Tag: varianta

  • Surpriza neplăcută pentru fanii Nokia. Cât va costa noul Nokia 3310 în magazinele din Europa

    Noul Nokia 3310 păstrează designul clasic al emblematicului telefon, cu mici modificări adaptate la prezent. Astfel, noul model de 3310 nu are ecranul monocrom, ci un ecran color mult mai mare decât cel original. Noul display are diagonala de 2,4 inci şi rezoluţia de 320 x 240 pixeli. Telefonul are o cameră de 2 MP şi un slot pentru card microSD. 

    Totuşi, cei care vor cumpăra acest telefon nu o vor face pentru a face poze sau pentru a vorbi pe messenger, ci pentru autonomia bateriei. Bateria noului Nokia 3310 păstrează tradiţia, iar reprezentanţii companiei susţin o autonomie până la 22 de ore de convorbire şi până la 31 de zile de stand by. Bateria de 1220mAh poate fi scoasă, la fel ca în cazul originalului, iar încărcarea se face acum prin intermediul unui port Micro USB.

    De asemenea, celebrul joc Snake revine, şi el mai ambiţios şi mai colorat.

    Noul Nokia 3310 este şi mai colorat decât vechiul model fiind disponibil în varianta clasică de albastru mat,  gri, dar şi în nuanţe pastelate de galben şi de roşu. Telefonul ar urma să coste 49 de euro şi va fi disponibil începând cu al doilea trimestru al lui 2017, a fost anunţat în februarie 2017.

    Se pare că preţul a fost mărit la 59 de euro pentru cumpărătorii din Europa. Astfel clienţii din Austria, Norvegia si Cehia au trebuit să plătească 59 de euro pentru pre-comenzile inregistrate. 

    Fotografii: The Verge

  • Surpriza neplăcută pentru fanii Nokia. Cât va costa noul Nokia 3310 în magazinele din Europa

    Noul Nokia 3310 păstrează designul clasic al emblematicului telefon, cu mici modificări adaptate la prezent. Astfel, noul model de 3310 nu are ecranul monocrom, ci un ecran color mult mai mare decât cel original. Noul display are diagonala de 2,4 inci şi rezoluţia de 320 x 240 pixeli. Telefonul are o cameră de 2 MP şi un slot pentru card microSD. 

    Totuşi, cei care vor cumpăra acest telefon nu o vor face pentru a face poze sau pentru a vorbi pe messenger, ci pentru autonomia bateriei. Bateria noului Nokia 3310 păstrează tradiţia, iar reprezentanţii companiei susţin o autonomie până la 22 de ore de convorbire şi până la 31 de zile de stand by. Bateria de 1220mAh poate fi scoasă, la fel ca în cazul originalului, iar încărcarea se face acum prin intermediul unui port Micro USB.

    De asemenea, celebrul joc Snake revine, şi el mai ambiţios şi mai colorat.

    Noul Nokia 3310 este şi mai colorat decât vechiul model fiind disponibil în varianta clasică de albastru mat,  gri, dar şi în nuanţe pastelate de galben şi de roşu. Telefonul ar urma să coste 49 de euro şi va fi disponibil începând cu al doilea trimestru al lui 2017, a fost anunţat în februarie 2017.

    Se pare că preţul a fost mărit la 59 de euro pentru cumpărătorii din Europa. Astfel clienţii din Austria, Norvegia si Cehia au trebuit să plătească 59 de euro pentru pre-comenzile inregistrate. 

    Fotografii: The Verge

  • Cronică de film: Kong: Skull Island

    După filmul din 2005, nu foarte bine primit de critici sau de public, varianta regizată de Jordan Vogt-Roberts aduce o gură de aer prospăt. Acţiunea este rapidă, efectele speciale aproape impecabile, iar apariţie actorilor pe care îi aminteam mai sus dă acea doză de superficialitate care lipseşte de multe ori la blockbusterele de azi. Acestea fiind spuse, să analizăm mai în detaliu diferenţele dintre cele două filme.

    Fără a da prea multe detalii, trebuie spus că elementele definitorii ale celuilalt film (şi ale tuturor versiunilor anterioare, de altfel) erau, în ordine: călătoria către insulă, întâlnirea cu King Kong, povestea de dragoste (să-i spunem aşa) şi confruntarea de pe meleagurile americane. Unele dintre aceste elemente lipsesc, unele sunt uşor modificate; vă las pe voi să aflaţi care.

    O altă diferenţă sesizabilă e dimensiunea lui Kong – nu am datele exacte, dar cred că producătorii au vrut să vadă cât de mult spaţiu poate o maimuţă să ocupe. Le-a reuşit, cred, pentru că este cea mai mare versiune a lui Kong de până acum.

    Un element oarecum nou este dat de animalele cu care Kong trebuie să se lupte (spun oarecum pentru că maimuţa s-a mai confruntat cu diverse creaturi de-a lungul timpului); acestea sunt bine schiţate şi produc efectul de frică pe care presupun că regizorul l-a căutat.

    În rest, Skull Island respectă reţeta clasică imaginată în urmă cu 84 de ani de James Ashmore Creelman şi Ruth Rose. Dacă vă aflaţi printre cei câţiva oameni de pe planetă care nu ştiu despre ce e vorba în film, nu vă aşteptaţi la ceva foarte logic sau care să conţină vreun mesaj memorabil. Filmul este un blockbuster şi trebuie tratat ca atare.

    Distribuţia este una mai mult decât respectabilă, aducând la un loc un premiu Oscar (Brie Larson), o nominalizare la aceleaşi premii (Samuel L. Jackson) şi un Glob de Aur (Tom Hiddleston).

    Trebuie să mă refer şi la durată, pentru că în cazul filmului din 2005 regizorul Peter Jackson nu a primit chiar cuvinte de laudă pentru cele 3 ore lipsite de suspans. Sigur, scuza lui Jackson poate fi puterea obişnuinţei – trilogia Stăpânul Inelelor a avut o durată media de 3 ore şi 6 minute pe film.

    După cum scriam şi la începutul acestei cronici, efectele speciale sunt realizate fără cusur, mult superioare celor din 2005 – sigur, tehnologia de azi ajută mult în acest sens. Dar realismul creaturilor este cel care mă face să cred că scenariştii au avut şi ei ceva de spus în această privinţă.

    Până la data redactării acestei cronici, Kong: Skull Island a generat încasări de 393 de milioane de dolari contra unui buget de 185 de milioane. Cu alte cuvinte, pregătiţi-vă pentru Kong: Multe alte părţi.

    În concluzie, filmul este mai mult decât decent; cea mai bună parte? Nu încearcă să fie mai mult decât este.

    Nota: 7/10

  • Test drive: Clasa E Coupé

    La Barcelona vremea era excelentă – să fi tot fost vreo 22 de grade – aşa că am deschis trapa şi am plecat spre primul punct intermediar. Odată ieşit din oraş, drumul de coastă s-a deschis în faţa mea şi am avut ceva timp pentru a studia atât maşina cât şi peisajul.

    Noul coupé este mai lung, mai lat şi mai înalt decât predecesorul său, iar aceste schimbări aduc un plus de confort. Varianta în două uşi include, desigur, toate facilităţile prezente la modelul sedan: bordul Widescreen, comenzile pe volan, pachetul de integrare a smartphone-ului, pachetul extins de asistenţă rutieră, parcarea remote sau suspensia de tip Air Body Control. La fel ca în majoritatea modelelor produse de Mercedes-Benz, sistemul Me connect este acum valabil şi pe noul E Coupé. Pe lângă funcţiile standard, sistemul permite conectarea cu un smartphone pentru a avea şi mai multe opţiuni: localizarea maşinii, controlul climei sau verificarea nivelului de combustibil.

    Bordul are un aspect premium, aşa cum se întâmplă de obicei la limuzinele Daimler, iar cele două display-uri unite dau senzaţia unui singur monitor de mari dimensiuni. Trebuie să remarc din nou utilitatea HUD-ului (heads-up display), care te scuteşte de câteva priviri aruncate în spatele volanului. Sunt câteva ornamente în habitaclu pe care eu nu le-aş fi ales (aşa cum sunt noile guri de aerisire), dar se integrează bine în aspectul pe care Mercedes a vrut să-l dea.

    Calitatea sunetului e foarte bună, dar de remarcat este gradul ridicat de izolare fonică pe care l-au obţinut inginerii nemţi. Deşi din exterior e imposibil să nu auzi sunetul specific al motorului diesel, odată ce ai urcat în maşină şi ai închis uşile, motorul nu se mai aude aproape deloc. Sigur, asta nu e valabil şi în cazul 400 4MATIC, dar acolo sunetul este unul dintre aspectele care mi-au plăcut. Dar înainte de a ajunge acolo, vreau să mai punctez câteva aspecte legate de interiorul noului E Coupé.

    Spaţiul destinat pasagerilor din spate este surprinzător de mare, iar asta oferă o senzaţie plăcută în timpul mersului. Portbagajul a avut oarecum de suferit din acest punct de vedere, dar trebuie ţinut cont că vorbim totuşi de o maşină coupé.

    Din punct de vedere tehnic, clasa E îşi merită pe deplin titlul de „cea mai inteligentă limuzină“; folosind sistemele de asistenţă în trafic, am reuşit să parcurg aproape 20 de kilometri de autostradă fără să folosesc volanul sau pedalele. Odată activat sistemul DISTRONIC, maşina se aliniază la viteza legală de pe acel segment de drum, la maşinile din jur şi la direcţia pe care o urmează drumul.

    Mai exact, dacă activezi pe autostradă sistemul de asistenţă rutieră într-o zonă restricţionată la 80 de kilometri pe oră, maşina va accelera sau decelera până la 80 de kilometri pe oră. La ieşirea din zona cu restricţie, maşina va accelera până la 120 de kilometri pe oră (sau limita maximă admisă).

    Dacă un şofer schimbă banda şi intră în faţa maşinii pe care o conduci, sistemul va frâna pentru a păstra distanţa de siguranţă. La curbe cu unghiuri mici, E Coupé se foloseşte de marcajul rutier pentru a rămâne pe banda sa. Am testat toate aceste sisteme şi, după cum spuneam, am reuşit să parcurg o bună distanţă în modul „look mom, no hands“.

    M-am mai întâlnit cu sistemul de asistenţă rutieră şi când am testat GLC Coupé, dar rezultatele au fost mult superioare în cazul clasei E.

    Am testat, aşadar, trei variante de motorizare ale noului E Coupé: 220D, 350D şi 400 4MATIC. Variantele diesel mi s-au părut extrem de stabile, dar motorul pe benzină este cel spectaculos. Cei 333 de cai-putere pe care îi produce motorul de pe 400 4MATIC te invită pe apeşi pedala de acceleraţie şi să uiţi de ea; sunetul produs de motor, despre care aminteam mai devreme, este aproape violent. E ca un animal de pradă aflat în aşteptare, dar care la primul impuls o ia la fugă fără să se uite în spate. E Coupé 400 4MATIC e o maşină care m-a impresionat.

    Maşina stă bine pe şosea în curbele strânse, dar se simte intervenţia sistemelor de asistenţă. Sigur, nu toţi sunt pasionaţi de drifturi pe serpentine, deci e probabil mai bine ca sistemele să acţioneze pentru a păstra maşina pe traseul corect.

    Una dintre noutăţile prezentate de Mercedes-Benz a fost ştergătorul inteligent de parbriz, un sistem revoluţionar care nu aruncă apă de pe capotă, ci direct de pe lama ştergătorului. Nu mi s-a părut că parbrizul s-ar fi curăţat mult mai bine, dar timpul în care apa se află pe geam este într-adevăr redus, astfel că vizibilitatea revine aproape imediat.

    Din discuţiile avute cu inginerii de la Mercedes nu am reuşit să aflu când vom avea parte şi de o versiune AMG; în schimb, varianta cabrio va fi lansată la finalul acestei veri.

    În concluzie, noul E Coupé e o maşină care-şi face banii. Mulţi, ce-i drept, dar calitatea costă; şi poate cel mai important lucru, dincolo de sistemele de asistenţă rutieră sau de design, E Coupé îţi dă senzaţia că eşti la volanul unei maşini premium.

  • Trenul care funcţionează cu un nou tip de combustibil a făcut prima cursă. Poate atinge o viteză de 140 km/h

    Alstom a creat primul tren de pasageri ce funcţionează pe bază de hidrogen şi are emisii zero. Coradia iLint emite doar aburi în atmosferă şi reprezintă o variantă la motoarele diesel.

    Alstom a efectuat prima cursă de probă la viteza de 80 km/h. Testul a avut loc pe linia proprie de încercare din Salzgitter, Saxonia Inferioară (Germania). În următoarele luni va avea loc o campanie amplă de testare, atât în Germania, cât şi în Republica Cehă, înainte ca trenul Coradia iLint să înceapă, din 2018, să efectueze primele curse de probă cu pasageri, pe ruta Buxtehude–Bremervörde–Bremerhaven–Cuxhaven (Germania).

    Saxonia inferioară a comandat deja 14 astfel de trenuri.

    Trenul este dotat cu baterii litiu pentru stocarea energie şi un rezervor pentru hidrogen gaz comprimat amplasat pe acoperiş. Trenul poate parcurge aproape 800 km pe zi la viteze de 140 km/h. Acesta funcţionează prin intermediul pilelor de combustie ce transformă hidrogenul în energie electrică, iar singura emisie este doar apă.

    Tehnologia nu este nouă fiind aplicată şi în cazul automobilelor mici, însă încă nu sunt produse în serie din cauza costurilor ridicate şi infrastructurii deficiente. Despre un astfel de model de automobil puteţi citi aici 

     

  • Trenul care funcţionează cu un nou tip de combustibil a făcut prima cursă. Poate atinge o viteză de 140 km/h

    Alstom a efectuat prima cursă de probă la viteza de 80 km/h. Testul a avut loc pe linia proprie de încercare din Salzgitter, Saxonia Inferioară (Germania). În următoarele luni va avea loc o campanie amplă de testare, atât în Germania, cât şi în Republica Cehă, înainte ca trenul Coradia iLint să înceapă, din 2018, să efectueze primele curse de probă cu pasageri, pe ruta Buxtehude–Bremervörde–Bremerhaven–Cuxhaven (Germania).

    Saxonia inferioară a comandat deja 14 astfel de trenuri.

    Trenul este dotat cu baterii litiu pentru stocarea energie şi un rezervor pentru hidrogen gaz comprimat amplasat pe acoperiş. Trenul poate parcurge aproape 800 km pe zi la viteze de 140 km/h. Acesta funcţionează prin intermediul pilelor de combustie ce transformă hidrogenul în energie electrică, iar singura emisie este doar apă.

    Tehnologia nu este nouă fiind aplicată şi în cazul automobilelor mici, însă încă nu sunt produse în serie din cauza costurilor ridicate şi infrastructurii deficiente. Despre un astfel de model de automobil puteţi citi aici 

     

  • Cum arată noul Nokia 3310, varianta modernă – GALERIE FOTO

    Noul Nokia 3310 păstrează designul clasic al emblematicului telefon, cu mici modificări adaptate la prezent. Astfel, noul model de 3310 nu are ecranul monocrom, ci un ecran color mult mai mare decât cel original. Noul display are diagonala de 2,4 inci şi rezoluţia de 320 x 240 pixeli. Telefonul are o cameră de 2 MP şi un slot pentru card microSD. 

    Totuşi, cei care vor cumpăra acest telefon nu o vor face pentru a face poze sau pentru a vorbi pe messenger, ci pentru autonomia bateriei. Bateria noului Nokia 3310 păstrează tradiţia, iar reprezentanţii companiei susţin o autonomie până la 22 de ore de convorbire şi până la 31 de zile de stand by. Bateria de 1220mAh poate fi scoasă, la fel ca în cazul originalului, iar încărcarea se face acum prin intermediul unui port Micro USB.

    De asemenea, celebrul joc Snake revine, şi el mai ambiţios şi mai colorat.

    Noul Nokia 3310 este şi mai colorat decât vechiul model fiind disponibil în varianta clasică de albastru mat,  gri, dar şi în nuanţe pastelate de galben şi de roşu. Telefonul ar urma să coste 49 de euro şi va fi disponibil începând cu al doilea trimestru al lui 2017.

    Fotografii: The Verge

  • Premierul Grindeanu ia în calcul varianta unui tehnocrat la conducerea Ministerului Justiţiei

    Premierul Sorin Grindeanu a declarat marţi că nu este exclusă varianta unui ministru al Justiţiei tehnocrat, decizia urmând să fie luată în perioada următoare.

    Premierul a vorbit şi despre cum pot fi făcute modificările Codurilor Penale.

    “Eu am cerut Ministerului Justiţiei să stopeze orice fel de proiecte care să nu aibă un parcurs cât mai larg. Că aceste lucruri se întâmplă în Parlament, că iniţiator e Ministerul Justiţiei sau altcineva, îmi doresc ca toate deciziile Curţii Constituţionale şi mă refer strict la deciziile Curţii Constituţionale, să fie transpuse cât mai rapid în legislaţia din ţara noastră. Acesta este, până la urmă, şi cadrul legal de 45 de zile să faci lucrul acesta, că aceste dezbateri vor fi demarate de către Ministerul Justiţiei sau Parlament sau oricine altcineva”, a detaliat premierul.

    “Orice iniţiativă de a trimite rapid, fără a respecta dialogul cu opoziţia, cu partidele din opoziţie, cu instituţiile cu atribuţiuni în acest domeniu, cu societatea civilă, orice iniţiativă de acest fel a Ministerului Justiţiei este neconformă cu ceea ce sasm cerut în şedinţa de guvern. De aceea s-au stopat toate aceste lucruri”, a adăugat şeful guvernului.

    Citeşte mai multe pe www.zf.ro

  • Ce maşini electrice cumpără românii?

    Însă dimensiunea actuală a pieţei limitează exact această efervescenţă. Maşinile electrice au devenit un trend la nivel global, iar România urmează această direcţie – dar cu anumite rezerve. Care sunt motivele pentru care unii clienţi aleg noile tehnologii, dar majoritatea preferă încă varianta tradiţională şi ce se poate face în acest sens?

    “Încep prin a vă spune că sunt pasionat de maşini. Decizia mea de a cumpăra un anumit model de autoturism nu ţine doar de motivaţia de deplasare de la punctul A la B, ci are şi o puternică componentă emoţională, maşina trebuie să îmi placă, să se conducă bine şi să mă reprezinte”, povesteşte Adrian Ion, unul dintre românii care au ales să treacă la o maşină electrică. „Îţi oferă senzaţii diferite de un model cu ardere internă, tradiţional. Felul în care maşina electrică funcţionează este fundamental diferit, liniar, silenţios, însă fără a răpi din plăcerea condusului. Această plăcere în conducere este dublată de costuri extrem de scăzute de întreţinere şi deplasare: echivalentul în consum de motorină sau benzină ar fi probabil undeva la 1 litru/100 km.”

    Au fost mai multe motive pentru care a ales o maşină electrică: faptul că este foarte silenţioasă, că practic se conduce doar cu o singură pedală, maşina decelerând până la stop de îndată ce ridici piciorul de pe acceleraţie, iar frâna se foloseşte doar în caz de urgenţă; faptul că în medie parcurge 50-80 de kilometri pe zi, astfel că range-ul oferit de i3 (BMW i3 cu Range extender – maşina deţinută, n.red.) este suficient pentru nevoile cotidiene – în condiţii de temperatură normală, cu o baterie încărcată se pot parcurge 135 de kilometri, plus range – extender-ul ce depăşeşte 100 km; lipsa costurilor de întreţinere: „La maşina electrică nu există consumabile – ulei, motor sau revizii”, precum şi  faptul că nu se mai alimentează la benzinărie, ci o poţi face direct la priza de acasă. „Un alt avantaj este că locurile de parcare pentru maşinile electrice sunt de obicei libere, aşa că dacă vrei să mergi la mall în weekend şi e foarte aglomerat, ai posibilitatea să parchezi maşina şi să o încarci gratuit. Majoritatea mallurilor, magazinele mari, spaţiile de birouri şi chiar unele benzinării oferă acum gratuit posibilitatea de a încărca maşina”, remarcă el.

    „Experienţa este extraordinară, nu am niciun prieten care să fi mers cu ea şi să nu fie încântat, pot spune că odată ce ai condus electrică, cu siguranţă tranziţia înapoi, spre o maşină tradiţională, diesel sau pe benzină, este privită diferit”, mai spune Adrian Ion. „Maşina tradiţională va fi percepută ca fiind mai zgomotoasă, mai învechită, indiferent de gradul de confort oferit de clasa maşinii.”

    Anul trecut, numărul autovehiculelor electrice şi hibrid vândute în România a ajuns la 1.183 de unităţi, de peste două ori mai multe faţă de 2015 (496 unităţi), potrivit datelor transmise de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

    Faţă de anul 2015, numărul maşinilor pur electrice (excluzând variantele hibrid) comercializate anul trecut a crescut de trei ori, ajungând la 167 de unităţi. Lider de piaţă a fost producătorul german BMW, cu 65 de unităţi, în vreme ce următoarele locuri sunt ocupate de Mercedes-Benz (37 de maşini vândute) şi Volkswagen (25). În ceea ce priveşte autoturismele plug-in hibride, Toyota rămâne principalul actor (820 de maşini vândute), urmată de Lexus (159) şi Land Rover (19). Astfel, 1% din maşinile noi înregistrate anul trecut în România au fost modele electrice sau hibride; trebuie menţionat şi faptul că piaţa auto a crescut, în total, cu peste 15% faţă de valorile înregistrate în 2015.

    La nivel global, automobilele electrice vor ajunge la 35% (41 milioane de unităţi) din vânzările totale în 2040, adică de 90 de ori mai mult decât vânzările actuale (aproape 500.000 de unităţi la nivel global în 2015). Mai mult de atât, scăderea preţurilor bateriilor va reduce costul unei maşini electrice sub cel al unei maşini convenţionale în 2025; astfel, o maşină electrică va putea fi cumpărată cu circa 22.000 de dolari (la valoarea din prezent) în 2040, conform unei cercetări a Bloomberg New Energy Finance (BNEF). Până acum, s-au vândut pe tot globul în jur de 1,3 milioane de maşini electrice, ceea ce reprezintă mai puţin de 1% din totalul autoturismelor mici. Mai exact, susţinute de o serie de factori, vânzările de maşini electrice sau plug-in ar trebui să crească accelerat după 2025. Printre aceşti factori se numără apariţia tot mai multor politici guvernamentale şi facilităţi fiscale, scăderea costului bateriilor şi reducerea cheltuielilor de întreţinere a maşinilor electrice. În concluzie, maşinile electrice ar trebui să devină mai ieftine decât cele pe combustie internă în jurul anului 2025.

  • Florin Iordache, ministrul Justiţiei: Voi discuta cu premierul despre ordonanţe. Varianta iniţială a ordonanţelor va fi amendată

    “Am luat act şi vom analiza toate propunerile care au fost făcute. Pentru graţiere, de la început am spus mai multe principii pe care le vom respecta, nu se adresează unor anumite persoane ci încercăm să redresăm anumite condiţii din penitenciare. Nu se adresează criminalilor, violatorilor, fapte de corupţie, recuperarea prejudiciului. În al doilea act am ţinut cont de recomandările CCR. (…) Ne dorim nişte legi clare, corente, pe care fiecare cetăţean dacă are sau nu pregătire juridică să le poată respecta. Ăsta e mandatul cu care am venit eu aici, să repar toate acesta lucruri. Actele normative nu se fac pentru politicieni ci pentru a rezolva politica penală a statului. Nu am avut în vedere o anumită persoană. Actele normative nu vizează persoane sau politicieni. Voi avea o discuţie cu premierul României, Sorin Grindeanu, şi vă vom comunica ce vom discuta. În urma consultărilor de astăzi am nişte obsevaţii care vreau să fie cuprinse în textul celor două ordonanţe. Rostul consultării este să preia puncte de vedere, o serie de observaţii am primit de la societatea civilă şi de la cetăţeni şi le vom avea în vedere. Varianta iniţială fără îndoială va fi amendată. Propunerea pe care o voi face guvernului va fi propunerea Ministerului Justiţiei”, a declarat ministrul Justiţiei, Florin Iordache, la finalul dezbaterilor.

    Ministrul Justiţiei: Varianta iniţială a ordonanţelor va fi amendată

    Întrebat dacă înainte de a prelua portofoliul de la Justiţie i-a cerut Liviu Dragnea să reglementeze aceste aspecte privind sistemul judiciar, Florin Iordache a răspuns “Cu siguranţă, nu!”.

    Ştire 10.37 “Toţi cei care doresc să participe la această consultare vor participa. Vom discuta despre cele două proiecte de acte normative care se află acum în dezbatere publică. Discutăm despre un proiect al legii graţierii, acest proiect, vreau să fac precizarea pentru că a apărut în spaţiul public că vor beneficia în forma în care noi am iniţiat-o, şi vreau să vă spun că nu vor beneficia nici violatorii, nici criminalii, nici cei care sunt acuzaţi de fapte de courpţie, nici cei care sunt recidivişti şi condiţia principală pe care noi am pus-o este aceea de recuperare a prejudiciului. Cel de-al doilea act normativ este cel care vine să pună în concordanţă deciziile Curţii asupra Codului Penal. Săptămâna trecută, Curtea Constituţională a hotărât că încă 6 articole din Codul Penal şi Codul de Procedură Penală sunt neconstituţionale. În aceste condiţii se impune după ce vor apărea motivările pentru aceste articole, să venim din nou cu modificări”, a declarat, luni, ministrul Justiţiei, Florin Iordache, la începutul dezbaterii pe proiectele de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea Codurilor Penale.