Tag: vedete

  • Ce smartphone-uri folosesc celebrităţile şi lideri precum Putin sau Merkel?

    Deşi e clar că majoritatea preferă modelele Apple, sunt şi excepţii notabile, la care mulţi dintre noi nu ne-am aştepta.

    De ce este iPhone atât de vizibil în rândurile celebrităţilor? Probabil cele mai cunoscute, la nivel mondial, superstaruri provin din SUA. Acest lucru se întâmplă deoarece este cea mai mare economie a lumii, cea mai mare putere mondială şi acolo există celebrul Hollywood. Vedetele americane preferă iPhone deoarece telefonul – pe lângă faptul că este uşor de folosit, performant şi fiabil – este conceput de o companie din ţara lor, adică Apple. La fel, majoritatea starurilor pop din Coreea de Sud folosesc dispozitive Samsung. Potrivit unui analist, este un sentiment de patriotism pe care şi vedetele îl au, la fel ca toţi ceilalţi oameni.

    Samsung a încercat să contracareze acest lucru prin lansarea programului White Glove, prin care şi-a propus să atragă vedete în „barca” sa. Eforturile au dat roade. Nume cunoscute precum Jay Z, LeBron James sau Martha Stewart au ajuns să folosească smartphone-uri Galaxy. Ca parte a programului, un reprezentant al companiei merge la o celebritate şi îi prezintă în detaliu cel mai nou smartphone Samsung. Terminalul este personalizat special pentru utilizatorul respectiv. Dispozitivul îi este lăsat cadou vedetei, care decide apoi dacă îl foloseşte sau nu. Totuşi, uneori apar neplăceri. Sportivul LeBron James s-a plâns pe Twitter că telefonul lui Samsung Galaxy Note, primit tot prin acest program, s-a resetat singur şi i-a şters toate datele. Ulterior a încercat să „dreagă” lucrurile, dar pata pe imaginea Samsung a rămas.

    Citiţi mai multe pe go4it.ro

  • De ce ai nevoie pentru a deveni o vedetă YouTube şi câţi bani poţi câştiga făcând asta

    Ezarik face clipuri video de peste 11 ani, are peste 3,7 milioane de abonaţi YouTube şi 1,3 milioane de urmăritori pe Instagram. Justine s-a născut în Pittsburgh, Pennsylvania, fiind fata cea mare a lui Michelle, o profesoară de educaţie fizică şi a lui Steve Ezarik, un miner de cărbune cu origini slovace. Justine are două surori mai mici, Breanne şi Jenna.

    “La început făceam clipuri video doar pentru a demonstra oamenilor că ştiam să editez”, spune Ezarik, care la momentul respectiv lucra freelance ca designer graphic. Ea şi-a păstrat slujbele şi proiectele deoarece “echipamentul este foarte scump şi pentru a le avea trebuie să ai o sursă de venit”.

    La un moment dat a renunţat la slujbe pentru a se concentra doar pe YouTube. “Câteodată ai nevoie să te arunci cu capul înainte pentru a reuşi”.

    “Cea mai grea parte este să ieşi în evidenţă deoarece foarte mulţi oameni fac clipuri şi produc conţinut video. Eu am făcut doar conţinut pe care voiam să-l văd.”, spune ea.

    “Dacă am o anumită temă filmez dimineaţa apoi editez clipul 4-5 ore apoi îl public”, povesteşte vedeta YouTube. Pentru unele clipuri video filmează trei-patru zile, iar pentru altele editează timp de 15-20 de ore.

    “Ce este frumos la YouTube este faptul că-mi creez propriul meu destin”

    Ideea de a face bani din clipuri a rămas pentru destul de mult învăluită într-un oarecare mister. Un amplu material publicat de cei de la The New York Times la începutul 2014 a încercat să afle cât de greu este pentru creatorii de conţinut original să câştige sume consistente şi care este secretul celor care reuşesc să facă asta.

    Jurnaliştii americani au prezentat cazul vloggeriţei Olga Kay, care deţinea la acea vreme cinci canale de YouTube ce adunau în jur de un milion de abonaţi. Tânăra de 31 de ani câştiga între 100.000 şi 130.000 de dolari anual, dar mare parte din bani erau reinvestiţi în aparatură sau recuzite.

    sistemul de monetizare al YouTube se bazează pe conceptul de împărţire a veniturilor din reclamă cu creatorii de conţinut (sistem numit <revenue share>). Astfel, orice creator de conţinut care are activ un cont de Google Adsense poate opta pentru monetizarea canalului său, prin acceptarea diferitelor formate de reclamă. În general sunt anunţuri sponsorizate ce apar în coloana din dreapta, bannere transparente care sunt afişate peste video, reclame video care rulează la început şi pot fi închise după 5 secunde.

    Deşi sistemul e la fel pentru toţi, asemănările dintre youtuberii români şi cei străini se opresc aici.

    Un calcul realizat pe baza informaţiilor obţinute de la cei cu care am discutat arată că pentru a obţine echivalentul unui salariu minim pe economie (1450 lei), un creator de conţinut trebuie să genereze, lunar, peste 2,5 milioane de afişări. Mai simplu spus, dacă toată populaţia Capitalei s-ar uita lună de lună la clipurile sale, un youtuber ar reuşi să câştige în jur de 350 de dolari.

    Mihai Holhoş, fondatorul celui mai mare canal românesc independent de YouTube, reprezintă un adevărat model de succes pentru tinerii din România care doresc să producă video pe platforma YouTube. Cum a reuşit puteţi citi în acest interviu, acordat în exclusivitate Business Magazin. 

  • Cât de aproape suntem de visul producerii infinite de energie şi fără poluare şi ce are de-a face cu asta o vedetă TV din Marea Britanie

    Un obiect de fier întunecat stă pe biroul lui Richard Dinan din centrul Londrei. El insistă că nu este doar un element de design. Obiectul, forjat în inima unei stele în urmă cu miliarde de ani, este un meteorit şi i-a dat cea mai recentă idee de afacere lui Dinan, scrie Richard Gray pentru BBC. 
     
    Richard Dinan este cunoscut în Marea Britanie ca fiind milionarul care a devenit faimos datorită reality show-ului Made in Chelsea. Acum el conduce o companie de printare de cărţi de vizită şi o companie de printare 3D. Totuşi are un scop mai ambiţios: fuziunea nucleară.
     
    De zeci de ani, fuziunea nucleară a fost visul oricărui om de ştiinţă care spera să rezolve problema energiei. Energia produsă de fuziunea nucleară ar putea avea utilizări numeroase şi ar reprezenta o sursă de energie curată şi sigură. Totuşi, acest vis încă a rămas îndepărtat. Oamenii de ştiinţă încearcă să transforme fuziunea nucleară într-o sursă de energie viabilă încă din anii ’50. Există chiar o glumă în comunitatea oamenilor de ştiinţă: lumea e la o distanţă de doar 30 de ani de beneficiile fuziunii nucleare… tot timpul a fost şi tot timpul va fi la o asemenea distanţă. Fuziunea nucleară este procesul prin care două nuclee atomice reacţionează pentru a forma un nou nucleu, mai greu (cu masă mai ridicată) decât nucleele iniţiale. Ca urmare a fuziunii se produc şi alte particule subatomice, ca de exemplu neutroni sau raze alfa (nuclee de heliu) sau beta (electroni sau pozitroni). Fuziunea nucleară se poate clasifica după condiţiile de desfăşurare în fuziune termonucleară şi fuziune la rece.
     
    Fuziunea termonucleară ar putea deveni o sursă de energie practic nelimitată (şi ecologică) atunci când reactoarele de fuziune (care în prezent se află în fază experimentală şi nu produc încă un surplus net de energie) vor deveni viabile din punct de vedere tehnologic şi economic.
     
    De-a lungul timpului, oamenii de ştiinţă s-au întrecut în a construi sisteme de fuziune nucleară care să poată furniza energie verde într-un mod cât mai sigur cu putinţă şi pe termen nelimitat. Realizarea fuziunii n-a fost niciodată o problemă, oamenii fiind capabili să realizeze fuziune termonucleară încă de la realizarea primei bombe cu hidrogen, în 1952, dar provocarea a fost cum să recupereze şi să utilizeze energia extraordinară pe care o eliberează fuziunea. 
     
    STADIUL ACTUAL AL PROIECTELOR DE FUZIUNE NUCLEARĂ.
     
    Ţări din întreaga lume au aruncat miliarde de euro în dezvoltarea diverselor proiecte de fuziune, construind maşini uriaşe care încălzesc la temperaturi mai mari decât e capabil chiar Soarele. S-au înregistrat câteva progrese. Joint European Torus a demonstrat în 1991 că este posibil să elibereze energia din fuziunea nucleară într-un mediu controlat. A eliberat 16 megawaţi de energie, destul pentru a fierbe 6.400 de cazane cu apă. Însă, în acelaşi timp, a fost nevoie de 25 megawaţi pentru a declanşa fuziunea nucleară. 
     
    35 de ţări s-au angajat să construiască un nou reactor mai mare bazat pe acelaşi design, cunoscut ca International Thermonuclear Experimental Reactor (Iter). Scopul reactorului este acela de a genera un surplus de energie. Proiectul s-a lovit de nenumărate amânări şi cheltuielile au depăşit bugetul previzionat. Iniţial costul acestuia era estimat la 5 miliarde de euro, dar între timp cheltuielile s-au triplat, ajungând la 14 miliarde de euro.
     
    În prezent, investitori precum Dinan cred că pot mişca lucrurile în direcţia bună. ”Tehnologia a avansat foarte mult de când Iter a fost proiectat“, spune Dinan, care adaugă că ”nu pot schimba fizica, dar pot construi tehnologia rapid şi ieftin“.
    Planul lui Richard Dinan este să construiască reactoare mai mici şi mai compacte, care vor costa doar o fracţiune din investiţia necesară pentru Iter. El spune că deoarece compania sa este mai mică şi mai agilă, aceasta poate rezolva problema mai repede decât marile şi costisitoarele proiecte interguvernamentale. Mai mult, este încredinţat că avansul în domeniul supercomputerelor şi imprimării 3D îi va permite să construiască reactoare mult mai rapid. Speră să construiască două reactoare în următorii şapte ani cu 200 de milioane de lire sterline pe care se aşteaptă să-i obţină de la investitori. 
    Cele mai importante iniţiative în domeniul producerii reactoarelor care folosesc fuziunea nucleară sunt cele ale germanilor din Griefswald, care au fabricat stelaratorul Wendelstein 7-X, şi cele ale chinezilor de la EAST (Experimental Advanced Superconducting Tokamak). Niciuna dintre echipele de cercetători nu a reuşit însă să dovedească că poate produce energie nucleară sustenabilă prin intermediul fuziunii nucleare. Reactorul german de fuziune nucleară Wendelstein 7-X (W7-X) funcţionează şi promite energie infinită şi verde pentru totdeauna.
     
    Deşi ar fi uşor să-l disconsideri pe Dinan, start-up-ul său, Applied Fusion Systems, este doar una dintre companiile care investesc în dezvoltarea fuziunii nucleare. Doar în Marea Britanie mai există cel puţin alte două companii care încearcă să producă energie creată prin fuziune nucleară, iar în SUA mai multe astfel de proiecte sunt susţinute de miliardari precum Jeff Bezos, Paul Allen sau Peter Thiel. 
     
    La urma urmei, în contextul în care schimbările climatice fac ca utilizarea combustibililor fosili să fie nesustenabilă, există o foame pentru alte surse de energie. Cu toate acestea, sursele de energie regenerabilă cum ar fi soarele sau vântul nu sunt încă pe deplin fiabile, iar fuziunea nucleară rămâne o alegere nepopulară din cauza deşeurilor pe care le produce. ”Nu mă surprinde faptul că există un număr din ce în ce mai mare de investitori interesaţi de fuziune nucleară. Această sursă de energie are un randament incredibil, fără deşeuri radioactive, necesită spaţiu redus şi are o sursă de alimentare inepuizabilă“, spune Ian Chapman, şeful Autorităţii pentru Energie Atomică din Marea Britanie şi şeful centrului ştiinţific Culham. 
     
    O MULŢIME DE BANI AR PUTEA FI FĂCUŢI ÎN ACEST DOMENIU. 
     
    Când Iter va porni (programat deocamdată pentru 2025), este de aşteptat să aibă o capacitate de producere de 500 MW, adică de 10 ori mai mult decât ar fi necesar pentru pornirea unei reacţii de fuziune nucleară. Rămâne de văzut dacă aşa se va şi întâmpla. ”Încă ne aflăm în stadiul în care încercăm să demonstrăm că putem produce mai multă energie decât consumăm şi că poate fi folosită în mod comercial“, spune Chapman. 
     
    Succesul lui Iter va însemna începutul unei schimbări fundamentale în peisajul energetic al lumii. Dinan, precum multe ale companii din industrie, speră ca aceia care ştiu deja să construiască reactoare să aibă parte de cele mai mari recompense când acest lucru se va întâmpla. 
     
  • Cum a reuşit o puştoaică de 9 ani să facă milioane de dolari – GALERIE FOTO

    Isabella Barrett are 9 ani şi a devenit vedetă datorită serialului “Toddlers and Tiaras”. Fetiţa a avut succes la public, iar acum are propria linie de modă, de machiaj şi o colecţie de bijuterii.

    După serialul “Toddlers and Tiaras” Isabella şi-a lansat colecţia de bijuterii şi machiaj în 2013, devenind milionară la doar şase ani.

    “Grozav este că are doar nouă ani şi veniturile ei cresc, sperăm să-i investim şi să-i creştem averea”, a declarat Susanna Barrett, mama ei, pentru Daily Mail. Bella are două companii “Glitzy Girl” şi “Bound By the Crow Couture”.

    “Este grozav pentru că lumea mă consideră un model de urmat, ceea ce este o mare responsabilitate”, spune Isabella. “Fanii mă iubesc, îmi spun că sunt foarte cool şi frumoasă – nu este nimic ce nu-mi place”, adaugă ea.

    “Viaţa mea este foarte agitată. Câteodată nu merg la gimastică deoarece trebuie să mă duc la diferite audiţii sau întâlniri”, spune fetiţa.

    Isabella ar fi intrat în domeniul modei datorită surori sale, Victoria, care acum are 22 de ani. “Victoria a fost bătută de copii de la şcoală şi lăsată pe marginea drumului. Am fost nevoiţi să apelăm la operaţii estetice, iar participarea ei la concursuri de frumuseţe i-au dat încredere. Bella a văzut ce înseamnă o viaţă de model şi a vrut să facă asta”, a spus mama ei.

    “Mi-am răsfăţat ambii copii, dar asta nu înseamnă că nu sunt educaţi. Are gusturi fine, dar asta datorită faptului că familia noastră apreciază calitatea. Oamenii mă întreabă cum am putut să o las de la o vârstă atât de fragedă să participe la concursuri de frumuseţe, însă eu cred că am făcut o treabă bună. Manierele ei sunt impecabile şi îi place ce face.”, spune Susanna.

    Dacă nu era îndeajuns, fetiţa s-a lansat şi în muzică şi are la activ două cântece numite “LOL” şi “Im Just a Kid” şi mai înregistrează alte două.
     
  • A renunţat la cariera în patinaj pentru a lucra la revista Vogue. Acum este unul dintre cei mai cunoscuţi designeri ai lumii

    Fiica unor imigranţi chinezi bogaţi, creatoarea de modă Vera Ellen Wang s-a născut la 27 iunie 1949, în New York, şi s-a bucurat de o copilărie răsfăţată pe Upper East Side din Manhattan. Înainte de a se înscrie la Colegiul Sarah Lawrence, ea a făcut parte din elita Chapin School şi a Şcolii Americane de Balet. Wang a studiat pentru scurt timp în străinătate, la Universitatea Sorbona din Paris, dar a revenit în Statele Unite pentru a-şi finaliza studiile în istoria artei. O talentată patinatoare, Wang a concurat la nivel profesional pe tot parcursul adolescenţei sale, obţinând diverse premii.

    După absolvirea colegiului, în 1971, a renunţat la cariera în patinaj şi a început să lucreze pentru revista Vogue. În mai puţin de un an, la vârsta de 23 de ani, Wang a fost promovată senior editor de modă, titlu pe care l-a menţinut pentru următorii 15 ani. În 1987 a plecat de la Vogue şi a preluat funcţia de director de design pentru accesorii la Ralph Lauren. S-a căsătorit la 40 de ani, în 1989, eveniment de la care a pornit şi povestea noii sale cariere. Nemulţumită de selecţia săracă de modele existente, şi-a schiţat şi realizat propria rochie, cu 10.000 de dolari şi cu ajutorul unei croitorese. În anul următor, din bani împrumutaţi parţial de la tatăl său, Wang şi-a deschis propriul butic de rochii de mireasă în Carlyle Hotel, pe Madison Avenue, în New York. Iniţial, casa de rochii pentru mirese Vera Wang oferea piese făcute la comandă pentru designeri faimoşi precum Guy Laroche, Arnold Scaasi, Carolina Herrera sau Christian Dior.

    În următorii câţiva ani şi-a îmbunătăţit abilităţile în domeniul modei, pentru ca în cele din urmă să lanseze o colecţie de rochii de mireasă sofisticate, sub semnătură proprie. Vera Wang a intrat sub lumina reflectoarelor internaţionale în timpul Olimpiadei din 1994, când a proiectat un costum special cu mărgele pentru patinatoarea Nancy Kerrigan. De atunci, creatoarea de modă a introdus şi o linie de creaţii elegante, de seară, precum şi Vera Wang Made to Order, o colecţie haute-couture, cu piese disponibile exclusiv în buticul său din Manhattan. Până în prezent, atât rochiile de mireasă, cât şi cele de seară sunt vândute prin intermediul a 55 de retaileri.

    Prin echilibrarea designului modern cu eleganţa tradiţională, Wang s-a bucurat de aprecierea vedetelor, în special a celor de Hollywood, creaţiile sale fiind frecvent purtate la premiere de film şi ceremonii de către actriţe foarte cunoscute, printre care Halle Berry, Goldie Hawn, Charlize Theron, Anjelica Huston sau Meg Ryan. În 2001, Vera Wang a lansat primul său parfum şi primul ghid de nuntă. De-a lungul anilor, afacerile sale au continuat să crească, incluzând, treptat,  lenjerie, bijuterii şi produse pentru casă. În 2006, a ajuns la o înţelegere cu Kohl, un lanţ de magazine, pentru a produce o linie exclusivă mai puţin costisitoare de haine ready-to-wear, numită Simply Vera.

    Cel mai cunoscut designer de rochii de mirese din America, Wang a primit numeroase premii de-a lungul timpului, iar în 1994 a fost aleasă membru al prestigiosului Consiliu al Designerilor de Modă din America (CFDA). În 2005, CFDA selectat-o pe Vera Wang ca designerul anului la categoria îmbrăcăminte pentru femei. Vera Wang locuieşte în New York împreună cu soţul ei, omul de afaceri Arthur Becker, şi cele două fiice.

  • Sporurile, noua vedetă a legii salarizării. Ministrul Muncii: Vor exista bugetari cu venituri peste cel al şefului statului, datorate sporurilor

    Solicitată să comenteze unele analize făcute la proiectul de Lege al salarizării potrivit cărora judecătorii şi procurorii, prin sporuri, vor avea salarii duble, chiar triple faţă de şeful statului, ministrul Muncii a răspuns: „Salariul de bază al preşedintelui va fi cel mai mare dintre bugetari. Sigur că sunt şi alţii care vor adăuga sporuri şi, ca venituri, vor fi peste preşedinte”.

    „Noi am vrut ca niciun salariu să nu treacă peste al preşedintelui – şi nu trece niciunul – dar ca venituri vor fi bugetari care şi la ora actuală sunt, ca venituri, peste preşedintele României”, a adăugat ministrul Muncii.

    Ea a precizat că şi la ora actuală există această situaţie.

    „Dar vreau să vă spun că aşa sunt şi la ora actuală. Noi nu am făcut creşteri foarte mari la procurori şi la judecători. Aşa au salariile în plată la ora actuală”, a adăugat Olguţa Vasilescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Încă o numire controversată la Primăria Capitalei! O vedetă a emisiunilor mondene a fost pusă şefă la Compania Municipală Sport Pentru Toţi

    Gabriela Firea a reuşit să stârnească un nou val de controverse. Potrivit bucurestiul.ro, primăria Capialei a înfiinţat 20 de societăţi pe acţiuni, cu diferite domenii de activitate, de la construcţii de pasaje, la publicitate stradală. Una dintre aceste societăţi este Compania Municipală Sport Pentru Toţi Bucureşti SA.

    Aici, Gabriela Firea a decis să o numească în funcţie pe Alina Laufer, fostă vedetă la Kanal D şi soţia lui Illan Laufer, secretar de stat în Ministerul Mediului de Afaceri. Gabriela Firea se apără şi susţine că numirile sunt interimare, dar mai târziu vor fi prezentate consiliile permanente.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro