Tag: tranzactionare

  • Compania de evaluări Appraisal & Valuation se prăbuşeşte cu 22% în primele minute de tranzacţionare la bursa de la Bucureşti. Capitalizare de 11,6 mil. lei

    Cu 22% se prăbuşesc acţiunile companiei de evaluări Appraisal & Valuation în primele minute de tranzacţionare ale şedinţei din 2 septembrie 2021, prima pentru compania antreprenorială, de la preţul de 11,5 lei pe acţiunea din plasamentul privat din iunie 2021 la 9 lei în prezent , potrivit informaţii agregate de ZF din platformele brokerilor.

    Astfel la ora 10:20 acţiunile APP afişează preţul de 9 lei pe unitate, în primele 20 de minute fiind tranzacţionate circa 245.000 lei.

    De la deschiderea şedinţei bursiere de astăzi şi până la 10:20 acţiunile APP au fluctuat de la un minim de 8,65 lei la un maxim de 10,8 lei. Cu alte cuvinte, inclusiv cei care au cumpărat în plasamentul privat sunt pe minus în primele minute de tranzacţionare.

    Compania antreprenorială, controlată în proporţie de 67,8% de Ioan Botiş, fondator şi preşedinte, debutează astfel cu stângul la bursă. La preţul de 11,5 lei din plasament, compania avea o capitalizare anticipată de 14,8 mil. lei. La preţul de 9 lei pe acţiunea de piaţă a companiei este de 11,6 mil. lei.

    Listarea Appraisal & Valuation vine după derularea în luna iunie 2021 a unui plasament privat de acţiuni pentru majorarea capitalului social.

    Compania a emis un număr de 387.000 de acţiuni la un preţ de 11,5 lei / acţiune, reuşind să atragă din piaţa de capital 4.450.500 lei. În cadrul plasamentului au subscris 115 investitori, dintre care 19 investitori cal inclusiv (inclusiv profesionişti), iar restul 96 de retail. Plasamentul privat şi listarea au fost realizat cu sprijinul TradeVille.

    “Cifra de afaceri a scăzut la 4,84 mil. lei, la sfârşitul anului 2020, fiind mai puţin cu 3,8% decât în ​​2019. Rezultatul financiar înregistrat în 2020 a fost, de asemenea, unul negativ, în valoare de 8,58 mii lei, ceea ce a dus la realizarea unui profit net, la 31.12.2020, de 613,5 mii lei, în creştere cu aproximativ 71,6% faţă de anul 2019. Prin raportarea profitului net la cifra de afaceri înregistrată în 2020, rezultat sau marja neta de profit de 12,7% ”, Potrivit prospectului de listare.

  • Robinhood, aplicaţia de tranzacţionare care face senzaţie pe Wall Street şi care vrea să-i determine pe micii investitori să devină milionari datorită bursei, creşte cu peste 25% la începutul şedinţei de astăzi

    Acţiunile platformei de trading Robinhood au crescut cu peste 25% la începutul şedinţei de tranzacţionare de astăzi, 4 august, după cu au înregistrat un plus de 15% în premarket.

    Rezultatele sunt alimentate de interesul arătat de celebra investitoare Cathie Wood şi micii traderi care îndreaptă acţiunile către a patra şedinţă de creşteri, după dezamăgitoarea ofertă publică iniţială (IPO) de săptămâna trecută.

    În prezent, capitalizarea bursieră a companiei ajunge la 49 de miliarde de dolari, cu 11 miliarde peste nivelul atins în urma IPO-ului, potrivit Reuters.

    În premarket, Robinhood a fost pe locul doi în ceea ce priveşte volumul de acţiuni tranzacţionate în New York.

    „Oamenii încearcă să sară la bord după votul de încredere oferit de Cathie Wood. Principalul factor de creştere a fost cu siguranţă faptul că Wood a obţinut o participaţie semnificativă după IPO”, spune firma de private equity Great Hill Capital.

    Ark Fintech Innovation, condus de Wood, a cumpărat marţi alte 89.622 de acţiuni la Robinhood, iar activele reprezintă acum 0,9% din portofoliul companiei. Per total, firma a acumulat aproape 5 milioane de acţiuni în valoare de 229 de milioane de dolari.

    Totodată, Robinhood a devenit cel mai menţionat nume de pe WallStreetBets, grupul de Reddit care se află în centrul aşa-ziselor meme stocks, precum lanţul de cinematografe AMC şi retailerul de jocuri video GameStop.

    ________________________________________________________

     

    Compania a fost creată în 2013, anunţând la acea vreme că plănuieşte să „democratizeze finanţele” în contextul mişcării „Occupy Wall Street”. În scurt timp, aplicaţia a devenit extrem de populară în rândurile generaţiilor Millennials (cei născuţi între 1980 şi 1996) şi Gen Z (1996-2010) întrucât nu percepe comision pentru tranzacţiile pe care le efectuează clienţii.

    Recent, platforma a ajutat micii investitori ai grupului de Reddit „Wall Street Bets” să cumpere un număr cât mai mare de acţiuni ale lanţului de magazine GameStop, mişcare realizată cu scopul de a genera pierderi pentru fondurile de hedging care au plasat sume uriaşe împotriva aceloraşi acţiuni. Conform CNBC, fondurile respective au raportat pierderi de peste 91 de miliarde de dolari în ianuarie.

    Însă conducerea a blocat ulterior tranzacţionarea acţiunilor GameStop, iar utilizatorii nu au întârziat să critice decizia şi au acuzat compania de manipulare a pieţei, cerându-le autorităţilor americane să deschidă o investigaţiei asupra aplicaţiei.

    Robinhood a atras peste un miliard de dolari datorită investitorilor şi liniilor de credit lansate de bănci pentru a-i consolida poziţia. Totodată, firma a strâns câteva sute de milioane de dolari în urma unor facilităţi de creditare oferite de bănci precum JPMorgan, Morgan Stanley, Barclays şi Wells Fargo.

    „Practic, am avut o încărcare fără precedent a sistemului. Mişcarea a devenit virală pe social media, oamenii îşi făceau conturi pe Robinhood şi exista o activitate mare de cumpărare”, a declarat CEO-ul Vladimir Tenev, unul dintre cofondatorii companiei.

    Tenev reprezintă visul american. Născut în Bulgaria, a migrat către Statele Unite cu părinţii pe când avea doar cinci ani, urmând să crească în Washington DC şi să studieze la Universitatea Stanford din California.

    A renunţat rapid la munca de doctorat şi a lansat Robinhood cu unul dintre prietenii săi, Baiju Bhatt, în 2013. Anterior, cei doi au creat două companii, Celeris şi Chronos, care nu s-au bucurat nici pe departe de succesul înregistrat de Robinhood.

    Platforma a crescut în mod constant şi a reuşit să atragă în 2018 o serie de investiţii care au evaluat-o la 6 miliarde de dolari, iar Tenev şi Bhatt au devenit miliardari înainte să împlinească vârsta de 35 de ani. În decembrie, aplicaţia era evaluată la 20 de miliarde de dolari.

    În timp ce pandemia a închis business-uri pe bandă rulantă, Tenev şi Bhatt au raportat creşteri sănătoase, unul dintre prietenii lor acuzându-i că profită de pe urma suferinţei altora.

    În urmă cu câţiva ani, Tenev a apărut în lista Forbes a celor mai influenţi oameni de afaceri de până în 30 de ani şi a fost inclus în clasamentul Fortune „under 40”.Însă acum, miliardarul trebuie să gestioneze o bătălie pe mai multe fronturi.

     

     

  • Miercuri, 28 iulie, BestJobs listează la Bursa de la Bucureşti obligaţiuni de 16,6 milioane de lei

    Bursa de Valori Bucureşti a anunţat că miercuri, 28 iulie, obligaţiunile BestJobs Recrutare, una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România, intră la tranzacţionare pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare din cadrul BVB.

    Obligaţiunile, în valoare de peste 3,37 milioane de lei (16,6 milioane de lei), se vor tranzacţiona sub simbolul bursier JOBS26E.

    Listarea vine în urma unei derulări de plasament privat de obligaţiuni în perioada 6-17 mai 2021. Compania a emis 6.742 de obligaţiuni corporative, denominate în euro, cu o valoare nominală de 500 de euro fiecare şi o dobândă anuală de 5,8% cu data scadenţei la 20 mai 2026. De asemenea, în cadrul plasamentului au subscris 106 investitori, dintre care 14 investitori calificaţi şi 92 de investitori de retail.

    Astfel, compania a atras 3.371.000 euro de la investitorii din piaţa de capital, iar cupoanele vor fi plătite semestrial, plasamentul privat şi listarea obligaţiunilor fiind realizate cu susţinerea TradeVille.

    Fondurile obţinute sunt destinate extinderii internaţionale, transformării platformei online existente într-un marketplace cu servicii integrate dedicate dezvoltării personale şi profesionale, precum şi accelerării altor proiecte ale firmei.

    „Vrem să facem tranziţia de la plata pe anunţ către abonament la talente/candidaţi, care include anunţuri nelimitate, consultanţă şi coaching, proiecte de freelancing şi alte beneficii. Dezvoltăm constant tehnologii noi, cu scopul de a îmbunătăţi experienţa utilizatorilor şi credem că suntem suficient de bine poziţionaţi, astfel încât în următorii ani să accelerăm creşterea şi să devenim cel mai important marketplace din domeniul recrutării şi dezvoltării profesionale din România”, spunea Călin Fusu, fondator şi CEO BestJobs, la o zi după încheierea plasamentului privat de obligaţiuni.

    În prima jumătate a anului s-au înregistrat 4 milioane de aplicări pe platforma BestJobs. În 2020, compania a facilitat peste 5,8 milioane de aplicări pentru locuri de muncă, în creştere cu 29% faţă de anul precedent.

     

  • Noua vedetă de la BVB: Allview în primele două ore de tranzacţionare: capitalizare de 155 mil. lei şi tranzacţii de 1,9 mil. lei

    Acţiunile Visual Fan (simbol bursier ALW), compania care deţine brandul Allview, se tranzacţionează la preţul de 140 de lei pe unitate la ora 12.30, respectiv după două ore şi jumătate de la debutul la tranzacţionare, preţ egal cu cel la care au fost vândute acţiunile în plasamentul privat derulat în aprilie 2021, arată datele agregate de ZF de la BVB.

    Acţiunile au oscilat în această perioadă în intervalul 130-150 de lei pe unitate. Astfel, compania românească de tehnologie, fondată acum aproape 20 de ani în Braşov, înregistrează o capitalizare de 155 mil. lei.

    Investitorii au tranzacţionat un număr de 13.600 de acţiuni ALW, în valoare de 1,9 mil. lei.

    „Listarea acţiunilor este o încununare a eforturilor întregii echipe Allview şi încheierea cu succes a unui proiect început odată cu selectarea între cele 15 companii finaliste ale ediţiei din 2018 a programului Made in Romania, organizat de Bursa de Valori Bucureşti. Pe de o parte, trăim un moment de satisfacţie la finalizarea acestei etape: am demonstrat că suntem o companie puternică, a cărei capacitate de a performa pe piaţa dinamică a dispozitivelor electronice a obţinut încă o certificare, din partea investitorilor care ni s-au alăturat ca acţionari, în urma plasamentului privat. Pe de altă parte, un nou drum ne stă înainte: în 2022, vom aniversa 20 de ani ai brandului Allview într-o nouă ipostază, de companie listată, ceea ce ne motivează să venim cu noi produse inovatoare pe piaţa IT&C, prin care să răspundem exigenţelor tot mai ridicate ale clienţilor şi să obţinem rezultate de business prin care să dovedim că suntem un emitent atractiv pe BVB”, a declarat Lucian Peticilă, fondator şi director general al Allview, luni în cadrul evenimentului de listare.

    Listarea Allview vine după încheierea unui plasament privat derulat în 23 aprilie prin care compania a atras de la investitorii din piaţa de capital 15,5 milioane de lei.

    În cadrul plasamentului au fost vândute către 161 de investitori, dintre care 32 calificaţi şi 129 de retail, un număr de 111.100 acţiuni la un preţ de 140 lei/acţiune.

    Plasamentul privat şi listarea au fost realizate cu sprijinul TradeVille.

    „Odată cu listarea Allview, vedem cum din ce în ce mai multe branduri consacrate din România care aleg bursa ca modalitate de finanţare, de stimulare a creşterii şi de recompensare a performanţei angajaţilor. TradeVille, cel mai active broker de retail din România, este onorat să fie parte importantă din acest proces. Dorim să mulţumim cu această ocazie investitorilor care girează cu încrederea şi capitalul lor acest fenomen benefic pentru întreaga economie şi antreprenorilor care au viziunea de a scrie împreună cu noi istorie pe piaţa de capital din România”, a declarat Ovidiu George Dumitrescu, CFA, Director General Adjunct al TradeVille.

    Compania anunţă că îşi propune să fie un jucător activ pe piaţa de capital şi să folosească în continuare mecanismele pieţei pentru finanţare şi dezvoltare.

    Allview este o companie cu capital integral românesc, care şi-a confirmat statutul de vizionar şi pionier atunci când vine vorba de tehnologie, cu un portofoliu de produse diversificat. A fost fondată la Braşov, în 2002, şi produce telefoane mobile inteligente, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri şi alte gadgeturi. A lansat cel mai complex sistem Smart Home din România (2016), AVI – singurul asistent vocal în limba română (2017), a fost printre primele companii din Europa care a încheiat un parteneriat direct cu Google Android TV™ (2019), fiind primul brand din România care a adoptat tehnologia QLED (2020). Allview investeşte constant în cercetare şi dezvoltare şi îşi propune ca, pe termen lung, să creeze un robot inteligent – asistent personal.

    Compania a înregistrat în 2020 un profit net de 23,3 milioane de lei, o creştere de aproape 13 ori faţă de 2019, an încheiat cu un profit de 1,8 milioane de lei. Veniturile companiei în 2020 au crescut de 4 ori faţă de 2019, de la 93,3 milioane de lei în 2019 la 406,4 milioane de lei în 2020 pe toate linile de business. În perioada 2018 – 2020, portofoliul de clienţi al companiei a crescut semnificativ pe toate canalele de vânzare.

    Pe linia de business recurentă (dispozitive electronice), cel mai important segment de vânzari este reprezentat de retail, acesta având o pondere de 59% din volumul total, în timp ce al doilea segment ca importanţă este cel al vânzărilor către operatori, cu 25% din total. Allview livrează produse în peste 10 ţări, cele mai importante fiind Polonia, Germania şi Ţările Baltice. Compania avea 79 de angajaţi la finalul anului 2020.

    Fondatorul Visual Fan S.A., Lucian Peticilă, deţine 82,8% din companie. În acţionariatul Allview se mai regăsesc Peticilă Manuela cu 4,5% din acţiuni, Cotuna Camelia-Ştefania cu 2,7%, iar restul de aproximativ 10% din acţiuni sunt deţinute de persoane fizice şi juridice şi reprezintă free-float-ul companiei.

  • Robinhood, platforma de tranzacţionare care vrea să „democratizeze finanţele”, caută să obţină o evaluare de 35 mld. dolari în una dintre cele mai anticipate listări pe bursele americane din 2021

    Aplicaţia de trading Robinhood a declarat că ar putea strânge până la 2,3 miliarde de dolari în urma ofertei publice iniţiale (IPO), estimată de companie la circa 35 de miliarde de dolari, conform CNN.

    Robinhood, care plănuieşte să se listeze pe Nasdaq sub simbolul bursier „HOOD”, anticipează că va vinde acţiuni cu un preţ cuprins între 38 şi 42 de dolari, ceea ce se traduce într-o valoare de piaţă de 27 de miliarde până la 35 de miliarde de dolari. Astfel, Robinhood ar valora mai mult decât două treimi din total companiilor incluse în Nasdaq.

    În ciuda unor serii recente de controverse, IPO-ul are şanse să câştige popularitate în rândurile investitorilor din retail, care au profitat în ultimele luni de recordurile atinse de piaţa americană de capital. Veniturile Robinhood au crescut cu 245% la 959 milioane de dolari anul trecut, ceea ce i-a permis firmei să înregistreze un mic profit.

    IPO-ul îi va lăsa pe cofondatorii Vlad Tenev şi Baiju Bhatt cu un grad ridicat de influenţă în cadrul Robinhood.

    Platforma plănuieşte să vândă 52,4 milioane de acţiuni. Tenes şi Bhatt vor oferi spre vânzare 2,6 milioane de acţiuni.

    Cine este bulgarul Vladimir Tenev, cel care a înfiinţat Robinhood, platforma care a democratizat tranzacţionarea la bursă în America, aflată acum în fruntea micilor investitori care se luptă cu marii miliardari de pe Wall Street

    După închiderea IPO-ului, toate acţiunile din Clasa B vor fi deţinute de Tenev şi Bhatt. CEO-ul Tenev va controla aproximativ 7,9% din acţiunile aflate în circulaţie şi 26,2% din puterea de vot pentru acţiunile aflate în circulaţie.

     

  • Simtel scade marţi la bursă cu peste 9% după un raliu de aproape 170% în primele trei şedinţe de tranzacţionare

    Acţiunile Simtel Team (simbol bursier SMTL), companie românească de inginerie care activeză în energie regenerabilă, telecomunicaţii şi automatizare industrială, scădeau marţi la ora 13.30 cu 9,1%, la preţul de 31,8 lei pe unitate, pe fondul unor tranzacţii în valoare de 1,1 milioane de lei, arată datele agregate de ZF de la Bursa de Valori Bucureşti.

    Declinul vine după ce compania a înregistrat în primele trei sesiuni ca şi companie publică un avans cumulat de 169%, potrivit calculelor realizate de ZF.

    La final de mai 2020, Simtel Team a atras 13,7 mil. lei de la investitori printr-un plasament privat intermediat de BT Capital Partners şi încheiat la preţul de 13 lei pe acţiune.

    Pe 1 iulie 2021 compania a încheiat prima şedinţă de tranzacţionare la preţul de 23,8 lei, în urcare cu 83% faţă de preţul din plasamentul privat. Pe 2 iulie, acţiunile SMTL au crescut cu 20,2%, în timp ce pe 5 iulie au înregistrat un plus de 22,4%.

    La preţul actual, Simtel Team are 219 mil. lei capitalizare. Compania este deţinută în proporţie de 26,2% de Iulian Nedea, cofondator şi CEO, în proporţie de 25,94% de Sergiu Bazarciuc, cofondator şi CTO, respectiv în proporţie de 25,93% de Radu Vilău, . Paval Holding, vehiculul de investiţii al fraţilor Dragoş şi Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, deţine o participaţie de 5%, arată datele BVB.

  • City-ul, celebrul centru financiar al Londrei, îşi recâştigă titlul de principal hub de tranzacţionare al Europei. Amsterdamul este depăşit pentru prima dată de la începutul anului

    După ce a depăşit Amsterdamul în luna iunie, capitala britanică a redevenit pentru prima dată anul acesta cel mai mare hub de tranzacţionare al Europei, în contextul în care Brexit-ul a împins către continent o bună parte din volumele Londrei, potrivit Bloomberg.

    În iunie, au fost tranzacţionate – în medie – 8,92 miliarde de euro în mai multe centre din Londra, faţă de 8,8 miliarde de euro pentru spaţiile de tranzacţionare olandeze, conform datelor agregate de operatorul bursier Cboe Europe.

    Prin comparaţie, capitala Ţărilor de Jos a raportat o medie de 9,4 miliarde de euro în fiecare zi a lunii mai, în timp ce Londra s-a situat în jurul sumei de 8,7 miliarde de euro. Parisul, al treilea cel mai mare hub de tranzacţionare din Europa, a raportat un declin de la 6,1 miliarde de euro în mai la 5,8 miliarde în iunie.

    În timp ce rezultatele Londrei reprezintă un stimulent binevenit pentru finanţele Marii Britanii, care au simţit din plin şocul economic provocat de Brexit, avantajul faţă de Amsterdam reprezintă doar o fracţiune din diferenţa înregistrată înainte de sfârşitul perioadei de tranziţie. În decembrie, volumele de tranzacţionare ale capitalei Regatului Unit ajungeau la 14,3 miliarde de euro, iar Amsterdamul atingea 2,2 miliarde de euro.

    Marea Britanie şi-a pierdut dreptul de acces la piaţa unică a Uniunii Europene pe 31 decembrie, iar blocul comunitar nu le-a permis investitorilor dinăuntrul graniţelor să tranzacţioneze acţiuni ale unor companii precum Airbus şi BNP Paribas din Regatul Unit. UE ar putea redeschide accesul în condiţiile în care va recunoaşte că pieţele britanice sunt echivalente cu propriile sale pieţe.

    Diferenţele dintre Londra şi Amsterdam nu vor genera un impact major asupra brokerilor şi platformelor de trading. Cei mai mari jucători ai regiunii, inclusiv London Stock Exchange Group şi Cboe, operează locaţii atât în Londra cât şi în UE, aşa că obţin profituri indiferent de zonă.

     

  • Celebrul investitor George Soroş începe să tranzacţioneze Bitcoin: Firma de investiţii a miliardarului, evaluată la 27 mld. dolari, luase în calcul mişcarea încă din 2018

    Firma de investiţii a investitorului George Soroş a început să tranzacţioneze activ Bitcoin după ce directorul de investiţii Dawn Fitzpatrick a oferit undă verde deciziei, scrie Business Insider, citând publicaţia The Street.

    Soroş Fund Management a luat în calcul investiţiile în criptomonede încă din 2018. De altfel, tot mai multe fonduri de hedging şi firme de investiţii au intrat recent pe segmentul crypto, care valora peste 2.000 de miliarde de dolari înainte de ultima rundă de pierderi.

    Fitzpatrick, CIO în cadrul Soroş Fund Management, a aprobat săptămânile trecute tranzacţiile cu Bitcoin din rândurile traderilor prezenţi în companie, spun mai multe surse familiare cu situaţia.

    Firma lui Soroş lansase anterior o serie de investiţii în crypto-infrastructură. Soroş Fund Management a funcţionat la un moment dat drept hedge fund, însă grupul este structurat acum ca o afacere de familie, cu o valoare estimată la 27 de miliarde de dolari.

    Este una dintre firmele care au susţinut New York Digital Investment Group într-o rundă de finanţare de 200 de milioane de dolari, alături de Morgan Stanley şi FS Investments.

    George Soroş a început să câştige popularitate în anii 1990, perioadă în care a pariat împotriva lirei sterline, fapt ce i-a oferit o reputaţie drept „omul care a spart Banca Angliei”.

     

  • De la minat la cheltuit, pieţele emergente devin adevăraţi deschizători de drumuri în piaţa criptomonedelor. Top 10 ţări în funcţie de indicii crypto

    Din Columbia şi Kenya până în Ucraina şi Vietnam, pieţele emergente au început să crească masiv în ceea ce priveşte minarea, tranzacţionarea şi cheltuirea criptomonedelor, scrie Fortune.

    Excluzând Statele Unite, un nou raport al Bank of America a scos la iveală că primele zeci ţări în funcţie de principalii indici crypto – cea mai mare rată de adopţie, cel mai mare volum de tranzacţionare şi cel mai mare nivel de minare – sunt reprezentate de pieţe emergente.

    Liderii includ China, Columbia, India, Kazahstan, Kenya, Nigeria, Africa de Sud, Ucraina şi Vietnam.

    Raportându-se la principala monedă virtuală a planetei, pieţele emergente au reuşit să se plaseze în faţa celor mai mari volume de tranzacţionare de Bitcoin, care au poziţionat Rusia, Nigeria şi China în spatele SUA, însă înaintea Marii Britanii şi Uniunii Europene.

    Datorită popularităţii tranzacţiilor la scară mică şi transferurilor internaţionale, monede virtuale au căpătat tot mai multă atenţie în pieţele emergente, spun analiştii Bank of America.

    La capitolul minare, China conduce detaşat clasamentul, minând două treimi din toate criptomonedele în Xinjiang, regiunea dependentă de cărbune din nord-vestul ţării. China este urmată de Rusia, SUA, Kazahstan, Malaezia şi Iran.

    Datorită adopţiei puternice a criptomonedelor, aceste pieţe au şanse mari să fie lideri în aplicarea monedelor digitale ale băncilor centrale (CBDC), care, potrivit Bank of American, vor creşte gradul de incluziune financiară şi eficienţa proceselor de plată.

     

  • Ascensiunea investitorilor millenniali. Cum a transformat un adolescent o pasiune neobişnuită pentru vârsta lui într-o afacere de 600 de milioane de euro, care este prezentă în peste 100 de ţări

    Cu o pasiune mai puţin obişnuită pentru un adolescent – pieţele de capital – Yoni Assia a reuşit să transforme, într-un final, acest hobby în business. Aşa s-a născut eToro, o platformă socială de tranzacţionare cu peste 20 de milioane de utilizatori. Ce planuri are antreprenorul în continuare?

    Pasionat de pieţele de capital încă de la vârsta de 13 ani, Yoni Assia a fost atât programator, cât şi trader de foarte tânăr. „Eram mereu încântat de modul în care se tranzacţionează un activ pe Nasdaq Stock Exchange, cum eu tranzacţionez din casa mea din Israel şi pot vedea schimbări în dinamica acţiunilor în SUA. Fratele meu, care vine din zona designului industrial şi de produs, obişnuia să râdă de mine, aveam un cont şi un hobby, stăteam în faţa multor ecrane, grafice şi excel-uri.”

    În 2006, Yoni şi fratele său, Ronen Assia, au început un brainstorming – „cum putem face această lume mai accesibilă, mai antrenantă, mai deschisă pentru milioane de consumatori din întreaga lume”. Aşa a apărut eToro, cu doi fraţi încercând să redefinească experienţa utilizatorului şi să facă investiţiile şi tranzacţionarea ceva mai simplu.

    Astăzi, eToro este cea mai mare platformă socială de tranzacţionare şi investiţii din lume, cu peste 20 de milioane de utilizatori înregistraţi, adică mai mult decât populaţia României, care tranzacţionează acţiuni, criptomonede, mărfuri, indici, ETF-uri şi valute. De ce socială? Pentru că oricine poate vedea, urmări şi copia portofoliile unor traderi de top din întreaga lume.

    „Când am început eToro a fost cu adevărat începutul reţelelor sociale, începutul Facebook sau Twitter. Când tranzacţionam în era dot com, la sfârşitul anilor ’90, obişnuiam să petrec mult timp în grupuri de Yahoo sau pe RagingBull. Când am construit reţeaua socială eToro ne-am gândit că în multe cazuri oamenii caută informaţii, vor să colaboreze şi să comunice cu alţi investitori cu aceeaşi gândire care investesc în mod specific în aceleaşi active”, mai spune Assia.

    Pe platforma eToro, fiecare activ are o pagină, un news feed unde oamenii îşi pot împărtăşi gânduri, analize tehnice sau fundamentale, analize ale rapoartelor financiare trimestriale. Una dintre particularităţile platformei este faptul că oferă investitorilor posibilitatea de a observa efectiv performanţa portofoliilor altor investitori. „Când vezi pe cineva vorbind despre acţiunea Apple, poţi merge şi poţi vedea ce randament a avut în medie în ultimii cinci ani, poţi vedea portofoliul şi ce pondere are Apple în portofoliu şi poţi vedea, de asemenea, istoricul tranzacţiilor. Nu este doar o discuţie întâmplătoare între oameni pe internet, este o discuţie cu oameni reali, care au conturi reale şi cărora le poţi vedea portofoliul.”

    Partea cu adevărat unică şi tehnologia patentată din spatele eToro este copy tradingul, o funcţionalitate care permite utilizatorilor nu doar să vadă şi să urmărească traderi de top din toată lumea, ci şi să le poată copia automat portofoliul.

    „Dacă vezi pe cineva care a generat în medie 30% randament în ultimii cinci ani, poţi lua de exemplu 1.000 de dolari din contul tău şi poţi copia întregul lui portofoliu în portofoliul tău. Astfel, de fiecare dată când el tranzacţionează, tranzacţionează automat în acelaşi timp în contul tău, la acelaşi preţ şi la aceleaşi proporţii. Nu trebuie să fii expert în fiecare clasă de active sau în fiecare acţiune din lume, poţi căuta cei mai de succes investitori din lume pe eToro şi îi poţi copia”, explică Yoni Assia.

    Democratizarea cunoştinţelor financiare a creat o realitate în care oricine este dispus să investească timp şi efort pentru studierea pieţelor şi să-şi construiască o strategie solidă de tranzacţionare şi investiţii are potenţialul de a obţine succes.

    Sub categoria „Popular Investor”, eToro a strâns oameni din toate domeniile profesionale, care gestionează portofolii de zeci de milioane de dolari şi ale căror investiţii sunt replicate la rândul lor de milioane de utilizatori. Programul a permis multor utilizatori să renunţe la locul de muncă şi să se ocupe de trading şi investiţii full time sau, pe de altă parte, să câştige un al doilea venit, indiferent de istoricul lor în domeniul financiar.



    O nouă generaţie de investitori

    În prezent, compania are peste 20 de milioane de utilizatori înregistraţi în peste 100 de ţări şi operează în 24 de limbi diferite. Anul 2020, sau „anul pandemiei”, a fost unul extraordinar pentru tranzacţionare şi prin urmare pentru business. Trendul a continuat şi în 2021, numai în luna ianuarie s-au înregistrat pe platformă peste 1,2 milioane de utilizatori noi, având loc peste 75 de milioane de tranzacţii.

    „Suntem foarte entuziasmaţi în legătură cu creşterea continuă a eToro. La finalul lunii ianuarie, eram la peste 1,2 milioane de conturi finanţate (funded accounts – n.red.). Plănuim să multiplicăm acest număr de cinci ori şi să ajungem la 6 milioane de conturi. Suntem bucuroşi să ne extindem cu servicii financiare adiţionale, ca produsele eToro Money, şi să lansăm cardurile de debit în UK, Europa şi mai apoi global. În SUA se află doar 8% din conturile noastre finanţate la nivel global, aşa că suntem foarte entuziasmaţi să ne dezvoltăm în continuare businessul acolo”, spune Yoni Assia.

    Pentru pieţele financiare, anul 2020 a fost o cursă nebună într-un montagne russe, iar pentru investitori a apărut ca o oportunitate de a investi în speranţa unor randamente nesperate într-o perioadă de calm. Fenomenul GameStop şi Reddit a evidenţiat apariţia unor investitori noi în piaţă, în contextul unui număr de conturi de tranzacţionare deschise la brokeri în puternică creştere, respectiv al fenomenului de democratizare a tranzacţionării.

    „Am adăugat 5 milioane de utilizatori înregistraţi pe platformă doar în 2020. Ne-a luat de fapt nouă ani să adăugăm primii 5 milioane de utilizatori, iar în ultimul an am adăugat încă 5 milioane, ajungând la 17,5 milioane de utilizatori înregistraţi. Anul trecut am numit acest trend «ascensiunea investitorilor millenniali». Oameni din întreaga lume s-au deschis către pieţele de capital şi cred că un punct de inflexiune a fost luna martie 2020”, afirmă Yoni Assia.

    Anul trecut tranzacţionarea retailului a fost la cote ridicate. Doar în SUA au fost estimaţi peste 10 milioane de investitori individuali care au intrat în piaţă de la începutul pandemiei, fenomen susţinut şi de o îmbunătăţire a platformelor de brokeraj, precum şi de comisioane zero anunţate de brokeri, care au făcut tradingul şi investiţiile în piaţa de capital mai accesibile ca niciodată. „Ceea ce s-a întâmplat anul trecut este că investitorii de retail s-au înghesuit în pieţe către acţiuni şi, din punctul meu de vedere, poate unul puţin romantic, au salvat pieţele. Apoi a venit un alt lucru, care prin urmare a accelerat creşterea, respectiv cantitatea de bani printaţi fără precedent, alături de stimuli fiscali în întreaga lume.”

    Dar cine sunt aceşti investitori? Sunt investitori de retail, indivizi care îşi investesc proprii bani şi care nu au experienţă definitorie în domeniul financiar. Aceşti noi participanţi la piaţă sunt de obicei investitori tineri, de cele mai multe ori millenniali, adică cei născuţi între anii 1980 şi 1994. Sunt deschişi la un grad de risc mai ridicat şi adepţii unei strategii pe termen scurt, adică în rare ocazii adoptă o strategie de «buy and hold». Cu alte cuvinte, sunt acolo pentru a se îmbogăţi mai rapid, de altfel, într-un secol al vitezei.

    Care sunt alegerile lor în materie de investiţii? „Alegerile retailului din 2020 au fost foarte interesante pentru că ei au fost cei care au bătut pieţele. Investitorii noştri populari au generat anul trecut în medie 51% randament. Alegerile retailului, fie că este vorba de Tesla, Nio, Zoom sau o mulţime de alte acţiuni de tehnologie disruptive, sunt branduri pe care dacă aş arăta top 100 cele mai mari companii de pe eToro oricine le-ar putea recunoaşte pe fiecare dintre ele. Sună simplu, dar nu este, pentru că dacă mi-ar cere mie cineva să mă uit în portofoliul investitorilor instituţionali de top din România, aş şti probabil 10 din 100. Ei investesc probabil în petrol şi gaze, real estate sau companii din Europa cărora le-au făcut analiză de tipul DCF (Discounted Cash Flow – Fluxul de numerar actualizat n.red.), despre care nu ştiu nimic. Investitorii de retail însă, investesc în branduri cu care sunt familiari, fie că este vorba de McDonald’s, Coca-Cola sau Disney, fie că-i vorba de Apple, Netflix sau Google.”

    Millennialii sunt liderii de business şi liderii politici de mâine. Potrivit Accenture, aceştia ar urma să moştenească cea mai ridicată avere din istorie, un total estimat de 30 de trilioane de dolari pe parcursul următorilor 30-40 de ani. Este dificil de ştiut ce vor face noile generaţii de investitori odată ce aceste fonduri se vor transfera în conturile lor. Dintr-un sondaj realizat de banca de investiţii Morgan Stanley reiese că 86% dintre aceştia sunt interesaţi de investiţiile sustenabile, 75% consideră că investiţiile lor pot influenţa schimbări sociale sau de mediu, iar 84% cred că o astfel de alocare a banilor poate ajuta în lupta împotriva sărăciei. Tehnologia este un alt sector vizat, iar una dintre direcţiile creionate în special pe parcursul anului 2020 sunt criptoactivele, un alt pilon al eToro.

    „Dialogul din comunitatea crypto se rezumă la faptul că banii fiat (moneda unei ţări pe care propriul guvern a declarat-o ca fiind mijloc legal de plată – n.red.) se devalorizează constant şi că guvernele nu sunt atât de bune încât să protejeze puterea de cumpărare a monedei fiat pe perioade lungi de timp. Din punct de vedere istoric, datele arată că îşi pierd valoarea. Dacă iei în considerare faptul că pieţele de acţiuni cresc şi investitorii de retail sunt interesaţi, iar pe de altă parte pieţele crypto cresc şi oamenii vorbesc despre valoarea banilor, împreună cu rate de dobândă zero şi cantitatea fără precedent de bani printaţi, obţii o combinaţie de oameni care spun că trebuie să facă ceva cu banii lor”, explică Yoni Assia.

     

    „La fel ca Warren Buffet, investesc pe criteriul valorii”

    Întrebat în ce categorie de investitori se regăseşte cel mai bine, Assia spune că investeşte pe criteriul valorii, în companii în care vede potenţial de creştere pe termen lung. „La fel ca Warren Buffet, investesc pe criteriul valorii. Investesc în companii unde văd potenţial de creştere pe termen lung. De exemplu, Disney. Copiii mei adoră Disney, fratele meu şi cu mine am iubit Disney în copilărie şi ştiu că şi nepoţii mei o vor iubi. Aşa că pot vedea un exemplu foarte puternic aici şi înţeleg compania. Dacă cheltuiesc bani aici în calitate de client şi cred că modelul de afaceri are relevanţă şi valoare pe termen lung, de ce nu aş investi?”

    Dar, în acelaşi timp, CEO-ul eToro este deschis şi către criptoactive, eToro fiind unul dintre primii brokeri reglementaţi care a oferit bitcoin şi care de altfel a cumpărat pentru rezervele proprii în urmă cu 10 ani, când criptomoneda era doar 5 dolari, faţă de peste 48.000 de dolari preţul actual.

    „Sunt un mare susţinător al criptoactivelor. eToro a cumpărat bitcoin pentru rezervele proprii în urmă cu peste un deceniu, când era evaluat la doar 5 dolari. În 2013, am devenit unul dintre primii brokeri reglementaţi care oferea bitcoin, iar astăzi avem o gamă largă de monede digitale disponibile pe platforma noastră de investiţii, pe cea de criptoactive, cât şi portofele pentru criptoactive. Lumea mă întreabă de ce sunt atât de entuziasmat în legătură cu criptomonedele. O mulţime de oameni mi-au spus că sunt nebun de-a lungul anilor. Acum cred că acest dialog a rămas în urmă. Întotdeauna spun că cel mai interesant lucru la acest ecosistem sunt oamenii, încă de când obişnuiam să vorbesc la Bitcoin Talk, un fel de forum al tuturor comunităţilor Bitcoin din 2010, dialogul din cadrul comunităţilor crypto despre valoarea banilor şi cum funcţionează sistemul banilor. Îmi place să citesc despre Adam Smith, John Maynard Keynes, chiar Karl Marx. Sunt pasionat nu doar de pieţele de capital, ci de pieţe în general. Pieţele financiare sunt la fel de interesante, din punctul meu de vedere, cum sunt pieţele de capital”, spune Yoni Assia.

    Totodată, antreprenorul afirmă că o parte importantă din propriul portofoliu o reprezintă criptoactivele. „Am încredere foarte mare în criptomonede. Dacă vă uitaţi la portofoliul meu de pe eToro, veţi vedea că este concentrat în principiu pe criptomonede. Însă când lumea mă întreabă, în general recomand să nu investească 50% din bani în criptomonede. Recomand 1%-5%, poate 10% pentru cei mai tineri, pentru că atunci când te uiţi la sectorul high growth trebuie să fii conştient că dacă te aştepţi la un randament de două sau chiar trei cifre, asta înseamnă şi că, aproape prin definiţie, există un grad ridicat de risc. Dacă tu crezi că ceva se va dubla, asta înseamnă de asemenea şi că s-ar putea înjumătăţi. Este aşadar nevoie de diversificare.”

     

    Acţiuni româneşti pe platformă

    CEO-ul eToro spune că nu a tranzacţionat acţiuni româneşti până acum, dar că odată cu includerea acestora pe platformă va câştiga expunere copiind portofolii ale unor investitori populari care la rândul lor deţin acţiuni româneşti. „Admit că nu am tranzacţionat niciodată acţiuni româneşti, cu siguranţă nu am experienţa sau înţelegerea necesare. Din acest motiv, pe măsură ce vom adăuga acţiuni româneşti pe platformă, sunt sigur că primii care le vor adopta vor fi investitorii noştri populari români. Întrucât îi copiez, voi câştiga şi eu expunere pe acţiunile româneşti prin ei. Bursele de valori sunt un pilon foarte important în fiecare societate. Prin definiţie sunt locale şi sunt esenţiale pentru dezvoltarea companiilor locale. Cred că este foarte dificil pentru noi ca indivizi, fie că este vorba despre mine din Israel sau de cineva din Germania, să fie competent în fiecare piaţă. Dacă locuieşti în New York sau Londra, ai oameni care sunt experţi în piaţa românească. Asta construim la eToro, oportunitatea pentru oamenii din întreaga lume să vorbească cu clienţii noştri români, iar ei să poată oferi acea cunoaştere. Pe măsură ce vom adăuga aceste acţiuni româneşti pe platformă, sunt sigur că vom vedea interes de peste tot din lume”, consideră Yoni Assia. El completează cu faptul că acţiunile româneşti din prima ligă bursieră ar putea fi tranzacţionate prin platforma eToro în acest an şi menţionează că lichiditatea va fi un criteriu de selecţie al emitenţilor. „La început vom adăuga probabil cele mai tranzacţionate acţiuni din indicele principal, la fel cum am făcut în multe alte ţări. Din păcate nu am încă o dată la care vom adăuga acţiuni româneşti pe platformă, însă este sigur ceva ţintit în planul strategic.”

    La finele anului trecut, Yoni Assia a anunţat că utilizatorii eToro vor putea cumpăra acţiuni româneşti în 2021, ca parte a planului de a se extinde în cât mai multe ţări. El spune că „România este una dintre cele mai mari pieţe în creştere din Europa”. Cum intenţionează să se dezvolte aici?

    „Suntem evident interesaţi să ne dezvoltăm în continuare în România, să ne adaptăm oferta local, eventual să facem parteneriate cu fintech-uri şi instituţii financiare locale pentru a ne asigura că eToro devine o alegere de top atât pentru traderii din pieţele globale, cât şi pentru a cumpăra acţiuni fără comision în SUA. Avem o mulţime de investitori de succes care sunt populari pe eToro astăzi şi care fac bani doar pentru că oameni din toată lumea le copiază portofoliul. Suntem foarte fericiţi să vedem investitori români de succes croindu-şi calea ca investitori de top pe eToro, asta va continua eforturile noastre de a creşte investiţiile în piaţa românească”, adaugă Yoni Assia.

    Lumea ca un global village

    „Cred că acum, când trăim într-un global village (lumea considerată o singură comunitate legată prin telecomunicaţii – n.red.), unde poţi avea acces la acţiuni în SUA, Marea Britanie sau Europa, criptomonede sau indici, este foarte uşor pentru oameni să observe că din perspectiva unei pieţe globale este întotdeauna mai bine să investească banii în pieţe. Pe termen lung, este întotdeauna mai bine să îi investească în pieţe decât să îi ţină în conturi bancare. Din acest motiv am construit eToro şi, ca parte a acestui proces a trebuit să stau la masă cu unii dintre cei mai mari investitori din lume, precum “oracolul din Omaha” – Warren Buffett. Este nevoie de oameni de succes, foarte inteligenţi, care să spună lucrul acesta în mod constant populaţiei pentru a fi înţeles. Numai aşa oamenii pot crede, iar acea credinţă este cea care face ca pieţele de capital să funcţioneze. Este vorba de a educa o nouă generaţie de investitori, în legătură cu oportunităţi din pieţele de capital, dar şi în privinţa riscurilor, căderilor pieţelor sau posibilelor trenduri negative şi bear markets (piaţă a urşilor – perioadă cu scăderi accentuate ale preţurilor instrumentelor financiare – n.red.) care apar din când în când. Cred că tehnologia, accesibilitatea internetului şi faptul că putem colabora din ţări din întreaga lumea va îmbunătăţi educaţia financiară a consumatorilor în următorii 20 de ani”, este de părere Assia.

    Executivul spune că totul se rezumă la educaţie, iar în ceea ce priveşte educaţia prin reţelele sociale, acesta consideră că cel mai flexibil tip de educaţie este prin experienţă. „Când cineva din România deschide un cont pe reţeaua noastră socială, poate căuta ce discută alţi oameni, poate găsi alţi oameni din România cu care să colaboreze şi să vorbească, să înţeleagă cum analizează ei piaţa, să vadă ce tranzacţionează ceilalţi, să comenteze despre ei.”

    Înainte de anii 2000, chiar dacă ne gândim la bula dot com, totul era foarte local. Bursele locale depindeau de moneda locală, băncile locale, investitorii instituţionali locali, politicile locale. Astfel, sensul şi menirea pieţelor de capital erau văzute în mod diferit de generaţiile mai vechi.

    „Generaţiile mai vechi din multe ţări nu credeau în pieţele de capital, credeau că sunt o formă de speculă mai degrabă decât o formă de investiţie pe termen lung. Pentru mine a fost interesant, chiar un moment crucial, când l-am întâlnit din fericire anul trecut la cină pe Warren Buffett. Noi la eToro operăm în SUA, în toate ţările din Europa şi în Asia şi facem indici de piaţă pentru a încerca să înţelegem cât de mulţi oameni tranzacţionează pe pieţele globale, câţi tranzacţionează în pieţele locale. Dacă te gândeşti la SUA ca la o piaţă, aproape orice persoană pe care ai întâlni-o ţi-ar spune că poţi să faci bani în pieţe, toată lumea crede în pieţele de capital. Aproximativ 51% dintre gospodării investesc în acţiuni deoarece ei cred că acţiunile supraperformează veniturile fixe, cash-ul sau alte investiţii precum imobiliarele. Este o noţiune de înţelegere foarte largă în rândul consumatorilor americani. Pe măsură ce ne îndreptăm spre Europa sau Marea Britanie, avem tipuri diferite de educaţie, fiecare ţară are o cultură proprie în privinţa pieţelor de capital şi asta în parte pentru că din punct de vedere istoric pieţele au fost foarte locale. Chiar şi acţiunile din Israel acum merg foarte bine, dar au fost momente în istorie când nu au fost atât de grozave. Am avut hiperinflaţie, prăbuşiri semnificative ale pieţei. În trecut, dacă te uitai doar din unghiul pieţei de capital locale, era foarte greu să ai certitudinea că pieţele de capital funcţionează consecvent, pentru că din punct de vedere local nu este neapărat corect. Trebuie să ne reamintim că lumea s-a născut cu adevărat în ultimii 20 de ani”, afirmă Yoni Assia.

    Potrivit unui sondaj comandat de eToro şi realizat de CEBR (Centrul de Cercetare în Economie şi Afaceri), România este pe ultimul loc în clasament când vine vorba de investiţii online, majoritatea românilor preferă să îşi ţină banii în conturi curente sau în depozite bancare. Pe de altă parte, România are cel mai mare potenţial de creştere în domeniul tehnologiilor digitale dintre ţările studiate, dar se plasează pe ultimul loc în acest moment după Indicele Interacţiunii Digitale eToro.

    „Am asistat la o creştere rapidă a utilizării soluţiilor digitale în timpul pandemiei în toate aspectele vieţii noastre, nu doar în domeniul financiar. Indicele eToro de transformare digitală ne-a arătat că pe măsură ce oamenii folosesc mai frecvent soluţii digitale într-un aspect al vieţii lor, cu atât se vor simţi mai confortabil cu utilizarea tehnologiilor digitale şi în alte domenii. Sectorul financiar este din ce în ce mai mult online, iar 65% dintre respondenţii sondajului din întreaga Europă susţin creşterea digitalizării în acest domeniu, cifra ajungând chiar la 75% în România. Tehnologia joacă un rol vital în deschiderea pieţelor globale către toţi şi, cu un sprijin atât de puternic pentru creşterea digitalizării, vom continua să vedem o creştere a tehnologiilor care vor ajuta tot mai mulţi oameni să înveţe despre pieţele financiare, să se angajeze activ în investiţiile lor şi să-şi asume responsabilitatea pentru finanţele lor”, explică Yoni Assia.

     

    Cum se conduce o companie ca eToro

    „Conducerea unei companii precum eToro este incredibil de plină de satisfacţii. Revoluţionăm o industrie foarte tradiţională. Încă de la înfiinţarea noastră în 2007, viziunea noastră a fost deschiderea pieţelor globale, astfel încât toţi oamenii să poată tranzacţiona şi investi în mod simplu şi transparent. Astăzi, această viziune devine o realitate şi suntem incredibil de entuziasmaţi de creşterea participării investitorilor individuali la pieţele globale, pe care o susţinem. De asemenea, suntem entuziasmaţi privind viitorul eToro şi călătoria sa ca şi companie cotată la bursă”, afirmă fondatorul eToro.

    Yoni Assia spune că nicio zi din viaţa lui nu arată la fel, dar că fiecare începe şi se încheie cu familia. „Este un clişeu, dar nicio zi nu arată la fel ca cea dinaintea ei. eToro este o platformă de investiţii cu adevărat diversificată, cu multiple active, care a cunoscut o creştere incredibilă în ultimii ani. Însă ziua mea va începe şi se va încheia întotdeauna cu familia mea, iar între timp aş putea face orice, de la interviuri ca acesta, până la briefinguri cu echipa noastră de produse sau întâlniri cu investitori. Îmi place varietatea. Este adevărat că atunci când iubeşti ceea ce faci, nu este un job. Pentru mine eToro este pasiunea mea.”

     

    Drumul ca şi companie publică

    Cu venituri brute de peste 605 milioane de dolari în 2020, eToro a anunţat în martie 2021 că va fuziona cu FinTech Acquisition Corporation – o companie de achiziţie cu scop special (SPAC – Special Purpose Acquisition Company) – pentru a se lista pe Nasdaq, piaţa americană pentru companiile din tehnologie şi a oferi astfel investitorilor posibilitatea de a intra în acţionariat. „Suntem foarte entuziasmaţi în legătură cu următoarea etapă de creştere, ca şi companie publică. Am fost pasionaţi de pieţele de capital de când am înfiinţat compania şi suntem foarte entuziasmaţi să facem această tranziţie de la o companie privată la o companie publică, să continuăm să ne creştem businessul, să inovăm şi să creăm produse grozave pentru clienţii din toată lumea. Urmărim zona SPAC-urilor de ceva timp, este evident un trend semnificativ care are loc acum în pieţele de capital. Sunt sute de companii care ridică bani prin aceste SPAC-uri şi care se uită apoi la companii de înaltă calitate ca eToro pentru a le lista. SPAC este o cale inovativă pentru companii de a-şi face tranziţia de la companii private la companii publice. Aşa cum poţi face acest lucru printr-un SPAC, o poţi face şi printr-un IPO sau printr-o listare directă. Credem că parteneriatul cu Fintech Group, care a făcut deja peste opt SPAC-uri şi care are o expertiză semnificativă în ceea ce priveşte conducerea sau prezenţa în boardul companiilor publice, este unul important pentru noi în tranziţia către o companie publică şi desigur pentru a ne ajuta să accelerăm businessul în SUA, care a crescut rapid în ultimele două trimestre. Astăzi cel mai mare business de departe rămâne însă în Europa.”

    Compania a reuşit să ridice de la investitori 250 de milioane de dolari în decembrie 2020, astfel că eToro Group a ajuns la o valoare de piaţă de 10,4 miliarde de dolari, care a inclus aproximativ 9,6 miliarde de dolari valoarea de piaţă a eToro plus aproximativ 800 de milioane de dolari reprezentând o creştere a numerarului net. Fintech Acquisition Corp este evaluată de investitorii de pe Nasdaq la 356,2 milioane de dolari, în contextul în care acţiunile FTCV se tranzacţionează la preţul de 10,42 de dolari pe unitate şi înregistrează o dinamică liniară de la listare încoace, potrivit datelor de pe platforma Investing.com.

    „Pentru unele companii este o modalitate bună tranziţia. Ne-am uitat la mai multe variante, iar cele mai mari beneficii le-ar putea avea parteneriatul cu sponsori buni, cu expertiză în pieţe publice, care să ne ajute să facem din această tranziţie un succes. Am adus de asemenea un grup de investitori la eToro, care au ridicat 650 de milioane de dolari ca parte a acelei tranzacţii. Aceştia includ Softbank Vision Fund 2, ION Investment Group şi alte câteva fonduri mari precum Third Point LLC, Fidelity Management & Research Company şi Wellington Management. Suntem foarte fericiţi în legătură cu această tranziţie şi această tranzacţie”, declară Yoni Assia.

    Şeful eToro spune că pe viitor sunt vizate achiziţii şi fuziuni semnificative care vor fi mai simplu de făcut din postura de companie listată, care permite de asemenea investitorilor să citească rapoartele financiare şi să afle mai multe despre eToro la secţiunea „Investors”. „Acest lucru permite companiei să fie mai transparentă şi mai de încredere pentru cât mai mulţi investitori. Devenind o companie publică ne va permite de asemenea să obţinem mai multă încredere din partea clienţilor – suntem una dintre foarte puţinele platforme fintech high growth care operează în 100 de ţări şi 24 de limbi diferite – şi îi va convinge în cele din urmă să devină şi investitori în măsura în care cred în companie şi în viitoarea creştere”


    Yoni Assia, cofondator şi CEO eToro: „Am încredere foarte mare în criptomonede. Dacă vă uitaţi la portofoliul meu de pe eToro, veţi vedea că este concentrat în principiu pe ele. Însă când lumea mă întreabă, în general recomand să nu investească 50% din bani în criptomonede. Recomand 1%-5%, poate 10% pentru cei mai tineri.”


    Întrebat dacă este îngrijorat de faptul că SPAC-urile, o febră care a luat cu asalt Wall Streetul începând de anul trecut, au intrat în atenţia autorităţii de supraveghere financiară din SUA (SEC), dar şi a investitorilor, Yoni Assia spune că este rolul reglementatorilor să protejeze consumatorii şi că orice creştere fulminantă trebuie susţinută. „La fel ca în orice caz de creştere extraordinară, fie că este vorba de piaţa SPAC-urilor, criptomonede sau tranzacţionarea investitorilor de retail, de fiecare dată când vedem un punct de inflexiune al mai multor business-uri grăbindu-se către ceva, auzim de reglementatori care vor să se uite la problemă mai serios, pentru că pur şi simplu a crescut de la x la 10x. Cred că este rolul reglementatorilor să protejeze consumatorii şi să înţeleagă că ceva care creşte de zece ori întotdeauna o schimbare de perspectivă pentru a te gândi dacă totul este în locul potrivit pentru a permite acea dimensiune. La fel a fost şi cu eToro. Am crescut veniturile cu mai mult de 147% din 2019 în 2020, am văzut businessul nostru extinzându-se chiar mai departe, de aproape trei ori media numărului de utilizatori înregistraţi în 2020 la numărul de utilizatori  înregistraţi doar în ianuarie 2021, respectiv 1,2 milioane de utilizatori noi. De fiecare dată când ceva creşte necesită oameni responsabili pentru a se uita şi a se asigura că totul este în ordine pentru a permite o creştere susţinută a acelei industrii.”

    Actuala generaţie de SPAC-uri, care au în medie o dimensiune de cinci ori mai mare decât în urmă cu 10 ani, când deveneau la modă, vinde unităţi pentru 10 dolari la IPO. Conform CNBC, SPAC-urile au strâns 87,9 miliarde de dolari doar în SUA şi doar în primele trei luni din 2021, depăşind totalul de 83,4 miliarde de dolari înregistrat pe parcursul întregului an 2020. „Printre altele, cred că SPAC-urile au creat un vehicul care să accelereze această transformare din piaţa privată în piaţa publică, cu asistenţa unor sponsori care au permis acest lucru. Suntem evident mari fani ai pieţelor de capital şi ai investitorilor de retail şi credem că sunt oportunităţi bune de investiţii în acest tip de companii. Câteva companii pe care le ştiam de mulţi ani şi-au anunţat fuziunea cu un SPAC, precum Taboola, o companie din Israel, Payoneer, unul dintre fintech-urile lider de piaţă, ironSource, care a anunţat de asemenea recent o astfel de operaţiune”, completează Yoni Assia.

    În fenomenul SPAC-urilor există şi nume arhicunoscute. Miliardarul francez Bernard Arnault se implică într-un SPAC creat de Jean Pierre Mustier, fostul şef al grupului UniCredit, iar un start-up de roboţi medicali susţinut de Bill Gates vrea să fuzioneze cu un SPAC în căutarea unei evaluări de 1,1 miliarde de dolari.