia facială. Compania Affectiva susţine că a tradus emoţiile în informaţii, analizând 11 miliarde de date de la aproape 3 milioane de chipuri. Vieţile personale, dar şi mediul de lucru se digitalizează tot mai mult. Suntem atât de expuşi online-ului şi reţelelor sociale, încât Facebook s-ar putea să te cunoască mai bine decât fratele tău, arată un studiu al Universităţilor Cambridge şi Stanford. Un computer ce a fost hrănit cu like-uri te cunoaşte mai bine decât o persoană apropiată. Singurul care s-a dovedit a fi capabil în a învinge computerul pe parcursul studiului a fost doar soţul sau soţia persoanei studiate. „Pericolul expunerii datelor personale pe reţelele de socializare este real şi din păcate foarte neglijat la noi. Reţelele de socializare au cam şters, pentru internet, diferenţa dintre public şi privat. Este o problemă de educaţie. Exact cum ne învăţau bunicii «să nu spunem din casă», trebuie învăţat că nu este nici normal, nici funcţional, nici «igienic», ba chiar periculos să ridicăm total barierele «privatului» pe reţelele de socializare“, este de părere Darie Cristea, directorul Inscop Research.

    Preţul unui om

    Dacă o reţea socială ne poate cunoaşte atât de bine pe baza like‑urilor şi a informaţiilor publice, ce l-ar opri pe un hacker să se folosească de aceste date ca să te exploateze, să-ţi fure informaţiile, să-ţi citească mailurile şi, de ce nu, să te urmărească prin camera web a laptopului?

    Lucrurile pot merge şi mai departe, iar accesul la camera web poate fi vândut cu doar un dolar altor sute de oameni. „Hackerul nu ţine cont de cine eşti, ei nu ţintesc doar milionari. Oricât de puţini bani are un om, hackerul îl stoarce de banii ăia“, spune Bogdan Botezatu, senior ethreat analyst la producătorul român de software Bitdefender. Poate nici nu ar trebui să caute prea mult, pentru că ar putea vedea pe reţelele sociale o poză cu câinele tău, pe nume Max, locul de naştere pe care l-ai făcut public pe profil, la fel ca şi numele membrilor familiei tale. Iar în aceste condiţii parcă nu mai este atât de greu să răspunzi la întrebările de securitate ale e-mailului, nu?
    Pe lângă reţelele sociale, toate site-urile, toate companiile unde un utilizator îşi face cont, unde este nevoit să dea date personale (nume, an de naştere, mail etc.), îţi pot strânge datele şi le pot vinde, fără voia ta.

    Financial Times a descoperit că părticelele de informaţie care compun existenţa unui ins modern, conectat, dependent de smartphone şi de reţele sociale sunt vândute de companiile care le adună cu preţuri ce încep de la 0,0005 dolari. Pe internet, informaţiile despre fiecare om valorează doar câţiva bănuţi, iar datele despre o persoană obişnuită sunt cel mai adesea tranzacţionate la valori ce nu depăşesc un dolar sau un euro. Informaţiile generale, referitoare la vârstă, gen, locul unde trăieşte, se vând cu jumătate de cent pentru fiecare o mie de persoane listate. Aproape orice căsuţă poştală electronică primeşte superoferte referitoare la vânzarea de baze de date cu adrese de e-mail ale firmelor şi instituţiilor publice din România. Doar 150 de lei costă o bază de date care cuprinde peste 2 milioane de astfel de adrese de mail. Datele personale care au fost introduse într-un cont pot fi vândute când compania respectivă este vândută sau când intră în faliment. Publicaţia New York Times a realizat o analiză a clauzelor a 100 de site-uri: dintre acestea, 85 precizau că ar transfera datele personale ale utilizatorilor în caz de achiziţie, fuziune sau faliment. Printre companiile „vinovate“ s-au numărat şi giganţii Amazon, Apple, Facebook sau Google.

    Valoarea datelor

    Internetul nu a fost creat ca o reţea securizată, ci una cu accent pe rapiditate şi conectivitate, o reţea expusă atacurilor. În acelaşi timp este un loc unde se realizează tranzacţii financiare sau sunt dezvăluite date personale. Conform unui raport al Symantec, peste 300 de milioane de viruşi au fost creaţi anul trecut, asta însemnând aproape un milion de noi ameninţări în fiecare zi. Nu toţi aceşti viruşi au fost creaţi pentru a ataca organizaţii sau companii, ci unii atacă direct utilizatori de rând.

    Ransomware este un astfel de exemplu. Acesta este un virus care criptează datele de pe un calculator infectat, iar pentru a primi acces utilizatorul trebuie să plătească o anumită sumă. „Ştiu un caz în care cineva trebuia să plătească 200 de euro în 24 de ore, iar, dacă nu plătea, suma cerută creştea la 1.000 de euro. N-au reuşit să plătească la timp şi a fost nevoit să dea 1.000 de euro pentru că nu avea back-up“, a spus Costin Raiu. Acest tip de atacuri a crescut cu 113% în 2014, însemnând că s-au înregistrat peste 700 pe lună.

    Deşi datele despre incidente sunt publice şi ştirile din media despre atacurile cibernetice au devenit aproape la fel de constante precum buletinul meteo de la jurnalul de ştiri, există încă o problemă de conştientizare a pericolului, care nu este bine înrădăcinată în minţile oamenilor. Este vorba de ideea unui incident, a unui atac, iar atitudinea „Mie nu poate să mi se întâmple“ pare să fie foarte întâlnită în România. „Nu-şi dau seama de riscuri până nu pierd ceva“, spune Raiu. Iar situaţia în România pare să fie foarte serioasă. Vorbind despre sistemele de securitate ale companiilor româneşti, Mădălin Dumitru, CEO la Cyber Smart Defence, companie ce oferă servicii de securitate cibernetică, spune că „stau extrem de prost din punctul de vedere al securităţii, 80-85% sunt vulnerabile la atacuri. Toţi clienţii care au apelat la serviciile noastre au avut vulnerabilităţi critice“. 

    Rata atacurilor de toate felurile a crescut anul trecut şi, implicit, multe dintre acestea au fost făcute publice. Să ne aducem aminte de scandalul de la Sony, unde, în urma unui atac, au fost dezvăluite date personale, discuţii private sau niveluri ale salariilor. Alt incident care a fost foarte vizibil a fost atacul asupra cloudului Apple şi publicarea fotografiilor intime a zeci de vedete de la Hollywood, iar cel mai recent atac a fost cel declanşat asupra site-ului Ashley Madison. Aceste hackuri nu se întâmplă doar societăţilor private, ci şi guvernelor. Hackerii au reuşit să sustragă informaţii sensibile, între care numărul de asigurări sociale a 21,5 milioane de americani care erau stocate în baze de date ale unor instituţii publice. Alte date privind 4,2 milioane de funcţionari au fost furate în cadrul unui alt atac cibernetic.

     

  • Cum se pot transforma cărţile de nonficţiune în cursuri şi într-un model de afacere

    Partea pe care o citesc acum se numeşte «Designul lucrurilor de zi cu zi»“ şi este scrisă de Don Norman. Doar citind cuprinsul acestei cărţi am vizualizat cinci programe online diferite prin care îţi poţi schimba viaţa. Această carte are idei puternice pentru orice fel de manager, în funcţie de tipul de transformare pe care îl caută. În cazul în care conduci o echipă de oameni, designul lucrurilor de zi cu zi te-ar putea învăţa cum să interacţionezi mai bine, cum să oferi un feedback mai bun şi că, de fapt, complexitatea este bună, confuzia fiind cea care este rea“, exemplifică Olimpia Meşa modul cum funcţionează proiectul său antreprenorial, Book to Courses.

    Prin acesta, Meşa şi-a propus să lanseze o şcoală online prin care să îi ajute pe autori să transforme operele lor în cursuri, prin împletirea de noi tehnologii cu noi forme de învăţare. Şcoala se adresează autorilor care îşi doresc nu doar să scrie, ci şi să formeze oamenii ce le admiră operele. „Nu este importantă forma conţinutului pe care îl ai: cărţi, articole, tutoriale, video-uri de tipul «cum să», ghiduri şi, de asemenea, nu contează dacă este vorba despre sănătate, gătit, sport, afaceri sau dezvoltare personală – important este ca autorul să aibă mentalitatea şi dorinţa de a face o schimbare.

    Odată ce au acest gând în minte, Şcoala online Book To Courses devine ghidul lor pas cu pas despre cum să îşi transforme conţinutul într-o afacere prin care să îi înveţe pe ceilalţi.“ În funcţie de opţiunea aleasă, conţinutul creat de ei poate fi transformat doar în cursuri online sau în cursuri online şi workshopuri faţă în faţă. Autorii cărţilor de business ar putea decide să îşi transforme conţinutul în programe de certificare pentru organizaţiile corporative; practicanţii de dezvoltare personală şi coach-ii şi-ar putea transforma conţinutul în comunităţi online de practică etc. Primul nivel de susţinere din partea antreprenoarei este şcoala online unde autorul se înscrie, învaţă din lecţiile ei – organizate sub forma unor înregistrări video – şi ulterior primeşte teme sau este inclus într-un grup de discuţii. Meşa şi-a propus ca şcoala să funcţioneze de patru ori pe an, pe parcursul a şapte săptămâni.

    Pe parcursul şcolii, oferă şi consultanţă live – studiază operele autorilor şi le exemplifică ce ar putea să facă în cazul în care se lovesc de impasuri în realizarea acestor teme. Următorul nivel de vânzare al proiectului presupune realizarea transformării cărţii autorului respectiv în cursuri, prin intermediul echipei de colaboratori cu care Meşa lucrează. Dacă, pentru primul nivel, autorii achită un preţ de 1.000 de dolari, pentru al doilea preţul porneşte de la 3.500 de dolari şi poate să urce până la 15.000 de dolari în cazul în care autorii doresc un proiect amplu, de transformare a articolelor într-un workshop de cinci săptămâni, spre exemplu. Utilizatorul decide ulterior cum doreşte să folosescă cursurile sale. Nu îi place să se arunce în previziuni legate de cifre, dar crede că 100.000 de dolari este un prag ce ar putea fi atins într-un an de acest proiect.

    Originară din Republica Moldova, Meşa s-a mutat în România la 18 ani, odată cu primirea unei burse de studiu la Universitatea din Bucureşti, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice în limba franceză. După ce a terminat facultatea şi un an de master de Drept Internaţional, a realizat, în urma discuţiilor înflăcărate ce vizau unirea cu Basarabia la care a participat, parte din ele la Cotroceni, că nu îşi doreşte să profeseze în acest domeniu, fiind dezamăgită de figurile politice cu care a interacţionat. Astfel, şi-a început cariera în 2003 în cadrul Hewlett-Packard, unde, ca urmare a limbilor străine cunoscute (rusă, franceză, engleză), a avut parte de o ascensiune rapidă.

    La 23 de ani a devenit responsabilă de zona fostei U.R.S.S. şi Mongoliei şi lucra chiar şi pentru echipa din Africa, pentru ţările vorbitoare de limba franceză de acolo. A evoluat rapid până la funcţia de manager de echipă şi, în cadrul meeting-urilor organizate în companie, şi-a descoperit afinitatea de a-şi motiva colegii, astfel că a decis să îşi orienteze cariera spre domeniul trainingului. A renunţat la locul de muncă la HP şi s-a angajat în cadrul Achieve Global, unul dintre principalii jucători de pe piaţa locală de training. „Am livrat workshop‑uri prin ţară şi am avut clienţi din domenii diverse, de la banking, până la telecom.“ O complicaţie la sarcină i-a întrerupt însă activitatea pentru câteva săptămâni şi a determinat-o să se mute în Braşov, unde se afla medicul său. Decizia de a se muta definitiv în Braşov a venit în scurt timp, iar dacă locul de muncă al soţului îi permitea să lucreze de acasă, pentru ea a apărut întrebarea legată de cum ar putea să îşi continue cariera. Soluţia a fost dată de cursurile de design instrucţional (instructional design – metodologie pentru dezvoltarea de noi programe educaţionale, care se referă la analiza nevoilor participanţilor, planificarea instruirii şi evaluarea eficienţei programului).

     

     

  • Cel mai mare retailer online din România a înregistrat anul trecut pierderi record de 13 milioane de euro

    Retailerul online eMAG a raportat un rezultat financiar negativ în 2014, ajungând la pierderi de aproximativ 58 de milioane de lei (cca.13, 1 milioane de euro), potrivit celor mai recente informaţii publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe.

    Magazinul online eMAG, operat de compania Dante International SA a înregistrat în 2014 o cifră de afaceri de circa 1,2 miliarde de lei, în creştere cu aproape 50% faţă de veniturile înregistrate anul anterior, când valoarea acestora era de aproximativ 831 de milioane de lei. Totodată, compania şi-a dublat anul trecut numărul de angajaţi, ajungând la un număr de 1015 în 2014, faţă de 576, numărul mediu de angajaţi înregistrat în 2013.

    Potrivit reprezentanţilor eMAG, pierderile înregistrate se justifică prin investiţiile realizate de companie în 2014. ”Pentru eMAG, anul 2014 a fost marcat de o crestere accelerata a companiei, iar pentru acest lucru au fost facute investitii de peste 20 de milioane de euro. A fost o decizie asumata si a avut drept scop dezvoltarea companiei pe termen lung, conform cu modelul nostru de business. Ne-am concentrat pe consolidarea pozitiilor din Bulgaria, unde eMAG este lider de piata, si Ungaria, in dezvoltarea şi implementarea de tehnologii noi, in dezvoltarea Market Place, in lansarea de noi categorii de produse, dar si in cresterea echipei (in 2014 numarul angajatilor a crescut cu 439), care sa sustina toata aceasta strategie de dezvoltare. ”, a declarat Tudor Manea, directorul general al eMAG România, referitor la pierderile înregistrate de companie anul trecut.

    Potrivit datelor raportate la Ministerul de Finanţe, compania a înregistrat constant profit pe timp de criză, primul an de pierderi fiind 2013, când pierderea raportată a fost de 696.880 lei, acesta fiind şi anul în care compania a început să comunice informaţii referitoare la investiţiile realizate. În acelaşi interval de timp, compania a înregistrat creşteri ale cifrei de afaceri: 2009 – cca. 218 mil. lei, 2010 – cca. 401 mil. lei, 2011 – cca. 621 mil. lei, 2012 – cca. 685. lei, 2013 – 831 mil. lei.


    eMAG se numară printre creatorii pieţei de comerţ online din România. În portofoliul eMAG se regăsesc de la produse IT&C, electronice şi electrocasnice, până la cărţi, jucării, pachete turistice şi cosmetice profesionale, oferta eMAG extinzându-se permanent cu noi categorii de produse prin eMAG Marketplace, prima platforma online din România care grupează mai mulţi retaileri. Compania operează magazinul www.emag.ro precum şi  showroom-uri în Bucureşti, Iaşi, Braşov, Ploieşti, Cluj, Timişoara, Constanţa, Craiova, Galaţi şi Oradea. Societatea Dante International SA a fost înfiinţată în anul 2002.