Tag: votare

  • PRIMUL SONDAJ în care procentele PSD s-au prăbuşit. Câţi români i-ar mai vota acum pe social-democraţi. MAREA SURPRIZĂ de pe locul doi

    Potrivit cifrelor date publicităţii recent, PSD pierde abrupt electorat din bazinul propriu de votanţi, ajungând în prezent la o cotă de 34%. O surpriză vine şi din partea celor de la PNL care aproape i-au ajuns din urmă pe cei de la putere, 33% dintre participanţii la studiu declarând că, dacă săptămâna viitoare ar avea loc alegeri, ar vota cu liberalii. Pe următoarea poziţie rămâne USR (12%), urmat de ALDE şi UDMR (ambele formaţiuni cu 5%), de independenţi (4%) şi PMP (3%), potrivit datelor Sociopol. 

    În ceea ce priveşte încrederea pe care o au românii în politicieni, pe primul loc se situează Raed Arafat (cu 62% din voturi dacă mâine ar fi organizate alegeri), iar preşedintele Klaus Iohannis se menţine în top, însă la o distanţă considerabilă (29%). Pe locul 3 în ceea ce priveşte încrederea pe care alegătorii o acordă politicienilor se află Gabriela Firea (28%), urmată de Laura Codruţa Kovesi (25%), Mugur Isărescu (20%) şi Dacian Cioloş (18%). 

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Este oficial: Românii vor avea o nouă zi liberă! Senatul a votat încă o sărbătoare legală

    Senatorii au aprobat, miercuri, proiectul de lege pentru modificarea Codului Muncii, iniţiat de deputatul UDMR Szabo Odon, care prevede că Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paştelui – să fie sărbătoare legală şi nelucrătoare.

    „Iniţiativa legislativă prevede stabilirea zilei de Vinerea Mare ca sărbătoare legală, nelucrătoare. Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri înaintea Paştelui şi, astfel, ultima vineri din Postul Mare. Vinerea Mare în Europa este zi legală de sărbătoare în 16 ţări dintre cele 28 ale Uniunii Europene. În România, Codul muncii prevede 14 zile de sărbători legale, mai puţine faţă de alte ţări din Uniunea Europeană, de exemplu Belgia, Lituania sau Cipru, care au 16 – 17 zile de sărbătoare legală. Şi în România ar trebui introdusă Vinerea Mare ca zi de sărbătoare legală, fiind unul dintre cele mai semnificative evenimente religioase dintr-un an”, se arată în expunerea de motive semnată de deputatul UDMR Szabo Odon.

    Propunerea legislativă pentru completarea art. 139 din Legea 53/2003 – Codul muncii a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 86 voturi favorabile, unul împotrivă şi o abţinere.

    Iniţial, proiectul legislativ nu se afla pe ordinea de zi, fiind introdus la solicitarea liderului senatorilor UDMR, Cseke Attila. De asemenea, deşi legile organice sunt votate lunea, la solicitarea lui Cseke Attila, aceasta a fost aprobată în şedinţa de miercuri.

    Potrivit Codului Muncii, în prezent sunt 14 zile zile de sărbătoare legală şi nelucrătoare. Acestea sunt:

    – 1 şi 2 ianuarie;

    – 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;

    – prima şi a doua zi de Paşti;

    – 1 mai;

    – 1 iunie;

    – prima şi a doua zi de Rusalii;

    – Adormirea Maicii Domnului;

    – 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României;

    – 1 decembrie;

    – prima şi a doua zi de Crăciun;

    – două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

  • Bugetul PMB pe 2018 – 1,3 miliarde euro. 111 milioane la spitale, 3 milioane la Catedrala Mântuirii

    Consilierii generali au votat, joi, proiectul de buget al Primăriei Capitalei pe anul 2018, care va fi de aproximativ 1,3 miliarde de euro.

    Potrivit priectului, din acestă sumă, 111 milioane de euro vor merge către cele 19 spitale care aparţin Municipalităţii.

    De asemenea, Catedrala Mântuirii Neamului va primi în acest an suma de aproximativ 3 milioane de euro.

    „A contribui cu o sumă la finalizarea Catedralei Mântuirii Neamului nu înseamnă că se tăie de la infrastructură. Catedrala Mântuirii Neamului nu este doar o biserică oarecare, este ceea ce vom lăsa noi copiilor, nepoţilor noştri în Anul Centenar (…) Consider că a aloca 111 milioane de euro pentru sănătate şi 3 milioane de euro pentru Catedrală este o decizie înţeleaptă”, a declarat primarul general, Gabriela Firea, la începutul şedinţei CGMB de joi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • E oficial! Bucureştiul va avea UN NOU SPITAL

    Decizia a fost luată cu 48 de voturi pentru, 1 împotrivă şi o abţinere.

    Pe terenul pe care se află în prezent autobaza RATB, situat pe Şoseaua Pipera, Primăria Capialei vrea să construiască un spital metropolitan, o clădire în care să funcţioneze Universitatea de Medicină din Bucureşti precum şi un campus.

    La începutul acestei luni, primarul general, Gabriela Firea, declara că speră şi că are semnale că acest proeict va fi votat în şedinţa CGMB din februarie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O nouă sărbătoare legală şi nelucrătoare, votată în Senat/Calendarul liberelor legale în 2018

    „Iniţiativa legislativă prevede stabilirea zilei de Vinerea Mare ca sărbătoare legală, nelucrătoare. Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri înaintea Paştelui şi, astfel, ultima vineri din Postul Mare. Vinerea Mare în Europa este zi legală de sărbătoare în 16 ţări dintre cele 28 ale Uniunii Europene. În România, Codul muncii prevede 14 zile de sărbători legale, mai puţine faţă de alte ţări din Uniunea Europeană, de exemplu Belgia, Lituania sau Cipru, care au 16 – 17 zile de sărbătoare legală. Şi în România ar trebui introdusă Vinerea Mare ca zi de sărbătoare legală, fiind unul dintre cele mai semnificative evenimente religioase dintr-un an”, se arată în expunerea de motive semnată de deputatul UDMR Szabo Odon.

    Propunerea legislativă pentru completarea art. 139 din Legea 53/2003 – Codul muncii a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 86 voturi favorabile, unul împotrivă şi o abţinere.

    Iniţial, proiectul legislativ nu se afla pe ordinea de zi, fiind introdus la solicitarea liderului senatorilor UDMR, Cseke Attila. De asemenea, deşi legile organice sunt votate lunea, la solicitarea lui Cseke Attila, aceasta a fost aprobată în şedinţa de miercuri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ora de vară ar putea fi eliminată. ”Schimbarea oboseşte oamenii şi provoacă accidente rutiere”

    În urma unei petiţii realizate în ianuarie de către Finlanda în care au fost strânse 70.000 de semnături, membrii Parlamentului European au dezbătut dacă schimbarea orei ar trebui eliminată.

    Conform Reuters, membrii Parlamentului European au votat cu 384 la 153 pentru studierea şi schimbare acestei practici de către Comisia Europeană. Parlamentarul francez Karina Delli a afirmat în cadrul şedinţei că schimbarea către ora de vară oboseşte oamenii şi provoacă accidente rutiere. Însă parlamentarul belgian Hilde Vautmans a afirmat că eliminarea schimbării orei ar însemna pierderea unei ore de lumină de la sfârşitul zilei timp de şapte luni pe parcursul verii sau trimiterea copiilor la şcoală în întuneric pe parcursul a cinci luni iarna.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Dragnea face ordine: primarul Iaşului, Mihai Chirica, a fost exclus din PSD

    Excluderea lui Mihai Chirica, a viceprimarului Gabriel Harabagiu şi a lui Sorin Iacoban a fost votată vineri, cu 18 voturi din 21 posibile, în Biroul Permanent Judeţean al PSD Iaşi.

    Preşedintele PSD Iaşi, Maricel Popa, a declarat că, potrivit statutului, decizia este definitivă.

    “Domnii sancţionaţi cu excluderea au posibilitatea de a se reînscrie peste un an în PSD. Inclusiv domnul Chirica. Ei au avut posibilitatea de a se exprima democratic, dar nu oricum, la colţ de stradă. Acesta este motivul excluderii din partid. Eu vreau să colaborez cu domnul primar Chirica, pentru că avem proiecte importante de dus la capăt împreună”, a spus Maricel Popa.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Clădirea în care s-a votat unirea Transilvaniei cu România, în reabilitare după 50 de ani

    Pentru reabilitarea Sălii Unirii, Guvernul alocă 98% din banii necesari, adică 1,92 milioane de euro, în vreme ce restul, 38.000 de euro, provin de la Consiliul Judeţean Alba.

    ”Scopul investiţiei este reabilitarea, refacerea, recompartimentarea, redimensionarea tuturor instalaţiilor şi aducerea la zi a necesităţilor de confort şi buna funcţionare a unui muzeu contemporan, de asemenea importanţă, unic în ţară, prin obiectivul muzeal, acela al celebrării Marii Uniri de la 1918”, se arată în proiectul de hotărâre aprobat de consilierii judeţeni.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Legea privind declararea „Zilei Independenţei naţionale” pe 10 mai, adoptată tacit de Senat

    Iniţiatorul legii, senatorul ALDE Ion Hadârcă argumentează, în expunerea de motive, că pe 10 mai 1866 principele Carol, care părăsise Castelul Sigmaringen, a ajuns în Bucureşti şi la 10 mai 1877 Camerele reunite ale Parlamentului României au votat Declaraţia de Independenţă a României.

    „Prin adoptarea proiectului de lege propunem ca, la la 140 de ani de la Declararea de către Parlamentul României a independenţei naţionale a României, actualul Parlament să declare ziua de 10 mai drept <<Ziua independenţei naţionale>>”, se arată în documentul citat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noul guvern PSD-ALDE, plin de surprize: Cabinetul Dăncilă îşi schimbă structura şi va avea patru vicepremieri. Lista noilor miniştri. LIVE TEXT

    Guvernul Dăncilă îşi schimbă structura şi va avea patru vicepremieri, potrivit unor surse politice, cei patru fiind Viorel Ştefan, Ana Birchall, Paul Stănescu şi Graţiela Gavrilescu.

    Lista completă a Cabinetului Dăncilă:

    Viorica Dăncilă, premier

    Viorel Ştefan, vicepremier şi ministrul Mediului

    Graţiela Gavrilescu, vicepremier

    Ana Birchall, vicepremier şi ministru pentru implementarea Afacerilor Europene

    Paul Stănescu, vicepremier şi ministrul Dezvoltării

    Valentin Popa, ministrul Educaţiei

    Anton Anton, ministerul Energiei

    Teodor Meleşcanu, ministrul de Externe

    Rovana Plumb- ministrul Fondurilor Europene

    Viorel Ilie, ministrul pentru Relaţia cu Parlament

    Eugen Orlando Teodorovici, ministrul Finanţelor

    George Ivaşcu, ministrul Culturii

    Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii

    Dănuţ Andruşca, ministrul Economiei

    Radu Oprea- ministrul pentru Mediul Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat

    Lucian Şova, ministrul Transporturilor

    Carmen Dan- ministrul Afacerilor Interne

    Mihai Fifor- ministrul Apărării

    Tudorel Toader- ministrul Justiţiei

    Petre Daea- ministrul Agriculturii

    Lia Olguţa Vasilescu- ministrul Muncii

    Bogdan Cojocaru- ministrul Comunicaţiilor

    Ioana Bran, ministrul pentru Tineret şi Sport

    Bogdan Trif- ministrul Turismului

    Ioan Deneş- ministrul Apelor şi Pădurilor

    Natalia Intotero- ministerul Românilor de Pretutindeni

    Victor Negrescu- ministru delegate pentru Afaceri Europene


    Preşedintele Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, că taxa de solidaritate a fost scoasă din programul de guvernare, însă a spus că nu se renunţă la impozitul pe venitul global, care nu este operaţionalizat încă, deoarece Ministerul Finanţelor nu dispune deocamdată de logistica necesară.

    ”Am diiscutat despre program şi o serie de măsuri care sunt incluse în programul de guvernare. Mă refer la măsuri de ordin fiscal sau de ordin salarial. Din programul de guvernare s-a scos taxa de solidaritate, care la instalarea guvernului precedent a făcut o serie de valuri. Nu am considerat oportună introducerea ei la acel moment. Acum s-a operaţionalizat în mod efectiv scoaterea ei din programul de guvernare. Sunt alte măsuri care vizează creşterea salariilor minime cu câte 100 de lei pe an până în 2020, astfel încât să ajungem la un salariu minim net de 300 de euro de persoană, iar pentru cei cu stiudii superioare salariul minim va creşte cu 150 de lei pe an. Acestea sunt măsuri care ni se par absolut necesare în perspectiva evoluţiei economice a României”, a declarat liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

    El a mai spus că România nu trebuie să rămână ”o ţară furnizoare de mână de lucru ieftină”.

    ”Având în vedere că media costurilor cu forţa de muncă în Europa depăşeşte 40%, România trebuie să se îndrepte către aceeaşi direcţie, iar investiţiile să se caleze şi mai mult în tehnologii avansate, care să aducă productivitate mai mare, valoare adăugată mai importantă, nu să se bazeze pe forţa de muncă ieftină, cum s-a întâmplat din păcate în ultimii 25 de ani într-o măsură prea importantă. Deci economia româneasdcă trebuie să evolueze, trebuie să se modernizeze, trebuie să devină mai competitivă şi mediul economic trebuie să se adapteze la aceste noi realităţi”, a mai spus preşedintele ALDE.

    El a precizat că în şedinţa ALDE au fost discutate şi alte subiecte, printre care legea pensiilor, politica salarială sau politica de investiţii.

    De asemenea, Tăriceanu a zis că nu s-a discutat despre impozitul pe gospodărie.

    ”Impozitul pe gospodărie nu am discutat. Am discutat despre impozitul pe venitul global. Urmează ca Ministerul de Finanţe să pornească la operaţionalizarea acestui impozit pe venitul global, dar lucrul acesta impune o logistică necesară, stabilirea unor proceduri şi nu există din partea ministerului un termen pe care să-l fi avansat. Pe măsură ce ministerul va avansa pe acest domeniu important… Dar a mai existat impozit pe venitul global, nu e o formulă care ne va surprinde, nu e un impozit nou subliniez”, a mai spus Tăriceanu

     

    Sorina Pintea a fost votată de social democraţii din şedinţa CEx pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, Dănuţ Andruşca pentru funcţia de ministru al Economiei, iar Lucian Şova la Transporturi, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.

    Sorina Pintea, propusă de PSD pentru funcţia de ministrul al Sănătăţii, a fost manager al Spitalului de Pneumoftiziologie Baia Mare în perioada 2009-2013, apoi director economic la Direcţia Silvică Maramureş şi consilier integrarea europeană între 2003-2005.

    În 2011, pe vremea când era manager al Spitalului de Pneumoftiziologie, numele Sorinei Pintea se afla pe prima pagină a ziarelor, după ce fiul ei, Ionuş Pintea, a fost reţinut de poliţiştii BCCO, în urma unei descinderi organizate într-un dosar de trafic de droguri.

    Pintea a obţinut vineri mai multe voturi faţă de Rodica Nassar, propunerea anunţată de Gabriela Firea înainte de şedinţă.

    Dănuţ Andruşcă, persoana propusă pentru funcţia de ministru al Economiei este parlamentar de Neamţ şi se afllă la primul mandat.

    Acesta este vicepreşedintele Comisiei de Industrii şi a făctu parte şi din comisia specială ANRE.

    La ministerul Transporturilor va ajunge Lucian Şova, deşi un nume vehiculat era al lui Răzvan Cuc, ce a mai deţinut această funcţie.

    Sorina Pintea a fost votată de social democraţii din şedinţa CEx pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, Dănuţ Andruşca pentru funcţia de ministru al Economiei, iar Lucian Şova la Transporturi, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.

    Eugen Teodorovici, votat de Cex PSD pentru funcţia de ministru al Finanţelor. Eugen Teodorovici a fost votat de Cex PSD pentru funcţia de ministru al Finanţelor, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.

    ugen Teodorovici a fost propunerea PSD Tulcea pentru funcţia de ministru al Finanţelor Publice sau pentru un portofoliu la Ministerul Fondurilor Europene.

    La rândul său, Eugen Teodorovici a spus că nu se poate pronunţa în acest caz decât după CEx PSD.

    „Mă onorează propunerea. Sigur, niciunul dintre portofolii nu mi-ar fi străin, după atâţia ani de când lucrez în administraţia publică”, a declarat Teodorovici.

    Din iunie 2009 şi până în mai 2012, Eugen Teodorovici ocupă poziţia de director al Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi a României.

    Din decembrie 2012 a fost ministrul al fondurilor europene în Guvernul condus de Victor Ponta şi senator PSD de Buzău în Parlamentului României. Din martie 2015 a ocupat funcţia de ministru al Finanţelor Publice în Guvernul României condus de Victor Ponta.